După ce s-a citit Ceasul al IX-lea (vezi în Ceaslov), preotul zice:
Binecuvântat este Dumnezeul nostru...
Cântăreţul (în mănăstiri cel mai mare), închinându-se
de trei ori, zice: Amin. Şi îndată:
Veniţi să ne închinăm împăratului nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos,
împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la
însuşi Hristos, împăratul şi Dumnezeul nostru[1].
Åži citeÅŸte rar, cu glas lin
ÅŸi dulce
Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne Dumnezeul meu,
măritu-Te-ai foarte! În strălucire şi în mare podoabă Te-ai
îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce
întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui;
Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci
pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc; Cel ce ai
întemeiat pământul pe temeliile lui şi nu se va clătina în
veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea Lui;
peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului
Tău se vor înfricoşa. Se suie munţi şi se coboară
văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l
vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce
trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape;
adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi
vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul
stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra
ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va sătura pământul. Cel ce
răsari iarbă dobitoacelor şi verdeaţă spre
trebuinţa oamenilor; ca să scoată pâine din pământ, şi
vinul veseleşte inima omului; ca să veselească faţa cu
untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte. Sătura-se-vor
copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo
păsările îşi vor face cuib. Locaşul cocostârcului în
chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor, stâncile
scăpare iepurilor. Făcut-ai luna spre vremi, soarele şi-a
cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când
vor ieşi toate fiarele pădurii; puii leilor mugesc ca să apuce
şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor. Răsărit-a
soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca. Ieşi-va
omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara. Cât s-au slăvit
lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!
Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta. Marea aceasta este întinsă
şi largă; acolo se găsesc târâtoare, cărora nu este număr,
vietăţi mici şi mari. Acolo corăbiile umblă; balaurul
acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea. Toate către Tine
aşteaptă ca să le dai lor hrană la bună vreme.
Dându-le Tu lor, vor aduna.
Deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi, dar
întorcându-Ţi Tu fata Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor şi se vor
sfârşi şi în ţărână se vor întoarce. Trimite-vei duhul
Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului. Fie
slava Domnului în veac! Veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale. Cel ce
caută spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce
se atinge de munţi şi fumegă. Cânta-voi Domnului în viata mea,
cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi. Plăcute să-I fie Lui cuvintele
mele, iar eu mă voi veseli de Domnul. Piară păcătoşii
de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie.
Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul.
Şi iarăşi:
Soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a
făcut noapte. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune
le-ai făcut!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum
şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule;
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule;
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru,
slavă Ţie!
Când se face Priveghere,
după rânduiala din mănăstiri, partea din psalmul 103, începând
de la: Deschizând Tu mâna Ta..., se cântă pe glasul al optulea, după
cum urmează:
Deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătate (refren nr. l). Binecuvântat
eÅŸti,Doamne.
Iar întorcându-Ţi faţa Ta se vor tulbura; lua-vei duhul lor
şi se vor sfârşi; şi în ţărâna lor se vor întoarce (refren nr. 1).
Trimite-vei duhul Tău şi se vor zidi; şi vei înnoi faţa
pământului (refren nr. 1).
Fie slava Domnului în veac; veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale (refren
nr. 1).
Cel ce caută spre pământ, şi-l face pe el de se
cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă (refren nr. 2). Minunate
sunt lucrurile Tale, Doamne.
Cânta-voi Domnului în viata mea, cânta-voi Dumnezeului meu până ce voi
fi (refren nr. 2).
Îndulcească-se Lui vorba mea; şi eu mă voi veseli de Domnul (refren
nr. 2).
Piară păcătoşii de pe pământ şi cei
fără de lege ca să nu fie (refren nr. 2).
Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul; soarele şi-a cunoscut
apusul său; pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte (refren nr. 3).
Slavă Ţie, Doamne, Celui ce ai făcut toate.
Cât s-au slăvit lucrurile Tale, Doamne, toate întru Înţelepciune le-ai
făcut (refren nr. 3).
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh (refren nr.3).
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin (refren nr. 3).
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de 3 ori).
Preotul (sau diaconul,
dacă este) rosteşte ectenia mare. După fiecare cerere a
ecteniei, rostită de preot (diacon), cântăreţii se închină
cu cuviinţă şi evlavie, la cuvintele din ectenie ... Domnului
să ne rugăm, cântând, împreună cu credincioşii din
biserică, răspunsurile rânduite (Doamne miluieşte şi
celelalte); se închină, de asemenea, la ecfonisul ecteniei. Aşa
trebuie să se facă la toate celelalte ectenii din rânduiala
Vecerniei, ca şi din oricare altă sfântă slujbă.
După ecfonisul ecteniei,
cântăreţul (în mănăstiri citeţul rânduit) zice, din
fata analogului aşezat din vreme în mijlocul bisericii (sub policandru):
Amin, Doamne miluieşte (de 3 ori), Slavă... Şi acum... şi
începe să citească sâmbătă seara Catisma întâi împărţită
în trei stări (părţi); la fiecare stare (Slavă...)
citeţul face sfârşitul obişnuit, iar preo-tul (sau diaconul,
dacă este) rosteşte ectenia mică.
Atunci când se face Priveghere
(ca la mănăstiri), precum şi la sărbătorile
Sfinţilor cu Polieleu, se cântă Fericit bărbatul..., adică
următoarele stihuri alese, din prima stare a Catismei întâi:
Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor
şi în calea păcătoşilor n-a stat şi pe scaunul
hulitorilor n-a ÅŸezut. Aliluia!
Că ştie Domnul calea drepţilor, iar calea
necredincioÅŸilor va pieri. Aliluia!
Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi de El cu
cutremur. Aliluia!
Fericiţi toţi cei ce nădăjduiesc în El. Aliluia!
Scoală, Doamne, mântuieşte-mă, Dumnezeul meu. Aliluia!
A Domnului este mântuirea şi peste poporul Tău binecuvântarea Ta.
Aliluia!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Aliluia!
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.
Aliluia! Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de 3 ori).
După citirea Catismei (sau
după ce s-a cântat Fericit bărbatul...), preotul (diaconul)
rosteşte ectenia mică; apoi cântăreţii cântă, pe
glasul de rând al Octoihului,
(primele două stihuri se cântă
pe larg, adică stihiraric)
Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul
rugăciunii mele, când strig către Tine, auzi-mă, Doamne!
Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta;
ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară, auzi-mă, Doamne!
(Stihurile următoare se
cântă mai repede, adică irmologic).
Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de
îngrădire împrejurul buzelor mele.
Să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug, ca
să-mi dezvinovăţesc păcatele mele.
Cu oamenii cei ce fac fărădelege şi nu mă voi însoţi
cu aleÅŸii lor.
Certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra; iar untul
de lemn al păcătoşilor să nu ungă capul meu.
Că încă şi rugăciunea mea este împotriva vrerilor lor;
prăbuşească-se de pe stâncă judecătorii lor;
Auzi-se-vor graiurile mele, că s-au îndulcit. Ca o brazdă de
pământ s-au rupt pe pământ, risipitu-s-au oasele lor lângă iad.
Căci către Tine, Doamne, Doamne, ochii mei, spre Tine am
nădăjduit, să nu iei sufletul meu.
Păzeşte-mă de cursa care mi-au pus mie şi de smintelile
celor ce fac fărădelege.
Cădea-vor în mreaja lor păcătoşii, ferit sunt eu,
până ce voi trece.
Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul
m-am rugat.
Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui
voi spune.
