Mesajul IPS Arhiepiscop Nicolae la praznicul Întâmpinării Domnului

După sărbătorile Crăciunului şi ale Bobotezei, primul praznic împărătesc al noului an este cel al Întâmpinării Domnului. Cei ce ne-am bucurat să mărturisim împreună cu magii şi cu îngerii Întruparea Cuvântului, cei ce l-am văzut "desăvârşit" pe Prunc la Epifanie, ne întindem braţele împreună cu dreptul Simeon şi îl slăvim pe Dumnezeu căci ne-a învrednicit să vedem mântuirea.

Imnul "Acum slobozeşte pe robul tău Stăpâne, după cuvântul Tău în pace..." este o cântare de mulţumire adusă lui Dumnezeu. Este glasul celui credincios, al celui încrezător în făgăduinţele lui Dumnezeu care aşteaptă cu bucurie împlinirea profeţiilor. Nu numai a acelor profeţii care vestesc Mântuirea omenirii în general, ci şi a acelor descoperiri personale ale lui Dumnezeu. Cunoaştem cu toţii istoria bătrânului Simeon care nu accepta putinţa naşterii unui om dintr-o fecioară şi căruia i s-a vestit că va vedea cu ochii lui această minune împlinindu-se. Aceasta este istoria fiecăruia dintre noi. Dumnezeu ne caută, ni se descoperă, ne arată calea împlinirii şi a mântuirii personale. Istoria omenirii în întregime este de fapt consemnarea acestor istorii personale a întâlnirii omului cu Dumnezeu. Ceea ce lipseşte adeseori în acest paralelism al istoriei dreptului Simeon şi a istoriei fiecăruia dintre noi este tocmai mulţumirea. Iar mulţumirea este împlinirea istoriei. Căci omul care mulţumeşte lui Dumnezeu se arată pe sine ca răscumpărat, ca cel ce a primit descoperirea, ca cel ce a asumat-o şi ca cel care se adaugă acestei istorii a comuniunii om - Dumnezeu. În mulţumirea care împlineşte descoperirea, fiecare încheiem un ciclu al vieţii noastre şi al umanităţii, la fel ca dreptul Simeon. Iar acest ciclu nu este unul al întâmplării, ci unul care începe şi se încheie în Dumnezeu. Mulţumind lui Dumnezeu ne arătăm încă o dată creaţia Lui.

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului este cea a credincioşiei, a bucuriei împlinirii şi a mulţumirii. Cu toţii suntem îndemnaţi să credem, să cercetăm, să aşteptăm împlinirea, să ne bucurăm de venirea ei şi să mulţumim. Fiecare clipă a vieţuirii noastre ne aduce noi întrebări asupra lumii şi asupra propriei existenţe, iar răspunsurile sunt greu de aflat. Poate şi pentru faptul că acest tablou al istoriei umanităţii trebuie completat cu anumite elemente care descoperă, în anumite cazuri, eşecul acestei întâlniri om – Dumnezeu. În aceste cazuri părăsim logica credinţei şi a împlinirii şi păşim în cea a hazardului care poate naşte orice şi poate fi înţeles oricum. Sărbătoarea despre care vorbim ne cheamă la primirea lui Dumnezeu cu braţele, cu făptura noastră întreagă pentru a ne bucura şi a ne împlini menirea de chipuri ale lui Dumnezeu.

† NICOLAE