|
||||||||||||||||||
|
IPS Arhiepiscop Iakovos, fost Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Greceşti a celor două Americi, a trecut la cele veşnice
Duminică 10 aprilie, IPS Arhiepiscop Iakovos,
conducătorul spiritual al creştinilor ortodocşi greci din
Emisfera Vestică între 1959 şi 1996, a decedat la Spitalul
Stamford, Stamford, CT, datorită unei crize pulmonare. Anunţând
decesul Arhiepiscopului Iakovos, IPS Demetrios, primatul Bisericii Ortodoxe
Greceşti din „Am avut marea onoare şi bucurie să-l
cunosc pe IPS Iakovos mai mult de cinzeci de ani. A fost un excelent
Arhiepiscop IPS Iakovos a fost intronizat ca Arhiepiscop la 1
aprilie 1959 în Catedrala Sf. Treime din New York, inaugurând o nouă
eră pentru Ortodoxia Greacă din America. Privit cu profund respect
de către toţi conducătorii religioşi din Statele Unite
în momentul retragerii la pensie la vârsta de 85 de ani, pe 29 iulie 1996,
IPS Iakovos a slujit timp de 37 de ani Biserica, ani remarcabili prin
conducerea către o unitate religioasă, revitalizare a misiunii creştine
şi apărare a drepturilor omului. A avut curajul să meargă
mână în mână cu Dr. Martin Luther King Jr. în Selma, AL,
moment istoric pentru America imortalizat pe coperta revistei LIFE pe 26
martie 1965. Prieten cu nouă preşedinţi ai Statelor
Unite, IPS Iakovos a primit Medalia Prezidenţială pentru Libertate
oferită de preşedintele Jimmy Carter pe 9 iunie 1980. Participant activ la mişcarea ecumenică
contemporană pentru unitate creştină, IPS Iakovos a deţinut,
pentru nouă ani, funcţia de preşedinte al Consiliului Mondial
al Bisericilor şi a condus dialoguri inter-ortodoxe, inter-creştine
şi inter-religioase. IPS Iakovos a fost un admirabil model pentru creştinii
ortodocşi greci-americani, fiind total dedicat sistemului democratic al
ţării de adopţie, fără a abandona valorile perene
al culturii greceşti sau rădăcinile bisericeşti şi
spirituale ale ortodoxiei greceşti ale Bisericii Constantinopolului. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
|
|||||||||||||||||
| website design: WebDesignChicago.US | ||||||||||||||||||