Când lipsea dintru mine duhul meu, Tu ai cunoscut cărările mele.
În calea aceasta în care am umblat, ascuns-au cursă mie.
Luat-am seama de-a dreapta şi am privit şi nu era cine să
mă cunoască.
Pierit-a fuga de la mine şi nu este cel ce caută sufle-tul meu.
Strigat-am către Tine, Doamne, zis-am: «Tu eÅŸti nădejdea
mea, partea mea eÅŸti în pământul celor vii».
Ia aminte spre rugăciunea mea, că m-am smerit foarte.
Izbăveşte-mă de cei ce mă prigonesc, că s-au
întărit mai mult decât mine.
Şi îndată se
cântă
Stihiri pe zece:
Stih: Scoate din temniţă
sufletul meu, ca să laude numele Tău.
Rugăciunile noastre cele de seară primeşte-le, Sfinte
Doamne, şi ne dă nouă iertare păcatelor, că Tu singur
eşti Cel ce ai arătat în lume învierea.
Stih: Pe mine mă aşteaptă
drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie.
Înconjuraţi, popoare, Sionul şi-l cuprindeţi pe el şi
daţi slavă, într-însul, Celui ce
a înviat din morţi; că Acesta este Dumnezeul nostru, Cel ce
ne-a izbăvit de fărădelegile noastre.
Stihiri pe opt:
Stih: Dintru adâncuri am strigat
către Tine: Doamne, Doamne, auzi glasul meu!
Veniţi, popoare, să lăudăm şi să ne
închinăm lui Hristos, slăvind învierea Lui cea din morţi,
că Acesta este Dumnezeul nostru, Care a izbăvit lumea de
înşelăciunea vrăjmaşului.
Alte stihiri, ale lui Anatolie:
Stih: Fie urechile Tale cu luare-aminte la
glasul rugăciunii mele.
Veseliţi-vă, ceruri, trâmbiţaţi, temeliile
pământului, munţilor, vestiţi bucurie! Că iată,
Emmanuel pe Cruce a pironit păcatele noastre; şi Cel ce dă
viată, moartea a omorât, pe Adam înviindu-l, ca un iubitor de oameni.
Stihiri pe ÅŸase:
Stih: De Te vei uita la
fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Că la Tine este
milostivirea.
Pe Cel ce cu trupul, de voie, pentru noi a fost răstignit, a
pătimit şi a fost îngropat şi a înviat din morţi, să-L
lăudăm, grăind: întăreşte în dreapta
credinţă Biserica Ta, Hristoase, şi împacă viaţa
noastră, ca un bun şi iubitor de oameni.
Stih: Pentru numele Tău Te-am
aşteptat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu spre cuvântul Tău, nădăjduit-a
sufletul meu în Domnul.
Înaintea mormântului Tău celui de viaţă primitor, stând noi,
nevrednicii, cântare de slavă aducem îndurării Tale celei
negrăite, Hristoase Dumnezeul nostru; că Cruce şi moarte ai
primit, Cel ce eşti fără de păcat, ca să
dăruieşti lumii învierea, ca un iubitor de oameni.
Stih: Din straja dimineţii până
în noapte, din straja dimineţii, să nădăjduiască
Israel spre Domnul.
Pe Cuvântul cel împreună cu Tatăl fără de început
şi împreună-veşnic, Care din pântece fecioresc în chip de
negrăit a ieşit şi Crucea şi moartea pentru noi de voie a
primit, şi a înviat întru slavă, să-L lăudăm,
grăind: Dătătorule de viată, Doamne, slavă Ţie,
Mântuitorul sufletelor noastre.
Următoarele trei stihuri
se cântă cu stihirile sfântului din ziua respectivă, de la Minei,
dacă acolo nu sunt decât trei stihiri, fără altă
indicaţie:
Că la Domnul este milă şi multă mântuire la El, şi
El va izbăvi pe Israel din toate fărădelegile lui.
Lăudaţi pe Domnul toate neamurile, lăudaţi-L pe El
toate popoarele.
Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului
rămâne în veac.
Dacă la Minei sunt trei
stihiri, dar cu indicaţia pe şase, atunci se cântă numai
şase stihiri ale învierii şi se adaugă de la Minei cele trei
stihiri, repetând pe cea dintâi şi începând cu stihul: Din straja dimineţii...
Dacă la Minei sunt doi
sfinţi şi şase stihiri, ori sfânt cu Priveghere sau cu Polieleu,
se cântă numai primele patru stihiri ale învierii şi se adaugă
de la Minei toate cele şase, începându-le cu stihul: De Te vei uita la
fărădelegi...
ÃŽn perioada Triodului ÅŸi a
Penticostarului (adică de la Duminica Vameşului şi a Fariseului
până la Duminica întâia după Rusalii), sâmbătă seara nu se
pun stihiri de la Minei, decât dacă e sfânt cu Polieleu; altfel, se pun
stihirile din Triod sau din Penticostar.
La celelalte
sărbători, în afară de duminici, stihirile se cântă numai
de la Minei (Triod sau Penticostar), care arată atât numărul
stihirilor de cântat (de obicei şase sau opt, iar la unele
sărbători împărăteşti chiar zece), cât şi glasul
pe care se vor cânta şi pe care se cântă şi: Doamne,
strigat-am...
După ce s-a cântat ultima
stihiră de la Minei (Triod sau Penticostar), sâmbătă seara
urmează Slavă..., a sfântului de la Minei (Triod sau Penticostar),
dacă are; dacă nu are, se cântă numai Slavă... Şi
acum..., a Născătoarei de Dumnezeu (Dogmatica, glasul 1):
Pe ceea ce este mărirea a toată lumea, care din oameni a
răsărit şi pe Stăpânul
L-a născut, uşa cea cerească, lauda celor fără
de trup şi podoaba credincioşilor, pe Maria Fecioara să o
lăudăm. Că aceasta s-a arătat cer şi biserică a
Dumnezeirii; aceasta, peretele cel din mijloc al vrajbei surpându-l, pace a
adus şi împărăţia a deschis. Deci, pe aceasta având-o
întărire a credinţei, apărător avem pe Domnul, Cel ce S-a
născut dintr-însa. Îndrăznească, dar, îndrăznească
poporul lui Dumnezeu. Că Acesta va birui pe vrăjmaşi, ca un
atotputernic.
La celelalte
sărbători în afară de duminici, cântăm Slavă...
Şi acum..., aşa cum arată Mineiul (Triodul sau Penticostarul) la
locul respectiv. Vineri seara se cântă totdeauna la Şi acum... numai
Dogmatica glasului de rând din Octoih.
În timp ce se cântă
stihira de la Åži acum..., preotul face Vohodul (ieÅŸirea cu
cădelniţa); cântăreţii coboară atunci din strană,
iar după ce preotul (sau diaconul, dacă este) rosteşte:
înţelepciune, drepţi!, cântăreţul (în mănăstiri
cel mai mare) citeÅŸte:
Lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc, Celui
fără de moarte, Celui sfânt şi fericit, Iisuse Hristoase!
Ajungând la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm
pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu. Vrednic eşti în
toată vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel
ce dai viată, pentru aceasta, lumea Te slăveşte.
(La slujba în sobor, e obiceiul
ca Lumină lină... să se cânte de tot soborul slujitorilor,
împreună cu cântăreţii).
Apoi preotul: Să luăm aminte. Pace tuturor.
Cântăreţul: Şi duhului tău.
Preotul (sau diaconul, dacă este): înţelepciune. Să luăm
aminte.
