| ||||||||||||||||||
|
Mesajul IPS Arhiepiscop Nicolae la Praznicul Adormirii Maicii Domnului
Biserica Ortodoxă acordă o cinstire deosebită Fecioarei Maria, chiar dacă nu consideră dogmă, ca şi Biserica Romano-Catolică, zămislirea ei fără de păcat. Sf. Evanghelist Luca o numeşte „cea plină de har”, iar în rugăciunile Bisericii este numită „Prea Sfânta”, „Împărăteasă şi Doamnă”. Există o imagine din Vechiul Testament care sugerează misiunea Sf. Fecioare Maria, anume scara de la cer la pământ din visul Patriarhului Iacov (Fac. 28, 12). În visul lui Iacov îngerii lui Dumnezeu coborau şi se urcau la cer. Maica Domnului s-a arătat o astfel de scară ce uneşte cerul cu pământul, scară pe care s-a coborât Domnul însuşi. Ce reprezintă oare suirea îngerilor pe scară înapoi către ceruri? Oare nu faptul că Domnul s-a pogorât la om ca să-l ridice pe acesta la cer? Dacă Maica Domnului a mijlocit coborârea Fiului lui Dumnezeu, oare nu ajută ea şi celor ce doresc să se înalţe, ca îngerii, către ceruri? Şi ce dovadă mai lămuritoare căutăm dacă nu chiar sărbătoarea Adormirii şi ridicării ei cu trupul la ceruri! Maica Domnului este aşadar mijlocitoarea noastră către Dumnezeu. Ea ridică rugăciunea noastră la cer, ea ocroteşte pe toţi cei aflaţi în primejdii şi necazuri, ea este grabnică ajutătoare tuturor celor ce aleargă la ea în ceas de întristare sufletească. În Acatistul Acoperământului Maicii Domnului se spune că mâinile ei sunt ţinute ridicate la rugăciune de însăşi dragostea şi milostivirea către noi. Şi ca şi Moise oarecând, ridicând mâinile la rugăciune biruieşte pe vrăjmaşii creştinilor. Îndemnul meu la acest praznic este să regăsim exemplul rugăciunii Maicii Domnului şi să luăm putere şi noi de a ne ruga. În această lume complicată şi plină de ispite avem nevoie de rugăciune, avem nevoie să simţim ocrotirea Sf. Fecioare, avem nevoie să cerem mila lui Dumnezeu pentru îndepărtarea tuturor vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Dacă am postit, să nu uităm că împlinirea postului este tocmai rugăciunea mai multă şi mai fierbinte către Mântuitorul şi Maica Sa. La acest praznic slăvit, aş dori să urez tuturor credincioaselor şi credincioşilor din parohiile noastre care poartă numele Sf. Fecioare, Maria sau Marian sau Marin, multe împliniri, cu pace şi bucurii pentru întreaga familie. Maica Domnului să ne călăuzească pe toţi şi să ne arate vrednici de a ne numi fii ai Tatălui ceresc.
† NICOLAE | |||||||||||||||||
|
| ||||||||||||||||||
| website design: WebDesignChicago.US | ||||||||||||||||||