|
|
|
Duminica a treia după Rusalii
"Nimeni nu poate să slujească la doi domni,
căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi,
sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu
puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona." (Mt.
6, 24)
După Duminica Tuturor Sfinţilor şi cea a
Sfinţilor Români care ne-au reamintit dăruirea acestor
sfinţi faţă de slujirea lui Dumnezeu, pericopa acestei
duminici ne vorbeşte tot de slujirea lui Dumnezeu ca fiind total
incompatibilă cu slujirea celui rău. Această
incompatibilitate se verifică în viaţa noastră.
Dorinţele lumii ne atrag departe de Dumnezeu şi ne împiedică
să ne înfăţişăm pe noi înşine ca şi
creştini. Pericolul acestei lumi ultramoderne este acela de a ne
îmbia cu falsa posibilitate de a sluji la doi stăpâni. Lupta dintre
Dumnezeu şi mamona se dă în sufletul fiecăruia. Este o
luptă pentru veşnicie în care alegerea ne aparţine. Iar
în alegerea noastră suntem întăriţi de Dumnezeu pentru
a-l birui pe cel potrivnic.
† NICOLAE
Luna iunie în 24 de zile
Naşterea Sfântului, Slăvitului Prooroc, Înainte-Mergătorul şi Botezătorul
Domnului, Ioan
Vrând soarele cel nespus, Hristos Mântuitorul nostru,
să răsară lumii, plecând cerurile şi pogorându-Se
în pântecele fecioresc, cel mai curat decât cerurile, se cădea ca,
mai întâi, să iasă luceafărul din cea stearpă,
adică, Sfântul Ioan, Înainte-Mergătorul, ca un înainte
vestitor, propovăduind şi zicând: "Vine după Mine Cel
mai tare decât mine." Deci, împlinindu-se vremea Sfintei Elisabeta, ca
să nască, a născut fiu, la bătrâneţe, din pântece
sterp, precum, de demult, Sara pe Isaac şi minunea mergea înainte
minunii. Mai înainte, adică, de a naşte Fecioara pe Hristos, a
născut cea stearpa, în zilele sale, pe Mergătorul înainte al
lui Hristos, pentru ca cei ce vor vedea naşterea cea peste fire, din
cea bătrâna, să creadă şi naşterea, cea mai
presus de fire, care avea sa fie din Fecioara cea nenuntită, şi
să zică în sinea lor: Puterea cea nebiruită a lui Dumnezeu,
care a dezlegat nerodirea celei bătrâne, acea putere este în stare
ca, şi pe Fecioara, cea nestricată, să o facă
maică. Şi a fost naşterea cea minunata a lui Ioan,
Înainte-Mergătorul înaintea Naşterii lui Hristos, cea şi
mai minunată.
Iar după ce a născut Elisabeta, au auzit vecinii, rudeniile
si cunoscuţii, şi se bucurau împreună cu ea, că a
făcut cu dânsa, Domnul, milă, ridicând de la ea ocara
nerodirii. Şi s-au împlinit cuvintele Sfântului bine-vestitor
Gavriil, care a zis către Zaharia: "Femeia ta va naşte un
fiu şi mulţi se vor bucura de naşterea lui." Şi,
în ziua a opta, au venit preoţii şi prietenii în casa lui
Zaharia, ca să taie împrejur pruncul. Şi voiau să-l
numească pe el Zaharia, cu numele tatălui sau, dar mama sa nu se
învoia, pentru că, soţie de prooroc fiind şi
născătoare de prooroc, Sfânta Elisabeta era ea însăşi
plină de darul proorocesc.
Deci, povăţuindu-se de Duhul Sfânt, maica
numea Ioan pe prunc, ca o proorociţă, ea care a cunoscut, mai
dinainte venirea la dânsa a Maicii lui Dumnezeu, când a zis: "De
unde mie, cinstea aceasta, ca să vină Maica Domnului la
mine?" Iar, cei ce voiau să taie împrejur pruncul, făceau
semne tatălui lui, cum ar voi să-l numească pe el. Iar
acela, cerând o tăbliţă a scris: "Ioan să fie
numele lui!" Şi, îndată, s-a deschis gura lui Zaharia
şi limba lui s-a dezlegat din muţenie.Şi grăia,
binecuvântând pe Dumnezeu. Şi a căzut peste toţi cei
dimprejur frică şi mirare, pentru că, toţi cei ce
auzeau aceasta, cu spaimă se minunau.