Iar cântăreţii cântă
Sâmbătă seara, glasul al 6-lea:
Domnul a împărăţit, întru podoabă S-a îmbrăcat (ps. 92, l).
(de patru ori: prima dată
fără stih, apoi de trei ori cu stihurile care urmează:)
Stih: Îmbrăcatu-S-a Domnul întru
putere şi S-a încins (ps. 92, 1).
Stih: Pentru că a întărit lumea,
care nu se va clătina (ps. 92, 2).
Stih: Casei Tale se cuvine sfinţenie,
Doamne, întru lungime de zile (ps. 92, 7).
ÃŽn celelalte zile ale
săptămânii Prochimenul se cântă numai de trei ori.
Duminică seara, glasul al 8-lea:
Iată, acum binecuvântaţi pe Domnul, toţi slujitorii Domnului
(ps. 133,1).
Stih: Cei ce staţi în casa Domnului,
în curţile casei Dumnezeului nostru (ps. 133, 1).
Luni seara, glasul al 4-lea:
Domnul mă va auzi, când mă voi ruga către Dânsul (ps. 4, 3).
Stih: Când Te-am chemat, m-ai auzit,
Dumnezeul dreptăţii mele (ps. 4, 3).
Marţi seara, glasul 1:
Mila Ta, Doamne, mă va urma în toate zilele vieţii mele (ps. 22, 7).
Stih: Domnul mă va paşte şi
nimic nu-mi va lipsi; la loc de păşune, acolo m-a
sălăşluit (ps. 22, l-2).
Miercuri seara, glasul al 5-lea:
Dumnezeule, întru numele Tău mântuieşte-mă şi întru
puterea Ta mă judecă (ps. 53, 1).
Stih: Dumnezeule, auzi rugăciunea
mea, ia aminte cuvintele gurii mele (ps. 53, 2).
Joi seara, glasul al 6-lea:
Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul (ps. 123, 8).
Stih: Ridicat-am ochii mei la munţi,
de unde va veni ajutorul meu (ps. 120, 1).
Vineri seara, glasul al 7-lea:
Dumnezeule, sprijinitorul meu eşti Tu şi mila Ta mă va
întâmpina (ps. 58,10).
Stih: Scoate-mă de la
vrăjmaşii mei, Dumnezeule, şi de cei ce se scoală împotriva
mea izbăveşte-mă (ps. 58, 1).
După cântarea
Prochimenului, la Praznicele împărăteşti şi la
sărbătorile sfinţilor urmează citirea Paremiilor din Minei
(Triod sau Penticostar), pe analogul aşezat din vreme în mijlocul
bisericii.
Sâmbătă seara
însă, îndată după Prochimen, preotul (diaconul) rosteşte
ectenia întreită, după care cântăreţul (în
mănăstiri cel mai mare) citeşte rugăciunea:
Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta fără de
păcat să ne păzim noi. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul
părinţilor noştri, şi lăudat şi preaslăvit e
numele Tău în veci, amin. Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am
nădăjduit întru Tine. Binecuvântat eşti, Doamne,
învaţă-mă îndreptările Tale. Binecuvântat eşti,
Stăpâne, înţelepţeşte-mă cu îndreptările Tale.
Binecuvântat eşti, Sfinte, luminează-mă cu îndreptările
Tale. Doamne, mila Ta este în veac, lucrurile mâinilor Tale nu le trece cu
vederea. Ţie se cuvine laudă, Ţie se cuvine cântare, Ţie
slavă se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum
şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preotul (diaconul) zice ectenia
cererilor.
Apoi preotul: Pace tuturor.
Cântăreţul: Şi duhului tău.
Preotul (diaconul): Capetele noastre Domnului să le
plecăm.
Cântăreţul, rar: Ţie, Doamne.
Preotul: Fie stăpânirea împărăţiei Tale
binecuvântată...
Cântăreţul: Amin.
Şi dacă se face
slujbă cu Priveghere (ca la mănăstiri), sau chiar şi numai
binecuvântarea artoselor (ca în bisericile de enorie, mai ales la
sărbătorile sfinţilor), cântăreţii încep să cânte
stihirile (sau cel puţin Slava... Litiei) din Minei, punându-se acum
Litia, după rânduiala ei (vezi Liturghierul). Dacă însă se face
numai Vecernia obişnuită, atunci, după ecfonisul de mai sus,
rostit de preot, cântăreţul (din stânga) începe să cânte
Cu patima Ta, Hristoase, din patimi ne-am liberat, şi cu învierea Ta
din stricăciune ne-am izbăvit; Doamne, slavă Ţie!
Stih: Domnul a împărăţit,
întru podoabă S-a îmbrăcat; îmbrăca-tu-S-a Domnul întru putere
şi S-a încins.
Să se bucure făptura, cerurile să se veselească, din
mâini să bată neamurile, de bucurie! Că Hristos, Mântuitorul
nostru, pe Cruce a pironit păcatele noastre; şi moartea omorând,
viaţă nouă ne-a dăruit, pe Adam cel căzut cu tot
neamul înviindu-l, ca un iubitor de oameni.
Stih: Pentru că a întărit lumea,
care nu se va clătina.
Fiind împărat al cerului şi al pământului, Cel ce eşti
necuprins, de bunăvoie Te-ai răstignit, din iubire de oameni; pe Tine
iadul întâmpinându-Te jos, s-a amărât şi sufletele drepţilor
primindu-Te, s-au bucurat; iar Adam văzându-Te pe Tine, Ziditorul, în cele
de sub pământ, s-a sculat. O, minune! Cum a gustat moarte Viaţa
tuturor. Ci, precum a voit, a luminat lumea, care grăieşte: Cel ce ai
înviat din morţi, Doamne, slavă Ţie.
Stih: Casei Tale se cuvine sfinţenie,
Doamne, întru lungime de zile.
Femeile purtătoare de mir miresme aducând, cu grăbire şi cu
plângere la groapa Ta au ajuns; şi negăsind preacurat trupul
Tău, dar aflând de la înger acea nouă şi neobişnuită
minune, Apostolilor au zis: înviat-a Domnul, dând lumii mare milă.
Slavă... a sfântului, de
la Minei (dacă este). Apoi Şi acum... a Născătoarei de
Dumnezeu, din Octoih, cea de la glasul pe care s-a cântat Slavă... a
sfântului; dacă Slavă... a fost pe glasul 1, se cântă Şi
acum... a Născătoarei, din Octoih, pe glasul 1:
Iată, s-a împlinit proorocia lui Isaia: că fecioară fiind ai
născut, iar după naştere, ca şi mai înainte de naştere
ai rămas; că Dumnezeu era Cel ce S-a născut, pentru aceasta
şi firile le-a înnoit. Ci, o, Maică a lui Dumnezeu, rugăciunile
robilor tăi, ce se aduc ţie în biserica ta, nu le trece cu vederea,
ci, ca ceea ce ai purtat în braţele tale pe Cel milostiv, spre robii
tăi milostiveşte-te, şi roagă-L să mântuiască
sufletele noastre.
Dacă la Minei nu este
Slavă... la Stihoavnă, se zice Slavă... Şi acum... a
Născătoarei de Dumnezeu de la glasul de rând al Octoihului.
La Praznicele
împărăteşti şi la sărbătorile sfinţilor,
stihirile Stihoavnei se cântă toate de la Minei (Triod sau Penticostar),
pe glasurile şi cu stihurile arătate acolo.
Apoi cântăreţul (în
mănăstiri cel mai mare) zice îndată:
Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul
Tău, în pace. Că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai
gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre
descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău, Israel.
Şi îndată:
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi (de trei ori, închinându-ne de fiecare dată).
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne,
curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă
fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele
noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieÅŸte (de
3 ori), Slavă... Şi acum...
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele
Tău. Vie împărăţia Ta. Fie voia Ta, precum în cer şi
pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o
nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşealele noastre,
precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne
duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău!
Preotul: Că a Ta este împărăţia...
Cântăreţul: Amin. Şi îndată, sâmbătă seara, se cântă, pe glasul de
rând al Octoihului.
Glasul 1:
Piatra fiind pecetluită de iudei şi ostaşii străjuind
preacurat trupul Tău, înviat-ai a treia zi, Mântuitorule, dăruind
lumii viaţă; pentru aceasta, puterile cerurilor strigau Ţie,
Dătătorule de viată: Slavă învierii Tale, Hristoase;
slavă împărăţiei Tale; slavă rânduielii Tale, Unule, Iubitorule
de oameni.
Apoi: Slavă... troparul
sfântului zilei (din Minei); Şi acum... troparul Născătoarei de
Dumnezeu din Octoih, cel de la glasul pe care s-a cântat troparul sfântului.
Dacă troparul sfântului s-a cântat pe glasul 1, se cântă
Glasul 1:
Gavriil zicând ţie, Fecioară: Bucură-te!, odată cu
glasul S-a întrupat Stăpânul tuturor, întru tine, chivotul cel sfânt,
precum a zis dreptul David. Arătatu-te-ai mai cuprinzătoare decât
cerurile, ceea ce ai purtat pe Făcătorul tău. Slavă Celui
ce S-a sălăşluit întru tine; slavă Celui ce a ieşit
din tine; slavă Celui ce ne-a liberat pe noi, prin naşterea ta.
Dacă troparul sfântului a
fost pe alt glas, să se cânte troparul Născătoarei de Dumnezeu
al ÃŽnvierii de la glasul respectiv.
Dacă la Minei în acea zi
sunt doi sfinţi şi amândoi au tropare deosebite, atunci, după ce
s-a cântat troparul învierii, se cântă întâi troparul primului sfânt,
fără Slavă..., apoi troparul sfântului al doilea cu
Slavă..., iar troparul Născătoarei de Dumnezeu se cântă cel
de la glasul troparului sfântului al doilea.
La sărbătorile
sfinţilor se cântă troparul sfântului din Minei (care la
sărbătorile sfinţilor cu priveghere se găseşte de obicei
la Vecernia mică), de două ori (a doua oară cu Slavă...),
apoi Şi acum... al Născătoarei de Dumnezeu pe glasul troparului
sfântului (însă vineri seara se cântă totdeauna, la Şi acum...,
troparul Născătoarei de Dumnezeu de la glasul de rând al Octoihului).
La Praznicele
împărăteşti se cântă numai troparul praznicului, de trei
ori (a doua oară cu Slavă..., a treia oară cu Şi acum...).
După tropare, se face
otpustul, astfel:
Preotul (diaconul, dacă
este): Înţelepciune.
Cântăreţul (coborând
din strană): Binecuvintează.
Preotul: Cel ce este binecuvântat...
Cântăreţul: Amin. Întăreşte,
Dumnezeule, sfânta şi dreapta credinţă a dreptslăvitorilor creştini
şi Sfântă Biserica Ta în veacul veacului.
Preotul: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,
miluieÅŸte-ne pe noi.
Cântareţul: Ceea ce eşti mai cinstită decât
Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât
Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai
născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te
mărim.
Preotul: Slavă Ţie, Hristoase, Dumnezeule...
Cântăreţul: Slavă... Şi acum... Doamne
miluieşte (de trei ori), părinte, binecuvinteză!
Preotul face otpustul.
Cântăreţul: Amin.
Preotul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru...
Cântăreţul: Amin. Slavă Ţie, Dumnezeul nostru...,
împărate ceresc... şi celelalte rugăciuni începătoare,
Veniţi să ne închinăm... Psalmul 50, Canonul Sfintei Treimi
(Troişnicul) al glasului de rând din Octoih, apoi se cântă
Glasul
al 2-lea:
Cuvine-se cu adevărat a lăuda pe Treimea, Cea întru tot
dumnezeiască: pe Tatăl, Cel fără de început şi a toate
lucrător, pe Cuvântul, Cel împreună fără de început, Care
din Tatăl mai înainte de veci fără stricăciune S-a
născut, şi pe Sfântul Duh, Cel ce din Tatăl fără de
ani purcede.
Cuvine-se cu adevărat a Te slăvi pe Tine, Dumnezeu-Cuvântul, de
Care se înfricoşează şi se cutremură Heruvimii şi Te
slăvesc puterile cereşti. Cel ce ai înviat a treia zi din
mormânt, Hristoase, Dătătorule de viată, cu frică Te
slăvim.
Să lăudăm toţi cum se cuvine pe Dumnezeu, cu
cântări dumnezeieşti: pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul
cel dumnezeiesc, Stăpânia cea în trei ipostasuri, o
împărăţie şi o Domnie.
Să preaslăvim Unimea cea după fiinţă, pe Cea în
trei ipostasuri, pe Care O laudă toţi pământenii şi O
slăvesc puterile cereşti, Căreia toţi cu credinţă
I se închină.
Domnească începătorie peste Heruvimi şi dumnezeiască
Stăpânire fără de asemănare peste Serafimi, Treime
nedespărţită în Unime, Ceea ce eşti după adevăr
dumnezeiască Stăpânire, pe Tine Te slăvim.
Tatălui celui fără de început şi Dumnezeu, Cuvântului
celui împreună fără de început şi Duhului mă închin. Fiinţa
cea nedespărţită, una împreunată, Unimea cea întreit
numărată, cu laude să O cinstim.
Fulgerele Tale, cele cu raze strălucitoare, străluceşte-le
mie, Dumnezeul meu, Cel ce eşti în trei ipostasuri,
Atotfăcătorule; şi locaş mă arată al slavei Tale
celei neapropiate, luminată şi purtătoare de lumină şi
neschimbată.
De Care se înfricoşează şi se cutremură Heruvimii
şi Îl slăvesc oştile îngereşti, pe Cel ce din Fecioară
în chip de negrăit S-a întrupat, pe Hristos, Dătătorul de
viaţă, cu frică să-L slăvim.
Slavă...
Părinte Atotţiitorule, Cuvinte al lui Dumnezeu, întru tot Duhule
Sfinte, o Putere şi un Chip, o împărăţie, o Dumnezeire
şi Stăpânire, miluieşte pe cei ce se închină Ţie.
Åži acum...
Din morţi văzând pe Fiul tău, Preacurată Fecioară
înviat cu cuviinţă dumnezeiască, de bucurie negrăit lumea
s-a umplut, pe Acela slăvindu-L şi pe tine mărindu-te.
Cuvine-se cu adevărat, să te fericim, Născătoare d
Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată ş Maica
Dumnezeului nostru.
Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai
mărită fără de asemănare decât Serafimii, care
fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine
cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Sfinte Dumnezeule..., ÅŸi
celelalte rugăciuni începătoare; după Tatăl nostru...,
Ipacoi al glasului de rând; Doamne miluieşte (de 40 de ori) Slavă... Şi
acum... Ceea ce eşti mai cinstită..., întru numele Domnului
binecuvintează, părinte.