Deci, intru acea parte a muntelui, se minunau mult cei ce auzeau de
măririle lui Dumnezeu, ce se făceau în casa lui Zaharia.
Şi grăiau între ei: "Ce va să fie pruncul acesta?"
Şi mâna lui Dumnezeu era cu pruncul şi creştea întru el
darul lui Dumnezeu. Şi a petrecut în pustiu, până la ziua
arătării lui către popor. Şi aşa, mâna Domnului
păzea şi acoperea pe Sfântul Ioan, ca să meargă
înaintea feţei Domnului, cu duhul şi cu puterea lui Ilie, ca
să gătească Lui cale, Celui ce venea să mântuiască
neamul omenesc. Iar pentru toate acestea slăvit să fie Hristos
Dumnezeu, Mântuitorul nostru, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul
Duh, în veci Amin.
Itinerar Pastoral |
Duminică 20 iunie
- Dumnezeiasca Liturghie
în Catedrala Arhiepiscopală Sf. Împăraţi Constantin
şi Elena, Chicago
Joi 24 iunie
- Naşterea Sf. Ioan
Botezatorul, Dumnezeiasca Liturghie în aceeaşi biserică
Vineri 25 iunie
- Taina Sf. Maslu în Catedrala
Arhiepiscopală, Chicago
Sâmbătă 26 iunie
- Taina Sf. Maslu
în Catedrala Sf. Gheorghe, Windsor
Duminică 27 iunie
- Dumnezeiasca Liturghie
în aceeaşi biserică
Marţi 29 iunie
- Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala
Arhiepiscopală, Chicago
|
|
ACTUALITĂŢI |
Patriarhia Ecumenică şi Biserica Greciei au
restaurat comuniunea
În şedinţa specială din 28 mai, Sfântul
Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei a votat pentru încheierea disputei
care durează de zece luni cu Patriarhia Ecumenică privind
scaunele mitropolitane din Noile Teritorii. Sinodul a hotărât să
respecte Tomosul Patriarhal din 1850 şi Actul Patriarhal din 1928.
Tomosul din 1850 acorda autocefalie Bisericii Greciei iar Actul din 1928
precizează statutul celor 36 de Mitropolii din Noile Teritorii care
aparţin din punct de vedere canonic de Patriarhia Ecumenică, dar
administrativ de Biserica Greciei. Printr-o acţiune similară, Sfântul
Sinod al Patriarhiei Ecumenice a decis restabilirea legăturilor cu
Arhiepiscopul Hristodoulos. Într-o declaraţie a Patriarhiei
Ecumenice se afirmă că Sfântul Sinod "doreşte ca cele
două Biserici să-şi continue misiunea spirituală în
pace şi înţelegere reciprocă."
Preşedintele rus Putin s-a întâlnit cu Patriarhul
Alexei al II-lea şi Mitropolitul Laurus
Pe 27 mai 2004, Vladimir Putin s-a întâlnit cu
Patriarhul Moscovei Alexei al II-lea şi Mitropolitul Laurus, Primatul
Bisericii Ruseşti din afara Rusiei (ROCOR) la reşedinţa
preşedintelui din Novo-Ogarevo. Preşedintele Putin şi-a
exprimat speranţa într-o încheiere cu succes a dialogului dintre
reprezentanţii Patriarhiei Moscovei şi cei ai Bisericii Ruse din
afara Rusiei. Patriarhul Alexei a mulţumit preşedintelui Putin
pentru invitaţia adresată Mitropolitului Laurus de a vizita
Rusia. El a calificat drept istorică această primă
vizită oficială în Rusia a delegaţiei ROCOR în frunte cu
primatul ei. Sanctitatea Sa a amintit că precedentele vizite au fost
neoficiale şi "incognito". Mitropolitul Laurus a anunţat
intenţia sa de a depune orice efort pentru a se ajunge la pace
şi bună înţelegere între ROCOR şi Patriarhia
Moscovei.