Preotul: Dumnezeule, milostiveÅŸte-Te spre
noi... Apoi citeşte această rugăciune, către Preasfânta
Treime, alcătuire a lui Marcu:
Întru tot puternică şi de viaţă făcătoare,
Preasfântă Treime, şi începătoare de lumină, Care, din bunătate,
toată făptura lumii şi pe cea mai presus de lume, din
nefiinţă o ai adus şi cu purtarea de grijă o şi stăpâneşti;
Care, după alte ale Tale nespuse faceri de bine neamului omenesc, pentru
neputinţa trupească ne-ai dăruit pocăinţă
până la moarte, nu ne lăsa pe noi ticăloşii să murim
în faptele noastre cele rele, nici pe începătorul răutăţii
şi pizmătăreţul şi pierzătorul să-şi
râdă de noi. Că vezi, îndurate, câtă pizmuire şi
vrajbă are asupra noastră şi câtă este şi a
noastră pătimire şi slăbiciune şi nepurtare de
grijă. Ci, Te rugăm, nu ne lipsi de bunătăţile Tale pe
noi, care Te mâniem în toată ziua şi în tot ceasul, prin
călcarea cinstitelor şi de viaţă făcătoarelor
Tale porunci. Şi toate greşealele noastre, pe care le-am făcut
noi în toată viaţa noastră, până în ceasul de acum, sau cu
fapta, sau cu cuvântul, sau cu gândul, lasă şi iartă. Şi ne
învredniceşte ca cealaltă vreme a vieţii noastre să o
săvârşim în pocăinţă şi umilinţă
ÅŸi spre paza sfintelor Tale porunci. Åži ori cu ce fel de dezmierdare
înşelându-ne, în multe chipuri am greşit şi cu urâte pofte
nefolositoare şi vătămătoare amăgindu-ne ne-am purtat;
sau cu mânie şi cu iuţeală de necuvântătoare pornindu-ne,
am scârbit pe vreun frate al nostru; sau cu limbă slobodă şi
neînfrânată în tari curse ne-am prins; sau cu vreuna din simţirile
noastre, sau cu toate, de voie sau de nevoie, cu ştiinţă şi
cu neştiinţă, sau din răpire, sau din deprindere,
nebuneşte am alunecat; sau cu gânduri viclene şi cu ştiinţă
deşartă ne-am spurcat; sau în orice chip de greşeală am
păcătuit, din aducerea aminte şi din obiceiul cel rău
şi cumplit; iartă nouă şi lasă toate, întru tot
îndurate, Preabunule şi mult-Milostive. Şi ne dăruieşte,
Bunule, deşteptare şi putere, ca să facem voia Ta cu bună
plăcere şi desăvârşit; ca din răutatea cea din noapte
şi împâclată, cu vederea luminii, prin pocăinţă
să ne schimbăm şi în zi cu bun chip să umblăm şi
curaţi iubirii Tale de oameni arătându-ne noi, nevrednicii, să
Te lăudăm şi să Te slăvim în veci, Amin.
Apoi otpustul, obiÅŸnuita iertare ÅŸi
ectenia: Să ne rugăm pentru pacea lumii... Doamne miluieşte cu
umilinţă şi cu glas lin. Şi după sfârşitul
ecteniei zice cel mai mare: Pentru rugăciunile...
După ce s-a citit
Miezonoptica Duminicii, cu Troparele treimice, preotul zice: Binecuvântat este
Dumnezeul nostru...
Cântăreţul: Amin. Apoi
(închinându-se de trei ori) zice:
Veniţi să ne închinăm împăratului nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm
şi să cădem la Hristos, împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la
însuşi Hristos, împăratul şi Dumnezeul nostru[2].
Åži se citesc psalmii:
Să te audă Domnul în ziua necazului, şi să te apere
numele Dumnezeului lui Iacob. Trimită ţie ajutor din locaşul
Său cel sfânt, şi din Sion să te sprijine pe tine.
Pomenească toată jertfa ta, arderea de tot a ta
bine-plăcută să-I fie. Dea ţie Domnul, după inima ta,
şi tot sfatul tău să-l plinească. Bucura-ne-vom de
mântuirea Ta, şi întru numele Dumnezeului nostru ne vom mări.
Plinească Domnul toate cererile tale. Acum am cunoscut că a mântuit
Domnul pe Unsul Său, cu puterea
dreptei Sale. Auzi-L-va pe Dânsul din cerul cel sfânt al Lui. Unii se
laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar noi ne
lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru. Aceştia s-au
împiedicat şi au căzut, iar noi ne-am ridicat şi ne-am
îndreptat, Doamne, mântuieşte-ne pe noi, şi ne auzi în orice zi Te
vom chema.
Doamne, întru puterea Ta se va veseli împăratul şi întru
mântuirea Ta se va bucura foarte. După dorirea inimii lui i-ai dat lui,
şi de voia buzelor lui nu l-ai lipsit pe el. Că l-ai întâmpinat pe el
eu binecuvântările bunătăţii, pus-ai pe capul lui
cunună de piatră scumpă. Viaţă a cerut de la Tine
şi i-ai dat lui lungime de zile în veacul veacului. Mare este slava lui
întru mântuirea Ta, slavă şi mare cuviinţă vei pune peste
el. Că li vei da lui
binecuvântare în veacul veacului, veseli-l-vei pe dânsul întru bucurie cu
faţa Ta. Că împăratul nădăjduieşte în Domnul
şi întru mila Celui Preaînalt nu se va clătina. Află-se mâna Ta
peste toţi vrăjmaşii Tăi; dreapta Ta să afle pe
toţi cei ce Te urăsc pe Tine. Pune-i-vei pe ei ca un cuptor de foc în
vremea arătării Tale; Domnul întru mânia Sa îi va tulbura pe ei,
şi-i va mânca pe ei focul. Rodul lor de pe pământ îl vei pierde
şi sămânţa lor dintre fiii oamenilor. Că au gândit rele
împotriva Ta, au cugetat sfaturi, care nu vor putea să stea. Că îi
vei pune pe ei pe fugă şi cu arcul Tău vei ţinti capul lor.
Înalţă-Te, Doamne, întru tăria Ta; cânta-vom şi vom
lăuda puterile Tale.
Slavă... Şi acum... Sfinte Dumnezeule...
Tatăl nostru... Că a Ta este împărăţia... (Dator este
preotul a lua aminte ca să fie în mijlocul bisericii, când va zice Că
a Ta este împărăţia...). Apoi se citesc troparele acestea:
Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează
moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini
asupra celui potrivnic dăruieşte; şi cu Crucea Ta
păzeşte pe poporul Tău.
Slavă...
Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce de bunăvoie, poporului
Tău celui nou, numit cu numele Tău, îndurările Tale
dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte cu puterea pe binecredincioşii creştini,
dăruindu-le lor biruinţă asupra potrivnicului, având ajutorul
Tău armă de pace, nebiruită biruinţă.
Åži acum...
Ocrotitoare neînfricată şi neînfruntată nu trece cu vederea,
ceea ce eşti bună, rugăciunile noastre, întru tot lăudată
Născătoare de Dumnezeu. întăreşte viaţa cea de
obşte a dreptcredincioşilor. Mântuieşte pe cei ce i-ai rânduit
să conducă, şi le dă lor biruinţă din cer, pentru
că ai născut pe Dumnezeu, ceea ce eşti singură
binecuvântată.
Preotul rosteÅŸte ectenia:
MiluieÅŸte-ne pe noi,Dumnezeule...
Cântăreţul zice:
Doamne miluieÅŸte (de 3 ori), la fiecare cerere a ecteniei.
După ecfonisul ecteniei:
Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti...,
cântăreţul: Amin.
întru numele Domnului binecuvintează, părinte.
Preotul:
Slavă Sfintei şi
Celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoarei
şi nedespărţitei Treimi, totdeauna, acum şi pururea şi
în vecii vecilor[3].
Cântăreţul (în
mănăstiri cel mai mare, sau cel rânduit): Amin. Şi citeşte, cu evlavie şi cu frică de
Dumnezeu, următorii şase psalmi, iar cei din biserică
ascultă în tăcere şi cu umilinţă:
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între
oameni bunăvoire (de trei ori).
Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta (de două ori).
Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se
scoală asupra mea; mulţi zic sufletului meu: "Nu este mântuire lui,
întru Dumnezeul lui!". Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea
şi Cel ce înalţi capul meu. Cu glasul meu către Domnul am
strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui. Eu m-am culcat şi
am adormit; sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini. Nu mă voi
teme de mii de popoare, care împrejur mă împresoară. Scoală,
Doamne, mântuieşte-mă, Dumnezeul meu, că Tu ai bătut pe
toţi cei ce mă vrăjmăşesc în deşert; dinţii
păcătoşilor ai zdrobit. A Domnului este mântuirea, şi peste
poporul Tău, binecuvântarea Ta.
Şi iarăşi:
Eu m-am culcat şi am adormit; sculatu-m-am că Domnul mă va
sprijini.
Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea
Ta să mă cerţi. Că săgeţile Tale s-au înfipt în
mine, şi ai întărit peste mine mâna Ta. Nu este vindecare în trupul
meu de la fata mâniei Tale; nu este pace în oasele mele de la fata
păcatelor mele. Că fărădelegile mele au covârşit capul
meu, ca o sarcină grea apăsat-au
peste mine. împutitu-s-au şi au putrezit rănile mele, de la faţa
nebuniei mele. Chinuitu-m-am şi m-am gârbovit până în sfârşit,
toată ziua mâhnindu-mă umblam. Că şalele mele s-au umplut
de ocări şi nu este vindecare în trupul meu. Necăjitu-m-am
şi m-am smerit foarte; răcnit-am din suspinarea inimii mele. Doamne,
înaintea Ta este toată dorirea mea şi suspinul meu de la Tine nu s-a
ascuns. Inima mea s-a tulburat, părăsitu-m-a tăria mea şi
lumina ochilor mei, ÅŸi aceasta nu este cu mine. Prietenii mei ÅŸi
vecinii mei în preajma mea s-au apropiat şi au şezut; şi cei de
aproape ai mei departe au stat. Şi se sileau cei ce căutau sufletul
meu şi cei ce căutau cele rele mie grăiau deşertăciuni
şi vicleşuguri toată ziua cugetau. Iar eu ca un surd nu auzeam
şi ca un mut ce nu-şi deschide gura sa. Şi m-am făcut ca un
om ce nu aude şi nu are în gura lui mustrări. Că spre Tine,
Doamne, am nădăjduit; Tu mă vei auzi, Doamne, Dumnezeul meu,
că am zis, ca nu cumva să se bucure de mine vrăjmaşii mei;
şi când s-au clătinat picioarele mele, împotriva mea s-au
semeţit. Că eu spre bătăi gata sunt, şi durerea mea
înaintea mea este pururea. Că fărădelegea mea eu o voi vesti,
şi mă voi îngriji pentru păcatul meu; iar vrăjmaşii
mei trăiesc şi s-au întărit mai mult decât mine, şi s-au
înmulţit cei ce mă urăsc pe nedrept. Cei ce îmi
răsplătesc rele pentru bune mă defăimau, că urmam
bunătatea. Nu mă lăsa, Doamne, Dumnezeul meu, nu Te depărta
de la mine; ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele.
Şi iarăşi:
Nu mă lăsa, Doamne, Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine;
ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele.
Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineaţă.
însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu, în
pământ pustiu şi neumblat şi fără de apă.
Aşa în locul cel sfânt m-am arătat Ţie, ca să văd
puterea Ta şi slava Ta. Că mai bună este mila Ta decât
viaţa; buzele mele Te vor lăuda. Aşa Te voi binecuvânta în
viaţa mea, şi în numele Tău voi ridica mâinile mele. Ca de seu
şi de grăsime să se sature sufletul meu, şi cu buze de
bucurie Te va lăuda gura mea. De mi-am
adus aminte de Tine în aşternutul meu, în dimineţi am cugetat
la Tine, că ai fost ajutorul meu, şi întru acoperământul
aripilor Tale mă voi bucura. Lipitu-s-a sufletul meu de Tine şi pe
mine m-a sprijinit dreapta Ta. Iar ei în deşert au căutat sufletul
meu, intra-vor în cele mai de jos ale pământului; da-se-vor în mâinile
sabiei; părţi vulpilor vor fi. Iar împăratul se va veseli de
Dumnezeu; lăuda-se-va tot cel ce se jură întru El, că s-a
astupat gura celor ce grăiesc nedreptăţi
Şi iarăşi:
În dimineţi am cugetat la Tine, că ai fost ajutorul meu şi
întru acoperământul aripilor Tale mă voi bucura. Lipitu-s-a sufletul
meu de Tine ÅŸi pe mine m-a sprijinit dreapta Ta.
Slavă... Şi acum...
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori,
fără închinăciune) Doamne miluieşte (de 3 ori),
Slavă... Şi acum...
Acum iese preotul din sfântul
altar şi citeşte în taină ultimele şase rugăciuni ale
dimineţii, în faţa uşilor împărăteşti; iar
cântăreţul continuă citirea psalmilor următori:
Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat şi noaptea înaintea
Ta. Să ajungă înaintea Ta rugăciunea mea; pleacă urechea Ta
spre ruga mea, Doamne, că s-a umplut de rele sufletul meu şi viata
mea de iad s-a apropiat. Socotit am fost cu cei ce se coboară în
groapă; ajuns-am ca un om neajutorat, între cei morţi slobod. Ca
nişte oameni răniţi ce dorm în mormânt, de care nu Ţi-ai
mai adus aminte şi care au fost lepădaţi de la mâna Ta.
Pusu-m-au în groapa cea mai de jos, întru cele întunecate şi în umbra
morţii. Asupra mea s-a întărit mânia Ta şi toate valurile Tale
le-ai adus peste mine. Depărtat-ai pe cunoscuţii mei de la mine,
ajuns-am urâciune lor. închis am fost şi n-am putut ieşi. Ochii mei
au slăbit de suferinţă. Strigat-am către Tine, Doamne,
toată ziua, întins-am către Tine mâinile mele. Oare, morţilor
vei face minuni? Sau cei morţi se vor scula şi Te vor lăuda pe
Tine? Oare, va spune cineva în mormânt mila Ta şi adevărul Tău
în locul pierzării? Oare, se vor cunoaşte în întuneric minunile Tale
şi dreptatea Ta în pământ uitat? Iar eu către Tine, Doamne, am strigat
şi dimineaţa rugăciunea mea Te va întâmpina. Pentru ce, Doamne,
lepezi sufletul meu şi întorci faţa Ta de la mine? Sărac sunt eu
şi în osteneli din tinereţile mele; înăltându-mă, m-am
smerit şi m-am mâhnit. Peste mine au venit mâniile Tale şi
înfricoşările Tale m-au tulburat. Înconjuratu-m-au ca apa toată
ziua şi m-au cuprins deodată. Depărtat-ai de la mine pe prieten
şi pe vecin şi pe cunoscuţii mei din cauza ticăloşiei
mele.