Vizite pastorale |
Sâmbătă 29 mai - IPS Arhiepiscop
Nicolae s-a aflat la Rochester pentru a participa la Festivalul Românesc
organizat de parohia Sf. Treime. Impresionantă a fost şi de
această dată mobilizarea membrilor parohiei pentru a-şi
primi oaspeţii şi a se prezenta ca şi comunitate românească.
Profesorul Carlton de la Universitatea din Rochester, fost doctorand la
Cluj, a prezentat oficialităţilor locale, reprezentanţilor
României la New York, ziariştilor şi tuturor oaspeţilor
muzeul cu exponate din tradiţia poporului român amenajat în sala
socială a bisericii. Ore de limba română s-au ţinut pentru
cei mici. Festivalul a probat şansa de a ne prezenta pe noi înşine
şi a fost la înălţime din punct de vedere organizatoric.
Felicitări Părintelui Daniel Ene şi tuturor membrilor
parohiei.
Duminică 30 mai - Rusaliile
- IPS Nicolae a vizitat parohia Sf. Treime din Philadelphia cu ocazia
hramului. Prin strădania părintelui Florin Şalgău
şi a credincioşilor, în faţa bisericii a fost înălţată
o troiţă adusă din România. Slujba de sfinţire a fost
un prilej de aducere aminte a semnificaţiilor Sf. Cruci în viaţa
creştinului.
Aceeaşi slujbă de sfinţire a
troiţei a fost săvârşită de IPS Nicolae şi Pr.
Ovidiu Sabău în parohia Sf. Andrei din Reading, PA. IPS Nicolae le-a
vorbit credincioşilor despre drumul spre biserică
împodobit de acum cu o troiţă, drum de la răstignirea
patimilor spre Învierea cu Hristos.
Luni 31 mai - Sf. Treime - IPS Nicolae a
coliturghisit împreună cu alţi 6 ierarhi în biserica mânăstirii
Sf. Tikhon, PA cu ocazia hramului. Mânăstirea aparţine
Bisericii Ortodoxe în America (OCA) şi este un binecunoscut loc de
pelerinaj.
4-6 iunie - IPS Nicolae s-a aflat în parohia Toţi
Sfinţii din Toronto pentru primul hram al parohiei prăznuit
în noua biserică. Programul liturgic a cuprins taina Sf. Maslu în
ziua de vineri, slujba Vecerniei urmată de o conferinţă
pastorală în ziua de sâmbătă şi Sf. Liturghie în
ziua de duminică. În cele trei luni de la prima slujbă,
Părintele Ioan Pop împreună cu credincioşii au continuat
să împodobească noua biserică cu speranţa desăvârşirii
în curând a acestei lucrări prin sfinţirea bisericii. Dumnezeu
să le ajute să împlinească această lucrare!
Vineri 11 iunie - IPS Nicolae a fost prezent la
prima şedinţă a Protopopiatului pentru Estul SUA
ţinută în biserica parohiei Sf. Nicolae din New York. Deşi
la convocarea Părintelui Protopop Nicholas Apostola au răspuns
numai o parte din preoţii Protopopiatului, şedinţa a fost
fructuoasă prin posibilitatea oferită fiecărui preot de a
se prezenta împreună cu parohia, cu problemele şi
realizările ei. O altă şedinţă a fost deja
propusă pentru luna octombrie 2004.
Duminică 13 iunie - Duminica Sfinţilor Români - IPS
Nicolae a fost prezent în Misiunea Buna Vestire din New York pentru a-l
instala pe noul preot paroh, P.C. Pr. Ioan Zaha. IPS Nicolae l-a îndemnat
pe P. Ioan la responsabilitate privind noua misiune de preot în New York,
iar pe credincioşi la ajutor părintelui paroh în dificila
sarcină pe care a primit-o de acum în mod oficial.
|
|
|