Şi iarăşi:
Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat şi noaptea înaintea
Ta. Să ajungă înaintea Ta rugăciunea mea; pleacă urechea Ta
spre ruga mea.
Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele
dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui. Binecuvintează, suflete al
meu, pe Domnul ÅŸi nu uita toate binefacerile Lui. Pe Cel ce
curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce
vindecă toate bolile tale; pe Cel ce izbăveşte din
stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu milă
şi cu îndurări; pe Cel ce umple de bunătăţi dorirea
ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale. Cel ce face
milostenie, Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face
strâmbătate. Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui
Israel voile Sale. Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-Răbdător
şi mult-Milostiv. Nu până în sfârşit se va iuţi, nici în
veac se va mânia. Nu după păcatele noastre a făcut nouă,
nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă,
ci cât este de departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre
cei ce se tem de El. Pe cât sunt de departe răsăriturile de la
apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre. în ce chip
miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de
Dânsul. Că El a cunoscut zidirea noastră adusu-Şi-a aminte
că ţărână suntem. Omul ca iarba zilele lui ca floarea
câmpului; aşa va înflori. Că duh a trecut printr-însul şi nu va
mai fi şi nu se va mai cunoaşte încă locul său. Iar mila
Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul, şi dreptatea Lui
spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui şi îşi
aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Domnul în cer a
gătit scaunul Său şi împărăţia Lui peste
toţi stăpâneşte. Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii
Lui, cei puternici la virtute, care faceţi cuvântul Lui şi
auziţi glasul cuvintelor Lui. Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile
Lui, slugile Lui, care faceţi voia Lui. Binecuvântaţi pe Domnul toate
lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează, suflete
al meu, pe Domnul.
Şi iarăşi:
În tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează, suflete al meu, pe
Domnul.
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru
dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că
nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte
sufletul meu şi viata mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să
locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine
şi inima mea încremenită înăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de
zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor
Tale m-am gândit. întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un
pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit
duhul meu. Nu-Ţi întoarce fata Ta de la mine, ca să nu mă
asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud
dimineaţa mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea
pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă
de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. învaţă-mă
să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun
să mă povăţuiască la pământul
dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi
viată. întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă
bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe
toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Şi iarăşi:
Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată
cu robul Tău.
Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată
cu robul Tău. Duhul Tău cel bun să mă
povăţuiască la pământul dreptăţii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum
şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule;
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule;
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru,
slavă Ţie.
Apoi preotul rosteÅŸte
ectenia mare, în timpul căreia cântăreţii dau răspunsurile
cuvenite, cântând împreună cu credincioşii şi închinându-se
după cuviinţă, la fiecare cerere a ecteniei, precum s-a
arătat şi la Vecernie.
Îndată după ectenie,
cântăreţul din strana dreaptă începe să cânte, pe glasul de
rând al Octoihului:
Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă; bine este cuvântat
Cel ce vine întru numele Domnului (de patru ori, punându-se înainte stihurile
următoare):
Stih 1: Lăudaţi pe Domnul
că este bun, că în veac este mila Lui (ps. 135,1).
Stih 2: înconjurând m-au înconjurat
şi în numele Domnului i-am înfrânt pe ei.
Stih 3: Nu voi muri, ci voi fi viu ÅŸi
voi povesti lucrurile Domnului.
Stih 4: Piatra pe care n-au băgat-o
în seamă ziditorii, aceasta s-a făcut în capul unghiului. De la
Domnul s-a făcut aceasta şi minunată este întru ochii
noÅŸtri.
După Dumnezeu este
Domnul...se cântă troparul învierii glasului de rând, de două ori
(caută-l la rânduiala Vecerniei); apoi Slavă... troparul sfântului
zilei, din Minei; Şi acum...troparul Născătoarei de Dumnezeu de
la glasul troparului sfântului.
După aceea,
cântăreţul zice: Doamne miluieşte(de 3 ori) Slavă...
Şi acum...şi se citesc Catismele de rând din Psaltire (Duminică
dimineaţa: Catisma a doua, a treia şi a şaptesprezecea), pe
analogul aşezat din vreme în mijlocul bisericii, sub policandru.
După prima Catismă,
preotul (sau diaconul, dacă este) zice ectenia mică, apoi se
cântă primul rând de Sedelne (Şezânde).
Glasul 1, Podobie:
Mormântul Tău, Mântuitorule, ostaşii străjuindu-l,
morţi s-au făcut de strălucirea îngerului ce s-a arătat,
care a vestit femeilor învierea. Pe Tine Te mărim, Pierzătorul
stricăciunii; la Tine cădem, Cel ce ai înviat din mormânt, la Unul
Dumnezeul nostru.
Slavă...
Pe Cruce fiind pironit de voie, îndurate, în mormânt fiind pus ca un mort,
Dătătorule de viată, stăpânirea morţii ai zdrobit cu
moartea Ta, Puternice. Că de Tine s-au cutremurat portarii iadului; Tu
împreună ai sculat pe mortii cei din veac, ca un iubitor de oameni.
Şi acum...,a Născătoarei de
Dumnezeu:
Maică a lui Dumnezeu, pe tine te ştim toţi, cei ce cu
dragoste alergăm la a ta bunătate , care şi după
naştere te-ai arătat fecioară cu adevărat. Pe tine te avem
ocrotitoare noi, păcătoşii; pe tine izbăvire în ispite
te-am câştigat, singura cu totul fără prihană.
Apoi se zice: Doamne
miluieşte (de 3 ori), Slavă... Şi acum...şi se citeşte
a doua Catismă de rând. Apoi preotul zice din nou,ectenia mica, după
care se cântă al doilea rând de Sedelne:
Podobie: Piatra fiind pecetluită...
Femeile, dis-de-dimineată, au venit la mormânt, şi vedere
îngerească văzând s-au cutremurat: mormântul a strălucit
viaţă, minunea le-a spăimântat pe ele. Pentru aceasta, mergând,
au vestit Ucenicilor învierea. Iadul l-a prădat Hristos, ca Cel ce este
singur tare şi puternic; şi pe cei pieriţi i-a sculat pe
toţi, frica osândirii dezlegând cu puterea Crucii.
Slavă...
Pe Cruce fiind pironit, Viaţa tuturor, şi între morţi fiind
socotit Tu, Domnul, Cel fără de moarte, înviat-ai a treia zi,
Mântuitorule, şi ai sculat pe Adam din stricăciune. Pentru aceasta
puterile cerurilor strigau Ţie, Dătătorule de viaţă:
Slavă patimilor Tale, Hristoase; slavă învierii Tale; slavă
smereniei Tale, Unule, Iubitorule de oameni.
Şi acum..., a Născătoarei
de Dumnezeu:
Podobie: Mormântul Tău,
Mântuitorule...
Marie, ceea ce eşti cinstit locaş al Stăpânului,
ridică-ne pe noi, cei căzuţi în prăpastia cumplitei
deznădăjduiri şi a greşealelor şi a necazurilor;
că tu eşti mântuire şi ajutătoare a
păcătoşilor, ocrotitoare tare şi mântuieşti pe robii
tăi.
Apoi se zice: Doamne
miluieşte (de 3 ori), Slavă... Şi acum... şi se
citeşte a treia Catismă (Catisma a şaptesprezecea):
Fericiţi cei fără prihană în cale.. ; iar dacă se
întâmplă să cadă Duminica vreun praznic împărătesc sau
vreun sfânt cu Polieleu, în loc de Catisma a şaptesprezecea se cântă
Polieleul cu Mărimurile acelei sărbători (vezi mai departe, la
locul lor); în Duminica Fiului Risipitor, Duminica lăsatului sec de carne
şi Duminica lăsatului sec de brânză, după Polieleu se
cântă Psalmul 136: La râul Babilonului... (vezi la Polieleu).
După Catisma a
şaptesprezecea (sau după Polieleu), Duminica se cântă
îndată, cu glas dulce, pe glasul al 5-lea
Stih: Binecuvântat eşti, Doamne,
învaţă-ne pe noi îndreptările Tale.
Soborul îngeresc s-a mirat văzându-Te pe Tine între cei morţi
socotit fiind, şi puterea morţii surpând, Mântuitorule, şi
împreună cu Tine pe Adam ridicându-l, şi din iad pe toţi
slobozindu-i.
Binecuvântat eşti, Doamne...
Pentru ce miruri, din milostivire, cu lacrimi amestecaţi, o
uceniţelor? îngerul cel ce a strălucit la mormânt a zis
mironosiţelor: Vedeţi voi groapa şi înţelegeţi,
că Mântuitorul a înviat din mormânt.
Binecuvântat eşti, Doamne...
Foarte de dimineaţă mironosiţele au alergat la mormântul
Tău, tânguindu-se; dar înaintea lor a stat îngerul şi a zis: Vremea
tânguirii a încetat, nu mai plângeţi, ci Apostolilor spuneţi
învierea.
Binecuvântat eşti, Doamne...
Mironosiţele femei, cu miruri venind la groapa Ta, Mântuitorule,
plângeau; iar îngerul către dânsele a grăit, zicând: De ce socotiţi
pe Cel viu cu cei morţi? Căci, ca un Dumnezeu, a înviat din mormânt.
Slavă... a Treimii:
Închinămu-ne Tatălui şi Fiului Acestuia şi Duhului
celui Sfânt, Sfintei Treimi întru o fiinţă, cu Serafimii grăind:
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Doamne.
Şi acum..., a Născătoarei
de Dumnezeu:
Pe Dătătorul de viaţă născându-L, Fecioară,
de păcat pe Adam l-ai mântuit; şi bucurie Evei în locul
întristării i-ai dăruit, şi pe cei căzuţi din
viaţă i-a îndreptat la aceeaşi, Cel ce S-a întrupat din tine,
Dumnezeu ÅŸi om.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule! (de trei ori).
Apoi preotul rosteÅŸte
ectenia mică, după care cântăreţul citeşte
îndată, cu glas mare şi rar, Ipacoi (Subascultâtorul) al glasului de
rând.
Pocăinţa tâlharului raiul a dobândit, iar plângerea
mironosiţelor bucuria a vestit; că ai înviat, Hristoase Dumnezeule,
dăruind lumii mare milă.
Şi se cântă îndată
Când sunt necăjit, auzi durerile mele, Doamne, către Tine strig.
Pustnicilor, celor ce sunt departe de lumea cea deşartă,
neîncetată le este dorirea după Dumnezeu.
Slavă... Şi acum...
Sfântului Duh cinstire şi slăvire împreună se cuvine, ca
şi Tatălui şi Fiului; pentru aceasta să cântăm o
stăpânire a Treimii.
La munţii legilor Tale m-ai înălţat; cu fapte bune
luminează-mă, Dumnezeule, ca să Te laud pe Tine.
Cu mâna Ta cea dreaptă luându-mă Tu, Cuvântule,
fereşte-mă, păzeşte-mă, ca să nu mă
ardă focul păcatului.
Slavă... Şi acum...
Prin Sfântul Duh toată făptura se înnoieşte, întorcându-se
la cea dintâi; că întocmai puternic este cu Tatăl şi cu
Cuvântul.
De cei ce mi-au zis mie: să mergem în locaşul Domnului,
veselitu-mi-s-a duhul ÅŸi mi s-a bucurat inima.
În casa lui David va fi frică mare; că acolo scaunele punându-se,
vor fi judecate toate seminţiile şi limbile pământului.
Slavă... Şi acum...
Sfântului Duh cinste, închinare, slavă şi putere se cuvine
să-I aducem, ca şi Tatălui şi Fiului; că Unime este
Treimea după fire, iar nu după feţe.
Preotul (diaconul), deschizând
dvera şi uşile împărăteşti, zice:
Înţelepciune! Să luăm
aminte!
Cântăreţii cântă
Prochimenul glasului de rând.
Acum mă voi scula, zice Domnul, le voi aduce lor mântuirea şi le
voi vorbi pe faţă (ps. 11, 5).
De trei ori, a doua oară
punându-se înainte stihul: Cuvintele
Domnului sunt cuvinte curate.
Preotul (diaconul): Domnului
să ne rugăm.
Cântăreţul:
Doamne miluieÅŸte.
Preotul: Că sfânt
eÅŸti, Dumnezeul nostru...
Cântăreţul: Amin. Şi se cântă pe glasul
de rând al Octoihului:
Toată suflarea să laude pe Domnul (de
două ori).
Suflarea toată şi toată făptura să laude sfânt
numele Domnului, pe Domnul.
Preotul (diaconul): Åži
pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul
Dumnezeul nostru să-L rugăm.
Cântăreţul: Doamne
miluieÅŸte (de 3 ori), obiÅŸnuit pe glasul al 2-lea.
Preotul: înţelepciune,
drepţi să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace tuturor.
Cântăreţul: Şi
duhului tău.
Preotul: Din Sfânta Evanghelie
de la (N) citire.
Cântăreţul
(închinându-se): Slavă
Ţie, Doamne, slavă Ţie.
Preotul: Să luăm
aminte. Şi citeşte Evanghelia de rând a învierii, în timp ce
cântăreţul şade cu lumânarea aprinsă în latura de
miazăzi a Sfintei Mese, cu faţa spre preotul care citeşte Sfânta
Evanghelie; iar dacă face diaconul lucrul acesta, cântăreţul
ascultă cu luare-amtnte şi evlavie Sfânta Evanghelie, stând în
genunchi, împreună cu ceilalţi credincioşi.
Sfârşindu-se citirea
Sfintei Evanghelii, cântăreţul cântă (închinându-se): Slavă
Ţie, Doamne, slavă Ţie.
Şi în timp ce preotul iese
cu Sfânta Evanghelie în mijlocul bisericii - pentru închinare,
cântăreţul citeşte sau cântă, pe glasul al 2-lea (dacă
nu cântă preotul însuşi sau diaconul):
Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului
Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne
închinăm, Hristoase, şi Sfântă învierea Ta o lăudăm
şi o mărim; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine
pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi toţi
credincioşii, să ne închinăm Sfintei învierii lui Hristos,
că iată a venit, prin Cruce, bucurie la toată lumea; totdeauna
binecuvântând pe Domnul, lăudăm învierea Lui, că răstignire
răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat.
ÃŽn duminicile dintre PaÅŸti
şi înălţare învierea lui Hristos... se zice de trei ori; iar în
Duminica Floriilor şi a Rusaliilor nu se zice învierea lui Hristos..., deoarece
atunci se citeÅŸte Evanghelia praznicului.
Apoi se citeÅŸte
îndată, rar şi cu umilinţă
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc, şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit, şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu în cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. Că iată în fărădelegi m-am zămislit, şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele cele smerite. Întoarce fata Ta de către păcatele mele, şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta, şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale, şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii