Tipicul cel mare al

Sfântului Sava cel Sfinţit

 

 

 

 

CUPRINS

 

Tipicul cel mare al Sfântului Sava cel Sfinţit

Cuvânt introductiv  9

Însemnătatea lucrării 9

TIPICUL   10

Înainte cuvîntare către cititori 11

TIPICUL  15

adică însemnarea rânduielii bisericii din Ierusalim a Sfintei Lavre a Cuviosului şi de Dumnezeu Purtătorului Părintelui nostru Sava. 15

SERIA ÃŽNTÂI          Capitolul 1 RÂNDUIALA VECERNIEI CELEI MICI 16

Capitolul 1 RÂNDUIALA VECERNIEI CELEI MICI 17

Capitolul 2 RÂNDUIALA VECERNIEI CELEI MARI (ADICĂ PRIVEGHEREA DE TOATĂ NOAPTEA ŞI UTRENIA ÎNVIERII) 17

Capitolul 3 RÂNDUIALA PANAGHIEI CE SE FACE PRIN MĂNĂSTIRI 23

Capitolul 4 PENTRU SFÂNTUL CE ARE PRIVEGHERE, DE SE VA ÃŽNTÂMPLA DUMINICÄ‚   24

Capitolul 5 RÂNDUIALA BINECUVÂNTĂRII COLIVEI 25

Capitolul 6 PENTRU SFÂNTUL CE ARE POLIELEU, DE SE VA ÃŽNTÂMPLA DUMINICÄ‚   25

Capitolul 7 PENTRU SFÂNTUL CE SE CÂNTÄ‚ PE ÅžASE, DACÄ‚ SE VA ÃŽNTÂMPLA SÄ‚ FIE DUMINICÄ‚ ÅžI NU VA AVEA POLIELEU   26

Capitolul 8 PENTRU PRIVEGHERILE DE TOATÄ‚ NOAPTEA CE SE FAC PESTE TOT ANUL   27

Capitolul 9 DESPRE PRIVEGHERE  27

Capitolul 10 DESPRE SFÂNTA LITURGHIE (LA CE VREME TREBUIE SĂ SE ÎNCEAPĂ) 29

Capitolul 11 ÎNVĂTĂTURĂ CUM SE CUVINE A SE CÂNTA SLUJBA ÎN TOATE ZILELE A VECERNIEI, A UTRENIEI ŞI A CEASULUI ÎNTÂI (când cântăm "Dumnezeu este Domnul !") 29

Capitolul 12 DESPRE CUM SE CITEÅžTE EVANGHELIA ÅžI TÂLCUIREA ACESTEIA   35

Capitolul 13 DESPRE CANOANELE A TOATĂ SAPTĂMÂNA, CUM SE CÂNTĂ CANOANELE OCTOIHULUI CU ALE MINEIULUI 36

Capitolul 14 SLUJBA SÂMBETEI A VECERNIEI, A UTRENIEI ŞI A SFINTEI LITURGHII CÂND CÂNTĂM: (când cântăm "Dumnezeu este Domnul !") 37

Capitolul 15 DESPRE CEEA CE SE CUVINE SÄ‚ ÅžTIM DE SE VA ÃŽNTÂMPLA ÅžI DE VA VOI CEL MAI MARE SÂMBÄ‚TA SÄ‚ SE CÂNTE ALILUIA   38

Capitolul 16 RÂNDUIALA CE SE CUVINE PENTRU PARASTASUL CELOR ADORMIŢI 40

Capitolul 17 SLUJBA SFINÅ¢ILOR CU POLIELEU DACÄ‚ SE ÃŽNTÂMPLÄ‚ SÄ‚ CADÄ‚ SÂMBÄ‚TA   41

Capitolul 18 DESPRE LUMINÂNDELE DE LA UTRENII, CUM TREBUIE SÄ‚ SE CÂNTE DUPÄ‚ CÂNTAREA A NOUA, ÃŽN TIMPUL SÄ‚PTÄ‚MÂNII ÃŽN AFARÄ‚ DE DUMINICÄ‚   43

Capitolul 19 DESPRE CITIREA CATISMELOR CUM TREBUIE SĂ SE CITEASCĂ ÎN TOT ANUL (de la duminica tomii (antipasha) şi pînă la odovania Înăltării Cinstitei şi de viată făcătoarei Cruci a Domnului) 43

Însemnare de Tipic pentru cum trebuie să se citească Psaltirea în Sfântul şi Marele Post 44

ÃŽnsemnare despre cum să se citească Catismele în Sfânta ÅŸi Marea Săptămînă a Patimilor  46

Capitolul 20 CUM TREBUIE SĂ SE CITEASCĂ CÂNTĂRILE LUI MOISE, (adică: să cântăm Domnului şi Domnului să cântăm) 47

Capitolul 21 DESPRE CUM SE CÂNTÄ‚ CATAVASIILE  47

Capitolul 22 ÃŽNVÄ‚TÄ‚TURÄ‚ DESPRE CÂND SE CÂNTÄ‚ ÅžI CÂND NU SE CÂNTÄ‚ IMNUL:CEEA CE EÅžTI MAI CINSTITÄ‚ DECÂT HERUVIMII, DE LA CÂNTAREA A OPTA   48

Capitolul 23 ÃŽNVÄ‚TÄ‚TURÄ‚ DESPRE CÂND SE CÂNTÄ‚ BINECUVÂNTÄ‚RILE ÃŽNVIERII ÅžI DESPRE CÂND SE CÂNTÄ‚ ANTIFOANELE  49

Capitolul  24    ÃŽNVÄ‚TÄ‚TURÄ‚ DESPRE CÂND TREBUIE SÄ‚ CÄ‚DEASCÄ‚ PREOTUL   49

Capitolul 25 ÃŽNVÄ‚TÄ‚TURÄ‚ DESPRE CÃŽND TREBUIE SÄ‚ SE TRAGÄ‚ DVERA ALTARULUI ÅžI CÃŽND NU   50

Capitolul 26 DESPRE APRINDEREA LUMÂNÄ‚RILOR, CUM SE CUVINE SÄ‚ APRINDEM LUMÃŽNÄ‚RILE ÃŽN BISERICÄ‚ DUMINICA, LA PRAZNICELE DOMNULUI IISUS HRISTOS ÅžI ALE NÄ‚SCÄ‚TOAREI DE DUMNEZEU ÅžI ALE SFINTILOR ÅžI ÃŽN CELELALTE ZILE  50

Capitolul 27 DESPRE APRINDEREA LUMINILOR CELOR DIN TOATE ZILELE  51

Capitolul 28 ÃŽNVÄ‚TÄ‚TURÄ‚ DESPRE CÃŽND NU SE CUVINE SÄ‚ STEA FRAÅ¢II JOS ÃŽN BISERICÄ‚   51

Capitolul 29 DESPRE CANONARH   51

Capitolul 30 DESPRE MODUL CUM NU TREBUIE SÄ‚ SE Å¢IPE LA CÂNTARE  52

Capitolul 31 ÎNVĂTĂTURĂ DESPRE DESCOPERIREA CAPULUI 52

Capitolul 32 DESPRE NEVORBIREA ÃŽN BISERICÄ‚   52

Capitolul 33 DESPRE CUM SE CUVINE A AVEA DEÅžTEPTÄ‚TOR   52

Capitolul 34 DIN ÃŽNVÄ‚TÄ‚TURILE SFINTILOR APOSTOLI ÅžI ALE SFINÅ¢ILOR PÄ‚RINÅ¢I DESPRE SFÂNTA ÅžI MAREA PERIOADÄ‚ A POSTULUI MARE FATÄ‚ DE CARE ESTE DATOR TOT CREÅžTINUL CU VREDNICIE SÄ‚ O PÄ‚ZEASCÄ‚   53

DESPRE ÃŽMPÄ‚RTĂŞIREA CU TAINELE DOMNULUI HRISTOS   53

DESPRE SPÄ‚LAREA PE DINTI A FRAÅ¢ILOR CELOR CE SE ÃŽMPÄ‚RTĂŞESC CU SFINTELE TAINE A DOMNULUI HRISTOS   53

ÃŽN SFÂNTA ÅžI MAREA DUMINICÄ‚ A PAÅžTELUI ÅžI ÃŽN TOATÄ‚ SAPTÄ‚MÂNA LUMINATÄ‚ DEZLEGÄ‚M NOI, MONAHII LA BRÂNZA ÅžI OUÄ‚ ÅžI PEÅžTE, IAR MIRENII LA CARNE  54

Capitolul 35 DEZLEGÄ‚RILE CELE PESTE TOT ANUL   54

PENTRU POSTUL PREA SFINTEI NÄ‚SCÄ‚TOAREI DE DUMNEZEU   55

DESPRE POSTURILE CELE LEGIUITE PE CARE BISERICA SOBORNICEASCĂ LE-A PĂSTRAT PENTRU DREPT-CREDINCIOŞII CREŞTINI. PRAVILA SFINŢILOR APOSTOLI 55

Capitolul 36 DESPRE VIAÅ¢A PETRECERII CELEI DE OBÅžTE  55

Capitolul 37 ÎNVĂTĂTURI DESPRE MÂNCARE ŞI BĂUTURĂ SÂMBĂTA, DUMINICA ŞI ÎN CELELALTE ZILE ALE SĂPTĂMÂNII ŞI DESPRE TOATĂ GĂTIREA MESEI 55

DESPRE CEA DE-A DOUA MÂNCARE SE CUVINE SÄ‚ ÅžTIM    58

Capitolul 38 DESPRE TÄ‚CEREA DE LA MASÄ‚   58

DESPRE LINTE ÅžI DESPRE POAME  58

ÅžI ACESTE TOATE RÂNDUIELI ALE  VIEÅ¢II CELEI DE OBÅžTE PE CARE SFINÅ¢II PÄ‚RINÅ¢I LE-AU ÃŽNVĂŢAT   59

Capitolul 39 DESPRE CÂNTAREA CARE NU SE CADE SÄ‚ SE CÂNTE FÄ‚RÄ‚ DE SOBOR   61

Capitolul 40 DESPRE FAPTUL CÄ‚ NU SE CUVINE A MÂNCA AFARÄ‚ NUMAI DE MASA CEA DE OBÅžTE  61

Capitolul 41 DESPRE HAINE, DESPRE ÎMBRĂCĂMINTE ŞI DESPRE TOATE CELE DE TREBUINŢĂ TRUPULUI 61

Capitolul 42 ÃŽNVÄ‚TÄ‚TURÄ‚ PENTRU CEI CE VOR SÄ‚ SE DESPARTÄ‚ DE MANÄ‚STIRE  61

DESPRE MUNTELE SFÂNTULUI AUXENTIE  62

Capitolul 43 DESPRE SLUJBE ÅžI DESPRE CELELALTE SÄ‚RBÄ‚TORI ALE FRATILOR   62

Capitolul 44 DESPRE SLUJBELE CELE GRELE  63

Capitolul 45 DESPRE CHILIILE CELE SPECIALE  64

Capitolul 46 DESPRE SLUJIREA ÃŽN OBÅžTE  64

Capitolul 47 DESPRE BUNURILE PROVENITE DIN OSTENELI STRÄ‚INE  65

Capitolul 48 DESPRE SPITALELE MÂNĂSTIRILOR, DESPRE PRIMIREA STRĂINILOR ŞI DESPRE CEI BĂTRÂNI ŞI BOLNAVI 65

Capitolul 49 DESPRE SEMNELE PRAZNICELOR ÃŽMPÄ‚RÄ‚TEÅžTI ÅžI ALE NÄ‚SCÄ‚TOAREI DE DUMNEZEU ÅžI ALE SFINÅ¢ILOR   66

ÎNCEPUTUL CU DUMNEZEU SFÂNTUL AL MINOLOGIULUI AL CELOR 12 LUNI 68

URMAREA BISERICESTII CUVÂNTÄ‚RI DE PSALMI SI A SLUJBEI DE PESTE TOT ANUL CARE SE ÃŽNCEPE DIN LUNA SEPTEMBRIE SI PÂNÄ‚ ÃŽN LUNA AUGUST   68

LUNA SEPTEMBRIE ARE TREIZECI DE ZILE. ZIUA ARE 12 CEASURI ÅžI NOAPTEA ARE 12 CEASURI 68

LUNA  OCTOMBRIE  ARE  TREIZECI  ÅžI UNA DE ZILE.  ZIUA ARE 11 CEASURI  ÅžI  NOAPTEA  ARE 13  CEASURI 105

LUNA NOIEMBRIE ARE TREIZECI DE ZILE. ZIUA ARE 10 CEASURI IAR NOAPTEA 14 CEASURI 130

LUNA DECEMBRIE ARE TREIZECI SI UNA DE ZILE. ZIUA ARE 9 ORE IAR NOAPTEA 15 ORE  163

LUNA IANUARIE ARE TREIZECI ÅžI UNA DE ZILE. ZIUA ARE 10 ORE, IAR NOAPTEA ARE 14 ORE  205

LUNA FEBRUARIE ARE DOUÄ‚ZECI ÅžI OPT DE ZILE, IAR DACÄ‚ ESTE AN BISECT ATUNCI ARE DOUÄ‚ZECI ÅžI NOUÄ‚ DE ZILE. ZIUA ARE 11 ORE, IAR NOAPTEA 13 ORE  246

LUNA MARTIE ARE TREIZECI ÅžI UNA DE ZILE. ZIUA ARE 12 ORE ÅžI NOAPTEA ARE 12 ORE. 294

LUNA APRILIE ARE TREIZECI DE ZILE. ZIUA ARE 13 ORE ÅžI NOAPTEA ARE 11 ORE  339

LUNA MAI ARE TREIZECI ÅžI UNA DE ZILE. ZIUA ARE 14 ORE ÅžI NOAPTEA 10 ORE  359

LUNA IUNIE ARE TREIZECI DE ZILE, ZIUA ARE 15 ORE, IAR NOAPTEA ARE 9 ORE  389

LUNA IULIE ARE TREIZECI ÅžI UNA DE ZILE. ZIUA ARE 14 CEASURI IAR NOAPTEA ARE 9 CEASURI 412

LUNA AUGUST ARE TREIZECI ÅžI UNA DE ZILE. ZIUA ARE `13 ORE, IAR NOAPTEA ARE 11 ORE. 436

RÂNDUIALA TIPICULUI SFINTEI PATRUZECIMI, ADICĂ A TRIODULUI 475

PENTRU TROPARELE ÅžI CONDACELE OTPUSTURILOR, CUM TREBUIE SÄ‚ SE ZICÄ‚ ÃŽN ZILELE SÄ‚PTÄ‚MÂNII, ÃŽN AFARÄ‚ DE ÃŽNAINTE PRÄ‚ZNUIRI, DE DUPÄ‚ PRÄ‚ZNUIRI (ODOVANII) ÅžI DE SFINÅ¢I MARI CARE AU PRIVEGHERE SAU DE CEI CE AU POLIELEU ÃŽN TOT ANUL, LA VECERNIE, LA PAVECERNIŢĂ ÅžI LA UTRENIE, LA: DUMNEZEU ESTE DOMNUL... ÅžI DUPÄ‚ BINE ESTE A NE MÄ‚RTURISI DOMNULUI..., APOI LA CEASURI ÅžI LA SFÂNTA LITURGHIE, DUPÄ‚ VOHOD   608

TROPARELE OTPUSTURILOR ÃŽNVIERII A CELOR 8 GLASURI CU TROPARELE NÄ‚SCÄ‚TOAREI LOR, CU IPACOI, CONDACELE ÅžI CU PROCHIMINELE, LA UTRENIE ÃŽNAINTEA SFINTEI EVANGHELII ÅžI LA LITURGHIE, CUM SE CÂNTÄ‚ ALILUIA   619

STÂLPII 623

ÃŽNCEPUTUL EXAPOSTILARIILOR ÅžI STIHIRILE EVANGHELIILOR SAMOGLASNICE CARE SUNT DE FAPT STIHIRILE DUMINICILOR, FACERE A LUI LEON ÃŽMPÄ‚RATUL CEL PREAÃŽNÅ¢ELEPT, IAR EXAPOSTILARIILE FACERE A FIULUI LUI, ÃŽMPÄ‚RATUL CONSTANTIN   624

ÃŽNVĂŢĂTURÄ‚ PENTRU TROPARELE OCTOIHULUI, CONDACELE ÅžI LUMINÂNDELE ZILEI. ÅžI LA SFÂNTA LITURGHIE PROCHIMENELE, APOSTOLELE, ALILUIA, EVANGHELIILE ÅžI PRICESNELE DIN TOATÄ‚ SÄ‚PTÄ‚MÂNA   626

ÃŽNVĂŢĂTURÄ‚ PENTRU CONDACELE SFINÅ¢ILOR CELOR DE OBÅžTE  628

ÎNVĂŢĂTURĂ PENTRU TROPARELE NĂSCĂTOAREI ŞI ALE CRUCII NĂSCĂTOAREI ALE OTPUSTURILOR, CARE SE CÂNTĂ PE CELE OPT GLASURI ÎN TOT ANUL LA VECERNIE ŞI LA UTRENIE, LA: DUMNEZEU ESTE DOMNUL" ŞI LA SFÂRŞITUL UTRENIEI 632

CÂNTĂRILE TREIMICE PE CELE OPT GLASURI 636

ÎNVĂŢĂTURĂ PENTRU PROCHIMENE, APOSTOLE, ALILUIA, EVANGHELII ŞI PRICEASNELE SFINŢILOR DE OBŞTE CÂND VOIM SĂ LE FACEM SLUJBĂ: 637

INVĂŢĂTURĂ PENTRU PROCHIMENE, APOSTOLE, ALILUIA, EVANGHELII ŞI PRICEASNELE, LA TOATĂ TREABA CEA DE MULTE FELURI 641

ÎNVĂŢĂTURI PENTRU HRAMURI 649

Capitolul I ÎNVĂŢĂTURĂ PENTRU HRAMURILE SFÂNTULUI SAU ALE SFINTEI, 649

Capitolul II IAR DACĂ SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL SFÂNTULUI SIMEON, ÎN AFARĂ DE DUMINICĂ, ÎNTR-O ZI DE RÂND A SĂPTĂMÂNII. 650

Capitolul III DACĂ SE VA ÎNTÂMPLA SĂ FIE HRAMUL SFÂNTULUI SAU AL SFINTEI DUMINICA, ATUNCI: 652

Capitolul IV DACĂ SE VA ÎNTÂMPLA HRAMULUI SFÂNTULUI SAU AL SFINTEI ÎN AFARĂ DE DUMINICĂ, ATUNCI: 652

Capitolul V DE SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL SFÂNTULUI SFINŢITULUI MUCENIC CORNELIU DUMINICĂ, ATUNCI: 652

Capitolul VI DACĂ SE VA ÎNTÂMPLA SLUJBA HRAMULUI ÎNNOIRII DUMINICĂ, SAU ÎN AFARĂ DE DUMINICĂ, 653

Capitolul VII IAR DACĂ SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL SFÂNTULUI CORNELIU ÎN AFARĂ DE DUMINICĂ, ÎN ORICARE ZI A SĂPTĂMÂNII, ATUNCI: 653

Capitolul VIII DE SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL NAŞTERII SAU AL ÎNTÂMPINĂRII PREASFINŢITEI NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU SAU ORICE HRAM AL EI DUMINICĂ, ATUNCI: 653

Capitolul IX DE SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL NAŞTERII NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU SAU ORICARE ALT HRAM AL NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU, ÎN AFARĂ DE DUMINICĂ, ÎN ORCE ZI A SĂPTĂMÂNII, ATUNCI: 653

Capitolul X DE SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL SFÂNTULUI ANANIA SAU A LUI ROMAN DUMINICĂ, ATUNCI: 653

Capitolul XI DE SE VA ÎNTÂMPLA SĂ FIE HRAMUL AL VREUNUI SFÂNT DIN CEI ZIŞI MAI ÎNAINTE, ÎN AFARĂ DE DUMINICĂ ÎN ORICARE ZI A SĂPTĂMÂNII, ATUNCI: 654

Capitolul XII DE SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL MARELUI MUCENIC DIMITRIE AL TESALONICULUI DUMINICĂ, ATUNCI: 654

Capitolul XIII DACĂ SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL VREUNUI SFÂNT SAU AL VREUNEI SFINTE ÎN DUMINICA SFINŢILOR STRĂMOŞI, ATUNCI: 654

Capitolul XIV DACĂ SE VA ÎNTÂMPLA HRAMULUI SFINŢILOR TREI TINERI ÎN DUMINICA STRĂMOŞILOR, ATUNCI: 656

Capitolul XV ARĂTARE PENTRU HRAMURILE SFINŢILOR SEBASTIAN DIN ZIUA A 18-A A LUNII DECEMBRIE ŞI BONIFATIE DIN ZIUA A 19-A, DACĂ SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL LOR ÎN DUMINICA SFINŢILOR PĂRINŢI, CEA MAI ÎNAINTE DE NAŞTEREA DOMNULUI HRISTOS, ATUNCI: 656

Capitolul XVI DACĂ SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL VREUNUI SFÂNT SAU VREUNEI SFINTE ÎN DUMINICA SFINŢILOR PĂRINŢI, CEA DINAINTEA NAŞTERII DOMNULUI HRISTOS ÎN ZILELE A 20-A 21-A 22-A ŞI A 23-A A LUNII DECEMBRIE, ATUNCI: 656

Capitolul XVII DACĂ SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL CUVIOASEI MUCENIŢE EVGHENIA ÎN DUMINICA CEA DINAINTE DE NAŞTEREA DOMNULUI HRISTOS, A SFINŢILOR PĂRINŢI, DIN PERIOADA DE DINAINTEA PRĂZNUIRII NAŞTERII DOMNULUI HRISTOS, ÎN ZIUA A 24-A A LUNII DECEMBRIE, ATUNCI: 658

Capitolul XVIII PENTRU HRAMUL SFINŢILOR CARE SE VOR ÎNTÂMPLA, DUPĂ NAŞTEREA DOMNULUI IISUS HRISTOS, PÂNĂ LA ODOVANIA PRAZNICULUIDE SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL VREUNUI SFÂNT SAU A VREUNEI SFINTE DUMINICĂ, DUPĂ NAŞTEREA DOMNULUI IISUS HRISTOS ATUNCI: 658

Capitolul XIX DACĂ SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL CUVIOASEI MELANIA DUMINICĂ, ÎMPREUNĂ CU ODOVANIA PRAZNICULUI ATUNCI: 659

Capitolul XX DACÄ‚ SE VA ÃŽNTÂMPLA ÃŽN ZIUA ÃŽNTÂI A LUNII IANUARIE, HRAMUL SFÂNTULUI VASILE AL CEZAREEI SAU HRAMUL ORICÄ‚RUI SFÂNT SAU AL ORICÄ‚REI SFINTE, DUMINICÄ‚ ÃŽNAINTEA ARÄ‚TÄ‚RII DOMNULUI SAU  ODOVANIA ARÄ‚TÄ‚RII DOMNULUI, ATUNCI: 660

Capitolul XXI DACÄ‚ SE VA ÃŽNTÂMPLA HRAMUL SOBORULUI SFÂNTULUI IOAN ÃŽNAINTE MERGÄ‚TORUL DOMNULUI DUMINICÄ‚, ATUNCI CÂNTÄ‚M SLUJBA HRAMULUI, DUPÄ‚ CUM S-A ARÄ‚TAT DUMINICÄ‚ LA HRAMUL SFÂNTULUI SIMEON STÂLPNICUL   660

Capitolul XXII DACĂ SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL ORICĂRUI SFÂNT SAU AL ORICĂREI SFINTE ÎN PERIOADA DE DUPĂ PRAZNIC, ÎN ORICARE ZI A SĂPTĂMÂNII ÎN AFARĂ DE DUMINICĂ, ATUNCI: 660

Capitolul XXIV DACÄ‚ SE VA ÃŽNTÂMPLA HRAMUL UNUI SFÂNT SAU A UNEI SFINTE ÃŽMPREUNÄ‚ CU ÃŽNAINTE PRÄ‚ZNUIREA SAU CU ODOVANIA ORICÄ‚RUI SFÂNT DUMINICÄ‚, ATUNCI CÂNTÄ‚M SLUJBA HRAMULUI, SEARA ÅžI DIMINEAÅ¢A AÅžA DUPÄ‚ CUM S-A ARÄ‚TAT LA RÂNDUIALA HRAMULUI SFÂNTULUI SIMEON STÂLPNICUL DUMINICÄ‚   661

Capitolul XXIV PENTRU HRAMURILE SFINÅ¢ILOR CARE SE VOR ÃŽNTÂMPLA SÄ‚ FIE DE LA DUMINICA VAMEÅžULUI ÅžI A FARISEULUI, PÂNÄ‚ LA DUMINICA TUTUROR SFINÅ¢ILOR   661

Capitolul XXVI DACÄ‚ SE VA ÃŽNTÂMPLA HRAMUL UNUI SFÂNTULUI SAU A UNEI SFINTE ÃŽN SÂMBÄ‚TA LÄ‚SATULUI SEC DE  CARNE, ATUNCI: 662

Capitolul XXVII DACĂ SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL UNUI SFÂNT SAU A UNEI SFINTE ÎN ZIUA DE LUNI, MARŢI SAU JOI ÎN SĂPTĂMÂNA BRÂNZEI, ATUNCI: 662

Capitolul XXVIII DACĂ SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL UNEI SFÂNT SAU A UNEI SFINTE ÎN MIERCUREA SAU VINEREA SĂPTĂMÂNII BRÂNZEI, ATUNCI: 662

Capitolul XXIX SE CUVINE SÄ‚ ÅžTIM: CÄ‚ DE SE VA ÃŽNTÂMPLA HRAMUL VREUNEI SFÂNT SAU AL VREUNEI SFINTE   ÃŽN SÂMBÄ‚TA BRÂNZEI, ATUNCI: 663

Capitolul XXX SE CUVINE SĂ ŞTIM: CĂ DE SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL UNEI SFÂNT SAU AL UNEI SFINTE ÎN PRIMA LUNI A PRIMEI SĂPTĂMÂNI DIN SFÂNTUL ŞI MARELE POST, ATUNCI: 663

Capitolul XXXI DACĂ SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL UNEI SFÂNT SAU A UNEI SFINTE MARŢI, MIERCURI, JOI SAU VINERI ÎN PRIMA SĂPTĂMÂNĂ A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST, ATUNCI: 663

Capitolul XXXII DACĂ SE VA ÎNTÂMPLA HRAMULUI, UNEI SFÂNT SAU A UNEI SFINTE ÎN DUMINICA ÎNTÂI A SFÂNTULUI POST, ATUNCI: 664

Capitolul XXXIV SE CUVINE SĂ ŞTIM CĂ DACĂ SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL UNEI SFÂNT SAU A UNEI SFINTE ÎN LUNEA A DOUA, A TREIA, A PATRA, A CINCIA SAU A ŞASEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST, ATUNCI: 665

Capitolul XXXV DACĂ SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL UNEI SFÂNT SAU A UNEI SFINTE ÎN ORICARE ZI DIN SĂPTĂMÂNA A DOUA, A TREIA, A PATRA, A CINCIA SAU A ŞASEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST, ÎN AFARĂ DE SÂMBĂTĂ ŞI DUMINICĂ, ATUNCI: 667

Capitolul XXXVI DE SE VA ÃŽNTÂMPLA HRAMUL UNUI SFÂNT  ÃŽN SÂMBÄ‚TA SÄ‚PTÄ‚MÂNII A DOUA, A TREI SAU A PATRA DIN POST, ATUNCI: 669

Capitolul XXXVII DE SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL UNUI SFÂNT ÎN DUMINICA A DOUA, A TREIA, A PATRA SAU A CINCIA A POSTULUI, ATUNCI: 670

Capitolul XXXVIII DACÄ‚ SE VA ÃŽNTÂMPLA SLUJBA UNUI SFÂNT  ÃŽN DUMINICA A TREIA A POSTULUI, ATUNCI: 671

Capitolul XXXIX DE SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL UNUI SFÂNT ÎN MIERCUREA A PATRA A POSTULUI, CARE ESTE A ÎNCHINĂRII CRUCII, ATUNCI: 671

Capitolul XL DE SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL UNUI SFÂNT ÎN MIERCUREA SĂPTĂMÂNII A CINCEA DIN POST, ATUNCI: 672

Capitolul XLI DE SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL UNUI SFÂNT ÎN JOIA SĂPTĂMÂNII A CINCIA DIN POST, ATUNCI: 672

Capitolul XLII DE SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL VREUNUI SFÂNT ÎN SÂMBĂTA SĂPTĂMÂNII A CINCIA DIN POST, ATUNCI: 672

Capitolul XLIII DE SE VA ÎNTÂMPLA HRAMULUI, VREUNUI SFÂNT ÎN SÂMBĂTA LUI LAZĂR ATUNCI: 673

Capitolul XLIV DE SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL UNUI SFÂNT ÎN DUMINICA SLÂLPĂRILOR ( A FLORIILOR ), ATUNCI: 674

Capitolul XLV DACĂ SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL UNUI SFÂNT SAU AL UNEI SFINTE ÎN LUNEA, MARŢEA, MIERCUREA SAU JOIA CEA MARE, ATUNCI: 675

Capitolul XLVI DE SE VA ÎNTÂMPLA SLUJBA UNUI SFÂNT ÎN VINEREA SAU SÂMBĂTA CEA MARE SAU CHIAR ÎN ZIUA CEA MARE A ÎNVIERII DOMNULUI, ATUNCI: 676

Capitolul XLVII DE SE VA ÎNTÂMPLA BUNA VESTIRE A PREASFINTEI NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU ÎN LUNEA CEA MARE ŞI DE VA FI HRAMUL EI SAU HRAMUL ARHANGHELULUI GAVRIL, ATUNCI CÂNTĂM TOATĂ SLUJBA HRAMULUI ÎMPREUNĂ CU ODOVANIA PRAZNICULUI, AŞA: 676

Capitolul XLVIII DACĂ SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL UNUI SFÂNT ÎNCEPÂND DIN LUNEA SĂPTĂMÂNII LUMINATE, PÂNĂ LA DUMINICA A PATRA DUPĂ ÎNVIERE, ATUNCI: 676

Capitolul XLIX DE SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL UNUI SFÂNT SAU AL UNEI SFINTE SĂ CADĂ DIN DUMINICA A PATRA, DUPĂ PAŞTI, PÂNĂ LA SÂMBĂTA PENTICOSTEI, A POGORÂRII SFÂNTULUI DUH, ATUNCI: 677

Capitolul L SE CUVINE SĂ ŞTIM ŞI ACEASTA CĂ DE SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL UNUI SFÂNT ÎN MIERCUREA CEA MAI ÎNAINTE DE ÎNĂLŢAREA DOMNULUI HRISTOS, ATUNCI: 677

Capitolul LI DE SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL UNUI SFÂNT ÎN JOIA ÎNĂLŢĂRII DOMNULUI HRISTOS, ATUNCI: 677

Capitolul LII DE SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL UNUI SFÂNT ÎN DUMINICA A ŞAPTEA DUPĂ PAŞTI, A SFINŢILOR PĂRINŢI, ATUNCI: 677

Capitolul LIII DACĂ SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL UNUI SFÂNT ÎN VINEREA A ŞAPTEA DUPĂ PAŞTI, LA ODOVANIA PRAZNICULUI ÎNĂLŢĂRII DOMNULUI HRISTOS SAU ÎN SÂMBĂTA CEA DINAINTE DE DUMINICA TUTUROR SFINŢILOR LA ODOVANIA CINCIZECIMII, ATUNCI CÂNTĂM SLUJBA HRAMULUI, CU ODOVANIA ÎNĂLŢĂRII LUI HRISTOS AŞA: 678

Capitolul LIV DACĂ SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL UNUI SFÂNT ÎN SÂMBĂTA CINCIZECIMII, ATUNCI: 680

Capitolul LV DE SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL UNUI SFÂNT ÎN DUMINICA CINCIZECIMII, A POGORÂRII SFÂNTULUI DUH, ATUNCI: 680

Capitolul LVI DACĂ SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL UNUI SFÂNT ÎN LUNEA SFÂNTULUI DUH, ATUNCI CÂNTĂM SLUJBA HRAMULUI, AŞA: 680

Capitolul LVII DE SE VA ÃŽNTÂMPLA HRAMUL UNUI SFÂNT SAU AL UNEI SFINTE ÃŽN ORICE ZI A SÄ‚PTÄ‚MÂNII,  CEA DUPÄ‚ PRAZNICUL CINCIZECIMII, AFARÄ‚ DE ZIUA DE LUNI A SFÂNTULUI DUH, ATUNCI: 681

Capitolul LVIII DACĂ SE VA ÎNTÂMPLA HRAMUL UNUI SFÂNT SAU AL UNEI SFINTE ÎN DUMINICA TUTUROR SFINŢILOR, ATUNCI: 681

Capitolul LIX TROPARELE LA PRAZNICELE DOMNEÅžTI ÅžI ÃŽMPÄ‚RÄ‚TEÅžTI ÅžI ALE NÄ‚SCÄ‚TOAREI DE DUMNEZEU, CARE SE CÂNTÄ‚ LA CÂNTAREA A NOUA   682

 

 


Cuvânt introductiv

Însemnătatea lucrării

Am ales această lucrare a Sfântului Sava cel Sfintit deoarece am constatat că în cei nouă ani de teologie pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, i-am petrecut în Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamt şi apoi în Facultatea de Teologie Ortodoxă de la Iaşi, că aproape peste tot în bisericile noastre ortodoxe prea putin se mai ştie de rânduiala ce trebuie respectată la fiecare slujbă. Despre rânduiala slujbei atunci când sunt mai multi Sfinţi şi se întâmplă şi o sărbătoare în aceeaşi zi , se ştie prea puţin şi se pune în practică şi mai puţin. Pentru că dacă părintele, adică preotul sau viitorul preot nu ştie şi nu are unde, de unde şi cum să se documenteze şi să se informeze la timp, atunci cu atât mai putin dascălul sau cântareţul va şti şi va putea pune în practică ceea ce ştie. Dacă preotul lasă de la sine atunci cântareţul cu atât mai mult şi astfel frumuseţea slujbelor va fi ştirbită iar credincioşii vor pleca nemângâiaţi sufleteşte sau mângâiaţi prea puţin de la Sfintele slujbe fără să ştie de ce. Şi atunci, prioritatea răspunderii va cădea tot în grija şi pe umerii preotilor care nu vor putea da răspuns atunci când vor fi întrebati.

Preotul are, aşadar, datoria să învete şi să aplice rânduiala cuvenită a fiecărei slujbe, iar creştinii trebuie să ştie şi să urmeze pe păstorii lor întru cele Sfinte şi astfel toate cele către Domnul fiind îndeplinite se vor putea bucura şi de odihna şi fericirea cea pururea viitoare de care s-au bucurat Sfintii şi toţi cei care au primit cele Sfinte. Preotul este păstorul sufletesc care prin grija şi osârdia sa îşi păstoreşte turma spre mântuire dar pentru ca pastoratia să fie încununată de succes el trebuie să cunoască, să fie bine informat, să ştie toate cele rânduite de Biserică şi să le urmeze întocmai pentru că astfel munca sa va primi ajutorul Divin şi mijlocirea Sfintilor putând astfel răspunde ca şi apostolul: Nu am făcut decât ceea ce eram dator să fac.

Dar această carte nu se adresează numai preotilor şi slujitorilor Bisericii ci şi tuturor creştinilor ortodocşi şi neortodocşi care vor putea observa frumuseţea slujbelor ce sunt descrise pentru fiecare zi şi mergând la biserică vor putea urmări slujbele în întreaga lor frumusete împărtăşindu-se de harul Dumnezeiesc şi primind ajutorul Divin în sufletele lor.

Închei această parte introductivă multumind lui Dumnezeu pentru tot ajutorul dat mie păcătosului şi rugîndu-L să mă întărească să duc la bun sfârşit ceea ce am început, sau cu alte cuvinte, să pun început bun în împlinirea lucrării ce urmează să o îndeplinesc. Amin !

 


 

 

 

 

 

 

TIPICUL


 

ÎNTRU SLAVA SFINTEI CELEI DEOFIINŢĂ ŞI DE VIAŢĂ FĂCĂTOAREI ŞI NEDESPĂRTITEI TREIMI, A TATĂLUI, A FIULUI ŞI A SFÂNTULUI DUH.

S-A TRADUS ACEASTĂ CARTE CE SE NUMEŞTE TIPICUL. TĂLMĂCITĂ DUPĂ CARTEA ELINO-SLAVONEASCĂ ŞI S-A DAT SPRE TIPĂRIRE ACUM PENTRU PRIMA DATĂ.

 

 

 

Intru întâia Domnie a Luminatului nostru Domn Scarlat Alexandru Calimachi Vodă .

Cu binecuvântarea şi toată cheltuiala Preasfintitului Arhiepiscop şi Mitropolit a toată Moldova , vrednicul de pomenire Veniamim.

În anul al patrulea al arhipăstoririi sale, după a doua chemare şi suire la scaunul Sfintei Mitropolii. S-a tipărit în tipografia Sfintei Mitropolii din Iaşi, în anul după Hristos, 1816.

Stihuri asupra peceţii Preaînălţatului şi Binecredinciosului nostru Domn Scarlat Alexandru Calimachi Vodă:

 

"Bourul ce  pe pecete s-a însemnat,

Domnului Scarlat Calimachi s-a încredinţat

Sabia ÅŸi buzduganul ce deasupra se iveÅŸte,

Domnul Ţării Moldovei îl adevereşte.

Păzească-l Dumnezeu cu a sa putere,

Pe scaunul acestei ţări fără de cădere."

 

 

 

Înainte cuvîntare către cititori

La tot poporul binecuvântat şi de Dumnezeu iubitor dăm cea întru Domnul părintească binecuvântare, rog pe acelaşi Dătător de toată bunătatea şi de darul cel desavârşit să-i dăruiască amândouă fericirile.

Tipicul Sfântului şi de Dumnezeu Purtătorului Părintelui nostru Sava cel Sfintit. Adică în închipuirea slujbelor bisericii aşa cum s-a urmat ele de demult şi se urmează Şi acum... în Sfânta Lavră a Sfântului Sava şi în toate bisericile cele dimprejurul Ierusalimului şi de pretutindeni pe care acum, pentru prima dată, l-am tălmăcit şi l-am tipărit şi în limba noastră cea românească.

Pentru cele ce urmează simtim nevoia să vorbim, nu pentru cum   s-a împodobit acest fel de carte de multe feluri de slujbe: de post, de Praznice, de ÃŽnainteprăznuire, de după Prăznuire, de slujbele Sfintilor celor mari care au Priveghere, care au Polieleu, care au Doxologie, care se cântă pe ÅŸase sau pe patru, după  cum s-au hotărât  de toate Sfintele Sinoade a toată lumea, cele de la dânsul încoace cum s-au primit ele de la Biserica cea Una ÅŸi Nedespărtită, aÅŸa după cum urmează. Fiind cuvânt mult ÅŸi pricinuind multă greutate pentru aceasta ne-am îndrumat pentru a ne supune la această osteneală ÅŸi cheltuială pentru a traduce ÅŸi a tipări din cărtile de Tipic din care s-au tradus, cum s-au adăugat ÅŸi care s-au scos. Åži pe urmă putină îndemnare către cititori către fapta cea bună.

Acestea avem a le spune către viitorii de Dumnezeu cititori ÅŸi patrioÅ£i. Putem astfel vorbi despre scurtarea cuvântului pentru uÅŸurare ÅŸi începem cu cel dintâi. Văzând noi sărăcia despre cuvântul lui Dumnezeu ÅŸi putina cunoaÅŸtere întru care este adâncit  neamul românesc de unde se pricinuieÅŸte cea mai multă împiedicare către cunoaÅŸterea lui Dumnezeu către adorarea poruncilor Lui ÅŸi către toată fapta cea bună mai întâi  într-alte Sfinte ÅŸi de Dumnezeu insuflate ÅŸi de suflet folositoare Scripturi ÅŸi prin ele însele ÅŸi prin altele ne-am sârguit spre a înmulti Cuvântul lui Dumnezeu în limba românească care luminează mintea spre întelegerea Lui, deÅŸteaptă sufletul cititorului către lucrarea faptelor bune, prin care se face omul plăcut lui Dumnezeu ÅŸi fiu al acestuia după har. Iar mai pe urmă vazând că Tipicul le pune pe toate acestea la bună rânduiala ÅŸi le împodobeÅŸte ÅŸi cum, că fără povătuirea Tipicului sunt ca o materie strânsă dar fără formă, că el ne arată cum să se cânte slujbele cele de Seară , cele de Dimineaţă ÅŸi cele de la Sfânta Liturghie care după care să se cânte , care cuvânt după care să se citească. El pe toate le rânduieÅŸte ÅŸi ca de mâna pe cititor îl duce. Văzând noi, deci, de câtă bună rânduială ÅŸi podoabă ÅŸi ceremonie duhovnicească se lipsesc bisericile duhovniceÅŸti ale românului care mult foloseÅŸte ÅŸi deÅŸteaptă pe preoÅ£i lipsindu-i de această sfântă ÅŸi folositoare carte care este ca o temelie a tuturor celorlalte, am pus toată silinÅ£a, am trecut cu vederea toată osteneala, am răspuns de toată cheltuiala ÅŸi am tălmăcit cu toată amănunÅ£imea ÅŸi luarea aminte ÅŸi am dat această carte la tipar cu toată buna ei rânduială, după cum se vede. S-a spus aÅŸadar pentru ce ÅŸi din ce pricină ne-am îndemnat a traduce ÅŸi a da la tipar această carte.

Să arătăm ÅŸi după ce feluri de cărti s-a tradus ca mai desăvârÅŸit să te încredinţăm, preaiubit cititor de cele adevărate ÅŸi fireÅŸti ÅŸi cum am lucrat noi la tălmăcirea acestei cărti pentru că am tălmăcit lucruri adevarate ÅŸi mărturisite nouă de două neamuri de cel grecesc ÅŸi de cel slavonesc. Pentru că am tradus după tipicul cel grecesc tipărit al Sfântului ÅŸi Preacuviosului Părintelui nostru Sava cel Sfintit care a fost temelia de tălmăcire, ÅŸi după cel slavonesc care ÅŸi mai luminat ÅŸi mai pe larg, ÅŸi întocmai cu cel grecesc s-a tradus. Noi însă ÅŸi mai pe larg facându-l pentru că am pus toate de rând ÅŸi sfârÅŸiturile Vecerniilor ÅŸi ale Utreniilor fiecărei zile de rând, fiecărui Praznic ÅŸi fiecărui Sfânt ce se prăznuieÅŸte spre uÅŸoara întelegere a fiecărui cititor. Pentru ca să nu se facă vreo tulburare ÅŸi vorbă ÅŸi încetinire cautând cele ce nu sunt cuviincioase noi socotim că Tipicul cel grecesc aflându-se pe la cele mai multe locuri întunecat, prea scurt ÅŸi greu de înteles ÅŸi chiar dacă cel slavonesc este făcut mai pe înÅ£eles ÅŸi mai descoperit, pe la cele mai multe locuri,  dar cu toate acestea tot au urmat nevoi ÅŸi trebuinÅ£e a mai fi încă luminat pentru ca să se facă cel românesc mai bun. ÃŽncât orice neînÅ£elegere dacă s-ar fi întâmplat la orice fel de loc, la orice cuvinte sau ziceri, n-a fost destul de greu ca să le traducem chiar dacă s-au aflat în cel elinesc sau grecesc sau cel slavonesc oricum noi ne-am străduit să le traducem bine ÅŸi după firea limbii spre mai uÅŸoară înÅ£elegere cititorului. Åžtiind că unii dintre cititori, dintre cântăreÅ£ii de la strană sunt destul de înceÅ£i la citire ÅŸi grei la înÅ£elegere pentru ca nu cumva din această cauză a neînÅ£elegerii să rămână ceva din cele cuviincioase ale slujbei necitit sau necântat ÅŸi să greÅŸească înaintea lui Dumnezeu sau înaintea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu sau înaintea SfinÅ£ilor acelora sau aceluia căruia îi cântă slujba ÅŸi în loc de binecuvântarea ÅŸi iertarea pentru osteneala făcută să-ÅŸi agonisească urgie ÅŸi blestem asuprăşi, pentru neÅŸtiintă ÅŸi greÅŸeală. Căci, cu câtă osârdie, dragoste ÅŸi evlavie cântă cineva lui Dumnezeu sau Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu sau SfinÅ£ilor sau de câtă înÅ£elegere dreaptă ÅŸi sfântă ÅŸi cu credinţă dreaptă îi cânta ÅŸi-L Laudă, pe atât se multumeÅŸte ÅŸi Dumnezeu ÅŸi Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu ÅŸi SfinÅ£ii care se roagă lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor lui ÅŸi ÃŽl face milostiv pe Dumnezeu asupra lui ÅŸi-i dăruieÅŸte iertarea păcatelor. Căci atunci când se roagă cu mai putină cinste către Dumnezeu sau către Născătoarea de Dumnezeu sau către Sfinti sau când se roagă cu grea întelegere, cu socoteală rea sau strâmba, neplăcută lui Dumnezeu sau Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu sau Sfintilor, pentru că ceea ce nu place lui Dumnezeu nu place nici Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, nu place nici Sfintilor Lui ÅŸi ceea ce nu place SfinÅ£ilor Lui, nu place nici Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, nu place nici lui Dumnezeu, pe atât îşi atrage asuprăşi în loc de milă, urgia lui Dumnezeu.

Unele din slujbe, ale unora din SfinÅ£ii Mucenici în Tipicul cel slavonesc precum al SfinÅ£ilor Mucenici Chiril ÅŸi maica sa, pentru că sar prăznuirea Sfântului Vladimir care este al ruÅŸilor, pentru că în acea zi cade ÅŸi pomenirea lor, ei o au strămutat pe a Sfintilor Mucenici ÅŸi au   pus-o în două zile împreună cu a Sfântului de se pomeneÅŸte în aceeaÅŸi zi. Noi însă am mutat-o pe a Sfintilor Mucenici la locul lor, în ziua lor după rânduiala, iar a Sfântului Vladimir am pus-o de îndată să se cânte acolo unde este Hramul MoaÅŸtelor sale. AÅŸa am pus la toti SfinÅ£ii cei din limba slavonească deoarece nu sunt scoase în limba românească slujbele lor. Pe unele din slujbele Sfintilor Mucenici la care dedemult le-au făcut Sfintele Biserici Polieleu precum a Sfintilor Mucenici celor cinci sau a Sfântului Åžtefan ÅŸi a altora pe care le-am făcut ÅŸi noi Polieleu ale unora pe ÅŸase, pe unele luându-le din Tipic, iar pe altele luându-le din Sfânta TradiÅ£ie sau din alte Tipice luându-le, unele fiind mai puÅ£in cunoscute, dar pe care noi aflându-le le-am înălÅ£at precum cel din Marea ÅŸi Sfânta Sâmbătă pentru scoaterea Sfântului Aer, precum cea din lunea Sfântului Duh ÅŸi altele cele ce lipseau ÅŸi pe care noi  aflându-le le-am adăugat. Iar altele fiind ruseÅŸti ÅŸi despre care vorbesc Tipicul elinesc ÅŸi obiceiurile, neatingîndu-ne de ele nici ajutând sau folosindu-ne de ele la vreun obicei sau ceremonie bisericească sau la vreo faptă bună pe acestea noi le-am lăsat ca pe niÅŸte netrebuincioase nouă ÅŸi sunt doar motive de îngreuiere ÅŸi de prelungire a Sfintelor Slujbe. Toate acestea s-au arătat ÅŸi spre mai multă luminare ÅŸi mai bună cunoÅŸtinţă cititorului. Pe acestea deci, după ce acum cu toată amănuntimea s-au tradus, de tot întunericul s-au izbăvit ÅŸi de toată neîntelegerea ÅŸi îndoiala s-au curătit acum toate; ÅŸi fiecare ca pe un munte înalt după proorocul să se suie pe învătătura Tipicului ÅŸi să vină, pentru ca să vorbească poporului cele cuviincioase. Acum poate ÅŸi limba românească să se Laude cu Tipicul întocmai ca ÅŸi cea greceasca, ÅŸi cea slavonească ÅŸi încă ÅŸi mai mult decât acestea pentru că mai luminat ÅŸi   mai descoperit ÅŸi mai uÅŸor de înÅ£eles este. Acum după ce cei săraci s-au îmbogătit cei lipsiÅ£i de cunoÅŸtinÅ£a celor cuviincioase s-au îndestulat de a cunoaÅŸte cum să preamărească pe Domnul ÅŸi pe Preacurata Maica lui Dumnezeu ÅŸi pe Sfintii Lui, după  ce cei căzuti s-au ridicat la înălÅ£ime, după ce cei întunecaÅ£i s-au luminat, cei plini de negura neÅŸtiinÅ£ei s-au descoperit ÅŸi întru ÅŸtiinÅ£a celor de nevoi au venit, primiÅ£ii pe aceÅŸtia cu al cărÅ£ii cititor care vă învaţă cele cuviincioase ÅŸi care vă povătuieÅŸte ÅŸi ca de mână vă duce cum să preaslăviti pe Domnul ÅŸi Ziditorul ÅŸi Mântuitorul vostru, cum să cinstiti Praznicile Lui, cum să preamăriti Praznicul Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu ÅŸi ale Sfintilor vă îndreptează, care după care se cânta, care după care să se zică ÅŸi care să se zică mai întâi ÅŸi care mai pe urmă. Cam pe câte să se pună ÅŸi care vă îndreptează la buna rânduiala ÅŸi bună cuviintă la toate acestea vă povătuieÅŸte Tipicul, numai de veÅ£i fi cu luare aminte. El ÅŸi paÅŸii vii pune la rânduială cum să umblaÅ£i în Biserica lui Dumnezeu  cu cucernicie ÅŸi cu evlavie, cum să  vă purtati întru cele Sfinte, cum ÅŸi cu care luare aminte ÅŸi cu câtă osârdie să citiÅ£i cuvintele SfinÅ£ilor PărinÅ£i în urechile ascultătorilor. Ca ÅŸi cum să vă folositi ÅŸi de ascultători să-i puneti în calea cea de mântuire ÅŸi să-i povătuiÅ£i. El pe voi vă va învăta cu câtă dragoste trebuie să fiÅ£i la Sfintele Slujbe ale lui Dumnezeu ÅŸi ale Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu ÅŸi ale Sfintilor Lui. Ce se cade să ÅŸtie fiecare creÅŸtin, cu atât mai mult preotii ÅŸi diaconii care sunt datori a fi lumină ÅŸi a se face chip ÅŸi pildă de fapte bune enoriaÅŸilor lor. Pe Tipicul acesta primiti-l că vă va duce de mâna către buna rânduiala a Bisericii a Sfintelor Slujbe a bunei cuviinÅ£e a dragostei celei către faptele bune ÅŸi a vieÅ£uirii celei după Dumnezeu. Åži luaÅ£i aminte la toate slujbele Bisericii după vrednicia lui, adică a Tipicului ÅŸi după scopul pentru care s-a tradus ÅŸi s-a tipărit. Noi, lucrul nostru care ni se cădea să-l facem l-am făcut; datoria noastră cea către eparhioÅ£i am împlinit-o; învăţătura despre cum să vă purtati cu bună rânduiala întru cele Sfinte înainte v-am pus-o, cum să vă sârguiti către slujbe v-am arătat pe toate cele către mântuirea sufletelor voastre ÅŸi a eparhiotilor la iveală vi le-am dat. Al vostru lucru este sârguinÅ£a ca să le puneÅ£i ÅŸi în lucrare. A voastră este datoria de acum ca să le împliniti prin lucru, dacă viata cea veÅŸnică doriti ca să o dobânditi. De acum întunericul neÅŸtiinÅ£ei s-a izgonit, pricină pentru neînvătare nu a mai rămas în mijloc, luminare de înÅ£elegere în sufletele ÅŸi în minÅ£ile voastre a strălucit că este nevoie acum ca noi neiubirea din sufletele voastre să o izgoniti ÅŸi lucrarea celor bune cu osârdie să o apucati; de acum nu se va mai scrie deasupra cuvântul cel Evanghelic :Sluga care nu ÅŸtie voia Domnului său ÅŸi nu o va face putin se va bate ci, de acum, se va scrie celălalt Cuvânt Evanghelic: Sluga care ÅŸtie voia Domnului său ÅŸi nu o va face mult se va bate. Deci, pentru ca să nu fiti bătuti mult, pentru că ÅŸtiti acum voia Domnului vostru ÅŸi nu o faceÅ£i trebuie să faceÅ£i ceea ce vă învaţă Tipicul. CiteÅŸte adeseori ca să deprinzi ce te învată el, că aÅŸa vei putea să întelegi ceea ce învaţă el iar nu atuncea când ai neapărată nevoie. Că dacă numai atuncea le vei căuta nu veti îndrepta buna rânduială. Dacă aÅŸa vă veti sârgui adeseori după cum v-am învătat pentru a citi ÅŸi învătăturile lui să le descoperiti vă veti deprinde ÅŸi vă veti obiÅŸnui întru învătăturile lui ÅŸi Slujbele Sfintilor bine le veÅ£i orândui, dacă veÅ£i fi sârguitori către cele DumnezeieÅŸti, dacă veti fi cantori ale acelor rânduieli ale Slujbelor SfinÅ£ilor, ale ceremoniilor bisericeÅŸti, ale obiceiurilor celor plăcute ÅŸi a ÃŽmpărăţiei Cerurilor moÅŸtenitori vă veÅ£i face. Că acesta este ÅŸi scopul traducerii Tipicului întru Iisus Hristos Domnul nostru căruia I se cuvine toată slava în veci. Amin. Al binecuvântării voastre de amândouă fericirile fierbinte doritor Veniamin Arhiepiscop ÅŸi Mitropolit a toată Moldova.

 

 

 

 

 

 

TIPICUL

adică însemnarea rânduielii bisericii din Ierusalim a Sfintei Lavre a Cuviosului şi de Dumnezeu Purtătorului Părintelui nostru Sava.

Aceeaşi rânduială se face şi în cinstitele locaşuri ale Ierusalimului; de asemeni şi în celelalte Sfinte ale lui Dumnezeu lăcaşuri.


 

 

 

 

 

 

SERIA ÎNTÂI
               
Capitolul 1 RÂNDUIALA VECERNIEI CELEI MICI

ÃŽn ziua sâmbetei mai înainte de apusul soarelui merge paracliserul, adică aprinzătorul de candele, la cel mai mare ÅŸi face acestuia metanie; însemnând cu venirea sa vremea noptii. Apoi, luând binecuvântare, iese ÅŸi toacă în toaca cea mică. Åži fraÅ£ii adunându-se în pridvor preotul face începutul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru" iar cântăreÅ£ul sau citeÅ£ul cel de rând zice: Amin. Apoi: Slavă... Tie Dumnezeul nostru Slavă... Tie. Apoi rugăciunea: ÃŽmpărate Ceresc, Sfinte Dumnezeule"ÅŸi, după Tatăl nostru, spune: Ecfonisul, preotul: Că a ta este împărăţia" Iar citeÅ£ul citeÅŸte Ceasul al nouălea după obicei. Apoi după sfârÅŸitul Ceasului al nouălea ÅŸi al Otpustului intrăm în biserică ÅŸi stă fiecare la locul lui. Åži dacă se citeÅŸte  Ceasul  nouă în biserică atunci Otpustul Ceasului nouă nu se mai face ci îndată preotul începe zicând: Binecuvântat este Dumnezeul nostru" iar citeÅ£ul zice: VeniÅ£i să ne închinăm "(de trei ori) ÅŸi Psalmul Vecerniei, 103, pe care îl citeÅŸte rar ÅŸi cu glas duios. După Psalm spune: Slavă... Åži acum... apoi Aliluia (de trei ori). Iar preotul nu spune: Ectenia citeÅ£ul spune:: Doamne miluieÅŸte (de trei ori). Slavă... Åži acum... ÅŸi îndată începe Doamne, strigat-am " ÅŸi se pun Stihirile pe patru. Åži cântăm Stihirile ÃŽnvierii ale glasului, pe trei, repetând-o pe prima de două ori. Apoi, spunem Slavă"Åži acum..." Cântarea: Lumină lină apoi Prochimenul: Domnul a împărătit, cu Stihul: ÃŽmbrăcatu-sa Domnul întru putere ÅŸi s-a încins ÅŸi iarăşi se cânta Prochimenul: Domnul a împărătit. Apoi se pune Rugăciunea: ÃŽnvredniceÅŸte-ne Doamne ÅŸi îndată cânta Stihoavna, o Stihiră a ÃŽnvierii ÅŸi apoi alte trei Stihiri podobnice ale Născătoarei de Dumnezeu, cu Stihurile lor; Slavă... Åži acum... tot imnul lor. Apoi Acum slobozeÅŸte" Sfinte Dumnezeule" ÅŸi celelalte Rugăciuni începătoare iar după Tatăl nostru, spunem Troparul ÃŽnvierii: Slavă... Åži acum... a Născătoarei, după aceasta preotul spune Ectenia cea mică: MiluieÅŸte pe noi Dumnezeule" Strana răspunde: Doamne miluieÅŸte (de trei ori); ÃŽncă ne rugăm pentru binecredinciosul", iar strana răspunde: Doamne miluieÅŸte (de trei ori); ÃŽncă ne rugăm pentru Arhiepiscopul nostru" (numele), iar strana răspunde: Doamne miluieÅŸte (de trei ori);ÃŽncă ne rugăm pentru toti fraÅ£ii noÅŸtri " iar strana răspunde: Doamne miluieÅŸte (de trei ori); iar preotul spune Ecfonisul: Că milostiv ÅŸi iubitor de oameni " Apoi preotul spune: Slavă Tie Hristoase Dumnezeul nostru, Slavă Tie ÅŸi face Otpustul cel mic. Åži se cântă: MulÅ£i ani. Apoi intrând în trapeză zice: Rugăciunea: Mânca-vor săracii", Slavă... Åži acum... Domne miluieÅŸte (de trei ori), Părinte binecuvânteaza. Iar preotul binecuvântează masa ÅŸi noi mâncăm puÅ£in ca să nu ne îngreuiem la priveghere. Iar după mâncare zicem Slavă", Åži acum... ÅŸi Rugăciunea: Făcutu-sa pântecele lor masă sfânta. După aceasta se cânta: Ceea ce eÅŸti mai cinstită, apoi se spune rugăciunea: Veselitu-ne-ai pe noi Doamne" ÅŸi, după sfârÅŸitul rugăciunii, zicem iarăşi Slavă" Åži acum", Doamne miluieÅŸte (de trei ori) Părinte binecuvântează, iar preotul spune:: Cu noi este Dumnezeu" Iară după aceea mergem la chilii pentru ca să aÅŸteptăm vremea de toacă.

Capitolul 2 RÂNDUIALA VECERNIEI CELEI MARI (ADICĂ PRIVEGHEREA DE TOATĂ NOAPTEA ŞI UTRENIA ÎNVIERII)

La puÅ£in timp după apusul soarelui merge aprinzătorul de candele ÅŸi face metanie la cel mai mare apoi merge ÅŸi bate clopotul cel mare ÅŸi toaca cea mare, fără să se grăbească  ÅŸi spunând în gând: FericiÅ£i cei fără de prihană" sau spunând Psalmul 50, rar (de 12 ori). Åži, după aceea, intră ÅŸi aprinde candelele ÅŸi pregăteÅŸte cădelnita. Åži aÅŸa, iarăşi iese ÅŸi bate toate clopotele, apoi întorcându-se în biserică aprinde o lumânare în sfetnic ÅŸi pune sfetnicul în preajma UÅŸilor ÃŽmpărăteÅŸti. Apoi face metanie preotului care este de rând iar preotul merge ÅŸi face metanie la cel mai mare ÅŸi mergând face închinăciuni  înaintea Sfintelor UÅŸi ÅŸi apoi la amândoua stranele, câte o închinăciune, iar fratii stau toÅ£i în strane. Åži intrând în Sfântul Altar pune epitrahilul pe gât sărutând crucea care este deasupra lui ÅŸi luând cădelnita ÅŸi stând înaintea Sfintei Mese pune tămâie ÅŸi citeÅŸte Rugăciunea tamâiei, în taină. Åži aÅŸa cădeÅŸte Sfânta Masă în chipul crucii de jur împrejur ÅŸi tot Altarul. Åži, deschizând Sfintele UÅŸi, iese. Iar paracliserul luând sfeÅŸnicul cel ce fusese pus în mijlocul bisericii în dreptul Sfintelor uÅŸi zice cu glas mare: SculaÅ£i-vă! Å£inând în mini sfeÅŸnicul cu făclia aprinsă. Åži toti se scoală, se ridică, ÅŸi, ieÅŸind preotul printre Sfintele UÅŸi, face cruce cu cădelnita înaintea Sfintelor uÅŸi cădind drept ÅŸi apoi într-o parte ÅŸi mergând cădeÅŸte după rânduiala Sfintele Icoane din partea dreaptă ÅŸi apoi pe cele din partea stânga, după rânduiala lor. După aceasta îi cădeÅŸte pe cei mai mari ÅŸi amândoua strănile după rânduiala obiÅŸnuită. Iar paracliserul merge cu sfeÅŸnicul înaintea lui. Iar când preotul face cruce cu cădelnita se înclină putin ÅŸi se închină ÅŸi paracliserul, apoi ies în pridvor ÅŸi cădeÅŸte preotul după rânduiala pe fraÅ£i. Åži întorcându-se iarăşi în biserică ÅŸi stând în mijlocul ei însemnează cu cădelnita în chipul crucii, cădind către răsărit ÅŸi rostind cu glas mare: Dumnezeule binecuvântează. Åži îndată cădeÅŸte Icoana Mântuitorului Hristos ÅŸi a Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu ÅŸi pe cel mai mare la locul lui ÅŸi intrând preotul în Sfântul Altar ÅŸi stând înaintea Sfintei Mese însemnează cu cădelnita de trei ori. După aceasta zice cu glas mare: Slavă  Sfintei ÅŸi celei Deofiintă ÅŸi de Viată Făcătoarei ÅŸi Nedespărtitei Treimi. Totdeauna acum  ÅŸi pururea ÅŸi în vecii vecilor. Amin.

Åži începe cel mai mare sau eclesiarhul zicând: Amin. VeniÅ£i să ne închinăm ÃŽmpăratului nostru Dumnezeu. ÃŽncet ÅŸi cu glas lin. Apoi a doua oară putin mai tare: VeniÅ£i să ne închinăm ÅŸi să cădem la Hristos ÃŽmpăratul nostru Dumnezeu, iar a treia oară, cu glas ÅŸi mai înalt, zicând: VeniÅ£i să ne închinăm ÅŸi să cădem la însuÅŸi Hristos ÃŽmpăratul ÅŸi Dumnezeul nostru. Apoi deosebit zice: VeniÅ£i să ne închinăm ÅŸi să cădem înaintea Lui. Åži îndată începe cel mai mare sau eclesiarhul cu glas mai înalt, pe glasul 8: Binecuvintează suflet al meu " cu glas rar ÅŸi cu cântare dulce ÅŸi cântă ÅŸi ceilalÅ£i fraÅ£i.Apoi Pripeala:Bine eÅŸti cuvântat Doamne.Apoi a doua oară cântareÅ£ii din strana dreaptă: Doamne Dumnezeul meu măritu-Te-ai foarte",  ÅŸi Pripeala: Bine eÅŸti cuvântat Doamne; cu glas uÅŸor cântând împreună ambele strane. Iar preotul, cu paracliserul ies din Sfântul Altar ÅŸi fac trei închinăciuni înaintea Sfintelor UÅŸi. Åži, întorcându-se, fac închinăciune înaintea celui mai mare, apoi spre amândoua stranele câte una ÅŸi merg ÅŸi stau la locul lor fiecare.

 ÃŽnsemnare - în soborniceÅŸtile ÅŸi bisericile de enorie lucrează preotul împreună cu diaconul, preotul fiind în felon iar diaconul în stihar.

Iar când încep a cânta: Toate cu înÅ£elepciune le-ai făcut ÅŸi Slavă Tie Doamne cel ce ai făcut toate, atunci preotul merge înaintea UÅŸilor celor ÃŽmpărăteÅŸti, cu epitrahilul ÅŸi stând cu capul descoperit citeÅŸte Rugăciunile Luminilor. Iar după sfârÅŸitul Psalmului zice: Ectenia cea mare: Cu pace Domnului să ne rugăm ", ÅŸi după Ectenie, Ecfonisul: Că Tie  se cuvine " Deci cântăm din Psaltire pe glas 8, Catisma cea dintâi: Fericit bărbatul, Antifonul cel dintâi, iar al doilea ÅŸi al treilea Antifon  îl cântăm pe glasul zilei. Åži după sfârÅŸitul fiecărui Antifon, Ectenia cea mică ÅŸi Ecfonisul. După Antifonul întâi, Ecfonisul: Că a Ta este stapânirea", după Antifonul al doilea, Ecfonisul: Că bun ÅŸi iubitor de oameni" Iar cântându-se ÅŸi al treilea Antifon iese diaconul ÅŸi punând metanie la cel mai mare intră în Sfântul Altar ÅŸi merge cu dânsul ÅŸi preotul cel de rând. Åži luând diaconul Stiharul ÅŸi Orarul, ia binecuvântare de la preot ÅŸi sărutând dreapta lui se îmbracă în Stihar după obicei ÅŸi zice: Ectenia cea mai de pe urmă iar preotul zice: Ecfonisul: (Că tu eÅŸti Dumnezeul nostru). Iar după sfârÅŸitul obiÅŸnuitelor Stihologii, canonarhul face metanie ÅŸi spune pe glasul Octoihului sau al Mineiului iar noi cântam: Doamne strigat-am, pe glasul Octoihului, ce se va întâmpla. Preotul stă la locul său cel obiÅŸnuit. Åži când încep a cânta Doamne, strigat-am " atuncea cădeÅŸte preotul sau diaconul după cum este obiceiul, ÅŸi întorcându-se pune cădelnita la locul ei făcând închinăciune la cel mai mare. Iar noi punem zece Stihiri, începând cu Scoate din temniţă sufletul meu" ÅŸi cântăm Stihirile ÃŽnvierii ale glasului 3 ÅŸi ale glasului 4 ÅŸi  trei ale Sfântului din Minei ; Slavă" a Sfântului dacă are, iar dacă nu are Slavă... Åži acum... a Născătoarei pe glasul de rând. Åži când zicem Stihul: Că s-a întărit mila Lui peste noi " cântă amândouă stranele împreună. Atunci preotul face metanie celui mai mare ÅŸi intrând în Sfântul Altar se îmbracă în felon în timp ce la strană se cânta Slavă... Åži îndată face Vohodul deschizând Sfintele UÅŸi înainte mergând cu două sfeÅŸnice aprinse iar diaconul tinând cădelnita, iar după dânsul preotul fără cădelnită, fiind îmbrăcat în felon, stă în mijlocul bisericii în dreptul Sfintelor UÅŸi, iar diaconul stă dea dreapta preotului putin mai deoparte ÅŸi plecându-se Å£ine orarul cu trei degete ale mâinii drepte, ÅŸi zice încet numai ca să audă preotul: Domnului să ne rugăm. Iar preotul în taină zice rugăciunea: Seara ÅŸi dimineaÅ£a ÅŸi la amiezi" ÅŸi după rugăciune ridicându-ÅŸi capul diaconul aratând către răsărit, orarul tinîndu-L cu trei degete ale mâinii drepte zice către preot: Binecuvintează Stapâne Sfânta intrare, iar preotul binecuvântând, către răsărit zice: Binecuvântată este intrarea SfinÅ£ilor tăi Doamne" apoi diaconul merge ÅŸi cădeÅŸte Sfintele Icoane ÅŸi pe cel mai mare, stranele după obicei ÅŸi iar stă la locul unde stătea mai înainte, aÅŸteptând sfârÅŸitul Stihirii. Åži sfârÅŸindu-se Stihira merge diaconul în mijlocul bisericii ÅŸi cădind cruciÅŸ zice: ÃŽnÅ£elepciune drepÅ£i iar noi cântăm imnul Lumină lină" Iar citeÅ£ii luând sfeÅŸnicile merg înainte până la Sfintele UÅŸi ÅŸi diaconul intrând înăuntru Sfântului Altar cădeÅŸte Sfânta masă. Iar preotul închinându-se înaintea Sfintelor UÅŸi ÅŸi sarutându-le intră ÅŸi apoi închide Sfintele UÅŸi. Iar după ce se termină de cântat imnul Lumină lină zice  diaconul: Să luăm aminte ! iar preotul: Pace tuturor! ÅŸi iarăşi diaconul: ÃŽnÅ£elepciune să luăm aminte ! iar canonarhul făcând metanie la cel mai mare spune Prochimenul ÅŸi Stihurile lui. Iar clericii cântă Prochimenul zilei pe glas 6: Domnul a împărătit întru podoabă s-a îmbrăcat!. Stihul: ÃŽmbrăcatu-S-a Domnul întru putere ÅŸi s-a încins. Stihul: Pentru că am întărit lumea care nu se va clăti. Alt Stih: Casei Tale i se cuvine Doamne sfinÅ£enie întru de lungime de zile; ÅŸi iarăşi Domnul a împărătit " iar canonarhul având mâinile sale strânse la piept stă în mijlocul bisericii aÅŸteptând sfârÅŸitul Prochimenului ÅŸi facând închinăciune se duce la locul său. După aceasta iese diaconul ÅŸi stând la locul său obiÅŸnuit în mijlocul bisericii zice  Ectenia: Să zicem toti din tot sufletul" Åži preotul spune Ecfonisul: Că milostiv ÅŸi iubitor de oameni" ÅŸi după Ecfonis, zice cel mai mare sau citeÅŸte cel rânduit: ÃŽnvredniceÅŸti-ne Doamne" ÅŸi iarăşi diaconul spune  Ectenia: Să primim rugăciunile noastre" ÅŸi preotul spune Ecfonisul ÅŸi apoi Pace tuturor , apoi diaconul spune: Capetele noastre Domnului să le plecăm. Åži preotul zice  rugăciunea în taină, apoi Ecfonisul: Fie stăpânirea împărătiei tale" ÅŸi aÅŸa iese preotul cu diaconul pe uÅŸa dinspre miazănoapte mergând înaintea lor cu două sfeÅŸnice ÅŸi diaconul cu cădelnita, iar cântăretii merg în urmă lor cântând Stihira hramului ÅŸi ieÅŸim în pridvor. Åži acolo cădeÅŸte diaconul Sfintele Icoane ÅŸi pe cel mai mare ÅŸi stranele după rânduiala ÅŸi cum stă fiecare la locul său, ÅŸi după sfârÅŸitul Stihirilor se spune: Slavă"Åži acum"a Născătoarei. Åži după acestea diaconul zice  întru auzul tuturor rugăciunea aceasta: MântuieÅŸte Dumnezeule poporul Tău" până la sfârÅŸit. Strana spune :: Doamne miluieÅŸte ! (de patruzeci de ori), diaconul: ÃŽncă ne rugăm pentru binecredinciosul" strana răspunde :: Doamne miluieÅŸte ! (de treizeci de ori) ÃŽncă ne rugăm pentru Arhiepiscopul nostru" (sau Episcopul),  [iar în mănăstire ÅŸi pentru Arhimandritul nostru (numele)] iar strana răspunde: Doamne miluieÅŸte ! (de cincizeci de ori). Diaconul zice: ÃŽncă ne rugăm ca să se păzească sfânt locaÅŸul acesta" iar strana răspunde: Doamne miluieÅŸte ! (de trei ori), diaconul spune: ÃŽncă ne rugăm ca să audă Domnul Dumnezeul nostru glasul rugăciunii noastre" iar strana răspunde: Doamne miluieÅŸte ! (de trei ori),după aceasta zice  preotul: Auzi-ne pe noi Dumnezeule" iar strana răspunde: Amin. Preotul zice: Pace tuturor iar diaconul: Capetele noastre Domnului să le plecăm!. Åži plecându-ÅŸi toÅ£i capetele preotul se întoarce cu faÅ£a spre apus ÅŸi zice  cu glas mare: Stăpâne mult milostive" ÅŸi după împlinirea rugăciunii noi spunem: Amin! (iar până se fac acestea afară, paracliserul sau alt frate pune tetrapodul cel mic în mijlocul bisericii ÅŸi pe dânsul pune un vas cu grâu ÅŸi cinci pâini ÅŸi în partea dreaptă un vas mic cu ulei, iar spre strana stângă un vas cu vin.) Åži intrând în biserică cântăm ÅŸi celelalte Stihiri ale ÃŽnvierii care sunt după rânduială cu Stihurile lor. Iar citeÅ£ii merg cu sfeÅŸnicile ÅŸi le pun de amândouă părÅ£ile Tetrapodului din mijlocul bisericii. Åži după sfârÅŸitul Stihoavnei, zice  cel mai mare: Acum slobozeÅŸte" ÅŸi citeÅ£ul: Sfinte Dumnezeule" ÅŸi celelalte Rugăciuni începătoare. După Tatăl nostru, Ecfonisul Că a ta este împărătia" ÅŸi noi cântăm Troparul glas 1: Născătoare de Dumnezeu fecioară (de trei ori). Atunci diaconul luând binecuvântare de la preot cădeÅŸte împrejurul Tetrapodului pe care stau cele cinci pâini, pe cel mai mare la locul său ÅŸi pe preot, ÅŸi iarăşi Tetrapodul numai dinainte. Åži zice: cel mai mare sau preotul rugăciunea cu glas mare: Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru" ÅŸi ridicând o pâine însemnează cu dânsa pe celelalte pâini. Åži când zice: ÃŽnsuÅ£i binecuvintează " ÅŸi arată cu mâna dreaptă spre pâinile acestea , asemenea spre vin ÅŸi spre untuldelemn zicând: Binecuvintează grâul, vinul ÅŸi untuldelemnul acesta . Åži după sfârÅŸitul rugăciunii ÅŸi după Amin!, cântăm: Fie numele Domnului" (de trei ori) pe glas 4, apoi Psalmul 33: Bine-voi cuvânta pe Domnul" ÅŸi îl citim până la Stihul: BogaÅ£ii au sărăcit: (acest stih îl cântăm pe glas 7). Iar preotul merge ÅŸi stă înaintea UÅŸilor celor ÃŽmpărăteÅŸti cautând spre apus. Åži după sfârÅŸitul Psalmului zice: Binecuvântarea Domnului peste noi" ÅŸi citeÅ£ul răspunde: Amin!. Åži zice  începutul rugăciunii. Iar preotul spune: Pentru rugăciunile SfinÅ£ilor PărinÅ£ilor noÅŸtri" ÅŸi se dezbracă preotul ÅŸi diaconul de Sfintele veÅŸminte ÅŸi ies ÅŸi se aÅŸează fiecare la locul lui.

ÃŽnsemnări: din Duminica Sfintelor PaÅŸti ÅŸi până la Duminica Tuturor SfinÅ£ilor, după binecuvântarea pâinilor se citesc din Faptele SfinÅ£ilor Apostoli, iar în celelalte duminici se citesc cele ÅŸapte Epistole SoborniceÅŸti ale SfinÅ£ilor Apostoli, ÅŸi de la patru până la zece din Epistolele Sfântului Apostol Pavel ÅŸi Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul. Iar seara după luarea pâinii ÅŸi după gustarea vinului ce s-au binecuvântat la Litie prin rugăciunea preotului din acest ceas, nicidecum să îndrăznească cineva a gusta ceva după aceasta pentru că urmează ÃŽmpărtăşirea cu Preacuratele ale lui Hristos Taine. (Iar mâncare ÅŸi gustare din vin putem face, din ziua întâi a lunii septembrie ÅŸi până în ziua a douăzeci ÅŸi cincea a lunii lui martie, iar în privegherile cele de vară pâinile cele binecuvântate le împărtim la trapeză, ÅŸi mai înainte de gustare le mâncam pe ele. Iar pâinile cele binecuvântate au multe feluri de daruri  adică potolesc durerea, bându-se cu apă, ÅŸi gonesc frigurile ÅŸi toată neputinta ÅŸi toată boala o tămăduiesc. Iar acestea ÅŸi pe ÅŸoareci îi gonesc de la roade ÅŸi alte supărătoare animale le izgonesc). Iar după citirea Faptelor Apostolilor iese paracliserul ÅŸi trage toate clopotele. Åži apoi sculându-se cel mai mare ÅŸi toÅ£i fraÅ£ii, cel mai mare zice: Amin!, Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu" (de trei ori), Doamne, buzele mele deschide-le (de două ori) ÅŸi zice: cei ÅŸase Psalmi cu glas încet ÅŸi lin ÅŸi după primii trei Psalmi zice: Slavă... Åži acum...", Aliluia  (de trei ori), Doamne miluieÅŸte (de trei ori), Slavă... Åži acum... Doamne Dumnezeul mântuirii mele". Atuncea preotul, în epitrahil iar uneori ÅŸi în felon citeÅŸte rugăciunile Utreniei stând înaintea Sfintelor UÅŸi cu capul descoperit . Iar după sfârÅŸitul celor ÅŸase Psalmi spune: Slavă" Åži acum...", Aliluia  (de trei ori) ÅŸi preotul zice  Ectenia cea mare: Cu pace Domnului să ne rugăm. Åži după Ecfonisul Ecteniei merge ÅŸi stă la locul său, iar canonarhul cel rânduit cel ce a spus ÅŸi Prochimenul cel de seară, facând metanie la cel mai mare, zice: Dumnezeu este Domnul ! cu Stihurile lui, pe glasul cel ce va fi de rând, ÅŸi cântăm Troparele: al ÃŽnvierii (de două ori), Slavă... al Sfântului"Åži acum"al Născătoarei ÃŽnvierii pe glasul Troparului Sfântului, dacă are, iar dacă nu are, Slavă"Åži acum"al Născătoarei  pe glasul de rând. Åži îndată strana zice: Doamne miluieÅŸte! (de trei ori), Slavă" iar citeÅ£ul: Åži acum" apoi citeÅŸte Catisma: Mărturisi-mă-voi tie Doamne" ÅŸi după sfârÅŸitul fiecărei Catisme face preotul semnul crucii înaintea Sfintelor UÅŸi ÅŸi zice  Ectenia cea mică ÅŸi Ecfonisul după obicei. Åži cântam Sedelnele ÃŽnvierii, Stihira cea dintâi fără de Stih. Apoi Pripeala: Scoală-te Doamne Dumnezeul meu, înaltă-se mâna Ta" ÅŸi cealaltă Sedealnă, apoi Slavă "Åži acum" a Născătoarei ÅŸi după acesta citim din Tâlcuirea Evangheliei. Apoi Catisma ÅŸi după Catismă Sedealna a doua. Zicând cel dintâi Tropar fără Stih, apoi Pripeala: Mărturisi-mă-voi Tie Doamne" ÅŸi cântăm celălalt Tropar al Sedelnei; Slavă"Åži acum"al Născătoarei ÅŸi Citirea cuvenită. Apoi cântam: FericiÅ£i cei fără prihană, glas  5; la care preotul face cădire. Åži după: FericiÅ£i cei fără prihană" nu zicem  Slavă" Åži acum", ci îndată Troparele: Soborul îngeresc", Ipacoi al glasului ÅŸi Citirile. Apoi Antifoanele glasului la care iese paraclisierul ÅŸi bate clopotele. Iar preotul ÅŸi diaconul intrând în Altar se îmbracă după obicei. Åži zice  diaconul: Să luăm aminte. ÃŽntelepciune !, iar canonarhul spune  Prochimenul glasului. Åži după sfârÅŸitul Prochimenului diaconul zice: Domnului să ne rugăm. Preotul spune: Că Sfânt eÅŸti Dumnezeul nostru" iar strana răspunde: Amin! Åži diaconul zice: Toată suflarea să Laude pe Domnul. Stihul ce se cântă apoi este: Lăudati pe Dumnezeu întru SfinÅ£ii Lui, lăudaÅ£i-L pe El întru tăria puterii Lui. Iar diaconul zice: Åži pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm. Strana răspunde: Doamne miluieÅŸte! (de trei ori). Diaconul spune:  Cu înÅ£elepciune drept să ascultăm Sfânta Evanghelie, preotul zice: Pace tuturor ! iar strana răspunde: Åži duhului tău !. După acestea preotul numeÅŸte pe Evanghelist de la care se va citi Evanghelia. Strana zice: Slavă Tie Doamne, Slavă Tie!. Diaconul zice: Să luăm aminte ! ÅŸi citeÅŸte preotul Evanghelia ÃŽnvierii cea de rând. După Evanghelie strana iarăşi zice: Slavă Tie Doamne, Slavă Tie !. După aceasta zice: ÃŽnvierea lui Hristos" (o singură dată) ÅŸi Psalmul 50 ÅŸi citindu-se acestea  preotul iese prin Sfintele UÅŸi cu Evanghelia Å£inând-o la pieptul său mergând înaintea sa de amândouă laturile două sfeÅŸnice cu făclii aprinse ÅŸi fiind în mijlocul bisericii o pune pe scaunul cel pregătit, iar sfeÅŸnicile stau de amândoua părtile scaunului. Åži merge întâi cel mai mare singur ÅŸi face două închinăciuni ÅŸi apoi sărută Evanghelia ÅŸi iarăşi face o închinăciune. ÃŽnchinăciunile nu le  face pâna la pământ ci mici, plecându-ÅŸi capul până va ajunge cu mâna până la pământ. Pentru că în Duminici ÅŸi în Praznicile ÃŽmpărăteÅŸti ÅŸi în toate  zilele Cincizecimii închinăciuni cu genunchii la pamânt nu se fac. Åži dacă se închină cel mai mare ÅŸi sărută Evanghelia face chip, adică dă exemplu de închinăciune, adică pleacă capul spre strana stânga ÅŸi spre cea dreaptă ÅŸi se duce la locul lui. Apoi ÅŸi fratii toÅ£i merg doi câte doi după rânduiala lor făcând ÅŸi ei asemenea mai întâi două închinăciuni, sărută Sfânta Evanghelie ÅŸi iarăşi o închinăciune, apoi pleacă capetele spre cel mai mare ÅŸi spre strana stângă. Åži după ce sărută toti ÅŸi după Psalmul 50 cânta Slavă... Pentru rugăciunile Apostolilor" Åži acum... pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu" apoi MiluieÅŸte-mă Dumnezeule ÅŸi Stihira ÃŽnvierii, glasul 6: ÃŽnviind Iisus din mormânt". Iar după sărutarea Sfintei Evanghelii însemnează preotul spre frati cu Sfânta Evanghelie ÅŸi intră în Sfântul Altar. Åži diaconul stând în obiÅŸnuitul său loc zice Rugăciunea: MântuieÅŸte Dumnezeule poporul tău" iar noi răspundem: Doamne miluieÅŸte ! (de 12 ori). Åži preotul spune Ecfonisul: Cu mila ÅŸi cu îndurările" ÅŸi după Amin. ÃŽncepem Irmosul Canonului ÃŽnvierii. Åži cântăm Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul pe patru (o dată) ; ÅŸi al Crucii ÃŽnvierii pe trei ÅŸi al Născătoarei de Dumnezeu tot pe trei. Åži înainte de Troparul cel dintâi zicem Pripeala: Slavă Doamne Sfintei ÃŽnvierii Tale !. Iar la celelalte Tropare spunem Stihurile din Psaltire: Să cântam Domnului " Acestea sunt scrise în Irmologiu. Åži după sfârÅŸitul Cântării celei de-a treia diaconul zice Ectenia cea mică, ÅŸi preotul spune Ecfonisul din interiorul Sfântului Altar: Că Tu eÅŸti Dumnezeul nostru" ÅŸi se dezbracă preotul de veÅŸmintele preoteÅŸti ÅŸi iese ÅŸi se aÅŸează la locul lui după obicei. Apoi urmează Condacul ÅŸi Sedealna Sfântului din Minei ÅŸi citirea din Evanghelie. După cântarea a ÅŸasea zice  Ectenia cea mică înaintea Sfintelor UÅŸi ÅŸi Ecfonisul: Că Tu eÅŸti ÃŽmpăratul păcii" apoi Condacul ÃŽnvierii ÅŸi Icosul ÅŸi citim Prologul.

Scurtă însemnare la acest capitol :

După sfârÅŸitul Cântării a opta când va începe Cântarea a noua toÅ£i facem închinăciuni spunând: Să lăudăm, bine să cuvântam" Apoi Irmosul de la Cântarea a opta adică Catavasia. Iar preotul ÅŸi diaconul se îmbracă după obicei ÅŸi după sfârÅŸitul Cântarii a opta cădind Sfânta Masă spune cu mare glas ÅŸi înalt: Pe Născătoarea de Dumnezeu ÅŸi Maica Luminii întru Cântari cinstindu-o să o Mărim. Åži noi cântăm în Stihuri Cântarea a noua cu glas înalt: MăreÅŸte suflete al meu pe Domnul" ÅŸi apoi: Ceea ce eÅŸti mai cinstită decât Heruvimii" ÅŸi facem câte o închinăciune mică după fiecare Cântare. Iar preotul sau diaconul cădeÅŸte Sfântul Altar ÅŸi toată biserica ÅŸi pe frati. După a noua Cântare se întoarce ÅŸi dând cădelnita zice: Ectenia cea mică ÅŸi preotul spune Ecfonisul: Că pe Tine Te Laudă toate puterile cereÅŸti, apoi diaconul spune: Sfânt este Dumnezeul nostru, pe glasul ce se va întâmpla de rând. Stihul întâi este:  Că Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru. Stihul al doilea: Peste toate popoarele Domnul Dumnezeul nostru. Preotul stă la obiÅŸnuitul său loc, după aceasta urmează Luminânda ÃŽnvierii (o singură dată). Apoi Slavă... a Sfântului dacă are, Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii. La Laude cânta: Toată suflarea, pe glasul zilei ÅŸi punem Stihiri pe opt ÅŸi punem Stihirile ÃŽnvierii din Octoih pe patru ÅŸi ale Răsăritului tot pe patru. Iar după ce se zice: Toată suflarea să Laude pe Domnul, se unesc cele două strane ÅŸi cânta ÅŸi Pripealele acestea împreună: Scoală-Te Doamne Dumnezeul nostru" (de două ori) apoi Mărturisi-mă-voi Tie Doamne, Slavă... Stihira Evangheliei cea de rând . Åži acum... a Născătoarei de la glasul al doilea: Prea binecuvântată eÅŸti" (aceasta o cântăm pe glasul Slavei Laudelor). Urmează Doxologia mare apoi Troparele ÃŽnvierii unul din cele două ale glas 1: Astăzi mântuirea la toată lumea" sau glas 2: ÃŽnviat-a din mormânt" apoi preotul sau diaconul zice Ectenia:    MiluiÅŸte-ne pe noi Dumnezeule" ÅŸi Ecfonisul: Că milostiv". După acestea spune: Să primim rugăciunea noastră " ÅŸi Ecfonisul: Că Dumnezeul milelor" apoi preotul spune: Pace tuturor !, strana răspunde: Åži duhului tău ! ÅŸi apoi diaconul zice: Capetele noastre Domnului să le plecăm, apoi preotul spune Rugăciunea în taină, apoi Ecfonisul: Că Tie Å¢i se cade a ne milui" după aceasta spune: ÃŽnÅ£elepciune ! iar strana spune: Binecuvintează !. Preotul zice:  Cel ce este binecuvântat" strana răspunde: Amin. Åži apoi: ÃŽntăreÅŸte Dumnezeule",  Amin. După aceasta preotul zice: Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu ÅŸi strana răspunde: Ceea ce eÅŸti mai cinstită"ÅŸi celelalte după obicei. Åži Otpustul, de trei ori, ÅŸi cântă: Multi Ani. Apoi facem ieÅŸire în pridvor cântând Stihira Samoglasnică după obicei ÅŸi învătătură din Studit (Sfântul Teodor Studitul). Åži după citirea Troparului Sfântului Teodor , glasul 8: ÃŽndreptător credintei" ÅŸi apoi Ceasul întâi. La Ceasul întâi spunem Troparul ÃŽnvierii Slavă " a Sfântului dacă are iar dacă nu, al Născătoarei Ceasului. După Tatăl Nostru Condacul ÃŽnvierii ÅŸi Otpustul cel desăvârÅŸit. La Liturghie Fericirile Octoihului pe opt după Troparele ÃŽnvierii apoi al Hramului ÅŸi al Sfântului de rând ÅŸi al altui Sfânt dacă este Condacul ÃŽnvierii ÅŸi al Hramului, Slavă... al Sfântului dacă are Åži acum... al Hramului Născătoarei de Dumnezeu. Iar unde nu este Hramul Născătoarei punem: Åži acum... Ceea ce eÅŸti folositoare creÅŸtinilor. Iar al Hramului Domnului Hristos, Troparul ÅŸi Condacul (duminică la Liturghie nu zicem peste tot anul pentru că se spune al ÃŽnvierii.) Prochimen, apoi Apostolul, Aliluia ÅŸi Evanghelia glasului ÅŸi a Sfântului dacă are. Stihul: Lăudati pe Domnul din ceruri ÅŸi a Sfântului dacă are.

De reţinut o altă Însemnare la acest capitol :

La cântarea Privegherii de toată noaptea când se face Polieleu şi se cânta Psalmii: Lăudat fie numele Domnului şi Marturisiţi-vă Domnului atuncea se pune Analogul în mijlocul bisericii şi pe dânsul icoana Praznicului Domnesc ce se prăznuieşte în acea zi sau a Născătoarei de Dumnezeu sau a Sfântului sau a Sfintei. Şi se îmbracă cel mai mare în felon şi toti preoţii în feloane după obicei şi ieşind din Altar prin Uşile Împărăteşti stau câte doi împrejurul Analogului. Şi împarte lumini întâi la cel mai mare apoi la preoţi şi la cei ce stau în Sfânta Biserică. Iar după împărtirea luminilor ia cel mai mare cădelniţă şi diaconul merge înaintea lui cu o făclie aprinsă, cădeşte întâi împrejur Icoana cea de pe analog şi mergând în Altar cădeşte Sfânta Masă şi tot Altarul şi în biserică toate Sfintele Icoane apoi pe preoti care stau împrejur şi pe cântăreţi care stau în strana dreapta şi cea din stânga. După aceasta şi pe tot poporul şi iarăşi Sfintele Uşi şi numai cele două Icoane a Sfântului Iisus şi a Născătoarei şi analogul. În acelaşi timp se cânta măririle cu Psalmii cei aleşi ai lui David. După acea cântare obişnuită diaconul zice: Ectenia cea mică. Şi la strană se cânta Sedelnele. Şi intrând toţi preoţii în Altar se dezbracă de Sfintele veşminte numai preotul cel de rând rămâne îmbrăcat pentru citirea Evangheliei.

De reţinut :

Şi duminica la Utrenie când fără Polieleu se cânta Catisma Fericiţi cei fără prihană" şi după aceea se cântă: Soborul Îngeresc "şi în alte zile când se cântă: Mărimu-Te pe Tine", fără priveghere, şi atuncea preotul cu diaconul numai se îmbracă în Sfintele veşminte şi diaconul ia sfeşnicul cu făclia aprinsă iar preotul cădelnita şi cădeşte Sfânta Masă şi tot Altarul, apoi iese prin uşa dinspre miazănoapte şi cădeşte Sfintele Uşi cele Împărăteşti şi Sfintele Icoane şi Analogul apoi pe cei mai mari şi toată biserica după obicei. Şi iarăşi intră prin uşa dinspre miazăzi.

Capitolul 3 RÂNDUIALA PANAGHIEI CE SE FACE PRIN MĂNĂSTIRI

După Otpustul Dumnezeieştii Liturghii iese cel mai mare şi fratii în urma lui doi câte doi şi zic Psalmul 144 din: Înăltate voie Dumnezeul meu ! în întregime. Iar ajungând în trapeză şi sfârşindu-se Psalmul zicem rugăciunea mesei: Tatăl nostru" Slavă... Şi acum..." Doamne miluieşte (de trei ori), părinte binecuvintează. Cel mai mare sau preotul cel de rând zice: Hristoase Dumnezeule binecuvintează mâncarea. Iar partea sau prescura ce va fi înăltată se pune în panaghiar în locul său obişnuit. Şi după mâncare cel ce slujeşte zice Stihul: Pentru rugăciunile Sfintilor Părintilor noştri şi noi răspundem: Amin. Şi sculându-ne zicem: Bine este cuvântat Dumnezeu" Slavă Tie Doamne, Slavă Tie Sfinte, Slavă... Şi acum" Doamne miluieşte (de trei ori), Binecuvintează. Şi făcând metanie cel ce vrea să ridice panaghia zice aşa: Binecuvântaţi Părinţi Cinstiţi, iar noi răspundem: Dumnezeu să te ierte" şi luând cărticica cu vârfurile degetelor mâinilor o înaltă putin spre închipuirea Sfintei Treimi zicând cu glas mare: Mare este numele " Cel mai mare sau preotul de rând zice: Al Sfintei Treimi, şi purtând-o spre închipuirea Sfintei Născătoare de Dumnezeu în chipul Crucii însemnează spunând: Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu ajută-ne nouă. Şi noi zicem: Cu ale ei Sfinte rugăciuni"şi zicem: Fericimu-te pe tine. Apoi zicem: Cuvine-se să te fericim" şi după ce se împărtăşesc toti cel mai mare sau preotul zice: Întru multele rugăciuni" Iar noi cu ale ei Sfinte rugăciuni"milostivul şi înduratul" apoi Psalmul: Veseliţi-ne pe noi"Sfinte Dumnezeule şi rugăciunile începătoare, iar după Tatăl nostru: Mulţumim Ţie Hristoase şi de este Praznic Împărătesc se zice: Slavă... Şi acum..."Condacul Praznicului. Iar de nu zicem acestea: Slavă... Dumnezeul părintilor noştri"Şi acum... pentru rugăciunile tuturor Sfintilor"Doamne miluieşte-ne (de trei ori). Binecuvintează. Iar preotul zice: Binecuvântat este Dumnezeu care ne miluieşte şi ne hrăneşte pe noi şi celelalte după obicei.

 

Capitolul 4 PENTRU SFÂNTUL CE ARE PRIVEGHERE, DE SE VA ÎNTÂMPLA DUMINICĂ

Sîmbătă seara, la Vecernia mică, la Doamne, strigat-am" punem Stihurile Învierii pe patru. Slavă... a Sfântului Şi acum... a Născătoarei glasului de rând de la Vecernia mică. La Stihoavnă, punem o Stihire a Învierii şi Stihoavna Sfântului la Vecernia cea mare cu Stihurile lor: Slavă... a Sfântului Şi acum... a Născătoarei în acelaşi glas. După: Acum slobozeşte şi după Tatăl nostru, punem Troparul Învierii: Slavă... a Sfântului Şi acum... a Născătoarei cel dintâi după glasul Troparului Sfântului. La Vecernia cea mare, Psalmul cel de început cu Stihurile lui după obişnuita Catismă la Doamne, strigat-am: punem Stihurile pe zece şi cântăm Stihiri ale glasului Învierii trei şi a Răsăritului una şi ale Sfântului şase: Slavă... a Sfântului Şi acum... a Născătoarei cea dintâi a glasului. Urmează Prohodul, Prochimenul: Domnul a împărătit" şi Paremiile în număr de trei. La Litie, Stihira Hramului şi ale Sfântului: Slavă... a Sfântului Şi acum... a Născătoarei în acelaşi glas de la Stihoavnele ce se cântă în duminici (sâmbătă seara). La Stihoavnă, Stihurile Învierii: Slavă... a Sfântului Şi acum... a Născătoarei în acelaşi glas. La Binecuvântarea pâinilor Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară (de două ori ) şi al Sfântului (o dată ) şi face Citirea din tâlcuirea Evangheliei (iar de nu se face priveghere Troparul Învierii: Slavă... a Sfântului Şi acum... a Născătoarei Învierii după glasul Troparului Sfântului).

La Utrenie, La Dumnezeu este Domnul, se pune Troparul ÃŽnvierii (de două ori): Slavă... a Sfântului Åži acum... a Născătoarei cel dintâi după glasul Troparului Sfântului. După Catismă, Sedelnele ÃŽnvierii cu Stihurile ÅŸi cu Binecuvântarile lor a glasului de rând ÅŸi se citeÅŸte din rânduirea Evangheliei. După Polieleu, Stihurile Sfântului Troparele: Soborul îngeresc", Ipacoi al glasului ÅŸi amândouă Sedelnele Sfântului (cea după prima ÅŸi a doua Catismă, fără bogorodnici). Slavă... Sedealna cea după Polieleu: Åži acum... a Născătoarei ÅŸi Sinaxarul Sfântului. Antifoanele Glasului apoi Prochimenul: Toată suflarea" Evanghelia ÃŽnvierii, apoi ÃŽnvierea lui Hristos, apoi Psalmul 50 ÅŸi apoi sărutarea Evangheliei după obicei. Apoi: Slavă... pentru rugăciunile Sfintilor Apostoli, Åži acum... pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Stihirea ÃŽnvierii ÅŸi celelalte. Apoi Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul pe patru ÅŸi a Născătoarei pe doi ÅŸi al Sfântului pe opt. Catavasiile care vor fi de rând. După Cântarea a treia, Condacul ÅŸi Sedealna lui de două ori: Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÅŸi urmează Citirea. După Cântarea a ÅŸasea Condacul ÅŸi Icosul ÃŽnvierii ÅŸi citim Sinaxarul. La Cântarea a opta cântăm: Ceea eÅŸti mai cinstită", apoi Svetilna ÃŽnvierii: Slavă... a Sfântului Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii (din Octoih). La Laude, Stihurile ÃŽnvierii pe patru ÅŸi ale Sfântului tot pe patru cu Prochimenele lor cele de la Stihoavna Vecerniei: Slavă..., Stihirea Evangheliei Åži acum... Prea-binecuvântată eÅŸti", Urmează Doxologia Mare. După Sfinte Dumnezeule, Troparul ÃŽnvierii ÅŸi Ecteniile ÅŸi Otpustul. Apoi preotul iese  cântând Stihira ÅŸi când se face ungerea cu untuldelemn zice ÅŸi rugăciune: Stăpâne mult Milostive... După cum s-a scris mai înainte, la Vecernia cea mare, se pune ÅŸi ÃŽnvătătura Sfântului Teodor Studitul ÅŸi Ceasul întâi. La Ceasuri, Troparul ÃŽnvierii; Slavă... a Sfântului"Åži acum... al Născătoarei Ceasului. După Tatăl nostru, Condacul Sfântului se spune. Iar la celelalte le zicem schimbându-le.

La Liturghie, Fericirile glasului pe şase şi a Sfântului, Cântarea a treia pe patru. După Vohod, Troparul Învierii şi al Hramului Născătoarei dacă este Hramul ei şi al Sfântului, apoi Condacul Învierii: Slavă... a Sfântului Şi acum..., Hramul Născătoarei. Iar dacă nu este Hramul Născătoarei: Ceea ce eşti folositoare creştinilor. Iar Troparele şi Condacele Hramurilor Sfinţilor în aceste zile nu se spun când este Sfânt cu Priveghere. Prochimenul, Apostolul, Aliluia şi Evanghelia şi Cântările mai înainte ale Învierii apoi ale Sfântului se pun.

Capitolul 5 RÂNDUIALA BINECUVÂNTĂRII COLIVEI

 Rînduiala Binecuvântării colivei sau a grâului fiert amestecat cu miere ÅŸi alte fierturi de fructe dulci care se aduc în biserică întru cinstea ÅŸi pomenirea Praznicelor DomneÅŸti sau a Sfintilor lui Dumnezeu. Fiind deja adusă coliva la biserică, de este la Vecernie, după: Acum slobozeÅŸte Sfinte Dumnezeule ÅŸi după: Tatăl nostru urmează Troparul Sfântului: Slavă... a Sfântului Åži acum... a Născătoarei după Slava" Troparului Sfântului. Iar de este la Liturghie, după Rugăciunea Domnului, se cânta Troparele ÅŸi Condacul Sfântului. Diaconul cădind zice: Domnului să ne rugăm. Preotul stând lângă colivă zice Rugăciunea aceasta: Doamne cela ce ai plinit toate", strana răspunde: Amin, ÅŸi de este la Vecernie, diaconul zice: ÃŽnÅ£elepciune! , strana răspunde: Binecuvintează" iar preotul: Cel ce este Binecuvântat" ÅŸi urmează rânduiala obiÅŸnuită pâna la Otpust. Iar de este la Liturghie, cântă strana; Fie numele Domnului binecuvântat ! (de trei ori). Åži Psalmul: (Bine vom cuvânta pe Domnul). Åži împărteÅŸte Anafora făcând sfârÅŸitul obiÅŸnuit al Liturghiei.

Capitolul 6 PENTRU SFÂNTUL CE ARE POLIELEU, DE SE VA ÎNTÂMPLA DUMINICĂ

 Sîmbătă seara la Vecernia mică, cântăm după cum s-a scris mai înainte pentru duminică ce are Sfânt cu priveghere (pag")La Vecernia cea mare, după Catismă; La Doamne, strigat-am" Stihirile ÃŽnvierii pe trei ÅŸi a Răsăritului una ÅŸi ale Sfântului ÅŸase Slavă... a Sfântului Åži acum... a Născătoarei cea dintâi a glasului. Urmează Vohodul, Prochimenul zilei ÅŸi Citirile Sfântului pe trei. La Litie, Stihira Hramului ÅŸi Stihirile Sfântului, dacă are: Slavă... a Sfântului Åži acum... a Născătoarei pe glasul Sfântului. La Binecuvântarea pâinilor Troparul: Născătoarei de Dumnezeu fecioară" (de două ori).

La Utrenie, La Dumnezeu este Domnul", Troparul ÃŽnvierii (de două ori), Slavă... a Sfântului Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii după glasul Troparului Sfântului. După Catisme, Sedelnele ÃŽnvierii ÅŸi cu Stihirile Născătoarei lor ÅŸi se citeÅŸte din Evanghelie. Polieleul se pune al Sfântului. Troparele: Soborul îngeresc". Ipacoii al glasului ÅŸi Sedelnele Sfântului, amândouă câte o dată, Slavă..., Sedealna Sfântului ÅŸi după Polieleu, Åži acum... a Născătoarei. Åži Sinaxarul Sfântului, Antifoanele glasului ÅŸi Prochimenul. Evanghelia ÃŽnvierii, apoi învierea lui Hristos, Psalmul 50, Stihirea ÃŽnvierii, Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul pe patru ÅŸi al Crucii ÃŽnvierii tot pe patru ÅŸi al Născătoarei tot pe patru, ÅŸi al Sfântului se pune pe ÅŸase. Iar dacă are Sfântul patru canoane. Amândoua canoanele se pun pe opt, iar al Crucii ÃŽnvierii nu se mai pune. După  Cântarea a treia se pune Condacul, Irmosul ÅŸi Sedealna Sfântului (de două ori), Slavă... a Sfântului Åži acum... a Născătoarei ÅŸi Citirea (Sinaxarul). După Cântarea a ÅŸasea, Condacul ÃŽnvierii ÅŸi Icosul se citeÅŸte Sinaxarul. La Cântarea a opta cântam: Ceea ce eÅŸti mai cinstită", apoi Svetilna ÃŽnvierii: Slavă... a Sfântului Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii a glasului de rînd. La Laude, se pun Stihirile ÃŽnvierii Glasului pe patru ÅŸi ale Sfântului tot pe patru ÅŸi Stihirile lor de la Vecernie, Slavă... Stihira Evangheliei Åži acum... Preabinecuvîntată eÅŸti" Are Doxologie mare apoi Troparul numai al ÃŽnvierii, Evangheliile ÅŸi Otpustul, apoi iese preotul ÅŸi spune Cuvântul de învătătură ÅŸi se începe Ceasul întâi în pridvor. La Ceasul întâi, Troparul ÃŽnvierii: Slavă... a Sfântului Åži acum... a Născătoarei pe glasul de rând, după Tatăl nostru, Condacul Sfântului, iar la celelalte Condacul ÃŽnvierii Slavă... a Sfântului Åži acum... a Născătoarei le zicem schimbându-le.

La Liturghie, Fericirile glasului pe şase şi Cântarea a treia pe patru. După Vohod, Troparele şi Condacele le zicem după cum s-a spus mai înainte la Capitolul al treilea. Şi adăugăm Troparele şi Condacele Hramului Sfântului.

 

Capitolul 7 PENTRU SFÂNTUL CE SE CÂNTĂ PE ŞASE, DACĂ SE VA ÎNTÂMPLA SĂ FIE DUMINICĂ ŞI NU VA AVEA POLIELEU

Sîmbătă seara, la Vecernia cea mare, după Catismă, la Doamne strigat-am", Stihirile ÃŽnvierii pe trei, ale Praznicului pe trei ÅŸi ale Sfântului pe patru: Slavă... a Sfântului Åži acum... a Născătoarei cea dintâi a glasului. Vohodul, Prochimenul zilei, Ecteniile: Să zicem tot" La litie, Stihira Hramului: Slavă... a Sfântului - dacă are - iar dacă nu are Slavă...   Åži acum... a Născătoarei (dacă Sfântul are Doxologie cântam Stihoavna lui la Litie). Åži obiÅŸnuitele Rugăciuni ale Litiei. La Stihoavnă, Stihirile ÃŽnvierii Slavă... a Sfântului Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii după glasul Sfântului. Åži celelalte ale Privegherii după obicei.

La Utrenie, La Dumnezeu este Domnul", Troparul ÃŽnvierii (de două ori), Slavă... a Sfântului Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii după glasul Troparului Sfântului ÅŸi celelalte ale ÃŽnvierii pâna la Canon. Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul pe patru ÅŸi al Crucii ÃŽnvierii tot pe patru ÅŸi al Născătoarei tot pe patru ÅŸi al Sfântului pe ÅŸase. Catavasia de rând după Tipic, după Cântarea a treia, Condacul ÅŸi Icosul ÅŸi Sedealna Sfântului (de două ori) ,Stihirile Născătoarei lui ÅŸi citirea Sfântului. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul ÃŽnvierii , Icosul ÅŸi Sinaxarul .La Cântarea a noua cântam: Ceea ce eÅŸti mai cinstită", Sedealna ÃŽnvierii, Slavă... a Sfântului Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii a glasului de rând. La Laude, Stihirile ÃŽnvierii pe patru ca ÅŸi cele de la Slavă... pe patru. Iar de nu are Sfântul Stihiri, la Laude cântăm Stihirile ÃŽnvierii după obicei: Slavă... Stihira Evangheliei Åži acum... Binecuvântată eÅŸti". Doxologie mare apoi Troparul ÃŽnvierii numai el singur. Ecteniile amândouă, Otpustul ÅŸi Cuvântul de învăţătură ÅŸi apoi Ceasul de învătătură din pridvor. La Ceasul întâi, Troparul ÃŽnvierii: Slavă... a Sfântului Åži acum... a Născătoarei pe glasul de rând, după Tatăl nostru, Condacul ÃŽnvierii ÅŸi celelalte, (iar de are Sfântul  Doxologie ,după Tatăl nostru, Condacul Sfântului, iar la celelalte Ceasuri, Condacul ÃŽnvierii ÅŸi al Sfântului le zicem schimbându-le.), ÅŸi Otpustul.

La Liturghie, Fericirile Învierii glasului pe şase şi ale Sfântului Cântarea a treia pe patru. După Vohod, Troparul Învierii şi al Hramului Născătoarei, unde este Hramul ei, apoi al Hramului Sfântului. După aceasta al Sfântului de rând iar de este şi al altui Sfânt zicem şi al aceluia, apoi Condacul Învierii şi al Hramului, Slavă... al Sfântului de rând Şi acum... al Hramului Născătoarei. Iar de nu este Hramul Născătoarei, Slavă... Condacului Sfântului de rând Şi acum... Ceea ce eşti folositoare creştinilor" apoi Prochimenul, Apostolul, Aliluia, Evanghelia şi Cântările mai înainte ale Învierii şi după aceasta ale Sfântului.

Se cuvine să ştim :

Duminică seara niciodată nu citim Catisma. Asemeni ÅŸi la Praznicile ÃŽmpărăteÅŸti ÅŸi la Sfintii Mari sau în ziua Hramului Sfântului sau al Sfintei. La care arată că trebuie să se facă priveghere. Iar când se va întâmpla priveghere sau Polieleu afară de sâmbată seara cântăm: Fericit bărbatul", (o dată) ca Antifon. Iară sâmbată seara cântăm: Fericit bărbatul"toată  Catisma. 

Capitolul 8 PENTRU PRIVEGHERILE DE TOATÄ‚ NOAPTEA CE SE FAC PESTE TOT ANUL

Se cuvine să ştim că peste tot anul sunt 52 de saptămâni întru care se face la fiecare duminică Priveghere, şi că se mai fac la fiecare Praznic Împărătesc în fiecare lună Priveghere. Iară împreună şi cu altele se fac peste tot anul 68 de Privegheri. Mai sunt şi alte Privegheri care sunt numite în Tipic la rândul fiecare după cum sunt scrise, de va voi cel mai mare. Şi dacă va vedea pe ucenicii săi cei bisericeşti că sunt sârguincioşi pentru mântuirea lor. Mai sunt încă şi alte Privegheri lânga acestea ale Hramului Sfinţilor ce se fac în mănăstiri şi prin alte biserici mai mari fiind datorie să fie făcute şi nicidecum să se lase dintru pomenirea lor.

Capitolul 9 DESPRE PRIVEGHERE

A doua însemnare:  Se cuvine să ÅŸtim că în mănăstirile cele mici ÅŸi în bisericile de enorie în ziua de duminică unde nu se face Priveghere toată noaptea, sau de nu va voi cel mai mare, se cânta Vecernia cea mare, asemenea ÅŸi Utrenia la vremea sa după următorul Tipic: sâmbată seara după Otpustul Ceasului nouă intră în biserică cel mai mare ÅŸi preotul de rând ÅŸi toti ceilalÅ£i ÅŸi luând preotul Binecuvântare de la cel mai mare merge înaintea UÅŸilor celor ÃŽmpărăteÅŸti ÅŸi face trei închinăciuni. Åži ia epitrahilul ÅŸi Binecuvântându-l îl sărută unde este crucea ÅŸi punându-l pe gât zice: Bine este cuvântat Dumnezeul nostru" ÅŸi deschide dvera dinăuntru care este făcută din mătase sau din alt material. Iar cel mai mare zice: VeniÅ£i să ne închinăm, (de trei ori) ÅŸi începe Psalmul: Binecuvintează ", iar de nu va fi cel mai mare acolo, zice altul din preoÅ£ii cei mai bătrâni, iar preotul cel de rând stă în faÅ£a Sfintelor UÅŸi cu capul descoperit ÅŸi citeÅŸte Rugăciunile în taină. După sfârÅŸitul Psalmului spune Ectenia cea mare: Cu pace Domnului să ne rugăm ÅŸi Ecfonisul: Că Tie  se cuvine" apoi cântăm: Fericit bărbatul" glas 8, primul Antifon iar al doilea ÅŸi al treia Antifon le cântăm cu glasul zilei. Åži după fiecare Antifon se zice Ectenia cea mică ÅŸi Ecfonisul. După primul Antifon: Că a Ta este stapânirea, după Antifonul al doilea: Ca bun ÅŸi iubitor de oameni, după Antifonul al treilea: Că Tu eÅŸti Dumnezeul nostru. După ce se cântă obiÅŸnuita Stihologie canonarhul face metanie ÅŸi spune pe glasul Octoihului sau al Mineiului . Åži noi cântăm: Doamne, strigat-am" iar preotul sau diaconul cădeÅŸte după obicei ÅŸi punem Stihiile pe zece ale ÃŽnvierii pe trei ÅŸi ale Răsăritului pe patru ÅŸi ale Sfântului din Minei pe trei. Slavă... a Sfântului dacă are, iar dacă nu are Slavă... Åži acum... a Născătoarei glasului de rând. Urmează Vohodul, Prochimenul: Domnul a împărătit" (de cinci ori) cu Stihurile lui. Urmează Ectenia (să zicem toti) apoi ÃŽnvredniceÅŸte-ne Doamne, apoi: Să primim rugăciunile noastre" La Stihoavnă, Stihirile ÃŽnvierii, Slavă... a Sfântului dacă are, iar dacă nu are Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii pe glasul de rând. După: Acum slobozeÅŸte Troparul ÃŽnvierii, Slavă... a Sfântului Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii după glasul Troparului Sfântului ÅŸi Otpustul. Iar diaconul stă afară înaintea Icoanei lui Hristos ÅŸi zice: ÃŽnÅ£elepciune !, strana răspunde: Binecuvintează ! iar preotul din interiorul Sfântului Altar zice: Cel ce este Binecuvântat" strana răspunde: Amin ÅŸi ÃŽntăreÅŸte Dumnezeule, iar preotul spune: Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu",  strana răspunde: Ceea ce eÅŸti mai cinstită,  preotul spune: Slavă Tie Dumnezeule Hristoase, Slavă Tie" iar strana răspunde Slavă" Åži acum" Doamne miluieÅŸte (de trei ori) Binecuvintează părinte. Preotul deschide Sfintele UÅŸi ÅŸi dezbracă felonul, diaconul stând afară îmbrăcat tinând orarul după obicei iar preotul zice  Otpustul zilei, apoi zice: La mulÅ£i ani!.

Iar după ce ies fratii din trapeză paraclisierul ia Binecuvântare de la cel mai mare dacă este, iar dacă nu este ia de la preotul cel de rând şi toacă în toaca cea mică. Şi adunându-se fratii în pridvor face preotul începutul şi cântăm la Pavecerniţă după obicei cu Canonul. Şi după Otpustul cel mai mare zice: Pentru rugăciunile Sfintilor" şi ies fraţii doi câte doi după rânduială şi fac închinăciune la cel mai mare şi iau de la el Binecuvântare şi iertare. Apoi şi cel mai mare face şi el închinăciune cerându-şi iertare şi el de la dânşii.

Iară la Utrenie, paraclisierul bate clopotul după obicei apoi bate toaca cea mică. Åži adunându-se fraÅ£ii în pridvor face preotul începutul: Bine este cuvântat Dumnezeu" ÅŸi îndată strana zice: Slavă Tie Dumnezeul nostru, Slavă Tie, ÃŽmpărate ceresc, Sfinte Dumnezeule! ÅŸi Rugăciunile începătoare. După Tatăl nostru, Doamne miluieÅŸte (de 12 ori), Slavă... Åži acum..., Veniti să ne închinăm (de trei ori) ÅŸi Psalmul 50. Apoi cîntăm Canonul Sfintei Treimi cu smerenie ÅŸi cu umilintă. După Canon cântam Măririle Treimii care sunt acestea: Cuvine-se cu adevărat" ÅŸi celelalte Tropare. Apoi: Sfinte Dumnezeule ÅŸi Rugăciunile începătoare iar după Tatăl nostru, Ipacoi al glasului de rând, Doamne miluieÅŸte (de 40 de ori), Slavă... Åži acum... Ceea ce eÅŸti mai cinstită" ÅŸi preotul spune Ecfonisul: Dumnezeule milostiveÅŸte-te spre noi" ÅŸi tot el spune Rugăciunea: ÃŽntru tot puternică ÅŸi de viată dătătoare" ÅŸi Otpustul ÅŸi se face iertăciunea după obicei. Apoi preotul face Ectenia: Să ne rugăm pentru bine credinciosul" iar noi după fiecare Stih zicem: Doamne miluieÅŸte (o dată) cu glas lin ÅŸi uÅŸor. Åži după ce se împlinesc acestea cel mai mare zice: Pentru rugăciunile Sfintilor PărinÅ£ilor noÅŸtri... După Otpustul intrăm în biserică iar preotul intră în Sfântul Altar ÅŸi pune epitrahilul pe gât apoi luând cădelnita pune tămâie pregătită mai înainte de slujitorul bisericii ÅŸi zice Rugăciunea tamâii ÅŸi stând înaintea Sfintei Mese însemnează cruciÅŸ cu cădelnita zicând: Bine este cuvântat Dumnezeul nostru". Dvera fiind deschisă de către preot mai înainte. Apoi cădeÅŸte Sfânta Masă de jur ÅŸi tot Altarul. Åži iese prin uÅŸa cea din miazănoapte ÅŸi cădeÅŸte Sfintele Icoane ÅŸi pe cel mai mare ÅŸi pe toti după obicei. Iar citetul răspunde la strană: Amin ÅŸi apoi: VeniÅ£i să ne închinăm ÃŽmpăratului nostru Dumnezeu (de trei ori) ÅŸi Psalmii obiÅŸnuiÅ£i (Auzi-te Domnul") ÅŸi apoi: Doamne întru puterea Ta"Sfinte Dumnezeule ÅŸi celelalte Rugăciuni începătoare cu Tatăl nostru ÅŸi sunt datori să fie cu luare aminte atât citetul cât ÅŸi preotul când se zice: Că a Ta este împarăţia" în mijlocul bisericii. Apoi Troparele: MântuieÅŸte Doamne poporul tău ÅŸi celelalte ÅŸi preotul iarăşi cădeÅŸte pe cel mai mare ÅŸi Sfintele Icoane ÅŸi intră în Sfântul Altar pe uÅŸa cea dinspre miazăzi stând  cu cădelnita înaintea Sfintei Mese, zice Ectenia: MiluieÅŸte-ne pe noi Dumnezeule" ÅŸi celelalte. Iar citeÅ£ul după fiecare cerere spune: Doamne miluieÅŸte (de trei ori). Apoi preotul spune Ecfonisul: Că milostiv ÅŸi iubitor de oameni" ÅŸi citeÅ£ul răspunde: Amin. Spune apoi: ÃŽntru numele Domnului binecuvintează " apoi preotul însemnează cu cădelnita înaintea Sfintei Mese în cruciÅŸ zicând cu glas înalt: Slavă Sfintei ÅŸi celei deofiintă" Iar cel mai mare zice: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu" ÅŸi cei ÅŸase Psalmi după obicei. Åži preotul punând cădelnita la locul ei iese din Altar ÅŸi stă la locul său. Iar după ce citeÅŸte cel mai mare cei ÅŸase Psalmi ÅŸi începe: Doamne Dumnezeul meu mântuirii mele" merge preotul înaintea Sfintelor UÅŸi ÅŸi închinându-se ia epitrahilul ÅŸi citeÅŸte Rugăciunile Utreniei în taină cu capul descoperit. După sfârÅŸitul celor ÅŸase Psalmi pune Ectenia cea mare: Cu pace Domnului să ne rugăm" ÅŸi celelalte ale Utreniei le cântăm toate după cum s-a scris mai înainte la Utrenia cea cu priveghere (pag")

Să se ştie :

Prima însemnare - că seara la Vecernie: Veniţi să ne închinăm şi Binecuvintează şi Lumină lină, Acum slobozeşte le zice cel mai mare. La Utrenie cei şase Psalmi, Ţie mărire se cuvine, Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, Bine este a ne mărturisi Domnului, Cerescule Împărate pe credinciosul nostru împărat", acestea le zice cel mai mare. Iar: Sfinte Dumnezeule şi Tatăl nostru iar după: Acum slobozeşte şi dimineaţa după Bine este a ne mărturisi Domnului, le zice citeţul.

A doua însemnare - Se cuvine să ştim: când va sosi un Praznic al lui Hristos sau a Născătoarei sau cele două Praznice ale lui Ioan Botezătorul, Naşterea şi Tăierea capului sau a lui Ioan Milostivul sau a Hramului Bisericii cu evlavie trebuie să se citească Apostolul şi Evanghelia rânduita care se va întâmpla în acea zi de Praznic, în ziua cea dinainte de acel Praznic iar în chiar ziua Praznicului să se citească acelaşi Praznic după cum şi toată slujba Praznicului.

 

Capitolul 10 DESPRE SFÂNTA LITURGHIE (LA CE VREME TREBUIE SĂ SE ÎNCEAPĂ)

 Sîmbătă la începutul ceasului al patrulea este obligatoriu a se începe să se pună masa la începutul ceasului al cincilea. Iar duminică la începutul ceasului al treilea este obligatoriu a se începe ca să se pună masa pâna la începutul ceasului al patrulea. La fel se cuvine să se facă ÅŸi la Praznicile DomneÅŸti cele mari ale Domnului Hristos ÅŸi ale Născătoarei de Dumnezeu ÅŸi ale Mergătorului ÃŽnainte ÅŸi ale celor doi Apostoli Petru ÅŸi Pavel ÅŸi întru acestea ca ÅŸi în ziua duminicii cu cuviintă aÅŸa trebuie să se facă. Iar în Praznicele cele mijlocii, la începutul ceasului cinci să se intre ca să pună masa la începutul ceasului ÅŸase. Iar la Praznicile cele mici, la fel ca ÅŸi în zilele cele de rând ÅŸi să se sfârÅŸeasca la vremea sa în fiecare zi. Iar masa se cade să fie gata în fiecare zi fie că este post fie că nu este. Åži după savârÅŸirea Sfintei Liturghii iese fiecare ÅŸi la vremea trapezei iarăşi se adună. Aceasta mai este încă o datorie ce trebuieÅŸte făcută adică când vom voi a mânca la ceasul al noulea sau seara ÅŸi aÅŸa deci se cuvine să se facă ÅŸi în posturile cele mici. Această hotarâre pentru Liturghie ÅŸi mese s-a scris în părtile Ierusalimului ÅŸi cu cuviinţă este că aÅŸa trebuie să fie în toate timpurile adică toamna ÅŸi primăvara, iară vara ÅŸi iarna în Rusia cea mare aicea să fie semnul pentru socotirea timpului, vara pentru lungimea zilei se cuvine a o întârzia iară iarna pentru că ziua este scurtă să fie pusă înainte, după cum va socoti cel mai mare.

 

Capitolul 11 ÎNVĂTĂTURĂ CUM SE CUVINE A SE CÂNTA SLUJBA ÎN TOATE ZILELE A VECERNIEI, A UTRENIEI ŞI A CEASULUI ÎNTÂI (când cântăm "Dumnezeu este Domnul !")

Seara la Ceasul nouă paraclisierul luând Binecuvântare de la cel mai mare bate clopotul sau toacă în toaca cea mică şi adunându-se fratii în pridvorul bisericii, preotul cel de rând face începutul: Bine este cuvântat Dumnezeul nostru şi citeţul cel rânduit zice: Slavă Tie Dumnezeul nostru şi celelalte după obicei. Şi citeşte Ceasul al noulea cu Mijloceasul lui chiar dacă s-a cîntat: Dumnezeu este Domnul şi după sfârşitul lui bate toaca de două ori sau de patru ori.

De reÅ£inut: Atunci când se citeÅŸte Ceasul al noulea în pridvor după aceea imediat face preotul Otpustul Ceasului al noulea. Iar după Otpust intrând în biserică face începutul Vecerniei după obicei (iar dacă se citeÅŸte Ceasul al noulea în biserică atunci Otpustul nu se mai face). Iar după ce s-a sfârÅŸit de bătut toaca, sculându-se preotul ÅŸi intrând în biserică, face zece închinăciuni înaintea UÅŸilor celor ÃŽmpărăteÅŸti ÅŸi luând epitrahilul care este lânga UÅŸa cea ÃŽmpărătească ÅŸi Binecuvântându-l ÅŸi sarutându-l deasupra unde are crucea îl pune pe grumazul său ÅŸi zice: Bine este cuvântat Dumnezeul nostru ! ÅŸi deschide ÅŸi dvera. Iar cel mai mare zice: VeniÅ£i să ne închinăm ! (de trei ori) ÅŸi Psalmul cel începător ÅŸi dacă este Aliluia facem trei închinăciuni stând la locurile noastre, una după alta, potrivindu-se închinăciunile tuturor (aÅŸa cu adevărat închinându-se fără să tulbure biserica). Iar când citeÅŸte acesta preotul citeÅŸte rugăciunile Vecerniei stând înaintea Sfintelor UÅŸi cu capul descoperit. Åži după sfârÅŸitul Psalmului: Slavă... Åži acum...Aliluia (de trei ori) ÅŸi zece metanii. Apoi preotul zice Ectenia cea mare ÅŸi Condacul. După aceasta Catisma de rând după rânduiala ÅŸi după fiecare Slavă...Aliluia (de trei ori) ÅŸi trei metanii. Iar preotul punând epitrahilul la locul lui ÅŸi mergând la locul său pâna se citeÅŸte Catisma iar la sfârÅŸitul Slavei" a treia iese înaintea Sfintei dverei ÅŸi punând epitrahilul pe dânsul zice  Ectenia cea mică ÅŸi Ecfonisul. Apoi intrând în Sfântul Altar ÅŸi punând tamâie în cădelnită ÅŸi binecuvântând-o zice ÅŸi rugăciunea cădelnitei ÅŸi cădeÅŸte Altarul ÅŸi biserica toată, pe cel mai mare ÅŸi stranele ÅŸi pe toti fraÅ£ii. Åži după aceasta cântăm: Doamne     strigat-am! pe glasul Mineiului. Punem apoi ÅŸase Stihiri ÅŸi cântăm Stihurile Născătoarei de Dumnezeu trei Stihiri ÅŸi ale Sfântului trei Stihiri. Iar Podobnic, adică Stihiri Podobnice, dacă are Sfântul o Stihiră samoglasnică o cântăm pe ea la: Slavă... împreună amândoua strănile. Iar dacă nu: Slavă... Åži acum... a Născătoarei, Podobnica Stihirilor Mineiului. Iar dacă este miercuri sau vineri cântam Stihira Născătoarei Crucii, adică: Slava" Crucii, apoi Lumină lină zice cel mai mare ÅŸi cântăm Prochimenul zilei . Iar de este duminică (Aliluia duminică seara nu se cânta), se pune Prochimenul: Iată acum binecuvântaÅ£i pe Domnul. Canonarhul zice Stihul: Care staÅ£i în casa Domnului !. Iar dacă este în altă zi a saptămânii în afară de duminică în locul Prochimenului se pune: Aliluia ! pe glasul 6. Iar Stihuri se zic acestea:

Luni seara - Doamne nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine ! Stihul la doilea: Şi în vecii vecilor ,iar noi cu glas mai înalt cântăm: Aliluia! (aşa se cântă în toate zilele când cântăm Aliluia !);

Marţi şi joi seara cântăm Stihul: Înăltaţi pe Domnul Dumnezeul nostru!;

Miercuri seara - În tot pământul a ieşit vestirea lor ! şi aşa face o metanie către Sfintele Uşi şi întrocându-se face o metanie către strana dreaptă şi una către strana stânga şi mergând apoi la locul lui. Apoi cel mai mare sau citeţul cel rânduit zice: Învredniceşte-ne Doamne în seara aceasta !, după care facem trei metanii. Apoi se spune Ectenia şi Ecfonisul ei şi împreunându-se amândoua stranele, după obicei, în mijlocul bisericii cântam la Stihoavnă Stihirile din Octoih. Slavă... Şi acum... a Născătoarei .

Iar de este miercuri sau vineri se pune Stihira Crucii. Şi făcând unii către alţii metanie mergem către locurile noastre. Apoi cel mai mare sau citeţul zice: Acum slobozeşte! şi Sfinte Dumnezeule! şi face trei metanii. Rugăciunile începătoare iar după Tatăl nostru Ecfonisul: Că a ta este împărătia!. Apoi Troparul glas 1: Născătoare de Dumnezeu, bucură-te ! şi o metanie. Slava "Botezătorului Hristos! cu o metanie, Şi acum... Rugaţi-vă pentru noi! şi o metanie. Apoi se cântă: Sub milostivirea Ta ! fără de metanie, Doamne miluieşte ! (de 40 de ori) cu glas uşor şi lin şi apoi toţi spun: Slavă... Şi acum..., Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii !. Întru numele Domnului, Binecuvintează Părinte ! şi preotul zice: Cel ce este binecuvântat" iar noi răspundem Amin !, iar cel mai mare zice: Împărate ceresc şi după sfârşitul lui facem trei metanii mari zicând în taină Rugăciunea după cum s-a arătat în capitolul cel pentru post: Doamne şi Stăpânul vieţii mele ! şi celelalte 12 Închinăciuni zicând fiecare pentru sine: Doamne miluieşte-mă pe mine păcătosul !. Şi după acestea Rugăciunea cea de mai sus zisă o zicem o dată şi facem o metanie mare. Apoi: Sfinte Dumnezeule ! şi trei metanii şi după Tatăl nostru Doamne miluişte ! (de 12 ori), iar de este duminică seara după Rugăciunea: Împărate Ceresc facem trei metanii mari. Iar cele 12 închinăciuni nu le mai facem, nici Sfinte Dumnezeule cel de la sfârşit nu-l spunem ci preotul spune: Slavă Tie Hristoase Dumnezeule !. şi apoi Otpustul. Şi apoi iese în pridvor şi se face Litie pentru cei adormiţi şi Otpustul cel mare.

Deci aÅŸa facem urmare la Vecernie în timpul anului când cântăm: Aliluia! iar când cântăm: Dumnezeu este Domnul! cântăm Prochimenul zilei apoi:     ÃŽnvredniceÅŸte-ne Doamne! ÅŸi Stihoavna zilei. După: Acum slobozeÅŸte! urmează Sfinte Dumnezeule ! ÅŸi după Tatăl nostru Troparul Sfântului Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÅŸi Ectenia ce o spune preotul: MiluieÅŸte-ne pe noi Dumnezeule după mare mila Ta " ÅŸi celelalte. Åži după Ecfonis preotul spune: ÃŽnÅ£elepciune!, strana răspunde: Binecuvintează!. Preotul spune: Cel ce este binecuvântat Hristos Dumnezeul nostru! ÅŸi noi răspundem: Amin. Åži: ÃŽntăreÅŸte Dumnezeule Sfânta ÅŸi dreaptă" ÅŸi celelalte. Iar duminică seara începem metaniile de la Rugăciunea: ÃŽnvredniceÅŸte-ne Doamne în seara aceasta. Iar după Otpustul Vecerniei mergem la masă ÅŸi mâncam cele puse înainte, apoi sculându-se paraclisierul ÅŸi luând binecuvântare iese ÅŸi bate toaca ÅŸi întrând în pridvor cântăm la Vecernie după rânduiala. La care cântăm Canonul de Rugăciune al Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu cel din Octoih ÅŸi celelalte după obicei. Åži Otpustul iar în celelalte cântam la Vecernia cea mare.

Cu bună cuviintă este să ÅŸtim ÅŸi aceasta: cum că după sfârÅŸitul slujbei nu se cuvine monarhilor să vorbească între ei ci cu tăcere să intre fiecare în chilia lui ÅŸi aÅŸa să se îndeletnicească cu Rugăciunea ÅŸi cu Citirile pentru că astfel se va putea mântui pentru astfel cu luare aminte ÅŸi cu tresvie să ne sculăm la cântarea Utreniei. Iar la Utrenie toacă paracliserul în toaca cea mică îndelung ÅŸi rar. Åži ne adunăn toti în pridvorul bisericii ÅŸi stând conform rânduielii fiecare la locul său, facând obiÅŸnuitele trei închinăciuni, stăm putin ca să ni se liniÅŸtească simtirile noastre. Apoi sculându-se preotul face începutul ÅŸi după Amin. Zice citeÅ£ul: Slavă Tie Dumnezeul nostru, Slavă Tie!. Apoi: ÃŽmpărate ceresc ÅŸi Sfinte Dumnezeule ÅŸi celelalte rugăciuni începătoare ÅŸi face trei închinăciuni după Tatăl Nostru spune: Doamne miluieÅŸte! (de 12 ori), Slavă... Åži acum..., VeniÅ£i să ne închinăm ! (de trei ori) ÅŸi face trei metanii. Apoi Psalmul 50 ÅŸi FericiÅ£i cei fără prihană" la care după fiecare Slavă... ÅŸi trei închinăciuni. Apoi urmează Crezul (Cred într-unul Dumnezeu") ÅŸi Sfinte Dumnezeule ÅŸi iarăşi trei închinăciuni. După Tatăl nostru, Troparele: Iată mirele vine ÅŸi celelalte. Åži după: Ceea ce eÅŸti mai cinstită" se fac trei metanii mari cu Rugăciune: Doamne ÅŸi stăpânul vieÅ£ii mele. Åži celelalte cu 12 închinăciuni ÅŸi după aceea se pune toată Rugăciunea Doamne ÅŸi Stăpânul vieÅ£ii mele. La aceasta se face o metanie mare. Apoi se face o metanie mare ÅŸi urmează: Stăpâne Dumnezeule ÅŸi VeniÅ£i să ne închinăm cu metanii (de trei ori). Åži după Psalmi urmează: Slavă... Åži acum... Sfinte Dumnezeule ÅŸi trei metanii, apoi după Tatăl nostru , Troparele: PomeneÅŸte Doamne ca un bun pe robii tăi, apoi: Doamne miluieÅŸte! (de 12 ori) ÅŸi Rugăciunea: PomeneÅŸte Domne cei ce întru nădejdea ÃŽnvierii" după aceasta Rugăciunea: Prea slăvita pururea Fecioară". Åži Rugăciunea: Nădejdea mea este Tatăl" apoi preotul zice: Slavă Tie Hristoase Dumnezeule! ÅŸi face Otpustul ÅŸi luîndu-ÅŸi iertăciunea obiÅŸnuită preotul zice Ectenia: Să ne rugăm pentru binecredinciosul" Iar noi: Doamne miluieÅŸte" cu multă liniÅŸte. Åži sfârÅŸindu-se acestea zice  cel mai mare: Pentru Rugăciunile Sfintilor Părintilor noÅŸtri... (ÅŸi aÅŸa se săvârÅŸeÅŸte Miezonoptica după rânduiala Mănăstirilor Ierusalimului în toate zilele ÅŸi s-a ÅŸi scris în toate Ceasloavele).

Iar după sfârÅŸitul Miezonopticii dacă o cântam în pridvor facem fiecare dintre noi câte trei închinăciuni către Sfântul Altar ÅŸi către amândoua stranele cu multă cucernicie ÅŸi se aÅŸează fiecare la locul lui fără să vorbească. Iar paracliserul gătind cădelnita ÅŸi ieÅŸind este blagoslovit de cel mai mare ÅŸi merge pentru a toca Toaca cea Mare. El toacă rar pentru ca să se spună Psalmul 50 în întregime, iar preotul care este de rând,  sculându-se, face obiÅŸnuita metanie la cel mai mare, ÅŸi intrând în Sfântul Altar ÅŸi luând cădelnita zice Rugăciunea tamâiei ÅŸi stă aÅŸteptând sfârÅŸitul toacăi. Åži stând înaintea Sfintei Mese ÅŸi pe aceasta cădind-o zice: Binecuvântat este Domnul Dumnezeul nostru ! (deschizând mai înainte dvera). Åži cădeÅŸte Sfânta Masă în chipul Crucii ÅŸi tot Altarul ÅŸi iese pe uÅŸa cea dinspre miazănoapte ÅŸi cădeÅŸte Sfintele Icoane ÅŸi pe cel mai mare ÅŸi pe toti fraÅ£ii, după cum este obiceiul. Iar citetul începe: Aliluia! apoi zice:  Sfinte Dumnezeule, fară de închinăciuni, iar dacă nu spune: VeniÅ£i să ne închinăm (de trei ori) ÅŸi ori de este: Aliluia! ori de este: Dumnezeu este Domnul! zice  Psalmul 9: Auzi pe Domnul în ziua necazului! Åži Psalmul 20: Doamne întru puterea Ta se va veseli ÃŽmpăratul!, apoi: Slavă... ! Åži acum... Sfinte Dumnezeule! fără să facă închinăciuni ÅŸi Tatăl nostru (ÅŸi trebuie să fie cu luare aminte atât preotul cât ÅŸi citetul când are să zică Ecfonisul: Că a Ta este împărătia! pentru ca să fie preotul în mijlocul bisericii sub policandru). Åži citetul zice Troparele: MîntuieÅŸte Doamne poporul tău", Slavă", apoi Condacul: Cel ce Te-ai înăltat pe Cruce, Åži acum... a Născătoarei: Folositoare înfricoÅŸată. Iar preotul intrând în Sfântul Altar prin uÅŸa dinspre miazăzi zice  Ectenia cea mică, cu cădelnita înaintea Sfintei Mese:    MiluieÅŸte-ne pe noi Dumnezeule după mare mila Ta! ÅŸi celelalte după obicei. Apoi Ecfonisul: Că milostiv ÅŸi iubitor de oameni" ÅŸi citeÅ£ul spune: Amin . ÃŽntru numele Domnului Binecuvîntează părinte !. Apoi preotul însemnând cruciÅŸ cu cădelnita înaintea Sfintei Mese zice  cu glas mare: Slavă Sfintei ÅŸi de Viată Făcătoare ÅŸi Nedespărtitei Treimi" ÅŸi îndată începe cel mai mare cei ÅŸase Psalmi: Slavă... întru cei de sus lui Dumnezeu (de trei ori), apoi Doamne, buzele mele vei deschide (de două ori), ÅŸi citeÅŸte după rânduiala cei ÅŸase Psalmi cu glas lin ÅŸi rar pentru ca să audă toti ceilalÅ£i. Iar preotul dând cădelniÅ£a iese din Sfântul Altar ÅŸi stă la locul său (când se citesc aceÅŸti ÅŸase Psalmi se cuvine cu luare aminte să-i ascultăm căci aceÅŸti Psalmi sunt de pocăintă ÅŸi de umilintă. Åži citind Psalmii aceÅŸtia cu evlavie ÅŸi cu frica lui Dumnezeu, ca ÅŸi cum însuÅŸi Dumnezeu nevăzut ar vorbi ÅŸi ne-am ruga pentru păcatele noastre). Iar după ce citeÅŸte cel mai mare cei trei Psalmi ÅŸi zice: Slavă" Åži acum... fără să facă metanie ÅŸi începe ceilalti trei Psalmi: Doamne Dumnezeul mântuirii noastre" iese preotul înaintea UÅŸilor ÃŽmpărăteÅŸti ÅŸi face o închinăciune ÅŸi punându-ÅŸi epitrahilul citeÅŸte Rugăciunile Utreniei în taină stând cu capul descoperit. Iar după cei ÅŸase Psalmi urmează: Slavă... Åži acum... Aliluia (de trei ori) ÅŸi trei închinăciuni. Åži zice Ectenia cea mare: Cu pace Domnului să ne rugăm" apoi canonarhul care a spus Prochimenul cel de seară facând obiÅŸnuita închinăciune la cel mai mare ÅŸi stând înaintea Sfintelor UÅŸi zice: Aliluia pe glasul Octoihului grăind ÅŸi Stihurile acestea: De neam mânecând Sfinte Dumnezeule;Dreptate să învătaÅ£i cei ce locuiÅ£i pe pământ; Invidie va cuprinde pe poporul cel neînvăţat ;Adaugă lor rele, Doamne, adaugă rele celor slăviti ai pământului.Apoi cântăm Treimicile pe glasul Octoihului. Iar de este: Dumnezeu este Domnul, cântăm: Dumnezeu este Domnul; pe glasul Troparului Sfântului cu Stihurile lui. Åži zicem Troparul Sfântului (de două ori) ÅŸi al Născătoarei pe glasul Troparului Sfântului. Iar preotul punând epitrahilul la locul său în partea stânga a Sfintei dvere merge ÅŸi stă la locul său. După aceea strana zice:  Doamne miluieÅŸte (de trei ori) Slavă... Åži acum... ÅŸi începem să citim Catismele. După Catisma întâi cântam Sedealna Octoihului, care este de rând: Slavă... Åži acum... a Născătoarei, iară după întâia Citire a Catismei, ca ÅŸi după a doua ÅŸi a treia Citire, în toate zilele preotul nu zice  Ectenie, ci numai la Privegheri ÅŸi la Praznicile SfinÅ£ilor care au Polieleu ÅŸi Doxologie, după fiecare Catismă a Psaltirii. Åži în fiecare zi după sfârÅŸitul Catismei Aliluia (de trei ori) după obicei, Doamne miluieÅŸte (de trei ori) ÅŸi: Slavă... Åži acum... zice  chiar cel care citeÅŸte. Åži după această citire clericii spun: Doamne miluieÅŸte (de trei ori) apoi: Slavă..., după aceea citetul cel ce a citit Catisma dintâi zice: Åži acum... ÅŸi citeÅŸte Catisma a doua. Iar după sfârÅŸitul stării întâi din Catismă se închină citetul înaintea Sfintelor UÅŸi (de trei ori), după aceasta se închină Stapânitorului iar dacă nu este, la amândoua stranele. Iar după sfârÅŸitul cei de a doua Catisme cântam a doua Sedealnă din Octoih apoi ÅŸi sculându-ne zice: Doamne miluieÅŸte (de zece ori), Slavă... Åži acum..., Psalmul 50. Iar după ce se sfârÅŸeÅŸte Psalmul citim Cântarea: Să cântăm Domnului ÅŸi zicem 12 Stihuri afară de Slavă... Åži acum... Åži cântăm Canoanele trei: din Octoih două, cel dintâi cu Irmosul pe 6 iar celălalt fără de Irmos pe patru ÅŸi al Sfântului din Minei pe paisprezece. Ca să fie toate pe douăzeci ÅŸi patru, aÅŸa cântam ÅŸi Cântarea a treia ÅŸi pe urmă Irmosul acesteia din Minei. După o a treia Cântare, Ectenia mică, ÅŸi Sedealna din Minei: Slava" Åži acum... a Născătoarei. Iar de este miercuri sau vineri se pun Cântarile Crucii ÅŸi Citirile. După Cântarea a ÅŸasea Irmosul ÅŸi Ectenia ÅŸi Condacul ÅŸi Icosul Sfântului dacă este iar dacă nu este se spune Mucenicina pe glasul de rând al Octoihului. Apoi se citeÅŸte Sinaxarul ÅŸi după aceea cântam ÅŸi celelalte două Cântari iar preotul la sfârÅŸitul întării a opta intră în Sfântul Altar ÅŸi când cântăretii zic: Să lăudăm bine să cuvântam ÅŸi să ne închinăm Domnului cântându-I" ÅŸi cântă Irmosul Cântării a opta ÅŸi ne închinăm toti, iar preotul punându-ÅŸi epitrahilul cădeÅŸte Sfânta Masă zicând cu glas mare: Că Născătoare de Dumnezeu ÅŸi Maica Luminii"  ÅŸi cădeÅŸte Altarul tot ÅŸi biserica ÅŸi pe frati, după rânduială. Åži noi cântam Cântarea a noua. Cântăm cu glas mare: MăreÅŸte suflete al meu pe Domnul ÅŸi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu Mântuitorul meu. Åži cântăm apoi: Ceea ce eÅŸti mai cinstită decât Heruvimii cu închinăciune. Åži după sfârÅŸitul Cântării a noua cântam Irmosul Mineiului apoi se cântă: Cuvine-se cu adevărat, amândouă strănile. Åži facem metanie împreună până la pamânt. După aceea Ectenia cea mică din interiorul Sfântului Altar, apoi: Luminânda zilei: Slavă... a Sfântului dacă are, iar dacă nu are: Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii ÅŸi a Crucii. Iar dacă este: Aliluia, cântăm Luminânda Treimii glasului, după obicei. După aceasta citetul cel rânduit citeÅŸte Psalmii: Lăudati-L pe Domnul din ceruri", CântaÅ£i Domnului, Cântare nouă", Lăudati pe Domnul întru SfinÅ£ii Lui" ÅŸi dacă are Stihuri la Laude spunem aceÅŸti trei Psalmi în stări. După: Slavă"Åži acum... zice cel mai mare: Slavă Tie, celui ce ne-ai arătat nouă Lumina. Iar dacă nu, după Psalmi zice cel mai mare: Å¢ie se cuvine Doamne Dumnezeul nostru ÅŸi Å¢ie Slavă înăltăm Tatălui ÅŸi Fiului ÅŸi Sfântului Duh acum ÅŸi pururea ÅŸi în vecii vecilor Amin!. Slavă Tie celui ce ne-ai arătat nouă Lumina. Apoi zice citeÅ£ul: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu ÅŸi pe pamânt pace întru oameni bunăvoire. Åži face trei metanii. După aceea zice: Doamne scăpare te-ai făcut nouă " ÅŸi: ÃŽnvredniceÅŸte-ne Doamne în ziua aceasta! Apoi preotul zice Ectenia: Să primim Rugăciunile noastre cele de dimineată, după aceea cântăm la Stihoavnă Stihirile din Octoih ale glasului de rând împreunându-se amândoua strănile după obiceiul lor. Åži o cântam cu obiÅŸnuitele lor Stihuri:   Umplutu-ne-am dimineaÅ£a de mila Ta Doamne, ÅŸi: Fie lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi (pe care îl zicem până la sfârÅŸitul Psalmului), Slavă... Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii.

Apoi iarăşi cel mai mare zice: Bine este a ne mărturisi Domnului; Sfinte Dumnezeule şi după Tatăl nostru preotul zice Ecfonisul: Că a Ta este împărătia. Şi de nu este Aliluia zicem Troparul Sfântului: Slavă... Şi acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. După aceasta zice preotul Ectenia: Miluieşte-ne pe noi Dumnezeule şi Ecfonisul: Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi după Ecfonis strana spune: Amin. Preotul spune: Înţelepciune !, strana răspunde: Binecuvintează ! iar preotul: Cel ce este binecuvântat" iar strana: Întăreşte Dumnezeule" apoi Ceasul întâi dacă este Aliluia, după ce spune: preotul Ecfonisul: Ca a Ta este împărătia şi după Amin. Zicem Troparul: În biserica slavei tale stăm. Doamne miluieşte de 40 de ori, Slavă... Şi acum... ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii, apoi: Întru numele Domnului binecuvintează părinte. Preotul zice: Cel ce este Binecuvântat Hristos Dumnezeul nostru, acum şi pururea şi în vecii vecilor" şi noi răspundem: Amin. Împărate ceresc apoi facem trei metanii mari cu Rugăciunea Sfântului Efrem: Doamne eşti Stăpânul vieţii mele. Şi celelalte 12 metanii mici, fiecare zicând pentru sine: Dumnezeule curăteşte-mă pe mine păcătosul. Şi după toate închinăciunile zicem odată rugăciunea Sfântului Efrem cu o metanie mare. Şi după aceasta începe cel mai mare: Veniţi să ne închinăm (de trei ori) şi face trei închinăciuni. Şi citetul citeşte cei trei Psalmi obişnuiţi ai Ceasului întâi cel obişnuit: Graiurile mele ascultă-le Doamne, şi după sfârşitul lor: Slavă... Şi acum... (de trei ori) cu trei închinăciuni. Şi după aceasta zice preotul sau canonarhul cel mai sus numit Prochimenul: Dimineaţa auzi glasul meu, şi noi îl zicem acelaşi după Protos fără cântare, aşa: Dimineaţa auzi glasul meu, iar preotul sau canonarhul zice Stihul întâi: Graiurile mele auzi-le Doamne. Strana răspunde: Dimineaţa auzi glasul meu. Stihul al doilea: Căci către Tine mă voi ruga Doamne, strana: Dimineaţa auzi glasul meu, Împăratul meu şi Dumnezeul meu şi se fac trei metanii.

De reÅ£inut: Când canonarhul zice Stihul în acelaÅŸi timp noi ne plecăm genunchii. Iar când zic cântareÅ£ii Stihul el îşi pleacă genunchii. Preotul spune: Slavă... ÅŸi citeÅ£ul Åži acum... a Născătoarei: Ce te vom numi pe tine ÅŸi se fac trei închinăciuni. Apoi spunem: PaÅŸii mei îndreptează-I ÅŸi Sfinte Dumnezeule ÅŸi iarăşi trei închinăciuni. După Tatăl nostru preotul spune Ecfonisul: Că a Ta este ÃŽmpărătia; ÅŸi după Amin. Troparul: luni, marÅ£i ÅŸi joi, zicem a Născătoarei cea de fată - adică cea din ziua respectivă: Prea Slăvita Maica lui Dumnezeu iar miercuri ÅŸi vineri zicem: Degrab ne întâmpină. Iar îmbătă zicem: Ca niÅŸte pârgă a firii, apoi Doamne miluieÅŸte (de 40de ori) ÅŸi rugăciunea: Cela ce în toată vremea. Apoi Doamne miluieÅŸte (de trei ori), Slavă... Åži acum... Ceea ce eÅŸti mai cinstită decât însuÅŸi Heruvimii, ÅŸi: ÃŽntru numele Domnului binecuvintează părinte. Preotul: Dumnezeule milostiveÅŸte spre noi ÅŸi face trei metanii mari cu răgăciunea Sfântului Efrem: Doamne ÅŸi Stăpânul vieÅ£ii mele. Åži celelalte 12 închinăciuni, apoi zicem iarăşi închinăciunea Sfântului Efrem: Doamne ÅŸi Stăpânul vieÅ£ii mele, făcând apoi o metanie mare ÅŸi aÅŸa cântăm al treilea, al ÅŸaselea ÅŸi al noulea Ceas. Åži după aceea începe cel mai mare să zică: Sfinte Dumnezeule" ÅŸi Rugăciunile începătoare de la sfârÅŸit ÅŸi se fac trei închinăciuni. După Tatăl nostru, preotul spune Ecfonisul ÅŸi noi răspundem: Amin. Doamne miluiÅŸte (de 12 ori) apoi rugăciunea: Hristoase lumina cea adevărată ÅŸi Otpustul ÅŸi apoi se face obiÅŸnuita ieÅŸire în pridvor ÅŸi apoi se face Litia pentru cei adormiÅ£i. Luând preotul cădelniÅ£a iese în pridvor mergând înaintea lui sfeÅŸnicul aprins iar noi urmându-I ÅŸi cântând Stihira Samoglasnică a Sfântului al cărui Hram îl poartă biserica, ieÅŸim în Pronaosul bisericii ÅŸi preotul zice: Bine este cuvântat Dumnezeul nostru iar noi zicem Amin. Sfinte Dumnezeule" ÅŸi după Tatăl nostru Ecfonisul: Că a ta este împărătia ÅŸi apoi Troparele acestuia: Cu duhurile drepÅ£ilor, ÃŽntru odihna ta Doamne, Slavă... Tu eÅŸti Dumnezeu carele te-ai coborî la iad, Åži acum... una curată. După aceste preotul zice Ectenia: MiluieÅŸte-ne pe noi Dumnezeule , ÃŽncă ne rugăm pentru odihna sufletelor adormitilor robilor lui Dumnezeu" Ca Domnul Dumnezeul nostru" Mila lui Dumnezeu, ÃŽmpărătia cerurilor"  apoi: Domnului să ne rugăm ÅŸi Rugăciunea: Dumnezeul duhurilor" ÅŸi Ecfonisul: Că tu eÅŸti învierea ÅŸi viata" ÅŸi după Ecfonis preotul zice: Slavă Tie Hristoase Dumnezeule " noi răspundem: Slavă... Åži acum... Doamne miluieÅŸte (de trei ori): Binecuvintează. Åži preotul zice Otpustul: Cela ce a înviat din morÅ£i" după Otpustul zice preotul: VeÅŸnica voastră pomenire vrednicilor de pomenire părintilor ÅŸi fraÅ£ilor noÅŸtri pururea pomeniÅ£ilor (de trei ori). Apoi zice:  Dumnezeu să-i fericească ÅŸi să-i odihnească pe ei ÅŸi pe noi să ne miluiască ca un bun ÅŸi de oameni iubitor. Åži cântăreÅ£ii cântă: VeÅŸnica lor pomenire (de trei ori) ÅŸi Otpustul cel mare.

Însemnare: acest Tipic al Primului Ceas se face când este Aliluia, iar dacă este: Dumnezeu este Domnul" după sfârşitul celor trei Psalmi şi după: Slavă" Şi acum... Aliluia de trei ori şi: Doamne miluieşte (de trei ori) Şi după: Slavă... zicem Troparul Sfântului: Şi acum... al Născătoarei: Ce te voi numi" şi după Sfinte Dumnezeule, Condacul Sfântului şi toată cealaltă slujbă, după cum mai înainte s-a arătat. Iar metanii nu facem, nici Sfinte Dumnezeule cel de la sfârşit nu-l mai zicem ci pe toate le citim normal, de asemenea citim şi pe Ceasul al treilea şi al şaselea şi al nouălea.

Capitolul 12 DESPRE CUM SE CITEŞTE EVANGHELIA ŞI TÂLCUIREA ACESTEIA

De reÅ£inut: ÃŽn Sfânta ÅŸi Marea Duminică a PaÅŸtilor se începe Sfânta Evanghelie a Sfântului Ioan ÅŸi se citeÅŸte până la Cincizecime. Iar Tâlcuirea Evangheliei acestuia al Sfântului Ioan Gură de Aur se citeÅŸte la Utrenii, pentru aceste zile iar de la Duminica Cincizecimii până la luna lui septembrie se citeÅŸte Sfânta Evanghelie a Sfântului Matei iar Tâlcuirea aceluiaÅŸi Sfânt Ioan Gură de Aur care este la aceeaÅŸi Evanghelie care se citeÅŸte la Utrenii. Iară de la Anul Nou, de la Duminica ÃŽnălţării Sfintei Cruci ÅŸi până la Duminica brânzei se citeÅŸte Sfânta Evanghelie a Sfântului Luca iară la Utrenii, se citesc Tâlcuirile Sfântului Simion Metafrastul Logofătul. Åži Tâlcurile trimiterilor Sfântului Apostol Pavel care s-au tâlcuit de Sfântul Ioan Hrisostomul. Iar din Duminica cea dintâi a Postului Mare sâmbăta ÅŸi duminică se citeÅŸte Sfânta Evanghelie a Sfântului Marcu. Iar la Utrenii, se citesc în cele ÅŸase zile Tâlcuirile Sfântului Ioan Hrisostomul. Iar întru celelalte zile ale Patruzecimii (Postului Mare) la toată Utrenia, se citesc patru Citiri, două dintre cele ale Sfântului Efrem ÅŸi două din  Lavsaicon. Iar pe Sfântul Ioan Scărarul îl citim la Ceasuri iar la masă se citesc în tot timpul anului Vietile SfinÅ£ilor ÅŸi Patericul.

De reţinut: În Duminicile Sfântului şi Marelui Post şi la Vecerniile Praznicelor celor Împărăteşti, adică al Naşterii lui Hristos şi la Ajunul Dumnezeieştii Arătări şi în Sfânta şi Marea Joi şi în Sfânta şi Marea Sâmbătă se cânta Liturghia marelui Vasile. De asemenea aceasta se cântă şi la pomenirea Sfântului Vasile. Iară Liturghia cea mai înainte Sfinţită se cântă numai în Sfintele patruzeci de zile, adică în zilele de rând, iar întru celelalte zile de peste tot anul se săvârşeşte Liturghia Sfântului Ioan Hrisostomul.

                                                                                                                         

Capitolul 13 DESPRE CANOANELE A TOATĂ SAPTĂMÂNA, CUM SE CÂNTĂ CANOANELE OCTOIHULUI CU ALE MINEIULUI

 Luni la Utrenie: Canonul de pocăintă îl punem cu Irmosul pe ÅŸase ÅŸi al celor fără de trupuri, cu Irmosul pe patru. Åži în Minei al Sfântului tot pe patru. Iar dacă se cânta al Sfântului pe ÅŸase, atunci se lasă din Octoih amândoua Mucenicinele. Åži se cântă al Sfântului pe ÅŸase. Iar de se cântă Polieleul, Sfântului atuncea nu se cântă Octoihul ci cântăm Canonul Născătoarei de Dumnezeu iar de este ÃŽnainteprăznuire sau după Prăznuire, cu Irmosul pe ÅŸase Irmosul se pune (de două ori), ÅŸi Troparele de patru ÅŸi al Sfântului pe opt. ÃŽn acest fel în toată saptămâna cântăm Canonul Sfântului celui ce are Polieleu după cum se arată aceasta luni. Iar dacă se întâmpla doi SfinÅ£i, se lasă Canonul celor fără de trupuri ÅŸi cântam Canonul pocăintei cu Irmosul pe sase ÅŸi ale SfînÅ£ilor pe patru.

Marţi la Utrenie: Canonul de pocăintă îl punem cu Irmosul pe şase şi al Mergătorului Înainte pe patru. Şi din Minei al Sfântului tot pe patru. Iar dacă se cânta al Sfântului pe şase, atunci se lasă din Octoih amândoua Mucenicinile. Şi se cântă al Sfântului pe şase. Iar de se cântă Polieleul Sfântului, cântăm după cum s-a spus mai sus. Iar dacă se întâmpla doi Sfinţi cântăm Canoanele lor fiecare pe patru.

Miercuri la Utrenie: Canonul Crucii îl punem cu Irmosul pe şase şi al Născătoarei de Dumnezeu pe patru şi al Sfântului din Minei tot pe patru. Iar dacă se cânta al Sfântului pe şase, atunci se lasă din Octoih amândoua Muceniciile. Şi se cântă Canonul crucii cu Irmosul pe patru şi al Născătoarei de Dumnezeu şi al Sfântului pe şase. Iar dacă se întâmpla doi Sfinţi la fel se cântă.

Joi la Utrenie: Canonul Sfinţilor Apostoli îl punem cu Irmosul pe şase şi al Sfântului Nicolae cu Irmosul pe patru şi din Minei al Sfântului tot pe patru. Iar dacă se cânta al Sfântului pe şase, atunci se cântă Canonul Sfinţilor Apostoli cu Irmosul şi cu: Slava" Născătoarei pe cinci. Şi se cânta, al Sfântului Nicolae pe trei şi din Minei pe şase. Iar dacă se întâmpla, doi Sfinţi se cântă Canonul Sfinţilor cu Irmosul pe opt.

Vineri la Utrenie: Canonul Crucii îl punem cu Irmosul pe şase şi al Născătoarei de Dumnezeu pe patru şi al Sfântului din Minei tot pe patru. Iar dacă se cânta al Sfântului pe şase, atunci se lasă din Octoih amândoua Mucenicinele. Şi se cântă Canonul Crucii cu Irmosul pe patru şi al Născătoarei de Dumnezeu şi al Sfântului pe şase. Iar dacă se întâmpla doi Sfinţi la fel se cântă.

Sâmbătă dimineaţa: Totdeauna o iau înainte Sfinţii din Minei. Şi cântăm Canonul Sfântului din Minei cu Irmosul pe şase apoi al Sfântului Hramului pe patru şi din Octoih Canonul Mucenicilor tot pe patru, iară de sunt doi Sfinti cântăm un Canon din Minei cu Irmosul pe şase şi al celuilalt Sfânt pe patru şi Canonul Mucenicilor din Octoih tot pe patru , iar Canonul Hramului se lasă. Iar dacă este Hramul Domnului Iisus Hristos sau al Născătoarei de Dumnezeu, cântam mai înainte Canonul Hramului cu Irmosul pe şase Irmosul de câte două ori, şi Troparele pe patru, şi al Sfântului tot pe patru. Şi din Octoih Canonul Mucenicilor tot pe patru. Iar de este Sfântul pe şase cântăm al Hramului, cu Irmosul pe patru şi al Sfântului pe şase iar din Octoih pe patru.

De reÅ£inut: ÃŽn oricare sâmbătă, Doxologie mare la Utrenie, Canonul Hramului de este Hramul Domnului Hristos sau al Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul pe ÅŸase, Irmosul punându-se de două ori ÅŸi Troparele pe patru ÅŸi al Sfântului pe opt. Iar de este al vreunui Sfânt sau al vreunei Sfinte cântam Canonul Născătoarei de Dumnezeu, al Utreniei duminicii celei trecute cu Irmosul pe ÅŸase, ÅŸi al Sfântului pe opt, ÅŸi Canonul Hramului se lasă. După Cântarea a noua se  cântă Luminânda Sfântului (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei.

Capitolul 14 SLUJBA SÂMBETEI A VECERNIEI, A UTRENIEI ŞI A SFINTEI LITURGHII CÂND CÂNTĂM: (când cântăm "Dumnezeu este Domnul !")

Vineri seara după obiÅŸnuita cântare de Stihuri la Doamne, strigat-am, cântăm Stihurile Podobnice ale Sfântului din Minei pe ÅŸase. Slava", Samoglasnica Sfântului, dacă are, iar dacă nu are Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii a glasului celui de rând. La Stihoavnă, Stihirile cele din Octoih, trei Mucenicine ale glasului: Slava" Sfântului, dacă are, iar dacă nu are Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După aceea urmează: Acum slobozeÅŸte ÅŸi: Sfinte Dumnezeule ÅŸi după Tatăl nostru Troparul Sfântului: Slavă... Åži acum... a Născătoarei, a glasului, care este de rând. Ectenia ÅŸi Otpustul. (Se cade a ÅŸti: că de nu se va întâmpla o pomenire a vreunui Apostol sau a vreunuia dintre SfinÅ£ii cei mari sau a vreunui Sfânt ce nu are Tropare: Dumnezeu este Domnul nu cântăm, ci cântăm: Aliluia pe glasul al doilea. Iar după cei ÅŸase Psalmi cântam: Dumnezeu este Domnul pe glasul Troparului Sfântului ÅŸi Troparul (de două ori). Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii cea după glasul Troparului Sfântului. Apoi citim Catisma a ÅŸaisprezecea: Zis-a Domnul Domnului meu, din Octoih. Åži după citirea aceasta punem Ectenia ÅŸi apoi Sedealna din Octoih, două Mucenicine, întâia ÅŸi a doua: Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii a glasului care este de rând ÅŸi Citirea. După aceasta citim: FericiÅ£i cei fără de prihană" apoi Sedealna, două Mucenicie, a treia ÅŸi a patra ale mortilor: Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Åži iarăşi se face Citirea ÅŸi Psalmul 50 (MiluieÅŸte-mă Dumnezeule") ÅŸi cântăm trei Canoane al Sfântului din Minei, cu Irmosul pe ÅŸase, Irmosul punându-se de două ori Troparele pe patru, pentru că aceasta se pune înainte totdeauna sâmbata. Åži după aceasta Canonul Sfântului al cărui Hram poartă Biserica de patru ori din Octoih. Pentru că, Canonul celor adormiti se cântă vineri seară la Vecernie ÅŸi împreună cu Canoanele spunem ÅŸi Cântarile lui Moise: Să cântăm Domnului" După Cântarea a treia, Sedealna Sfântului din Minei: Slavă... Åži acum...a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul ÅŸi Icosul Sfântului dacă are,  iar dacă nu are zicem al Sfântului al cărui Hram îl poartă Manăstirea. Åži citim Sinaxarul. După Cântarea a noua vine Luminânda Sfântului dacă are, apoi: Slavă... a Octoihului, Åži acum... a Născătoarei, iar dacă nu are Sfântul, Luminânda Octoihului: Celor ce peste cei morÅ£i ÅŸi peste cei vii stăpâneÅŸti" Slavă... Åži acum... Noi întru Tine ne lăudăm"La Laude, Stihirile Octoihului nu le cântăm, ci le cântăm pe cele de la Stihoavnă ÅŸi dacă nu are Sfântul  Stihiri la Laude, noi spunem:  Å¢ie Se Cuvine Slavă...  iar dacă cântam Stihirile Sfântului la Laudă atunci:  Å¢ie Se Cuvine Slavă...  nu mai spunem ci după Stihiri zicem:  Slavă Tie Celui ce ne-ai arătat nouă Lumina " Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu" ÅŸi după aceasta Ectenia: Să primim Rugăciunile noastre" Apoi la Stihoavnă cântăm Stihirile Octoihului cele de la Laude, trei Mucenicime cu Stihirile lor cele obiÅŸnuite. Stihul întâi: Umplutu-ne-am dimineaÅ£a " Stihul al doilea: Åži fie lumina Domnului" iar unul din Troparele cele patru ale morÅ£ilor care este al Sfântului Ioan Damaschinul nu-l mai punem. Slavă... Samoglasnica Sfântului dacă are iar dacă nu are Slavă... Åži acum... a Născătoarei  ÃŽnvierii. Iar Stihoavna sâmbetei se lasă fiindcă numai la Utrenie, aceasta se cântă adică, în Sâmbetele Postului. ÃŽn sâmbăta a doua, a treia ÅŸi a patra sau ÅŸi când se cânta Aliluia, ÅŸi se cântă Stihoavnă cu Stihurile morÅ£ilor. Apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului ÅŸi Sfinte Dumnezeule cu Rugăciunile ÃŽncepătoare ÅŸi după Tatăl nostru, Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... a Născătoarei de la sfârÅŸitul Utreniei pe glasul Troparului Sfântului. Urmează Echenia ÅŸi Ceasul întîi ÅŸi Octpustul apoi urmează La mulÅ£i ani. Iar după sfârÅŸitul acestuia obiÅŸnuita Litie în Naos după cum s-a scris mai-nainte. La Liturghie, fericirile Octoihului pe ÅŸase iar de are ÅŸi Sfântul, la Liturghie atunci o punem ÅŸi a Sfântului cîntarea a treia de patru ori ÅŸi a glasului Octoihului pe patru. După Vohod zicem Troparele aÅŸa: mai-nainte Troparul Hramului de este Hramul Domnului Hristos sau al Născătoarei de Dumnezeu, apoi Troparul zilei: Apostolilor, Mucenicilor ÅŸi Proorocilor. Åži după acestea Troparul Sfântului de rând ÅŸi Condacul lui. Iară dacă va fi un alt Sfânt care are Tropar ÅŸi Condac se zic ÅŸi ale lui iar dacă nu are Tropar ÅŸi Condac nici unul dintre Sfinti atunci noi zicem Troparele zilei pentru cei adormiÅ£i. (PomeneÅŸte Doamne ca un Bun), iar dacă undeva ar cădea Hramul unui Sfânt sau al unei Sfinte ÅŸi Troparele Sfântului aceluia sîmbăta nu le spunem, pentru că toti SfinÅ£ii sunt numiÅ£i în Troparele zilei; apoi Slavă... Condacul: Cu SfinÅ£ii OdihneÅŸte" Åži acum... Ca niÅŸte pârgă a firii.

O notă de retinut: Iar dacă este Hramul al vreunui Sfânt sau al vreunei Sfinte, Troparele după Vohod le spunem aÅŸa: mai întîi Troparul zilei: Apostolilor, Mucenicilor ÅŸi Proorocilor, după aceea Troparul ÅŸi Condacul Sfântului celui de rând, iar dacă nu este: PomeneÅŸte Doamne ca un Bun", Slavă" ÅŸi, Cu SfinÅ£ii odihneÅŸte", Åži acum... Ca niÅŸte pârgă a firii"iar dacă undeva va cădea  în timpul Hramului Hristos ÅŸi al Născătoarei de Dumnezeu afară de ÃŽnainteprăznuire ÅŸi de după Prăznuire îl primim ÅŸi pe acesta cu Condacele zilei ; Åži acum...  Ca niÅŸte Pârgă a firii, iar nu Condacele Hramurilor. Pentru că sîmbăta Hramurile Domnului Hristos ÅŸi ale Născătoarei de Dumnezeu se lasă. Numai dacă  s-ar întîmpla un Sfânt mare atunci zicem după: Åži acum... Condacul Hramului lui Hristos sau al Hramului Născătoarei de Dumnezeu. Iar unde nu este Hramul lui Dumnezeu nici al Născătoarei de Dumnezeu zicem: Ceea ce eÅŸti folositoare creÅŸtinilor... Prochimenul, Apostolul , Aliluia , Evanghelia ÅŸi Priceasna, mai întâi ale Sfântului apoi ale zilei pentru că se pun totdeauna la început ale Sfântului celui de rând: Apostolul ÅŸi Evanghelia în afară de este Praznic Dumnezeiesc. Slujba aceasta se cânta în toate sâmbetele totdeauna când se întîmplă să se cînte: Dumnezeu este Domnul, iar dacă s-ar întîmpla sâmbătă un Praznic ÃŽmpărătesc atunci se cânta neschimbat toată slujba Praznicului.

Capitolul 15 DESPRE CEEA CE SE CUVINE SĂ ŞTIM DE SE VA ÎNTÂMPLA ŞI DE VA VOI CEL MAI MARE SÂMBĂTA SĂ SE CÂNTE ALILUIA

Vineri seara citim Catisma a optsprezecea, apoi la Doamne, stigat-am", Stihurile Sfântului din Minei în număr de trei şi ale Mucenicilor din Octoih, tot în număr de trei, al doilea şi al treilea şi al patrulea. Pentru că cea dintîi Mucenicină se lasă, apoi: Slavă... Şi acum... a Născătoarei Învierii, a glasului de rând, apoi Lumină lină, iar după aceasta cîntăm Prochimenul. Apoi: Învredniceşte-ne Doamne în seara aceasta... La Stihoavnă spunem o Mucenicină şi două ale mortilor; ale Sfântului Ioan Damaschinul apoi: Slavă... Şi acum... a Născătoarei, apoi: Acum slobozeşte şi Sfinte Dumnezeule cu Rugăciunile începătoare. Şi după Tatăl nostru, Troparul glas 2: Apostolilor, Mucenicilor şi Proorocilor"; Slavă... Pomeneşte Doamne ca un Bun sufletele robilor Tăi" Şi acum... a Născătoarei: Maică Sfântă"; apoi Ectenia şi Otpustul şi Litia obişnuită pentru cei morti care se face în pridvor.

La Utrenie după începutul obiÅŸnuit ÅŸi după cei ÅŸase Psalmi în loc de: Dumnezeu este Domnul", cântăm: Aliluia  glas 2, (de trei ori). Apoi Stihul întîi: FericiÅ£i cei pe care I-ai ales ÅŸi I-ai primit; Stihul al doilea: Åži pomenirea lor în neam ÅŸi-n neam; Stihul al treilea: Sufletele lor întru bunătăti se va sălăşui. Apoi Troparul glas 2: Apostolilor, Mucenicilor ÅŸi Proorocilor, (de două ori): Slavă... PomeneÅŸte Doamne ca un Bun, Åži acum... a Născătoarei: Maică Sfântă", apoi Catisma a ÅŸaisprezecea. După aceasta obiÅŸnuita Ectenie, iar după dânsa zicem două Sedelne ale Octoihului, trei Mucenicine a doua ÅŸi a treia iar cea dintâi nu se pune apoi zicem Stihul: Minunat este Domnul între SfinÅ£ii Săi ÅŸi zicem Mucenicina a patra; iar a Născătoarei ÃŽnvierii a primei Sedelne se lasă. Apoi Stihul: FericiÅ£i pe care i-ai ales ÅŸi zicem Sedealna morÅ£ilor a glasului de rând: Slavă... Åži acum...  cea a Sedelnei a doua, după care cîntăm: FericiÅ£i cei fără de prihană",cu Stihul: Bine eÅŸti cuvântat Doamne"pe glas 5. Åži acest Stih îl despărtim în două părti. La mijlocul lui, după prima parte, Staretul zice: Slavă... Åži acum... ÅŸi cântăm la sfârÅŸit: Că de n-ar fi fost legea Ta gîndirea mea" pe care îl cântăm (de trei ori). Åži zice Preotul Ectenia pentru cei Adormiti, ÅŸi iară: Cu pace Domnului" iar strana: Doamne MiluieÅŸte (o dată). Preotul zice: ÃŽncă ne rugăm pentru odihna sufletelor Adormitilor robilor lui Dumnezeu (numele lor). Strana răspunde: Doamne MiluieÅŸte (o dată). Preotul zice: Ca Domnul Dumnezeu să aÅŸeze sufletele lor", iar strana zice: Doamne MiluieÅŸte (o dată). Preotul zice: Mila lui Dumnezeu ÃŽmpărătia Cerurilor" ÅŸi strana răspunde: Dă Doamne, apoi zice diaconul: Domnului să ne rugăm ÅŸi preotul zice Rugăciunea pentru cei adormiti: Doamne al Duhurilor ÅŸi a tot trupul" iar noi zicem: Doamne MiluieÅŸte (de cincizeci de ori). Preotul spune Ecfonisul: Că tu eÅŸti învierea" ÅŸi strana răspunde: Amin. Apoi cîntăm cealaltă stare: Al Tău sunt eu cu Stihurile: Mântuitorule  mântuiÅŸte-mă" tot pe glasul cinci iar la sfârÅŸit zicem: Viu va fi sufletul meu" (de trei ori), apoi: Bine eÅŸti cuvântat Doamne" ÅŸi cântăm Troparele pentru cei adormiti: Ceata SfinÅ£ilor a aflat izvorul"ÅŸi celelalte. Åži după dînsele zice preotul Ectenia pentru cei adormiti, ÅŸi pomeneÅŸte pe cei adormiÅ£i iar noi zicem: Doamne miluieÅŸte (de 50 de ori), pînă ce preotul sfîrÅŸeÅŸte Rugăciunea: Dumnezeule al duhurilor. Åži după Ecfonis cîntăm Sedealma glas 5: OdihneÅŸte Mîntuitorul nostru pe drepÅ£ii robii tăi Slavă... Åži acum... a Născătoarei: Cela ce din Fecioară ai răsărit lumii ÅŸi Citirea, apoi Psalmul 50 (MiluieÅŸte-mă Dumnezeule") după care cîntăm Canonul mai întîi al Mineiului cu Irmosul pe ÅŸase ÅŸi al Hramului pe patru ÅŸi al Octoihului tot pe patru . După Cîntarea a treia Ectenia ÅŸi Condacul ÅŸi Sedealma Mineiului ÅŸi Citirea, după Cântarea a ÅŸasea, Ectenia pentru cei adormiti, Condacul spune: Cu SfinÅ£ii odihneÅŸte, Icosul ÅŸi Sinaxarul. După Cîntarea  a noua, Luminînda Octoihului ÅŸi Stihirile Mucenicilor patru: Slavă...a celor adormiÅ£i, Åži acum" a Născătoarei. La Stihoavnă, Stihirile podobnice ale celor adormiti, (făcute de Sfântul Teofan) Slavă... Åži acum... a Născătoarei, apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului" ÅŸi: Sfinte Dumnezeule, cu Rugăciunile începătoare ÅŸi după Tatăl nostru, Troparele Glas 2, Apostolilor, Mucenicilor ÅŸi Prorocilor, Slavă... PomeneÅŸte Doamne" Åži acum... a Născătoarei de Dumnezeu: Maică Sfântă. Åži Ectenia, apoi preotul zice: ÃŽntelepciune !, noi spunem: Binecuvintează părinte ! Preotul: Cela ce este binecuvîntat Hritos Dumnezeul nostru ÅŸi noi răspundem: ÃŽntăreÅŸte Dumnezeule ÅŸi Ceasul întîi ÅŸi Otpustul.

La Ceasuri punem Troparele glas 2: Apostolilor, Mucenicilor şi Proorocilor" Slavă... Pomeneşte Doamne ca un bun" Şi acum... a Născătoarei Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule şi după Tatăl nostru Condacul: Cu Sfinţii odihneşte" şi Otpustul .

La Liturghie, Fericirile Octoihului pe ÅŸase, după Vohod, Troparul: Apostolilor, Mucenicilor si Proorocilor" ÅŸi: PomeneÅŸte Doamne ca un bun" Slavă..., Condacul: Cu SfinÅ£ii odihneÅŸte" Åži acum... a Născătoarei: Pe tine zid ÅŸi liman te avem, apoi Prochimenul glas 8: VeseliÅ£i-vă întru Domnul", Stihul: FericiÅ£i cărora li s-a iertat fărădelegile; Åži Prochimenul pentru cei adormiÅ£i: Sufletele lor întru bunătăti se la sălăşlui, Apostolul de rând al sîmbetei ÅŸi altul pentru cei adormiÅ£i. Aliluia glas 8 apoi: Strigat-au drepÅ£ii ÅŸi Stihul: FericiÅ£i sunt cei pe care i-ai ales ÅŸi     i-ai primit Doamne. Evanghelia sîmbetei care este de rând ÅŸi alta pentru cei adormiÅ£i. Priceasna: BucuraÅ£i-vă drepÅ£ilor întru Domnul ÅŸi alta pentru cei adormiÅ£i: FericiÅ£i sunt cei pe care i-ai ales ÅŸi i-ai primit Doamne ÅŸi pomenirea lor în neam ÅŸi în neam.

 

Capitolul 16 RÂNDUIALA CE SE CUVINE PENTRU PARASTASUL CELOR ADORMIŢI

 Vineri seara după sfârÅŸitul Vecerniei, îmbrăcîndu-se preotul cu filonul ÅŸi diaconul cu Stiharul ÅŸi luând cădelnita ÅŸi tămîie ei merg în pridvor, înaintea lor fiind paraclisierul cu sfeÅŸnicul aprins ÅŸi după ei mergem ÅŸi noi. Åži după ce vin ei unde este pregătită coliva diaconul zice: Binecuvintează Stăpîne iar preotul răspunde: Bine este cuvântat Dumnezeu nostru" ÅŸi cădeÅŸte asupra colivei în chipul crucii. Iar noi zicem: Slavă... Åži acum... Aliluia (de trei ori) ÅŸi se face Ectenia pentru cei adormiÅ£i: Cu pace Domnului să ne rugăm ÅŸi preotul spune Ecfonisul: Că Tu eÅŸti ÃŽnvierea ÅŸi Viata apoi Aliluia (de trei ori) pe glas 8. Åži zicem Stihirile acestea: FericiÅ£i sunt cei pe care i-ai ales ÅŸi i-ai primit Doamne, ÅŸi pomenirea lor în neam ÅŸi în neam. Suflete lor întru bunătăti se va sălăşlui"

Apoi Troparul Ceasului opt: Cela ce cu adîncul înÅ£elepciunii prin iubirea de oameni" (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei: Pe tine zid ÅŸi liman Te avem. După aceasta, Catisma a 17-a: FericiÅ£i cei fără de prihană ÅŸi o cîntăm pe glas 5 cu Stihul: PomeneÅŸte Doamne sufletele robilor Tăi. Iar cealaltă strană zice al doilea Stih ÅŸi apoi pe rând se spun celelalte Stihuri, amândouă stranele. Åži o despărtim pe ea în două stări, după prima stare nu zicem: Slavă... Åži acum..., ci zicem Stihul acesta: Că de n-ar fi fost legea Ta gîndirea mea" (de trei ori). Apoi preotul sau diaconul zice  Ectenia: Iară ÅŸi iară cu pace Domnului să ne rugăm; strana zice: Doamne miluieÅŸte (o dată) ÅŸi celelalte. Iar preotul zice în taină Rugăciunea: Dumnezeule al duhurilor ÅŸi al tot trupul" iar strănile răspund: Doamne miluieÅŸte (de 50 de ori) cu glas uÅŸor. Apoi începe a doua strană: Al tău sunt eu", cu Stihul: OdihneÅŸte Doamne sufletele robilor Tăi" ÅŸi pe rând amîndouă stranele zic ÅŸi celelalte Stihuri, iar la sfîrÅŸit zicem Stihurile: Viu va fi sufletul meu"pînă în sfârÅŸit  (de trei ori), apoi cîntăm Troparele pentru cei adormiti pe glas 5, cu Stihul: Bine eÅŸti cuvântat Doamne...Apoi zicem: Ceata SfinÅ£ilor a aflat izvorul vieÅ£ii ÅŸi uÅŸa raiului" ÅŸi celelalte. După aceasta Aliluia (de trei ori) ÅŸi pomeneÅŸte preotul pe cei adormiÅ£i după rînduială. Iar dacă nu cîntăm: Pe cei fără de prihană", după Aliluia zicem Troparul: Cela ce prin adîncul înÅ£elepciunii" ÅŸi al Născătoarei ÃŽnvierii lui; ÅŸi îndată Binecuvîntările: Binecuvîntat eÅŸti Doamne" ÅŸi după aceasta Troparele: Ceata SfinÅ£ilor a aflat izvorul vieÅ£ii" ÅŸi celelalte apoi pomeneÅŸte preotul pe cei adormiÅ£i, după cum s-a arătat mai înainte. Åži cântăm Sedealna mortilor pe glas 5: OdihneÅŸte Doamne sufletele robilor Tăi... Slavă... Åži acum... a Născătoarei: Cela ce ai răsărit lumii din Fecioară Hristoase Dumnezeule. Apoi Psalmul 50 ÅŸi Canonul Octoihului pentru cei adormiÅ£i al glasului de rând pe patru. După Cântarea a treia, Irmosul ÅŸi Ectenia; ÅŸi pomeneÅŸte mai întâi pe cei adormiÅ£i după cum s-a arătat mai înainte la mijlocul Cîntării:  FericiÅ£i cei fără de prihană... Apoi Ecfonisul: Că Tu eÅŸti ÃŽnvierea ÅŸi Viata", apoi Sedealna glas 6: Cu adevărat deÅŸertăciune sunt toate. Slavă... Åži acum... a Născătoarei: Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu" după Cântarea a ÅŸasea, Irmosul ÅŸi Ectenia ÅŸi se pomenesc cei morÅ£i după cum s-a arătat mai înainte. Apoi Ecfonisul: Că Tu eÅŸti ÃŽnvierea ÅŸi Viata" apoi Condacul glas 8: Cu SfinÅ£ii odihneÅŸte" ÅŸi Icosul: Tu singur eÅŸti fără de moarte. După Cântarea a noua zice preotul: Pe Născătoarea de Dumnezeu ÅŸi Maica luminii, cîntăretii cântă: Duhurile ÅŸi sufletele drepÅ£ilor te vor lăuda pe Tine Doamne"ÅŸi cântă Irmosul Cîntării a noua. Apoi: Sfinte Dumnezeule ÅŸi Rugăciunile începătoare, iar după Tatăl nostru, zicem Troparele acestea pe glas 4: Cu duhurile drepÅ£ilor celor ce s-au săvârÅŸit ÅŸi celelalte. Apoi preotul sau diaconul zice Ectenia: MiluieÅŸte-ne pe noi Dumnezeule ÅŸi celelalte, iar preotul zice: Dumnezeule al duhurilor" ÅŸi pomeneÅŸte pe părintii ÅŸi fraÅ£ii noÅŸtri cei din veac adormiÅ£i care sălăşluiesc aici ÅŸi pretutindenea dreptcredincioÅŸii creÅŸtini. Apoi Ecfonisul: Că Tu eÅŸti ÃŽnvierea ÅŸi Viata", după aceasta zice preotul sau diaconul: ÃŽnÅ£elepciune !; iar noi: Ceea ce eÅŸti mai cinstită decît Heruvimii", preotul zice: Slavă Tie Hristoase Doamne Dumnezeule, iar noi spunem: Slavă... Åži acum... Doamne miluieÅŸte (de trei ori), Părinte binecuvintează. Preotul face Otpustul: Cela ce a înviat din morÅ£i Hristos adevăratul Dumnezeul nostru"ÅŸi celelalte. Åži după Otpust diaconul cânta aÅŸa: ÃŽntru fericita adormire veÅŸnica odihnă dă Doamne adormitilor robilor tăi (numele lor) ÅŸi le fă lor veÅŸnică pomenire. Iar cîntăretii cântă: VeÅŸnica lor pomenire (de trei ori), iară unde nu este diacon cânta cîntăretii: Robilor lui Dumnezeu celor adormiÅ£i veÅŸnică pomenire (de trei ori).

 

Capitolul 17 SLUJBA SFINŢILOR CU POLIELEU DACĂ SE ÎNTÂMPLĂ SĂ CADĂ SÂMBĂTA

Vineri seara cântăm: Fericit bărbatul"prima Slavă..., de la Doamne,    strigat-am" Stihirile pe ÅŸase. Slavă... Samoglasnica Sfântului, Åži acum" a Născătoarei ÃŽnvierii, a glasului de rând.

Iar dacă este un Sfânt mare care are Polieleu, dacă va voi cel mai mare, cântăm la Vecernia cea mică, Stihirile Sfântului Podobnice pe patru, Slavă... Samoglasnica Sfântului, Şi acum... a Născătoarei Învierii, după glasul Sfântului. La Stihoavnă, Stihirile Sfântului Slavă... Sfântului, dacă are iar dacă nu are Slavă... Şi acum... a Născătoarei Învierii. După Sfinte Dumnezeule" şi Tatăl nostru, Troparul Sfântului Slavă... Şi acum... a Născătoarei, pe glasul Troparului Sfântului. Iar după Ectenia cea mică, după cum s-a arătat mai înainte la Vecernia Învierii şi Otpustul final.

La Vecernia cea mare, după Psalmul cel de seară cântăm: Fericit bărbatul, Slavă... cea dintâi. La Doamne, strigat-am" Stihirile Sfântului pe opt, Slavă... a Sfântului, Åži acum" a Născătoarei ÃŽnvierii, a glasului de rând. Iar de este ÃŽnainteprăznuire sau după Prăznuire, la Doamne,  strigat-am" Stihirile Praznicului (de trei ori) ÅŸi ale Sfântului (de cinci ori). Slavă... a Sfântului, Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii, pe glasul de rând. Apoi se face Vohodul, se pune Prochimenul zilei ÅŸi Citirile Sfântului în număr de trei. La Litie, Stihira Hramului ÅŸi apoi Stihirile Sfântului, Slavă" a Sfântului, Åži acum... a Născătoarei învireii, pe glasul Slavei Sfântului sau a Praznicului. La Stihoavnă, Stihirile Sfântului, Slavă... a Sfântului, Åži acum... a Născătoarei, pe glasul Slavei Sfântului sau a Praznicului. La Binecuvîntarea pâinilor, Troparul Sfântului (de două ori) ÅŸi:  Născătoare de Dumnezeu Fecioară (o dată). Apoi: Fie numele Domnului Binecuvîntat, (de trei ori) cu cântare pe glas 8. Åži Psalmul 23: Bine voi cuvînta pe Domnul în toată vremea" pînă la cuvintele: Nu se vor lipsi de tot binele; ÅŸi punem citire din ViaÅ£a Sfântului.

La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii a glasului de rând iar de este ÃŽnainte prăznuire sau după Prăznuire Troparul Praznicului (de două ori) Slavă a Sfântului, Åži acum... a Praznicului. Apoi Catisma a 16-a, Ectenia ÅŸi Sedealna Sfântului (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÅŸi Citirea. Åži după aceasta, Catisma a 17-a: FericiÅ£i cei fără de prihană", la care preotul abia după Polieleu cădeÅŸte. Apoi Sedealna Sfântului a doua, Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÅŸi Citirea. După aceasta Polieleul Sfântul ÅŸi Stihirile Mărimurilor Praznicului. Aliluia (de trei ori) cu cîntare ÅŸi apoi Ectenia ÅŸi Sedealna Sfântului, a treia Slavă... Åži acum... a Născătoarei, Antifonul întîi ÅŸi Prochimenul: Toată suflarea" apoi Evanghelia ÅŸi Psalmul 50. După Psalmul 50, Stihira Sfântului apoi: MântuieÅŸte Dumnezeule poporul Tău "după aceea preotul zice: Cu mila ÅŸi cu îndurările" iar strana răspunde: Amin. Åži cîntăm Canonul Născătoarei de Dumnezeu, cu Irmosul pe ÅŸase, Irmosul punându-se de două ori ÅŸi Troparele pe patru, iar dacă este Hramul Domnului Hristos sau a Născătoarei de Dumnezeu sau de este ÃŽnainteprăznuire ori după Prăznuire cîntăm, deasemeni, Canonul Praznicului, cu Irmosul pe ÅŸase ÅŸi al Sfântului pe opt. Catavasiile după rînduiala Tipicului. După Cîntarea a treia, Condacul ÃŽnainteprăznuirii sau al Praznicului apoi  Selealna Sfântului (de două ori) Slavă... Åži acum... a Născătoarei sau a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul ÅŸi Icosul Sfântului ÅŸi citim Sinaxarul. După Cântarea a noua Luminînda Sfântului (de două ori) Slavă... Åži acum... a Născătoarei sau a Praznicului. La Laude, Stihirile Sfântului pe patru iar de este după Praznic, Stihirile Sfântului pe trei. Apoi Slavă..., Samoglasnica Sfântului Åži acum... a Născătoarei după glasul Slavei Sfântului sau a Praznicului ÅŸi Doxologia cea mare. Apoi Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii a glasului care este de rând sau a Praznicului. Ectenia ÅŸi Otpustul ÅŸi Ceasul întâi la care zicem Troparul Sfântului. Iar de este mai înainte de Praznic sau după Praznic zicem Troparul Praznicului, Slavă... a Sfântului Åži acum... a Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru zicem Condacul Praznicului ÅŸi al Sfântului schimbîndu-le. Åži Otpustul cel mare.

La Liturghie, Fericirile Sfântului pe opt, de la Cântarea întâi ÅŸi a ÅŸasea, iar dacă este după Praznic, ale Praznicului  de la Cântarea a treia cea de rând. Åži a Sfântului Cântarea ÅŸasea. După Vohod, Troparul Hramului, de este al Domnului Hristos  sau Născătoarei de Dumnezeu apoi al Sfântului care este de rând. Slavă... Condacul Sfântului, Åži acum" al Hramului, dacă este al Domnului Hristos sau al Născătoarei de Dumnezeu, iar unde nu este Hramul Domnului Hristos ÅŸi al Născătoarei de Dumnezeu, la Åži acum... zicem: Ceea ce eÅŸti folositoare creÅŸtinilor" iar de este ÃŽnainteprăznuire sau după Prăznuire, la oricare dintre Praznice la: Åži acum... zicem Condacul ÃŽnainteprăznuirii sau al Praznicului. Iar de este mai înainte de Praznic sau după Praznic la unul dintre Praznicele DomneÅŸti chiar dacă ar fi ÅŸi Hramul Domnului Hristos, Troparul ÅŸi Condacul Hramului nu-l spunem, ci punem al ÃŽnainteprăznuirii sau al Praznicului, Troparul ÅŸi Condacul. Chiar ÅŸi Hramul Născătoarei de Dumnezeu de va fi mai înainte de Praznic ÅŸi după Prăznuirea Praznicelor celor DomneÅŸti iarăşi nu se spune. Urmează Prochimenul Sfântului, Apostolul, apoi Aliluia, Evanghelia ÅŸi Priceasna Sfântului a cui este  Privegherea. Iar de este Polieleu îl împreunăm ÅŸi cu al zilei ÅŸi Prochimenul, ÅŸi Apostolul ÅŸi Evanghelia ÅŸi Priceasna.

 


Capitolul 18 DESPRE LUMINÂNDELE DE LA UTRENII, CUM TREBUIE SĂ SE CÂNTE DUPĂ CÂNTAREA A NOUA, ÎN TIMPUL SĂPTĂMÂNII ÎN AFARĂ DE DUMINICĂ

Luminândele Octoihului se cântă mai înainte, apoi: Slavă... Åži acum... a Născătoarei lor. Iar de va fi Luminînda Sfântului se zice  aceasta, după Slavă..., iar pe urmă se spune Luminânda zilei, Åži acum... a Născătoarei ei. Iar dacă vor fi ÅŸi în Minei doi Sfinti ÅŸi vor avea două Luminânde, zicem întîi a Octoihului, apoi a Sfântului celui dintîi, Slavă" a celui de-al doilea Åži acum" a Născătoarei de rând. Iar dacă va fi miercuiri sau vineri Åži acum... a Născătoarei Crucii, din Octoih iar sîmbătă dacă Sfântul are Luminîndă, după Cîntarea a opta zicem mai întâi Luminânda Sfântului din Minei, apoi Slavă... a Octoihului, Åži acum... a Născătoarei lui,  adică a Sfântului. AÅŸa se spun Luminîndele, cînd se spun din Octoih împreună ÅŸi din Minei.

 

Capitolul 19 DESPRE CITIREA CATISMELOR CUM TREBUIE SĂ SE CITEASCĂ ÎN TOT ANUL (de la duminica tomii (antipasha) şi pînă la odovania Înăltării Cinstitei şi de viată făcătoarei Cruci a Domnului)

Incepem să citim Psaltirea aÅŸa: ÃŽn sîmbăta săptămînii celei Luminate, seara citim prima Catismă: Fericit bărbatul" iar duminică, la Utrenii, Catisma a doua  ÅŸi a treia. Iar a ÅŸaptesprezecea Catismă în această duminică nu o citim pentru că se cânta Polieleul. Iar în celelalte zile ale ÃŽnvierii cînd nu se cântă Polieleu. La Utrenii citim Catisma a ÅŸaptesprezecea cu Troparele ei. (Soborul îngeresc s-a mirat" ÅŸi celelalte). Iar dacă se va întîmpla într-o duminică vreun Praznic Dumnezeiesc sau al Născătoarei de Dumnezeu sau al vreunui Sfânt atunci se citesc câte două Catisme, apoi Polieleul ÅŸi după Stihirile mărimurilor, necântând Slavă... Åži acum... ÅŸi Troparele. Cîntăm Troparele: Soborul îngeresc" ÅŸi celelalte ÅŸi după Ectenie, Sedealna Praznicului sau a Sfântului. Iar duminică seara în tot anul nu se citeÅŸte Psaltirea iar dacă se va întîmpla vreo Prăznuire atunci cînd cîntăm: Fericit bărbatul" Slava" cea dintîi. Luni la Utrenie, Catisma a patra ÅŸi a cincea ÅŸi la Vecernie Catisma a ÅŸasea. MarÅ£i la Utrenie, Catisma a ÅŸaptea ÅŸi a opta, la Vecernie Catisma a noua, miercuri la Utrenie, Catisma a zecea ÅŸi a unsprezecea, la Vecernie, Catisma a doisprezecea. Joi dimineaÅ£a Catisma a treisprezecea ÅŸi a paisprezecea, la Vecernie, Catisma a cinsprezecea. Vineri dimineaÅ£a, Catisma a nouăsprezecea ÅŸi a douăzecea, la Vecernie, Catisma a optsprezecea. Sîmbătă dimineaÅ£a, Catisma a ÅŸaisprezecea ÅŸi a ÅŸaptsprezecea iar la Miezonoptică luni, marÅ£i, miercuri, joi ÅŸi vineri în tot anul citim Catisma a ÅŸaptesprezecea (FericiÅ£i cei fără de prihană") iar sîmbătă la Miezonoptică totdeauna citim Catisma a noua. (Å¢ie se cuvine cîntare Dumnezeule...). Iar de la Odovania Praznicului ÃŽnăltării Cinstitei Cruci, din ziua a douăzeci ÅŸi doua  a lunii septembrie pînă la ziua a doua a lunii decembrie începem să citim Psaltirea aÅŸa: Sîmbătă la Vecernie, Catisma întîi: Fericit bărbatul. Duminică la Utrenie, Catisma a doua ÅŸi a treia. Punem acum ÅŸi Polieleul - Psalmul 134, adică (LaudaÅ£i numele Domnului), ÅŸi 135 (Mărturisiti-vă Domnului că este bun !). Åži îndată punem Troparele: Soborul îngeresc" ÅŸi celelalte. Åži Ipacoiul glasului. Iar dacă se va întîmpla un Praznic Domnesc sau al Născătoarei de Dumnezeu sau al oricărui Sfânt care se prăznuiÅŸte, atunci duminică după Psalmi (Lăudati numele Domnului ÅŸi Mărturisiti-vă Domnului că este bun) cântăm Mărimurile Praznicului ÅŸi Psalmii cei aleÅŸi ÅŸi apoi îndată Troparele: Soborul îngeresc" ÅŸi celelalte ÅŸi Sedealna Praznicului. Luni după ÃŽnaltarea Cinstitei Cruci dimineaÅ£a spunem Catisma a patra ÅŸi a cincea  ÅŸi a ÅŸasea iar seara, în toată perioada, citim Catisma a optsprezecea. MarÅ£i dimineaÅ£a citim Catisma a ÅŸaptea, a opta ÅŸi a noua. Miercuri -  a zecea, a unsprezecea ÅŸi a doisprezecea. Joi dimineaÅ£a, Catisma a treisprezecea, a paisprezecea ÅŸi a cinsprezecea. Vineri dimineaÅ£a Catisma a nouăsprezecea ÅŸi a douăzecea. Sâmbătă dimineata Catisma a ÅŸaisprezecea ÅŸi a optsprezecea, iar dacă se va întâmpla în aceste zile să fie vreo prăznuire în care se citeÅŸte dimineaÅ£a câte trei Catisme atunci citim la Utrenie, cîte două Catisme iar a treia cea de rând o citim la Vecernie.

Pentru că în toate Tipicile cele cunoscute din ziua a 22-a a lunii septembrie se porunceşte să se înceapă a se citi la Utrenii trei Catisme. Iar aici din duminica de după Înăltarea Cinstitei Cruci care este cu cuviinţă, ca începând de duminică să se înceapă a se citi Psaltirea. Deci chiar dacă va fi mai înainte de data de două decembrie sau după această dată ziua duminicii, atunci de fiecare dată începând de luni se pun cîte trei Catisme.

Iar din ziua a doua a lunii decembrie ÅŸi pînă în ziua a paisprezecea a lunii ianuarie pînă la Odovania Praznicului Arătării Domnului, a Botezului, citim din nou Psaltirea la fel cum s-a citit începând cu Duminica Tomii - câte două Catisme dimineata, iar la Vecernie a treia Catismă, care este cea de rând. Iar din ziua a cinsprezecea a lunii ianuarie până sâmbăta dinaintea Duminicii Fiului Risipitor, dimineata citim din nou câte trei Catisme, iar la Vecernie, Catisma a optsprezecea (Către Domnul cînd m-am necăjit"). Iar cele două săptămâni de carne ÅŸi de brânză citim câte două Catisme dimineata, iar la Vecernie, a treia Catismă, care este cea de rând, aceasta pentru o mică odihnă a trupului. Iar în Duminica Fiului Risipitor ÅŸi în duminica Lăsatului Sec de Carne ÅŸi a Lăsatului Sec de Brânză, la Utrenii, după Psalmii (Lăudati numele Domnului" ÅŸi Mărturisiti-vă Domnului că este bun") cântăm după dânÅŸii ÅŸi pe al treilea Psalm,  Psalmul 136 (La rîul Babilonului) cu cântarea Aliluia cântată frumos, apoi Troparele: Soborul îngeresc" ÅŸi celelalte ÅŸi Ipacoiul glasului.

Însemnare: Se cuvine a şti că din această Duminică a Brânzei pînă la Înăltarea Cinstitei Cruci nu se mai cântă Polieleul, ci se cântă numai în Privegherile Praznicelor celor Împărăteşti şi ale Sfintilor celor mari, care se prăznuiesc. Iar după Odovania Înăltării Cinstitei Cruci a Domnului şi pînă la Duminica Lăsatului de Brânză, înafară de dinainte de Prăznuire şi după Prăznuire, sărbătoarea Naşterii Domnului Hristos şi a Arătării lui Dumnezeu (a Botezului) în bisericile ortodoxe cele mari, dar şi în celelalte biserici de enorie în ziua Învierii, la Utrenie, se cântă Polieleul. La fel se face şi la mănăstirile cele mari.

 

 

 

 

 

Însemnare de Tipic pentru cum trebuie să se citească Psaltirea în Sfântul şi Marele Post

 ÃŽn săptămânile întâi, a doua, a treia, a patra ÅŸi a ÅŸasea în Sâmbăta Lăsatului Sec de Brânză, la Vecernie, se pune Catisma întîi (Fericit bărbatul"), duminică dimineata - Catisma a doua ÅŸi a treia. De asemenea ÅŸi în celelalte duminici citim Catisma a ÅŸaptesprezecea. Luni dimineaÅ£a punem Catisma a patra, a cincea ÅŸi a ÅŸasea la Ceasul întâi pentru că nu avem Catismă, iar la celelalate Ceasuri, Catisma a ÅŸaptea, a opta ÅŸi a noua. La Vecernie, în toate aceste cinstite zile se citeÅŸte Catisma a optsprezecea (Către Domnul cînd m-am necăjit"). MarÅ£i la Utrenie, Catisma a zecea, a unsprezecea ÅŸi a douăsprezecea, la Ceasul întâi avem Catisma a treisprezecea, la Ceasuri, avem Catismele a paisprezecea, a cinsprezecea ÅŸi a ÅŸaisprezecea. Miercuri dimineaÅ£a avem Catisma a nouăsprezecea, a douăzecea ÅŸi prima Catismă, la Ceasul întâi, avem Catisma a doua, la celelalte Ceasuri, avem Catismele a patra, a cincea ÅŸi a ÅŸasea. Joi dimineaÅ£a avem Catisma a ÅŸasea, a ÅŸaptea ÅŸi a opta, la Ceasul întâi, avem Catisma a noua, la Ceasurile celelalte avem Catismele a zecea, a unsprezecea ÅŸi a douăsprezecea. Vineri dimineata avem Catismele a treisprezecea, a paisprezecea ÅŸi a cinsprezecea, la Ceasul întâi, nu avem Catismă, iar la celelalte avem Catismele a nouăsprezecea ÅŸi a douăzecea, la Ceasul nouă nu avem Catismă. Sâmbătă dimineata se pune Catisma a ÅŸaisprezecea ÅŸi a ÅŸaptesprezecea ÅŸi aÅŸa se împlineÅŸte Tipicul Psaltirii.

 

Însemnare despre cum să se citească Catismele în timpul săptămînii a cincea din Marele Post

Sâmbătă seară se pune Catisma întâi. Dumnică dimineată - Catisma a doua, a treia ÅŸi a ÅŸaptesprezecea, iar la Vecernie, nu se pune Catismă. Luni dimineata Catisma a patra, a cincea ÅŸi a ÅŸasea, la Ceasul întâi, nu se pune Catismă. La Ceasuri, se pune Catisma a ÅŸaptea, a opta ÅŸi a noua. Seara se pune Catisma a zecea. MarÅ£i la Utrenie, se pune Catisma a unsprezecea, a douăsprezecea ÅŸi a treisprezecea, la Ceasul întâi, se pune Catisma a paisprezecea. La Ceasuri, se pune Catisma a cinsprezecea, a ÅŸaisprezecea ÅŸi a ÅŸaptezprezecea. La Vecerie, se pune Catisma a nouăsprezecea. Miercuri la Utrenie, se pune Catisma întâi, a doua ÅŸi a patra, la Ceasul întâi, se pune Catisma a treia. La Ceasuri,  se pune Catisma a patra, a cincea ÅŸi a ÅŸasea. La Utrenie, se pune Catisma a ÅŸaptea. Joi la Utrenie, se pune Catisma a opta. La Ceasul întâi, nu este Catismă, iar la Ceasuri se pune Catisma a noua, a zecea ÅŸi a unsprezecea. La Vecernie, se pune Catisma a unsprezecea. Vineri la Utrenie, se pune Catisma a unsprezecea, a paisprezecea ÅŸi a cinsprezecea. La Ceasul întîi, nu este Catismă, la Ceasuri, se pune Catisma a nouăsprezecea ÅŸi a douăzecea. La Ceasul nouă nu avem Catismă, iar la Vecernie, se pune Catisma a optsprezecea.

Notă: Cînd se va întâmpla Prăznuirea Bunei Vestiri a Prea Sfintei de Dumnezeu Născătoarei în joia din săptămâna a cincea, atunci Canonul cel mare se mută marti, iar Psaltirea se citeşte aşa :

Luni la Utrenie, se pune Catisma a patra, a cincea, a şasea, la Ceasul întâi, se pune Catisma a şaptea, la Ceasuri se pune Catisma a opta, a noua şi a zecea. La Vecernie, se pune Catisma a unsprezecea. Marţi la Utrenie se pune Catisma doisprezecea, la Ceasuri, se pune Catisma a treisprezecea, a paisprezecea şi a cinsprezecea. La Vecernie, se pune Catisma a şaisprezecea, Catisma a nouăpsrezecea, a douăzecea şi Catisma întâi. La Ceasul întâi, Catisma a doua, la Ceasuri, se pune Catisma a treia, a patra şi a cincea. Joi la Utrenie, se pune Catisma a şasea, a şaptea, a opta, la Ceasul întâi se pune Catisma a noua, iar la Ceasuri se pune Catisma a zecea, a unsprezecea şi a doisprezecea. Vineri la Utrenie se pune Catisma a treisprezecea, a paisprezecea şi a cinsprezecea; la Ceasul întâi nu este Catismă, iar la Ceasuri se pune Catisma a nouăsprezecea şi a douăzecea. La Vecernie, se pune Catisma a optsprezecea. Sâmbătă la Utrenie, se pune Catisma a şaisprezecea şi şaptesprezecea şi aşa se încheie Tipicul Catismelor.

 

Însemnare despre cum să se citească Catismele în Sfânta şi Marea Săptămînă a Patimilor

De reţinut: În Săptămâna Patimilor o singură dată citim Psaltirea în biserică şi aceasta o citim aşa :

În Sâmbăta lui Lazăr, se pune Catisma întâi. În Duminica Floriilor, la Utrenie, se pune Catisma a doua şi a treia. Luni la Utrenie, se pune Catisma a patra, a cincea şi a şasea, iar la Ceasul întâi nu este Catismă. La Ceasuri, se pune Catisma a şaptea şi a opta, iar la Ceasul nouă, nu avem Catismă.

La Vecernie, se pune Catisma a optsprezecea. Marţi, la Utrenie, se pune Catisma a noua, a zecea şi a unspreszecea, iar la Ceasul întâi nu avem Catismă. La Ceasuri, se pune Catisma a doisprezecea şi a treisprezecea. La Ceasul nouă nu avem Catismă.

La Vecernie, se pune Catisma a optsprezecea. În miercurea cea mare la Utrenie, se pune Catisma a paisprezecea, a cinsprezecea şi a şaisprezecea, la Ceasul întâi nu avem Catismă, iar la Ceasuri, se pune Catisma a nouăsprezecea şi a douăzecea.

La Vecernie, miercuri, se pune Catisma a opstrezecea fără de metanii. Şi după aceasta nu se mai citeşte din Psaltire pînă la Sâmbăta Tomii, cu o singură exceptie - în Sâmbăta cea Mare, la Utrenie, se pune Catisma a şaptesprezecea cu Troparele ei în trei stări aşa după cum este scris în Tipic.


Capitolul 20 CUM TREBUIE SĂ SE CITEASCĂ CÂNTĂRILE LUI MOISE, (adică: să cântăm Domnului şi Domnului să cântăm)

 Să cântăm Domnului îl citim în toate duminicile ÅŸi în toate Praznicile cele ÃŽmpărăteÅŸti ÅŸi Praznicile Născătoarei de Dumnezeu ÅŸi în alte Praznice ÅŸi după Praznicele acestea. De asemenea, îl citim în Praznicile SfinÅ£ilor care au Polieleu sau Doxologie mare ÅŸi în toată perioada Penticostalului. Iar: Domnului să cîntăm", îl citim când nu este duminică ÅŸi nici vreun Praznic ÃŽmpărătesc, nici al Născătoarei de Dumnezeu, nici ÃŽnainteprăznuire ÅŸi nici după Prăznuirea lor. Nici când se prăznuieÅŸte vreun Sfânt, nici cînd Sfântul are Doxologie mare.

 

Capitolul 21 DESPRE CUM SE CÂNTĂ CATAVASIILE

 Catavasiile se cântă la Praznicile DomneÅŸti ÅŸi ale Născătoarei de Dumnezeu ÅŸi în zi de ÃŽnviere, adică duminica. Se cânta, de asemenea, la toÅ£i SfinÅ£ii mai importanÅ£i de peste tot anul. Ele se încep din prima zi a lunii septembrie ÅŸi pînă la Odovania Praznicului ÃŽnăltării Cinstitei Cruci, adică pînă în ziua a douăzeci ÅŸi una a aceleiaÅŸi luni. ÃŽn această perioadă se cânta Catavasiile Crucii: Crucea însemnând Moisii" iar din ziua a douăzeci ÅŸi doua ÅŸi pînă în ziua a douăzecea a lunii noiembrie se cânta Catavasiile Bunei Vestiri (Deschide-voi gura mea"), iar din ziua a douăzeci ÅŸi una a lunii noiembrie ÅŸi până în ziua treizeci ÅŸi una a lunii decembrie, adică până la Odovania Praznicului NaÅŸterii Domnului nostru Iisus Hristos, se cânta Catavasiile NaÅŸterii: Hristos se naÅŸte, slăviti-L", iar din  prima zi a lunii ianuarie până în ziua a paisprezecea a aceleiaÅŸi luni, adică până la Odovania Praznicului Arătării Domnului, a Bobotezei, se cânta Catavasiile Bobotezei: Fundul adîncului l-au descoperit". Iar din ziua a cinsprezecea a lunii ianuarie, până la Odovania ÃŽntâmpinării Domnului se cânta Catavasiile ÃŽntâmpinării Domnului: Pămîntul cel roditor de adâncime". Iar de la Odovania ÃŽntâmpinării Domnului, în afară de Postul Mare ÅŸi de perioada Penticostarului, până la ziua întâi a lunii august se cânta Catavasiile Bunei Vestiri: Deschide-voi gura mea". Iar din ziua întâi a lunii august ÅŸi până la Praznicul Schimbării la Fată, inclusiv în ziua Praznicului, se cânta Catavasiile Crucii: Crucea însemnând Moisii", iar după Praznicul Schimbării la Fată pînă la Odovania lui se cânta Catavasiile Praznicului: Cetele izraelitineÅŸti", iar din ziua a paisprezecea ÅŸi până în ziua a douăzeci ÅŸi doua, când este Odovania Praznicului Adormirii Maicii Domnului se cânta Catavasia Adormirii: Cea ÃŽmpodobită cu Dumnezeiască Slavă..., iar după acea, până pe data de douăzeci ÅŸi două a lunii septembrie se cântă Catavasiile Crucii: Crucea însemnînd Moisii".

Pentru perioada Postului Mare ÅŸi pentru perioada Penticostarului sunt Catavasiile,  în Duminica VameÅŸului ÅŸi a Fariseului, apoi în Duminica a doua, a patra ÅŸi a cincea din Postul cel Mare se cântă Catavasiile Bunei Vestiri: Deschide-voi gura mea, iar în Duminica Fiului Risipitor, a Lăsatului Sec de Carne ÅŸi a Lăsatului Sec de Brânză ÅŸi în Duminicile întâi ÅŸi a treia din Postul Mare ca ÅŸi în Duminica Floriilor ca ÅŸi în Săptămâna Patimilor se cântă Catavasiile Triodului. Iar dacă se va întâmpla să fie slujba unui Sfânt care se prăznuieÅŸte în toată această perioadă, în vreuna din zilele postului se cânta Catavasiile: Deschide-voi gura mea.

Iar din Duminica Sfintelor PaÅŸti, până la Odovania Praznicului ÃŽnvierii, se cântă Catavasiile ÃŽnvierii: Ziua ÃŽnvierii", iar în ziua ÃŽnjumătătirii Praznicului ÅŸi la Odovania lui se cântă Catavasiile ÃŽnjumătătirii: Marea  a închegat", iar în duminica a ÅŸasea după PaÅŸti ca ÅŸi la Odovania PaÅŸtelui se cânta Catavasiile: Mântuitorului Dumnezeu". Iar la Praznicul ÃŽnătării Domnului se cânta Catavasiile ÃŽnăltării: Cu Dumnezeescul nor acoperit fiind gângavul", iar de la ÃŽnăltare ÅŸi pînă la Odovania ÃŽnăltării se cânta Catavasiile: Mântuitorului Dumnezeu", adică a ÃŽnjumătătirii. Iar în Duminica a ÅŸasea după PaÅŸti a Sfintilor Părinti se cântă Catavasiile: Cu Dumnezeescul nor acoperit fiind gângavul". Iar la Pogorîrea Sfântului Duh, în perioada Cincizecimii se cântă Catavasiile Cincizecimii. Iar din Duminica Cincizecimii ÅŸi pînă la Odovania ei se cânta Catavasiile: Cu Dumnezeescul nor acoperit fiind gângavul". Iar în Duminica Tuturor SfinÅ£ilor ÅŸi până în ziua întâi a lunii august se cântă Catavasiile Bunei Vestiri: Deschive-voi gura mea".

 

Capitolul 22 ÎNVĂTĂTURĂ DESPRE CÂND SE CÂNTĂ ŞI CÂND NU SE CÂNTĂ IMNUL:CEEA CE EŞTI MAI CINSTITĂ DECÂT HERUVIMII, DE LA CÂNTAREA A OPTA

Se cuvine a ÅŸti că se cânta: Ceea ce eÅŸti mai cinstită decât Heruvimii", în toate Duminicile de peste an ÅŸi înainte de Praznice ÅŸi după Praznice ÅŸi în toate zilele săptămâinii, iar la Praznicile ÃŽmpărăteÅŸti ÅŸi ale Născătoarei de Dumnezeu nu se cânta: Ceea ce eÅŸti mai cinstită decât Heruvimii", adică la NaÅŸterea Născătoarei de Dumnezeu ÅŸi la Odovania Praznicului ei, la ÃŽnăltarea Cinstitei Cruci ÅŸi la Odovania Praznicului ei, la Intrarea în Biserică a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu ÅŸi la Odovania Praznicului ei, la NaÅŸterea Domnului Hristos ÅŸi a doua zi ÅŸi până la Odovania lui, la Tăierea ÃŽmprejur a Domnului ÅŸi la Pomenirea Sfântului Vasilie, la Dumnezeiasca Arătare a Domnului, adică la Bobotează, ÅŸi a doua zi ÅŸi la Odovania Praznicului ei, la Pomenirea întru Sfinti a Părintilor noÅŸtri ÅŸi a Marilor Ierarhi Vasile cel Mare ÅŸi Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu ÅŸi al lui Ioan Gură de Aur, la ÃŽntâmpinarea Domnului ÅŸi la Odovania Praznicului acestuia, la Buna Vestire a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, la Sâmbăta Dreptului Lazăr până la Duminica Tomei ÅŸi în toate Duminicile Cincizecimii, afară de Duminica Sfintilor Părinti, la ÃŽnjumătătirea Praznicului Cincizecimii ÅŸi la Odovania Praznicului lui, în miercurea cea dinaintea ÃŽnăltării, la ÃŽnăltarea Domnului nostru Iisus Hristos ÅŸi la Odovania Praznicului, la Pogorârea Sfântului Duh ÅŸi a doua zi a lui ÅŸi la Odovania Praznicului, la Schimbarea la Faţă ÅŸi al Odovania Praznicului, la Adormirea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu ÅŸi la Odovania ei, în toate aceste zile nu se cânta. Dar dacă se va întîmpla Odovania fiecărui Praznic al Domnului sau al Născătoarei de Dumnezeu Duminica atunci se va cânta:  Ceea ce eÅŸti mai cinstită decât Heruvimii".


 

Capitolul 23 ÎNVĂTĂTURĂ DESPRE CÂND SE CÂNTĂ BINECUVÂNTĂRILE ÎNVIERII ŞI DESPRE CÂND SE CÂNTĂ ANTIFOANELE

 Binecuvântările se cânta în zilele ÃŽnvierii peste tot anul ca ÅŸi la Praznicele cele ÃŽmpărăteÅŸti ÅŸi ale Născătoarei de Dumnezeu la care nu sunt Antifoane. De asemeni se cânta la ÃŽnainteaprăznuirii ÅŸi după Prăznuire ÅŸi în toate zilele Cincizecimii. De asemeni ÅŸi la Sfintii care au Priveghere cu Polieleu ÅŸi Vohod ÅŸi Doxologie ÅŸi la care sunt însemnate Fericiri în Tipic, la Sfânta Liturghie. Iar Antifoanele se cântă în primele paisprezece zile ale lunii septembrie în primele douăzeci ÅŸi cinci de zile ale lunii de lui decembrie, primele ÅŸase zile ale lui ianuarie, primele ÅŸase zile ale lui august, în perioada Postului Mare, la Duminica Floriilor, în perioada Cincizecimii, în Duminica PaÅŸtelui ÅŸi în toată Săptămâna cea Luminată, în Joia ÃŽnăltării Domnului, în Duminica Cincizecimii care este sfârÅŸitul Praznicelor ÅŸi în tot anul în toate zilele în care nu se arată cântarea la Fericirile Sfântului se cântă Antifoanele cele din toate zilele: Bine este a ne mărturisi Domnului", ÅŸi celelalte. Åži de se va arăta la vreun Sfânt Prochimen, Apostol, Evanghelie, în afară de Fericiri ÅŸi în aceste zile se cânta Antifoanele de toate zilele.

Capitolul  24    ÃŽNVÄ‚TÄ‚TURÄ‚ DESPRE CÂND TREBUIE SÄ‚ CÄ‚DEASCÄ‚ PREOTUL

Preotul cădeşte seara la Stihurile de la Doamne, strigat-am" şi la începurul Utreniei, şi la începutul Cântării a noua a Utreniei. Cădeşte şi la cântarea: Cei fără prihană" sâmbăta şi duminica. Cădeşte încă şi la Praznicele Domneşti şi la începutul Vecerniei celei mari. Şi preotul sau diaconul cădeşte în felul următor: întâi stînd înaintea Sfintei Mese şi făcînd cruce cu cădelnita şi aşa începe dinspre partea de miazăzi unde face iarăşi cruce, apoi merge spre partea dinspre răsărit şi apoi în partea cea spre miazănoapte şi cădeşte Sfânta Masă în chipul crucii. Şi cădând apoi întreg Sfântul Altar şi Jertfelnicul şi iese apoi prin uşa cea dispre miazănoapte şi mergând înaintea Uşilor Împărăteşti şi acolo face cruce cu cădelnita şi merge şi cădeşte Sfintele Icoane cele din partea de miazăzi, Icoana Mântuitorului Iisus Hristos şi a Hramului şi pe celelalte ale aceleiaşi părti asemeni le cădeşte şi pe cele din partea stângă, Icoana Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu, apoi pe cel mai mare, dacă este de fată iar dacă nu este cădeşte Icoana cea din locul lui. Şi aşa cădeşte pe toti fraţii lui din dreapta de cîte două ori ridicând înaintea lor cădelnita, în linie dreaptă şi apoi dea curmezişul, făcînd cruce. Şi după ce a cădit pe toti fraţii, stă în dreptul lor în mijloc şi aşteaptă până cînd strănile termină de cântat Stihul. Iar cînd prima strană termină de cântat atunci face cruce cu cădelnita către toti fraţii şi se înclină către ei cu cucernicie, şi ei toţi se înclină către preot. La fel cădeşte şi strana stîngă şi pe toti fraţii care stau în biserică. Şi apoi iese în pridvor şi acolo cădeşte după rânduială. Face cruce cu cădelnita, face cruce înaintea Uşilor Celor Frumoase, apoi cădeşte Sfintele Icoane din amândouă părtile, apoi pe toţi fraţii, după rânduiala lor. Şi pe urmă întorcîndu-se către Uşile Cele Frumoase se îndreaptă spre apus şi cădeşte pe toti fraţii în chipul crucii. Şi după ce intră în biserică din pridvor stă în mijlocul bisericii şi face cruce cu cădelnita înaintea Uşilor Împărăteşti. Şi de aici cădeşte pe cel mai mare apoi Iconostasul, apoi Icoana Mîntuitorului Hristos apoi şi pe cea din stînga a Născătoarei de Dumnezeu şi intră în Altar pe uşa cea din miazăzi şi face cruce înaintea Sfintei Mese şi dă apoi cădelnita.

 

Capitolul 25 ÎNVĂTĂTURĂ DESPRE CÎND TREBUIE SĂ SE TRAGĂ DVERA ALTARULUI ŞI CÎND NU

Se deschide dvera la începutul Vecerniei, ÅŸi stă deschisă pînă la Otpust. La Utrenie, stă de asemeni deschisă de la început ÅŸi pînă la sfîrÅŸit, iar la Ceasuri, cînd se citesc fără de Liturghie, se deschide la citirea Apostolului ÅŸi stă deschisă pînă la Otpustul slujbei, iar după Otpust se închide. Iarăşi la începutul Sfintei Liturghii, se deschide dvera ÅŸi stă deschisă pînă la Vohodul cel mare . Åži după Vohod iarăşi se închide cînd preotul sau diaconul strigă: UÅŸile! UÅŸile! Cu înÅ£elepciune să luăm aminte!, atunci se deschide ÅŸi stă deschisă pînă la Ecfonisul: Darul Domnului nostru Iisus Hristos", ÅŸi atunci se închide ÅŸi stă închisă pînă cînd strigă preotul: Mai ales este Prea Sfânta Născătoare" ÅŸi stă deschisă pînă cînd zice  preotul: Åži să fie milele marelui Dumnezeu" ÅŸi atunci se închide ÅŸi stă închisă pînă cînd zice  preotul: Cu frică de Dumnezeu cu credintă ", ÅŸi stă deschisă pînă în sfîrÅŸitul Sfintei Liturghii. Iar după sfîrÅŸitul Sfintei Liturghii, se închide de tot. Iar cînd se cîntă vreun Paraclis de Rugăciune, de la început ÅŸi pînă la sfîrÅŸit dvera stă deschisă.

De reţinut: că Sfintele Uşi niciodată nu se deschid numai la începutul Vecerniei celei mari, când se face priveghere şi cădeşte preotul şi la toate Vohoadele, adică ale Vecerniei şi ale Sfintei Liturghii şi ale Sfintei Evanghelii. De asemeni se deschid şi la arătarea Sfintelor Taine şi stau deschise pînă la împlinirea Dumnezeieştii Liturghii.

 

Capitolul 26 DESPRE APRINDEREA LUMÂNĂRILOR, CUM SE CUVINE SĂ APRINDEM LUMÎNĂRILE ÎN BISERICĂ DUMINICA, LA PRAZNICELE DOMNULUI IISUS HRISTOS ŞI ALE NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU ŞI ALE SFINTILOR ŞI ÎN CELELALTE ZILE

La Vecernia cea mică, după Binecuvîntarea preotului, paraclisierul este dator să aprindă lumînare înaintea Icoanei Mîntuitorului Hristos şi al Sfântului al cărui Hram este, care este în partea dreaptă Mîntuitorului şi înaintea Icoanei Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu care este în partea stîngă şi la Iconostas. Şi pe acestea să le stingă la Otpustul Vecerniei. Iar la Vecernia cea mare, mai înainte de cădirea preotului este bine să se aprindă lumînările aşa cum s-a arătat la Vecernia cea mică. Şi înaintea Icoanei celei Împărăteşti care este îmbrăcată în tablă. Şi de are Sfântul Priveghere, după întîia Slavă... a Catismei, la începutul lui Doamne, strigat-am" dator este să aprindă şi celelalte lumînări. Şi pe acestea trebuie să le stingă la Sfinte Dumnezeule, cel mai de pe urmă. La Utrenie, La Dumnezeu este Domnul, se cuvine a aprinde lumînările după cum s-a arătat mai înainte iar la începutul Miezonopticii, se cuvine a aprinde toate lumînările şi acestea rămîn aprinse pînă la sfîrşitultul Cîntării a treia. Şi atunci trebuie să le stingă iar la Cîntarea a opta, iarăşi le aprinde şi le lasă să ardă pînă la sfîrşitul Doxologiei celei mari. Şi apoi le stingem.

La Liturghie, mai înainte de începutul ei, în Altar trebuie să fe aprinsă o lumînare la Proscomidie şi după ce preotul se va îmbrăca în veşminte şi după ce s-a apropiat vremea de toacă, mai înainte trebuie să aprindă paraclisierul lumînare la Sfânta Masă , apoi în biserică după cum s-a arătat mai înainte. Iar la începutul Sfintei Evanghelii se cuvine să fie aprinse toate lumînările şi să fie lăsate să ardă pînă la Rugăciunea Amvonului.

Capitolul 27 DESPRE APRINDEREA LUMINILOR CELOR DIN TOATE ZILELE

În toate zilele începutul Vecerniei, se cuvine să aprindem lumînările mai înainte la Icoana Mîntuitorului Iisus Hristos şi a Sfântului a cărui Hram este, din partea dreaptă a stranei, apoi a Icoanei Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu din stînga stranei. Apoi înaintea Iconostasului şi de este vreun Sfânt care să aibă: Fericit Bărbatul", atunci aprindem şi înaintea Analogului şi înaintea Icoanei Mîntuitorului Hristos aceea din tablă. Şi în Sfântul Altar la Sfânta Masă aprindem, iar dacă Paraclisierul nu are atunci să aprindă după Catisme şi să le stingă după Sfinte Dumnezeule" cel de la sfîrşit. La Vecernie, după cum s-a arătat mai înainte, se aprinde lumînare înaintea Mîntuitorului şi a Născătoarei de Dumnezeu.

La Utrenie se cade să se aprindă lumînările precum s-a arătat mai înainte la slujba Vecerniei. Åži la: Dumnezeu este Domnul aprinde lumânare ÅŸi înaintea Iconostasului. De are Sfântul Polieleu se cuvine să aprindem toate lumînările ÅŸi le lăsăm aprinse pînă la Cîntarea a treia, iar mai apoi le stingem. La Cîntarea a  opta le aprindem ÅŸi le lăsăm aprinse pînă la sfîrÅŸitul Doxologiei celei mari.

La începutul Sfintei Liturghii se cuvine a aprinde  lumînările după cum s-a arătat mai înainte duminica. Pentru Praznicele NaÅŸterii Domnului ÅŸi ale Botezului ÅŸi la celelalte Praznice DomneÅŸti ÅŸi ale Născătoarei de Dumnezeu ÅŸi întru Sfânta Săptămîna cea Luminată ÅŸi  a Sfintilor ce au Priveghere se aprind lumânările după cum  s-a arătat mai înainte.

Capitolul 28 ÎNVĂTĂTURĂ DESPRE CÎND NU SE CUVINE SĂ STEA FRAŢII JOS ÎN BISERICĂ

 La Utrenii, cînd se citesc cei ÅŸase Psalmi ÅŸi la: MăreÅŸte suflete al meu pe Domnul" ÅŸi la Axion totdeauna, iar la Sfânta Liturghie, la Evanghelie totdeauna ÅŸi la arătarea Sfintelor Taine.

 

 

 

 

Capitolul 29 DESPRE CANONARH

 Se cuvine a ÅŸti că este datoria canonarhului, după ce face închinăciune să zică din carte, să aÅŸtepte sfîrÅŸitul Stihirii ÅŸi de abia atunci să facă închinăciune odată cu fratii. Åži la cealalată strană mergând ÅŸi acolo face deasemenea la fel. La sfîrÅŸitul Stihului: Că s-a întărit mila Lui peste noi, se adună amîndouă stranele la mijlocul bisericii, mergînd toÅ£i odată. Åži împreunându-se amândouă stranele după obicei de o parte ÅŸi de alta ÅŸi canonarhul stând în mijlocul lor face către toti închinăciune cu evlavie. De asemeni fac ÅŸi amândouă stranele odată închinăciune cu bunăcuviită fără ca să-ÅŸi plece genunchii ÅŸi ridicînd apoi glasul mai sus ÅŸi cântând: Că s-a întărit mila Lui peste noi" Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii, după glasul Stihirii din Minei. Iar la sfîrÅŸit iarăşi toti fraÅ£ii împreună cu canonarhul făcând închinăciune unii către altii la locurile care sunt. Apoi acelaÅŸi canonarh zice: Aliluia cu capul descoperit ÅŸi dator este a aÅŸtepta pînă cînd se va sfârÅŸi Prochimenul ÅŸi Aliluia. Åži apoi se închină după obicei ÅŸi se întoarce la locul lui. De asemeni ÅŸi la Stihoavnă se cuvine ca toti să iasă în mijloc ÅŸi făcând o închinăciune toti odată cântă Stihirile Stihoavnei ÅŸi canonarhul este dator să încetinească ca ÅŸi prima dată. Åži sfârÅŸindu-se Stihira Născătoarei, face închinăciune ÅŸi merge la locul său. Åži lui i se cuvine să aibă capul acoperit cînd canonarhiseÅŸte, dar mai ales când stă în mijlocul bisericii pentru buna cucernicie.

Capitolul 30 DESPRE MODUL CUM NU TREBUIE SĂ SE ŢIPE LA CÂNTARE

 Strigarea cea fără orânduială a celor ce cântă în biserică nu se cade să fie primită în cântarea bisericii. De asemenea ÅŸi cel care o cântă la biserică nu trebuie să fie primit. Să fie scos din dregătoria sa ÅŸi să nu mai cânte în biserică. Pentru că se cuvine să cântăm cu bună cucernicie ÅŸi frumoasă glăsuire ÅŸi să înăltăm Slavă... Stăpânului tuturor ÅŸi Domnului ca ÅŸi din gurile inimii sale. Iar cei ce nu ascultă acestea, muncii celei veÅŸnice sunt vinovati, ca unii ce nu se supun învătăturilor Sfintilor Părinti ÅŸi ale Pravilelor.

Capitolul 31 ÎNVĂTĂTURĂ DESPRE DESCOPERIREA CAPULUI

 De reÅ£inut că la Sfânta Liturghie ne descoperim capele noastre la Vohod ÅŸi la ascultarea Sfintei Evanghelii ÅŸi la Vohodul cel mare la cântarea Heruvicului ÅŸi la cuvintele Domnului Hristos ÅŸi la Tatăl nostru ÅŸi la arătarea Sfintelor Taine ÅŸi la Vohodul Vecerniei.

 

 

 

Capitolul 32 DESPRE NEVORBIREA ÃŽN BISERICÄ‚

 De reÅ£inut ca să nu se facă vorbe când stau fratii în strane că ÅŸi aceasta este cu totul oprită de Sfintii Părinti. Åži nici nu trebuie să iasă cineva sau să intre până se va spune Citirea ÅŸi să nu mai intre cineva la locul său când strana cânta, ci numai atunci când începe să cânte cealaltă strană, făcând metanie fratilor.

 

Capitolul 33 DESPRE CUM SE CUVINE A AVEA DEŞTEPTĂTOR

 ÃŽn Sfânta ÅŸi Marea Patruzecime, adică în Postul Mare, cel mai mare porunceÅŸte unuia dintre fraÅ£i ca să trezească pe fratii ce stau în biserică, pe fiecare la o anumită citire. După ce va citi putin cel care citeÅŸte se scoală de la locul său ÅŸi face trei închinăciuni în mijlocul bisericii ÅŸi aÅŸa făcând îi înconjură pe frati. Åži pe oricare dintre fraÅ£i dacă îl află dormind îl trezeÅŸte pe el în liniÅŸte, iar el trezindu-se merge în mijloc ÅŸi face trei metanii cu genunchii pînă la pământ ÅŸi apoi către străni câte o metanie. Åži mergând stă la locul său. ÃŽnsă aceasta nu se mai face acum ÅŸi în cele mai multe dintre tipice nu se mai găseÅŸte ÅŸi mi se pare mie că pentru îndeletnicirea noastră cea leneşă ÅŸi pentru că nu răbdăm cu dragoste mustrarea. Pentru aceasta unii au trecut aceasta sub tăcere. AcelaÅŸi deÅŸteptător să trezească ÅŸi pe toÅ£i fraÅ£ii pe la chilii, zicând: Vremea cântării ÅŸi Ceasul rugăciunii.

Capitolul 34 DIN ÎNVĂTĂTURILE SFINTILOR APOSTOLI ŞI ALE SFINŢILOR PĂRINŢI DESPRE SFÂNTA ŞI MAREA PERIOADĂ A POSTULUI MARE FATĂ DE CARE ESTE DATOR TOT CREŞTINUL CU VREDNICIE SĂ O PĂZEASCĂ

Întru Sfânta şi Marea Patruzecime în ziua dintâi a primei săptămâni, adică luni, nicidecum nu trebuie să uităm. De asemeni şi marti. Iar miercuri, după săvârşirea Sfintei Liturghii celei mai înainte Sfinţite, se pune masă şi mâncăm pâine caldă şi din seminţele celei de mâncare caldă şi se dă şi apă caldă cu miere. Iară cei ce nu pot să păzească primele două zile din post mănâncă pâine şi beau apă, după Vecernia de marţi. La fel vor face şi cei bătrâni. Iar sâmbetele şi duminicele se dezleagă numai la untdelemn şi la vin, iară în celelalte săptămâni de post până seara se posteşte în primele cinci zile şi mâncăm numai mâncare uscată, în afară de zilele de sîmbătă şi duminică, iar peşte în Sfântul şi Marele Post să nu îndrăznim a mânca afară de Praznicul Bunei Vestiri a Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu şi de Duminica Floriilor. Iar în Vinerea primei săptămâni şi în Miercurea Marelui Canon a săptămânii a cincea şi în Joia cea Mare deşi unele Tipice poruncesc să se dezlege la vin şi la untdelemn, totuşi nu se dezleagă pentru cinstea zilelor. Iar Înaintea Prăznuirii Bunei Vestiri şi în seara dinaintea Acatistului Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu dezlegăm la untdelemn şi vin. Iar dacă vreun monah va mânca peşte stricând Postul cel Mare, înafară de Praznicul Bunei Vestiri şi de Duminica Floriilor, unul ca acesta să nu se împărtăşească cu Sfintele Taine la Sfintele Paşti. Iară la o anumită vreme să se pocăiască şi metanii să facă câte trei sute.

DESPRE ÎMPĂRTĂŞIREA CU TAINELE DOMNULUI HRISTOS

 Când voieÅŸte cineva să se ÃŽmpărtăşească cu Sfintele Taine ale Domnului Hristos se cuvine să postească toată săptămâna. De luni să postească ÅŸi să petreacă în post ÅŸi rugăciune ÅŸi să fie cu luare aminte cu totul desăvârÅŸit ÅŸi atunci cu frică ÅŸi cu mare cucernicie să primească Preacuratele Taine.

DESPRE SPĂLAREA PE DINTI A FRAŢILOR CELOR CE SE ÎMPĂRTĂŞESC CU SFINTELE TAINE A DOMNULUI HRISTOS

 De reÅ£inut este ÅŸi aceasta despre spălarea fraÅ£ilor în biserică celor ce s-au împărtăşit după cum s-a zis. Cu bună credinţă este a-ÅŸi spăla gura în spălătoare aÅŸa cum a poruncit Dumnezeiescul Părinte Ioan Gură de Aur din cauza scuipării ÅŸi se face în felul următor: După primirea Sfintelor Taine, fratele ia Anafora ÅŸi o potriveÅŸte pe ea ÅŸi primeÅŸte căldură din cea rămasă din turnarea în Dumnezeiescul Potir luând putin în gură ÅŸi clătindu-o, o înghite. Åži gura spălându-ÅŸi putin ÅŸi cu un prosop curat, deasupra unui vas pregătit pentru aceasta, se ÅŸterge.

ÎN SFÂNTA ŞI MAREA DUMINICĂ A PAŞTELUI ŞI ÎN TOATĂ SAPTĂMÂNA LUMINATĂ DEZLEGĂM NOI, MONAHII LA BRÂNZA ŞI OUĂ ŞI PEŞTE, IAR MIRENII LA CARNE

 Iar din Lunea ÃŽnvierii de când se începe a cânta Ceasul trei ÅŸi Ceasul ÅŸase după rânduiala lor, cu Jumătătile de Ceasuri ÅŸi odată cu acestea ÅŸi ObedniÅ£a, se dă binecuvântarea fraÅ£ilor, ca luni, miercuri ÅŸi vineri, în toată perioada Cincizecimii să manânce câte două unghii de paximadă, iar după cântarea Ceasului nouă, desăvârÅŸit să mănânce. De asemeni ÅŸi la Ajunul NaÅŸterii ÅŸi a Botezului Domnului când acestea cad sâmbătă sau duminică, iar în Duminica Pogorârii Sfântului Duh se face plecarea genunchilor la Vecernie ÅŸi săptămâna aceea este dezlegare să se mănânce peÅŸte, brânză, ouă ÅŸi lapte, iar mirenii pot mânca ÅŸi carne până la Duminica Tuturor SfinÅ£ilor.

Capitolul 35 DEZLEGĂRILE CELE PESTE TOT ANUL

 Se cuvine să ÅŸtim că de se va întâmpla Praznicul Domnului Hristos ÅŸi al Sfintei ÅŸi DumnezeieÅŸtii sale Arătări (adică a Botezului), miercuri sau vineri, dezlegăm la brânză ÅŸi la ouă, iar mirenii ÅŸi la carne, iar la Hramul NaÅŸterii Născătoarei de Dumnezeu sau ÃŽntâmpinării Domnului sau Adormirii, dacă vor cădea miercuri sau vineri, dezlegăm la peÅŸte ÅŸi la vin. Iar Praznicul Schimbării la Fată ÅŸi al Intrării în Biserică, în orice zi se va întâmpla, dezlegăm la peÅŸte ÅŸi la vin ÅŸi mâncăm de două ori în ziua respectivă. Iar Buna Vestire, în oricare din zilele Sfântului Post, se va arăta până la Duminica Floriilor de se va întâmpla dezlegăm la peÅŸte ÅŸi la vin. Åži mâncăm o dată în zi afară de sâmbătă ÅŸi duminică. Iar în Săptămâna cea Mare, până în Joia cea Mare, dezlegăm la vin ÅŸi la untdelemn. Iar în Vinerea cea Mare numai la vin. Iar Praznicul NaÅŸterii Mergătorului ÃŽnainte ÅŸi al Sfântului Apostol Petru ÅŸi Pavel ÅŸi al Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, de se va întâmpla miercuri sau vineri, mâncăm peÅŸte ÅŸi bem vin de două ori pe zi. Iar la ÃŽnăltarea Cinstitei Cruci ÅŸi la Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul nu mâncăm peÅŸte, ci doar untdelemn ÅŸi bem vin ÅŸi seara iarăşi fără de peÅŸte mâncăm poame din struguri sau altceva asemeni acestora pe care Dumnezeu le-a dăruit. Iar în cele douăsprezece zile după NaÅŸterea Domnului Iisus Hristos ÅŸi în Săptămâna cea dinaintea Lăsatului Sec de Carne ÅŸi în Săptămâna cea Luminată ÅŸi Săptămâna Cincizecimii se dezleagă la brânză, la ouă iar mirenii ÅŸi la carne. Iar în Săptămâna brânzii dezleagă ÅŸi monahii ÅŸi mirenii la brânză ÅŸi la ouă, iar miercuri ÅŸi vineri se dezleagă după ceasul al nouălea, o singură dată în zi. Iar în miercurile ÅŸi vinerile din toată Perioada Cincizecimii se dezleagă monahii la untdelemn ÅŸi la vin, iar mirenii ÅŸi la peÅŸte, afară de Miercurea ÃŽnjumătătirii Praznicului ÅŸi de Miercurea Odovaniei PaÅŸtelui. Pentru că în aceste zile se dezleagă la peÅŸte ÅŸi la vin, atât monahii cât ÅŸi mirenii, iar unii dezleagă ÅŸi în celelalte miercuri ÅŸi vineri ale Cincizecimii.

ÃŽnsemnare: Se cuvine să ÅŸtim că în Postul Sfintilor Apostoli ÅŸi în cel al NaÅŸterii Domnului Hristos, marÅ£i ÅŸi joi nu mâncăm peÅŸte ci numai untdelemn ÅŸi vin, iar luni, miercuri ÅŸi vineri nu mâncăm nici untdelemn ÅŸi  nici vin, ci postim până la ceasul al nouălea ÅŸi mâncăm în acele zile numai mâncare uscată. Sâmbetele ÅŸi duminicile mâncăm peÅŸte, iar dacă se întâmplă să cadă un Sfânt marti sau joi, se întâmplă să fie un Sfânt care să aibă Doxologie mare, atunci mâncăm peÅŸte. Åži dacă se va întâmpla luni, de asemeni mâncăm peÅŸte. Iar dacă se va întâmpla miercuri sau vineri, dezlegăm numai la untdelemn ÅŸi la vin ÅŸi mâncăm o singură dată în zi. Iar dacă s-ar întâmpla miercuri sau vineri să cadă un Sfânt care are Priveghere, dezlegăm la untdelemn, la vin ÅŸi la peÅŸte. Åži dacă se va întâmpla Pomenirea Sfântului al căruia este Hramul Bisericii, miercuri sau vineri, de asemeni facem dezlegare la untdelemn, vin ÅŸi peÅŸte.

PENTRU POSTUL PREA SFINTEI NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU

 ÃŽn Postul Adormirii PreaSfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare, cincisprezece zile, afara de Schimbarea la Faţă a Domnului Hristos, postim până la ceasul nouă din zi. Luni, miercuri ÅŸi vineri mâncăm mâncare uscată ÅŸi facem ÅŸi metanii până la pământ, până la ÃŽmpărtăşirea cu Sfintele Taine, iar marti ÅŸi joi mâncăm mâncare fără untdelemn. Iar sâmbătă ÅŸi duminică mâncăm mâncare cu untdelemn ÅŸi bem vin, iar peÅŸte nu mâncăm până la Adormirea Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu numai de ziua Schimbării la Faţă a Domnului Hristos, când mâncăm peÅŸte de două ori în zi.

DESPRE POSTURILE CELE LEGIUITE PE CARE BISERICA SOBORNICEASCĂ LE-A PĂSTRAT PENTRU DREPT-CREDINCIOŞII CREŞTINI. PRAVILA SFINŢILOR APOSTOLI

 Oricare episcop, preot sau diacon sau citeÅ£ sau cântăreÅ£ nu posteÅŸte Postul cel Mare ÅŸi toate miercurile ÅŸi vinerile din tot anul afară de faptul că este neputincios, să se caterisească iar mireanul să se afurisească.

Aşadar, Învătăturile Sfintilor Apostoli spun că Sfântul şi Marele Post, de asemeni şi toate miercurile şi vinerile de peste tot anul, întocmai trebuie să se postească apoi, după cum în Sfântul şi Marele Post mâncăm, aşa mâncăm şi miercurile şi vinerile din tot anul, afară dacă suntem neputincioşi sau dacă este Praznic, pentru că zice Cuvântul de Învătătură: Cel ce nu posteşte întru aceste zile preot, dacă este, să se caterisească, iar mirean, de este, să nu se împărtăşească o anumită vreme.

Capitolul 36 DESPRE VIAÅ¢A PETRECERII CELEI DE OBÅžTE

 Pe scurt ÅŸi despre treburile de o nevoie faţă de care este dator cel mai mare să privească ÅŸi să ia aminte la mănăstiri. Ce trebuie să păzească neschimbat strădaniile Sfintilor ÅŸi de Dumnezeu purtătorilor Părinti ale începăturilor vietii celei de obÅŸte, despre mâncare ÅŸi băutură după cum s-a socotit. Ne-am învătat din Tipicul Sfântului Munte al Athosului despre Praznicele mici, după cum se vorbeÅŸte acolo, a cânta: Dumnezeu este Domnul", iar pentru mâncare ÅŸi băutură precum ÅŸi celelalte Praznice nu se dezleagă, ca ÅŸi niÅŸte zile de post acestea se învaţă. Åži acestea se cuvine atunci când se întâmplă o zi de post sau vreun Praznic, iar Slujbele ÃŽmpărăteÅŸti ÅŸi cele Mari, adică ale NaÅŸterii Domnului Iisus Hristos ÅŸi DumnezeieÅŸtii Arătări, adică a Botezului ÅŸi a Joii cele Mari ÅŸi a Sâmbetei celei mari au altă formă ÅŸi altă slujbă.

 

 

Capitolul 37 ÎNVĂTĂTURI DESPRE MÂNCARE ŞI BĂUTURĂ SÂMBĂTA, DUMINICA ŞI ÎN CELELALTE ZILE ALE SĂPTĂMÂNII ŞI DESPRE TOATĂ GĂTIREA MESEI

Duminica, la Praznicele ÃŽmpărăteÅŸti, se cuvine a mânca trei feluri de bucate, iar seara două, iar în celelalte zile ale săptămânii, marti ÅŸi joi ÅŸi sâmbătă, două, iar seara una. Åži trebuie să se ÅŸtie ÅŸi aceasta, că cel ce slujeÅŸte la masa fratilor este dator să bată în toacă sau să tragă clopotul pentru ca să se adune toti la masă ÅŸi citeÅŸte apoi Psalmul 144: ÃŽnălta-Te-Voi Dumnezeul meu ÃŽmpăratul meu !. Åži terminând Psalmul acesta zice ÅŸi Tatăl nostru", Slavă" Åži acum", Doamne miluieÅŸte" (de trei ori), Binecuvintează" ÅŸi mâncare fiind pusă pe masă, cel mai mare sau preotul de rând Binecuvintează masa zicând: Hristoase Dumnezeule Binecuvintează mâncarea ÅŸi băutura robilor tăi ! ÅŸi celelalte. Åži stă fiecare la locul său după rânduială, cu bună cuviintă ÅŸi fără ca să vorbească, iară citetul îndată începe să citească titlul citirii cuvântului ce vrea ca să-l citească, zicând: Binecuvintează părinte" pentru a citi  apoi cel mai mare sau preotul cel de rând, zice: Pentru Rugăciunile Sfântului al căruia este cuvântul" ÅŸi citeÅ£ul zicând: Amin, începe apoi a citi. Se face mâncarea în liniÅŸte ÅŸi cu luare aminte la cuvântul care se citeÅŸte. După sfârÅŸitul mâncării, cel mai mare loveÅŸte în clopotel ÅŸi vine bucătarul cel mai mare cu coÅŸul ÅŸi face trei închinăciuni ÅŸi zice: Pentru Rugăciunile Sfintilor" ÅŸi celelalte. Cel mai mare răspunde: Amin, apoi bucătarul spune: Binecuvintează Părinte Sfinte a adună rămăşitele Mesei !, iar cel mai mare spune: Hristoase Dumnezeule Binecuvintează sfărâmiturile Mesei ÅŸi le înmulteÅŸte pe acestea întru Sfânt locaÅŸul acesta ÅŸi în  toată lumea ta !. Bucătarul spune apoi: Amin ÅŸi adună sfărâmiturile de la masă. Apoi cel mai mare iarăşi loveÅŸte în clopotel ÅŸi se scoală de la masă citetul citind: Pentru Rugăciunile" cel mai mare spune: Amin. CiteÅ£ul: Bine este cuvântat Dumnezeu cel ce ne iubeÅŸte ÅŸi ne hrăneÅŸte pe noi, din tinereÅ£ile noastre" ÅŸi celelalte: Slavă" Tie Doamne, Slavă" Sfinte, Slavă" ÃŽmpărate" ÅŸi celelalte. Apoi: Slavă" Åži acum", Doamne miluieÅŸte (de trei ori), Binecuvintează, iar fratele cel ce voieÅŸte a ridica panaghia zice: BinecuvântaÅ£i PărinÅ£i cinstiÅ£i ÅŸi mă iertaÅ£i pe mine păcătosul ! ÅŸi preotul zice: Dumnezeu să te ierte ÅŸi să te miluiască ! ÅŸi luând panaghia cu amândouă mâinile, cu vârfurile degetelor, o înaltă deasupra capului spre Sfânta Treime, zice cu glas mare: Mare este numele . Iar cel mai mare sau preotul cel de rând zice: Al Prea Sfintei Treimi" ÅŸi mutându-l deasupra capului PreaSfintei Născătoare de Dumnezeu, îl însemnează CruciÅŸ zicând: Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu ajută-ne nouă, iar preotul: Cu ale ei Sfinte Rugăciuni, Dumnezeu miluieÅŸte-ne ÅŸi ne mântuieÅŸte pe noi !. Åži zice citeÅ£ul: Fericimu-Te pe Tine toate neamurile" apoi cântăm: Cuvine-se să Te Fericim" ÅŸi până se termină Cântarea, se termină ÅŸi Panaghia de împărtit. Atunci vine ÅŸi cel ce a rânduit panaghia ÅŸi stă la colturile mesei celei dinspre uşă privind cu umilintă către cel mai mare ÅŸi mâinile avându-le strânse la piept zice cu glas mare ÅŸi cu cucernicie: Părintilor SfinÅ£i iertaÅ£i-mă pe mine păcătosul ! ÅŸi căzând, se închină până la pământ ÅŸi luând Iertăciune ÅŸi Binecuvântare se scoală. Iar cel mai mare sau preotul cel de rând, săvârÅŸeÅŸte cealaltă Rugăciune a Mesei. După rânduiala care s-a arătat mai înainte, la Slujba ÃŽnvierii, după Ceasul al treilea, pagina ".. Iar  unde nu se ridică Panaghia, sculându-ne zice citetul după obicei: Pentru Rugăciunile Părintilor SfinÅ£ilor " ÅŸi preotul spune: Amin. CiteÅ£ul: Bine este cuvântat Dumnezeu cel ce ne hrăneÅŸte pe noi din tineretile noastre "! Slavă" Tie Doamne, Slavă" Tie Sfinte, Slavă" Tie ÃŽmpărate", apoi: MulÅ£umim Å¢ie Hristoase Doamne Dumnezeul nostru !. După aceea spune: Cuvine-se să Te Fericim pe Tine" Slavă" Åži acum" Doamne miluieÅŸte ! (de trei ori), Binecuvântează !, apoi cel mai mare zice: Bine este cuvântat Dumnezeu, cel ce ne hrăneÅŸte pe noi din darurile Sale cele bogate" ÅŸi citeÅ£ul spune: Amin! ÅŸi ieÅŸind el din trapeză, trapezarul împreună cu bucătarul cel mare ÅŸi cu slujitorii lor, cad înaintea lor cerând iertare, iar cel mai mare zice: Dumnezeu să vă miluiască ÅŸi să vă mântuiască pe voi, care ne slujiti nouă !, ÅŸi aÅŸa fraÅ£ii făcând metanie celui mai mare ies de la Masă ÅŸi merg la chilii cu bună rânduială ÅŸi fără de tulburare. Deci acest Tipic trebuie să se tină, să se păzească sâmbăta ÅŸi duminica ÅŸi la Praznicele Săptămânii afară de ale Cincizecimii, peste toate zilele aÅŸa să fie. Iar vin dacă s-ar întâmpla să fie nu este cuviincios să se bea, după Tipic, fără numai duminică sau la Praznicele DomneÅŸti, pentru că atunci este de trebuintă să se bea câte un pahar, câte două sau cel mult, câte trei, iar altceva nimic. Câte două sau câte trei pahare nu zic după Tipic, ci după nevoie să se facă. Åži mai ales dacă s-ar întâmpla după cum am zis, pentru cele trei feluri de mâncare duminica sau la Praznicele cele Mari ÅŸi aÅŸa după cum am zis, să se dea două feluri de mâncare pentru ca să fie rânduială ÅŸi, de multe ori, să se mai dea ÅŸi încă un fel de mâncare. AÅŸa ÅŸi cu vinul să se dea două pahare, iar de mai multe ori să se dea ÅŸi câte al treilea pahar. Dar dacă s-ar putea ca ÅŸi în zilele cele zise ÅŸi hotărâte, după cum am zis totdeauna, după cum ÅŸi marele Simion Făcătorul de Minuni spune, să nu se bea, pentru că lauda monahului este a nu bea vin niciodată. Iar dacă va bea pentru neputinta trupului său, să bea însă putin. La fel ÅŸi Pimen, marele părinte al nostru, spune: Monahilor nicidecum nu li cuvine să bea vin !. Pentru aceasta ÅŸi în altă zi de rând, în afară de duminică, pentru oarecare neputintă este nevoie, se bea putin după cuvântul Sfântului Simion care zice: PuÅ£in vin se cuvine a bea pentru tămăduire !. Åži chiar dacă este vin nu se cuvine să se dea în toate zilele după cum DumnezeieÅŸtile Pravile poruncesc. Åži de se va întâmpla în zilele acestea să fie brânză, ouă sau peÅŸte, se cuvine să mâncăm dar fără a se îngriji de acestea, ÅŸi se cade ÅŸi se cuvine să împărtim partea de brânză fiecăruia, să dăm fratilor câte o felie ÅŸi jumătate din celelalte. De asemeni ÅŸi untdelemn să se puie cu măsură în fiecare fiertură. Această rânduială se cade să se facă totdeauna când se mănâncă amândouă felurile. Iar dacă orice mâncare de la orice iubitor de Hristos se face ÅŸi pentru ca să nu se necăjească cel ce a adus-o, de nevoie se cuvine să păstrăm măsura ÅŸi aÅŸa iarăşi, nu fără de socoteală ÅŸi fără de grijă ci cu mai mult folos se face spre slava lui Dumnezeu. Iar dacă nu   s-ar întâmpla aÅŸa totdeauna în zilele cele rânduite cu acele măsuri de Cântare de brânză, de unt ÅŸi de celelalte se cuvine să ne hrănim. Åži de multe ori dacă este cu putintă să le împutinăm pe acestea se cuvine să înmultim nevoinÅ£a. După cum zice cu adevărat ÅŸi Marele Vasile întru scrierile sale pustniceÅŸti. Că aÅŸa se cuvine fiecăruia a vietui când îi vine vremea ca să mănânce atâta cât să se arate pe el celor ce sunt de fată ÅŸi îl privesc. Deci, după Tipicul acesta, pentru brânză ÅŸi pentru untdelemn ÅŸi pentru vin peste tot anul cu măsură ÅŸi cu rânduială se cade să se facă. După cum ÅŸi DumnezeieÅŸtii Părintii noÅŸtri poruncesc ÅŸi sfătuiesc spunând: De toate cu măsură ÅŸi cu rânduială să se facă . La fel ÅŸi Sfântul Efrem zice: Că mare primejdie este unde Legile Praznicelor nu sunt respectate. Åži zicem după rânduială, deci după sfârÅŸitul Cincizecimii, adică de la Duminica tuturor Sfintilor  până la Sfintii Apostoli, marÅ£ea ÅŸi joia mâncăm o fiertură fără de untdelemn ÅŸi aceasta la ceasul al nouălea ÅŸi o altă mâncare uscată. Iar luni, miercuri ÅŸi vineri mâncare uscată se cade să mâncăm, pâine ÅŸi apă ÅŸi altele asemenea acestora. Iar sâmbătă ÅŸi duminică două feluri de mâncare se cuvine a se mânca, iar mai des se poate mânca ÅŸi peÅŸte. Åži când se mănâncă ÅŸi mâncare gătită, se cuvine ÅŸi altă mâncare împreună cu dânsa să se mănânce, ca să fie împreună cu dânsa două feluri de mâncăruri. Iar de la Sfintii Apostoli până la Postul Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, martea ÅŸi joia, două feluri de mâncare se cuvine a mânca ÅŸi de două ori pe zi, iar miercuri ÅŸi vineri se mănâncă o dată la ceasul al nouălea după ÃŽnvătăturile Sfintilor Părinti. După cum Sfântul Simion, Făcătorul de Minuni a zis: Că se cade monahului  să postească până la ceasul al nouălea. De asemeni ÅŸi în viaÅ£a Prea Cuviosului nostru Părinte Pahomie zice îngerul în Predania VieÅ£uirii de obÅŸte, cum că în ceasul al nouălea se mănâncă ÅŸi când voiesc a mânca să facă trei metanii.

DESPRE CEA DE-A DOUA MÂNCARE SE CUVINE SĂ ŞTIM

Iar după scularea fratilor de la masă să fie ÅŸi a doua mâncare să se pună bucate ca ÅŸi pe masa cea dintâi ca să mănânce trapezarul , bucătarul, citetul ÅŸi ceilalÅ£i slujitori. Åži aceasta Se cuvine să ÅŸtim cum că nimănui nu i se cuvine să ia nici măcar  o bucătică de la masă sau să o dea altuia sau să o ducă în chilie. Åži nici să ceară ceva de la frati să aibă în chilia sa pâine sau linte sau fiertură sau poame sau altceva din acestea să le aibă acolo ci toate să se mănânce de obÅŸte. Iar dacă cineva pentru neputintă nu poate să vină la masă unuia ca acestuia, după porunca celui mai mare, să-i dea la chilia lui toată mâncarea. Iar dacă cineva trimite, fiind plecat undeva, pentru vreo treabă ÅŸi va zăbovi ÅŸi nu va putea să fie cu fratii la masă să i se dea ÅŸi aceluia însă la masă să mănânce. ÃŽnsă nimenea să nu fie liber aÅŸa după cum zic a mânca în chilie. Deci cu totul acest lucru îl îndepărtăm ca pe unul care ne îndepărtează de viata de obÅŸte. Iar după Vecernie, loveÅŸte în toacă de trei ori ÅŸi intră frati la masă, iar pentru cină nimic nu se cade a fierbe dar nici rece nu trebuie să se mănânce, ci să se încălzească putin mâncarea de la prânz. Aceasta până seara să fie păzită, să fie cărbuni în cuptor ÅŸi pe dânsul să stea un vas de lut până seara ÅŸi aÅŸa mâncarea caldă se va păstra ÅŸi fără să se strice ÅŸi bună ÅŸi la cină se va pune. Åži intrând fraÅ£ii la masă zice chelarul cu mare glas: Doamne Binecuvintează!, ÅŸi se roagă. Apoi cel mai mare loveÅŸte în clopotel ÅŸi zice citeÅ£ul: Mânca-vor săracii ÅŸi se vor sătura ÅŸi vor lăuda pe Domnul cei ce-l caută pe Dânsul, vii vor fi inimile lor în veacul veacului Slavă" Åži acum" Doamne MiluieÅŸte (de trei ori) Binecuvintează!, iar cel mai mare zice: Hristoase Dumnezeule Binecuvintează mâncarea ÅŸi băutura robilor tăi. Că Sfânt eÅŸti totdeauna acum ÅŸi pururea ÅŸi în vecii vecilor. Åži dacă este mângâiere, atunci pune ÅŸi băutură câte două pahare, aÅŸa după cum s-a făcut la prânz, iar după cină, sculându-ne de la masă, zice citetul: Pentru Rugăciunile Sfintilor Părintilor noÅŸtri", iar cel mai mare sau preotul cel de rând zice: Amin. CiteÅ£ul: Slavă" Åži acum" Doamne miluieÅŸte!, (de trei ori), BlagosloveÅŸte" apoi: Făcutu-sa Pântecele Tău Masă Sfântă" ÅŸi Ceea ce eÅŸti mai cinstită", după aceasta: Veselitu-ne-ai pe noi Doamne întru făpturile tale" Slavă" Åži acum" Doamne miluieÅŸte!, (de trei ori) Binecuvintează. Cel mai mare zice: Cu noi este Dumnezeu cu Darul Său ÅŸi cu iubire de oameni totdeauna acum ÅŸi pururea ÅŸi în vecii vecilor Amin. Åži ieÅŸind de la masă, fiecare merge la chilia sa făcând metanii celui mai mare.

Capitolul 38 DESPRE TĂCEREA DE LA MASĂ

Si multă sârguintă şi tărie se cade să fie ca să nu grăiască nimic nicidecum unul cu altul fratii la masă nici măcar un cât de mic cuvânt. În afară de Psalmi şi de Citire. Iar dacă s-ar întâmpla ceva, de nevoie, numai cu cel mai mare este dator să grăiască cineva. S-au cu cel ce se află la masă însă cu sfială şi cu smerenie.

DESPRE LINTE ÅžI DESPRE POAME

Aşa este cu evlavie să se facă, după Tipicul Mănăstirilor celor mari, bobul de linte mazăre după ce s-au fiert să se dea câte o farfurie plină fiecăruia dintre fraţi. Precum şi din haine unele dacă sunt ieftine şi altele dacă sunt scumpe după cum zice marele Vasile: Cele ce sunt cu osteneală câştigate şi care împlinesc trebuinta cea de nevoie să cade ale alege după vreme. Iar la mâncarea uscată, stafide şi măsline şi smochine uscate. Adică câte un fel din fiecare în fiecare zi. Adică un pahar de măsline precum este cel de băutură plin şi stafide asemenea şase nuci, doisprezece smochine mijlocii, cele mici şi cele mari se deosebesc. Deci aşa să cade pentru celelalte poame asemenea acestora după cum mai sus am spus pentru lintea cea fiartă. Însă acestea toate şi fierte şi crude dacă sunt uscate de asemenea sunt la fel. Iar când au vreme verdeturile şi hrana şi măsura se deosebeşte. Iar dintre verdeturi de asemenea sunt şi fierte şi crude şi murate varză sărată şi ridiche cu otet şi celelalte asemenea acestora sunt gătite şi bune pentru zilele cele de post şi care îndeplinesc trebuintele cele de obşte. Deci aşa hrănindu-ne cu Darul lui Dumnezeu, fără ca să ne lăsăm pradă lăcomiei pântecelui. Aşa după cum unul dintre Sfinti zice: Că lăcomia aceasta este ceea ce prisoseşte şi mai presus de trebuintă este. De unde şi de aceea, Apostolul numărând cele ce ne despărtesc pe noi de Dumnezeu şi patima aceasta lângă cealaltă zicând: Că lacomii nu vor moşteni Împărătia lui Dumnezeu. Iar ca să câştigi ceva mai presus de trebuintă nu este folositor pentru tot locul.

ÅžI ACESTE TOATE RÂNDUIELI ALE  VIEÅ¢II CELEI DE OBÅžTE PE CARE SFINÅ¢II PÄ‚RINÅ¢I LE-AU ÃŽNVĂŢAT

Si mâncarea cu zeamă şi mâncarea uscată tuturor le-au poruncit cu măsură să le ia. Şi cunoştintă deplină au luat şi de smintelile cele ce răsar şi de celelalte pricini care urmează celor ce voiesc a vietui între cei mulţi. Deci pentru aceasta şi dacă cândva s-ar întâmpla să nu fie untdelemn dar s-ar întâmpla să se facă altceva spre trebuintă cea de nevoie să se primească cu multumire. Iar dacă s-ar întâmpla să nu fie nici aceasta nu se cuvine să ne îngrijim pentru dânsa.

Iar sâmbăta, aşa după cum am spus de mai multe ori înainte întru începutul ceasului al cincilea, se cuvine a pune masa şi a mânca două feluri de mâncare precum s-a zis mai înainte. Iar fără de acestea dacă va trimite Dumnezeu ceva se cuvine toate să le mâncăm spre Slava lui Dumnezeu. Şi nu se cuvine să ne grijim de nimic după cum Dumnezeieştii Părintii au învătat. Însuşi Domnul a spus: Să nu vă îngrijiti de nimic şi celelalte" şi Apostolul despre grija cea mai presus de trebuinţă tăind-o vă zice: Având hrană şi îmbrăcăminte cu aceste ne vom îndestula. De asemenea şi Duminica pe la ceasul al treilea adică la sfârşitul lui cuviintă este a pune masa şi a mânca două feluri de mâncare. Şi dacă Hristos va trimite şi altceva care nu se numără cu cele două feluri de mâncare se cade a le mânca şi pe acelea. Aşa după cum am spus mai înainte dacă este nevoie. Însă nu se cade a scrie aceasta în Tipic ci după voia Domnului de se va întâmpla. Iar sâmbătă este cuviincios a se mânca şi seara, de asemenea şi Duminica şi în Praznice în care zile nu se face nici un fel de oprire de la mâncare ci se mănâncă la fiecare după cum se cuvine. De asemenea şi pentru vin cum am spus mai înainte, cu cuviintă este să se facă. Iar în Praznicele cele Mari, adică în ale Domnului Hristos şi ale Născătoarei de Dumnezeu şi al Mergătorului Înainte atât al Naşterii cât şi al Tăierii Capului şi pe lângă acestea şi-n Praznicul Apostolilor Petru şi Pavel în orice zi s-ar întâmpla luni, miercuri sau vineri aşa se cuvine să facem. La Praznicele Domnului Hristos şi a Născătoarei de Dumnezeu precum s-a arătat şi-n ziua Duminicii, afară numai de Postul cel Mare are la fel şi la Praznicele Mergătorului Înainte ca şi la Praznicul Sfintilor Apostoli Petru şi Pavel. Iar la Praznicele cele Mijlocii, la ceasul al şaselea se cade să se pună masa şi seara. Iar despre mâncare se va pune după cum s-a arătat şi în celelalte zile. Iar dacă se va întâmpla în zilele de post atunci, bine este ca la prânz să se mănânce uscat. Iar dacă şi fiertură se cuvine, să fie fără de îndulcire căci este plăcut lui Dumnezeu lucrul acesta că de mai multe ori a nu ne afla întru îndulcire mai bine este când nu se vede primejdie a sufletului. Iar la Praznicele cele Mici, la ceasul al nouălea se cuvine a mânca ca să fie după rânduiala lui Dumnezeu. La fel şi-n celelalte zile, însă se mănâncă numai o dată în zi. Iar de se cade, şi-n Praznicele Mici, fiertură fără untdelemn se poate face, dacă este lucru plăcut lui Dumnezeu sau se poate face chiar şi cu untdelemn când sufletul nu este în primejdie. Şi această socoteală dreaptă pentru mâncare în Praznice s-a făcut cu toată purtarea de grijă a Sfintilor Părinti celor ce-au învătat acestea. Deci, aceste Praznice care de la Părinti s-au aşezat şi s-au împlinit se cuvine cu dinadinsul şi cu frică şi cu întelepciunea lui Dumnezeu în mâncări a le petrece şi a le păzi şi în însăşi zilele cele de rând, iar mai bine şi mai de multe ori întru cele de post. Pentru că-n multe locuri rânduite de Dumnezeieştile Scripturi se află despre mâncărurile din Praznice despărtite şi deosebite. Cu toate acestea, după cum şi în Paterice se vorbeşte că, Praznicul nu trebuie să se săvârşească cu băutură de vin, ci prin înnoirea mintii şi prin curătenia sufletului. Iar mâncarea şi băutura mai degrabă supără şi nesocoteşte prăznuirea celui ce mai înainte o va fi început.


Capitolul 39 DESPRE CÂNTAREA CARE NU SE CADE SĂ SE CÂNTE FĂRĂ DE SOBOR

Se cuvine să ştim şi aceasta după cum mai înainte am spus despre Cântare că după învătătura Părintilor adică nu se cuvine a avea rânduieli în viata de obşte afară de Psalmii cei de obşte a cânta îndeosebi sau altă slujbă a citi. Ci toate în mijloc să fie. Fără numai dacă este după dreapta socotintă spre folosul şi spre mântuirea sufletului după cum am scris mai înainte pentru fiecare chip şi aceasta numai cu sfatul celui mai mare.

Capitolul 40 DESPRE FAPTUL CĂ NU SE CUVINE A MÂNCA AFARĂ NUMAI DE MASA CEA DE OBŞTE

Trebuie să se ÅŸtie că nu se cade, aÅŸa după cum spun învătăturile, a mânca cineva singur dar mai ales cel mai mare ci, dacă va fi pentru mai multă întâmplare ÅŸi nevoinţă sau pentru alte pricini binecuvântate prin duhovniceasca poruncă a celui mai mare, spre mântuirea sufletului să se facă, adică poate mânca iar nu pentru vreo viclenie drăcească. Åži acest lucru nu este nici necuvios, nici nemărturisit ci avem multe mărturii întru învătăturile cele pustniceÅŸti ale Marelui Vasile după cum zice: Că după cum este locul ÅŸi amestecarea ÅŸi prefacerea văzduhului aÅŸa ÅŸi hrana să fie. Åži iarăşi în scrierile Sfântului Pahomie se spune că hrana îi era schimbată de către Sfântul ÅŸi Dumnezeescul  ÃŽnger. Iar oarecare dintre SfinÅ£ii bărbaÅ£i ÅŸi din Sfintele femei în vieÅ£ile de obÅŸte să scrie că au postit cu post mai presus de măsură ÅŸi cu privegheri ÅŸi nimic nu au folosit. Numai pentru nevointe să fie, dacă împreună se unesc prin slava lui Dumnezeu iar nu spre vătămarea sufletului.

Capitolul 41 DESPRE HAINE, DESPRE ÎMBRĂCĂMINTE ŞI DESPRE TOATE CELE DE TREBUINŢĂ TRUPULUI

După cum s-a arătat pentru hrana monahilor cele rânduite de Dumnezeeştii Părinti care ne-au învătat că bine este să folosim hrana cea de toate zilele şi să nu folosim mai mult decât ne trebuieşte în acelaşi chip ne învată şi despre îmbrăcămintea cea de care avem nevoie. Astfel Marele Vasile în cărtile sale "Cuvintele cele pustniceşti" ne învaţă în mod amănuntit despre cele ce se cuvin monahului. Deci şi noi suntem datori în Tipicurile noastre să urmăm acelora. Deci cuviincios este ca fiecare din frati să aibă două haine: una veche şi cârpita, iar alta nouă; pentru ca să se schimbe şi acestea să fie făcute simplu sau chiar mai uşor ar putea fi cumpărate după cum Dumnezeeştii Părinti au poruncit. Sau pot fi chiar aduse şi din alte ţări dacă sunt ieftine şi simple şi nu pricinuiesc multă grijă se cuvine ca şi acestea să le poată avea monahul. De asemenea şi mantia cea de deasupra să fie simplă şi dacă este şi cusută cu atât mai bine aceasta pentru ca să poată sluji iarna mai ales atât înăuntru cât şi în afară iar vara nu este trebuintă de multe haine, după cum şi Părintii poruncesc. De asemenea şi încăltămintile să fie simple iar pentru iarnă pot fi ceva mai groase dar tot simple la fel s-a spus şi pentru haine. Toate acestea fiind de trebuintă şi simple şi neosândite. De asemenea este dator Monahul să aibă şi un culion (un fes călugăresc), să aibă şi o pânza de acoperit. Şi după cum este îmbrăcămintea asemenea trebuie să fie şi culionul.

 

Capitolul 42 ÎNVĂTĂTURĂ PENTRU CEI CE VOR SĂ SE DESPARTĂ DE MANĂSTIRE

Cel dintâi sfat ce i se cuvine unuia care doreşte să se despartă de manăstire trebuie să i-l dea Duhovnicul său iar acesta să-l primească. Iar dacă nu va primi sfătuirea Duhovnicului atunci acesta să-ti fie ţie ca un păgân şi vameş, după cum şi Domnul ne învaţă. Acesta trebuie să se dezbrace, iar pânza de la camilafcă (cea de la culionul sau fesul călugăresc) să-i desfacă cel mai mare şi după aceea s-o ia şi după aceea toată camilafca să i-o ia ca şi darul care i-a fost dat lui ticălosului să o întoarcă cel mai mare către el, după cum Domnul a zis: "Pace casei acesteia să ziceti, iar dacă acea casă nu este vrednică de pace să se întoarcă pacea către voi". Iar Sfântul Casian zice: "Cel ce acum se leapădă şi nu vine către spovedanie să se dezbrace de toate hainele cele ale monahilor şi în haine lumeşti să fie îmbrăcat pe care le-a avut când a intrat în manăstire şi aşa să iasă din manăstire".

DESPRE MUNTELE SFÂNTULUI AUXENTIE

Ne-am interesat despre acesta ÅŸi pentru un alt oarecare lucru minunat ÅŸi foarte des ce se săvârÅŸeÅŸte în muntele Sfântului Auxentie, munte care este de cealaltă parte a cetătii lui Constantin în Mănăstirea care se numeÅŸte a Sfântului Antonie ÅŸi anume se spune că în timpul Privegherilor celor din zi ÅŸi în vremea citirilor toÅ£i monahii lucrează, stând jos, acele numite găitanuri, facându-le cu mâinile lor. Aceasta, în primul rând, pentru ca ei să fie treji, pentru a nu dormi, ÅŸi să ia aminte apoi la citire pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru ca să fie binecuvântati prin acesta  pentru că în vremea adunării obÅŸtei aceste se lucreaza. Åži se fac astfel mătănii pe care apoi aceÅŸtia le cos la hainele fraÅ£ilor după cum este obiceiul monahilor. Åži dacă ar fi vrut cineva dintre frati să iasă cândva din manăstire, după ce acesta primea toate învătăturile ÅŸi sfaturile cele cuviincioase ÅŸi dacă totuÅŸi acesta nu ar fi ascultat ÅŸi nu ar fi vrut să se îndrepteze atunci numai găitanul desfăcându-l cel mai mare de la hainele lui îl lua la sine ÅŸi prin aceasta îi lua ÅŸi Binecuvântarea de la dânsul iar pe el ca pe un rău-credincios îl despărtea de mănăstire. Deci în acest chip al învăţăturilor celor de demult ale SfinÅ£ilor PărinÅ£i ÅŸi ale Evangheliilor se cuvine ca să urmăm ÅŸi noi astăzi. De asemenea, ÅŸi mantia se cuvine să i-o ia cel mai mare ÅŸi să-l îmbrace în hainele cele cu care a venit ÅŸi aceasta dacă este făcut monah, dacă nu este făcut monah atunci se cuvine să-i ia doar culionul ÅŸi-n locul lui să pună ceva din cele lumeÅŸti sau măcar fesul culionului ca să aibă un acoperamânt. Åži aÅŸa să-l scoată din manăstire aÅŸa după cum  s-a arătat în cuvintele de mai sus toate acestea trebuie făcute cu rânduiala ÅŸi nu fără de rânduiala aÅŸa după cum Povătuitorul cel din Pateric spune că a fost luat tot chipul de pe acel frate dar cu multă pricepere Dumnezeiască ÅŸi cu socotintă duhovnicească sau făcut acestea pentru ca să nu-l lase pe cel ce s-a lepădat de manăstire ÅŸi s-a îndreptat spre lume să plece nepovătuit să lucreze lucruri diferite de cele pe care le-a făcut în manăstire. Iar numele pe care-l va purta să fie un nume de rând. Dar dacă acesta se foloseÅŸte de cele făcute pentru mântuirea sufletului său ÅŸi este plăcut lui Dumnezeu pentru aceasta atunci să facă aceasta spre slava lui Dumnezeu ÅŸi nu spre hulă. Iar dacă nu, atunci lucrul care este înaintea lui Dumnezeu bun acela trebuie să-l facă.

 

 

Capitolul 43 DESPRE SLUJBE ŞI DESPRE CELELALTE SĂRBĂTORI ALE FRATILOR

Bine este să se ÅŸtie că am luat de la Sfintii Părinti, de la Marele Vasile ÅŸi din viaÅ£a Sfântului Părintelui nostru Pahomie ÅŸi de la Sfântul Casian Romanul ÅŸi din celelalte învătături din vietile de obÅŸte ale SfinÅ£ilor PărinÅ£i, de la toÅ£i aceÅŸtia am luat învătătură despre cum se cuvine să păstreze rânduiala fratii cei ce slujesc în Sfintele Mănăstiri unde viaÅ£a este de obÅŸte. Paracliserii, fiecare pe rând se cuvine să fie în slujba bisericească, după cum ÅŸi în tipicul Sfântului Pahomie se spune: Că îngerul i-a spus lui ca după trei saptămâni să se schimbe bucătarii ÅŸi ceilalti cu dânsul ÅŸi să vină alti slujitori. Pentru aceasta se cuvine fiecăruia din frati să slujească câte o saptămână, de asemenea se cuvine ÅŸi celorlalÅ£i. AÅŸa după cum ÅŸi Domnul spune: Să vă iubiti unul pre altul ÅŸi să slujiti unul altuia. Iar dacă cel mai mare cunoaÅŸte pe unul din frati care este puternic la cuvânt ÅŸi vrednic spre a sluji ÅŸi spre a se folosi de slujbă ÅŸi pentru a se folosi ÅŸi fratii atunci de cuviinţă este a-l pune pe acesta  să slujească, pentru că ÅŸi acest lucru este după predaniile Sfintilor Părinti după cuvântul Sfântului Casian aÅŸa după cum spune el în VieÅ£ile cele de obÅŸte.

Capitolul 44 DESPRE SLUJBELE CELE GRELE

Se cuvine să ştim că dacă este vreo Slujbă grea în obşte până la al treilea ceas se cade să stăruim într-ânsa iar pâna la al şaselea ceas la slujbele cele foarte uşoare la care se arată că nu au mult lucru sau osteneală. Iar dacă nu se arată se cuvine a ne îndeletnici în Manăstire cu lucrul mâinilor sau în alt oarecare fel aşa după cum s-a gândit fiecare să lucreze. Iar dacă cineva s-ar afla afară de Manăstire aşa după cum a spus se cuvine să facem treabă pâna în al şaselea ceas, iar de la ceasul şase înainte să nu iasă la nişte slujbe de acest fel ci se cuvine să ramână în Mănăstire şi să se îndeletnicească în slujba mâinilor sau în citirea şi învătătura Dumnezeieştilor Scripturi. Şi-n acest fel fiecăruia dintre monahi i se cade să se nevoiască pentru ca să se mântuiasca după cum am spus mai-nainte pentru că nu din pricina lucrului închinară şi celelalte nevointe ale pustniciei să le descoasă dar nici din pricina adunării să nu se împutineze lucrurile ci se cuvine orânduială în toate spaţiile iar dacă este slujbă pentru necesitate atunci celui care i se permite să lucreze pentru ca să termine treaba cea care este foarte grea poate să facă aceasta fără ca să se roage, iar atunci când nu este de lucru afară în Amvon este dator să se îndeletnicească cu lucrul mâinilor şi în învătătura Dumnezeieştilor Scripturi şi întru celelalte care sunt de trebuinţă obştii.


Capitolul 45 DESPRE CHILIILE CELE SPECIALE

Se cuvine să se facă o chilie, o casă pentru a se aduna la lucrul mâinilor  practic pentru ca să lucreze împreună. Toate cele ce se lucrează cu mâinile după rânduiala  aÅŸa-ziselor vietilor de obÅŸte iar unul dintre fraÅ£i care este cunoscut că face fapte bune să fie pus la anare peste cei multi pentru a-i povătui iar uneori pentru ca să le citească fratilor celor care lucrează ÅŸi alteori pentru a încerca cu ei pentru ca să nu râda ÅŸi alÅ£ii dar ÅŸi pentru ca să lucreze cu dânÅŸii deci, cu alte cuvinte, el să-i privească ÅŸi să-i ocârmuiasca atât la lucrul pe-afară cât ÅŸi la lucrul mâinilor pe ceilalti fraÅ£i. Dar ÅŸi pe cei neânvăţaÅ£i pentru ca să-i înveÅ£e pe dânÅŸii DumnezeieÅŸtile Scripturi. Iar atunci când cel mai mare nu este în Mănăstire se cuvine ca acesta să ia locul lui ÅŸi întru cele duhovniceÅŸti dacă va fi vrednic. Iar dacă nu va fi atunci va avea măcar grijă de cele trupeÅŸti ca să fie el în amândoua treburile lucrând ÅŸi slăvind ÅŸi astfel să urmeze Scripturi pâna când îl va vedea cel mai mare pe unul ca acesta că este deplin întru slujire iar dacă se va întâmpla să se arate adevărul cum că cel mai mare este vrednic spre slujbe sau că acesta nu-i slujeÅŸte  în tăcere lui Dumnezeu, atunci bine face ca să fie schimbat ÅŸi în locul lui să se ducă altul, iar dacă nu este altul, atunci să se lase Slujba pâna când se va găsi cineva potrivit pentru Slujba asta.

 

Capitolul 46 DESPRE SLUJIREA ÃŽN OBÅžTE

Se cuvine să ştim că tuturor fratilor li se cuvine să lucreze aşa după cum am arătat şi mai-nainte. Dar fiecare după întelepciunea pe care o are se cuvine să lucreze la lucrul pe care-l ştie cel mai bine, adică să lucreze pamântul până la vremea cea rânduită şi după aceea să lucreze la lucrurile mâinilor sale. Iar cei ce nu pot să lucreze pamântul ca aceştia, să fie puşi la alte slujbe şi după măsura puterilor să lucreze aşa după cum spune şi Apostolul: Cel ce nu lucrează nici să nu manânce. Pentru că petrecerea şi cele de trebuinţă fraţilor zice, de la dânşii trebuie să se economisească. Iar dacă cineva dintre frati nu este priceput cu mintea la lucrul mâinilor şi nu a reuşit să se învete acest meşteşug pe acesta se cuvine să-l punem la lucrul pamântului cât mai mult dacă este sănătos cu trupul şi manâncă bine. Iar dacă este nepriceput la amândouă slujbele, atunci la alte lucruri care se potrivesc lui să-l punem. (")

În acelaşi chip Şi acum" din cauze binecuvântate şi din legile poruncite şi din îndemnurile povătuite să învătăm şi să facem acestea dacă sunt de folos pentru cei care lucrează. Pentru ca fiecare să lucreze lucrul cel care se potriveşte lui. Dar dacă nu sunt din cauze binecuvântate, aşa cum vedem privind în viata Sfântului Pahomie, despre acelea care lucrează câte două rogojine pe zi, în chilia sa, dar lucra cu gând putred şi cu sârguinta slavei deşarte, atunci nu vom avea nici un folos. Aceasta învaţă şi alţi Sfinţi Părinţi care cu gând drept şi cu blagoslovenie au lucrat şi au învăţat. Deci multă învătătură ni s-a transmis nouă despre acestea de la Sfintii Părinti, ca din dreptele lor osteneli şi din lucrările lor cele din zi, trebuie fiecare să-şi câştige hrana pentru sine şi celelalte de trebuintă şi de nevoi ale trupului să şi le împlinească. Domnul şi Preacurata Lui Maică să ne îndrepteze pe noi.

 

Capitolul 47 DESPRE BUNURILE PROVENITE DIN OSTENELI STRĂINE

Câştigarea bunurilor străine în orice chip s-ar face aceasta, ori în afara mănăstirii ori înăuntrul aducând ceva, nu ne este nouă de nici un folos; ci mai degrabă ne face pe noi pătimaşi şi cu sufletul neputincioşi. Ci ca de otravă purtătoare de moarte trebuie să fugim şi să le alungăm de la noi, aşa după cum Dumnezeieştile Scripturi ne învată şi ne-au arătat să întelegem învătătura celui pe care L-am iubit. Ca să întărim astfel învătătura acelor care de la Dumnezeu au această întelegere, pentru aceasta ne-am adunat într-o singură adunare obştească toti fraţii. Iar capitolele legilor celor cuprinzătoare, dar care nu au fost luate aminte sau au fost luate aminte doar în parte, iar cele în parte nu au fost luate aminte cu deamănuntul şi din oarecare cauză au fost modificate nu se cuvine să le primim în mărturisirea cea cuprinzătoare. De aceea, pe cele care sunt în parte, dar amănuntit au fost luate aminte, pe acestea nu le-am însoţit cu acelea. Şi pe acestea din urmă în scris le-am alăturat întru Domnul la acest Tipic Bisericesc şi le-am aşezat şi le-am pus în ordine neschimbată. La acestea cu luare aminte a privit cel mai mare al obşteştii frătii, privind astfel şi la începătorul bisericesc de multe ori în această carte cuprinzătoare, după această întelegere directă, totdeauna se aşează şi se înfrumusetează plinirea Bisericii.

Să adăugăm şi aceasta spre învătătură: Şi vietuirea mirenilor se supune poruncilor Domnului dar vieţuirea monahilor este mult mai presus decât aceasta. Şi ce înseamnă aceasta, adică (") după cum spune porunca cea cuprinzătoare şi învătătura monahilor. De aceea şi noi acestea mărturisim şi întelegem.

Capitolul 48 DESPRE SPITALELE MÂNĂSTIRILOR, DESPRE PRIMIREA STRĂINILOR ŞI DESPRE CEI BĂTRÂNI ŞI BOLNAVI

Se cuvine egumenului să se îngrijească de tămăduirea bolnavilor, ori a celor ce vietuiesc în mănăstire, ori a celor ce vin la dânsul (") Apoi egumenul să-l caute pe cel bolnav şi să-i dea lui sănătate. Iar dacă nu-l va băga în seamă, atunci este în mare primejdie. Şi să fie obligatoriu (") şi acesta să se grăbească să-i dea bolnavului tămăduire. (") Şi egumenul trebuie să poruncească celui ce se îngrijeşte de bolnav ca acesta să-i dea toate cele de trebuintă ("), şi să pună mire şi să-i dea bolnavului seminte uscate, vin, prune, smochine care sunt de folos pentru tămăduire. Şi câti monahi din mănăstire vor fi bolnavi sau mireni de vor fi bolnavi se li se dea lor toate plantele cele ce sunt spre tămăduire (plante medicinale), iar egumenul de multe ori să meargă la dânşii şi să le poarte de grijă şi să poruncească să li se dea acelora cele de trebuintă. Iar doctorii să se folosească de toată ştiinta lor pentru ca să dea tămăduire şi sănătate celor bolnavi, iar dacă va veni cineva străin care nu are casă şi se va aşeza în casa de bolnavi şi va fi cuprins de vreo boală, acesta să fie rânduit cu cei bolnavi pe care îi îngrijeşte doctorul şi egumenul pentru ca să se tămăduiască şi pentru că aceştia trebuie să stea în casa cea de bolnavi, până când se va face sănătos. Şi după aceea primind cele de trebuintă de la egumen, împreună cu Rugăciunea să fie slobozit să meargă în pace la ale sale. Iar bătrânilor celor care nu au nici un ajutor egumenul trebuie să poruncească ca aceştia să se bucure de toate cele de trebuintă şi să li pună lor toate pentru a se odihni şi toate cele de trebuintă lor să li se dea de la spitalul din mănăstire.

 

Capitolul 49 DESPRE SEMNELE PRAZNICELOR ÎMPĂRĂTEŞTI ŞI ALE NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU ŞI ALE SFINŢILOR

Trebuie să ştim că Praznicile sunt împărtite în Praznice Mari, Mijlocii şi Mici. Praznicile Mari sunt ale Domnului Hristos şi ale Născătoarei de Dumnezeu şi ale Mergătorului Înainte: Naşterea şi Tăierea Capului (") Iar Praznicele Mijlocii ale Sfinţilor sunt înfăţişate în două feluri: (") Iar celelalte Praznice au doar o cruce roşie prin care se însemnează că nu se face priveghere şi la Vecernie se pune Fericit bărbatul, prima Slavă" ", la: Doamne strigat-am" punem Stihurile pe şase, iar din voia celui mai mare, pe opt. Şi se pun trei Citiri şi Stihoavna. Iar la Utrenie se pune Polieleul şi Evanghelia. Canonul pe opt. Şi Doxologie mare. Şi cealaltă slujbă după Tipic. Iar Praznicile cele Mici sunt reprezentate în două feluri, adică :

 --: (trei puncte roÅŸii înscrise într-un cerc neînchis roÅŸu) care arată că la Vecernie se citeÅŸte Catisma cea obiÅŸnuită. La Doamne strigat-am", punem Stihirile pe ÅŸase.

La Utrenie, punem Canonul pe şase şi Doxologie mare şi cealaltă slujbă după Tipic.

--: (trei puncte negre înscrise într-un cerc neînchis negru) care arată că la: Doamne strigat-am" Stihirile se pun pe şase.

La Utrenie Canonul se pune pe ÅŸase.

La Sfânta Liturghie se pune după rânduiala Tipicului.

Iar la Sfinţii care nu au nici un fel de semn, se pun Stihurile Vecerniei pe trei, iar Canonul la Utrenie pe patru după rânduiala Tipicului.

 


 

 

 

 

 

 

SERIA A DOUA

ÎNCEPUTUL CU DUMNEZEU SFÂNTUL AL MINOLOGIULUI AL CELOR 12 LUNI

URMAREA BISERICESTII CUVÂNTĂRI DE PSALMI SI A SLUJBEI DE PESTE TOT ANUL CARE SE ÎNCEPE DIN LUNA SEPTEMBRIE SI PÂNĂ ÎN LUNA AUGUST

LUNA SEPTEMBRIE ARE TREIZECI DE ZILE. ZIUA ARE 12 CEASURI ÅžI NOAPTEA ARE 12 CEASURI

 

IN ZIUA ÎNTÂI A LUNII ÎNCEPUTUL INDICTULUI ADICĂ AL NOULUI AN BISERICESC ŞI POMENIREA CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU SIMEON STÂLPNICUL ŞI ARHIMANDRITUL ŞI AL MAICII SALE MARTA ŞI SOBORUL PREASFINTEI NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU ŞI AL SFÂNTULUI MUCENIC ANTALA ŞI AL CELOR DOUĂ FEMEI MUCENITE ŞI A DIACONULUI AMON DASCĂLUL LOR ŞI A SFINTILOR MUCENICI FRAŢI CALIST, EVOD ŞI ERMOGHEM ŞI POMENIREA DREPTULUI IISUS FIUL LUI NAVI. ŞI DEASEMEA ADUCEREA AMINTE DE APRINDEREA CEA MARE.

Seara la Vecernie citim Fericit bărbatul, prima Slavă" iar dacă este sâmbătă seara citim toată Catisma. La :Doamne strigat-am" punem zece Stihiri şi cântăm Stihirile Indictului trei glas 1, Podobia: Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti", apoi: Învătătura cea însăşi grăită şi Dumnezeiască, şi celelalte.

Åži apoi trei Stihiri ale Cuviosului Teoctist glas 5, Podobia:Cuvioase Părinte... ÅŸi celelalte asemenea. Apoi punem alte Stihiri acelaÅŸi glas, pe patru, glas 3: Din rădăcină bună... ÅŸi celelalte, Slavă... glas 6 :Dumnezeiesul dar..., Åži acum... a Anului nou, acelaÅŸi glas: Cela ce împreună cu Sfântul Duh...  Se face Vohod, apoi Lumină lină, Prochimenul zilei ÅŸi trei Citiri: una din Prorocia Isaiei: Duhul Domnului peste Mine..., a doua de la  Levitic:   Vorbit-a Domnul fiilor lui Israel...  ÅŸi a treia a Sfântului, de la ÃŽnÅ£elepciunea lui Solomon: Dreptul de va ajunge...  Urmează Ectenia, apoi Rugăciunea: ÃŽnvredniceÅŸte-ne Doamne în seara aceasta... ÅŸi  Ectenia: Să plinim rugăciunea noastră cea de seară... cu Ecfonisul ei. La Stihoavnă se pun Stihirile Anului nou glas 1, cele Samoglasnice: Sosit-a intrarea anului..., cu Stihul:  Å¢ie  se cuvine cîntare Dumnezeule în Sion..., Stihul al doilea: Umplea-ne-vom de bunătăţile casei Tale..., Stihul al treilea: Vei bineuvânta cununa Anului bunătăţii Tale..., Slavă... a Sfântului glas 5: Cuvioase Părinte...,  Åži acum... al Anului nou, acelaÅŸi glas: Tu ÃŽmpărate Cela ce eÅŸti de-a pururi... Apoi  Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după Tatăl nostru... punem  Troparul Anului nou glas 2: Cela ce eÅŸti ziditorul a toată făptura..., Slavă... al Cuviosului glas 1: Al răbdării stâlp te-ai făcut..., Åži acum...al Născătoarei glas 7: Bucură-te ceea ce eÅŸti cu dar dăruită Născătoare de Dumnezeu Fecioară...  După aceasta, preotul  zice: ÃŽnÅ£elepciune..., strana răspunde: Binecuvântează, iar preotul zice: Cel ce este binecuvântat... ÅŸi cântăreÅ£ii răspund: ÃŽntăreÅŸte Dumnezeule...  o celelalte,  ÅŸi Otpustul.

 La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Anului nou (de două ori), Slavă... al Cuviosului,  Åži acum... al Născătoarei de Dumnezeu: Bucură-te ceea ce eÅŸti cu dar dăruită... Urmează obiÅŸnuitele Catisme, iar după prima Catismă punem Sedealna Anului nou, glas 4, Podobia: Spăimântatu-s-a Iosif...; Ca un Stăpân al tuturor..., Slavă... a Cuviosului glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul...; Crucea Domnului ridicând-o înÅ£elepte..., Åži acum...a Anului nou: Ca un Stăpân al tuturor... ÅŸi Citire din  viaţă Sfântului Simion.

ÃŽNSEMNARE: Din această zi încep să se citească Tâlcuirile Sfântului Simeon Metafrastul, Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur ÅŸi Tâlcuirile la Epistolele Sfântului Apostol Pavel. După a doua Catisma punem Sedealna Cuviosului glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul...; Cu înfrânarea ÅŸi ostenelile..., Slavă... glas 4, Podobia: Degrab ne întâmpină...; Cu credinţă ai intrat la lupta uceniciei..., Åži acum... a Născătoarei: Degrab primeÅŸte stăpână rugăciunile noastre... Apoi Citirea ÅŸi Psalmul 50.  Cântăm trei Canoane, al  Anului nou glas 1, cu Irmosul pe ÅŸase, al Sfântului Ioan, cu Irmosul pe doi,  sau dacă nu, se pun din nou Troparele pe patru, apoi Canonul Sfintelor Femei pe patru, glas 4 ÅŸi al Cuviosului Simion pe patru, glas 8. Catavasiile Crucii: Crucea însemnând..., care se cântă până la ÃŽnălÅ£area Cinstitei Cruci. După cântarea a treia, Condacul Anului nou glas 2: Cel ce locuieÅŸti întru cei de sus..., apoi Sedealna Anului nou glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea...; Cela ce-n  vremi roditoare..., apoi altă Sedealna a Cuviosului glas 8, aceeaÅŸi Podobie; Toate cel pământeÅŸti lăsându-le..., Slavă... a Sfintelor Femei glas 1, Podobia: Mormântul tău...; MielulÅŸelele cuvântătoare..., Åži acum...a Născătoarei: PovăţuieÅŸte-ne pe noi... După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Cuviosului glas 2 :Cele de sus căutând..., Icosul ÅŸi citim Sinaxarul. După Cântarea a noua, punem Catavasia: Rai de taină eÅŸti Născătoare de Dumnezeu... ÅŸi cealaltă Catavasie: Moartea ce a venit prin mâncarea din pom.... Apoi Luminânda Anului nou, Podobia:Cu ucenicii...; Dumnezeule al Dumnezeilor ÅŸi Doamne...,  Slavă... a Cuviosului, Podobia: Cu ucenicii...; Ca un luceafăr..., Åži acum... a Anului nou, Podobia:Cu ucenicii...; Cela ce eÅŸti ziditorul ÅŸi ocârmuitorul... La Laude punem Stihirile Anului nou pe patru, cele Samoglasnicele, glas 3: Cuvântul cel mai înainte de veci..., ÅŸi celelalte, Slavă... a Cuviosului glas 2: Din rădăcină bună..., Åži acum... a Anului nou glas 8: Cela ce cu negrăită înÅ£elepciune...  Se pune  Doxologia mare, iar după Sfinte Dumnezeule... ÅŸi celelalte punem Troparul Anului nou, Slavă... al Sfântului, Åži acum... al Născătoarei: Bucură-te ceea ce eÅŸti cu dar dăruită..., Ecteniile ÅŸi Otpustul. Urmează Ceasul 1 ÅŸi celelalte. La Ceasuri punem Troparul Anului nou, Slavă... al Sfântului, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule... punem Condacele Anului nou ÅŸi al Sfântului schimbându-le, apoi celelalte după rânduială ÅŸi Otpustul final.

La Sfânta Liturghie punem  Fericirile pe opt, patru din Canonul Anului nou, de la Cântarea a treia ÅŸi patru din Canonul Cuviosului, de la Cântarea a ÅŸasea. După Vohod,  punem Troparul Anului nou , apoi al Născătoarei de Dumnezeu: Bucură-te ceea ce eÅŸti cu darul dăruită..., ÅŸi al Cuviosului, Slavă... Condacul Cuviosului, Åži acum... al Anului nou (iar de este Hramul Născătoarei de Dumnezeu punem  Åži acum... al Hramului Născătoarei de Dumnezeu,  iar Condacul Anului nou îl zicem la început).  Prochimenul Anului nou glas 3: Mare este Domnul nostru ÅŸi mare este tăria Lui ÅŸi priceperii Lui nu este hotar..., cu Stihul: LăudaÅ£i-l pe Domnul că este bun...; .ÅŸi altul: Dumnezeului nostru... ÅŸi Prochimenul Cuviosullui glas 7: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui...  Apostolul din Epistola cea către Timotei: Fiule Timotei te rog să faci rugăciune...  ÅŸi al Cuviosului din Epistola cea către Coloseni: FraÅ£ilor, îmbrăcaÅ£i-vă ca aleÅŸi ai lui Dumnezeu...,  Aliluia pe glas 4, Prochimenul: Å¢ie Å¢i se cuvine cântare Dumnezeule în Sion..., cu Stihul: Binecuvânteză cununa Anului bunătăţii Tale Doamne...  ÅŸi al Cuviosului: Fericit bărbatul care se teme de Domnul, întru poruncile Lui va voi foarte...  Evanghelia Anului nou de la Luca:  ÃŽn vremea aceea  a venit Iisus în Nazaret unde crescuse...,apoi  a Cuviosului, de la Matei: Toate îmi sunt date Mie...  Priceasna:  Vei binecuvânta cununa Anului bunătăţii Tale Doamne...  ÅŸi apoi cealaltă: ÃŽntru pomenire veÅŸnică... Iar Apostolul ÅŸi Evanghelia zilei se citesc mai înainte.

Se cuvine să ÅŸtim: Că dacă se va întâmpla prima zi a lunii  Septembrie Duminica, se lasă Slujba Sfintelor Femei ÅŸi se cântă atunci când va socoti Ecleziarhul de cuviinţă, iar Slujba ÃŽnvierii se cântă împreună cu a Anului nou ÅŸi cu a Cuviosului Simion aÅŸa:

La Vecernia cea mică punem Stihirile ÃŽnvierii ÅŸi ale Născătoarei de Dumnezeu, din Octoih. Punem  Troparul ÃŽnvierii, Slavă... Åži acum ... al Născătoarei. Iar la Vecernia cea mare cântăm: Fericit Bărbatul..., toată Catisma.  La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii , una a lui Anatolie, apoi trei ale Anului nou ÅŸi trei ale Sfântului, Slavă... a Anului nou, Åži acum... a Născătoarei glasului. Punem apoi două Citiri ale Indictului ÅŸi una a Sfântului. Iar la Litie punem Stihirile Hramului ÅŸi ale Anului nou, cu Stihurile cele de la Stihoavnă,  Slavă... a Sfântului, Åži acum... a Anului nou (care este scrisă la Laude). La Stihoavnă punem Stihirile ÃŽnvierii după Alfavita, cu Stihurile lor, Slavă... a Sfântului,  Åži acum... a Anului nou. La Binecuvântarea pâinilor se cântă Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară bucură-te... (de două ori) ÅŸi al Anului nou (o dată). Apoi se citeÅŸte din Faptele Apostolilor.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnvierii (de două ori), Slavă... al Sfântului, Åži  acum... al Anului nou. După aceasta, Sedelnele ÃŽnvierii, cu Stihirile Născătoarei lor ÅŸi Citire din Tâlcuirea Evangheliei cea de rând. După:  FericiÅ£i cei fără de prihană... punem Troparele, apoi Ipacoi ÅŸi Citire. Urmează Antifoanele ÅŸi Prochimenul glasului, apoi Toată suflarea..., Evanghelia Invierii, Invierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50 ÅŸi Stihira ÃŽnvierii. Se pune Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul pe patru,  al Născătoarei de Dumnezeu, cu Irmosul pe doi, apoi al Anului nou, pe patru ÅŸi al Sfântului tot  pe patru. Catavasiile Crucii: Crucea însemnând... După Cântarea a treia punem Condacul Anului nou ÅŸi al  Sfântului, apoi Sedealna  Sfântului (de două ori), Slavă... Åži acum... a Anului nou ÅŸi Citire din ViaÅ£a Sfântului Simion. După Cântarea a ÅŸasea,  se pune Condacul ÅŸi Icosul ÃŽnvierii ÅŸi citim Sinaxarul. La Cântarea a noua cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., apoi după Cântarea  a noua punem Luminânda ÃŽnvierii, Slavă... a  Sfântului, Åži acum... a Anului nou. La Laude punem Stihirile ÃŽnvierii, pe patru ÅŸi ale Anului nou, pe trei, glas 3: Cuvântul cel mai înainte de veci... cu Stihurile Anului nou, apoi Samoglasnica Sfântului glas 2, cu Stihurile: Scumpă este înaintea Domnului moartea cuviosului Lui... ; ÅŸi: Din rădăcină  bună..., apoi Slavă... Stihira Evangheliei, Åži acum... Preabinecuvântătă eÅŸti...  Se pune Doxologie mare,iar După Sfinte Dumnezeule punem numai Troparul  ÃŽnvierii, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Se pune apoi ÃŽnvăţătura Sfântului Teodor Studitul ÅŸi se face obiÅŸnuită ieÅŸire în pridvor, unde se începe Ceasul 1  ÅŸi apoi Otpustul cel final. La Ceasuri  punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al Anului nou, Åži acum... al Născătoarei ÃŽnvierii. După Tatăl nostru... Condacul Anului nou. La Ceasul 3 punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al Sfântului,  Åži acum... al Născătoarei ÃŽnvierii. După Tatăl nostru... Condacul Sfântului. La fel facem ÅŸi la celelalte Ceasuri., Condacele, al ÃŽnvierii , al Anului nou ÅŸi al Sfântului le zicem  schimbându-le.

La Sfânta Liturghie punem Fericirile ÃŽnvierii glas 4, apoi  din Canonul Anului nou de la Cântarea a treia, glas 4 ÅŸi din Canonul Sfântului de la Cântarea a ÅŸasea, tot glas 4. După Vohod punem Troparul ÃŽnvierii, apoi al Anului nou ÅŸi al Sfântului, Condacul ÃŽnvierii, Slavă... al Sfântului Åži acum... al Anului nou. Prochimenul, Apostolul, Aliluia ÅŸi Evanghelia le punem mai întîi ale Anului nou ÅŸi după aceea a ÃŽnvierii ÅŸi  a Sfântului.  Priceasna Indictului ÅŸi după aceea a Sfântului.

 

ÃŽN ZIUA A DOUA POMENIREA SFÂNTULUI  MUCENIC MAMANT ÅžI  A  CUVIOSULUI  PÄ‚RINTELUI  NOSTRU  IOAN POSTITORUL  PATRIARHUL  CONSTANTINOPOLULUI

Seara la Vecernie se citeÅŸte Catisma obiÅŸnuită, la Doamne strigat-am... se pun trei Stihiri ale Mucenicului  glas 8, Podobia: O, preaslăvită  minune...  ÅŸi trei ale Cuviosului  glas 3, aceeaÅŸi Podobie, Slavă... a Mucenicului glas 2, punem Stihira Samoglasnică: Ca o mlădiţă tânără..., Åži acum... a Născătoarei, acelaÅŸi glas. Iar dacă este Miercuri sau Vineri, se pune: Åži acum... a Născătoarei Crucii. Stihoavna se pune din Octoih, apoi Slavă...  a Mucenicului  glas 4, însuÅŸi glasul; VeniÅ£i credincioÅŸilor cu un glas... Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii sau a Crucii ÃŽnverii. Urmează Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... se pune Troparul Mucenicului: Mucenicul Tău Doamne Mamant..., Slavă... al Cuviosului acelaÅŸi glas: ÃŽndreptător credinÅ£ei..., Åži acum... al Născătoarei ÃŽnvierii sau al Crucii ÃŽnvierii.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la Dumnezeu este Domnul..., se pune Troparul Mucenicului (de două ori), Slavă... al Cuviosului, Åži acum... al Născătoarei ÃŽnvierii sau al Crucii ÃŽnvierii. Urmează obiÅŸnuitele Catisme , Sedelnele Octoihului ÅŸi Citirea.  Punem un Canon al Octoihului, cu Irmosul  pe ÅŸase, apoi unul al Mucenicului, cu Irmosul pe patru, glas 8 ÅŸi unul al Cuviosului tot pe patru, glas 8. După Cântarea a treia se pune Sedealna Mucenicului glas 8, Slavă... a Cuviosului glas 3, Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii sau a Crucii ÃŽnvierii din Octoih. După Cântarea a ÅŸasea urmează Condacul Mucenicului glas 3, Podobia: Fecioară astăzi...; Du-Å£i toiagul tău Sfinte cel dat Å£ie de la Dumnezeu...,  Icosul ÅŸi citim Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda din Octoih, Slavă... a Mucenicului, Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii sau a Crucii Născătoarei. Apoi Stihoavna din Octoih, la care se pun aceste Stihuri în tot anul, Stihul întâi: Umplutu-ne-am dimineaţă de mila Ta..., care se pune tot până la sfârÅŸit, al doilea Stih: Să fie lumina Domnului..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei  ÅŸi celelalte. Se pune apoi Ceasul 1 ÅŸi celelalte, ÅŸi Otpustul final. Apoi se face obiÅŸnuita ieÅŸire în pridvor, iar după aceea se face Litie pentru cei adormiÅ£i. La Ceasuri se pune Troparul Mucenicului, Slavă... al Cuviosului, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule... punem Condacele SfinÅ£ilor

La Liturghie se pun Fericirile din Octoih. Prochimenul glas 7: Veseli-se-va dreptul de Domnul ÅŸi va nădăjdui spre Dânsul..., cu Stihul: Auzi Dumnezeule glasul meu...  Apostolul din Cartea cea către Romani: FraÅ£ilor ÅŸtim că celor ce-l iubesc pe Dumnezeu..., Aliluia glas 4: Dreptul ca finicul va înflori...  Evanghelia de la Ioan:  Zis-a Domnul: Eu sunt viÅ£a cea adevărată... ÅŸi  Priceasna: BucuraÅ£i-vă drepÅ£ilor...

 

ÃŽN ZIUA A TREIA POMENIREA SFÂNTULUI  SFINÅ¢ITULUI   MUCENIC ANTIM   EPISCOPUL NICOMIDIEI ÅžI A CUVIOSULUI PÄ‚RINTELUI   NOSTRU   TEOCTIST  ÃŽMPREUNÄ‚   PUSNICUL MARELUI  IEFTIMIE

 

 Seara se citeÅŸte obiÅŸnuită Catismă. La: Doamne strigat-am... se pun Stihirile SfinÅ£ilor pe ÅŸase, trei ale Sfântului Antim glas 1, Podobia: Prea lăudaÅ£ilor Mucenici... ÅŸi trei ale Sfântului Teoctist  glas 1, aceeaÅŸi Podobie, Slavă... a Sfântului Antim glas 6, însuÅŸi glasul: Preot după lege ai fost..., Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii sau a Crucii Născătoarei. Stihoavna se pune din Octoih, apoi Slavă... a Cuviosului  glas 6: Cuvioase părinte în tot pământul..., Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii sau a Născătoarei Crucii. Apoi Acum slobozeÅŸte... ÅŸi celelalte Rugăciuni începătoare, iar după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului Antim  glas 4: Åži părtaÅŸ obiceiurilor..., Slavă... al Cuviosului glas 8:  Cu curgerile lacrimilor tale..., Åži acum... al Născătoarei sau al Născătoarei Crucii.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... se pune Troparul Sfântului Antim (de două ori), Slavă...  al Cuviosului (o dată ), Åži acum... al Născătoarei. Punem obiÅŸnuitele Catisme, apoi Sedelnele din Octoih ÅŸi Citirile. Se pune Canonul Octoihului, cu Irmosul pe ÅŸase ÅŸi două Canoane ale SfinÅ£ilor, cu Irmoasele pe opt, al Sfântului Antim glas 8 ÅŸi al Cuviosului pe acelaÅŸi glas. După Cântarea a treia se pune Sedealna Sfântului Antim glas 1, Slavă... a Cuviosului glas 4, Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii, apoi Citirea. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul Sfântului Antim glas 4, Podobia: Cela ce Te-ai înălÅ£at...; ÃŽntre preoÅ£i cu bună credinţă vieÅ£uind..., Icosul ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua punem  Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfântului Antim Åži acum... a Născătoarei. La Stihoavnă se pun Stihirile din Octoih, apoi Slavă... a Sfântului Antim glas 4, însuÅŸi glasul: Astăzi împreună cu cetatea Nicomidiei... Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii sau a Născătoarei Crucii. Ceasurile se fac după rânduială obiÅŸnuită, ÅŸi celelalte.

La Sfânta Liturghie punem Fericirile Octoihului, pe patru ÅŸi ale Sfântului Antim, de la Cântarea a treia, tot pe patru. Prochimenul glas 7: Scumpă este înaintea Domnului moartea cuviosului Lui..., cu Stihul: Ce vom răsplăti Domnului... Apostolul din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor aduceÅ£i-vă aminte de învăţătorii voÅŸtrii..., Aliluia glas 2: PreoÅ£ii tăi Doamne..., cu Stihul: Fericit bărbatul...  Evanghelia de la Ioan: Zis-a Domnul: Eu sunt uÅŸa..., ÅŸi Priceasna: ÃŽntru pomenire veÅŸnică ...

 

ÃŽN ZIUA A PATRA SFINÅ¢ITUL MUCENIC VAVILA   EPISCOPUL   ANTIOHIEI  ÅžI  POMENIREA  SFÂNTULUI   PROOROC ÅžI   DE DUMNEZEU  VÄ‚ZÄ‚TORUL   MOISE

 

Seara, la: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe ÅŸase, trei ale Sfântului Vavila glas 6, Podobia: Toată nădejdea punându-ÅŸi...  ÅŸi trei ale Proorocului, glas 4 Podobia: Cela ce eÅŸti chemat de sus..., Slavă... a Sfântului Vavila glas 6, însuÅŸi glasul: Treaptă de suire a câştigat biserica..., Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii sau a Născătoarei Crucii. Stihoavna se pune din Octoih, Slavă... a Sfântului Vavila glas 6, însuÅŸi glasul: Stând înaintea divanului tiranului..., Åži acum... a Născătoarei.    După: Sfinte Dumnezeule, Troparul Sfântului Vavila pe glas 4: Åži părtaÅŸ obiceiurilor, Slavă" Troparul Proorocului, glas 2 a Proorocului Moise Åži acum" a Născătoarei ÃŽnvierii.

La Utrenie: Dumnezeu este Domnul ,Troparul Sfântului Vavila (de două ori) Slavă" Proorocului, Åži acum" a Născătoarei ÃŽnvierii ÅŸi Catismele cele obiÅŸnuite, Sedelnele Octoihului ÅŸi Citirea, apoi Canonul Octoihului unu, cât ÅŸi ale SfinÅ£ilor două, pe opt al Sfântului Vavila glas 6 pe patru ÅŸi al Proorocului glas 4 pe patru. După Cântarea a treia Condacul Proorocului glas 2: Iată Proorocilor împreună cu Moise ÅŸi cu Aaron. Åži Sedealna Sfântului Vavila glas 3: Slavă" a Proorocului glas 4: Åži acum" a Născătoarei ÃŽnvierii. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Sfântului Vavila glas 8, Podobia: Ca niÅŸte pârgă a firii; Åži ca pe un Propovăduitor a Bunei Credinte Icosul  ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului: Slava" Sfântului Vavila Åži acum" a Născătoarei, Stihul Octoihului, Slavă" glas 2 al Proorocului: BucuraÅ£i-vă proorocilor cinstiÅ£i, Åži acum" a Născătoarei.

La Liturghie, Fericirile Octoihului, Prochimenul glas 4: SfinÅ£ilor care sunt pe pământul Lui minunat le-a făcut Domnul toate voile Sale într-înÅŸii." Stihul:          Mai-nainte vedeam pe Domnul, apoi Apostolul din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor, SfinÅ£ii toÅ£i prin credinţă" Aliluia, glas 4: Strigat-au drepÅ£ii" apoi Evanghelia de la Luca: Zis-a Domnul: Nu te teme turmă mică. Priceasna: BucuraÅ£i-vă drepÅ£ilor.

 

ÃŽN ZIUA A CINCEA,  POMENIREA  SFÂNTULUI  PROROC  ZAHARIA,  TATÄ‚L  CINSTITULUI  IOAN ÃŽNAINTEMERGÄ‚TORUL

Seara, Catisma obişnuită, la Doamne strigat-am" Stihurile pe şase glas 4, Podobia: Dat-am semn" şi Podobia: Fiind împodobit cu îngerii; Slavă" pe glas 8, însuşi glas: Îmbrăcat fiind cu podoaba preotiei; Şi acum" a Născătoarei Învierii sau Născătoarei Crucii. La Stihoavnă se pune Octoihul: Slava Sfântului" pe glas 2: Ca un preot curat"; Şi acum" a Născătoarei şi celelalte. Troparul pe glas 4: Cu haina preoţiei fiind îmbrăcat; Slavă" ; Şi acum" a Născătoarei pe acelaşi glas.

La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul", Troparul Proorocului (de două ori) Slavă" Şi acum" a Născătoarei şi obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului şi Citirile, apoi Canoanele Octoihului amândoua, fără de Mucenicine; al Sfântului pe şase glas 8 după Cântarea a treia, Sedealna Sfântului glas 8 (de două ori), Slavă" Şi acum" a Născătoarei Învierii sau a Născătoarei Crucii, după Cântarea a şasea Condacul Sfântului glas 3, Podobia: Să ceară astăzi"; Proorocul astăzi şi preotul celui Preaînalt" apoi Icosul şi Sinaxarul după Cântarea a noua Luminânda Octoihului Slavă" a Sfântului Şi acum" a Născătoarei la Stihoavnă se pune a Octoihului Slava" Sfântului glas 8: Jertfă aducând; Şi acum" a Născătoarei Învierii şi celelalte.

La Liturghie, Fericirile Octoihului pe patru şi ale Sfântului Cântarea a treia pe patru. Prochimenul glas 7: Veseliţi-vă dreptul de Domnul" ; se pune Stihul: Aud Dumnezeule glas meu, Apostolul din Cartea cea către Evrei: Fraţilor lui Avraam i-a făgăduit Dumnezeu, apoi Aliluia glas 7: Lumina a răsărit dreptului", apoi Evanghelia de la Matei: Vai vouă cărturarilor şi fariseilor fătarnici şi Priceasna: Întru pomenirea veşnică.

 

ÃŽN ZIUA A ÅžASEA, POMENIREA MINUNII CEREÅžTI CE S-A FÄ‚CUT ÃŽN  COLOSE DE  CÄ‚TRE  ARHANGHELUL MIHAIL ÅžI A SFÂNTULUI  MUCENIC TEODOSIE  ÅžI A CELOR CE  AU PÄ‚TIMIT  ÃŽMPREUNÄ‚ CU DÂNSUL ÅžI A CUVIOSULUI  PÄ‚RINTELE  NOSTRU  ARHIP

Seara se citeÅŸte obiÅŸnuita Catismă; La Doamne strigat-am" Stihirile Arhanghelului pe ÅŸase glas 4 Podobia: Ca pe un viteaz"; Al Dumnezeirii în trei străluciri", apoi Slavă" glas 6 însuÅŸi glas: BucuraÅ£i-vă împreună cu noi. Åži acum" a Născătoarei ÃŽnvierii: BucuraÅ£i-vă împreună cu noi toate cetele Fecioarelor. La Stihoavnă, se pune a Octoihului apoi Slavă" Åži acum"  glas 8: Ca cel ce eÅŸti începător al cetelor", apoi Acum slobozeÅŸte ÅŸi după Tatăl nostru, Troparul glas 4: Mai marele voivod al oÅŸtilor cereÅŸti" Slavă" Åži acum" a Născătoarei ÃŽnvierii sau a Născătoarei Crucii.

Însemnare: Slujba Sfântului Odoxie se cântă la Pavecerniţă.

La Utrenie: la Dumnezeu este Domnul, Troparul Arhanghelului (de două ori) Slavă" Şi acum" a Născătoarei Crucii şi Catismele obişnuite. Sedelnele Octoihului şi Citirile; apoi se pun amândouă Canoanele Octoihului fără de Mucenicine şi apoi al Arhanghelului pe şase glas 4 după Cântarea a treia, Sedealna glas 8: Slavă" Şi acum" a Născătoarei acelaşi glas. După Cântarea a şasea, Condacul glas 4: Arhanghele a lui Dumnezeu slujitorule" Icosul şi Sinaxarul după Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă" a Arhanghelului, Şi acum" a Născătoarei. La Laude, Stihirile Arhanghelului pe patru, glas 1 Podobia: Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti"; Şi îngereşte cei din lume", Slavă" acelaşi glas: Începătorul cetelor puterilor celor de sus" Şi acum" a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavnă, se pune a Octoihului, Slavă" a Arhanghelului glas 5: Unde sălăşluieşte darul Tău" Şi acum" a Născătoarei. Apoi Ceasurile şi celelalte şi Otpustul.

La Liturghie, Fericirile din Canonul Arhanghelului, Cântarea a treia şi a şasea, Prochimenul glas 4: Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc" apoi Stihul: Binecuvintează suflete-al meu pe Domnul. Apostolul din Cartea cea către Evrei: Fraţilor dacă a fost cuvântul îngerilor cel grăit către noi" Aliluia glas 5: Lăudati pe Domnul toţi îngerii Lui lăudaţi-L pe El cu toate puterile Lui, Stihul: Că El a zis şi s-a făcut, El a poruncit şi s-a zidit. Apoi Evanghelia de la Luca: Zis-a Domnul cel ce vă ascultă pe voi" Priceasna: Cele ce faci pe îngerii Tăi duhuri.

 

ÃŽN ZIUA  A  ÅžAPTEA,  ÃŽNAINTEPRÄ‚ZNUIREA  NAÅžTERII  PREASFINTEI  NÄ‚SCÄ‚TOAREI  DE  DUMNEZEU  ÅžI POMENIREA  SFÂNTULUI  MUCENIC  SOZONT

Seara la Doamne, strigat-am" Stihurile Înainteprăznuirii în număr de trei glas 1, Podobia: Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti; Şi astăzi razele cele gândite ale bucuriei cele a toată lumea au răsărit lumii" şi trei ale Mucenicului pe glas 4, Podobia: Dat-am semn" Slavă" Şi acum" a Înainteprăznuirii glas 4: Preacinstită naşterea Ta" iar de este vineri seara: Slavă" a Înainteprăznuirii, Şi acum" a Născătoarei, Dogmatica glasului de rând. La Stihoavnă, Stihirile glas 8, Podobia: O Preaslăvită Minune" şi: O Preaslăvită Minune că din Maică neroditoare" cu Stihurile; Stihul întâi: Ascultă fiică",Stihul al doilea: Feţei Tale se vor ruga" Slavă" Şi acum" a Înainteprăznuirii glas 4: Bucuria a toată lumea", apoi: Acum slobozeşte" şi celelalte, şi după Tatăl nostru, Troparul Sfântului: Mucenicul tău Doamne, Slavă" Şi acum" a Înainteprăznuirii: Din rădăcina lui Esei şi din coastele lui David...

La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul", Troparul  ÃŽnainteprăznuirii (de două ori), Slavă" al Mucenicului, Åži acum" al ÃŽnainteprăznuirii ÅŸi Catismele obiÅŸnuite. După prima Catismă, se pune Sedealna glas 1, Podobia: Piatra fiind pecetluită" ÅŸi: Ceea ce cu Preaslăvire Te-ai născut", Slavă" Åži acum ..., acelaÅŸi glas, după cele două Acatisme, Sedealna glas 5, Podobia: Cuvântul cel împreună fără de început" ÅŸi: Toate cele cereÅŸti se bucură" Slavă" Åži acum", tot acelaÅŸi glas ÅŸi Citirea, Canonul ÃŽnainteprăznuirii cu Irmosul pe opt, glas 4 ÅŸi al Mucenicului pe patru. După Cântarea a treia, Condacul Mucenicului, glas 2: Pe adevăratul ÅŸi pe purtătorul de Dumnezeu mucenic", Icosul ÅŸi Sedealna glas 4 Podobia: Degrab ne întâmpină pe noi;    Mântuindu-te prin credinţă Sozonte mult nevoitorule" apoi: Slavă" Åži acum"  a ÃŽnainteprăznuirii glas 8: Să se bucure cerul... După Cântarea a ÅŸasea, Condacul ÃŽnainteprăznuirii, glas 3 Podobia: Fecioara astăzi ÅŸi de Dumnezeu Născătoarea Maria" Icosul ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda  Mucenicului Slavă" Åži acum" a ÃŽnainteprăznuirii. La Stihoavnă Stihirile glas 2, Podobia: Casa Efratului" ÅŸi: VeniÅ£i cei din Avraam, apoi: Slavă" Åži acum" glas 2, însuÅŸi glas: ÃŽmpărăteasa tuturor ÅŸi mai-nainte rânduita lăcaÅŸ a lui Dumnezeu. Apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului", Sfinte Dumnezeule" ÅŸi celelalte. După Tatăl nostru, Troparul Mucenicului, Slavă" Åži acum "a ÃŽnainteprăznuirii. Ectenia apoi Ceasul întâi ÅŸi Otpustul.

La Liturghie Fericirile Înainteprăznuirii din Canonul Înainteprăznuirii, de la Cântarea a treia se pun pe patru şi din Canonul Sfântului de la Cântarea a şasea se pun tot pe patru. Prochimenul glas şase: Veselise-va drept de Domnul apoi Stihul: Auzi Dumnezeule glas meu. Apostolul din Cartea cea către Evrei: Fraţilor întăriţi-vă întru Domnul apoi Aliluia glas patru: Strigat-au drepţii" cu Stihul: Multe sunt supărările drepţilor. Apoi Evanghelia de la Ioan: Zis-a Domnul: Acestea Vă poruncesc vouă şi apoi: Întru pomenire veşnică.

Tot întru această zi pomenirea celui întru Sfinti a Părintelui nostru Ioan Arhiepiscopul Novogorodului Făcătorul de Minuni. Se savârşeşte Slujba acestui Sfânt acolo unde sânt Moaştele sale sau unde este Hramul lui.

Altă însemnare: De se va întâmpla înainte Prăznuirea NaÅŸterii Sfintei Născătoarei de Dumnezeu ÅŸi a Sfântului Mucenic Sozont duminică atunci, sâmbată seara la Vecernia cea Mică se spun Stihirile ÃŽnvierii ÅŸi ale Născătoarei de Dumnezeu după obicei. După: Acum slobozeÅŸte ÅŸi Tatăl nostru, Troparul ÃŽnvierii: Slavă" Åži acum" a Născătoarei ÃŽnvierii. La Vecernia cea mare, după Catismă, la Doamne, strigat-am, Stihirile ÃŽnvierii în număr de trei ÅŸi două ale lui Anatolie ÅŸi trei ale ÃŽnainteprăznuirii ÅŸi trei ale Mucenicului, Slavă"ÃŽnainteprăznuirii, Åži acum" a Născătoarei glasului de rând. La Litie, Stihira Hramului apoi Stihirile Stihoavnei Vecerniei ÃŽnainteprăznuirii. Slavă" Åži acum" ÃŽnainteprăznuirii care este înscrisă la Stihoavna Utreniei. La Stihoavnă, Stihirile ÃŽnvierii, Slavă" Åži acum" a ÃŽnainteprăznuirii la Binecuvântarea pâinilor, Troparul Născătoarei de Dumnezeu Fecioară (de două ori) ÅŸi al ÃŽnainteprăznuirii  (o dată) ÅŸi Citirea din Faptele Apostolilor. La Utrenie, la: Dumnezeiesc e Domnul" Troparul ÃŽnvierii (de două ori) Slavă" Mucenicului Åži acum" al ÃŽnainteprăznuirii. După Catisme, Sedelnele ÃŽnvierii ÅŸi cu Stihirile Născătoarei lor ÅŸi Citire din Tâlcuirea Evangheliei a duminicei celei dinaintea ÃŽnăltării Cinstitei Cruci. După acestea se pune: FericiÅ£i cei fără de prihană " ÅŸi Troparul ÃŽnvierii apoi Ipapui ÅŸi Citire a duminicii celei care este de rând. Antipoanele Prochimenul glasului apoi toată suflarea Evanghelia ÃŽnvierii, ÃŽnvierii lui Hristos vazând, Psalmul cincizeci, Stihira: ÃŽnviind Iisus din mormânt. Apoi Canonul ÃŽnvierii, Irmosul pe patru ÅŸi al Născătoarei de Dumnezeu, Irmosul pe doi ÅŸi al ÃŽnainteprăznuirii, Irmosul pe patru ÅŸi al Mucenicului cu Irmosul tot pe patru. Catavasiile Crucii: Crucea însemnând Moisi", după Cântarea a treia, Condacului ÅŸi Icosul ÃŽnainteprăznuirii ÅŸi al Mucenicului, Slavă" Sedealna Mucenicului, Åži acum" a ÃŽnainteprăznuirii după Cântarea a ÅŸasea, Condacul ÅŸi Icosul ÃŽnvierii ÅŸi se citeÅŸte Sinaxarul după Cântarea a noua cântam: Ceea ce EÅŸti mai cinstită", apoi Luminânda ÃŽnvierii, Slavă" a Mucenicului, Åži acum "a ÃŽnainteprăznuirii. La Laude, Stihirile ÃŽnvierii în număr de patru ÅŸi una a Sfântului Anatolie ÅŸi trei Podovnice ale ÃŽnainteprăznuirii ale Stihoavnei cu Stihurile lor apoi: Slavă" Stihira Evangheliei Åži acum": Preabinecuvântată eÅŸti" ÅŸi se pune Doxologie mare, Troparul ÃŽnvierii se pune doar el singur. Ectenia ÅŸi Otpustul ÅŸi apoi ÃŽnvătătura Sfântului Teodor Studitul. Apoi obiÅŸnuita ieÅŸire în pridvor ÅŸi Ceasul întâi. La Ceasul întâi, Troparul ÃŽnvierii, Slavă" al ÃŽnainteprăznuirii, Åži acum" al Născătoarei Ceasului. După Tatăl nostru, Condacul ÃŽnainteprăznuirii ÅŸi Otpustul final la Ceasul trei, Troparul ÃŽnvierii, Slavă" al Mucenicului Åži acum" al Născătoarei Ceasului după Tatăl nostru, Condacul ÃŽnvierii. De asemenea, ÅŸi la celelalte Ceasuri zicem Troparul ÃŽnvierii mai întâi, apoi al    ÃŽnainteprăznuirii ÅŸi al Mucenicului schimbându-le. Iar Condacul ÃŽnvierii ÅŸi al ÃŽnainteprăznuirii le zicem schimbându-le unul după altul.

La Liturghie, Fericirile Octoihului pe şase cu TriCântarea şi ale Înainteprăznuirii de la Cântarea a treia pe patru. După Vohod, Troparul Învierii şi al Înainteprăznuirii apoi al Hramului Sfântului şi al Mucenicului apoi Condacul Învierii şi al Sfântului al cărei este Hramul, Slava" Mucenicului, Şi acum" al Înainteprăznuirii Prochimenul, Apostolul, Aliluia, Evanghelia mai întâi a duminicii celei dinaintea Înălţării Cinstitei Cruci şi apoi a duminicii celei de rând iar după aceea a Sfântului Prochimenul glasului nu se mai pune, apoi Priceasna: Lăudat fie Domnul" şi a Mucenicului: Întru pomenirea veşnică.

 

ÃŽN ZIUA  A  OPTA,  NAÅžTEREA  PREASFINTEI  NÄ‚SCÄ‚TOARE  NOASTRE  DE  DUMNEZEU  ÅžI  PURUREA FECIOAREI  MARIA

Seara la Vecernia cea mică, la Doamne, strigat-am "Stihirile pe patru glas 1, Podobia: Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti" şi: Ioachim şi Ana prăznuiesc. Slavă" Şi acum" glas 4: Preacinstită naşterea Ta. La Stihoavnă, Stihirile glas 2, Podobia: Casa Efratului şi: Bucură-te Ioachime, cu Stihirile lor. Stihul întâi: Ascultă fiică şi vezi, Stihul al doilea: Feţei tale se vor ruga" Slavă" Şi acum" acelaşi glas şi Podobia: Biserică eşti a lui Dumnezeu. Troparul glas 4: Naşterea Ta de Dumnezeu Născătoare Fecioară.

La Vecernia cea mare, după Psalmul cel de început, cântăm: Fericit bărbatul" Slava" cea dintâi, iar la Doamne, strigat-am" punem Stihirile pe opt glas 6 Samoglasnicele: Astăzi Dumnezeu cela ce pe scaunele cele gândite se odihneşte" Slavă" Şi acum" şi prima Stihiră: Astăzi Dumnezeu" Apoi Vohodul, Prochimenul zilei şi trei Citiri, prima de la Facere: Ieşit-a Iacov; a doua de la Proorocia lui Iezechiel: Aşa zice Domnul Dumnezeu va fi în ziua a opta", a treia de la Pilde citire: Înţelepciunea şi-a zidit pentru sine casă. Apoi Ectenia: Să zicem toti, apoi: Învredniceşte-ne Doamne în seara aceasta" şi iarăşi Ectenia: Să plinim Rugăciunea noastră cea de seară. La Litie, Stihirile Samoglasnice glas 1: Începătura Mântuirii noastre" Slavă" Şi acum" glas 8: În ziua cea Binevestită a Praznicului nostru" La Stihoavnă, Stihirile Samoglasnice glas 4: Bucuria a toată lumea din cei drepti a răsărit nouă. Cu Stihurile care s-au scris la Vecernia cea mică, Slavă" Şi acum" glas 8: Fericiţi toţi credincioşii. Apoi: Acum slobozeşte" şi după Tatăl nostru, la Binecuvântarea pâinilor, Troparul glas 4: Naşterea ta de Dumnezeu Născătoare Fecioară" (de trei ori) apoi: Fie numele Domnului Binecuvântat" (de trei ori) Cuvântarea şi Psalmul 33: Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea", până la Stihul: Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit iar cei ce îl caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele. Şi se împart apoi pâinile cele Binecuvântate după obicei. Apoi preotul zice: Binecuvântarea Domnului peste noi" şi se adaugă apoi Citirea Praznicului Cuvântul Sfântului Andrei Criteanul a cărui început este: Dac-ar fi pământul măsurat cu palma"(Iar acolo unde nu se face Priveghere după Acum slobozeşte", Troparul şi Otpustul. Iar Miezonoptica o cântăm după obicei. La aceasta, în locul Cântării: Iată mirele vine"se zice Troparul Praznicului. După al doilea Sfinte Dumnezeule zicem Condacul, apoi Doamne miluieşte (de doisprezece ori) şi Otpustul. Iar Rugăciunea pentru cei adormiti adică: Pomeneşte Doamne" nu o mai spunem).

La Utrenie, după cei ÅŸase Psalmi la: Dumnezeu este Domnul" Troparul Praznicului îl punem (de trei ori). După prima Catismă, Sedealna Praznicului, glas 4, Podobia: Spăimântatu-sa Iosif; ÅŸi Strigă Davide, Slavă"... Åži acum" tot aceasta. Åži Citirea Praznicului. După Catisma a doua, Sedealna glasului ÅŸi Podobia aceeaÅŸi ÅŸi citim apoi Cuvântul Sfântului Ioan Damaschin al cărui început este: VeniÅ£i toate neamurile"iar după citire se dau lumânări fratilor, urmează Polieleul ÅŸi, după Polieleu, Psalmii cei aleÅŸi, apoi Sedealna Praznicului glas 8, Podobia: Porunca cea cu taină ;ÅŸi: Să se bucure cerul" Slavă" Åži acum", acelaÅŸi glas: ÃŽnnoieÅŸte-te Adame. Åži citim cuvintele de laudă a Praznicului ÅŸi cuvântul lui Metafrast cel de laudă la Praznicul Născătoarei de Dumnezeu. Apoi Antifonul glas 4, Prochimenul glas 4: Pomeni-voi numele Tău întru tot neamul ÅŸi neamul" cu Stihul: Răspuns-a inima mea cuvânt bun. Toată suflarea să laude pe Domnul Stihul: Lăudati-l pe Dumnezeu întru sfinÅ£ii Lui, apoi Evanghelia de la Sfântul evanghelist Luca: ÃŽn zilele acelea sculându-se Maria" apoi Psalmul 50: Slavă" Pentru Rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Åži acum" aceeaÅŸi apoi Stihul: MiluieÅŸte-mă Dumnezeule" cu Stihira Praznicului glas 6: Aceasta este ziua Domnului. Apoi două Canoane, unul al Sfântului Ioan, glas 2, iar altul al Sfântului Andrei, glas 8. Irmoasele se pun de la amândouă Canoanele de câte două ori. Iar Troparele se pun pe doisprezece. Catavasiile Crucii: Crucea însemnând Moisi. După Cântarea a treia, Sedealna Praznicului, glas 4, Podobia: Spăimântatu-sa Iosif" ÅŸi; Fecioara Maria ÅŸi Născătoarea de Dumnezeu", Slava... Åži acum" (se repetă aceasta din urmă). După Cântarea a ÅŸasea, Condacul glas 4: Ioachim ÅŸi Ana din Defăimarea NenaÅŸterii de fii" ÅŸi Icosul ÅŸi se citeÅŸte Sinaxarul. La Cântarea a noua, fraÅ£ii îşi aprind lumânările ÅŸi nu se mai cântă: Ceea ce eÅŸti mai cinstita decât Heruvimii" ci se cântă Stihirile Praznicului: MăreÅŸte suflete al meu pe Preaslăvita NaÅŸterea Maicii lui Dumnezeu" ÅŸi pentru Canonul al doilea: MăreÅŸte suflete al meu pe ceea ce s-a născut din cea stearpă pe Fecioara Maria" apoi Catavasia: Rai de taină eÅŸti Născătoare de Dumnezeu" ÅŸi cealaltă Catavasie: Moartea ceea ce a venit neamului omenesc" cu Stihurile Praznicului apoi Ectenia cea mică, Luminânda Praznicului: Din Ana cea neroditoare a odrăslit floare Născătoare de Dumnezeu" (de două ori), Slava" Åži acum": Adame înnoieÅŸte-te. La Laude, Stihirile pe patru, glas 1, Podobia: O Preaslăvita minune" ÅŸi:  O Preaslăvita Minune, Izvorul vieÅ£ii, apoi: Slava" Åži acum", glas 6: Aceasta este ziua Domnului. Se pune Doxologia mare iar după: Sfinte Dumnezeule, Troparul Praznicului (o dată), Ectenia ÅŸi Otpustul, după care fratii sunt BinecuvântaÅ£i cu untdelemn sfinÅ£it, ÅŸi noi cântăm o Stihiră Samoglasnică a Praznicului care o va vrea Eclesiarhul. Åži urmează Rugăciunea care se spune de către preot după cum este rânduiala, la Litia cea de la slujba Vecerniei ÃŽnvierii, adică: Stăpâne mult milostive" ÅŸi Ceasul întâi în pridvor. La care zicem: Slavă" Troparul Praznicului, Åži acum" al Născătoarei Ceasului. După: Sfinte Dumnezeule", Condacul Praznicului ÅŸi celelalte toate până la sfârÅŸit ÅŸi Otpustul cel final.

La Liturghie, Fericirile din Canonul glas 2, trei Cântări  se pun pe patru, iar  pe glas 8, se pun ÅŸase Cântări pe patru. După Vohod, Troparul Praznicului: Slava" Åži acum" Condacul, apoi Prochimenul glas 3, Cântarea Născătoarei de Dumnezeu: MăreÅŸte suflete-al meu pe Domnul ÅŸi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu. Spun Stihul: Că a căutat spre smerenia roabei sale, apoi Apostolul din Cartea cea către Efeseni: FraÅ£ilor aceasta să se cugete întru voi" Aliluia, glas 8: Ascultă fiica ÅŸi vezi ÅŸi pleacă urechea ta, cu Stihul: FeÅ£ei tale se vor ruga bogaÅ£ii poporului. Evanghelia lui Luca: ÃŽn vremea aceea a intrat Isus într-un oarecare sat" apoi, în locul lui: Cuvine-se să te Fericim, Cântăm Irmosul: Străină este maicilor fecioria. Până la sfârÅŸitul Praznicului nu se Cântă Stihira lui. (AÅŸa cântam în toate Praznicele cele ÃŽmpărăteÅŸti ÅŸi ale Sfintei Născătoare de Dumnezeu.) Priceasna: Paharul mântuirii voi lua" ÅŸi se face mângâiere mare la masa fraÅ£ilor atât trupeÅŸte cât ÅŸi duhovniceÅŸte. Dacă se va întâmpla acest Praznic, sâmbăta înaintea ÃŽnăltării Cinstitei Cruci atunci Apostolul ÅŸi Evanghelia secetei se citesc în ziua a treisprezecea iar Prochimenul, Aliluia ÅŸi Priceasna se pun ale ÃŽnnoirii.

Se cuvine să ştim: Că în ziua Praznicului, seara la Vecernie, Catisma nu se zice pentru osteneala Privegherii. Aşa se face la toate Praznicele atunci când se face Priveghere.

După Psalmul cel de seară, la Doamne, strigat-am", Stihirile Praznicului, şi Stihoavna Praznicului şi prăznuim acest Praznic cinci zile pentru că este aproape Praznicul Înăltării Cinstitei şi de Viată Făcătoare Cruci.

Dacă se va întâmpla Praznicul NaÅŸterii Născătoarei de Dumnezeu duminica, sâmbătă seara la Vecernia cea mică, la Doamne, strigat-am", Stihirile ÃŽnvierii ale glasului de rând se pun pe patru, Slavă" Åži acum" a Praznicului. La Stihoavna, Stihira ÃŽnvierii, prima Stihiră a ÃŽnvierii ÅŸi Stihoavna Praznicului aceea de la Vecernia cea mare, cu Stihurile Praznicului, Slavă" Åži acum" a Praznicului apoi: Acum slobozeÅŸte" ÅŸi celelalte,  iar după Sfinte Dumnezeule, Troparul ÃŽnvierii, Slavă" Åži acum" a Praznicului apoi Ectenia cea mică ÅŸi Otpustul.

 La Vecernia cea mare, după obiÅŸnuita Catismă, la Doamne, strigat-am" se pun trei Stihiri ale ÃŽnvierii ÅŸi unul a lui Anatolie, apoi ÅŸase ale Praznicului, Slavă" Åži acum" a Praznicului apoi Vohodul, Prochimenul zilei ÅŸi trei Citiri ale Praznicului. La Litie, Stihirile, Slavă" Åži acum" se pun ale Praznicului. La Stihoavnă, Stihirile ÃŽnvierii, Slavă" Åži acum" a Praznicului. La Binecuvântarea pâinilor Troparul Praznicului (de trei ori) ÅŸi Citire din Tâlcuirile la Faptele Apostolilor sau a Praznicului.

La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul", Troparul ÃŽnvierii de două ori Slavă" Åži acum" a Praznicului după obiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele ÃŽnvierii cu Stihira Născătoarei lor ÅŸi Citirile din Tâlcuirea Evangheliei a duminicii celei mai înainte de ÃŽnăltare Cinstitei Cruci. Apoi Polieleul ÅŸi Psalmii cei aleÅŸi cu Stihirile Mărimurilor lor, apoi Troparele ÃŽnvierii: Soborul îngeresc s-a mirat", ÅŸi  Ipacoiul glasului. Apoi amândouă Sedelnele Praznicului, fiecare câte o dată, Slavă" Sedealna cea după Polieleu, Åži acum "cealaltă Sedealnă. Åži Citirea Praznicului. Apoi Antifoanele glasului, Prochimenul ÅŸi Evanghelia Praznicului, apoi ÃŽnvierea lui Hristos; Psalmul 50 ÅŸi se scoate Evanghelia spre sărutare după obicei. După aceasta, Slavă" Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu" Åži acum" tot aceasta, apoi Stihira Praznicului. Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul pe patru ÅŸi al Născătoarei de Dumnezeu, Irmosul pe doi ÅŸi al Praznicului amândouă Canoanele pe opt. Catavasiile Crucii: Crucea însemnând Moisi. După Cântarea a treia, Condacul ÅŸi Icosul ÃŽnvierii ÅŸi Sedealna Praznicului (de două ori). După Cântarea a ÅŸasea, Condacul ÅŸi Icosul Praznicului ÅŸi se citeÅŸte Sinaxarul. La Cântarea a noua nu cântăm Stihurile Mărimurilor Praznicului ci Cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită". Apoi Luminânda ÃŽnvierii, Slavă" Åži acum" a Praznicului. La Laude, Stihirile ÃŽnvierii în număr de patru ÅŸi ale Praznicului tot în număr de patru cu Stihurile Praznicului, Slavă" a Praznicului, Åži acum" Preabinecuvântată eÅŸti" ÅŸi Doxologia cea mare. Apoi Troparul ÃŽnvierii numai el singur. Ectenia ÅŸi Otpustul ÅŸi apoi se ung fraÅ£ii de către preot cu untdelemn din candela Praznicului. Apoi: Slavă" Åži acum" Stihira Evangheliei ÅŸi se citeÅŸte ÃŽnvătătura Sfântului Teodor Studitul ÅŸi se iese ca de obicei pentru Ceasul întâi în pridvor la care zicem Troparul ÃŽnvierii, Slavă" al Praznicului Åži acum" al Născătoarei glasului. După Tatăl nostru" Condacul ÃŽnvierii ÅŸi Otpustul aÅŸa se face ÅŸi la celelalte Ceasuri când zicem Troparul ÃŽnvierii, Slavă" al Praznicului  Åži acum" al Născătoarei Ceasului. Condacul Praznicului ÅŸi al ÃŽnvierii le zicem schimbându-le.

La Sfânta Liturghie, Fericirile ÃŽnvierii ale glasului se pun pe ÅŸase ÅŸi ale Praznicului de la Cântarea a treia se pun pe patru. După Vohod, Troparul ÃŽnvierii ÅŸi-al Praznicului, Slavă", Condacul ÃŽnvierii, Åži acum" al Praznicului. Apoi Prochimenul, Apostolul, Aliluia ÅŸi Evanghelia care se pun mai întâi acelea ale Duminicii celei  mai înainte de ÃŽnăltarea Cinstitei Cruci, apoi cele de rând. După aceasta a Născătoarei de Dumnezeu iar Prochimenul glasului nu se mai pune. Chinonicul, Priceasna: Lăudati pe Domnul din ceruri" ÅŸi apoi a Praznicului: Paharul mântuirii voi lua.

Dacă se va întâmpla Odovania Praznicului Naşterii PreaSfintei Născătoare de Dumnezeu duminică atunci, sâmbătă seară, la Vecernia cea mică, se pun Stihirile Învierii şi ale Născătoarei de Dumnezeu după obicei.

La Vecernia cea mare, la Doamne, strigat-am" se pun trei Stihiri ale ÃŽnvierii ÅŸi una a lui Anatolie. Åži apoi ale Praznicului ale aceleaÅŸi zile de rând în număr de trei ÅŸi tot trei din Minei ale Sfântului. Iar dacă se cântă ÅŸase ale Sfântului din Minei sau dacă Sfântul are ÅŸi Polieleu cântăm Stihirile ÃŽnvierii în număr de trei ÅŸi ale Praznicului tot în număr de trei ÅŸi ale Sfântului în număr de patru, Slavă" a Sfântului dacă are  iar dacă nu are, Slavă" a Praznicului Åži acum" a Născătoarei pe glas Troparului Sfântului apoi Vohodul, Prochimenul zilei ÅŸi Ectenia. La Litie, Stihirile Praznicului cele de la Stihoavna Vecerniei zilei se pun în acelaÅŸi fel. Åži ale Sfântului dacă are Polieleu, apoi: Slavă" Åži acum" a Praznicului iar de are Sfântul Slavă", Slavă" a Sfântului Åži acum" a Praznicului. La Stihoavnă, Stihirile ÃŽnvierii Slavă" a Sfântului iar dacă nu are Slavă" Åži acum" a Praznicului la Binecuvântarea pâinilor, Troparul: Născătoare de Dumnezeu fecioară" (de două ori), iar a Praznicului o singură dată. Apoi Citire din Tâlcuirile Faptelor Apostolilor.

La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul", Troparul ÃŽnvierii (de două ori), Slavă" al Sfântului, iar dacă acesta nu are Slavă" Åži acum" al Praznicului. După Catismă, Sedelnele ÃŽnvierii, cu Stihirile Născătoarei lor ÅŸi apoi Citire din Tâlcul Evangheliei a duminicii celei mai înainte de ÃŽnăltarea Cinstitei Cruci. Apoi: FericiÅ£i cei fără de prihană" ÅŸi Troparul ÃŽnvierii: Soborul îngeresc" ÅŸi Ipacoiul glasului. Apoi Citire din Tâlcul Evangheliei duminicei celei de rând, apoi Antifoanele ÅŸi Prochimenul glasului ÅŸi Evanghelia ÃŽnvierii după care urmează  ÃŽnvierea lui Hristos ÅŸi Psalmul 50 ÅŸi celelalte ale ÃŽnvierii, apoi Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul pe patru ÅŸi al Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul pe doi ÅŸi al Praznicului cu Irmosul pe patru ÅŸi al Sfântului tot pe patru. Iar de are Polieleu, Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul pe patru ÅŸi al Praznicului pe patru ÅŸi al Sfântului pe ÅŸase. Catavasiile Crucii: Crucea însemnând Moisi. După Cântarea a treia, Condacul ÅŸi Icosul Praznicului ÅŸi al Sfântului dacă are ÅŸi Sedealna tot a Sfântului, Slavă" Åži acum" a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea Condacul ÅŸi Icosul ÃŽnvierii, iar la Cântarea a noua, Cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită" apoi: Luminânda ÃŽnvierii, Slavă" "a Sfântului dacă are, iar dacă nu are Slavă" Åži acum" a Praznicului. La Laude, Stihirile ÃŽnvierii le punem în număr de patru ÅŸi ale Praznicului tot patru. Stihoavna se pune a aceleiaÅŸi zile ca ÅŸi cea de la Slavă" ÅŸi se pune cu Stihirile Praznicului, iar dacă Sfântul are Stihiri la Laude, Cântăm Stihirile ÃŽnvierii patru ÅŸi ale Sfântului cu cele de la Slavă" patru, plus Stihurile lui Slavă" Stihira Evangheliei, Åži acum " Preabinecuvântată eÅŸti. După Doxologia cea mare Troparul ÃŽnvierii se cânta numai el ÅŸi Ectenia ÅŸi apoi Otpustul. Se pune ÃŽnvătătura Sfântului Teodor Studitul ÅŸi se iese în pridvor pentru Ceasul întâi. La Ceasul întâi Troparul ÃŽnvierii, Slavă" al Praznicului Åži acum" al Născătoarei Ceasului. Apoi după Tatăl nostru Condacul Praznicului ÅŸi Otpustul final. La Ceasul trei, Troparul ÃŽnvierii, Slavă" al Sfântului iar dacă nu are Sfântul Slavă" al Praznicului. După Sfinte Dumnezeule", Condacul Praznicului ÅŸi al ÃŽnvierii le spunem schimbându-le. Iar de este vreun Sfânt care are Polieleu zicem ÅŸi pe-al Sfântului.

La Liturghie, Fericirile glasului de rând ale Învierii le punem pe şase şi ale Praznicului din Cântarea Canonului cea de rând le punem pe patru iar dacă are şi Sfântul Cântare le zicem pe ale Învierii pe patru şi al Praznicului pe patru şi ale Sfântului de la Cântarea a şasea tot pe patru după Vohod punem Troparul Învierii, al Praznicului şi al Hramului Sfântului sau al Sfintei şi al Sfântului dacă are. Apoi Condacul Învierii şi al Hramului Sfântului sau al Sfintei Slavă"al Sfântului dacă are, iar dacă n-are Slavă" al Hramului Sfântului Şi acum" al Praznicului se pune Prochimenul, Apostolul, Aliluia şi Evanghelia, întâi cea a duminicii celei mai dinainte de Înălţare iar apoi cea a zilei respective şi după aceasta a Sfântului apoi Priceasna se pune: Lăudaţi pe Domnul din ceruri şi apoi a Sfântului dacă are iar dacă nu are se pune Priceasna Praznicului. De se va întâmpla Odovania Praznicului sâmbata înaintea Înălţării Cinstitei Cruci atunci la Liturghie punem Prochimenul glas 3: Cântaţi Dumnezeului nostru, Cântaţi, cântaţi împăratului nostru, cântaţi Stihul: Toate neamurile bate-ti din palme", apoi Apostolul din Cartea către Corinteni: Fraţilor, înţelepciune zicem, apoi Aliluia pe glas 5: Milele Tale Doamne în veac le voi cânta în neam şi-n neam voi vesti adevărul tău, apoi Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul cela ce iubeşte pe tatăl său sau pe mama sa"iar Apostolul şi Evanghelia zilei celei de rând le zicem după aceea. Apoi ale Sfântului dacă are şi Priceasna zilei.

ÃŽnsemnare: Se cuvine să ÅŸtim: Că de se va întâmpla Odovania Praznicului NaÅŸterii Născătoarei de Dumnezeu sâmbată înaintea ÃŽnălţării Cinstitei Cruci, Prochimenul, Aliluia ÅŸi Priceasna Praznicului, Apostolul ÅŸi Evanghelia se vor pune întâi cele ale sâmbetei celei mai-nainte de ÃŽnăltarea Cinstitei ÅŸi de Viată Făcătoarei Cruci, apoi ale Praznicului, iar Prochimenul sâmbetei celei dinaintea ÃŽnalţării Cinstitei ÅŸi de Viată Făcătoarei Cruci nu se mai pune. De se va întâmpla Odovania Praznicului duminică înaintea ÃŽnalţării ÅŸi Cinstitei Cruci. La Utrenie citim de la Tâlcuirea Evangheliei Sfântului Ioan ÅŸi apoi Tâlcuirea de la ziua cea de rând. La Sfânta Liturghie  Prochimenul glas 6: MântuieÅŸte Doamne pe poporul tău Stihul: Către tine Doamne voi striga, apoi Apostolul din cartea cea către Galateni: FraÅ£ilor veniÅ£i, vedeÅ£i felul în care v-am scris vouă" Aliluia glas 1: ÃŽnăltat-am pe cel ales al meu", Evanghelia de la Sfântul Ioan: Zis-a Domnul nimenea nu s-a suit în cer", apoi Evanghelia cea de rând ÅŸi Priceasna zilei.

 

 

ÃŽN ZIUA  A    NOUA,  POMENIREA  SFINTILOR  ÅžI  DREPÅ¢ILOR  DUMNEZEIEÅžTI  PÄ‚RINÅ¢I IOACHIM  ÅžI  ANA  ÅžI  A  SFÂNTULUI MUCENIC  SEVERIAN

Seara, la: Doamne, strigat-am" cântăm trei Stihiri ale Praznicului pe glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti; ÅŸi: Ioachim ÅŸi Ana prăznuiesc. Åži ale SfinÅ£ilor tot în număr de trei pe glas întâi cu Podobia: Dat-ai semn" ÅŸi: VeniÅ£i acum să danÅ£uim, Slavă" Åži acum", glas 5, însuÅŸi glas: O, Fericită doime. Iar dacă se va întâmpla vineri seara, atunci spunem Slavă" a Praznicului Åži acum" a Născătoarei ÃŽnvierii cea dintâi a glasului de rând. La Stihoavnă, Stihirile Praznicului pe glas 2 cu Podobia: Când de pe lemn ÅŸi: Ana PreaînÅ£eleapta" ÅŸi acestea cu Stihurile lor Slavă" Åži acum" a Praznicului, glas 8, însuÅŸi glas: Cei ce din coapse nepoftitoare a-Å£i odrăslit" După: Sfinte Dumnezeule" Troparul SfinÅ£ilor pe glas  2: Pomenirea drepÅ£ilor DumnezeieÅŸti PărinÅ£i" Slavă" Åži acum" a Praznicului: NaÅŸterea Ta de Dumnezeu Născătoare ÅŸi Otpustul.

Iar slujba Sfântului Severian se cântă la Pavecerniţă după: Cuvine-se să Te Fericim ÅŸi după: Sfinte Dumnezeule Condacul Praznicului. AÅŸa se pune în toate zilele  cele de după Praznic.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul, Troparul Praznicului (de două ori) Slavă" al DumnezeieÅŸtilor PărinÅ£i, Åži acum" al Praznicului. După Catisme, Sedelnele Praznicului, Canonul Praznicului, glas 2, cu Irmosul pe ÅŸase ÅŸi al SfinÅ£ilor  acelaÅŸi glas tot pe ÅŸase. După Cântarea a treia, Condacul ÅŸi Icosul Praznicului ÅŸi Sedealna SfinÅ£ilor, glas 5, Slavă" Åži acum"acelaÅŸi glas, după Cântarea a ÅŸasea Condacul DumnezeieÅŸtilor ParinÅ£i pe glas 2, Podobia: Cele de sus căutând" ÅŸi Bucurase-va acuma Ana. Åži Icosul ÅŸi Sinaxarul după Cântarea a opta Luminânda, Podobia: Cercetatu-ne pe noi" ÅŸi: Ceea ce din blestemul Evei ne va izbăvi pe noi acum se naÅŸte, apoi: Slavă" Åži acum" a Praznicului: Ca dintr-un soare luminos ÅŸi ca dintr-o lună" La Stihoavnă, Stihirile Praznicului, glas 2, Podobia: Casa Efratului" ÅŸi: MulÅ£umire îţi aducem Å¢ie Izbăvitorule ÅŸi purtătorule de griji al tuturor. Cu Stihurile lor Slavă" Åži acum", glas 2: Astăzi Curata cea cu totul fără prihană. Apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului, Sfinte Dumnezeule ÅŸi celelalte, Tatăl nostru, apoi Troparul SfinÅ£ilor DumnezeieÅŸtilor PărinÅ£i, Slavă" Åži acum" al Praznicului. Ectenia ÅŸi Otpustul, apoi Ceasul întâi la care zicem întâi Troparul Praznicului, Slavă" al sfinÅ£ilor Åži acum" al Născătoarei Ceasului. La fel se face ÅŸi la celelalte Ceasuri.

La Liturghie, Fericirile Praznicului, din Cântarea întâi a Canonului glas 2 pe patru se pune şi al Sfinţilor din Cântarea a ţasea se pun pe patru. După Vohod, Troparul Praznicului ţi al Hramului Sfântului şi al Sfinţilor, Slavă" Condacul sfinţilor Şi acum" al Praznicului iar de este Hramul Domnului Hristos zicem mai întâi Troparul Hramului Domnului Hristos şi-al Praznicului Născătoarei de Dumnezeu şi al Sfintilor. Apoi Condacul Hramului Domnului Hristos Slavă" al Sfinţilor Şi acum" al Praznicului. (aşa zicem Troparele şi Condacele de după Vohod în toate celelalte zile). Prochimenul Praznicului, care se pune pâna la Odovania Praznicului după aceasta se pune Prochimenul Sfântului pe glas 4: Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi, Stihul: În biserici Bine este cuvântat Dumnezeu. Apostolul din Epistola către Galateni: Fraţilor Avraam a avut doi fii", Aliluia pe glas 1: Mântuirea drepţilor este de la Domnul, Evanghelia de la Luca: zis-a Domnul: Nimenea nu aprinde făclia", Priceasna Praznicului care se va pune până la Odovania Praznicului şi a Sfinţilor: Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul.

Întru aceeaşi zi Pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Iosif Făcătorul de Minuni. Se săvârşeşte Slujba acestui Sfânt în biserica în care sunt Moaştele şi unde este Hramul lui.

 

ÃŽN ZIUA  A  ZECEA, POMENIREA SFINTELOR MUCENICE  MINODORA,  MITRODORA ÅžI NIMFODORA

Seara la: Doamne strigat-am", Stihirile Praznicului în număr de trei pe glas 8, Podobia: O, Preaslăvită minune" şi ale Sfintelor în număr de trei pe glas patru Podobia: Ca pe un viteaz între mucenici Slavă" Şi acum" a Praznicului glas 2: Ce sunet se face de cei ce prăznuiesc. La Stihoavnă, Stihirile Praznicului cu Stihurile lor Slavă" Şi acum" a Praznicului glas 2: Împărăteasa cea mai-nainte hotarâtă spre sălăşluirea lui Dumnezeu, apoi după Tatăl nostru, Troparul Praznicului şi Otpustul. La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul, Troparul Praznicului (de trei ori) şi Catismele obişnuite, Sedelnele Praznicului. Canonul Praznicului, glas opt cu Irmosul pe opt şi al Sfintelor glas 4 cu Irmosul pe patru după Cântarea a treia Condacul Mucenicelor, glas 4, Podobia: Cela ce te-ai înălţat şi Podobia: Pentru Treime cu răbdare pătimim, apoi Sedealna Meceniţelor Slavă Şi acum" a Praznicului. După Cântarea a şasea Condacul şi Icosul Praznicului, iar după Cântarea a opta Luminânda Praznicului. La Stihoavnă Stihirile Praznicului Slavă"Şi acum" a Praznicului pe glas 4: Bucuria a toată lumea din cei drepti"

La Sfânta Liturghie, Fericirile Praznicului din Cântarea a patra şi din Cântarea a cincea se pun pe opt.

 

ÃŽN ZIUA A UNSPREZECEA  POMENIREA CUVIOASEI  MAICII  NOASTRE TEODORA CEA DIN ALEXANDRIA. AICI SE CÂNTÄ‚ ÅžI SLUJBA SFÂNTULUI  MUCENIC AFTONOM.

Seara la: Doamne strigat-am, Stihirile Cuvioasei în număr de trei pe glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz şi apoi a Sfântului Aftonom, trei şi aceeaşi Podobie, Slavă" Şi acum" pe glas 3, însuşi glas: Primind mai-nainte vestirea Îngerului. La Stihoavnă Stihul Praznicului, Slavă" Şi acum" a Praznicului, glas 4: Ana cea stearpă şi neroditoare. După: Acum slobozeşte" şi după Tatăl nostru Troparul Sfintei pe glas 8: Întru Tine Maică cu osârdie, Slavă" Şi acum" al Praznicului.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul", Troparul Praznicului (de două ori) Slavă" al Sfintei Şi acum" al Praznicului şi obişnuitele Catisme Sedelnele Praznicului şi Canonul Praznicului glas 2 cu Irmosul pe şase şi al Cuvioasei pe glas 4 cu Irmosul pe patru şi al Sfântului Aftonom glas 8 cu Irmosul pe patru. După Cântarea a treia Condacul Sfintei, glas 2, Podobia: Cele de sus căutând şi: Trupul tău cu postire topindu-ti", şi apoi a Sfântului Condacul pe glas 2 şi Podobia: Cele de sus căutând" şi cealaltă: Cele Dumnezeieşti înţelepte cu cinste le-ai învăţat", apoi Sedealna Sfintei, Slavă" a Mucenicului Şi acum" a Praznicului după Cântarea a şasea Condacul şi Icosul Praznicului după Cântarea a opta, Luminânda Praznicului. La Stihoavnă, Stihirile Praznicului, Slavă" Şi acum", glas 8: În ziua cea bine vestită a Praznicului nostru. Apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului" Sfinte Dumnezeule" şi celelalte, iar după Tatăl nostru, Troparul Sfintei, Slavă" a Mucenicului, Şi acum" a Praznicului. Ecteniile şi Ceasul întâi şi Otpustul.

La Liturghie, Fericirile Praznicului Cântarea a şaptea şi a opta pe opt, Prochimenul glas 4: Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi, cu Stihul: În biserici Bine cuvântat este Dumnezeu, apoi Apostolul din Cartea cea către Galateni: Fraţilor mai înainte de venirea credinţei", Aliluia glas 1: Aşteptând, am aşteptat pe Domnul şi a luat aminte la mine" Apoi Evanghelia de la Ioan: În vremea aceea au adus cărturarii la Iisus o femeie prinsă în curvie"şi apoi Priceasna: Întru pomenire veşnică.

 

ÃŽN ZIUA A DOISPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI  MUCENIC AUTONOM

Tot pentru această zi se orânduieşte Praznicul Naşterii Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu şi se cânta toată slujba Praznicului.

Seara la Vecernie, Catisma obişnuită, la: Doamne, strigat-am" Stihurile Praznicului pe şase, Slavă" Şi acum" a Praznicului (iar de este vineri seara, Slava" Praznicului Şi acum" dogmatica glasului de rând), Prochimenul zilei în afară de Vohod şi de Paremii care nu se pun şi imediat se pune: Învredniceşte-ne Doamne", Ectenia: Să plinim rugăciunile noastre cele de seară Domnului. La Stihoavnă, Stihirile Praznicului Slavă" Şi acum" a Praznicului. După Tatăl nostru Troparul Praznicului (o singură dată), Ectenia şi Otpustul.

La Pavecerniţă, Condacul Praznicului. Iar Miezonoptica  o cântăm după obicei cu Catismă ÅŸi cu Troparele cele obiÅŸnuite, iar nu cu ale Praznicului. Åži apoi spunem ÅŸi rugăciunea: PomeneÅŸte Doamne pe cei ce întru nădejdea ÃŽnvierii"

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul, Troparul Praznicului (de două ori) Slavă" Åži acum" iar  acelaÅŸi. După Catismă, Sedelnele Praznicului ÅŸi Citirea ÅŸi Psalmul 50, Canonul Praznicului, primul Canon, cu Irmosul pe opt iar al doilea cu Irmosul pe ÅŸase. Iar Irmoasele la cele două Canoane le cântăm de câte două ori. Catavasiile: Crucea însemnând Moisi" După Cântarea a treia Sedealna Praznicului (de două ori), după Cântarea a ÅŸasea Condacul ÅŸi Icosul Praznicului. La Cântarea a noua nu cântam: Ceea ce eÅŸti mai cinstită ci cântăm Mărimurile Praznicului la sfârÅŸit punem Catavasia: Rai de taină EÅŸti ÅŸi celelalte Catavasii: Moartea care a venit cu mâncarea din pumn. Cu Stihurile Mărimurilor Praznicului. Luminânda Praznicului (de două ori). La laude, Stihirile Praznicului pe patru, Slavă" Åži acum" a Praznicului ÅŸi apoi Doxologia cea mare după: Sfinte Dumnezeule, Troparul Praznicului (o dată) Ectenia ÅŸi Otpustul. Åži apoi se iese în pridvor la Ceasul întâi. La Ceasuri, Troparul ÅŸi Condacul Praznicului.

La Liturghie Fericirile din Cântarea a noua din amândouă Canoanele pe opt. După Vohod, Troparul Praznicului Slavă" Şi acum", Condacul Praznicului, Prochimenul, Aliluia şi Priceasna Praznicului, Apostolul şi Evanghelia zilei şi a Praznicului.

Se cuvine să ştim că dacă se va întâmpla Odovania Praznicului Naşterii Născătoarei de Dumnezeu duminica atunci, sâmbată seară la Vecernia cea mică punem Stihirile Învierii după obicei. La Stihoavna, Stihira Învierii (o singură dată) şi Stihoavna Praznicului cu Stihurile sale cele de Vecernia cea mare, Slavă" Şi acum" a Praznicului, Troparul Învierii, Slavă" Şi acum" a Praznicului.

La Vecernia cea mare, după Catisma obişnuită la: Doamne, strigat-am", Stihirile Învierii în număr de trei şi una a lui Anatolie şi apoi ale Praznicului în număr de şase, care s-au cântat în chiar ziua Praznicului. Slavă" a Praznicului Şi acum" a Născătoarei, Dogmatica glasului de rând. La Litie, Stihirile şi Slavă" Şi acum" a Praznicului. La Stihoavnă, Stihirile Învierii, Slavă" Şi acum" a Praznicului. La: binecuvântarea pâinilor Troparul Născătoarei de Dumnezeu (de două ori) şi al Praznicului (o dată) şi Citirea din Faptele Apostolilor.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul", Troparul Învierii (de două ori), Slavă" Şi acum" al Praznicului. După Catisme, Sedelnele Învierii cu Stihirile Născătoarei lor şi Citire din Tâlcul Evangheliei a duminicii celei mai înainte de Înalţarea Cinstitei Cruci. După aceasta: Fericiţi cei fără de prihană" şi Ipacoiul Praznicului şi apoi se face citire a duminicii celei de rând. Antifoanele glasului şi Prochimenul: Toată suflarea"; urmează Evanghelia Învierii, apoi Învierea lui Hristos, Psalmul 50, Stihira Învierii şi celelalte după obicei. Canonul Învierii cu Irmosul pe patru şi al Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul pe doi şi al Praznicului, amândoua Canoanele cu Irmoasele pe opt. Catavasia: Crucea însemnând Moisi" După Cântarea a treia, Condacul şi Icosul Praznicului şi Sedealna Praznicului (de două ori). După Cântarea a şasea Condacul şi Icosul Învierii şi Sinaxarul. La Cântarea a noua cântam: Ceea ce eşti mai cinstită" apoi Luminânda Învierii Slavă" Şi acum" a Praznicului. La Laude, Stihirile Învierii pe patru şi ale Praznicului pe glasul Învierii, pe patru apoi aceste se pun cu Stihirile Praznicului, Slavă" se pune Stihira Învierii Şi acum" Prea binecuvântată eşti . Se pune Doxologie mare şi după: Sfinte Dumnezeule Troparul Învierii numai el singur apoi Ecteniile şi Otpustul. Acum se pune şi Învăţătura Sfântului Teodor Studitul şi după aceea se iese în pridvor pentru Ceasul întâi şi Otpustul cel final. La Ceasuri, Troparul Învierii, Slavă" al Praznicului Şi acum" al Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru, Condacul Praznicului şi al Învierii le zicem schimbându-le.

La Liturghie, Fericirile Învierii ale glasului pe şase şi ale Praznicului din Cântarea a opta le punem pe patru. După Vohod, Troparul Învierii şi-al Praznicului Slavă" Condacul Învierii Şi acum" al Praznicului, Prochimenul, Apostolul, Aliluia şi Evanghelia a duminicii celei mai-nainte de Înăltarea Cinstitei Cruci şi apoi a duminicii celei de rând apoi a Născătoarei de Dumnezeu. Priceasna: Lăudati pe Domnul din ceruri, apoi cealaltă a Praznicului: Paharul mântuirii.

 

ÃŽN ZIUA A TREISPREZECEA, POMENIREA ÃŽNNOIRII  SFINTEI  BISERICI  DIN  IERUSALIM,  A  ÃŽNVIERII DOMNULUI  IISUS HRISTOS DUMNEZEUL  NOSTRU ÅžI  ÃŽNAINTEPRÄ‚ZNUIREA  ÃŽNÄ‚LTÄ‚RII  CINSTITEI  ÅžI DE VIATÄ‚ FÄ‚CÄ‚TOAREI CRUCI ÅžI TOT ÃŽN ACEASTÄ‚ ZI SFINTITUL MUCENIC CORNELIU SUTAÅžU.

Seara, obiÅŸnuita Catismă. La: Doamne, strigat-am", Stihirile pe ÅŸase ale ÃŽnnoirii trei pe glas 6 ÅŸi ale Sfântului Trei, glas 4, Podobia: Dat-ai semn apoi, Slavă" a ÃŽnnoirii glas 6, însuÅŸi  glasul: Pomenirea ÃŽnnoirii, Åži acum" a ÃŽnainteprăznuirii acelaÅŸi glas: Astăzi Domnul s-a arătat. (iar de este vineri seara Åži acum" a Născătoarei Dogmatica dintâi a glasului de rând) apoi Vohodul, Prochimenul zilei ÅŸi trei Citiri: una a ÃŽnnoirii din Cartea a treia a Regilor: Să ducă Solomon; a doua de la Pilde: Dumnezeu, cu înÅ£elepciune a întemeiat pământul ÅŸi a treia tot de la Pilde, ÃŽnÅ£elepciunea ÅŸi-a zidit sieÅŸi casă. Apoi Ectenia. La Stihoavnă Stihirile Crucii glas 5, Podobia: Bucură-te cruce de viată purtătoare" cu Stihurile lor. Stihul întâi: ÃŽnăltaÅ£i pe Domnul Dumnezeul nostru, al doilea Stih: Iar Dumnezeu ÃŽmpăratul nostru mai-nainte de veac; Slavă" a ÃŽnnoirii, glas 2, însuÅŸi glasul: ÃŽnnoirea săvârÅŸind; Åži acum", a ÃŽnainteprăznuirii acelaÅŸi glas: Dumnezeiască visterie cea ascunsă în pământ. După: Sfinte Dumnezeule, Troparul ÃŽnnoirii pe glas patru: Ca buna podoabă a tăriei celei de sus, Slavă" al Mucenicului, acelaÅŸi glas: Åži părtaÅŸ obiceiurilor; Åži acum" al ÃŽnainteprăznuirii glas 2: De Viaţă Făcătoare Cruce a bunătătii Tale. Åži Otpustul.

La Pavecerniţă, după: Sfinte Dumnezeule", Condacul Înnoirii.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul", Troparul Înnoirii (de două ori) Slavă" al Sfântului Şi acum" al Înainteprăznuirii. După obişnuitele Catisme şi după Catisma întâi Sedealna Înnoirii, glas 4, Podobia: Degrabă ne întâmpina, şi: Pe toate le-a luminat Hristos cu venirea sa; Slavă" Şi acum" tot aceasta şi Citirile după Catisma a doua, Sedealna glasului, Podobiile tot acelea şi cea de-a doua zi de Praznic a Înnoirilor; Slavă" Şi acum" tot aceasta şi Citirea. Se pun trei Canoane ale Înnoirii glas 2 cu Irmosul pe şase şi al Înainteprăznuirii, acelaşi glas cu Irmosul pe patru şi al Sfântului, glas 5 cu Irmosul pe patru Catavasiile: Crucea însemnând Moisi; după Cântarea a treia Condacul Înnoirii, glas 4. Arăta-te-ai astăzi" şi: Cerul cel mult luminos, apoi Sedealna, glas 8 Slavă" a Sfântului, glas 4 Şi acum" a Înainteprăznuirii, acelaşi glas. După Cântarea a şasea Condacul şi Icosul Înnoirii şi Sinaxarul după Cântarea a noua, Luminânda Înnoirii, Podobia: Cu Duhul în biserică şi Pe care cu Preacinstit sângele Tău; Slavă" Şi acum" a Înainteprăznuirii: Cu razele cele de lumină dătătoare. La Laude, Stihirile Înnoirii pe şase, glas 4, Podobia: Dat-ai semn şi: Astăzi Dumnezeiasca şi Sfintita", apoi alte Stihiri, glas 1, însuşi glasul: Înnoieşte-te, înnoieşte-te noule Ierusalime. Slavă", glas 3: Vino-ţi întru sine omule, Şi acum" a Înainteprăznuirii acelaşi glas: Hristoase Dumnezeul nostru, apoi Doxologie mare. După: Sfinte Dumnezeule, Troparul Învierii, Slavă" Sfântului, Şi acum" al Crucii. Apoi Ecteniile şi Otpustul şi urmează Ceasul întâi. La Ceasul întâi, Troparul Înnoirii, Slavă" al Crucii Şi acum" al Născătoarei glasului. La Ceasuri, Condacele le spunem schimbându-le.

La Liturghie, Fericirile din Canonul Înnoirii Cântarea a treia şi din Cântarea a şasea le punem pe opt. După Vohod, Troparul Înnoirii şi al Crucii şi al Sfântului Slavă" Şi acum" Condacul Înnoirii, Prochimenul, glas 4: Casei Tale Doamne se cuvine sfinţenie întru lungime de zile. Stihul: Domnul a împărătit întru podoabă s-a îmbrăcat; Apostolul din Cartea cea către Evrei: Fraţilor Sfinţi care sunteţi părtaşi la chemarea cea din ceruri; Aliluia, glas 2: Temeliile Lui în munţii cei Sfinţi. Stihul: Preaslăvite s-a gândit pentru Tine o Cetate a lui Dumnezeu; Evanghelia de la Matei: În zilele acelea a venit Iisus în părtile Cezareii lui Filip. Priceasna: Doamne, iubit-am bunăcuviinta casei tale şi locul sălăşluirii slavei Tale şi Aliluia (de trei ori).

De reţinut şi aceste: De se va întâmpla Înăltarea Cinstitei Cruci duminică, sâmbată, înaintea Înălţării la Liturghie se pune Prochimenul şi Aliluia Înnoirii care este unul. Iar al sâmbetei celei mai-nainte de Înăltare, Prochimenul nu se mai pune. Apostolul şi Evanghelia, mai întâi se pun ale Înnoirii , după aceea ale sâmbetei celei mai-nainte de Înăltare. Priceasna se pune a Înnoirii iar Apostolul şi Evanghelia se pun cele de rând. De asemenea şi Apostolul şi Evanghelia duminicii celei mai-nainte de înăltarea Cinstitei Cruci se citesc în duminica cea care a trecut.

Însemnare: Se cuvine să ştim că dacă se va întâmpla slujba Înnoirii în ziua a treisprezecea în zi de duminică, atunci se lasă slujba Sfântului Cornelie şi se cânta când va socoti Eclersiahul de cuviinţă. Iar duminică se cânta slujba Învierii împreună cu cea a Înnoirii şi cu a Înainteprăznuirii Cinstitei Cruci.

La Vecernia cea mică, Stihirile Învierii şi ale Născătoarei de Dumnezeu după obicei, după: Sfinte Dumnezeule", Troparul Învierii Slavă" Şi acum" a Născătoarei.

La Vecernia cea mare se cântă: Fericit bărbatul", Catisma toată. La: Doamne, strigat-am", Stihirile Învierii în număr de trei şi o Stihire a lui Anatolie şi apoi ale Înnoirii în număr de trei şi ale Crucii tot în număr de trei, glas 5. Podobia: Bucură-te cămara" care sunt scrise la Stihoavnă; Slavă" a Înnoirii Şi acum" a Născătoarei Dogmatica glasului de rând. Vohodul şi trei citiri ale Înnoirii.

La Litie, Stihira Hramului şi apoi a Înnoirii celei de la Laude, glas 1: Înnoieşte-te, înnoieşte-te" şi apoi ale glasului 4: Înnoieşte-te astăzi, acelaşi glas: Înăltat fiind în mijlocul pământului Slavă", glas 5: Ceea ce din sânurile pământului; Şi acum" glas 6: Astăzi lemnul s-a arătat. La Stihoavnă, Stihirile Învierii ale glasului, Slavă", glas 2: Înnoirea săvârşindu-se; Şi acum" a Crucii acelaşi glas: Dumnezeiasca vistierie. La binecuvântarea pâinilor Troparul Născătoarei de Dumnezeu (de două ori) şi al Înnoirii (o dată) şi citirea din Faptele Apostolilor.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul", Troparul Învierii (de două ori) Slavă" al Înnoirii Şi acum" al Crucii. După Catismă, Sedealna Învierii Slavă" Şi acum" al Înnoirii iar Stihirile Născătoarei se lasă. Şi citire din Tâlcul Evangheliei duminicei celei mai înainte Înăltării Cinstitei Cruci. După: Fericiţi cei fără prihană..., Ipacoiul glasului şi citire din Tâlcul Evangheliei din duminica cea de rând. Antifoanele şi Prochimenul glasului: Toată suflarea; Evanghelia Învierii. Apoi: Învierea lui Hristos" şi Psalmul 50, apoi Stihira Învierii, apoi Canonul Învierii cu Irmosul pe patru şi al Născătoarei de Dumnezeu pe două şi al Înnoirii pe patru şi al Crucii pe patru. Catavasia: Crucea însemnând; după Cântarea a treia Condacul şi Icosul Înnoirii şi Sedealna, Slavă" Şi acum" a Crucii şi Citirea. După Cântarea a şasea, Condacul şi Icosul Învierii şi Sinaxarul. La Cântarea a noua cântăm: Ceea ce eşti mai cinstită, Luminânda Învierii Slavă" a Învierii Şi acum" a Crucii. La Laude cântăm Stihirile Învierii în număr de patru şi ale Înnoirii glas 4, Podobia: Dat-ai semn, care se pune de două ori şi apoi două Samoglasnice, glas 3: Vino-ţi întru sine omule, şi a doua: Hristos Dumnezeul nostru şi cu Stihurile lor: Cel dintâi: Casei Tale se cuvine sfinţeniei Doamne întru lungime de zile şi cel de-al doilea: Domnul a împărătit, întru podoabă s-a îmbrăcat; Slavă", Stihira Evangheliei Şi acum" Preabinecuvântată eşti Născătoare de Dumnezeu fecioară. Doxologia mare iar după Sfinte Dumnezeule Troparul Învierii numai el singur, Ecteniile şi Otpustul şi Învătătura din Sfântul Teodor Studitul. Apoi se face obişnuita ieşire în pridvor pentru Ceasul întâi. La Ceasuri, Troparul Învierii, Slavă" al Înnoirii Şi acum" a Născătoarei ceasurilor. După Tatăl nostru, Condacul Învierii şi al Înnoirii şi le zicem schimbându-le.

La liturghie, Fericirile Învierii ale glas 6 şi ale Înnoirii Cântarea a treia pe patru. După Vohod, Troparul Învierii şi al Înnoirii şi al Crucii. Apoi Condacul Învierii Slavă" Şi acum", al Înnoirii, Prochimenul, Apostolul, Aliluia, şi Evanghelia mai întâi ale duminicii celei mai înainte de Înăltarea Cinstitei Cruci şi după aceea a zilei celei de rând, adică a duminicii, apoi a Înnoirii. Priceasna: Lăudati pe Domnul din ceruri şi apoi a Înnoirii.

 

ÃŽN ZIUA A PAISPREZECEA, SÄ‚RBÄ‚TOAREA ÃŽNTREGII LUMI A ÃŽNÄ‚LTÄ‚RII CINSTITEI ÅžI DE VIAŢĂ FÄ‚CÄ‚TOAREI  CRUCI ÅžI ADORMIREA ÃŽNTRU SFINTI A PÄ‚RINTELUI NOSTRU  IOAN GURÄ‚ DE AUR,  ARHIEPISCOPUL CONSTANTINOPOLULUI

Însemnare: Trebuie să se ştie că slujba Sfântului care cade în această zi nu se cânta nicăieri din cauza Praznicului Împărătesc a Înăltării Sfintei Cruci ci întreaga lui slujbă s-a mutat în ziua a treisprezecea a lunii noiembrie, aceasta pentru ca să nu fie slujbele neîmplinite şi lipsite. Deci, mergând înainte prin Sinaxar, vei afla că slujba Sfântului Ioan nu se pune împreună cu Praznicului Cinstitei Cruci, nu pentru că nu ar fi posibil, ci pentru că nici la Ierusalim nu se cânta şi pentru aşa s-a scris în toate Tipicele. Deci, de aceea, nici noi nu o punem. Ca nu cumva să ne despărtim şi să ne deosebim întru ceva.

Tot întru această zi, după Otpustul Vecerniei celei mici preotul şi Eclesiarhul împreună cu paraclisierul în locul unde se păstrează Sfintele Vase şi împreună cu fratii aduc tămâiere şi iau Cinstitul Lemn al Crucii cântând şi Troparul :Mântuieşte Doamne poporul tău, şi îl duc în biserică şi îl pun pe Sfânta masă. Şi înaintea lui va sta o lumânare aprinsă toată noaptea, aşa după cum se arată în Tipicul cel grecesc.

Iar în Tipicul cel slavonesc, se spune aşa: "În vremea vecerniei, paraclisierul luând binecuvântare de la cel mai mare, bate clopotul, iar preotul intră la locul unde se păstrează sfintele vase şi pune cinstita cruce împodobită cu busuioc bine mirositor pe jertfelnic (Sfântul potir şi pe Sfântul disc)".

Şi cântăm la Vecernia cea mică la: Doamne, strigat-am, Stihirile Praznicului pe patru, glas întâi, Podobia: Ceea ce eşti bucuria celor cereşti" şi Cruce se înalţă" Slavă" Şi acum"glas 6, însuşi glasul :Astăzi samânţa vieţii. Apoi: Lumină lină, Prochimenul zilei; Învredniceşte-ne Doamne. La Stihoavnă, Stihirile glas 2, Podobia: Casa Efratului, cu Stihurile lor, apoi: Cu apa cea de Dumnezeu făcătoare. Înăltaţi pe Domnul Dumnezeul nostru;Iar Dumnezeu Împăratul nostru mai înainte de veac; Slavă" Şi acum", glas 6, însuşi glasul: Astăzi lemnul s-a arătat. Acum slobozeşte şi după Tatăl nostru, Troparul Praznicului, glas 1: Mântuieşte Doamne poporul tău. Ectenia cea mică şi Otpustul.

După Otpustul Vecerniei celei mici intră eclesiarhul împreuna cu diaconul şi cu paraclisierul în Altar cu lumânări şi preotul şi diaconul se îmbracă. Şi apoi cădeşte Cinstita Cruce şi zice diaconul: Binecuvintează Stăpâne !, iar preotul spune: Bine este cuvântat Dumnezeul nostru !. Apoi: Sfinte Dumnezeule" şi după Tatăl nostru, Troparul Crucii: Mântuieşte Doamne poporul tău, apoi: Slavă" Şi acum", Condacul: Cela ce Te-ai înăltat pe Cruce de bună voie, apoi preotul ridică Sfânta Cruce cu discul pe cap şi o duce pe ea în Sfântul Altar. Mergând înaintea lor două făclii aprinse şi apoi pun Cinstita Cruce pe Sfânta Masă în locul Sfintei Evanghelii, iar Evanghelia o pune la locul ei, un pic mai sus şi aprinde înaintea lor lumânarile care stau aprinse toată noaptea.

Altă însemnare: se cuvine că dacă se va întâmpla acest Praznic să cadă duminica, atunci nu se pun nimic din cele ale Învierii, nici Stihurile Învierii, nici: Fericiţi cei fără de prihană, nici Antifoanele glasului, nici Evanghelia Învierii nu se citeşte, ci se zice numai: Învierea lui Hristos, şi nici nu se pune: Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru, ci cântăm toată slujba Praznicului.

La Vecernia cea mare, de se va întâmpla sâmbătă seara cântăm: Fericit bărbatul, toată Catisma, iar de este duminică seara, cântam: Fericit bărbatul, prima Slavă", iar de este altă zi, Catisma nu se mai spune. Ci după Psalmul cel obişnuit, cântam: Doamne strigat-am, pe glas 6 şi cântăm Stihirile Praznicului pe opt, glas 6. Podobia: Toată nădejdea punându-şi ;şi: Cruce se înalţă astăzi ! şi apoi: Slavă" Şi acum" glas 2: Veniţi toate neamurile. Apoi Vohodul, Prochimenul zilei. Iar dacă se va întâmpla Praznicul sâmbătă, atunci vineri seara Prochimenul zilei nu se mai pune ci se cântă Prochimenul cel Mare, glas 7: Dumnezeul nostru în cer şi pe pământ. Apoi se pun trei Paremii: prima de la Ieşire: Luat-a Moise pe fiii lui Israel; a doua de la Pilde: Fiule nu defăima învătătura Domnului; a treia, din proorocirea lui Isaia: Aceste zice Domnul: se vor deschide porţile Ierusalimului. Iar după acestea se pune Ectenia: Să zicem toti", apoi: Învredniceşte-ne Doamne şi iarăşi Ectenia: Să plinim rugăciunea noastră cea de seară.

La Litie, Stihirile Samoglasnice ale glas 1: Astăzi cu adevărat glas lui David, cel cu adevărată sfintenie, sfârşit răsunător a aflat, şi celelalte Slavă" Şi acum" glas 4: Lucrarea Cinstitei Cruci Hristoase mai înainte a închipuit-o Moise şi obişnuitele Rugăciuni ale Privegherii. La Stihoavnă, Stihirile Praznicului, glas 5, însuşi glasul. Podobia: Bucură-te Cruce de viată purtătoare, cu Stihurile lor care sunt scrise la Vecernia cea Mică, Slavă" Şi acum", glas 8: Pe care de demult o a închipuit Moise. Apoi: Acum slobozeşte" şi Sfinte Dumnezeule", iar după Tatăl nostru, Troparul Crucii, glas 1: Mântuieşte Doamne poporul Tău (de trei ori), care şi acesta este scris la Vecernia cea Mică. Şi obişnuita binecuvântare a pâinilor şi împărtirea lor. Apoi: Fie numele Domnului binecuvântat (de trei ori) care se cântă, apoi Psalmul 38 care se cântă Bine voi cuvânta pe Domnul" şi citim cuvântul pentru Cinstitul Lemn.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul, Troparul Praznicului (de trei ori) şi obişnuitele Catisme. După prima Catismă, Sedealna glas 1, Podobia: Piatra fiind pecetluită; Lemnului Crucii tale ne închinăm !. Slavă" Şi acum"tot aceasta din urmă. După Catisma a doua, Sedealna glas 6: Numai cât s-a înfipt lemnul Crucii Tale Hristoase, Slavă" Şi acum"tot aceasta şi apoi citirea Praznicului, iar după citire se dau fratilor lumânări şi apoi Polieleul şi Psalmii cei aleşi cu Stihurile lor. Apoi Aliluia (de trei ori) şi Ectenia. După Ectenie, Sedealna Praznicului, glas 8. Podobia: Porunca cea cu taină; În Urai mai înainte". Apoi Citirea Praznicului, apoi Antifonul glas 4, Prochimenul glas 4: Văzut-a toate marginile pământului mântuirea Dumnezeului nostru. Stihul al doilea: Cântaţi Domnului Cântare nouă, apoi: Toată suflarea să laude pe Domnul, Stihul al doilea: Lăudati-L pe Domnul întru Sfinţii Lui. Evanghelia de la Ioan se pune de la jumătatea ei: Zis-a Domnul Părinte preaslăveşte numele Tău. Apoi: Învierea lui Hristos şi Psalmul 50: Slavă"glas 2: Tu eşti acoperământul meu cel tare, Cruce a lui Hristos; Şi acum" aceeaşi Stihiră de la Stihoavnă.

Iar dacă este în bisericile cele nesoborniceşti nu se mai face înăltarea Crucii, ci se face numai închinăciunea Crucii, precum s-a arătat în duminica a treia a Sfântului Post. După aceea preotul intră în Altar şi diaconul zice Ectenia: Miluieşte-ne pe noi Dumnezeule. Iar preotul zice Ecfonisul: Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti. Iar diaconul zice: Să plinim rugăciunile noastre cele de dimineaţă, iar preotul Ecfonisul: Că Tie Ţi se cuvine a ne milui !. Şi după: Amin !, diaconul zice: Înţelepciune !, iar strana răspunde: Binecuvintează !. Preotul zice: Cela ce este binecuvântat" , strana răspunde: Întăreşte Dumnezeule ", iar preotul spune: Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu", iar fraţii răspund: Ceea ce eşti mai cinstită" şi Otpustul. Apoi se face Ceasul întâi. După Ceasul întâi, se spune Troparul Praznicului, iar după Tatăl nostru, Condacul Praznicului şi se face Otpustul cel final.

La Liturghie se spune: Antifonul întâi, glas 2, după Psalmul douăzeci şi unu :

Dumnezeule, Dumnezeul meu pentru ce m-ai părăsit ; Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu" şi strana zice al doilea Stih: Departe de mântuirea mea sunt cuvintele greşelilor mele, iar cântăretii răspund: Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu". Apoi se zice al treilea Stih: Dumnezeul meu, striga-voi ziua şi noaptea şi nu va fi spre pricepere mie. Se răspunde: Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu". Apoi a doua strană spune Stihul al patrulea: Iar tu întru Cel Sfânt locuieşti, lauda lui Izrael. Se răspunde: Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu" apoi: Slavă" Şi acum", Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu"

 Antifonul al doilea, glas 2, Psalmul 73, primul Stih :Pentru ce Dumnezeule ne-ai lepădat pe noi până în sfârÅŸit , iar strana răspunde: MântuieÅŸte-ne pe noi Fiul lui Dumnezeu cel ce cu trupul Te-ai răstignit, pe noi cei ce cântăm Tie, Aliluia. A doua strană spune Stihul al doilea: Adu-Å£i aminte de adunarea Ta cea pe care o ai câştigat-o întru început. Se răspunde: MântuieÅŸte-ne pe noi" .Apoi prima strană zice al treilea Stih: Muntele Sionului acesta întru care Te-ai sălăşluit într-însul , iar strana răspunde: MântuieÅŸte-ne pe noi" .Apoi, a doua strană spune al patrulea Stih: Iar Dumnezeu, ÃŽmpăratul nostru mai înainte de veci a lucrat mântuire în mijlocul pământului. Strana răspunde: MântuieÅŸte-ne pe noi", Slavă" Åži acum". Urmează: Unule Născut Fiule" care se cântă de amândouă strănile.

Antifonul al treilea, glas 1, Psalmul 98: Primul Stih: Domnul a împărătit să se mânie popoarele. Strana răspunde: Mântuieşte Doamne poporul Tău"(din Troparul Crucii). Cealaltă strană spune acelaşi Stih: Domnul a împărătit să se mânie popoarele , Cel ce şade pe Heruvim să se cutremure pământul. Strana răspunde: Mântuieşte Doamne poporul Tău", apoi prima strană zice Stihul al treilea: Domnul în Sion este mare şi înalt, este peste toate popoarele. Strana răspunde: Mântuieşte Doamne poporul Tău" Apoi a doua strană zice Stihul al patrulea: Mărturisească-se numelui Tău celui Sfânt că înfricoşat şi Sfânt este. Strana răspunde Troparul: Mântuieşte Doamne poporul Tău"Apoi se face Vohodul, iar diaconul zice: Înţelepciune drepţi !. Iar strana spune Stihul Vohodului: Înăltaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui că Sfânt este, apoi se cântă iarăşi Troparul: Mântuieşte Doamne poporul Tău", Slavă" Şi acum", Condacul: La ce te-ai înăltat pe Cruce, iar în locul lui: Sfinte Dumnezeule, cântăm: Crucii Tale ne închinăm Stăpâne şi Sfânta Învierea Ta o slăvim.

Urmează Prochimenul, glas 7: Înăltaţi pe Domnul Dumnezeul nostru, cu Stihul: Domnul a împărătit să se mânie popoarele. Apostolul din cartea cea către Corinteni a Sfântului Pavel: Fraţilor, cuvântul Crucii" Iar sfârşitul este: Pe Hristos puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Apoi: Aliluia ! pe glas 1: Adu-ţi aminte de adunarea Ta pe care o ai câştigat-o întru început, apoi Stihul: Iar Dumnezeu Împăratul nostru mai înainte de veci a lucrat mântuire în mijlocul pământului. Apoi urmează Evanghelia de la Ioan: În vremea ceea arhiereii au făcut sfat. Apoi Priceasna: Însemnatu-s-a peste noi Lumina Ta Doamne, şi sfârşitul obişnuit. Iar la masă se face mângâiere fratilor cu untdelemn şi cu vin şi cu alte mâncăruri din seminte. Iar de brânză, ouă şi peşte să nu îndrăznim nicidecum să ne atingem.

 

ÎN ZIUA A CINCISPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI MARELUI MUCENIC NICHITA

Seara nu punem Catismă  pentru osteneala Privegherii. La: Doamne strigat-am..., punem trei Stihiri ale Praznicului , Slavă... glas 5. Podobia:Bucură-te, cruce de viaţă făcătoare...; ÅŸi trei ale Sfântului, pe glas 1,  Podobia:Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti...;  Slavă... a Sfîntului, glas 6: Luminător al luminătorilor pe tine te-am cunoscut...;  Åži acum... a Praznicului, acelaÅŸi glas: Glasurile proorocilor tăi...  Vohodul, Prochimenul,  glas  7: Dumnezeul nostru în cer ÅŸi pe pământ, toate câte a voit a făcut..., primul Stih: ÃŽntre ieÅŸirea lui Israel din Egipt a casei lui Iacov dintre popoarele barbare,  stihul al doilea:  Marea a văzut ÅŸi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi..; stihul al treilea: Ce-Å£i este Å£ie mare că ai fugit, ÅŸi Å£ie, Iordane, că te-ai întors înapoi... Iar după fiecare Stih se zice:   Dumnezeul nostru în cer ÅŸi pe pământ toate câte a voit a făcut. După aceasta, Ectenia: Să zicem toÅ£i... ÅŸi ÃŽnvredniceÅŸte-ne, Doamne... Åži apoi, cealaltă Ectenie: Să plinim rugăciunile noastre de seară... (AÅŸa se cuvine să cântăm la toate Praznicele  ÃŽmpărăteÅŸti, la care este Vohod ÅŸi Prochimen  mare). Apoi la Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas  6, Podobia:Toată nădejdea punându-Å£i... ; Crucea  înălÅ£indu-se preacurată patimă a celui ce s-a înălÅ£at pe dânsa..., cu Stihurile lor. Apoi Slavă... a Sfântului glas 8: După numele biruinÅ£ei te-ai arătat mucenic Nichita preacinstite...; Åži acum... a Crucii. acelaÅŸi glas: Glasul prorocului Tău Mucenic s-a împlinit Dumnezeule... .Apoi, Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...... Troparul Sfântului, glas 4: Mucenicul tău, Doamne..., Slavă ... Åži acum ... al Praznicului . Ectenia ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul..., Troparul Praznicului (de două ori), Slavă... al Sfântului, Åži acum... a Praznicului. ObiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Praznicului, ÅŸi Citirea. Canonul Praznicului, cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi al Sfântului cu Irmosul, tot pe ÅŸase, glas 4. După Cântarea a treia, Condacul ÅŸi Icosul Praznicului, Sedealna Sfântului  (de două ori), Slavă... Åži acum... al Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul ÅŸi Icosul Sfântului. Iar după Cântarea a noua, Luminânda Sfântului (de două ori);  (AÅŸa se spune la toÅ£i SfinÅ£ii care se cântă pe ÅŸase ÅŸi se săvârÅŸeÅŸte Slujba lor după Praznice.)  Slavă... Åži acum... a Praznicului. La Stihoavnă se pun Stihirile  Praznicului glas 2, Podobia:Casa Efratului...,  împreună cu Stihurile cele scrise mai înainte, Slavă... a Sfântului, glas 6: Astăzi toată lumea se bucură...; Åži acum... acelaÅŸi glas: Astăzi pomul vieÅ£ii...  După: Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule...ÅŸi Tatăl nostru... punem  Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Urmează Ceasul  1. La Ceasuri zicem Troparul Praznicului, Slavă... al Sfântului, Åži acum... al Născătoarei ÃŽnvierii, a Ceasurilor. După: Tatăl nostru..., zicem Condacul Praznicului  la toate Ceasurile,  ÅŸi Opustul.

La Liturghie, Fericirile Praznicului, de la Cântarea întâi pe patru ÅŸi ale Sfântului de la Cântarea a ÅŸasea tot pe patru. După Vohod  cântăm: MântuieÅŸte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul Te-ai răstignit, pe noi cei ce iÅ£i cântăm Å¢ie Aliluia. (AÅŸa cântăm până la Odovania Praznicului). Apoi Troparul Praznicului ÅŸi al Hramului Născătoarei de Dumnezeu,sau al Sfântului, sau al Sfintei. Apoi Condacul Praznicului sau al Hramului; Slavă... Condacul Sfântului; Åži acum... al Hramului Născătoarei de Dumnezeu. Acolo unde nu este Hramul Născătoarei de Dumnezeu, se pune: Åži acum... al Praznicului. Iar unde Biserica poartă Hramul Domnului Hristos în timpul  Praznicelor ÃŽmpărăteÅŸti ÅŸi după acestea până la Odovania Praznicelor nu se cântă Troparul ÅŸi Condacul Hramului. Dacă Sfântul cel de rând nu are Condac atunci se pune: Slavă... al Hramului Sfântului, Åži acum... al Praznicului . (AÅŸa după cum am arătat aici, zicem Troparele ÅŸi Condacele în toate zilele după Praznice până la Odovania Praznicelor.) Apoi Prochimenul Praznicului ÅŸi al Sfântului, pe glas 7: VeseliÅ£i-vă ca dreptul de Domnul ÅŸi va nădăjdui într-însul... cu Stihul: Auzi, Dumnezeule, glas meu... .Apoi Apostolul din Cartea cea către Timotei: Fiule Timotei, întăreÅŸte-te întru darul lui Dumnezeu..., apoi Aliluia, glas 4: Dreptul ca finicul va înflori...; Evanghelia de la Matei:  Zis-a Domnul: Iată, eu vă trimit pe voi... apoi Priceasna  Praznicului care se pune până la Odovania Praznicului, ÅŸi apoi a Sfântului:  ÃŽntru Pomenirea veÅŸnică... (AÅŸa cântăm la toate Praznicele ÃŽmpărăteÅŸti ÅŸi după Praznice până la Odovanie).

SÂMBĂTĂ DUPĂ ÎNĂLŢAREA CINSTITEI CRUCI, Apostolul îl spunem din Cartea către Corinteni: Fraţilor, vedeţi chemarea voastră...; Evanghelia de la Ioan: Zis-a Domnul: Eu Mă duc şi Mă veţi căuta pe Mine...

DUMNICĂ DUPĂ ÎNĂLŢAREA CINSTITEI CRUCI, se pune Prochimenul Praznicului, apoi Apostolul din Cartea cea către Galateni: Fraţilor, ştiind că nu se îndreptează omul...; Evanghelia de la Marcu: Zis-a Domnul: Cela ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine... Priceasna zilei şi apoi a Praznicului.

ÎNSEMNARE: aşa se cuvine, că de se va întâmpla Înălţarea Cinstitei Cruci, Sâmbătă, atunci Apostolul şi Evanghelia duminicii celei după Înălţare se citeşte a doua zi Duminică după Praznic, iar Sâmbăta viitoare la Odovania Praznicului, la Liturghie Prochimenul, Aliluia şi Priceasna se pun ale Praznicului, iar Apostolul şi Evanghelia se pun ale Sâmbetei celei de după Înălţare, apoi cele de rând.

Se cuvine să ÅŸtim: de se va întâmpla după Praznicul ÃŽnălţării Sfintei Cruci, Duminică să fie un Sfînt care este de rând ce se cântă pe patru, sau pe ÅŸase, sau dacă are ÅŸi Polieleu atunci, sâmbătă la Vecernia cea mică, se pun Stihirile ÃŽnvierii ÅŸi ale Născătoarei de Dumnezeu din Octoih. După: Acum slobozeÅŸte... ÅŸi  Tatăl nostru...... se pune Troparul ÃŽnvierii, Slavă...Åži acum... al Născătoarei ÃŽnvierii. Ectenia mică ÅŸi Otpustul. La Vecernia cea mare după Catisma obiÅŸnuită la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii ÅŸi una a lui Anatolie,apoi trei ale Praznicului ale aceleiaÅŸi zile ÅŸi trei ale Sfântului din Minei. Iar dacă Sfântul  se cântă pe ÅŸase, sau dacă are Polieleu, cântăm trei Stihiri ale ÃŽnvierii , trei ale Praznicului ÅŸi patru ale Sfântului. Slavă... a Sfântului, Åži acum... a Născătoarei pe glasul primului tropar. La Litie punem Stihirile Praznicului, ale Stihoavnei zilei de rând; Slavă...Åži acum... a Praznicului, care este scrisă la Stihoavna Utreniei. Iar dacă Sfântul are Slavă... atunci punem: Slavă... a Sfântului,   Åži acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem  Stihirile ÃŽnvierii, Slavă... a Sfântului, dacă are, Åži acum... a Praznicului, iar dacă nu are,  Slavă...Åži acum... a Praznicului. La Binecuvîntarea pâinilor, Troparul:  Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (de două ori) ÅŸi  a Praznicului (o dată ).

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... Troparul ÃŽnvierii (de două ori); Slavă... al Sfântului dacă are,  Åži acum... a Praznicului, iar dacă Sfântul nu are Slavă..., se pune Slavă... Åži acum...a Praznicului. După Catisme, Sedelnele ÃŽnvierii cu Stihirile Născătoarei lor, ÅŸi citim din Tâlcuirea Evangheliei, a Dumnicii celei de după ÃŽnălÅ£are. Åži apoi punem: FericiÅ£i cei fără de prihană..., cu Troparele lor, apoi Ipacoiul glasului ÅŸi Citire din Tâlcuirea Evangheliei duminicii celei de rând. Iar de are Sfântul Polieleu, după cele două Catisme, cântăm Polieleul Sfântului. Åži după Polieleu punem Troparele: Soborul îngeresc ..... ÅŸi Ipacoiul glasului. Apoi se pun toate Sedelnele Sfântului, Citirile, Antifoanele, Prochimenul glasului ÅŸi: Toată suflarea... Apoi Evanghelia ÃŽnvierii; ÅŸi: ÃŽnvierea lui Hristos văzînd... ÅŸi Psalmul 50. Apoi Stihira ÃŽnvierii ÅŸi celelalte ale ÃŽnvierii. Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul, pe patru ÅŸi al Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul, pe doi,  al Praznicului cu Irmosul, pe patru ÅŸi al Sfântului tot pe patru. Catavasia  Praznicului, iar dacă Sfântul are Polieleu sau Doxologie atunci cântăm Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul, pe patru,  al Praznicului pe patru ÅŸi al Sfântului pe ÅŸase. După Cântarea a treia Condacul ÅŸi Icosul Praznicului ÅŸi al Sfântului dacă are, ÅŸi Sedealna Sfântului; Slavă... Åži acum... a Praznicului, ÅŸi Citirea. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul ÅŸi Icosul ÃŽnvierii ÅŸi Sinaxarul. La Cântarea a noua cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., ÅŸi apoi urmează Luminânda ÃŽnvierii, Slavă... a Sfântului, dacă are, iar dacă nu, Slavă... Åži acum...a Praznicului. La Laude, punem patru  Stihiri ale ÃŽnvierii ÅŸi trei Podobnice  ale Sfântului dacă are,  apoi Samoglasnica cea de la Slavă... pe care o cântăm cu Stihurile ei. Iar dacă Sfântul nu are  Stihiri la  Laude atunci cântăm patru  Stihiri ale ÃŽnvierii ÅŸi patru ale Praznicului , ale Stihoavnei, Utreniei ale acelei zile, cu Stihurile Praznicului, apoi Slavă... Stihira Evangheliei Åži acum: Preabinecuvântată eÅŸti... ÅŸi urmează Doxologia  mare; După:  Sfinte Dumnezeule...punem numai Troparul ÃŽnvierii , apoi Ectenia ÅŸi Otpustul ÅŸi ÃŽnvăţătura Sfântului Teodor Studitul. Apoi se face obiÅŸnuita ieÅŸire în pridvor pentru Ceasul 1 .  La Ceasul  1 se pune Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al Praznicului, Åži acum...al Născătoarei Ceasului; după Tatăl nostru... Condacul Praznicului. Tot la fel se zice ÅŸi la celelalte Ceasuri; Condacul Praznicului ÅŸi al ÃŽnvierii le spunem schimbându-le, chiar dacă Sfântul are Polieleu.

La Liturghie punem Fericirile glasului pe ÅŸase ÅŸi ale Praznicului din Cântarea cea de rând pe patru. Iar dacă are ÅŸi Sfântul Cântare, Fericirile ÃŽnvierii pe patru ÅŸi ale Praznicului din Cântarea cea de rând pe patru ÅŸi ale Sfântului din Cântarea a ÅŸasea tot pe patru. După Vohod , Troparul ÃŽnvierii ÅŸi al Praznicului, apoi al Hramului ÅŸi al Sfântului dacă are, Slavă...  Condacul Sfântului,  Åži acum... al Praznicului. Iar dacă nu are Sfântul Tropar ÅŸi Condac zicem Condacul ÃŽnvierii, Slavă... al Hramului, Åži acum...al Praznicului. Prochimenul, Apostolul, Aliluia ÅŸi Evanghelia Duminicii celei  după ÃŽnălÅ£are, apoi  a Sfântului dacă are, iar dacă nu are a zilei celei de rând. Prochimenul glasului nu se mai pune. Urmează Priceasna: LăudaÅ£i pe Domnul din ceruri... ÅŸi apoi aceea a Sfântului dacă are, iar dacă nu are se pune Priceasna Praznicului.

 

ÃŽN ZIUA  A ÅžAISPREZECEA POMENIREA  SFINTEI  MAREI  ÃŽNTRU  TOT  LÄ‚UDATEI  MUCENIÅ¢E  EUFIMIA

Seara, la: Doamne strigat-am... se pun trei Stihiri ale Praznicului ÅŸi trei ale Sfintei glas 4, apoi Podobia:Ca pe un viteaz...;  Slavă... a Sfintei glas 6: Ceea ce eÅŸti înflorită cu faptele bune...;  Åži acum... a Praznicului,  acelaÅŸi glas: Lumea cea cu patru margini...  La Stihoavnă se pune Stihira Praznicului, Slavă... a Sfintei glas 8: Toată lumea să se miÅŸte astăzi..., Åži acum... a Praznicului, acelaÅŸi glas: Pe care de demult  Moise... . Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule..., ÅŸi după Tatăl nostru...... Troparul Sfintei: MieluÅŸeaua Ta, Iisuse, Eufimia..., Slavă...Åži acum... al Praznicului.

 La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul..., Troparul Praznicului (de două ori),  Slavă... a Sfintei, Åži acum... a Praznicului. Apoi obiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Praznicului , Citirile ÅŸi apoi Psalmul 50. Se pune Canonul Praznicului cu Irnosul pe ÅŸase ÅŸi al Sfintei cu Irnosul pe ÅŸase,  glas 8.  După Cântarea a treia, Condacul ÅŸi Icosul Praznicului ÅŸi Sedealna Sfintei pe glas 8, (de două ori); Slavă... Åži acum...a Praznicului, acelaÅŸi glas. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul ÅŸi Icosul Sfintei: ÃŽntru pătimirea ta bine te-ai nevoit... După Cântarea a noua, Luminânda Sfintei (de două ori); Slavă... Åži acum... a Praznicului. La Laude punem  Stihirile Sfintei  pe patru , glas 3, apoi Samoglasnicele, Slava..., glas 6:  De-a dreapta Mântuitorului... Åži acum... al Praznicului, acelaÅŸi glas: Astăzi mergi înainte... La Stihoavnă Stihirile Praznicului cu Stihurile lor, apoi Slavă... a Sfintei cu glas 1: Astăzi adunându-se cetele PărinÅ£ilor...;  Åži acum... al Praznicului, acelaÅŸi glas: Astăzi  cu adevărat graiul cel cu sfinÅ£enie grăit lui David,  a luat sfârÅŸit...; Apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului... iar după Tatăl nostru... Troparul Sfintei, Slavă... Åži acum... al Praznicului; apoi Ecteniile, Otpustul, Ceasul 1, ÅŸi Otpustul cel desăvârÅŸit.

La Liturghie .Fericirile Praznicului de la Cântarea a treia pe patru ÅŸi ale Sfintei de la Cântarea a ÅŸasea tot pe patru; Prochimenul glas 4: Minunat este Dumnezeu între SfinÅ£ii Săi, Dumnezeul lui Israel..., cu Stihul: ÃŽn Biserici binecuvântaÅ£i pe Domnul. Apostolul din Cartea cea către Corinteni: FraÅ£ilor, ajutorându-vă ÅŸi vă rugăm... Apoi Aliluia pe glas 6: AÅŸteptând am aÅŸteptat pe Domnul ÅŸi a luat aminte la mine... Evanghelia de la Luca: ÃŽn vremea aceea l-a rugat pe Iisus cel mai mare dintre   farisei... Priceasna:  ÃŽntru pomenire veÅŸnică.

 

ÃŽN  ZIUA  A  ÅžAPTESPREZECEA  POMENIREA  SFINTEI MUCENIÅ¢E  SOFIA  ÅžI  A CELOR TREI  FIICE  ALE  EI, PISTIS, AGAPIS ÅžI ELPIDIS

Seara la: Doamne strigat-am...punem trei Stihiri ale Praznicului ÅŸi trei ale Sfintelor pe glas 4, Podobia:Dat-ai semn... apoi Slavă...Åži acum... a Praznicului  glas 1: Lemnul vieÅ£ii cu adevărat cel sădit în locul căpăţânii... La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului, Slavă...Åži acum... glas 1: Mai înainte închipuind Crucea Ta, HristoasePatriarhul Iacov...; Acum slobozeÅŸte ÅŸi după Tatăl nostru... Troparul Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul .

La Utrenie la: Dumnezeu este Domnul... Troparul Praznicului (de trei ori )ÅŸi obiÅŸnuitele Catisme,  Sedelnele Praznicului ÅŸi Citirile. Canonul Praznicului cu Irnosul pe opt  ÅŸi al MuceniÅ£elor pe patru, glas 1. După Cântarea a treia, Condacul MuceniÅ£elor glas 1, Podobia:Mormântul tău, Mântuitorule...; Cinstitele ÅŸi Sfintele odrasle ale Sofiei..., ÅŸi Sedealna, apoi Slavă...Åži acum... a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul ÅŸi Icosul Praznicului ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Praznicului. La Stihoavnă punem  Stihirile Praznicului, Slavă...Åži acum... a Praznicului  glas 2: VeniÅ£i toate neamurile... Apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului... ÅŸi Sfinte Dumnezeule...; ÅŸi după Tatăl Nostru... Troparul Praznicului ÅŸi celelalte, apoi Otpustul ÅŸi Ceasul 1. După aceea Ectenia ÅŸi Otpustul cel final.

 La Liturghie, Fericirile de la Cântarea a patra pe ÅŸase iar Priceasna se spune a Praznicului.

 

ÃŽN ZIUA A OPTSPREZECEA POMENIREA PREACUVIOSULUI PÄ‚RINTELUI  NOSTRU  EUMENIE,  EPISCOPUL  GORTINIEI,  FÄ‚CÄ‚TORUL  DE  MINUNI

Seara la Vecernie, se pun  trei Stihiri ale Praznicului ÅŸi trei ale Sfântului pe glas 4. Podobia:Ca pe un viteaz... Slavă... Åži acum... a Praznicului glas 2: Dumnezeiasca visterie... La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului, Slavă... Åži acum...  glas 4: Lucrarea Cinstitei Tale Cruci, Hristoase... Apoi Acum slobozeÅŸte... ÅŸi după Sfinte Dumnezeule..., Troparul Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie la: Dumnezeu este Domnul..., se pune Troparul Praznicului (de trei ori);  După Catismă, Sedelnele Praznicului ÅŸi Psalmul 50. Canonul Praznicului cu Irmosul, pe opt ÅŸi al Sfântului pe patru, glas 2. După Cântarea a treia, Condacul Sfântului, glas 2, Podobia:Cele de sus căutându-le...; Cu lumină dumnezeiască strălucind, preafericite.... ÅŸi Sedealna pe glas 5; Slavă...Åži acum... a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea, se pun Condacul ÅŸi Icosul Praznicului, iar după Cântarea a noua, Luminânda Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului; Slavă...Åži acum... a Praznicului pe glas 4. Samoglasnica: Chipul stelelor cel de lumină strălucitor Te-a arătat pe Tine mai înainte...; apoi: Bine e să ne mărturisim Domnului... Sfinte Dumnezeule..., ÅŸi după Tatăl nostru...... Troparul Praznicului, apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul . Ceasul 1, apoi Otpustul cel desăvârÅŸit.

La Liturghie Fericirile Praznicului din Cântarea a cincea şi de la Cântarea a şasea se pun pe şase. Priceasna Praznicului.

 

ÃŽN ZIUA A NOUÄ‚SPREZECEA POMENIREA SFINÅ¢ILOR MUCENICI  TROFIM, SAVATIE  ÅžI  DORIMEDONT

La Vecernie se pun trei Stihiri ale Praznicului ÅŸi trei ale SfinÅ£ilor, glas 8, Podobia:Mucenicii Tăi, Doamne..., apoi Slavă...Åži acum... a  Praznicului pe glas 4: Să batem din palme astăzi... La Stihoavnă, Stihirile Praznicului Slavă...Åži acum... a Praznicului pe glas 5: Glasurile prorocilor tăi... Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... ,Troparul SfinÅ£ilor pe glas 8: Dumnezeu cel în Treime lăudat a preamărit Treimea Mucenicilor...; apoi Slavă...Åži acum... a Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

 La Utrenie la: Dumnezeu este Domnul... punem  Troparul Praznicului (de trei ori) apoi obiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Praznicului ÅŸi Psalmul 50; Canonul Praznicului cu Irmosul, pe opt ÅŸi al SfinÅ£ilor cu Irmosul, pe patru. După Cântarea a treia, Condacul SfinÅ£ilor pe glas 1, Podobia:Ca niÅŸte pârgă a firii...; Ca o temelie a pătimitorilor ÅŸi întărire a binecuvântării...; ÅŸi Sedealna glas 1, apoi Slavă...Åži acum... a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul ÅŸi Icosul Praznicului, iar după Cântarea a noua, Luminânda ÅŸi Stihoavna  Praznicului.

La Liturghie,punem Fericirile Praznicului din Cântarea a ÅŸaptea le punem pe ÅŸase, iar Priceasna  o punem a Praznicului.

Tot în această zi se pomeneşte şi mutarea moaştelor binecredinciosului marelui viteaz Teodor şi a fiilor săi marilor viteji David şi Constantin ai Papadociei şi ai Ierusalimului, Făcătorii de minuni. Se săvârşeşte soborul lor acolo unde sunt moaştele lor sau la Biserica care le poartă Hramul.

 

ÃŽN ZIUA A DOUÄ‚ZECEA POMENIREA SFÂNTULUI MARELUI MUCENIC EUSTATIE ÅžI A CELOR ÃŽMPREUNÄ‚ CU DÂNSUL

Seara la: Doamne strigat-am...,punem trei  Stihiri ale Praznicului ÅŸi trei ale Sfântului pe glas 4 , Podobia:Dat-ai semn... apoi Slavă... a Sfântului pe glas 2: Al doilea Iov  te-ai arătat, Eustatie...; Åži acum... a Praznicului acelaÅŸi glas: Schimbarea mâinilor... La Stihoavnă, Stihirile  Praznicului, Slavă... al Sfântului pe glas 6: Diamantule cu sufletul acum după vrednicie te vom lăuda...;  Åži acum... a Praznicului, acelaÅŸi glas: Crucea lui Hristos, nădejdea creÅŸtinilor... Acum slobozeÅŸte...... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl Nostru... Troparul SfinÅ£ilor glas 4: Mucenicii tăi, Doamne..., apoi  Slavă...Åži acum... a Praznicului ,Ectenia ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul..., punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă... al  Mucenicilor, Åži acum... al Praznicului. Apoi obiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Praznicului ÅŸi Psalmul 50. Canonul Praznicului, cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi al SfinÅ£ilor tot pe ÅŸase, glas 4. După Cântarea a treia, Condacul ÅŸi Icosul Praznicului ÅŸi Sedealna Sfântului, glas 8 (de două ori). Slavă... Åži acum... a Praznicului, acelaÅŸi glas. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Sfântului pe glas 2, Podobia:Cele de sus căutând...; Patimilor lui Hristos arătat mormânt... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Sfântului (de două ori), Slavă...Åži acum... a Praznicului. La Laude, Stihirile Sfântului pe patru, apoi Samoglasnica întâi, pe glas 4 (de două ori) ÅŸi una pe glas 6 ÅŸi alta pe glas 8, apoi Slavă... glas 8: Voievozii oÅŸtii împărăteÅŸti cei de jos luând...; Åži acum... a Praznicului, acelaÅŸi glas: Pe care de demult mai înainte Moise... La Stihoavnă, Stihirile Praznicului, Slavă... a Sfântului, glas 8: Precum Pavel chemarea nu de la oameni luând-o, mucenice Eustatie...; Åži acum... a Praznicului, acelaÅŸi glas: Glasul proorocului tău, Moise... Apoi, Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte  Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru..., Troparul SfinÅ£ilor,  Slavă...Åži acum... al Praznicului. Ecteniile ÅŸi Ceasul 1, apoi Otpustul cel final.

La Liturghie, punem Fericirile Praznicului din Cântarea a opta pe patru şi ale Sfântului din Cântarea a şasea tot pe patru. Prochimenul glas 4: Sfinţilor celor care sunt pe pământul lui... cu Stihul: Mai înainte vedeam pe Domnul, ce este înaintea mea de-a pururea... Apostolul din Cartea cea către Efeseni: Fraţilor, întăriţi-vă în Domnul...; Aliluia, glas 4: Strigat-au drepţii şi Domnul i-a auzit pe dânşii...; Evanghelia de la Luca: Zis-a Domnul ucenicilor Săi: păziţi-vă de oameni... Priceasna: Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul...

Tot într-această zi Pomenirea SfinÅ£ilor Mucenici ÅŸi Mărturisitori, a marelui viteaz Mihail ÅŸi a voievodului lui Teodor al Corintului, Făcătorul de minuni. Se săvârÅŸeÅŸte soborul lor unde sunt moaÅŸtele lor.

 

ÃŽN ZIUA A DOUÄ‚ZECI ÅžI UNA POMENIREA SFÂNTULUI  APOSTOL CODRAT CELUI  DIN  MAGNEZIA

Întru această zi se odovăieşte Praznicul Cinstitei şi de viaţă Făcătoarei Cruci şi se cântă toate ale Praznicului şi la Vecernie şi la Utrenie. Iar Slujba Sfântului se cântă a doua zi împreună cu a Sfântului Sfinţitului Mucenic Foca.

ÃŽntru această zi Pomenirea celui întru SfinÅ£i a Părintelui nostru Dimitrie mitropolitului Rostovului. Slujba Ierarhului se pune după Mineiul de obÅŸte.

Seara la Vecernie se pune obiÅŸnuita Catismă; la: Doamne strigat-am..., punem Stihirile Praznicului pe ÅŸase, cele care au fost cântate chiar în ziua Praznicului, Slavă... Åži acum...a Praznicului, iar dacă este sâmbătă, Slavă... a Praznicului, Åži acum... Dogmatica glasului de rând. La Stihoavnă punem Stihirile ; Slavă... Åži acum...  a Praznicului. După Acum slobozeÅŸte... ÅŸi după Sfinte Dumnezeule... Troparul Praznicului .Ecteniile ÅŸi Otpustul. La Pavecerniţă, după Sfinte Dumnezeule... Condacul Praznicului. Iar Miezonoptica o cântăm după obicei  cu Troparele zilei.

La Utrenie la: Dumnezeul este Domnul... Troparul Praznicului   (de trei ori). După Catismele cele obiÅŸnuite, Sedelnele Praznicului ÅŸi Psalmul 50. Canonul Praznicului pe doisprezece, Irmosul, punându-se de câte două ori. Åži pe urmă se  pune acelaÅŸi  Irmos  în amândouă stranele.   După Cântarea a treia, Sedealna Praznicului   (de două ori).  După Cântarea a ÅŸasea, Condacul ÅŸi Icosul Praznicului . La Cântarea a noua, nu cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., ci cântăm Stihirile Mărimurilor Praznicului. Primul Canon cu Irmosul, pe opt ÅŸi Canonul al doilea cu Irmosul, pe ÅŸase.   Irmoasele celor două Canoane ale Cântării anuale le punem de câte două ori. Apoi după  sfârÅŸitul Canoanelor cântăm Irmosul,  cu Stihirile Mărimurilor lui: Rai de taină eÅŸti Născătoare de Dumnezeu...; Åži după aceasta ÅŸi cealaltă Stihiră, cu Irmosul, al doilea: Moartea ceea ce a venit neamului omenesc... ÅŸi ne închinăm odată. Apoi Luminânda Praznicului de două ori. La Laude punem Stihirile Praznicului pe patru, Slavă... Åži acum...a Praznicului ÅŸi Doxologie mare. După Sfinte Dumnezeule... ÅŸi celelalte,Troparul Praznicului, apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul. La Ceasuri Troparul ÅŸi Condacul Praznicului.

La Liturghie, Fericirile din Canon de la Cântarea a noua se pun pe opt. După Vohod  punem Troparul Praznicului. Slavă... Åži acum... Condacul Praznicului. Apoi, Sfinte Dumnezeule...,Prochimenul, Aliluia, Apostolul ÅŸi Evanghelia zilei ÅŸi apoi Priceasna Praznicului.

După Otpustul Liturghiei preotul iese cu cădelniÅ£a, iar diaconul iese cu făclie ÅŸi preotul cădeÅŸte Cinstita Cruce. Åži aÅŸa preotul ridică Cinstita Cruce, ajutat de diacon, pe capul său ÅŸi o pune pe dânsa în Sfântul altar, în care intră pe UÅŸile ÃŽmpărăteÅŸti, mergând înaintea lui, diaconul cu lumina aprinsă  ÅŸi cădind Cinstita Cruce. Apoi preotul pune Cinstita Cruce pe Sfânta Masă ÅŸi o cădeÅŸte în chipul Crucii. Åži aÅŸa se odovăieÅŸte  Praznicul Cinstitei ÅŸi de viaţă Făcătoarei Cruci.

ÎNSEMNARE: se cuvine să ştim: că dacă se va întâmpla Odovania Praznicului Înălţării Cinstitei Cruci Duminică, atunci:

Sâmbătă seara la Vecernia cea mică se pun  Stihirile ÃŽnvierii, Slavă...Åži acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihira ÃŽnvierii, apoi Stihoavna Praznicului ÅŸi Stihurile ei, cele ale Vecerniei celei mari. Slavă.. Åži acum... a Praznicului. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...... Troparul ÃŽnvierii, Slavă... Åži acum... al Praznicului. Ectenia cea mică ÅŸi Otpustul.

La Vecernia cea mare, după obiÅŸnuita Catismă, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii,  una a lui Anatolie ÅŸi ÅŸase ale Praznicului, cele cântate chiar în ziua Praznicului. apoi Slavă... a Praznicului, Åži acum... a Născătoarei cea dintâi a glasului de rând. La Litie  Stihirile, Slavă...Åži acum...  toate se pun  ale Praznicului. La Stihoavnă, Stihirile ÃŽnvierii, Slavă...Åži acum... a Praznicului. La Binecuvântarea pâinilor Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (de două ori) ÅŸi a Praznicului o dată ÅŸi Citire din Faptele Apostolilor.

La Utrenie la: Dumnezeu este Domnul... Troparul ÃŽnvierii (de două ori), Slavă...Åži acum... al Praznicului. După Catisme Sedelnele ÃŽnvierii cu Stihirile Născătoarei lor ÅŸi Citire din Tâlcuirea Evangheliei Duminicii  cea după ÃŽnălÅ£area Cinstitei Cruci: Cei fără de prihană... Apoi Ipacoiul glasului ÅŸi Citire din Duminica de rând. Antifoanele ÅŸi Prochimenul  glasului, apoi Toată suflarea..., Evanghelia ÃŽnvierii, apoi: ÃŽnvierea lui Hristos văzând... ÅŸi Psalmul 50. După aceea Stihira Evangheliei, apoi: ÃŽnviind Iisus din mormânt..., ÅŸi celelalte după obicei. Se pune  Canonul  ÃŽnvierii cu Irmosul, pe patru ÅŸi al Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul, pe doi ÅŸi al Praznicului cu Irmosul, pe opt. Catavasia  Praznicului, iar după Cântarea a treia, Condacul ÅŸi Icosul Praznicului Sedealna Praznicului (de două ori) ÅŸi Citirea Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul ÅŸi Icosul ÃŽnvierii ÅŸi Sinaxarul. La Cântarea a noua, cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită... apoi  Luminânda ÃŽnvierii, Slavă...Åži acum... a Praznicului. La Laude  punem patru Stihiri ale ÃŽnvierii , ÅŸi patru ale Praznicului, împreună cu cele de la Slavă... cu Stihirile Praznicului. Apoi Slavă... Stihira Evangheliei, Åži acum...: Preabinecuvântată eÅŸti... Doxologia  mare, iar după Sfinte Dumnezeule... ÅŸi celelalte, Troparul ÃŽnvierii pe glas 1. Ectenia ÅŸi apoi ÃŽnvăţătura lui Teodor Studitul.  După care se face obiÅŸnuita ieÅŸire în pridvor ÅŸi Ceasul 1 ÅŸi Otpustul cel final. La Ceasuri  punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al Praznicului, Åži  acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru... Condacul Praznicului ÅŸi al ÃŽnvierii le zicem schimbându-le. 

La Liturghie, Fericirile  glasului le punem pe ÅŸase ÅŸi ale Praznicului din Cântarea a noua pe patru. După Vohod,  Troparul ÃŽnvierii ÅŸi al Praznicului, apoi Slavă... Condacul ÃŽnvierii; Åži acum... al Praznicului; Prochimenul zilei ÅŸi al Praznicului, Apostolul ÅŸi Evanghelia Duminicii celei de după ÃŽnălÅ£are, ÅŸi apoi a zilei; Aliluia ÅŸi Priceasna, mai întâi a Praznicului ÅŸi apoi a zilei. Iar Slujba Sfântului Apostol se cântă, după cum spuneam, în ziua următoare împreună cu a Sfântului SfinÅ£itului Mucenic Foca.

ÎNSEMNARE: aşa se cuvine: ca după Odovania Praznicului Cinstitei Cruci din ziua a douăzeci şi una a lunii septembrie să începem să citim la Utrenie câte trei Catisme. Şi facem patru Citiri în afară de Sinaxar. La Vecernie în toată săptămâna citim Catisma a optsprezecea: Către Domnul când m-am necăjit... Iar dacă va fi vreun Sfânt mare care să aibă Polieleu atunci citim la Utrenie două Catisme, iar la Vecernie citim a treia Catismă, cea de rând.

ÃŽNSEMNARE: trebuie să se ÅŸtie  ÅŸi aceasta: că începând de Duminică se începe ÅŸi Psaltirea, iar începând de Luni, în toate zilele până pe data de două decembrie se vor citi câte trei Catisme. Duminicile, la Utrenie citim câte două Catisme ÅŸi adăugăm ÅŸi Polieleul în toate duminicile până pe data de două decembrie. Iar de pe data de două decembrie nu se mai cântă Polieleu până pe data de paisprezece ianuarie până când se odovăieÅŸte Praznicul Arătării Domnului, adică a Bobotezei, în afară dacă va cădea  vreun Sfânt mare care are Polieleu. Iar de pe data de paisprezece ianuarie cântăm Polieleu în toate duminicile până la Duminica Lăsatului sec de brânză. Catavasiile care se cântă începând de la Odovania  Praznicului Cinstitei Cruci, sunt: Deschide-voi gura mea... până pe data de douăzeci ÅŸi unu Noiembrie.

 

ÃŽN ZIUA A DOUÄ‚ZECI  ÅžI  DOUA  POMENIREA SFÂNTULUI  SFINÅ¢ITULUI  MUCENIC FOCA EPISCOPUL SINOPIEI  ÅžI A SFÂNTULUI PROOROC IONA  ÅžI A CUVIOSULUI IONA  PREOTUL,  TATÄ‚L  SFÂNTULUI  TEOFAN FÄ‚CÄ‚TORUL  DE  CANOANE  ÅžI A  LUI  TEODOR,  SCRIBUL LUI

Seara la Vecernie, punem trei  Stihiri ale Apostolului ÅŸi trei ale Mucenicului ; Slavă... a Mucenicului pe glas 4: Din pruncie te-am făcut iubitor al Domnului... Åži acum... a Născătoarei sau a  Crucii Născătoarei. La Stihoavnă se pune Stihoavna  Octoihului, Slavă... Åži acum...a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...... Troparul Apostolului pe glas 3: Apostole Sfinte, Codrate...; Slavă... al Sfântului Foca, glas 4: Åži părtaÅŸ obiceiurilor... (care se găseÅŸte în ziua a treia a acestei luni). Iar Slujba Sfântului prooroc Iona ÅŸi a Cuviosului Iona se cântă la Pavecerniţă.

La Utrenie la: Dumnezeu este Domnul... Troparul Apostolului (de două ori), Slavă... al Mucenicului, Åži acum... al Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Apoi obiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Octoihului ÅŸi Citirile. Canonul Octoihului, primul Canon cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi două Canoane ale Sfântului pe opt, al Apostolului  glas 2 ÅŸi al  Mucenicului  glas 4. După Cântarea a treia, Condacul Mucenicului glas 6, Podobia:ÃŽmplinind rânduiala cea pentru noi...; Ca un arhiereu Părinte aducând jertfă... , Icosul ÅŸi Sedealna Apostolului; Slavă... Mucenicului... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Apostolului glas 8, Podobia:Ca niÅŸte pârgă a firii... ; Ca un ierarh cinstit... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului ÅŸi apoi Apostolului; Slavă... a Mucenicului...Åži acum... a Născătoarei. La Stihoavnă se pune Stihira Octoihului, Slavă...Åži acum... a Născătoarei ei.Apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului... ÅŸi după Sfinte Dumnezeule... Troparul Apostolului;  Slavă... al Mucenicului...Åži acum... a Născătoarei, cea de la sfârÅŸitul Utreniei.

La Liturghie punem Fericirile Octoihului pe ÅŸase. Prochimenul glas 7: Cinstită este înaintea Domnului moartea Cuviosului lui...cu Stihul: Ce vom răsplăti Domnului... Apostolul din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor, având Arhiereu mare ..., apoi Aliluia pe glas 2: PreoÅ£ii Tăi se vor  îmbrăca întru dreptate..., apoi Evanghelia de la Ioan: Zis-a Domnul Eu sunt uÅŸa... Priceasna: ÃŽntru pomenire veÅŸnică...

 

ÃŽN ZIUA DOUÄ‚ZECI ÅžI TREIA  ZÄ‚MISLIREA CINSTITULUI SLÄ‚VITULUI  PROOROC , ÃŽNAINTEMERGÄ‚TORULUI ÅžI BOTEZÄ‚TORULUI  DOMNULUI   IOAN

Seara la Vecernie punem obiÅŸnuita Catismă. La: Doamne strigat-am... se pun Stihurile Sfântului pe ÅŸase, glas 6: Podobia:Cela ce de sus eÅŸti chemat...;  Propovăduind dumnezeiescul Zaharia... Apoi Slavă... glas 6: Din pântece sterp astăzi... Åži acum... a Născătoarei: Cine nu te va ferici pe tine... La Stihoavnă, Stihirile glasului 6, Podobia:Toată nădejdea punându-ÅŸi... ; Mergând în Sfânta Sfintelor..., cu Stihurile ei; Slavă... acelaÅŸi glas, însuÅŸi glasul: ÃŽnger din pântece nepoftitor ai ieÅŸit, Botezătorule...; Åži acum... a Născătoarei: Nimenea din cei ce aleargă la tine... Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...... Troparul Sfântului glas 4: Ceea ce mai înainte erai stearpă ÅŸi neroditoare, veseleÅŸte-te...; Slavă... Åži acum...a Născătoarei, acelaÅŸi glas: Taina cea din veac ascunsă...  . La Pavecerniţă după Sfinte Dumnezeule... punem Condacul ÃŽnaintemergătorului.

La Utrenie la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori); Slavă...Åži acum... a Născătoarei: Taina cea din veac ascunsă... După prima Catismă, Sedealna glas 5, Podobia:Cuvântul cel dimpreună fără de început...; Elisabeta de nerodire s-a slobozit...; Slavă...Åži acum... a Născătoarei. După a doua Catismă, Sedealna glas 4, Podobia:Degrab ne întâmpină...; Turtureaua cea iubitoare de pustie Sfântul Botezătorul..., (de două ori). Slavă... Åži acum... Născătoarei; ÅŸi Psalmul  50.  Se pun  amândouă Canoanele  Octoihului fără de Mucenicine pe opt ÅŸi apoi al Sfântului pe ÅŸase, glas 6. Catavasia: Deschide-voi gura mea... După Cântarea a treia,  Sedealna glas 4 , (de două ori) Slavă...Åži acum...a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul glas 1, Podobia:Ceata îngerească...; Veselească-se luminat marele Zaharia... Apoi Icosul ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua,  Luminânda Mergătorului înainte (de două ori), Podobia:Cu ucenicii...; Slăvita zămislire a Mergătorului înainte...; Slavă...Åži acum...... a Născătoarei. La Laude se pun  Stihirile Sfântului pe patru, glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti...; Veselească-se făptura   întru zămislirea a ta... Slavă... Åži acum...... pe glas 6, însuÅŸi glasul: Elisabeta a zămislit pe ÃŽnaintemergătorul  lui Hristos... apoi Doxologia cea mare. După Sfinte Dumnezeule...ÅŸi celelalte Troparul Sfântului; Slavă...Åži acum...: Taina cea din veac ascunsă... Apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi Ceasul 1. Apoi după Ceasuri, Otpustul cel final. (Nu trebuie să ne mirăm pentru Doxologia mare deoarece se poate cânta aÅŸa după cum au zis cei ce au făcut Tipicul ÅŸi Octoihul pentru că trebuie să cântăm ÅŸi Domnului ÅŸi să facem ÅŸi Doxologie mare).

La Liturghie,  punem Fericirile din Canonul Sfântului de la Cântarea a treia ÅŸi de la Cântarea a ÅŸasea. Prochimenul glas 7: Veseli-se-va dreptul de Domnul ÅŸi va nădăjduind în Dânsul... cu Stihul: Auzi Dumnezeule, glasul meu... . Apostolul din Cartea cea către Galateni: FraÅ£ilor, Avraam a avut doi fii...   Aliluia  glas 4: Dreptul ca finicul va înflori... cu Stihul: Răsădit fiind în casa Domnului... Evanghelia de la Luca: ÃŽn zilele acelea fost-a în zilele lui Irod împăratul Iudeii...  cu sfârÅŸitul: ca să ridice ocara mea dintre oameni... Apoi Priceasna: ÃŽntru Pomenirea veÅŸnică...

 

ÃŽN ZIUA A DOUÄ‚ZECI ÅžI PATRA POMENIREA SFINTEI  ÃŽNTÂIEI  MUCENICE ÅžI ÃŽNTOCMAI CU APOSTOLII   TECLA

Seara, după Catisma cea obiÅŸnuită  la: Doamne strigat-am... se pun Stihirile Sfintei pe ÅŸase, glas 8, Podobia: Doamne de ai ÅŸi stătut  înaintea judecăţii lui Pilat... apoi Slavă... glas 6: Cu lupte pătimitoare de chinuri pe vrăjmaÅŸul l-ai călcat... Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavnă se pune Stihoavna Octoihului; Slavă... a Sfintei glas 8: Pornirea leilor o ai călcat ÅŸi pe Tamuris l-ai ruÅŸinat...; Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... Troparul glasului 4:  Din cuvintele lui Pavel învăţându-te... sau Troparul:  MieluÅŸeaua ta, Iisuse...; Slavă... Åži acum... a Născătoarei; Ecteniile ÅŸi Otpusul.                

La Utrenie la: Dumnezeu este Domnul... se pune Troparul Sfintei (de două ori), Slavă...Åži acum...... a Născătoarei . ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Octoihului ÅŸi  Citirile, apoi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului fără de Mucenicine pe opt. ÅŸi Canonul Sfintei pe ÅŸase glas 8.  După Cântarea a treia, Condacul glas 8, Podobia:Ca niÅŸte pârgă a firii...; Cu frumuseÅ£ea fecioriei ai strălucit... apoi Sedealna Sfintei (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei  după Cântarea a ÅŸasea, Condacul Sfintei glas 2, Podobia:Cele de sus căutând......;  Cu dragostea lui Hristos  hrănindu-se inima ta bună, fecioară... apoi Icosul. Iar după Cântarea a noua, Luminânda Octoihului; Slavă... a Sfintei...Åži acum... a Născătoarei. La Laude Stihirile Sfintei pe glas 4, însuÅŸi glasul, apoi Slavă... glas 4: De pătimirea ta cea mai presus de om întâie Muceniţă a lui Hristos...; Åži acum... a Născătoarei. La Stihoavnă se pune a Octoihului; Slavă... glas 2: VeniÅ£i, iubitorilor de prăznuiri...; Åži acum...a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului...;  Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...  Troparul Sfintei; Slavă...  Åži acum... a Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi Ceasul 1, apoi Otpustul cel final.

La Liturghie, Fericirile Octoihului se pun pe patru ÅŸi ale Sfintei de la Cântarea a treia tot pe patru. Prochimenul glas 4: Minunat este Dumnezeu întru SfinÅ£ii  Săi,   Dumnezeu lui Israel... cu Stihul: ÃŽn Biserici  binecuvântaÅ£i pe Dumnezeu...; Apostolul din Cartea cea către Timotei: Fiule Timotei, urmat-ai învăţăturii mele...; Aliluia glas 1: AÅŸteptând am aÅŸteptat pe Domnul... apoi Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul: Asemănatu-s-a  împărăţia cerurilor cu zece fecioare...; Priceasna: BucuraÅ£i-vă, drepÅ£ilor, întru Domnul... 

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI CINCEA POMENIREA CUVIOASEI MAICII NOASTRE EUFROSINA

Seara la: Doamne strigat-am... punem  trei Stihiri ale Octoihului ÅŸi trei ale Sfântului pe glas 5, Podobia:Cuvioase părinte... ; Slavă... a Sfintei pe glas 2, însuÅŸi glasul: Fecioria cea curată a curăţiei tale fără de prihană de la bărbati  păzind-o... Åži acum...a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavnă se pune Stihoavna Octoihului; Slavă... a Sfintei pe glas  6: VeniÅ£i toÅ£i iubitorilor de feciorie...; Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... Troparul Sfintei pe glas 8, Slavă... Åži acum...  al  Născătoarei.

La Utrenie la: Dumnezeu este Domnul, punem Troparul Sfintei (de două ori), Slavă... Åži acum... al  Născătoarei . ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Octoihului , apoi Psalmul 50.  Amândouă  Canoanele Octoihului   se pun pe opt  ÅŸi al Sfintei pe patru,  glas 5. După Cântarea a treia, Sedealna Sfintei (de două ori);  Slavă... Åži acum... a Născătoarei . După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Sfintei pe glas 2, Podobia:Cele de sus căutând...; ViaÅ£a cea de sus dorind să o câştigi... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfintei;  Åži  acum... a Născătoarei.

La Liturghie Fericirile Octoihului ÅŸi celelalte după rânduială.  

  Tot în această zi Pomenirea Prea Cuviosului Părintelui nostru Serghie egumenul Radonejenscului, Făcătorul de minuni. SăvârÅŸeÅŸte soborul lui în Biserica în care-i sunt MoaÅŸtele sau în Bisericile care-i poartă Hramul. Iar în celelalte se pune numai Polieleul.

 

ÃŽN ZIUA A DOUÄ‚ZECI  ÅžI  ÅžASEA  MUTAREA  (ADORMIREA)  SFÂNTULUI  SLÄ‚VITULUI  ÃŽNTRU  TOT LÄ‚UDATULUI  APOSTOL   ÅžI  EVANGHELIST  IOAN CUVÂNTÄ‚TORUL  DE  DUMNEZEU

Seara la Vecernie  cea mică, punem Stihirile Sfântului pe patru glas 2, Podobia:Când de pe lemn..., Slavă..., acelaÅŸi glas, însuÅŸi glasul:  Verhovnice al Apostolilor trâmbiÅ£a cuvântării de Dumnezeu...;  Åži acum... a Născătoarei. La Stihoavnă Stihirile Sfântului, glas 1, Podobia:Prea lăudaÅ£ilor Mucenici...; cu Stihurile lor;  cel dintâi: ÃŽn tot pământul a ieÅŸit vestirea lor  ÅŸi la marginile lumii cuvintele lor...; Stihul al doilea: Cerurile spun Slavă... lui Dumnezeu ÅŸi facerea mâinilor Lui o povesteÅŸte tăria...;  Slavă...glas 2, Bogoslove feciorelnice , ucenice iubite al Mântuitorului... Åži acum... a Născătoarei, acelaÅŸi glas: Toată nădejdea mea... . Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...... Troparul Sfântului glas 2: Apostole al lui Hristos de Dumnezeu iubite...; Slavă...Åži acum... a Născătoarei: Toate tainele Tale sunt mai presus de minte... Ectenia cea mică ÅŸi Otpustul.

La Vecernia cea mare după obiÅŸnuitul Psalm citim: Fericit bărbatul...prima Slavă.... La: Doamne strigat-am... se pun Stihirile Sfântului pe opt glas 1, Podobia:Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti...; Văzătorul descoperirilor celor negrăite... Apoi Slavă... glas 2: Pe fiul tunetului...; Åži acum... a Născătoarei: Trecut-a umbra legii... Vohodul,  apoi Prochimenul zilei ÅŸi trei Citiri: Prima din Epistola Sobornicească a Sfântului Ioan: IubiÅ£ilor, dacă inima noastră ne osândeÅŸte pe noi...;a doua: IubiÅ£ilor, dacă aÅŸa ne-a iubit pe noi Dumnezeu...; ÅŸi a treia: IubiÅ£ilor, dacă cineva ar zice că iubeÅŸte pe Dumnezeu ...  La Litie , Stihira Hramului apoi Stihirile Apostolului pe glas 1: Râuri de teologii...,Slavă... glas 4: Rezemându-te pe pieptul ÃŽnvăţătorului Tău Hristos...; Åži acum... acelaÅŸi glas: Fiul cel ce împreună cu Tatăl ÅŸi cu Duhul se preamăreÅŸte de Heruvimi întru cei de sus.... Åži obiÅŸnuitele rugăciuni ale Litiei. La Stihoavnă, Stihirile Sfântului glas 4, Podobia:Cela ce eÅŸti chemat de sus...; cu Stihurile lor; Slavă... glas 6: Apostole al lui Hristos, ÅŸi evanghelistule...;Åži acum: Făcătorul ÅŸi izbăvitorul meu... La: Binecuvântarea pâinilor, Troparul Sfântului   glas 2: Apostole al lui Hristos Dumnezeu... (de două ori) care este scris la Vecernia cea mică; ÅŸi: Născătoare de Dumnezeu Fecioară..., o dată. Apoi; Fie numele Domnului binecuvântat... ( de trei ori) ,ÅŸi Psalmul 33: Bine voi cuvânta pe Domnul...., cu sfârÅŸitul: BogaÅ£ii au sărăcit ÅŸi au flămânzit pe acei ce-l caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele..., ÅŸi Citirea.

La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... se pune Troparul Apostolului (de două  ori) Slavă...Åži acum... a Născătoarei: Toate tainele Tale sunt mai presus de minte...  ObiÅŸnuitele  Catisme ÅŸi Sedelnele Apostolului, cu Stihirile Născătoarei lor ÅŸi Citirile. Iar după Citiri se dau lumânări fraÅ£ilor ÅŸi cântăm Polieleul cu obiÅŸnuitele Stihuri. Apoi Sedealna glas 8 , Podobia:Pe înÅ£eleptul ÅŸi cuvântul...;  Rezemându-te pe pieptul lui Hristos..., (de două ori) Slavă...Åži acum... a Născătoarei: Pe uÅŸa cea cerească...; ÅŸi Citirea. Apoi Antifonul întâi  glas 4, Prochimenul glas 4: ÃŽn tot pământul a ieÅŸit vestirea lui..., cu Stihul: Cerurile vestesc Slavă... lui Dumnezeu...Apoi:Toată suflarea..., Evanghelia de la Ioan: ÃŽn vremea aceea s-a arătat Iisus ucenicilor Săi după ce s-a sculat din morÅ£i... . După Psalmul 50 ,Slavă... Pentru rugăciunile Apostolului Tău milostive...; Åži acum... Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu...Apoi Stihul: MiluieÅŸte-mă Dumnezeule... ÅŸi Stihira glas 2 :Bogoslovule feciorelnice... Canonul Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi două canoane ale Apostolului cu Irmoasele pe opt, unul pe glas 2 ÅŸi altul pe glas 6. Catavasiile:  Deschide-voi gura mea.... După Cântarea a treia, Sedealna Apostolului glas 8, Podobia:Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul tău...; Pe pieptul înÅ£elepciunii rezemându-te...  (de două ori), Slavă...Åži acum... Născătoarei: Ceea ce ai născut pe cuvântul..., ÅŸi Citirea.După Cântarea a ÅŸasea, Condacul  glas 2, Icosul ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Apostolului, Slavă...; cealaltă tot a Apostolului, Åži acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile pe patru, glas 8, Podobia:O, preaslăvită minune...; Fericite Ioane preaînÅ£eleptule...; Slavă... glas 8 ,însuÅŸi glasul: Evanghelistule Ioane... Åži acum...: Stăpâne, primeÅŸte rugăciunile robilor tăi..; apoi Doxologia  mare. După Sfinte Dumnezeule... ÅŸi celelalte, Troparul Apostolului, Slavă...Åži acum... a Născătoarei: Toate tainele tale sunt mai presus de minte.... Ectenia ÅŸi Otpustul, ÅŸi cântăm o Stihiră Samoglasnică  a Sfântului, pe care o va voi Eclesiarhul. Apoi preotul iese cu cădelniÅ£a, înaintea lui mergând purtătorul de lumină cu sfeÅŸtnicul aprins ÅŸi cădeÅŸte preotul Icoana Sfântului Apostol cea de pe analog. Åži apoi dând cădelniÅ£a stă de partea dreaptă a analogului ÅŸi vine egumenul la analog ÅŸi face două închinăciuni ÅŸi sărută Icoana Sfântului Apostol ÅŸi după sărutare face încă o închinăciune. Åži luând apoi beÅ£iÅŸorul, care este gătit pentru aceasta, se însemnează pe sine cu ulei din candela Sfântului în chipul Crucii pe frunte. La fel ÅŸi fraÅ£ii sărută Icoana Sfântului iar egumenul îl miruieÅŸte întâi pe preot cu untdelemn sfinÅ£it, apoi pe ceilalÅ£i fraÅ£i. Iar după ungerea tuturor cu untdelemn sfinÅ£it cântăm Ceasul 1. La Ceasuri zicem Troparul ÅŸi Condacul Sfântului. ÅŸi Otpustul  cel final. (AÅŸa se face miruirea întotdeauna ÅŸi la Praznicele ÃŽmpărăteÅŸti ÅŸi la toate Praznicele SfinÅ£ilor celor Mari când se face Priveghere).

La Liturghie punem Fericirile din Canonul glasului 2 ,de la Cântarea a treia pe patru ÅŸi de la glas 6, din Cântarea a ÅŸasea tot pe patru. După Vohod ,Troparul Hramului Domnului Hristos sau al Născătoarei de Dumnezeu ÅŸi al Apostolului iar ale Hramurilor SfinÅ£ilor, Troparele ÅŸi Condacele, nu se zic. După aceasta, Condacul Hramului Domnului Hristos, apoi Slavă... Condacul Apostolului; Åži acum... al Hramului Născătoarei de Dumnezeu. Iar de nu este Hramul Născătoarei de Dumnezeu, Åži acum... al  Hramului Domnului Iisus Hristos. Iar dacă nu este nici Hramul Domnului Hristos nici al Născătoarei de Dumnezeu zicem Troparele aÅŸa: Troparul Apostolului Slavă... Condacul lui; Åži acum...:Ceea ce eÅŸti părtinitoare a creÅŸtinilor... Prochimenul glas 8: ÃŽn tot pământul..., cu Stihul: Cerurile spun Slavă... lui Dumnezeu...; Apostolul din  Epistola Sobornicească a  Sfântului Ioan: IubiÅ£ilor pe Dumnezeu nimeni  nu l-a văzut niciodată.... Apoi Aliluia glas 1: Mărturisi-vor cerurile minunile tale Doamne..., cu Stihul: Dumnezeu se preaslăveÅŸte în sfaturile SfinÅ£ilor... . Evanghelia de la Ioan: ÃŽn vremea aceea stătea lângă crucea lui Iisus... Priceasna: ÃŽn tot pământul...

 

ÃŽN ZIUA  A DOUÄ‚ZECI ÅžI  ÅžAPTEA  POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC CALISTRAT ÅžI A CELOR ÃŽMPREUNÄ‚ CU DÂNSUL

Seara ,la: Doamne strigat-am... punem trei  Stihiri ale Octoihului ÅŸi trei ale SfinÅ£ilor, glas 8, Podobia:O preaslăvită minune... ; Mucenice pătimitorule Calistrate...;Slavă... glas 4: Mai înainte de Cinstită Crucea Ta, înfricoÅŸată era oamenilor moartea...;Åži acum...a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavnă, Stihirile Octoihului; Slavă...Åži acum...a Născătoarei. Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... Troparul SfinÅ£ilor de glas 4: Mucenicii tăi,Doamne...;Slavă...Åži acum... Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu Domnul ...Troparul SfinÅ£ilor (de două ori)Slavă...Åži acum... a Născătoarei . Apoi obiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul SfinÅ£ilor pe patru, glas 8. După Cântarea a treia, Condacul SfinÅ£ilor glas 4, Podobia: Arătatu-te-ai astăzi...; Astăzi biserica prăznuieÅŸte acum toată osteneala sfiinÅ£ilor...;. apoi Sedealna glas 5 . După Cântarea a ÅŸasea, Condacul glas 4,  Podobia:Cela ce te-ai înălÅ£at pe Cruce..., Răni de multe feluri răbdând... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a SfinÅ£ilor, Åži acum...a Născătoarei. La Stihoavnă Stihirile Octoihului; apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului... ÅŸi Sfinte Dumnezeule... iar după Tatăl nostru... Troparul SfinÅ£ilor; Slavă...Åži acum... al Născătoarei .Ecteniile ÅŸi Otpusul.

La Liturghie, punem Fericirile Octoihului şi celelalte după rânduială.

Tot în această zi Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru  Sabatie al SoloviÅ£cului, Făcătorul de minuni. Se săvârÅŸeÅŸte soborul în biserica în care se află MoaÅŸtele sale ÅŸi unde este Hramul lui.

 

ÃŽN  ZIUA A DOUÄ‚ZECI ÅžI OPTA POMENIREA PREA  CUVIOSULUI  PÄ‚RINTELUI  NOSTRU HARITON  MÄ‚RTURISITORUL

Seara la Vecernie ,cântăm :Fericit bărbatul ...,prima Slavă.... La: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe ÅŸase glas 4, Podobia:Dat-ai semn...; apoi Slavă... acelaÅŸi glas însuÅŸi glasul: De Dumnezeu purtător Haritoane, tu ÅŸi după moarte în ceruri  vieÅ£uieÅŸti întru Hristos...; Åži acum... a Născătoarei: Proorocul David carele pentru tine este al lui Dumnezeu părinte.... Vohodul, Prochimenul zilei ÅŸi apoi se pun trei Citiri, care se zic la CuvioÅŸi; ÅŸi Ecteniile. La Stihoavnă Stihirile Sfântului glas 1, Podobia:PrealăudaÅ£ilor mucenici...; cu Stihurile lor: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului lui... apoi ,Slavă... glas 8: MulÅ£imile monahilor...;Åži acum...: Fecioară nenuntită... . După Tatăl nostru... Troparul glas 8: Cu, curgerile lacrimilor tale...;Slavă...Åži acum...: Cela ce pentru noi Te-ai născut din Fecioară..., ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... Troparul Sfântului (de două ori) Slavă...Åži acum... a Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme,  Sedealnele Sfântului ÅŸi Polieleul cu cântările lui. Sedealna a doua, Slavă...Åži acum... a Născătoarei ÅŸi citire. Apoi se pune Antifonul 1 glas 4, Prochimenul acelaÅŸi glas: Scumpă este  înaintea Domnului moartea Cuviosului lui..., cu Stihul: Ce vom răsplăti Domnului... Apoi: Toată suflarea ... ,Evanghelia de la Matei: ÃŽn vremea aceea mergea după Iisus popor mult.... După, Psalmul 50, Stihira glas 6 :Cuvioase părinte, în tot pământul a ieÅŸit vestea isprăvilor tale.... Canonul Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul, pe ÅŸase, glas 2: Adâncul cel netrecut ÅŸi neumblat...; ÅŸi Canonul Cuviosului pe opt, glas 4: Adâncul mării, celei de nevoinţă deschizându-l ... Catavasiile: Deschide-voi gura mea.... După Cântarea a treia, Sedealna glas 8 (de două ori),  Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Sfântului glas 2; Podobia: Pe Născătoare de Dumnezeu cea întru rugăciuni...; Cu închinarea îndulcindu-te de Dumnezeu înÅ£elepÅ£ite...; ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Sfântului (de două ori) Slavă... Åži acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile Sfântului pe patru glas 4 , Podobia: Dat-ai semn... apoi Slavă... glas 5: Cuvioase Părinte, glasul Evangheliei auzind...; Åži acum... a Născătoarei, apoi Doxologia cea mare. După: Sfinte Dumnezeule... Troparul Sfântului,  Slavă... Åži acum... al Născătoarei, apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi Ceasul 1. Apoi Otpustul cel final. La Ceasuri,  punem Troparul ÅŸi Condacul Sfântului.

La Liturghie, punem Fericirile din Canonul Sfântului de la Cântarea a treia ÅŸi Cântarea a ÅŸasea. Prochimenul glas 7: Lăuda-se-vor CuvioÅŸii întru Slavă... cu Stihul: CântaÅ£i Domnului cântare nouă.... Apostolul din Cartea cea către Corinteni: FraÅ£ilor,  Dumnezeu care a zis să strălucească lumina din întuneric...; Aliluia, glas 6 :Fericit bărbatul care se teme de Domnul...;  Evanghelia de la Luca: ÃŽn vremea aceea stătea Iisus la loc ÅŸes...;Priceasna: ÃŽntru pomenire veÅŸnică va fi dreptul...

 

ÃŽN ZIUA  A DOUÄ‚ZECI  ÅžI  NOUÄ‚  POMENIREA  PREACUVIOSULUI  PÄ‚RINTELUI  NOSTRU CHIRIAC SIHASTRUL

La Vecernie, Stihirile Sfântului pe ÅŸase, glas 8, Podobia: Ce vă vom numi pe voi...; Cu frâul înfrânării stăpânind patimile trupului... Apoi Slavă... glas 8, însuÅŸi glasul:  MulÅ£imile monahilor...  Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavna, se pun   Stihirile Octoihului; Slavă... a Sfântului glas 6: Cuvioase părinte Chiriac, în tot pământul a ieÅŸit...; Åži acum... a Născătoarei. Acum slobozeÅŸte... ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul glas 1: Locuitor al pustiului ÅŸi înger în trup...;: Slavă... Åži acum... a Născătoarei ,apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori) Slavă... Åži acum... a Născătoarei, apoi Catismele cele obiÅŸnuite ÅŸi Sedelnele Octoihului. După Psalmul 50 se pun amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi apoi al Sfântului pe ÅŸase, glas 8. După Cântarea a treia, Condacul glas 8, Podobia: Apărătoare Doamne...;  Ca pe un biruitor prea tare ÅŸi apărător...  Apoi Sedealna glas 5 (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...; Prin curăţia sufletului dumnezeieÅŸte te-ai întrarmat...; ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, punem Luminânda  Octoihului, Slavă... a Sfântului, Åži acum... a Născătoarei. La Stihoavna, Stihirile Octoihului, Slavă... a Sfântului, glas 5: Cuvioase Părinte n-ai dat somn ochilor tăi...; Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului...; Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după Tatăl nostru..., Troparul Sfântului ,Slavă... Åži acum...... a Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul. Apoi Ceasul 1   ÅŸi  Otpustul cel desăvârÅŸit. Ceasurile după rânduială.

La Liturghie , punem Fericirile Octoihului pe patru ÅŸi ale Cuviosului de la Cântarea a treia pe patru. Prochimenul glas 7:  Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului lui..., cu Stihul: Ce vom răsplăti Domnului... Apostolul din Cartea cea către Galateni: FraÅ£ilor roada Duhului este... ; apoi Aliluia glas 6: Fericit bărbătul care se teme de Domnul... ; Evanghelia de la Luca: ÃŽn vremea aceea stătea Iisus la loc ÅŸes..., apoi Priceasna: ÃŽntru pomenire veÅŸnică. 

 

ÃŽN ZIUA TREIZECEA POMENIREA  SFÂNTULUI   SFINÅ¢ITULUI MUCENIC GRIGORIE AL ARMENIEI  CELEI MARI

Seara, La Vecernie, se pun Stihirile pe ÅŸase, glas 6. Podobia: Toată nădejdea... Slavă... acelaÅŸi glas, însuÅŸi glas: Cine după vrednicie va povesti biruinÅ£ele faptelor bune ale tale...; Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavna, se pun   Stihirile Octoihului, Slavă... a Sfântului: ÃŽn norul cel neapus al luminii celei negrăite...; Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Apoi: Acum slobozeÅŸte... ÅŸi Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul, glas 4: Åži părtaÅŸ obiceiurilor... Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori) Slavă... Åži acum... a Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Octoihului. Psalmul 50,  ÅŸi se pun amândouă Canoanele Octoihului pe opt ÅŸi Canonul Sfântului pe ÅŸase glas 4. După Cântarea a treia, Sedealna Sfântului (de două ori)  Slavă... Åži acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoare. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul glas 2, Podobia:Pe propovăduitorii cei tari...; Pe cel bine slăvit ÅŸi ierarhul toÅ£i îl cinstim ... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda  Octoihului, Slavă... a Sfântului, Åži acum... a Născătoarei. La Stihoavna se pun Stihirile Octoihului, Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii sau a Născătoarei Crucii. Apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru..., Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi Ceasul 1 , ÅŸi Otpustul cel final. Apoi celelalte Ceasuri după rânduială. 

La Liturghie ,punem Fericirile Octoihului pe patru ÅŸi ale Sfântului de la Cântarea a treia pe patru. Prochimenul glas 7: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui...,  cu Stihul: Ce vom răsplăti Doamnului... Apostolul din Cartea cea către Corinteni: FraÅ£ilor privegheÅ£i, staÅ£i în credinţă...; Aliluia glas 2: PreoÅ£ii tăi Doamne se vor îmbrăca întru dreptate.... Apoi Stihul: Că a ales Domnul...;  Evanghelia de la Ioan: Zis-a Domnul: Eu sunt uÅŸa, prin Mine de va intra cineva... Priceasna: ÃŽntru pomenire veÅŸnică va fi dreptul...

Tot întru această zi Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Grigorie cel de la râul Preajnă al VoloÅ£cului, Făcătorul de minuni. Se săvârÅŸeÅŸte Slujba lui în Biserica lui  ÅŸi în Bisericile care-i poartă Hramul.

 


LUNA  OCTOMBRIE  ARE  TREIZECI  ÅžI UNA DE ZILE.  ZIUA ARE 11 CEASURI  ÅžI  NOAPTEA  ARE 13  CEASURI

 

 

ZIUA ÃŽNTÂI  POMENIREA  SFÂNTULUI  APOSTOL ANANIA  UNUL DIN CEI 70 ÅžI AL CUVIOSULUI PÄ‚RINTELUI  NOSTRU  ROMAN  MELODUL

Seara La Vecernie, Catisma obiÅŸnuită. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Apostolului în număr de trei, pe glas 4, Podobia: Cela ce sus eÅŸti chemat...; ÅŸi ale Sfântului Roman tot în număr de trei, pe glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti....Apoi Slavă... a Apostolului, acelaÅŸi glas, însuÅŸi glas: Pe vasul alegerii, pe intrarea cea mare a Duhului...; Åži acum... a  Născătoarei  sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavnă, punem Stihirile Octoihului ÅŸi ale Apostolului pe glas 4: ÃŽncăpere de chinuri răbdătoare te-ai arătat Anania Apostole...;  cu Stihul: ÃŽn tot pământul a ieÅŸit vestirea lor...;Slavă... a Cuviosului, glas 6: ÃŽntâia începătură de bunătăţi te-ai arătat...; Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii.  Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după Tatăl nostru... Troparul Apostolului glas 3: Apostole Sfinte...: Slavă... Troparul Cuviosului pe glas 8: ÃŽntru tine Părinte cu deamănuntul s-a păzit cel după chip...; Åži acum... a Născătoarei sau  a Născătoarei Crucii.Ectenia ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... se pune Troparul Apostolului (de două ori) Slavă... al Cuviosului Åži acum... al Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Se pune un Canon al Octoihului  cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi unul al Apostolului pe glas 8 cu Irmosul, pe patru ÅŸi unul al Cuviosului, pe glas 6 cu Irmosul, tot pe patru. După Cântarea a treia, Condacul Cuviosului,  glas 8:Cu DumnezeieÅŸtile fapte bune ale duhului...; Apoi Sedealna Apostolului, Slavă... a Cuviosului glas 5, Podobia: Cuvântul cel împreună cel de început... Åži acum...a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Apostolului  glas 2 ,Podobia: Pe Născătoarea de Dumnezeu cea întru rugăciuni... ; Cela ce eÅŸti întru rugăciuni prea fierbinte sprijinitor...;  Icosul ÅŸi citim Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda  Octoihului Slavă... aApostolului Åži acum... a Născătoarei. La Stihoavna Stihirile Octoihului Slavă... a Apostolului glas 8: Ucenice al Mântuitorului...; Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Apoi :Bine este a ne mărturisi Domnului... ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul Apostolului, Slavă... al Cuviosului, Åži acum... al Născătoarei, apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi urmează Ceasul 1 , la care zicem Troparul Apostolului Slavă... al Cuviosului Åži acum...al Născătoarei Ceasului. După Tatăl nostru...Condacul Apostolului ÅŸi celelalte după rânduială.

La Liturghie punem Fericirile Octoihului le punem pe patru şi ale Apostolului de la Cântarea a treia tot pe patru. Prochimenul Apostolului, glas 8: În tot pământul a ieşit vestirea lor..; cu Stihul: Cerurile spun Slavă... lui Dumnezeu.... Apoi Apostolul de la Fapte: În zilele acelea era un oarecare ucenic în Damasc cu numele Anania...; Aliluia pe glas 1: Mărturisi-vor cerurile minunile Tale Doamne..., cu Stihul: Dumnezeul se preamăreşte în faptele Sfinţilor...; apoi Evanghelia de la Luca: Zis-a Domnul: Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine mă ascultă.... Priceasna: În tot pământul....

TOT ÃŽN ACEASTÄ‚ ZI SÄ‚RBÄ‚TORIM ACOPERÄ‚MÂNTUL PREA SFINTEI STÄ‚PÂNEI NOASTRE NÄ‚SCÄ‚TOAREI  DE  DUMNEZEU  ÅžI  PURUREA FECIOAREI  MARIA

De este Hramul ei sau dacă va voi cel mai mare să se facă Priveghere de toată noaptea apoi cântăm slujba ei aşa:

La Vecernia cea mică, Stihirile Samoglasnice glas 1,  pe patru, Slavă...Åži acum... glas 6: VeniÅ£i iubitorilor de praznic...; apoi Prochimenul zilei ÅŸi ÃŽnvredniceÅŸte-ne Doamne... La Stihoavna, punem Stihirile glas 2 ,Podobia:Casa Efratului...; Apoi, Slavă...Åži acum... pe glas 3: VeniÅ£i toÅ£i...  Acum slobozeÅŸte...Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul glas 4: Astăzi poporul cel binecredincios... Ectenia cea mică ÅŸi Otpustul.

La Vecernie cea mare ,cîntăm: Fericit bărbatul..., prima Slavă... . La:Doamne strigat-am... punem Stihirile pe opt, glas 1. Podobia: O, preaslăvită minune... Apoi alte Stihiri  glas 4 ,Podobia: Ca pe un viteaz... Slavă...Åži acum...pe glas 8: Astăzi se bucură împreună cu noi.... Apoi Vohodul, Prochimenul zilei ÅŸi se pun trei Citiri de la Facere: IeÅŸit-ai Iacov... ÅŸi celelalte. La Litie se pun  Stihirile glas 3 Slavă...Åži acum...... tot pe glas 3: Curăţindu-ne gândul ÅŸi mintea... La Stihoavna Stihirile glas 2, cu Stihurile: cel dintâi: Ascultă fiică ÅŸi vezi...; al doilea Stih: FeÅ£ei tale se vor ruga..., apoi Slavă...Åži acum..., pe glas 2: Ca o cunună prealuminată... La Binecuvântarea pâinilor,se pune Troparul ( de trei ori) apoi: Fie numele Domnului binecuvântat...(de trei ori), Slavă... Åži acum...;  Psalmul 33 până la: BogaÅ£ii au sărăcit ÅŸi au flămânzit... care se cântă; ÅŸi Citirea.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... se pune Troparul Praznicului (de trei ori), iar după Catisme,  Sedelnele  Acoperământului ÅŸi Citirea. După Polieleu, Sedealna glas 4, Slavă... Åži acum... tot aceasta. Apoi se pune primul Antifon , glas 4; Prochimenul, tot pe glas 4:     Pomeni-voi numele Tău... cu Stihul: FeÅ£ei Tale se vor ruga... apoi: Toată suflarea..., Evanghelia de la Luca: ÃŽn vremea aceea sculându-se Maria... ÅŸi Psalmul 50; Slavă... Pentru rugăciunile Născătoarei de  Dumnezeu..., Åži acum... tot aceasta Apoi: MiluieÅŸte-mă  Dumnezeule..., cu Stihira glas 8: Astăzi se bucură împreună cu noi... Canonul se pune al Născătoarei cu Dumnezeu cu Irmosul, de două ori, iar Troparele se pun pe 12. După Cântarea a treia, Sedealna glas 5 Slavă... Åži acum...tot aceasta. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul glas 3, Podobia:Fecioară astăzi...,Fecioară  astăzi înainte stă în Biserică...; ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda  Acoperământului. La Laude, punem Stihirile pe patru,  glas 8, Podobia: O, preaslăvită minune... apoi Slavă... Åži acum... glas 6: Dacă Te-a văzut pe Tine în văzduh minunatul Andrei... Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule...  Troparul Acoperământului, Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi Ceasul 1  ÅŸi celelalte după rânduială.

La Liturghie, punem Fericirile din Canonul  Acoperământului, de la Cântarea a treia ÅŸi a ÅŸasea. Prochimenul ÅŸi Cântarea Născătoarei de Dumnezeu pe glas 3: MăreÅŸte suflete al nostru pe Domnul..., cu Stihul: Că a căutat spre smerenia roabei sale... Apoi Apostolul în Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor cortul cel dintâi avea îndreptări de slujbă...; Aliluia pe glas 8: Ascultă fiică ÅŸi vezi...; Cu Stihul: FeÅ£ei Tale se vor ruga... . Evanghelia de la Luca: ÃŽn vremea aceea intrat-a Iisus într-un sat... . Priceasna: Paharul mântuirii...

ÃŽNSEMNARE: Se cuvine să ÅŸtim ÅŸi acestea: De se va întâmpla Praznicul Acoperământului Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu în orice zi a săptămânii afară de Duminica ÅŸi dacă va voi cineva să cânte slujba Sfântului Apostolului Anania împreună cu a Praznicului  ÅŸi cu a Cuviosului Roman să o cânte aÅŸa:

La Vecernia cea mică, StihirileApostolului pe 4, glas 1,cele Samoglasnice; Slavă... Şi acum... glas 6: Veniţi soboarele cele iubitoare de praznic... La Stihoavna, Stihirile glas 2, Podobia: Casa Efratului... Slavă... Şi acum...glas 3: Veniţi toţi iubitorii de praznic... Acum slobozeşte... şi după Tatăl nostru...Troparul Apostolului, Ectenia cea mică şi Otpustul.

La Vecernia cea mare, cântăm: Fericit bărbătul..., prima Slavă... La: Doamne strigat-am... punem zece Stihiri ÅŸi cântăm patru ale Acoperământului, trei ale Apostolului ÅŸi trei ale lui Roman Melodul, Slavă... a Apostolului, Åži acum... a Acoperământului . Vohodul, Prochimenul zilei ÅŸi Citirile, adică trei ale Acoperământului. Ecteniile cele obiÅŸnuite. La Litie, Stihirile Acoperământului  glas 3, Slavă... a Apostolului ; Åži acum... a Acoperământului. La Stihoavnă punem Stihirile Acoperământului glas 2, cele Samoglasnicele; Slavă... a Cuviosului ; Åži acum... a Acoperământului. La: Binecuvântarea pâinilor punem Troparul Acoperământului (de trei ori ),apoi: Fie numele Domnului binecuvântat (tot de trei ori),cântându-le ÅŸi  Psalmul 33: Bine voi cuvânta pe Domnul... până la: BogaÅ£ii au sărăcit ÅŸi au flămânzit... pe care îl cântăm pe glas 8. Apoi Citirea.

La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Acoperământului apoi al Apostolului, Slavă... al Cuviosului ,Åži acum... al Acoperământului. Apoi obiÅŸnuitele Catisme. După Catisme, Sedelnele  Acoperământului ÅŸi Citirile. Urmează Polieleul cu Cântările lui. Apoi Sedealna Acoperământului (de două ori) ÅŸi după aceea Antifonul întâi , glas 4; Prochimenul glas 4: Pomeni-voi numele Tău... cu Stihul: FeÅ£ei Tale se vor ruga... Apoi: Toată suflarea să laude pe Domnul... Evanghelia de la Luca: ÃŽn zilele acelea sculându-se Maria...; Psalmul 50, Slavă... Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu...,Åži acum... tot aceasta ÅŸi Stihira , pe glas 8: Astăzi se bucură împreună cu noi... Canonul  Acoperământului cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi al Apostolului pe patru ÅŸi al Cuviosului tot pe patru. Catavasiile;Deschide-voi gura mea... După Cântarea a treia, Condacul Apostolului ÅŸi al Cuviosului ÅŸi Sedealna Apostolului; Slavă... a Cuviosului Åži acum...a Acoperământului, ÅŸi Citirea. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul ÅŸi Icosul Acoperământului, ÅŸi Sinaxarul: După Cântarea a noua, Luminânda  Acoperământului, Slavă...a Apostolului,  Åži acum...a Acoperământului. La Laude punem Stihirile Acoperământului pe patru Slavă...a Apostolului  Åži acum...a Acoperământului, apoi Doxologia cea mare. După Sfinte Dumnezeule..., Troparul Apostolului, Slavă... a Cuviosului, Åži acum...iarăşi a Acoperământului. Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi Ceasul 1, la care zicem Troparul Acoperământului, Slavă...Apostolului, Åži acum...a Născătoarei Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule...  Condacul Acoperământului ÅŸi Otpustul cel final. De asemeni ÅŸi la celelalte Ceasuri zicem întâi Troparul Acoperământului iar Troparele SfinÅ£ilor le zicem schimbându-le . Iar Condacul Acoperământului îl zicem la toate Ceasurile

La Liturghie, punem Fericirile din Canonul  Acoperământului de la Cântarea a treia pe patru, apoi ale Apostolului din Cântarea a ÅŸasea pe patru. După Vohod Troparul Acoperământului ÅŸi apoi al Apostolului ÅŸi al Cuviosului. Apoi  Condacul Apostolului, Slavă... al Cuviosului, Åži acum... al Acoperământului. Prochimenul; apoi Cântarea Născătoarei de Dumnezeu pe glas 3: MăreÅŸte suflete al meu pe Domnul....,cu Stihul: Că a căutat spre smerenia roabei sale...; ÅŸi apoi a Apostolului:  ÃŽn tot pământul a ieÅŸit... Urmează Apostolul în Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor, cortul cel dintâi avea îndreptări de slujbe..., apoi al Apostolului, de la Fapte: ÃŽn zilele acelea era în Damasc un oarecare ucenic cu numele Anania... Apoi Aliluia pe glas 8: Ascultă fiică ÅŸi vezi..., cu Stihul: FeÅ£ei Tale se vor ruga... ÅŸi apoi al Apostolului: Mărturisi-vor cerurile minunile tale Doamne... Evanghelia, prima de la Luca: ÃŽn vremea aceea intrat-a Iisus într-un sat... ÅŸi apoi a Apostolului,  tot de la Luca: Zis-a Domnul Ucenicilor săi: Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă... Apoi prima Priceasnă:  Paharul mântuirii... ÅŸi cealaltă: ÃŽn tot pământul... Iar Apostolul ÅŸi Evanghelia cele de rând le citim mai înainte.

ÎNSEMNARE: Aşa se cuvine că de se va întâmpla Praznicul Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu al Cinstitului său Acoperământ şi al Sfântului Apostol Anania Duminică, atunci:

Sâmbătă seara la Vecernia cea mică, La: Doamne strigat-am... se pun Stihirile ÃŽnvierii pe patru, Slavă... Åži acum... a Acoperământului. La Stihoavna se pune Stihira ÃŽnvierii o dată ÅŸi Stihoavna Acoperământului se pune de la Vecernia cea mare, cu Stihurile ei, Slavă... Åži acum... a Acoperământului aceea de la Vecernia cea mică. Acum slobozeÅŸte... ÅŸi după  Sfinte Dumnezeule...ÅŸi Tatăl nostru...,  Troparul ÃŽnvierii Slavă... Åži acum... al Acoperământului. Ectenia cea mică ÅŸi Otpustul.

La Vecernia cea mare La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii, una a lui Anatolie , apoi trei ale Acoperământului ÅŸi trei ale Apostolului, Slavă... a Acoperământului, Åži acum... a Născătoarei glasului. Se pun trei Citirile  ale Acoperământului  . La Litie punem Stihirile Acoperământului,  Slavă... a Apostolului, Åži acum... a Acoperământului. La Stihoavna, Stihirile ÃŽnvierii Slavă...a Apostolului Åži acum... a Acoperământului. La: Binecuvântarea pâinilor, Troparul Acoperământului (de trei ori), iar dacă nu este Priveghere spunem Troparul ÃŽnvierii. Slavă... al Apostolului, Åži acum... al Acoperământului.

 La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul, se pune Troparul ÃŽnvierii (de două ori) Slavă... al Apostolului Åži acum... al Acoperământului. După Catisme, Sedelnele  ÃŽnvierii cu Stihirile Născătoarei lor, apoi Polieleul cu obiÅŸnuitele Mărimuri ÅŸi Troparele ÃŽnvierii: Soborul îngeresc... ÅŸi celelalte. Apoi Ipacoiul glasului ÅŸi toate Sedelnele  Acoperământului . Apoi Antifoanele ÅŸi Prochimenul glasului. Evanghelia ÃŽnvierii ÅŸi ÃŽnvierea lui Hristos... ÅŸi Psalmul 50 , ÅŸi celelalte după rânduială. Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul, pe patru ÅŸi al Acoperământului pe ÅŸase ÅŸi al Apostolului pe patru. Catavasiile: Deschide-voi gura mea... După Cântarea a treia, Condacul Acoperământului ÅŸi al Apostolului, ÅŸi Sedealna Apostolului, Slavă...Åži acum... a Acoperământului. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul ÅŸi Icosul ÃŽnvierii. La Cântarea a noua, cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită...; apoi Luminânda ÃŽnvierii, Slavă... a Apostolului Åži acum... a Acoperământului. La Laude punem patru  Stihiri ale ÃŽnvierii ÅŸi patru ale Acoperământului, cu aceea de la Slavă... ; cu Stihurile Acoperământului cele de seara. Slavă... Stihira Evangheliei, Åži acum... Preabinecuvântată eÅŸti..., apoi Doxologia cea mare. După Sfinte Dumnezeule... ÅŸi celelalte, Troparul ÃŽnvierii numai el singur. Apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi Ceasul 1, la care zicem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al Acoperământului, Åži acum... a Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru...Condacul ÃŽnvierii. De asemenea, aÅŸa se face ÅŸi la celelalte Ceasuri, se zice Condacul ÃŽnvierii ÅŸi al Acoperământului schimbându-le.

La Liturghie, punem Fericirile glasului pe patru şi ale Acoperământului de la Cântarea a treia pe patru şi ale Apostolului de la Cântarea a şasea tot pe patru. După Vohod, Troparul Învierii şi al Acoperământului şi al Apostolului. Apoi Condacul Învierii, Slavă... al Apostolului, Şi acum... al Acoperământului. Apoi Prochimenul, Apostolul, Aliluia, Evanghelia şi Priceasna, mai întâi ale Învierii şi apoi ale Acoperământului Născătoarei de Dumnezeu. Iar slujba Cuviosului Roman se lasă şi se cântă la Pavecerniţă.

Tot într-această zi  pomenim pe Prea Cuviosul Părintele nostru Sava al Biserscului Făcătorul de minuni. Se săvârÅŸeÅŸte Slujba lui în locaÅŸul lui, după mărturia arhiereului care este acolo.

 

ÃŽN ZIUA A  DOUA  POMENIREA SFÂNTULUI  SFINÅ¢ITULUI  MUCENIC CIPRIAN ÅžI A SFINTEI MUCENIÅ¢E IUSTINA ÅžI A SFÂNTULUI ÅžI FERICITULUI  ANDREI  CELUI  NEBUN PENTRU HRISTOS

 Seara, la: Doamne strigat-am... se pun Stihirile pe ÅŸase, glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz între Mucenici...; Slavă... glas 2: De rătăcirea învăţăturii ÅŸi de cunoÅŸtinÅ£a idolilor...;Åži acum...a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavna punem Stihirile Octoihului, Slavă... glas 2: Pe luminătorul cel de Dumnezeu luminat..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Apoi: Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul Sfântului glas 4: Åži părtaÅŸ obiceiului...; Slavă...Åži acum... a Născătoarei ÅŸi a Născătoarei Crucii.

La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori), Slavă...Åži acum... a Născătoarei ÅŸi obiÅŸnuitele Catisme. Apoi Sedelnele  Octoihului ÅŸi Citirile ÅŸi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului fără de Mucenicine pe opt ÅŸi apoi Canonul SfinÅ£ilor , glas 4, pe ÅŸase. După Cântarea a treia, Sedealna Sfântului  (de două ori), Slavă...Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Sfântului pe glas 1, Podobia: Ceată îngerească...; De la meÅŸteÅŸugul vrăjitoresc întorcându-se.... Apoi Icosul ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda  Octoihului, Slava... Sfântului , Åži acum...a Născătoarei . La Stihoavna, Stihirile Octoihului, Slavă... a Sfântului glas 8: Cel ce mai-naite cu deadinsul a fost apărător al răutăţii..., Åži acum... a Născătoarei ÅŸi a Născătoarei Crucii. Bine este a ne mărturisi Domnului... ÅŸi Sfinte Dumnezeule... iar după Tatăl nostru...Troparul Sfântului , Slavă...Åži acum... a Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul .

La Liturghie, punem Fericirile Octoihului pe patru ÅŸi ale  Sfântului de la Cântarea a treia, tot pe patru. Prochimenul glas 7: Scumpă este înaintea Domnului...; cu Stihul: Ce vom răsplăti.... Apostolul din Epistola către Timotei: Fiule Timotei, mulÅ£umesc lui Hristos, celui ce m-a întărit pe mine.... Apoi Aliluia glas 2: PreoÅ£ii Tăi Doamne se vor îmbrăca...; Evanghelia de la Ioan: Zis-a Domnul Eu sunt uÅŸa..; Priceasna: ÃŽntru  pomenirea veÅŸnică....

Slujba Sfântului Andrei celui nebun pentru Hristos se cântă la Pavecerniţă.

 

 ÃŽN ZIUA A TREIA POMENIREA  SFÂNTULUI  SFINÅ¢ITULUI  MUCENIC DIONISIE AREOPAGITUL

Seara, la: Doamne strigat-am... se pun Stihirile Sfântului pe ÅŸase, glas 1, Podobia:Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti..., apoi, glas 2: VeniÅ£i credincioÅŸi cu un glas...;Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavna punem Stihirile Octoihului, Slavă...  glas 4. Adânc nevăzut al cunoÅŸtinÅ£ei celei cereÅŸti te vom numi pe tine.... Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Acum slobozeÅŸte... iar după Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi Tatăl nostru...punem Troparul Sfântului pe glas 4. Bunătatea învăţându-te ÅŸi trezindu-te...; Slavă...Åži acum...  a Născătoarei. Apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul.

 La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul, punem Troparul Sfântului (de două ori), Slavă...Åži acum... a Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele  Octoihului ÅŸi Citire. Apoi Psalmul 50 ÅŸi se pun amândouă Canoanele Octoihului, fără de Mucenicine pe opt ÅŸi al Sfântului pe ÅŸase, glas 8. După Cântarea a treia, Sedealna Sfântului (de două ori) , Slavă...Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Sfântului glas 8, Podobia:Apărătoare doamnă...; Poruncile cereÅŸti întru Duhul.... Apoi Icosul ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda  Octoihului, Slavă... a Sfântului Åži acum....a Născătoarei. La Stihoavna, punem Stihirile Octoihului, Slavă... a Sfântului pe glas 8: ÃŽntre preoÅ£i ÅŸi între Mucenici Cuvioase ai strălucit...Åži acum...a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii.Apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul Sfântului, Slavă...Åži acum... a Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi celelalte după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie, punem Fericirile Octoihului pe patru şi ale Sfântului de la Cântarea a treia tot pe patru. Prochimenul glas 8: Lăuda-se-vor Cuvioşii întru slavă...; cu Stihul: Cântaţi Domnului cântare nouă... Apostolul de la Fapte: În zilele acelea în Atena aşteptându-i pe dânşii Pavel...; Aliluia pe glas 2: Preoţii Tăi se vor îmbrăca...; Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul: asemenea este împărăţia cerurilor negustorului... Priceasna: Întru pomenirea veşnică....

 

ÃŽN ZIUA A PATRA POMENIREA SFÂNTULUI SFINÅ¢ITULUI MUCENIC EROTEI  EPISCOPUL  ATENEI

La Vecernie, se pun trei  Stihiri ale Octoihului ÅŸi trei ale Sfântului , Slavă... glas 4, Podobia:Dat-ai semn...; apoi Slavă... Sfântului , glas 2,însuÅŸi glasul: Stătut-ai înaintea Adormirii Maicii lui Dumnezeu..., Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavna punem Stihirile Octoihului, Slavă...Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule...ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul Sfântului: Bunătatea învăţându-te ÅŸi trezindu-te...; Slavă...Åži acum... a Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... se pune Troparul Sfântului (de două ori) Slavă...Åži acum... a Născătoarei pe glasul Troparului Sfântului . ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele  Octoihului,apoi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul Sfântului pe patru, glas 8. După Cântarea a treia, Condacul Sfântului glas 8, Podobia:Apărătoare doamnă...; Pe tine Ierarhul Atenei te lăudăm.... ÅŸi Sedealna Sfântului (de două ori), Slavă...Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul glas 4, Podobia:Cela ce te-ai înălÅ£at pe cruce...; Ca   un stâlp neclintit Erotei.... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda  Sfântului, Slavă... a Sfântului , Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi :Bine este a ne mărturisi Domnului...; Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul Sfântului, Slavă...Åži acum... a Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi celelalte după rânduială.

Tot într-această zi Aflarea Cinstitelor MoaÅŸte a celor dintre SfinÅ£i PărinÅ£ilor noÅŸtri Gurie întâiul Arhiepiscop al Kazanului ÅŸi al lui Varsanufie, episcopul Tkeronului,se săvârÅŸeÅŸte soborul lor în cetatea Kazanului ÅŸi în Bisericile care le poartă Hramul.


ÃŽN ZIUA A CINCEA POMENIREA SFINTEI  MUCENIÅ¢E  HARITINA

La Vecernie, punem trei Stihiri ale Octoihului ÅŸi trei ale Sfintei , pe glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz...; Slavă... Åži acum... a Născătoarei. La Stihoavna, se pun Stihirile, Slavă... Åži acum... a  Născătoarei Octoihului. Acum slobozeÅŸte... ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul Sfintei, glas 4: MieluÅŸeaua Ta Hristoase...;. apoi Slavă... Åži acum... a Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

 La Utrenie , la: Dumnezeu este Domnul..., punem Troparul Sfintei (de două ori) Slavă... Åži acum... a Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme, Psalmul 50, amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul Sfintei pe patru, glas 4. După Cântarea a treia, Sedealna Sfintei, Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul ÅŸi Icosul Sfintei. După Cântarea a noua, Luminânda  ÅŸi Stihoavna Octoihului ÅŸi celelalte după rânduială.

Tot într-această zi Pomenirea SfinÅ£ilor Trei Ierarhi Petru, Alexie ÅŸi Iona MitropoliÅ£ii Moscovei ÅŸi a toată Rusia, Făcătorii de minuni. Se săvârÅŸeÅŸte Soborul lor unde sunt MoaÅŸtele lor ÅŸi unde le este Hramul.

 

ÃŽN ZIUA A ÅžASEA POMENIREA SFÂNTULUI  SLÄ‚VITULUI  APOSTOL TOMA

Seara, La: Doamne strigat-am... se pun Stihirile Sfântului  pe ÅŸase, glas 4, Podobia:Ca pe un viteaz...; Slavă... glas 6: Ca  un slujitor al cuvântului... Åži acum... a Născătoarei La Stihoavna punem Stihirile Apostolului pe patru, Podobia:Dat-ai semn..., Slavă... a Sfântului, glas 6: Cele dumnezeieÅŸti ale înÅ£elepciunii lui Hristos..., Åži acum... a Născătoarei.  Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după Tatăl nostru... Troparul Sfântului  glas 3: Apostole Sfinte Toma...; Slavă...; Åži acum... a Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul .

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul...punem Troparul Apostolului  (de două ori), Slavă... Åži acum...a Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Apostolului, cu Stihirile Născătoarei lor ÅŸi Psalmul 50. Se pun  Amândouă Canoanele Octoihului fără de Mucenicine ÅŸi Canonul Sfântului pe ÅŸase. Catavasia: Deschide-voi gura mea... După Cântarea a treia, Sedealna Sfântului glas 8, Podobia:Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu...; Cu năvodul cuvintelor celor dumnezeieÅŸti..., (de două ori); Slavă... Åži acum... a Născătoarei: Pe uÅŸa cea cerească... După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Apostolului pe glas 4, Podobia: Arătatu-te-ai astăzi...; Cel plin de darul înÅ£elepciunii....;  Icosul ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda  Sfântului, Podobia: Femei, auziÅ£i...; Slavă... cealaltă Podobie a Sfântului: Cu duhul în Biserică..., Åži acum... a Născătoarei La Laude punem Stihirile Sfântului în număr de patru, pe glas 1; însuÅŸi glasul, apoi Slavă... glas 6: ÃŽn căruÅ£a faptelor bune călătorind...; Åži acum...a Născătoarei. Doxologia cea mare după Sfinte Dumnezeule...ÅŸi celelalte, Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum...a Născătoarei . Ecteniile ÅŸi Otpustul. Apoi Ceasul 1  ÅŸi celelalte după obicei.

La Liturghie, punem Fericirile din Canonul Sfântului de la Cântarea a treia ÅŸi a ÅŸasea se pun pe opt. Prochimenul glas 8: ÃŽn tot pământul a ieÅŸit vestirea lor..., cu Stihul: Cerurile vestesc Slavă... lui Dumnezeu....; Apostolul din Cartea cea către Corinteni: FraÅ£ilor, Dumnezeu pe noi Apostolii cei mai de pe urmă...; Aliluia  glas 1: Mărturisi-vor cerurile minunile Tale, Doamne....; Evanghelia de la Ioan: Fiind seara, într-una a sâmbetelor... ÅŸi Priceasna: ÃŽn tot pământul....

 

 ÃŽN ZIUA A ÅžAPTEA POMENIREA SFINÅ¢ILOR   MUCENICI SERGHIE   ÅžI VAHUL

Seara, la: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe ÅŸase , glas 6, Podobia: Toată nădejdea punându-ÅŸi....; Slavă... glas 4: Serghie ÅŸi Vahul, luminoasa ÅŸi veselitoarea strălucire a Mucenicilor...; Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavna punem Stihirile Octoihului Slavă... a SfinÅ£ilor pe glas 8: ÃŽntăriÅ£i-vă asupra vrăjmaÅŸilor adunarea Mucenicilor lui Hristos...; Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii... Acum slobozeÅŸte... ÅŸi celelalte ÅŸi după Tatăl nostru... Troparul glas 4: Mucenicii Tăi Doamne...;  Slavă... Åži acum... a Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul punem Troparul SfinÅ£ilor (de două ori) Slavă... Åži acum... a Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele  Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul SfinÅ£ilor pe ÅŸase, glas 1. După Cântarea a treia, Sedealna SfinÅ£ilor (de două ori) pe glas 1, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu... apoi Slavă... Åži acum... a Născătoarei  După Cântarea a ÅŸasea, Condacul SfinÅ£ilor glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...; Mintea voastră împotriva vrăjmaÅŸilor o aÅ£i întărit... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a SfinÅ£ilor,  Åži acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile SfinÅ£ilor pe patru, cele Samoglasnice: una pe glas 1, (de două ori), ÅŸi două pe glas 4, Slavă...  glas 3: Cât de bună ÅŸi cât de veselitoare este înÅ£elepciunea cea frăţească...; Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavna punem Stihirile Octoihului, Slavă... a SfinÅ£ilor  glas 2: Văzând de demult biserica lui Dumnezeu...; Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului...Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... Troparul SfinÅ£ilor,  Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi apoi Ceasul 1 ÅŸi celelalte; 

 La Liturghie, punem Fericirile Octoihului pe patru ÅŸi ale SfinÅ£ilor de la Cântarea a treia pe patru. Prochimenul glas 4: SfinÅ£ilor celor care sunt pe pământul Lui... cu Stihul: Mai-înainte vedeam pe Domnul înaintea mea totdeauna...; Apostolul din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor, SfinÅ£ii toÅ£i prin credinţă au biruit împărăţii...; Aliluia, glas 2: Iată acum ce este bine...; Evanghelia de la Luca: Zis-a Domnul Ucenicilor Săi: PăziÅ£i-vă de oameni căci vor pune peste voi mâinile lor...; Priceasna: BucuraÅ£i-vă drepÅ£ii...

 

ÃŽN ZIUA A OPTA POMENIREA PREACUVIOASEI  MAICII  NOASTRE  PELAGHIA

La Vecernie,punem trei  Stihiri ale Octoihului ÅŸi trei ale Sfintei pe glas 8, Podobia: O, preaslăvită minune...,  Slavă... a Sfintei pe glas 4: Unde s-a înmulÅ£it păcatul... La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului, Slavă...Åži acum... a Născătoarei ei. Acum slobozeÅŸte... ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul Sfintei pe glas 8: ÃŽntru tine maică...; Slavă... Åži acum... a Născătoarei lui. Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul  Sfintei (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei lui. ObiÅŸhuitele Catisme ÅŸi Sedelnele  Octoihului Psalmul 50 ÅŸi se pun amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi apoi Canonul Cuvioasei pe patru,  glas 4. După Cântarea a treia, Sedealna Sfintei,  Slavă... Åži acum... a Născătoarei ei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Sfintei , glas 2, Podobia: Cele de sus căutând... ; Trupul tău cu postiri topindu-Å£i...; apoi Icosul. Iar după Cântarea a noua, Luminânda  Octoihului ÅŸi celelalte după rânduială.

 

ÃŽN ZIUA A NOUA POMENIREA  SFÂNTULUI  APOSTOL  IACOV  ALFEUL  ÅžI A CUVIOSULUI ANDRONIC ÅžI A SOÅ¢IEI LUI,  ATANASIA

Seara, la: Doamne strigat-am... punem ÅŸase  Stihiri ÅŸi cântăm trei Stihiri ale Apostolului pe glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz...... ÅŸi trei ale CuvioÅŸilor, glas 6, Podobia: Toată nădejdea punându-Å£i... Apoi Slavă... a Apostolului pe glas 4: Darul Dumnezeiescului Duh arătat primindu-l...; Åži acum... a Născătoarei. La Stihoavna punem Stihirile Apostolului glas 4, Podobia: Dat-ai semn...; cu Stihurile ei, Slavă...Apostolului glas 5:  Cu credinţă prăznuim ziua cea cu totul cinstită a pomenirii Tale...; Åži acum... a Născătoarei acelaÅŸi glas: Biserică ÅŸi uşă eÅŸti...Apoi: Acum slobozeÅŸte... ÅŸi celelalte ÅŸi după Sfinte Dumnezeule... ÅŸi Tatăl nostru..., Troparul Apostolului , glas 3: Apostole, Sfinte Iacove...;  Slavă... al Cuviosului glas 1: Locuitor al pustiului ÅŸi de minuni făcător...;  Åži acum... a Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Apostolului (de două ori),  Slavă... al Cuviosului, Åži acum... al Născătoarei: Piatra fiind pecetluită.... După obiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Apostolului cu Stihirile Născătoarei lor ÅŸi Citirea. Psalmul 50 ÅŸi Canoanele Octoihului, unul cu Irmosul, pe patru ÅŸi al Apostolului pe ÅŸase, glas 6 ÅŸi al Cuviosului pe patru, glas 8. Catavasiile: Deschide-voi gura mea... După Cântarea a treia, Condacul Apostolului glas 4, Podobia: Cela ce Te-ai înălÅ£at pe cruce...;  Cela ce vânător al păgânilor prealuminat te-ai arătat... Apoi Sedealna Apostolului glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu...; Slavă... a Cuviosului, Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Apostolului glas 2, Podobia: Pe propovăduitorii cei tari...; Ca pe un luceafăr care a luminat toată zidirea...;   Icosul ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Apostolului (de două ori),  Slavă... Åži acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile Apostolului pe patru,  glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz...; (Cea de La Vecernie), Slavă... glas 2: Lăsând cele pământeÅŸti ai urmat pe Hristos...; Åži acum... a Născătoarei: Toată nădejdea mea... Doxologia cea mare. După Sfinte Dumnezeule... ÅŸi celelalte, Troparul Apostolului, Slavă... a Cuviosului Åži acum...a Născătoarei ÃŽnvierii; Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi Ceasul 1.

La Liturghie, punem Fericirile din Canonul Apostolului de la Cântarea a treia ÅŸi a ÅŸasea, pe opt. Prochimenul glas 8: ÃŽn tot pământul...; cu Stihul: Cerurile vestesc Slavă... lui Dumnezeu...; Apostolul din Cartea cea către Corinteni: FraÅ£ilor, Dumnezeu pe noi Apostolii cei mai de pe urmă...; Aliluia pe glas 2: Mărturisi-vor cerurile, minunile Tale Doamne...;  Evanghelia de la Luca: Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Cela ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă..; ÅŸi Priceasna: ÃŽn tot pământul...;

 

 

 

 

ÃŽN ZIUA A ZECEA POMENIREA  SFINÅ¢ILOR  MUCENICI  EVLAMPIE  ÅžI  EVLAMPIA

La Vecernie se pun trei Stihiri ale Octoihului ÅŸi trei ale SfinÅ£ilor pe glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz... Slavă... a aceluiaÅŸi glas,  însuÅŸi glasul: Cu iubirea de frate o numire amestecându-se...; Åži acum...a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului, Slavă... a SfinÅ£ilor,  glas 4: Cu lumina Treimii perechea cea de fraÅ£i buni străluceÅŸte...; Slavă... Åži acum...a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Acum slobozeÅŸte... ÅŸi după Tatăl nostru... Troparul SfinÅ£ilor,  glas 4: Mucenicii Tăi Doamne...;  Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul SfinÅ£ilor (de două ori) Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Catismele cele obiÅŸnuite ÅŸi Sedelnele  Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul SfinÅ£ilor pe patru glas 6. După Cântarea a treia, Sedealna SfinÅ£ilor glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu...; Slavă... Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul SfinÅ£ilor glas 3, Podobia: Fecioara astăzi...; Pe vitejii Mucenici ÅŸi fraÅ£i după trup...; apoi Icosul. După Cântarea a noua, Sedealna Octoihului , Slavă... a SfinÅ£ilor, Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Stihoavna Octoihului ÅŸi cealaltă rânduială a Utreniei ÅŸi celelalte ÅŸi Otpustul.

 

ÃŽN ZIUA A UNSPREZECEA POMENIREA  SFÂNTULUI  APOSTOL  FILIP UNUL DIN CEI ÅžAPTE  DIACONI ÅžI A CUVIOSULUI PÄ‚RINTELUI  NOSTRU TEOFAN  MÄ‚RTURISITORUL ÅžI FÄ‚CÄ‚TORUL DE CANOANE  EPISCOPUL NICEEI ÅžI SCRISULUI

La Vecernie punem trei  Stihiri ale Apostolului , pe glas 4, Podobia: Cela ce de sus eÅŸti chemat...; ÅŸi trei ale Cuviosului  glas 6, Podobia: Toată nădejdea punându-Å£i...; Slavă... Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavna punem Stihirile Octoihului.Apoi: Acum slobozeÅŸte... ÅŸi după Sfinte Dumnezeule... ÅŸi Tatăl nostru...,Troparul Apostolului glas 3: Apostole Sfinte Filipe...; Slavă... a Cuviosului  glas 8: Al dreptei credinÅ£e îndreptătorule..., Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Apostolului (de două ori), Slavă... al Cuviosului, Åži acum... al Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele  Octoihului , Citirile ÅŸi Psalmul 50. Se pune un Canon al Octoihului cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi două ale SfinÅ£ilor cu Irmosul,  pe opt, al Apostolului glas 6 ÅŸi al Cuviosului acelaÅŸi glas. După Cântarea a treia, Condacul Sfântului Teofan glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...; Dumnezeiască întrupare a lui Hristos..., spunând-o cu glas tare; ÅŸi Sedealna Apostolului glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu...; Slavă... a Cuviosului glas 4 ; Åži acum ... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Apostolului glas 4, Podobia: Cela ce te-ai înălÅ£at pe cruce...; Vânător al neamurilor prealuminat...; ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului ÅŸi a Apostolului, Slavă... a Cuviosului, Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... Troparul Apostolului, Slavă... al Cuviosului, Åži acum ... al Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Liturghie, punem Fericirile Octoihului ÅŸi Prochimenul: ÃŽn tot pământul..., cu Stihul: Cerurile vestesc Slavă... lui Dumnezeu...; Apostolul de la Fapte: ÃŽn zilele acelea îngerul Domnului a grăit către Filip...; Aliluia pe glas 1:  Mărturisi-vor cerurile minunile Tale Doamne...; Evanghelia de la Luca: ÃŽn vremea aceea arătat-a Domnul ÅŸi alÅ£i 70 de Apostoli... Priceasna: ÃŽn tot pământul...

ÎNSEMNARE: Se cuvine a şti că după a unsprezecea zi a lunii Octombrie, Duminica viitoare săvârşim Pomenirea Sfinţilor Părinţi celor ce s-au adunat la Niceea a doua oară, adică la Sinodul al VII-lea Ecumenic, pentru lepădarea şi răsturnarea dogmelor celor fără de Dumnezeu, ale urâtorilor de Hristos şi ale prigonitorilor de creştini, ale luptătorilor celor împotriva icoanelor şi ale lui Copronim (împăratul Constantin Copronimul) şi ale ticăloşilor episcopi celor ce cugetau cele împreună cu dânsul şi ale altor arhierei şi ale nelegiuitului şi preaspurcatului lor sobor.Şi se va cânta acest tip de Praznic în ziua a unsprezecea, dacă această se va întâmpla Duminica iar Slujba Sfântului celui de rând se lasă şi se cântă când va socoti cel mai mare.

Sâmbătă seara, la Vecernia cea mică se pun Stihirile ÃŽnvierii ÅŸi ale Născătoarei de Dumnezeu din Octoih. La Vecernia cea mare  la: Doamne strigat-am... cântăm trei Stihiri ale ÃŽnvierii ÅŸi una a lui Anatolie ÅŸi ÅŸase ale SfinÅ£ilor PărinÅ£i,  glas 6, Podobia: Cea deznădăjduită...; Cinstitele soboare...; Slavă... acelaÅŸi glas, însuÅŸi glasul: Pe trâmbiÅ£ele cele de taină ale Duhului...; Åži acum... a Născătoarei glasului. Vohodul ÅŸi Prochimenul zilei ÅŸi trei Citiri ale PărinÅ£ilor. Prima de la Facere: Auzind  Avraam...; a doua de la II Regi: ÃŽn zilele acelea zis-a Moise către fii lui Izrael: VedeÅ£i iată am dat înaintea voastră...; ÅŸi a treia tot de la II Regi: ÃŽn zilele acelea zis-a Moise către fii lui Izrael: Iată al Domnului Dumnezeul Tău este cerul. La Litie, punem Stihira Hramului Slavă... a Praznicului glas 3: ApostoleÅŸtilor predanii..., Åži acum... a Născătoarei: Fără de sămânţă de la Dumnezeiescul Duh.... La Stihoavna punem Stihirile ÃŽnvierii ale glasului; Slavă... a PărinÅ£ilor, glas 4: Pomenirea cea de peste an a purtătorilor de Dumnezeu PărinÅ£i...; Åži acum... a Născătoarei: Caută spre rugăciunea robilor Tăi...La: Binecuvântarea pâinilor punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară...(de două ori); ÅŸi al PărinÅ£ilor glas 8: Preabinecuvântat eÅŸti Hristoase Dumnezeul nostru... (o dată). ÅŸi Citire din Faptele Apostolilor.

 La Utrenie, după cei ÅŸase Psalmi la: Dumnezeu este Domnul... Troparul ÃŽnvierii de două ori, Slavă... al PărinÅ£ilor,  Åži acum... al Născătoarei, acelaÅŸi glas. După amândouă Catismele punem Sedelnele ÃŽnvierii, cu Stihira Născătoarei lor ÅŸi apoi Citire din Tâlcuirea Evangheliei, a Duminicii celei de rând. Polieleul ÅŸi Troparele ÃŽnvierii: Soborul ÃŽngeresc... apoi Ipacoiul glasului ÅŸi iarăşi Citirea. Antifoanele ÅŸi Prochimenul glasului, ÅŸi apoi: Toată suflarea să laude pe Domnul...; ÅŸi Evanghelia ÃŽnvierii. Apoi: ÃŽnvierea lui Hristos văzând... , Psalmul 50 ÅŸi Stihira ÃŽnvierii. Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul, pe patru ÅŸi al Crucii ÃŽnvierii, pe doi ÅŸi al Născătoarei de Dumnezeu, pe doi ÅŸi al PărinÅ£ilor, pe ÅŸase. Catavasiile: Deschide-voi gura mea... După Cântarea a treia, Condacul ÅŸi Icosul ÃŽnvierii ÅŸi Sedealna PărinÅ£ilor glas 4, Podobia: Degrab ne întâmpină pe noi...; Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÅŸi Citirea. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul PărinÅ£ilor, glas 6, Podobia: Chipul cel scris de mână...; Fiul cel ce din Tatăl negrăit a strălucit...; Icosul ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda ÃŽnvierii, Slavă... a PărinÅ£ior, Åži acum ... a Născătoarei . La Laude punem Stihirile ÃŽnvierii pe patru ÅŸi trei  ale PărinÅ£ilor, tot pe patru, repetând-o pe prima, glas 6, Podobia: Toată nădejdea punându-ÅŸi...; Toată ÅŸtiinÅ£a sufletească adunând...; zicând aceste Stihuri; Stihul întâi: Bine eÅŸti cuvântat Doamne Dumnezeul PărinÅ£ilor noÅŸtri...; al doilea: AdunaÅ£i-i Domnului pe PreacuvioÅŸii lui...; apoi Slavă... a PărinÅ£ilor glas 8: Ceata SfinÅ£ilor PărinÅ£i...; Åži acum... Preabinecuvântată eÅŸti... Doxologia cea mare. După: Sfinte Dumnezeule... ÅŸi celelalte urmează Troparul ÃŽnvierii, apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi Ceasul 1, făcându-se obiÅŸnuita ieÅŸire în pridvor, la care se cântă: Slavă... Åži acum... Stihira Evangheliei ÅŸi se  citeÅŸte învăţătura Sfântului Teodor Studitul ÅŸi Otpustul final. La Ceasuri, punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al PărinÅ£ilor, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. După: Tatăl nostru... punem Condacul ÃŽnvierii ÅŸi al PărinÅ£ilor, pe care le zicem schimbându-le.

La Liturghie, punem Fericirile glasului, pe şase şi ale Părinţilor de la Cântarea a treia pe patru, după Vohod, Troparul Învierii şi al Părinţilor, apoi Condacul Învierii, Slavă... al Părinţilor. Iar de este Hramul Născătoarei de Dumnezeu, punem: Şi acum... Condacul Hramului. Iar dacă este Hramul vreunui Sfânt sau a vreunei Sfinte atunci punem: Şi acum... a Născătoarei: Ceea ce eşti părtinitoare creştinilor... Prochimenul glasului şi apoi al Părinţilor, de la Cântarea a şaptea a Părinţilor, glas 4: Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeul Părinţilor noştrii şi lăudat şi preaslăvit este numele Tău în veci. Amin...; cu Stihul: Că drept eşti întru toate... Apostolul zilei şi apoi al Părinţilor din Cartea cea către Evrei: Fraţilor aduceţi-vă aminte de mai marii voştri...; Aliluia al glasului şi apoi al Părinţilor, cu Stihul întâi: Dumnezeul Dumnezeiolor, Domnul a grăit...; al doilea Stih: Adunaţi Lui pe Preacuvioşii Lui...; apoi Evanghelia zilei şi cea a Părinţilor, de la Ioan: În zilele acelea şi-a ridicat Iisus ochii Săi la ceruri...; Priceasna: Lăudaţi-l pe Domnul din ceruri...; şi cealaltă: Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul....

 

ÃŽN ZIUA A DOISPREZECEA POMENIREA SFINÅ¢ILOR  MUCENICI PROV, TARAH ÅžI ANDRONIC ÅžI A PREACUVIOSULUI  PÄ‚RINTELUI  NOSTRU COSMA AGHIONOLITULUI  EPISCOPUL,  MAIUMEI ÅžI  FÄ‚CÄ‚TORUL DE CANOANE

Seara La Vecernie, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Mucenicilor, glas 4, Podobia: Dat-ai semn...; ÅŸi trei ale Cuviosului, acelaÅŸi glas Podobia:  Ca pe un viteaz...; Slavă... a Mucenicilor, acelaÅŸi glas: Făcându-vă astăzi lui Hristos..., Åži acum ... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavna punem Stihirile Octoihului, Slavă... a Mucenicilor glas 1: Adunarea cea de trei odrasle...; Åži acum ... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Acum slobozeÅŸte...  ÅŸi după: Tatăl nostru... Troparul  Mucenicilor glas 5: De minunile SfinÅ£ilor Mucenici puterile cereÅŸti s-au minunat...; Slavă... glas 8: Al dreptei credinÅ£e îndreptătorule...; Åži acum... a Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul.

 La Utrenie, după cei ÅŸase Psalmi la: Dumnezeu este Domnul...punem Troparul Mucenucilor (de două ori) Slavă... al Cuviosului, Åži acum ... al Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Octoihului, Psalmul 50. Se pune un Canon al Octoihului , unul al SfinÅ£ilor Mucenici pe patru, glas 8 ÅŸi unul al Cuviosului, tot pe patru, glas 4. După Cântarea a treia, Condacul Cuviosului glas 8, Podobia: Apărtoare Doamnă...; ÃŽmpodobit fiind cu faptele bune Cozma de Dumnezeu insuflate...; ÅŸi Sedealna Mucenicilor glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu...; Slavă... a Cuviosului acelaÅŸi glas; Åži acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Mucenicilor glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...; Pe Slavă... Treimii, nouă vitejii Mucenici arătânu-ne-o..., ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda  Octoihului, Slavă...  Mucenicilor, Åži acum ... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... Troparul Mucenicilor, Slavă... al Cuviosului; Åži acum ... al Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile merg după rânduiala obiÅŸnuită, la ele zicem mai întâi Troparul Mucenicilor, Slavă... al Cuviosului, Åži acum ... al Născătoarei Ceasurilor. Iar  Condacele le zicem schimbându-le.

 La Liturghie, punem Fericirile Octoihului, apoi Prochimenul glas 4: SfinÅ£ilor celor care sunt pe pământul lui...; cu Stihul: Mai înainte vedeam pe Domnul înaintea mea pururea...; Apostolul din Cartea cea către Efeseni: FraÅ£ilor întăriÅ£i-vă întru Domnul...; Aliluia glas 4: Strigat-au drepÅ£ii...; Evanghelia de la Luca: Zis-a Domnul ucenicilor Săi: PăziÅ£i-vă de oameni că îşi vor pune peste voi mâinile lor... Priceasna: BucuraÅ£i-vă drepÅ£ilor  întru Domnul...

 

ÃŽN ZIUA A TREISPREZECEA POMENIREA SFINÅ¢ILOR MUCENICIL CARP ÅžI PAPIL

La Vecernie, la: Doamne strigat-am..., punem trei Stihiri ale Octoihului şi trei ale Sfinţilor glas 4 , Podobia: Ca pe un viteaz...; Slavă... a Sfinţilor, glas 6: Ca un vrednic între văzătorii de Dumnezeu...; Şi acum... a Născătoarei sau Crucii Născătoarei. Stihoavna Octoihului,apoi: Acum slobozeşte..., iar după: Tatăl nostru... punem Troparul Sfinţilor, glas 4: Mucenicii tăi Doamne... Slavă... Şi acum ... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi la: Dumnezeu este Domnul... Troparul SfinÅ£ilor (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei.  ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Octoihului, apoi Citirile ÅŸi Psalmul 50. Punem amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi un Canon al Mucenicilor pe patru, glas 1. După Cântarea a treia, Sedealna Mucenicilor, glas 1, Podobia: Piatra finnd pecetluită...; Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul SfinÅ£ilor glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălÅ£at pe Cruce...; Ca pe o vistierie de mult preÅ£ stăpânul..., apoi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a SfinÅ£ilor, Åži acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după: Tatăl nostru... Troparul SfinÅ£ilor, Slavă... Åži acum ... a Născătoarei ÅŸi celelalte după rânduială.

 

ÃŽN ZIUA A PAISPREZECEA  POMENIREA SFINÅ¢ILOR MUCENICI  NAZARIE, GHERVASIE, PROTASIE ÅžI CHELSIE. TOT ÃŽNTRU ACEASTÄ‚ ZI PÄ‚ZNUIM AICI ÃŽN ŢĂRILE  ACESTEA  ÅžI POMENIREA MAICII NOASTRE PARASCHEVA CEA NOUÄ‚, ÅžI CÂNTÄ‚M  SLUJBA  EI  ÃŽMPREUNÄ‚  CU A SFINÅ¢ILOR  MUCENICI

Seara, la Vecernia cea mică, la: Doamne strigat-am... punem patru Stihiri ale Cuvioasei glas 2: Calea cea dreaptă a Raiului...; Slavă... glas 4: VeniÅ£i o adumarea credincioÅŸilor..., Åži acum ... a Născătoarei. La Stihoavna punem Stihirile Cuvioasei glas 2, Podobia: Casa Efratului..., Slavă... glas 2: ÃŽntru ispite aflându-ne..., Åži acum... a Născătoarei. Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după: Tatăl nostru... punem Troparul Cuvioasei glas 8: ÃŽntru tine maică...; Slavă... Åži acum... al Născătoarei ÃŽnvierii. Ectenia cea mică  ÅŸi Otpustul.

La Vecernia cea mare, după obiÅŸnuitul Psalm de seară, cântăm: Fericit bărbatul...,prima Slavă..., iar la: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe opt ÅŸi cântăm cinci ale Cuvioasei ÅŸi trei ale SfinÅ£ilor. Stihirile Cuvioasei, glas 6, Podobia: Toată nădejdea punându-ÅŸi...;  Strălucit-ai Paraschevo... Apoi Stihirile SfinÅ£ilor, glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz...; Apărătorii credinÅ£ei lupta săvârÅŸind..., Slavă... a Cuvioasei, glas 1:  Tu cu vărsările lacrimilor Tale...; Åži acum...: Ceea ce este slavă a toată lumea....; Apoi Vohodul ÅŸi Prochimenul zilei ÅŸi trei Citiri ale Cuvioasei, prima de la ÃŽnÅ£elepiunea lui Solomon: Sufletele drepÅ£ilor sunt în mâna lui Dumnezeu... a doua la fel: DrepÅ£ii în viaţă vor fi vii ...ÅŸi a treia tot la fel: Dreptul de va ajunge...; Ecteniile după rânduială. La Litie punem Stihirile Cuvioasei, glas 1: Dar Dumnezeiesc de la Dumnezeu luând...; Slavă... glas 2: Patria ÅŸi rudeniile ai părăsit...; Åži acum... a Născătoarei: Toată nădejdea mea spre Tine o pun... La Stihoavna punem Stihirile Cuvioasei glas 4, Podobia: Cela ce eÅŸti chemat de sus...; Hrănindu-te cu dragoste Dumnezeiască..., Stihul întâi: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului lui... Stihul al doilea: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie..., apoi Slavă... glas 2: Din   rădăcină bună ai odrăslit trandafir bine mirositor..., Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii: O, minune mai nouă... La Binecuvântarea pâinilor punem Troparul Sfintei (de două ori) ÅŸi: Născătoare de Dumnezeu Fecioară...(o dată). Apoi: Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori) ÅŸi Psalmul 33. până la: BogaÅ£ii au sărăcit ÅŸi au flămânzit dar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele... pe care le cântăm pe glas 8  ÅŸi apoi Citirile din viaţă,  Sfintei.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi la: Dumnezeu este Domnul...punem Troparul Sfintei (de două ori), Slavă... al SfinÅ£ilor, Åži acum ... al Născătoarei ÃŽnvierii. ObiÅŸnuitele Catisme, după care zicem Sedelnele Cuvioasei de câte două ori, Slavă... Åži acum... a Născătoarei lor. Apoi Citirea ÅŸi Polieleul ÅŸi Sedealna Sfintei (de două ori) glas 8: Ceea ce ai fost mai înainte aleasă de la Dumnezeu..., Slavă...  Åži acum... a Născătoarei ei. Antifonul întâi glas 4 ÅŸi Prochimenul glas 4: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui... cu Stihul: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat El mie...; Evanghelia de la Matei: Zis-a Domul: Toate îmi sunt date Mie de la Tătăl Meu... ; apoi Psalmul 50, Slavă... Pentru rugăciunile Cuvioasei Parascheva Milostive..., Åži acum... Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu..., cu Stihira glas 6: Pomenirea Ta rămâne în veci... Canonul Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul, pe ÅŸase, glas 8 ÅŸi al Cuvioasei pe patru,  glas 8 ÅŸi al SfinÅ£ilor Mucenici pe patru, glas 4 . Catavasiile: Deschide-voi gura mea... După Cântarea a treia, punem Condacul ÅŸi Icosul Mucenicilor, apoi Sedealna Cuvioasei glas 4, Podobia: Arătatu-te-ai astăzi...,Slavă... a SfinÅ£ilor Mucenici glas 1, Podobia: Mormântul tău Mântuitorule..., Åži acum ... a Născătoarei ÃŽnvierii. După Cântarea a ÅŸase, Condacul Cuvioasei glas 3, Podobia: Fecioară astăzi...; Pe sfânta folositoarea...; apoi Icosul ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Cuvioasei, Slavă... a SfinÅ£ilor, Åži acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile Cuvioasei pe patru, glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti...; Paraschevo, de Dumnezeu înÅ£elepÅ£ită..., apoi Slavă... glas 6; Åži acum ... a Născătoarei. Doxologia cea mare. Iar după Sfinte Dumnezeule... ÅŸi celelalte, Troparul Cuvioasei, Slavă... a SfinÅ£ilor Mucenici, Åži acum... a Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul.  Apoi Ceasul 1  ÅŸi obiÅŸnuitul Otpustul final.

La Liturghie, punem Fericirile din Canonul Sfintei de la Cântarea a treia pe, patru, ÅŸi din Canonul Mucenicilor, de la Cântarea a ÅŸase tot pe patru. Prochimenul Cuvioasei glas 4: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui... cu Stihul: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie... Apostolul din Cartea cea către Galateni: FraÅ£ilor mai înainte de plinirea vremii... apoi Aliluia glas 1. Evanghelia de la Matei: ÃŽn vremea aceea rugat-a pe Iisus un oarecare din farisei...;  apoi Priceasna: BucuraÅ£i-vă drepÅ£ii...

 

ÃŽN ZIUA A CINCISPREZECEA  POMENIREA SFÂNTULUI PREACUVIOSULUI  MUCENIC LUCHIAN  PREOTUL BISERICII CELEI MARI A  ANTIOHIEI  ÅžI A PRECUVIOSULUI PÄ‚RINTELUI NOSTRU EFTIMIE CEL NOU

La Vecernie, la: Doamne strigat-am... punem trei  Stihiri ale Octoihului  ÅŸi trei ale Mucenicilor, pe glas 4, Podobia: Dat-ai semn..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Apoi Stihoavna Octoihului ÅŸi: Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... Troparul Mucenicului glas 4: Mucenicul Tău Doamne...; Slavă... Åži acum... al Născătoarei, apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul..

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Mucenicului (de două ori), Slavă... Åži acum ... al Născătoarei Apoi obiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Octoihului, Psalmul 50 ÅŸi Citirea. Se pun amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi apoi Canonul Mucenicului pe patru, glas 4. După Cântarea a treia, Sedealna Mucenicului glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu... , Slavă... Åži acum...a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸase, Condacul Mucenicului glas 2, Podobia:Pe Născătoarea de Dumnezeu cea întru rugăciuni...; Pe cela ce întru pustnicie mai înainte a strălucit...; apoi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului; Slavă... a Mucenicului, Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Stihoavna Octoihului, apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasul 1   ÅŸi celelalte după obicei.

 

ÃŽN ZIUA A ÅžAISPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI  MUCENIC LOGHIN SUTAÅžUL CEL DE LA CRUCEA DOMNULUI

La Vecernie, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Octoihului ÅŸi trei ale Sfântului glas 8, Podobia: O, preaslăvită  minune..., Slavă... glas 6: ÃŽn vremea patimilor Tale Hristoase..., Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Stihoavna Octoihului, Slavă... a Sfântului glas 6: Lângă cruce stând..., Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... Troparul Sfântului glas 4: Mucenicul tău Doamne...; Slavă... Åži acum... al Născătoarei; Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi la: Dumnezeu este Domnul... Troparul Mucenicului (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme, apoi Sedelnele Octoihului, Psalmul 50 ÅŸi punem amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul Sfântului pe patru, glas 4. După Cântarea a treia, Sedealna Sfântului glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul  glas 4, Podobia: Arătatu-te-ai astăzi...; Cu veselie se bucură biserica..., ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfântului, Åži acum ... a Născătoarei. Apoi Stihoavna Octoihului ÅŸi după aceea: Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi Ceasul 1   ÅŸi celelalte.

La Liturghie punem Prochimenul glas 7: Veselise-va dreptul de Domnul... cu Stihul: Auzi Dumnezeule glasul meu... apoi Apostolul din Cartea cea către Timotei: Fiule Timotei întăreÅŸte-te în darul lui Hristos Iisus...; Aliluia glas 4: Dreptul ca finicul va înflori..., apoi Evanghelia de la Matei: ÃŽn vremea aceea venind ostaÅŸii la locul căpăţânii...;  ÅŸi Priceasna: ÃŽntru pomenirea veÅŸnică....

 

ÃŽN ZIUA A ÅžAPTESPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI  PROOROC OSEA ÅžI A CUVIOSULUI  MUCENIC ANDREI CRITEANUL

Seara La Vecernie, la: Doamne strigat-am... punem trei  Stihiri ale Proorocului glas 1, Podobia: Prea lăudaÅ£ilor Mucenici...ÅŸi apoi trei ale Cuviosului Podobia: Ca pe un viteaz... Apoi, Stihoavna Octoihului, Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... Troparul Proorocului glas 2: Apostolul Tău Doamne...; Slavă... al Cuviosului glas 4: PustnieceÅŸte mai înainte nevoindu-te în munte...; Åži acum... al Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, după cei ÅŸase Psalmi la: Dumnezeu este Domnul... Troparul Proorocului (de două ori), Slavă... al Cuviosului; Åži acum... al Născătoarei. Apoi obiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Octoihului, Psalmul 50. Se pune numai un Canon al Octoihului ÅŸi se pun  două Canoane ale SfinÅ£ilor, unul al Proorocului glas 1 ÅŸi altul  al Cuviosului glas 2. După Cântarea a treia, punem Sedealna Proorocului glas 8, Slavă...a Cuviosului glas 8,Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Cuviosului: PrăznuieÅŸte astăzi împărătească cetate... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Cuviosului, Åži acum ... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Apoi Stihoavna Octoihului ÅŸi după aceea: Bine este a ne mărturisi Domnului... ; Sfinte Dumnezeule... iar după Tatăl nostru... Troparul Proorocului, Slavă... al Cuviosului, Åži acum... al Născătoarei, apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi celelalte după obicei.

 

ÃŽN ZIUA A OPTÂSPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI APOSTOL ÅžI EVANGHELIST LUCA

Seara La Vecernie, la: Doamne strigat-am... punem şase Stihiri, pe glas 8, Podobia: Ce vă vom numi pe voi..., Slavă... glas 6: Apostolule al lui Hristos şi scriitorule..., Şi acum... a Născătoarei: Cine nu te va ferici pe tine.... La Stihoavnă punem Stihirile Apostolului glas 5, Podobia: Bucură-te cămara pustnicilor... cu Stihurile ei, Slavă... glas 6: Prea înţelepte vânătorule Sfinte ucenice..., Şi acum... a Născătoarei: Făcătorul şi izbăvitorul meu.... Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Apostolului: Apostole Sfinte şi Evangheliste... Slavă... Şi acum... al Născătoarei: Pe tine ce ai zămislit mântuire neamului nostru...; Ecteniile şi Otpustul.

 La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... Troparul Apostolului (de două ori)..., Slavă... Åži acum... al Născătoarei ÃŽnvierii. ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Apostolului (de două ori), cu Stihira Născătoarei lor, ÅŸi Psalmul 50. Canoanele amândouă ale Octoihului, fără de Mucenicine ÅŸi Canonul Apostolului pe ÅŸase, glas 4. Catavasiile: Deschide-voi gura  mea... După Cântarea a treia, Sedealna Apostolului glas 3, Podobia: De frumuseÅ£ea fecioriei tale...; Slavă... Apostolului glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu...; Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Sfântului glas 4, Podobia: Arătatu-te-ai astăzi...; Mucenic făcându-te Cuvântului lui Dumnezeu..;. apoi Icosul ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Apostolului (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei. La Laude Stihirile pe patru, glas 1, apoi Podobia: Nor al luminii pe tine...; Pe ucenicul lui Hristos ÅŸi scriitorul Evangheliei..., Slavă... glas 8: Adunându-ne credincioÅŸii ca  David cu cântări..., Åži acum... a Născătoarei. Åži Doxologia cea mare. Iar după Sfinte Dumnezeule...  Troparul Apostolului, Slavă... Åži acum...al Născătoarei ÃŽnvierii; Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi Ceasul 1 ÅŸi celelalte.

La Liturghie punem Fericirile Apostolului,de la  Cântarea a treia ÅŸi a ÅŸasea, pe opt. După Vohod, Prochimenul: ÃŽn tot pământul..., cu Stihul: Cerurile vestesc Slavă... lui Dumnezeu... Apostolul din Cartea cea către Coloseni: FraÅ£ilor,  cu înÅ£elepciune umblaÅ£i faţă de cei de afară...; Aliluia glas 1: Mărturisi-vor cerurile minunile Tale Doamne..., cu Stihul: Dumnezeu cel ce se proslăveÅŸte în sfaturile SfinÅ£ilor Lui... Evanghelia de la Luca: Zis-a Domnul cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă... Priceasna: ÃŽn tot pământul a ieÅŸit vestirea lor...

 

ÃŽN ZIUA A NOUÄ‚SPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI  PROOROC EOIL  ÅžI A CUVIOSULUI  MUCENIC UAR

La Vecernie punem trei Stihiri ale Proorocului glas 8, Podobia: O, preaslăvită minune..., ÅŸi trei ale Mucenicului glas 6, Podobia: Toată nădejdea punându-ÅŸi...; La Stihoavna punem Stihirile Octoihului, Slavă... Åži acum... a Născătoarei ei. Acum slobozeÅŸte... ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul Mucenicului glas 4: Mucenicul Tău, Doamne, Uar...  Slavă... Åži acum... a Născătoarei, apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... Troparul Mucenicului (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei apoi obiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele  Octoihului, ÅŸi Psalmul 50 . Un Canon al Octoihului cu Irmosul, pe ÅŸase, apoi două Canoane ale SfinÅ£ilor cu Irmoasele pe opt. Al Proorocului pe glas 2 ÅŸi al Mucenicului pe glas 6. După Cântarea a treia, Sedealna Proorocului glas 4, Podobia: Cela ce Te-ai înălÅ£at...; Slavă... a Mucenicului glas 1, Podobia: Mormântul Tău...; Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Mucenicului glas 4, Podobia: Arătatu-te-ai astăzi...; Lui Hristos ai urmat Mucenice Uare... După Cântarea a noua, Luminânda  ÅŸi  Stihoavna Octoihului ÅŸi celelalte după rânduiala Utreniei.

Tot într-această zi Pomenirea prea Cuviosului Părintelui nostru Ioan al Râscului. Prăznuirea lui se face acolo unde se află moaÅŸtele.

 

ÃŽN ZIUA A DOUÄ‚ZECEA POMENIREA SFÂNÅ¢ILOR MARI  MUCENICI ARTEMIE ÅžI DUXUL

Seara la: Doamne strigat-am... punem Stihirile Sfântului pe ÅŸase, glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă... glas 2: Pe luminătorul credinÅ£ei cel gândit..., Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavna punem Stihoavna Octoihului, Slavă... a Sfântului glas 6: Pentru legea lui Hristos pătimind..., Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ;ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul  Mucenicului glas 4: Mucenicul tău,Doamne...; Slavă... Åži acum... al Născătoarei, apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul..., Troparul Sfântului (de două ori) Slavă... Åži acum... al Născătoarei apoi obiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele  Octoihului,  Citirile ÅŸi Psalmul 50 . Se pun amândouă Canoanele Octoihului, fără de Mucenicine ÅŸi Canonul Sfântului pe ÅŸase, glas 2. După Cântarea a treia, Sedealna Sfântului glas 8, Slavă... Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Sfântului glas 2, Podobia: Pe propovăduitorii cei tari...; Pe Mucenicul cel binecredincios ÅŸi purtătorul de cunună..., ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua,  Luminânda  Octoihului, Slavă... a Mucenicului, Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Stihoavna Octoihului, Slavă... Mucenicului glas 6: Astăzi toată  lumea se luminează cu razele pătimitorului..., Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule...  Tatăl nostru...apoi Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... a Născătoarei ; Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi Ceasul 1 ÅŸi celelalte după obicei.

La Liturghie punem Fericirile Octoihului pe patru şi ale Mucenicului, de la Cântarea a treia, tot pe patru. Prochimenul Sfântului glas 7: Veselise-va dreptul de Domnul..., cu Stihul: Auzi, Dumnezeule glasul meu..,. Apoi Apostolul din Cartea cea către Timotei: Fiule Timotei, întăreşte-te întru darul...; Aliluia glas 4: Dreptul ca finicul va înflori... Apoi Evanghelia de la Ioan: Zis-a Domnul Mucenicilor Săi: Această poruncă vă dau vouă... Apoi Priceasna: Întru pomenire veşnică...

 

ÃŽN ZIUA A DOUÄ‚ZECI ÅžI UNA POMENIREA PREA CUVIOSULUI   PÄ‚RINTELUI  NOSTRU ILARION CEL MARE

Seara la: Doamne strigat-am... punem Stihirile Cuviosului pe ÅŸase, glas 4, Podobia: Cela ce de sus eÅŸti chemat..., Slavă... glas 2: Din tinereÅ£ile tale..., Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Stihoavna Octoihului, Slavă... a Sfântului glas 8: De Duhul Sfântului fiind..., Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după: Tatăl nostru...Troparul Cuviosului glas 8: Cu curgerile lacrimilor tale...; Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... se pune Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Åži acum...al Născătoarei. Apoi obiÅŸnuitele Catisme , Sedelnele  Octoihului ÅŸi Citirile. Apoi Psalmul 50 ÅŸi amândouă Canoanele Octoihului fără de Mucenicine ÅŸi Canonul Sfântului Ilarion care se pune pe ÅŸase, glas 2. După Cântarea a treia, Sedealna Sfântului glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., apoi Slavă... Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Sfântului glas 3, Podobia: Fecioară astăzi...; Ca pe un luminător neapus..., apoi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda  Octoihului, Slavă... a Sfântului  Åži acum... a Născătoarei (din Tipicul Grecesc). La Laude punem Stihirile Cuviosului pe patru, glas 6, Podobia: Toată nădejdea punându-ÅŸi..., Slavă... glas 2: BlândeÅ£ile tale părinte..., Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Stihoavna Octoihului, Slavă... a Sfântului glas 8: MulÅ£imile monahilor pe Tine îndreptătorul..., Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Apoi:  Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după: Tatăl nostru... Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei. Apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi Ceasul 1  ÅŸi pe celelalte după obicei.

La Liturghie punem Fericirile Octoihului pe patru şi ale Sfântului de la Cântarea a treia, tot pe patru. Prochimenul glas 7: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului lui... cu Stihul: Ce voi răsplăti Domnului... Apoi Apostolul din Cartea cea către Corinteni: Fraţilor ca fiii luminii să umblaţi...; Aliluia glas 6: Fericit bărbătul care se teme de Domnul... Evanghelia de la Luca: În vremea aceea stătut-a Iisus la loc şes... Apoi Priceasna: Întru Pomenire veşnică...

        Tot într-această zi aducerea MoaÅŸtelor Prea Cuviosului Părintelui nostru Ilarion, episcopul  Meglinscului . Se săvârÅŸeÅŸte Soborul lui acolo unde sunt MoaÅŸtele sale sau la Bisericile care-i poartă Hramul.

 

ÃŽN ZIUA A DOUÄ‚ZECI ÅžI DOUA POMENIREA SFÂNTULUI ÅžI ÃŽNTOCMAI CUVIOSULUI APOSTOLII AVERCHIE EPISCOPUL IERAPOLEI  FÄ‚CÄ‚TORUL DE MINUNI SI A SFINÅ¢ILOR ÅžAPTE TINERI DIN EFES

La Vecernie punem trei Stihiri ale Sfântului, glas 2, Podobia: Când de pe lemn... ÅŸi trei ale SfinÅ£ilor Tineri , glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz... Apoi Slavă... a Sfântului glas 3: Arhiereule Cuvioase preafericite părinte..., Åži acum... a Născătoarei sau  a Născătoarei Crucii. Stihoavna Octoihului, Slavă... a SfinÅ£ilor Tineri glas 8: VeniÅ£i toată zidirea în chimvale de cântări..., Åži acum... a Născătoarei. Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după: Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 4: ÃŽndreptătorule al credinÅ£ei..., Slavă... al Tinerilor, acelaÅŸi glas: Mucenicii Tăi Doamne... Åži acum ... al Născătoarei ,   apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori) Slavă... al Tinerilor, Åži acum...... al Născătoarei . ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele  Octoihului, apoi Psalmul 50. Canonul  Octoihului se pune doar unul cu Irmosul, pe ÅŸase, ÅŸi Canonul  Arhiereului glas 2,  pe patru  ÅŸi al Tinerilor glas 8, pe patru. După Cântarea a treia, Condacul Tinerilor glas 4, Podobia: Cel ce te-ai înălÅ£at...; Cel ce preamăreÅŸti pe pământ pe SfinÅ£ii Săi..., apoi Icosul ÅŸi Sedealna  Sfântului Averchie glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu... Slavă... a Tinerilor, glas 4, Podobia: Degrab ne întâmpină..., Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Sfântului Averchie glas 8, Podobia: Ca  niÅŸte pârgă a firii...; Ca pe un  arhiereu prea mare..., ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda  Octoihului ÅŸi a Sfântului Averchie, Slavă... a Tinerilor, Åži acum... a Născătoarei. Apoi Stihoavna Octoihului ÅŸi după aceea: Bine este a ne mărturisi Domnului...,  Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul Sfântului Averchie, Slavă... a Tinerilor, Åži acum... al Născătoarei . Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi Ceasurile după rânduială.

La Liturghie, punem Fericirile Octoihului pe patru ÅŸi ale Sfântului Averchie de la  Cântarea a treia pe patru. Prochimenul glas 1: Gura mea va grăi înÅ£elepciune... cu Stihul: AuziÅ£i acestea toate neamurile... Apoi  Apostolul din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor, Arhiereu ca acesta se cuvenea să avem...; Aliluia glas 2: Gura dreptului va grăi înÅ£elepciune... cu Stihul: Legea Dumnezeului lui întru inima lui... Apoi Evanghelia de la Ioan: Zis-a Domnul:Eu sunt uÅŸa... Priceasna: ÃŽntru pomenire veÅŸnică...

Tot întru această zi prăznuim pe Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu a Cazancului

 

ÎN ZIUA DOUĂZECI ŞI TREIA POMENIREA SFÂNTULUI APOSTOL IACOV FRATELE DOMNULUI

Seara, punem Obişnuita Catismă. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Sfântului pe şase, glas 4, Podobia: Dat-ai semn..., Slavă... glas 6: Cu sângele mărturisirii, preoţia o ai întărit..., Şi acum... Cine nu te va ferici pe tine... La Stihoavna,punem Stihirile Apostolului glas 1, Podobia:Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti..., Slavă... glas 8: Al lui Hristos începătorul păstorilor frate fiind...; Şi acum... a Născătoarei: Stăpână primeşte rugăciunile... Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfântului glas 2: Ca un ucenic al Domnului...; Slavă... Şi acum...: Toate tainele... Apoi Ecteniile şi Otpustul.

La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... se pune   Troparul Apostolului (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. Apoi obiÅŸnuitele Catisme , Sedealna Apostolului , cu Stihira Născătoarei lor , Citirile ÅŸi Psalmul 50. Cântându-se amândouă Canoanele Octoihului, fără de Mucenicine ÅŸi apoi se pune Canonul Apostolului pe ÅŸase, glas 4. Catavasiile: Deschide-voi gura mea..., iar după Cântarea a treia, Sedealna Sfântului glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu... (de două ori) Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Apostolului glas 4, Podobia: Cela ce Te-ai înălÅ£at...; Dumnezeu Cuvântul cel Unul Născut al Tatălui...;  Icosul ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Apostolului (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile Sfântului pe patru, glas 8, Podobia: Doamne de ai ÅŸi stătut înaintea divanului..., Slavă... glas 1: Cu strălucirea cea de foc a Dumnezeiescului Duh luminându-te..., Åži acum... a Născătoarei. Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... ÅŸi celelalte Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei, apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul.

 La Liturghie, punem Fericirile din Canonul Apostolului de la Cântarea a treia ÅŸi a ÅŸasea. Prochimenul glas 8: ÃŽn tot pământul ...; cu Stihul: Cerurile vestesc Slavă... lui Dumnezeu... Apostolul, din Cartea cea către Galateni: FraÅ£ilor vă fac vouă cunoscută Evanghelia... Aliluia, glas 1: Mărturisi-vor cerurile minunile Tale Doamne... Evanghelia de la Matei: ÃŽn vremea aceea venit-a Iisus în patria  Sa... Priceasna: ÃŽn tot pământul...

Tot întru această zi pomenim aducerea Cinstitelor Moaşte ale Sfântului Iacob cel Nou al Voroviscului, făcătorul de minuni. Se săvârşeşte Soborul şi Slujba lui acolo unde se află Moaştele lui şi unde se află Hramul lui după înţelepciunea şi binecuvântarea arhiereului.

 

ÎN ZIUA DOUĂZECI ŞI PATRA POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC ARETA ŞI A CELOR ÎMPREUNĂ CU DÂNSUL

La Vecernie punem trei Stihiri ale Octoihului ÅŸi trei ale Mucenicilor  glas 1, Podobia: PrealăudaÅ£ilor Mucenici..., Slavă... glas 4: Cu cântare pe  începătorul de turmă..., Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Stihoavna Octoihului, Slavă... a SfinÅ£ilor, glas 8: Reaua sfătuire cea vicleană ÅŸi necreduncioasă a Evreilor mai înainte cunoscând-o..., Åži acum... a Născătoarei. Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule...ÅŸi după Tatăl nostru... Troparul SfinÅ£ilor glas 1: Pentru durerile SfinÅ£ilor..., Slavă... Åži acum... al Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul SfinÅ£ilor (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. Catismele cele obiÅŸnuite, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Se spun apoi amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi apoi Canonul  Mucenicilor pe patru, glas 8. După Cântarea a treia, Sedealna glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul glas 4, Podobia: Arătatu-te-ai astăzi...; Praznic de veselie vestitor ne-a sosit nouă..., apoi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a SfinÅ£ilor, Åži acum... a Născătoarei apoi Stihoavna Octoihului. Apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după Tatăl nostru... Troparul SfinÅ£ilor, Slavă... Åži acum... al Născătoarei. Apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi Ceasurile după obicei.

La Liturghie, Prochimenul glas 4: SfinÅ£ilor celor care sunt pe pământul lui...; cu Stihul: Mai înainte vedeam pe Domnul... Apostolul din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor SfinÅ£ii toti prin credinţă au biruit pe împăraÅ£i... Aliluia glas 4: Strigat-au drepÅ£ii ÅŸi  Domnul i-a auzit pe dânÅŸii.... Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Tot cel ce Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor... Priceasna: BucuraÅ£i-vă  drepÅ£ilor întru Domnul...

 

ÃŽN ZIUA DOUÄ‚ZECI ÅžI CINCEA POMENIREA SFINÅ¢ILOR MUCENICI ÅžI NOTARI  MARCHIAN  ÅžI  MARTIRIE

La Vecernie punem trei Stihiri ale Octoihului  ÅŸi trei ale SfinÅ£ilor, glas 4 Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă... a SfinÅ£ilor, glas 1: Ucenici ÅŸi urmăritori v-aÅ£i făcut...; Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Stihoavna Octoihului, Slavă... glas3: Luminători gândiÅ£i ai Bisericii..., Åži acum... a Născătoarei. Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... Troparul SfinÅ£ilor, glas 4: Mucenicii Tăi Doamne...; Slavă... Åži acum... al Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... Troparul SfinÅ£ilor (de două ori) Slavă... Åži acum... al Născătoarei. Apoi obiÅŸnuitele  Catisme ÅŸi Sedelnele  Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul  SfinÅ£ilor pe patru  glas 4. După Cântarea a treia, Sedealna SfinÅ£ilor glas 3, Podobia: De frumuseÅ£ea fecioriei tale..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul glas 4, Podobia: Nevoindu-se bine din pruncie..., ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda  Octoihului, Slavă... a SfinÅ£ilor, Åži acum... a Născătoarei.  Stihoavna Octoihului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după Tatăl nostru... Troparul SfinÅ£ilor, Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi celelalte după rânduială.

La Liturghie punem Prochimenul glas 4: Minunat este Dumnezeu între SfinÅ£ii Săi..., cu Stihul: ÃŽntru adunări binecuvântaÅ£i pe Dumnezeu... Apostolul din Cartea cea către Efeseni: FraÅ£ilor, unul oarecare dintre noi... Aliluia glas 4: Strigat-au drepÅ£ii... Apoi Evanghelia de la Matei: ÃŽn vremea aceea  chemând Iisus pe cei doisprezece..., ÅŸi Priceasna: BucuraÅ£i-vă drepÅ£ilor întru Domnul... .

 

ÃŽN ZIUA  A  DOUÄ‚ZECI ÅžI ÅžASEA POMENIREA SFÂNTULUI  MARELUI  MUCENIC  DIMITRIE IZVORITORUL DE MIR ÅžI  POMENIREA  MARELUI ÅžI ÃŽNFRICOÅžATULUI CUTREMUR

De va voi cel mai mare facem Priveghere.

La Vecernia cea mică punem Stihurile pe patru, glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti..., Slavă... glas 6: Astăzi toată lumea se luminează..., Åži acum... a Născătoarei, acelaÅŸi glas: Născătoare de Dumnezeu tu eÅŸti viaÅ£a cea adevărată... La Stihoavnă punem Stihirile glas 2, Podobia: Casa Efratului... cu Stihurile ei. Primul Stih: Dreptul ca  finicul va înflori...; Al doilea stih: Răsădit fiind în casa Domnului..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei acelaÅŸi glas: Lucrul lui Dumnezeu bine se cuvine...  Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după: Tatăl nostru...  Troparul Sfântului glas 3: Mare apărător Te-a aflat întru primejdii lumea...; Slavă...  Åži acum... al Cutremurului: Cel ce cauÅ£i spre pământ ÅŸi-l faci pe el de se cutremură... Ectenia cea mică ÅŸi Otpustul.

La Vecernia cea mare cântăm: Fericit bărbatul... prima Slavă... La: Doamne strigat-am... punem Stihirile  pe opt, glas 2, Podobia: Când de pe lemn... repetând o Stihiră, apoi alte Stihiri glas 8, Podobia: O, preaslăvită minune..., Slavă... glas 6: Astăzi împreună ne cheamă pe noi..., Åži acum... a Născătoarei: Cine nu te va ferici pe tine... Vohodul, apoi Prochimenul zilei ÅŸi trei Citiri, prima din Proorocia lui Isaia: Caută din cer Doamne..., a doua din Proorocia lui Ieremia: Acestea zice Domnul... Adusu-mi-am aminte de mila tinereÅ£ilor tale... ÅŸi  una a Sfântului, de la ÃŽnÅ£elepciunea lui Solomon: Dreptul de va ajunge... La Litie punem Stihira Hramului, iar Samoglasnicele Sfântului, se pun pe glas 1: VeseleÅŸte-te întru Domnul..., Slavă... glas 5: Să alergăm cu credinţă ÅŸi cu dragoste..., Åži acum... a Născătoarei, acelaÅŸi glas: Să trâmbiţăm cu trâmbiÅ£e de cântări... La Stihoavna se pun Stihirile Cutremurului, glas 2 însuÅŸi glasul, cu Stihurile lor: Pământul cutremurându-se..., Stihul întâi: Clătinat-ai pământul ÅŸi l-ai tulburat pe dânsul..., al doilea stih: Cel ce cauÅ£i pe pământ ÅŸi-l faci pe el de se cutremură..., Slavă... acelaÅŸi glas:Are adică Dumnezeiescul ÅŸi fără de prihană sufletul tău...; Åži acum... Fecioară nenuntită... La Binecuvântarea pâinilor punem Troparul Mucenicului (de două ori) ÅŸi: Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (o dată), apoi: Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori) ÅŸi Citirile.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Cutremurului (de două ori) Slavă... al Mucenicului, Åži acum... al Cutremurului. Apoi obiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Mucenicului, cu Stihira  Născătoarei lor ÅŸi  Citirile din Evanghelie. După Polieleu punem Sedealna glas 8, (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÅŸi citim din Cartea cea de Praznice. Apoi Antifonul întâi  glas 4, Prochimenul glas 4: Minunat este Dumnezeu între SfinÅ£ii Săi..., cu Stihul: SfinÅ£ilor care sunt pe pământul lui... Apoi: Toată suflarea să laude pe Domnul..., ÅŸi Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Iată eu vă trimit pe voi...; Psalmul 50 ÅŸi Stihira glas 6: Astăzi împreună ne cheamă pe noi...  Canonul  Cutremurului glas 6, cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi două Canoane ale Mucenicului pe opt, amândouă pe glas 4. Catavasiile: Deschide-voi gura mea... După Cântarea a treia, Condacul Cutremurului glas 6, Podobia: Plinind rânduiala cea pentru noi...; IzbăveÅŸte-ne pe noi pe toÅ£i Doamne de cutremurul cel greu... Apoi Sedealna Sfântului glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu...,  Slavă... altă Sedealnă acelaÅŸi glas ÅŸi aceeaÅŸi Podobie; Åži acum... a Cutremurului glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălÅ£at... După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Mucenicului glas 2: Cu, curgerile sângiuirilor tale Dimitrie..., apoi Icosul ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Mucenicului (de două ori), Slavă... Åži acum... a Cutremurului. La Laude punem Stihirile Mucenicului pe ÅŸase, glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz... ÅŸi alte Stihiri glas 5, Podobia: Bucură-te cămara pustnicilor..., Slavă... glas 4: Cela ce a moÅŸtenit prin suliÅ£e darul coastei celei mântuitoare..., Åži acum... a Născătoarei: IzbăveÅŸte-ne pe noi din nevoile noastre... Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi Tatăl nostru...Troparul Mucenicului, Slavă... Åži acum... al Cutremurului. Ectenia ÅŸi apoi Otpustul ÅŸi se miruiesc apoi FraÅ£ii cu untdelemn sfânt din candela Sfântului după cum s-a arătat mai înainte. Urmează Ceasul 1 ÅŸi Otpustul cel final.

La Liturghie, punem Fericirile din Canonul Cutremurului,de la Cântarea a treia pe patru ÅŸi din Canonul  Sfântului de la Cântarea a ÅŸasea pe patru. Prochimenul Cutremurului glas 6: MântuieÅŸte Doamne poporul tău ÅŸi binecuvântează moÅŸtenirea Ta...  cu Stihul: Către Tine Doamne voi striga Dumnezeul meu... ÅŸi al Sfântului: Veseli-se-va dreptul de Domnul ÅŸi va nădăjdui spre dânsul..., cu Stihul: Auzi Dumnezeule glasul meu... Apostolul Cutremurului din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor pe care îl iubeÅŸte Domnul îl ÅŸi ceartă..., ÅŸi al Sfântului din Cartea cea către Timotei: Fiule Timotei întăreÅŸte-te în darul..., Aliluia glas 4: Dumnezeule lepădatu-ne-ai pe noi... cu Stihul: Clătinat-ai pământul ÅŸi l-ai tulburat pe el... ÅŸi apoi al Sfântului...: Dreptul ca  finicul va înflori... Evanghelia Cutremurului de la Matei: ÃŽn vremea aceea intrând Iisus în corabie..., ÅŸi a Sfântului de la Ioan: Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Acestea vă poruncesc vouă... Apoi Priceasna: LăudaÅ£i pe Domnul... ÅŸi cealaltă: ÃŽntru pomenire veÅŸnică...

Se cuvine să ÅŸtim: De se va întâmpla  Pomenirea marelui Sfântului Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir ÅŸi a Cutremurului Duminica, atunci, sâmbătă:

La Vecernia cea mică se pun Stihirile Învierii şi ale Născătoarei de Dumnezeu după obicei.

La Vecernia cea mare după obiÅŸnuita Catismă  la: Doamne strigat-am... se pun trei Stihiri ale ÃŽnvierii ; trei ale Cutremurului care sunt scrise la Stihoavna Vecerniei celei mari ÅŸi patru ale Sfântului Dimitrie, apoi Slavă... a Sfântului Dimitrie Åži acum...  a Născătoarei, Dogmatica glasului de rând. Prochimenul se pune al zilei ÅŸi se pun trei Citiri. La Litie punem Stihira Hramului ÅŸi Stihirile Sfântului cele Samoglasnice, Slavă... a Sfântului, Åži acum... a Născătoarei. La Stihoavna se pun Stihirile ÃŽnvierii, Slavă... a Sfântului Dimitrie, Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii pe glasul Slavei... Sfântului. La Binecuvânterea pâinilor se pune Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (de două ori) ÅŸi al Sfântului Dimitrie (o dată), iar dacă nu este Priveghere, după Tatăl nostru... se pune Troparul ÃŽnvierii, Slavă... a Sfântului Dimitrie Åži acum... a Cutremurului. Ecteniile ÅŸi Otpustul.

 La Pavecerniţă după Cântarea: Cuvine-se să te fericim... ÅŸi după Sfinte Dumnezeule...  se pune Condacul Sfântului, Slavă...Åži acum... al Cutremurului.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... se pune Troparul ÃŽnvierii (de două ori), Slavă... al Sfântului... Åži acum... al Cutremurului... După obiÅŸnuitele Catisme se pun Sedelnele  ÃŽnvierii cu Stihira Născătoarei lor, apoi Polieleul cu Stihirile Mărimurilor lui. Troparul ÃŽnvierii: Soborul îngeresc... ÅŸi celelalte. Apoi Ipacoiul glasului ÅŸi Sedelnele  Sfântului amândouă câte o dată, fără de cele ale Născătoarei, Slavă... Sedealna cea după Polieleu; Åži acum... a Născătoarei ei. Antifoanele ÅŸi Prochimenul glasului. Evanghelia ÃŽnvierii: ÃŽnvierea lui Hristos văzând... Apoi Psalmul 50 ÅŸi Stihira ÃŽnvierii. Se pune Canonul  ÃŽnvierii cu Irmosul, pe patru ÅŸi apoi al Cutremurului pe patru ÅŸi al Sfântului tot pe patru. Catavasiile: Deschide-voi Gura mea... După Cântarea a treia, Condacul ÅŸi Icosul Sfântului ÅŸi Sedealna (de două ori) Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul ÅŸi Icosul ÃŽnvierii. Iar după Cântarea a noua, Luminânda  ÃŽnvierii, Slavă... a Sfântului, Åži acum... a Cutremurului. La Laude, punem Stihirile ÃŽnvierii în număr de patru, apoi cele ale Sfântului de la Slavă..., tot patru, cu Stihurile lui, Slavă... Stihira Evangheliei, Åži acum...Prea binecuvântată eÅŸti... Urmează  Doxologia mare, iar după: Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi celelalte se pune numai Troparul ÃŽnvierii . Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi Ceasul 1 . La Ceasuri zicem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al Cutremurului, Åži acum... al Născătoarei Ceasului... După Tatăl nostru... punem Condacul Cutremurului. La Ceasul 3 punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al Sfântului, Åži acum... al Născătoarei Ceasului, iar după Tatăl nostru...Condacul Sfântului Dimitrie. AÅŸa facem ÅŸi la celelalte Ceasuri ,Troparele ÅŸi Condacele le zicem schimbându-le. Numai Troparul ÃŽnvierii nu se schimbă.

La Liturghie, punem Fericirile glasului, pe patru ÅŸi ale Cutremurului de la Cântarea a treia tot pe patru ÅŸi ale Sfântului de la Cântarea a ÅŸasea, tot pe patru. După Vohod, punem Troparul ÃŽnvierii ÅŸi apoi al Cutremurului ÅŸi al Hramului, dacă este al Născătoarei de Dumnezeu ÅŸi al Sfântului Dimitrie. Condacul ÃŽnvierii ÅŸi al Cutremurului, Slavă... al Sfântului, Åži acum...al Născătoarei de Dumnezeu. Iar dacă nu este Hramul Născătoarei de Dumnezeu, Åži acum... al Cutremurului. Prochimenul Cutremurului ÅŸi apoi al Sfântului. Apostolul se pune unul al Cutremurului ÅŸi apoi al Sfântului,apoi Aliluia glas 4: Dumnezeule lepădatu-ne-ai pe noi..., cu Stihul:  Clătinat-ai pământul...; apoi al Sfântului: Dreptul  ca finicul va înflori...  Evanghelia Cutremurului ÅŸi apoi a Sfântului. Priceasna: LăudaÅ£i-l pe Domnul din ceruri...; ÅŸi apoi a Sfântului: ÃŽntru pomenire veÅŸnică... Iar Apostolul ÅŸi Evanghelia cea de rând le citim la început.

 

ÃŽN ZIUA DOUÄ‚ZECI ÅžI ÅžAPTEA POMENIREA SFÂNTULUI  MUCENIC NESTOR

La Vecernie punem trei Stihiri ale Octoihului ÅŸi trei ale Sfântului, glas 8 Podobia: O, preaslăvită minune... Stihoavna  Octoihului, apoi: Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după; Tatăl nostru...punem Troparul Sfântului, glas 4: Ucenicul tău Doamne..., Slavă... Åži acum... al Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul .

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Mucenicului (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Apoi obiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele  Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi apoi Canonul  Sfântului pe patru, glas 4. După Cântarea a treia, Sedealna glas 4, Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Sfântului, glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...; Nevoindu-te bine... apoi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda  Octoihului, Slavă... a Sfântului, Åži acum... a Născătoarei. Apoi Stihoavna Octoihului ÅŸi Ceasurile după rânduială.

La Liturghie, se pune slujba Ucenicilor.

TOT ÎNTRU ACEASTĂ ZI SE SĂVÂRŞEŞTE ÎN ŢARA ROMÂNEASCĂ POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU DIMITRIE CEL NOU DE LA BASARABI. Se săvârşeşte Soborul lui în Sfânta Mitropolie a Munteniei acolo unde sunt Moaştele lui.

 

ÃŽN ZIUA A DOUÄ‚ZECI ÅžI OPTA POMENIREA SFINÅ¢ILOR MUCENICI  TERENTIE ÅžI  NEONILA  ÅžI  A CUVIOSULUI  PÄ‚RINTELUI  NOSTRU  ÅžTEFAN  SAVAITUL ÅžI FÄ‚CÄ‚TORUL DE CANOANE

La Vecernie, punem trei Stihiri ale Mucenicilor, glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., ÅŸi trei ale Cuviosului, glas 8: Podobia: O, preaslăvită minune... Stihoavna Octoihului, apoi  Acum slobozeÅŸte... ÅŸi după Tatăl nostru... Troparul Mucenicilor glas 4:  Mucenicii Tăi Doamne..., Slavă... al Cuviosului, glas 8: Al dreptei credinÅ£e îndreptătorule...,  Åži acum... al Născătoarei .Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Mucenicului (de două ori), Slavă... al Cuviosului, Åži acum... al Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele  Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Apoi punem un Canon al Octoihului, cu Irmosul,  pe ÅŸase ÅŸi două ale SfinÅ£ilor: al Mucenicului glas 4, pe patru ÅŸi al Cuviosului glas 8 pe patru. După Cântarea a treia, Condacul glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălÅ£at...;  Servit-ai rai de fapte bune...Apoi Sedealna Mucenicilor, Slavă... a CuvioÅŸilor glas 5, Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Mucenicilor, glas 4, Podobia: Cel ce te-ai înălÅ£at..., Cinstită pomenire a Mucenicilor a sosit astăzi... După Cântarea a noua, Luminânda  Octoihului ÅŸi apoi a Mucenicilor, Slavă... a Cuviosului, Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Stihoavna Octoihului apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului...; Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul Mucenicilor, Slavă... al Cuviosului, Åži acum... al Născătoarei apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile ÅŸi Liturghia se fac după rânduiala lor.

 Tot în această zi Pomenirea Sfintei MuceniÅ£e Parascheva, unde-i este Hramul se cântă Slujba ei.

Şi tot în această zi Pomenirea celui întru sfinţi Părintelui nostru Arsenie Arhiepiscopul Serbiei. Se săvârşeşte soborul lui unde sunt Moaştele lui şi unde ar fi Hramul lui.

 

ÃŽN ZIUA DOUÄ‚ZECI ÅžI NOUA POMENIREA CUVIOASEI  MUCENIÅ¢EI ANASTASIA  ROMANA ÅžI A PREACUVIOSULLUI  PÄ‚RINTELUI NOSTRU AVRAMIE ÃŽNCHISUL

La Vecernie, se pun trei Stihiri ale MuceniÅ£ei, glas 8, Podobia: Ce vă vom numi pe voi SfinÅ£ilor..., ÅŸi trei ale Cuviosului acelaÅŸi glas, Podobia: O, preaslăvită minune..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi: Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după: Tatăl nostru...  Troparul Sfintei: MieluÅŸeaua Ta Iisuse..., Slavă... al Cuviosului, glas 8: ÃŽntru tine părinte...; Åži acum... al Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul...punem  Troparul Sfintei (de două ori), Slavă... al Cuviosului, Åži acum... al Născătoarei. Apoi obiÅŸnuitele Catisme , Sedelnele  Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Se pune un Canon al Octoihului cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi două ale SfinÅ£ilor, pe opt: al MuceniÅ£ei, glas 8 ÅŸi al Cuviosului, acelaÅŸi glas. După Cântarea a treia, Condacul Sfintei, glas 3, Podobia: Fecioară astăzi...; Pe feciorie cuvioase cu apa curăţitoare... ÅŸi Sedealna, glas 8, Slavă... a Cuviosului, glas 1, Podobia: Mormântul Tău Mântuitorule..., Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Cuviosului Avramie, glas 3, Podobia: Fecioară astăzi...; Arătatu-te-ai pe pământ ca  un înger în trup..., ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda  Octoihului ÅŸi a Sfintei, apoi Slavă... a Cuviosului,  Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după Tatăl nostru... Troparul Sfintei, Slavă... al Cuviosului, Åži acum... al Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi Ceasurile după rânduiala lor.

La Liturghie, punem Prochimenul glas 7: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului lui..., cu Stihul: Ce vom răsplăti Domnului pentru toate...; Apoi Apostolul din Cartea cea către Galateni: Fraţilor cu roada Duhului... Aliluia glas 6: Fericit bărbatul..., cu Stihul: Puternică pe pământ va fi sămânţa lui... Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul toate-mi sunt date Mie... Apoi Priceasna: Întru pomenire veşnică...

  Tot întru această zi pomenim adormirea Preacuviosului Părintelui nostru Avramie Arhimandritul DumnezeieÅŸtii Arătări de la Rostov, Făcătorul de minuni.Se săvârÅŸeÅŸte Soborul lui în biserica lui, acolo unde zac MoaÅŸtele lui sau unde îi este Hramul.

 

ÃŽN ZIUA A TREIZECEA POMENIREA SFINÅ¢ILOR  MUCENICI  ZENOVIE ÅžI ZENOVIA SORA LUI

La Vecernie, punem trei Stihiri ale Octoihului ÅŸi trei ale SfinÅ£ilor, glas 4 Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă... glas 6: Ceată de cântări să adunăm astăzi..., Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Apoi Stihoavna Octoihului, Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule...  iar după Tatăl nostru...Troparul SfinÅ£ilor, glas 4: Mucenicii Tăi Doamne...; Slavă... Åži acum... al Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul...punem Troparul Mucenicilor  (de două ori) Slavă... Åži acum... al Născătoarei . ObiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele  Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Punem apoi amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul  SfinÅ£ilor pe patru, glas 8. După Cântarea a treia, Sedealna Mucenicilor glas 1, Podobia: Mormântul Tău Mântuitorule..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul glas 8, Podobia: Ca  niÅŸte pârgă a firii...; Pe mărturisitorii adevărului ÅŸi propovăduitori ai binecuvântării...; ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda  Octoihului, Slavă... a Mucenicilor, Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule...  iar după Tatăl nostru...Troparul SfinÅ£ilor, Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile ÅŸi Liturghia merg după rânduiala obiÅŸnuită.

 

ÎN ZIUA TREIZECI ŞI UNA POMENIREA SFINŢILOR APOSTOLI STAHIE, AMPELIE ŞI A CELOR DIMPREUNĂ CU DÂNŞII ŞI A SFÂNTULUI MUCENIC EPIMAX

La Vecernie, punem trei Stihiri ale Apostolilor, glas 4, Podobia: Prea lăudaÅ£ilor  Mucenici..., ÅŸi trei ale Mucenicilor, glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz... Stihoavna Octoihului,apoi Acum slobozeÅŸte... ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul Apostolilor glas 3: SfinÅ£ilor Apostoli rugaÅ£i pe milostivul Dumnezeu... Slavă...   al Mucenicului: Mucenicul Tău Doamne... Åži acum ... al Născătoarei, apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul...punem Troparul Apostolului (de două ori), Slavă... al Mucenicului, Åži acum... al Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme,  Sedelnele  Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Un Canon al Octoihului cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi două Canoane ale SfinÅ£ilor cu Irmoasele pe opt. Canonul  Apostolilor glas 1, pe patru ÅŸi al Mucenicului glas 4, tot pe patru. După Cântarea a treia, Sedealna Apostolului, glas 1, Podobia: Mormântul tău Mântuitorule..., Slavă... a Mucenicului, glas 4, Podobia: Degrab ne întâmpină pe noi...; Åži acum...  a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Apostolilor glas 8, Podobia: Ca niÅŸte pârgă a firii...;  Ca niÅŸte vistierii ale întru-tot lăudatului Sfântului Duh... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda  Octoihului, Slavă... a Apostolilor, Åži acum... a Născătoarei . Stihoavna Octoihului, apoi :Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după: Tatăl nostru...Troparul  Apostolilor, Slavă... al  Mucenicului, Åži acum... al Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile ÅŸi Liturghia merg după rânduiala obiÅŸnuită.

 

 

 

 

LUNA NOIEMBRIE ARE TREIZECI DE ZILE. ZIUA ARE 10 CEASURI IAR NOAPTEA 14 CEASURI

 

 

ÎN ZIUA ÎNTÂI POMENIREA SFINŢILOR ŞI DE MINUNI FĂCĂTORII FĂRĂ DE ARGINŢI COSMA ŞI DAMIAN CEI DIN ASIA

Seara se pune obiÅŸnuita Catismă. La: Doamne strigat-am... se pun Stihirile pe ÅŸase, glas 6, Podobia: Toată nădejdea punându-ÅŸi..., Slavă... Samoglasnica glas 6: Fără de sfârÅŸit este darul SfinÅ£ilo...; Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Stihoavna Octoihului, iar dacă voieÅŸte cel mai mare se pun ÅŸi Stihurile acestea, pe glas 2: Izvorul tămăduirilor..., Stihul întâi: Minunat este Dumnezeu între SfinÅ£ii Săi...; Cu dragoste dumnezeiască ÅŸi cu dorul celor ce vor să vie..., cu Stihul al doilea: SfinÅ£ilor celor ce sunt pe pământul lui...;  De mari daruri învrednicindu-vă prealăudaÅ£ilor..., apoi Slavă... glas 6: Totdeauna având pe Hristos..., Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul SfinÅ£ilor, glas 8: SfinÅ£ilor fără de arginÅ£i ÅŸi de minuni făcători...; Slavă... Åži acum... al Născătoarei sau al Născătoarei Crucii. Ecteniile ÅŸi Otpustul .

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul...se pune Troparul SfinÅ£ilor (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei sau al Născătoarei Crucii. ObiÅŸnuitele Catisme , Sedelnele  Octoihului , Citirile ÅŸi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului fără de Mucenicine, pe opt ÅŸi al Sfântului, pe ÅŸase. După Cântarea a treia, Sedealna SfinÅ£ilor, glas 8, Podobia:Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu... (de două ori); Slavă... Åži acum...a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul, glas 2 ,Podobia: Pe propovăduitorii cei tari...; Dar de tămăduiri pe voi am dobândit..., Icosul ÅŸi citim Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda  Octoihului, Slavă... a SfinÅ£ilor, Åži acum...a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Laude punem Stihirile SfinÅ£ilor,cele Samoglasnice pe patru, glas 1, Slavă... glas 4: Izvorul tămăduirilor..., Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Stihoavna Octoihului ÅŸi Stihira SfinÅ£ilor cu Stihurile ei, glas 6: Iată acum ce este bine sau ce este frumos...,  Luminat ÅŸi prealuminat...apoi Slavă...  glas 8: Cine nu se va minuna..., Åži acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul SfinÅ£ilor, Slavă... Åži acum... al Născătoarei.  Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi Ceasurile după rânduială, la care zicem Troparul ÅŸi Condacul SfinÅ£ilor.

 La Liturghie se pun Fericirile Octoihului pe patru ÅŸi ale SfinÅ£ilor din Canonul Cântării a treia, pe patru. Prochimenul, glas 4:SfinÅ£ilor care sunt pe pământul lui..., cu Stihul: Mai înainte vedeam pe Domnul înaintea mea pururea..., apoi Apostolul din Cartea cea către Corinteni: FraÅ£ilor voi sunteÅ£i trupul lui Hristos... Aliluia glas 2: Iată acum ce este bun sau ce este frumos... Evanghelia de la Matei: ÃŽn vremea aceea chemând Iisus pe cei doisprezece... ÅŸi Priceasna: BucuraÅ£i-vă drepÅ£ilor întru Domnul...

 

ÃŽN ZIUA A DOUA POMENIREA SFINÅ¢ILOR MUCENICI ACHINDIN, PIGASIE, AFTONIE, ELPIDIFORE ÅžI ANEMPIDIST

La Vecernie, se pun trei Stihiri ale Octoihului ÅŸi trei ale SfinÅ£ilor, glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă... a SfinÅ£ilor glas 6: Astăzi adunarea  Mucenicilor cea de cinci  strălucitoare..., Åži acum... a Născătoarei .Stihoavna Octoihului ÅŸi Stihira SfinÅ£ilor cu Stihurile ei,  glas 1: Minunat este Dumnezeu întru SfinÅ£ii Săi...; Raze în cinci strălucitoare de  Mucenici care au strălucit..., Slavă... glas 2: VeniÅ£i să ne bucurăm Domnului..., Åži acum...a Născătoarei. Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... Troparul SfinÅ£ilor, glas 2: Răbdătorilor de chinuri ai Domnului fericit este pământul..., Slavă... Åži acum...al Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul SfinÅ£ilor (de două ori)..., Slavă... Åži acum... al Născătoarei. ObiÅŸnuitele  Catisme, Sedelnele  Octoihului,  Citirea ÅŸi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul SfinÅ£ilor, pe patru. După Cântarea a treia, Sedealna SfinÅ£ilor, glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul, glas 2, Podobia: Pe propovăduitorii cei tari...; Pe  Mucenicii cei binecredincioÅŸi ÅŸi de Dumnezeu  purtători... ,ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda  Octoihului, Slavă... a SfinÅ£ilor, Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului ÅŸi Stihira SfinÅ£ilor, glas 2, cu Stihul: Minunat este Dumnezeu între SfinÅ£ii Săi...; Cu curgerile sângiuirilor Tale, trupul vopsindu-Å£i..., Slavă... glas 4: Pe făclia  pătimitorilor cea în cinci strălucitoare..., Åži acum... a Născătoarei. Apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule...ÅŸi după Tatăl nostru...;Troparul SfinÅ£ilor, Slavă...   Åži acum... al Născătoarei ,apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile cele după rânduială.

La Liturghie, punem Prochimenul, glas 4:Sfinţilor care sunt pe pământul lui..., cu Stihul: Mai înainte vedeam pe Domnul înaintea mea pururea... Apostolul din Cartea cea către Efeseni: Fraţilor întăriţi-vă întru Domnul... Aliluia glas 4: Strigat-au drepţii..., cu Stihul: Multe sunt pătimirile drepţilor... Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul Ucenicilor Săi: Iată Eu vă trimit pe voi... Priceasna: Bucuraţi-vă Drepţilor întru Domnul...

 

ÃŽN ZIUA A TREIA  POMENIREA SFINÅ¢ILOR  MUCENICI ACHEPSIMA EPISCOPUL ÅžI A LUI IOSIF PREZBITERUL ÅžI AITALA DIACONUL ÅžI ÃŽNNOIREA BISERICII SFÂNTULUI MARELUI MUCENIC GHEORGHE CELEI DIN LIDA UNDE ESTE PUS CINSTITUL SÄ‚U TRUP

La Vecernie, se pun trei Stihiri ale Mucenicilor,glas 8, Podobia: O preaslăvită minune..., ÅŸi trei ale Sfântului Gheorghe, glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz... , Slavă... a Sfântului Gheorghe, glas 6: După vrednicia  numelui ai vieÅ£uit ostaÅŸule Gheorghe..., Åži acum...a Născătoarei. Apoi Stihoavna Octoihului,  Slavă...a Mucenicilor,  glas 6: Mai înainte însemnând cu închipuire a unirii voastre  într-un  gând celei întreit strălucitoare...; Åži acum... a Născătoarei. Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru..., Troparul   SfinÅ£ilor: Mucenicii tăi Doamne..., Slavă... al Sfântului Gheorghe: Ca un izbăvitor al celor robiÅ£i..., Åži acum... al Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul..., Troparul  SfinÅ£ilor Mucenici (de două  ori),Slavă... al  Sfântului  Gheorghe, Åži acum... al Născătoarei. ObiÅŸnuitele  Catisme ÅŸi Sedelnele Octoihului , Citirea ÅŸi Psalmul  50. Apoi Canonul Octoihului,  cu Irmosul, pe ÅŸase, apoi Canonul Mucenicilor cu Irmosul, pe patru ,glas 4 ÅŸi al Sfântului Gheorghe pe patru ,glas 4. Dupa Cântarea a treia,  Condacul Mucenicilor glas 2, Podobia:  Cele de sus căutând...; ÃŽnÅ£elepte întru cele dumnezeieÅŸti..., Icosul ÅŸi Sedealna Mucenicilor,glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., apoi Slavă... a Sfântului  Gheorghe, glas 8; Åži acum... a Născătoarei.   După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Sfântului Gheorghe, glas 8, Podobia: Apărătoare Doamnă...;  Către apărarea  ÅŸi   fierbintea ta sprijinire..., ÅŸi Icosul. După   Cântarea a noua,  Luminânda Octoihului, apoi a Mucenicilor , Slavă... a Sfântului Gheorghe, Åži acum...a Născătoarei. Stihoavna Octoihului ÅŸi Stihira Mucenicilor, cu Stihurile ei, glas  2: O sfinÅ£i binecredincioÅŸi..., Slavă... a Sfântului Gheorghe, glas 4, însuÅŸi glasul: Diamantul cel gândit al răbdării, duhovniceÅŸte să-l laudăm fraÅ£ilor..., Åži acum...a Născătoarei. Apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule..., ÅŸi după Tatăl  nostru..., Troparele SfinÅ£ilor Mucenici; Slavă... al Sfântului Gheorghe,  Åži acum... al Născătoarei. Ecteniile  ÅŸi Otpustul ÅŸi Ceasurile după rânduială.

La Liturghie, Prochimenul, glas 4: SfinÅ£ilor care sunt pe pământul lui...; cu Stihul: Mai înainte vedeam pe Domnul înaintea mea pururea...  Apostolul din Cartea cea către Efeseni: FraÅ£ilor întăriÅ£i-vă întru Domnul... Aliluia, glas 4: Strigat-au drepÅ£ii..., cu Stihul: Multe sunt supărările drepÅ£ilor... Evanghelia de la Luca: Zis-a Domnul  ucenicilor Săi: PăziÅ£i-vă de oameni că îşi vor pune mâinile peste voi..., ÅŸi Priceasna: BucuraÅ£i-vă drepÅ£ilor...

 

ÎN ZIUA A PATRA POMENIREA CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU IOANICHIE CEL MARE ŞI AL SFÂNTULUI MUCENIC NICANDRU EPISCOPUL MIRELOR LICHIEI ŞI A PREOTULUI ERMEU

La Vecernie se pun trei Stihiri ale Cuviosului, glas 4, Podobia: Cel ce de sus eÅŸti chemat..., ÅŸi trei ale Mucenicului, glas 2, Podobia: Când de pe lemn..., Slavă... glas 2: Cu cuget viteaz săvârÅŸind nevoinÅ£a pustnnicească..., Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Slavă... glas 8: MulÅ£imile monahilor... Åži acum ... a Născătoarei.   Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...,Troparul glas 8: Cu, curgerile lacrimilor tale...; Slavă... al Mucenicului glas 4: Mucenicul Tău, Doamne..., Åži acum... al Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie,  la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Cuviosului (de două ori), Slavă... al Mucenicului, Åži acum... al Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Octoihului , Citirea ÅŸi Psalmul 50. Un Canon al Octoihului, cu Irmosul, pe ÅŸase , apoi unul  al Cuviosului, pe patru, glas 4 ÅŸi unul al Mucenicului pe patru, glas 4. După Cântarea a treia, Sedealna Cuviosului, glas  8, Podobia: Pe  înÅ£elepciunea  ÅŸi  cuvântul lui  Dumnezeu..., Slavă... a Mucenicului,  glas 8, Åži acum... a Născătoarei, sau a Crucii Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Cuviosului, glas 8, Podobia: Apărătoare Doamnă...; Stea prealuminoasă, te-ai arătat pe pământ... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă...a Sfântului, Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului,  Slavă... a Cuviosului glas 6, însuÅŸi glasul: Pe cel după chip păzindu-l..., Åži acum... a Născătoarei. Apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule..., ÅŸi după Tatăl nostru..., Troparul Cuviosului, Slavă... al  Mucenicului,  Åži acum... al Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile se fac după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie, Prochimenul glas 7: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului lui..., cu Stihul: Ce voi răspăti Domnului... Apostolul din Cartea cea către Galateni: FraÅ£ilor, roada duhului... Aliluia glas 6: Fericit bărbatul care se teme de Domnul..., cu Stihul: Puternică pe pământ va fi sămânÅ£a lui...  Evanghelia de la Matei: ÃŽn vremea aceea mergea după Iisus popor mult..., Priceasna: ÃŽntru pomenire veÅŸnică...

 

ÃŽN ZIUA A CINCEA POMENIREA SFINÅ¢ILOR MUCENICI GALITION ÅžI EPISTIMIA

La Vecernie punem trei Stihiri ale Octoihului şi trei ale Mucenicilor, glas 8, Podobia: O, preaslăvită minune..., Stihoavna Octoihului, Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule..., şi după Tatăl nostru..., Troparul Mucenicilor, glas 4: Mucenicii Tăi, Doamne..., Slavă... Şi acum... al Născătoarei; apoi Ecteniile şi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul..., punem Troparul SfinÅ£ilor Mucenici (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. Apoi Catismele ÅŸi Sedelnele Octoihului, Citirea ÅŸi Psalmul 50. Amândouă Canoanele Octoihului, ÅŸi Canonul Mucenicilor  pe patru,  glas 8. După Cântarea a treia, Sedealna Octoihului, glas 4, Podobia: Degrab ne întâmpină pe noi..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei.  După Cântarea a  ÅŸasea, Condacul glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...; Mucenici ai lui Hristos, între popoare v-aÅ£i  numărat..., ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a SfinÅ£ilor, Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului,apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule...; ÅŸi după Tatăl nostru...; Troparul SfinÅ£ilor, Slavă... Åži acum... al Născătoarei, apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul.

 Ceasurile ÅŸi Liturghia se fac după rânduiala obiÅŸnuită.

Într-această zi pomenim şi Adormirea celui întru Sfinţi Părintelui nostru Ioan, arhiepiscopul Novogorodului, Făcătorul de minuni . Se săvârşeşte Soborul lui, acolo unde sunt Moaştele lui sau la Bisericile care-i poartă Hramul.

 

ÎN ZIUA A ŞASEA POMENIREA CELUI ÎNTRU SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU PAVEL MĂRTURISITORUL, EPISCOPUL CETĂŢII CONSTANTINOPOL

La Vecernie, la: Doamne strigat-am... punem Stihirile Sfântului pe ÅŸase, glas 4, Podobia: Dat-ai semn...; Slavă... glas 1: Cu arhierească podoabă te-ai îmbrăcat..., Åži acum...  a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. Stihoavna Octoihului ÅŸi Stihira Sfântului, glas 1, cu Stihurile ei:  PreoÅ£ii Tăi se vor îmbrăca întru dreptate...; Preacuvioase părinte Pavel, cu fapte bune te-ai îmbrăcat de la Hristos Dumnezeu..., Slavă... glas 2: Noianul pustniciei înotându-l...; Åži acum... a Născătoarei. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule..., ÅŸi după Tatăl nostru... Troparul Sfântului glas 3: Prin mărturisirea dumnezeieÅŸtii credinÅ£e alt Pavel..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul..., punem Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. Apoi obiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Octoihului,  Citirea ÅŸi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului, fără de Mucenicine, pe opt ÅŸi Canonul Sfântului, pe ÅŸase, glas 4. După Cântarea a treia, Sedealna Sfântului, glas 3, Slavă... altă  Sedealnă, glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea  ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...; Strălucind pe pământ ca o stea lumină cerească...ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slava... a Sfântului Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Slava... Sfântului glas 7: Plecatu-te-ai întru adâncurile duhului..., Åži acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoare. Apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule..., ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum...a  Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul.

Ceasurile se fac după rânduiala obişnuită.

La Liturghie, punem Fericirile Octoihului pe patru şi din Canonul Sfântului de la Cântarea a treia pe patru. Prochimenul glas 7: Lăuda-se-vor Cuvioşii întru Slavă...; cu Stihul: Cântaţi Domnului cântare nouă... Apoi, Apostolul din Cartea cea catre Evrei: Fraţilor, Arhiereu ca acesta se cuvenea să avem... Aliluia glas 2: Preoţii Tăi se vor îmbrăca întru dreptate...; Evanghelia de la Luca: Tot cel ce Mă va mărturisi pe Mine... Priceasna: Întru pomenire veşnică...

Tot întru această zi pomenirea PreaCuviosului Părintelui nostru Varlaam al Hotinului de la Novogorod, Făcătorul de minuni. Se săvârÅŸeÅŸte Soborul  lui unde sunt MoaÅŸtele lui ÅŸi la Bisericile care-i poartă Hramul.

 

ÃŽN ZIUA A ÅžAPTEA POMENIREA SFINÅ¢ILOR TREIZECI ÅžI TREI DE MUCENICI, CEI DIN MELITINA ÅžI A PREA CUVIOSULUI PÄ‚RINTELUI NOSTRU ÅžI FÄ‚CÄ‚TORUL DE MINUNI LAZÄ‚R, CEL CE ÃŽN  MUNTELE GALISIULUI A PUSNICIT

La Vecernie se pun  trei Stihiri ale Mucenicilor, glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., ÅŸi trei ale Cuviosului, glas 6, Podobia: Toată nădejdea punându-ÅŸi..., Slavă... a Cuviosului glas 6: Cuvioase părinte, în tot pământul..., Åži acum... a Născătoarei. Se pune   Stihoavna Octoihului, Slavă...a Cuviosului, glas 6: Cuvioase părinte, în tot pământul ai ieÅŸit..., Åži acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoare. Acum slobozeÅŸte.. Sfinte Dumnezeule...,  ÅŸi după Tatăl nostru..., Troparul Mucenicilor,glas 4: Mucenicii Tăi,Doamne..., Slavă... al Cuviosului glas 8: Cu rugăciunile cele  cu  privegheri ÅŸi cu râurile lacrimilor stâlpul Å£i-ai udat... Åži acum... a Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul .

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul..., Troparul Mucenicilor (de două ori), Slavă... a CuvioÅŸilor, Åži acum...a Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Se pune un Canon al  Octoihului cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi  unul  al Mucenicilor, glas 8, cu Irmosul, pe patru ÅŸi unul al Cuviosului glas 2, pe patru. După Cântarea a treia, Condacul Cuviosului glas 4, Podobia:   Arătatu-te-ai astăzi...; Ca pe un luminător prea mare... ,Sedealna Mucenicilor glas  8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul..., Slavă... a Cuviosului ,glas 3, Åži acum...a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Mucenicilor glas 8, Podobia: Ca niÅŸte pârgă a firii...; Ceată de  mucenici strălucită ÅŸi de lumină purtătoare..., ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, apoi a Mucenicilor, Slavă...a Cuviosului, Åži acum...a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Slavă...a Cuviosului glas 5: Cuvioase Părinte, n-ai dat somn ochilor tăi..., Åži acum... a Născătoarei. Apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule..., ÅŸi după Tatăl nostru..., Troparul Mucenicilor, Slavă... al Cuviosului, Åži acum... al Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul.

Ceasurile se fac după rânduiala obişnuită.

La Liturghie punem Prochimenul glas  7:  Scumpă este înaintea Domnului... , cu Stihul:  Ce vom răsplăti Domnului... Apostolul din Cartea cea către Galateni: FraÅ£ilor, roada duhului... Aliluia glas 6: Fericit bărbatul care se teme de Domnul..., cu Stihul: Puternică pe pământ va fi sămânÅ£a lui... Evanghelia de la Matei: ÃŽn vremea aceea mergea după Iisus popor mult... Priceasna: ÃŽntru pomenire veÅŸnică...

 

ÎN ZIUA A OPTA SOBORUL SFÂNTULUI ARHANGHEL MIHAIL ŞI AL CELORLALTE FĂRĂ DE TRUPURI PUTERI

Dacă este Hramul Arhanghelului Mihail sau dacă va voi cel mai  mare facem Priveghere.

Seara la Vecernia cea mică, la: Doamne strigat-am..., punem Stihirile pe patru, glas 1,  Podobia: Prea  lăudaÅ£ilor mucenici...; Slavă...glas 4: ÃŽncepătorule al rânduielilor ÅŸi al cetelor îngereÅŸti...,Åži acum ... a Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile glas 6, Podobia: A treia zi ai înviat...,Slavă... Åži acum... a Născătoarei.  Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule..., ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul glas 4: Mai marilor voievozi..., Slavă...  Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii. Ectenia cea mică ÅŸi Otpustul.       

La Vecernia cea mare cântăm: Fericit bărbatul...,  prima Slavă.... La: Doamne strigat-am... se pun Stihirile pe opt, Podobia: Ca pe un viteaz..., apoi alte Stihuri, acelaÅŸi glas, Podobia: Dat-ai semn... , Slavă..., glas 6: BucuraÅ£i-vă împreună cu noi..., Åži acum... a Născătoarei, acelaÅŸi glas:  BucuraÅ£i-vă împreună cu noi toate cetele fecioarelor... Vohodul, Prochimenul zilei ÅŸi trei Citiri, prima: de la Isus Navi:  Fost-a când era Isus în  Ierihon...; a doua de la Judecători: Fost-a în zilele acelea, când s-a întărit Madian...; ÅŸi a treia din Proorocia Isaiei: AÅŸa grăieÅŸte Domnul «tot pământul să strige  »... La Litie punem Stihirile glas 1, Slavă... glas 4: Cu guri de foc te laudă pe tine..., Åži acum... glas 4: Astăzi biserica ceea ce a încăput pe Dumnezeu....  La Stihoavnă punem Stihirile glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti...,ÃŽngereÅŸte cei din lume prăznuind..., Slavă...  Åži acum... glas 8: Pe cela ce eÅŸti mai  mare al cetelor ÅŸi apărător... Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru..., iar dacă se face Binecuvântarea pâinilor punem Troparul SfinÅ£ilor (de două ori) ÅŸi: Născătoare de Dumnezeu Fecioară...  (o dată); dacă nu, atunci punem Troparul SfinÅ£ilor, Slavă...  Åži acum...a Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul..., punem Troparul SfinÅ£ilor (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii. ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele SfinÅ£ilor ÃŽngeri, cu Stihira Născătoarei lor. Apoi citim Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, pentru Serafimi. Polieleul, cu Stihirile Mărimurilor lui ÅŸi Sedealna (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei ei ÅŸi Citirile. Antifonul întâi  glas 4, Prochimenul glas 4: Cel ce faci pe îngerii tăi duhuri..., Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul: VedeÅ£i să nu dispreÅ£uiÅ£i pe vreunul dintre cei mai mici ai Mei... Psalmul 50 ÅŸi  Stihira glas 6, apoi: ÃŽnvierea lui Hristos văzând... Canonul Născătoarei de Dumnezeu, glas 8, cu Irmosul, pe ÅŸase, ÅŸi două canoane ale ÃŽngerilor celor fără de trupuri, primul cu Irmosul, pe opt ÅŸi al doilea tot pe opt. Catavasiile: Deschide-voi gura mea... După Cântarea a  treia, Sedealna glas  8, Podobia: Porunca cea cu taină...(de două ori), Slavă...Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul, glas 2: Mai marilor voievozi ai lui Dumnezeu, slujitorii DumnezeieÅŸtii slave..., Icosul ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda: Cu dumnezeieÅŸtile străluciri ale prealuminatei Treimi, negrăit fiind luminat..., Slavă...: Peste stăpâniri  ÅŸi peste puteri..., Åži acum...a Născătoarei. La, Laude punem Stihirile pe patru, glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti...,Slavă... glas 5: Unde umbreÅŸte darul Arhanghelului..., Åži acum... a Născătoarei:  Fericimu-te pe Tine...  Doxologia mare, iar după Sfinte Dumnezeule..., Troparul SfinÅ£ilor, Slavă...Åži acum... a Născătoarei: Taina cea din veac ascunsă... Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile merg după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie punem Fericirile din Canonul cel dintâi, de la Cântarea a treia pe patru ÅŸi din Canonul al doilea, de la Cântarea a ÅŸasea pe patru. Prochimenul glas 4: Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri..., cu Stihul: Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.... Apostolul din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor, dacă, cuvântul  cel prin îngeri grăit a fost adevărat..., Aliluia, glas 2: LăudaÅ£i-l pe Domnul toÅ£i îngerii lui..., cu Stihul: El a zis ÅŸi s-a făcut... Evanghelia de la  Luca: Zis-a Domnul Uceniclor Săi: Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine mă ascultă... Priceasna: Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri...

 

ÃŽN ZIUA A NOUA POMENIREA SFINÅ¢ILOR MUCENICI ONISIFOR ÅžI PORFIRIE ÅžI A CUVIOASELOR MAICILOR NOASTRE MATRONIA ÅžI  TEOCTISTA

La Vecernie punem trei Stihiri ale Mucenicilor glas 8, Podobia: O, preaslăvită  minune... ÅŸi trei ale Cuvioasei glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă...Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte  Dumnezeule..., ÅŸi după Tatăl nostru...,Troparul Mucenicilor glas 4:  Mucenicii Tăi ,Doamne..., Slavă... al Cuvioasei glas 8: ÃŽntru tine, maică...,Åži acum... a Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul.

Slujba Cuvioasei Teoctista se va cânta la Pavecerniţă.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul..., TroparulMucenicilor (de două ori), Slavă... a Cuvioasei, Åži acum... a Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50.  Punem apoi un Canon al Octoihului, cu Irmosul, pe ÅŸase,apoi  unul al Mucenicilor glas 4 ,cu Irmosul, pe patru, ÅŸi unul al Cuvioasei  glas 8 cu Irmosul, pe patru. După Cântarea a treia, Condacul Cuvioasei glas 2, Podobia: Cel ce ai primit darul...,Pentru dragostea Domnului Cuvioasă Matrona... Icosul ÅŸi Sedealna Mucenicilor glas 1, Podobia: Mormântul Tău...; Slavă...a Cuvioasei  glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Mucenicilor, glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...; Doimea Mucenicilor tare pătimind... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului ÅŸi apoi a Mucenicilor, Slava... Cuvioasei, Åži acum...a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... Troparul Mucenicilor, Slavă...al Cuvioasei, Åži acum... al Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile ÅŸi Liturghia se fac după rânduiala obiÅŸnuită.


ÃŽN ZIUA A ZECEA POMENIREA SFINÅ¢ILOR APOSTOLI ERAST, OLIMP, RODION, SOSIPATRU, HELTIE ÅžI CUART

La Vecernie punem trei Stihiri ale Octoihului şi trei ale Apostolilor glas 1, Podobia: Prealăudaţilor Mucenici..., Slavă...Şi acum... a Născătoarei. Apoi Stihoavna Octoihului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru...Troparul Apostolilor glas 3: Sfinţilor Apostoli, rugaţi pe milostivul Dumnezeu... Slavă... Şi acum ... a Născătoarei . Ecteniile şi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul..., punem Troparul Apostolilor (de două ori), Slavă...Åži acum... a Născătoarei. Apoi obiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Punem amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi un Canon al SfinÅ£ilor Apostoli, pe  patru, glas 1.  După Cântarea a treia, Condacul glas 4, Podobia: Arătatu-te-ai astăzi..., Arătatu-s-a astăzi cinstita prăznuire a Apostolilor..., Sedealna glas 1, Podobia: Mormântul tău..., Slavă...Åži acum ... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...; Cu dumnezeiască lumină mintea luminându-se... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă...a SfinÅ£ilor Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna       Octoihului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul SfinÅ£ilor, Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile ÅŸi Liturghia se fac  după rânduiala obiÅŸnuită.

 

ÃŽN ZIUA A UNSPREZECEA POMENIREA SFINÅ¢ILOR MUCENICI  MINA, VICTOR ÅžI VICHENTIE ÅžI A SFINTEI MUCENIÅ¢E ÅžTEFANIDA ÅžI A CUVIOSULUI PÄ‚RINTELUI NOSTRU TEODOR STUDITUL ÅžI MÄ‚RTURISITORUL

La Vecernie punem trei Stihiri ale Mucenicilor glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz... ÅŸi trei ale Cuviosului glas 8, Podobia: O, preaslăvită  minune..., Slavă...  a Mucenicilor glas 6: Iarăşi ne-ai răsărit nouă Pomenirea cea de peste an a luminătorului lumii...,Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Stihira Mucenicilor cu Stihurile ei: Multe sunt supărările drepÅ£ilor..., VeniÅ£i, iubitorilor de pătimiri..., Slavă... a Cuviosului glas 6: Cuvioase părinte, în  tot pământul...; Åži acum... a Născătoarei. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul Mucenicilor glas 4: Mucenicii Tăi,Doamne..., Slavă... al Cuviosului glas 8: Al dreptei credinÅ£e, îndreptătorule..., Åži acum... a Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... se pune  Troparul Mucenicilor (de două ori), Slavă... a Cuviosului Åži acum... a Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme , Sedelnele Octoihului,  Citirea ÅŸi Psalmul 50. Apoi un Canon al Octoihului cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi unul al Mucenicilor glas 4, pe patru, ÅŸi al Cuviosului glas 8, pe  patru. După Cântarea a treia, Condacul Cuviosului glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...; Pustnicească ÅŸi întocmai cu a îngerilor viaÅ£a ta... ÅŸi Icosul. Sedealna Mucenicilor glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... a Cuviosului glas 3, Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Mucenicilor glas 4,  Podobia: Arătatu-te-ai astăzi..., De la oastea cea vremelnică te-a răpit pe tine...ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului ÅŸi a Mucenicilor, Slavă... a Cuviosului, Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna  Octoihului, apoi Stihira Mucenicilor glas 2, cu Stihurile ei: Strigat-au drepÅ£ii ÅŸi Domnul i-a auzit pe dânÅŸii..., VeniÅ£i, credincioÅŸilor, să cinstim pe răbdătorul de chinuri Mina..., Slavă...a Cuviosului, glas 8: MulÅ£imile monahilor..., Åži acum... a Născătoarei. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul Mucenicilor, Slavă...a Cuviosului, Åži acum... a Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile merg după  rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie  punem Prochimenul glas 4: SfinÅ£ilor care sunt pe pământul lui..., cu Stihul: Mai  înainte  vedeam  pe Domnul înaintea mea pururea... Apostolul din Cartea cea către Efeseni: FraÅ£ilor, întăriÅ£i-vă întru Domnul..., ÅŸi apoi al Cuviosului din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor, spuneÅ£i-vă mai marilor voÅŸtri.... Aliluia, glas 4: Strigat-au drepÅ£ii.., cu Stihul: Fericit bărbatul care se teme de Domnul... Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul: Tot cel ce Mă va mărturisi pe Mine..., apoi a Cuviosului tot de la Matei: ÃŽn vremea aceea mergea după Iisus popor mult... Priceasna:  BucuraÅ£i-vă drepÅ£ilor, întru Domnul...

Tot într-această zi pomenim Adormirea Sfântului ÅŸi Fericitului Maxim al Moscovei, cel nebun pentru Hristos, Făcătorul de minuni. Soborul lui se săvârÅŸeÅŸte unde sunt MoaÅŸtele sale ÅŸi  la Bisericile care-i poartă Hramul.

 

ÎN ZIUA A DOISPREZECEA POMENIREA CELUI ÎNTRE SFINŢI, PĂRINTELUI NOSTRU IOAN CEL MILOSTIV PATRIARHUL ALEXANDRIEI ŞI A PREA CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU NIL SINAITUL

Seara la: Doamne strigat-am...  se  pun trei Stihiri ale Sfântului Ioan glas 4, Podobia: Dat-ai semn... ÅŸi trei ale Cuviosului glas 8, Podobia: Ce vă vom numi pe voi..., Slavă... a Sfântului Ioan glas 2: Izvorul  milosteniei îl dăruieÅŸte celor lipsiÅ£i..., Åži acum...a Născătoarei. Stihoavna Octoihului,Slavă... a Sfântului Nil Sinaitul glas 8: MulÅ£imile monahilor..., Åži acum... a Născătoarei. Apoi, Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul Sfântului Ioan, glas  8: ÃŽntru răbdarea ta Å£i-ai agonisit plată Cuvioase Părinte...,Slavă... al Cuviosului, acelaÅŸi glas: Cu curgerile lacrimilor tale..., Åži acum... al  Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul..., Troparul Ierarhului (de două ori), Slavă...al Cuviosului Åži acum... al Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50.   Un Canon al Octoihului cu Irmosul,  pe 6 ÅŸi două ale SfinÅ£ilor, unul al Sfântului Ioan, glas 8, pe patru ÅŸi unul al Cuviosului, glas 8, pe patru. După Cântarea a treia, Condacul   Sfântului Nil Sinaitul glas  8, Podobia: Apărătoare Doamnă..., Zburdările patimilor celor răzvrătitoare de la trup le-ai tăiat Nile fericite..., apoi Icosul  ÅŸi Sedealna Sfântului Ioan glas  8, Podobia:Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... a Cuviosului Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Sfântului Ioan glas  2, Podobia: Cele de sus căutând..., Bogăţia ta  ai  împărÅ£it săracilor..., apoi Icosul. După Cântarea a noua,  Luminânda Octoihului ÅŸi a Sfântului Ioan. Apoi Slavă...a Cuviosului, Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Slavă... a Cuviosului glas  6: Cuvioase părinte în tot pământul a ieÅŸit..., Åži acum... a Născătoarei. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... Troparul Sfântului Ioan, Slavă...al Cuviosului, Åži acum ... al Născătoarei . Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Liturghie se pun Fericirile Octoihului pe patru ÅŸi ale Arhiereului de la Cântarea a treia,  pe patru. Prochimenul glas 7: Scumpă este înaintea Domnului..., cu Stihul: Ce vom răsplăti Domnului... Apoi Apostolul din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor, având un  Arhiereu mare ca acesta..., Aliluia glas 2: Gura dreptului se va învăţa înÅ£elepciune..., cu Stihul: Legea Dumnezeului lui în inina lui... Evanghelia de la Luca: ÃŽn vremea aceea stătea Iisus la loc ÅŸes.... Apoi Priceasna: ÃŽntru pomenire  veÅŸnică....

 

ÎN ZIUA A TREISPREZECEA POMENIREA CELUI ÎNTRU SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU IOAN HRISOSTOMUL ARHIEPISCOPUL CONSTANTINOPOLULUI

În această zi se face Priveghere.

La  Vecernia cea mică punem Stihirile glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti..., Cu Botezătorul asemenea numindu-te l-ai urmat cu înfrânarea părinte..., Slavă... glas  4: Organ ai fost insuflat de Dumnezeu Crisostoame... Åži acum... a Născătoarei: IzbăveÅŸte-ne pe noi de nevoile noastre... La Stihoavna punem Stihirile glas 2, Podobia: Casa Efratului..., TrâmbiÅ£a cea cu chip de aur..., cu Stihurile lor, Stihul 1: Gura mea va grăi înÅ£elepciune...,Stihul al doilea: PreoÅ£ii Tăi se vor îmbrăca întru dreptate...,Slavă... aceeaÅŸi Podobie; apoi: ÃŽntru o stăpânie a cinstitei Treimi ne-ai învăţat drepte..., Åži acum... a Născătoarei: Fecioară roagă pe Dumnezeu  Cuvântul Cel ce S-a născut din Tine... Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul glas 8: Darul gurii ca niÅŸte lumină de foc strălucind lumea a luminat, visteriile neiubirii de arginÅ£i în lume le-au aÅŸezat. ÃŽnălÅ£imea smeritei cugetări nouă ne-ai arătat, cea din cuvintele tale învăţându-ne părinte Ioane Crisostoame, roagă pe cuvântul Hristos Dumnezeu să ne mântuiască sufletele noastre..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei apoi Ectenia cea mică  ÅŸi Otpustul.

La Vecernia cea mare cântăm: Fericit bărbatul...,  prima Slavă...La: Doamne strigat-am... se pun Stihirile pe opt, glas  4, Podobia:Ca pe un viteaz...; TrâmbiÅ£a cea cu aur ferecată organul cel de Dumnezeu insuflat..., Slavă... glas  6: Cuvioase de trei ori fericite Prea Sfinte Părinte.., Åži acum... a Născătoarei: Cine nu te va ferici pe tine..., Vohodul ÅŸi Prochimenul zilei ÅŸi trei Citiri cele ArhiereÅŸti. La  Litie punem Stihira Hramului ÅŸi Samoglasnicele Sfântului, glas 1: Luminătorule Ioane... ÅŸi celelalte, Slavă... glas  4, însuÅŸi glasul: Cu cuviiţă era  împărăteasa înÅ£elepÅ£ită, pe Ioan a-l avea arhiereu..., Åži acum... a Născătoarei: Pe Tine zid te avem Născătoare de Dumnezeu.... La Stihoavnă se pun  Stihirile glas 5, Podobia:Bucură-te cămara pustnicilor...; Bucură-te organul cel cu aur strălucit ÅŸi veselitor ÅŸi de Dumnezeu insuflat al Bisericii...; cu Stihurile lor, Slavă... glas  6: Trâmbiţă cu glas de aur te-ai arătat Grăitorule de Aur Crisostoame..., Åži acum... a Născătoarei: Făcătorul ÅŸi izbăvitorul meu... Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... la Binecuvântarea pânilor punem Troparul Sfântului, glas 8: Darul gurii tale ca niÅŸte lumină de foc..., (de două ori) ÅŸi al Născătoarei  (o dată): Născătoare de Dumnezeu Fecioară... ÅŸi Citirea. Iar unde nu se face Priveghere de toată noaptea, după Tropar se pune :Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul...  punem Troparul Sfântului (de două ori),Slavă...Åži acum...al Născătoarei: Cela ce pentru noi Te-ai născut din Fecioară... ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Sfântului, cu Stihira Născătoarei lor. Apoi facem Citire din viaÅ£a Sfântului, după care se pune Polieleul cu Stihirile Mărimurilor lui ÅŸi Sedealna glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu...(de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Apoi Citire ÅŸi după aceea Antifonul întâi,  glas 4 ÅŸi Prochimenul glas 4: Gura mea va grăi înÅ£elepciune..., cu Stihul: AuziÅ£i acestea toate neamurile.... Apoi: Toată suflarea să laude pe Domnul... ÅŸi  Evanghelia de la Ioan: Zis-a Domnul, cel ce nu intră pe uşă..., Psalmul 50 ÅŸi Stihira glas 6: Vărsa-tu-Å£i-s-a darul pe buzele tale Cuvioase Părinte... Canonul Născătoarei de Dumnezeu cu Irnosul pe ÅŸase, glas 6 ÅŸi Canonul Sfântului pe patru, acelaÅŸi glas. Catavasile: Deschide-voi gura mea...  După  Cântarea a treia,  Sedealna Sfântului,  glas 8: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi Cuvântul lui Dumnezeu... (de două ori), Slavă..., acelaÅ£i glas, Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul glas 6, Podobia: ÃŽmplinind rânduiala cea pentru noi..., Din cer ai luat darul cel Dumnezeiesc..., apoi Icosul ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda, apoi Slavă..., cealaltă Stihiră, Åži acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile glas 4, Podobia: Dat-ai semn...., Vas preacinstit al Sfântului Duh...; Slavă... glas  8: Cu cuvinte de aur ÅŸi învăţături de Dumnezeu grăitoare..., Åži acum... a Născătoarei: Stăpână primeÅŸte...  Apoi Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule...ÅŸi celelalte, Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... a Născătoarei: Cel ce pentru noi Te-ai născut din Fecioară... Ecteniile ÅŸi  Otpustul, ÅŸi se miruiesc fraÅ£ii cu undelemn din candela Sfântului. Apoi Ceasul 1 ÅŸi Otpustul cel final.  Celelalte Ceasuri se fac după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie punem Fericirile din Canonul Sfântului, de la Cântarea a treia ÅŸi a ÅŸasea.  După Vohod, se pune Troparul  Hramului Domnului Hristos sau al Născătoarei de Dumnezeu ÅŸi apoi al Sfântului, Slavă... Condacul  Sfântului, Åži acum... al Hramului Născătoarei de Dumnezeu, sau: Ceea ce eÅŸti părtinitoare a creÅŸtinilor... Prochimenul glas 1: Gura mea va grăi înÅ£elepciune..., cu Stihul: AuziÅ£i acestea toate neamurile... Apostolul din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor, Arhiereu ca acesta se cuvenea să avem..., Aliluia glas 2: Gura dreptului  va grăi înÅ£elepciune...Evanghelia din Cartea cea către Ioan: Zis-a Doamnul: Eu sunt uÅŸa... Priceasna: ÃŽntru pomenire veÅŸnică...

Se cuvine să ÅŸtim:  La masă se face fraÅ£ilor mare mîngâiere.

În ziua a paisprezecea se lasă sec de carne în afară de două zile şi anume dacă s-ar întâmpla miercurea sau vinerea Pomenirea Sfântului Apostol Filip, atunci facem lăsat de sec de carne în ziua 13, în ziua pomenirii Sfântului Ioan Gură de Aur, pentru că în zilele de miercuri şi vineri nu îndrăznim nicidecum să lăsăm sec de carne, pentru că acest lucru este oprit de Sfintele cărţi.(Ziua când se lasă sec este ultima zi când se mănâncă de dulce sau de frupt)

 

ÎN ZIUA A PAISPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI ÎNTRU TOT LĂUDATULUI APOSTOL FILIP

La Vecernie la: Doamne strigat-am... punem StihirileApostolului pe ÅŸase, glas 6, Podobia: Toată nădejdea punându-ÅŸi..., Slavă...  glas 6: Cu fulgerele luminii celei mari Filipe înfocându-te..., Åži acum... Cine nu te va ferici pe tine... La Stihoavna se pun Stihirile glas 8, Podobia: O preaslăvită minune... Slavă... glas 2: Lăsând cele de pe pământ... Åži acum...a Născătoarei ÃŽnvierii. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru..., Troparul glas 3: Apostole Sfinte Filipe.., Slavă... Åži acum... al Născătoarei, apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Doamnul... se pune  Troparul Apostolului (de două ori), Slavă... Åži acum...al Născătoarei ÃŽnvierii. ObiÅŸnuitele Catisme, apoi Sedelnele Apostolului, cu Stihira Născătoarei lor ÅŸi citim ViaÅ£a Apostolului. Iar partea cea rămăsă din Citirea Sfântului Ioan Gură de Aur se cuvine să se citescă la Masă. Apoi Psalmul 50. La Canoane punem Canonul Născătoarei de Dumnezeu, glas  5, cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi apoi al Apostolului glas  6, cu Irmosul, tot pe ÅŸase. După Cântarea a treia, punem Sedealna glas  8: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... altă Sedealnă, Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul glas 8: Ucenicul ÅŸi prietenul Tău...,  apoi Icosul ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua, punem Luminânda Apostolului  (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile Apostolului pe patru, glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti..., Slavă... glas 3: Pescuirea peÅŸtilor întru vânarea oamenilor schimbând-o..., Åži acum... a Născătoarei: Născătoare de Dumnezeu folositoarea tuturor... Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... ÅŸi celelalte, Troparul Apostolului, Slavă... Åži acum...al Născătoarei: Pe Tine ceea ce ai grăbit mântuirea..., apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi Ceasul 1.

 La Liturghie punem Fericirile Apostolului, din Canonul Apostolului ,de  la Cântarea a treia ÅŸi a ÅŸasea pe opt. Prochimenul glas 8: ÃŽn tot pământul... cu Stihul: Cerurile spun slava lui Dumnezeu... Apoi Apostolul din Cartea cea către Corinteni: F-raÅ£ilor, Dumnezeu pe noi Apostolii cei mai de pe urmă... Aliluia glas 8: Mărturisi-vor cerurile minunile Tale Doamne... apoi Evanghelia de la Ioan: ÃŽn vremea aceea a voit Iisus să meargă în Galileea... Apoi pricesna: ÃŽn tot pământul....

La masă se face iarăşi mângâiere fraţilor.

Se cuvine să ÅŸtim: Că mâine dimineaţă adică în ziua a 15-a a lunii Noiembrie se începe Postul NaÅŸterii Domnului Hristos, deci Sfînta Patruzecime. Deci suntem datori în aceste 40 de zile să păzim în fiecare săptămână, trei zile postindu-le fără untdelemn ÅŸi vin: Luni, Miercuri ÅŸi Vineri. Iar dacă se va întâmpla vreun Sfânt mare în aceste zile întru Pomenirea lui dezlegăm ÅŸi facem Praznic pentru dragostea Sfântului. Adică în ziua a 16-a, a 23-a ÅŸi a 30-a ale lunii Noiembrie. Åži în zilele 4,5,6, 9, 17 ÅŸi 20 ale lunii Decembrie. Dacă aceste zile se vor întâmpla MarÅ£i sau Joi atunci mâncăm peÅŸte iar dacă va fi Luni, Miercuri sau Vineri dezlegăm numai la untdelemn ÅŸi vin, iar peÅŸte nu mâncăm în afară de faptul dacă se va întâmpla să fie Hramul Bisericii. Deci dacă se va întâmpla Hramul vreunui Sfânt dintre aceÅŸtia în mănăstire atunci dezlegăm la peÅŸte ÅŸi la vin în orice zi ar cădea. Iar la Sărbătoarea Intrării Născătoarei de Dumnezeu în Biserică, în orice zi se va îtâmpla, chiar dacă va fi Miercuri sau Vineri dezlegăm ÅŸi la peÅŸte. Iar unele Tipice de la ziua  a 9-a a lunii Decembrie poruncesc să postim ÅŸi la peÅŸte, să nu mai facem nici un fel de dezlegări, în afară de Sâmbătă ÅŸi Duminică ÅŸi de va fi Hramul vreunui Sfânt (când se dezleagă) Iar din ziua a 20-a până în ziua a 25-a lunii Decembrie chiar de va fi vreun  Sfânt , în ziua de Sâmbătă ÅŸi Duminică nu mâncăm peÅŸte.

Se cuvine să ÅŸtim ÅŸi acestea: De se va întâmpla începutul Postului acestuia Sâmbăta sau  Duminica, în aceste două zile cântăm la: Dumnezeu este Domnul..., Troparul SfinÅ£ilor Mărturisitori, iar după Cântarea a ÅŸasea se pune  Condacul lor ÅŸi Stihirile  lor cele Samoglasnice, la rândul lor. Iar de se va întâmpla în vreuna din zilele săptămânii care este de Luni până Vineri, nu ni se cuvine nouă să le cântăm Troparul, ci doar Aliluia, pentru cinstea celor 40 de zile ÅŸi pentru începutul lor. Iar Condacul SfinÅ£ilor Mărturisitori, îl zicem după Cântarea a ÅŸasea, în locul Mucenicinei. ÃŽn zilele acestea în care se cântă Aliluia..., mâncăm o singură dată în zi ÅŸi cântăm toată Slujba cu Metanii precum o cântăm în Postul cel Mare (al Sfintelor PaÅŸti). Iar Ceasurile le cântăm cu Jumătăţile de Ceasuri, fără de Psaltire ÅŸi fără Citiri, ÅŸi toată Slujba o cântăm cu Metanii ca ÅŸi în Postul cel Mare ÅŸi atunci mâncăm o singură dată în zi mâncare uscată.

Se cuvine să ÅŸtim ÅŸi acestea: Că în prima zi a acestui Post la începutul Vecerniei nu spunem nici Sfinte Dumnezeule... ÅŸi nici Metanii nu facem. Nu cântăm nici Aliluia..., ci cântăm Prochimenul zilei. Åži de la: ÃŽnvredniceÅŸte-ne Doamne... începem Metaniile ÅŸi facem trei Metanii. După: Acum slobozeÅŸte...la Sfinte Dumnezeule...  facem trei Metanii ÅŸi după Tatăl nostru...zicem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te... ÅŸi facem o Metanie, ÅŸi celelalte Tropare,le zicem după rânduiala Sfintei Patruzecimi. Apoi:Doamne miluieÅŸte... (de 40 de ori), spunem cu glas lin ÅŸi toÅ£i odată, apoi:  Ceea ce eÅŸti mai cinstită... iar preotul spune: Cel ce este binecuvântat..., iar strana zice Rugăciunea: ÃŽmpărate ceresc... ÅŸi facem trei Metanii mari cu Rugaciunea Sfântului Efrem:Doamne ÅŸi Stăpânul vieÅ£ii mele... Apoi preotul zice: Slavă Å¢ie Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră slavă Å¢ie... ÅŸi Otpustul. La Pavecerniţă, cântăm PavecerniÅ£a cea mică cu începutul fără de Metanii. Numai la: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu... facem trei Metanii. La: Sfinte Dumnezeule... facem trei ÃŽnchinăciuni. După Rugăciunea: Cela ce-n toată vremea ÅŸi-n tot ceasul..., ÅŸi după:  Ceea  ce eÅŸti mai cinstită..., facem trei Metanii mari, cu Rugăciunea Sfântului Efrem ÅŸi celelalte 12 ÃŽnchinăciuni. Åži pe urmă spunem toată Rugăciunea :Doamne ÅŸi Stăpânul vieÅ£ii mele... (o singură dată) cu o Metanie mare. Iar la sfârÅŸit, după Sfinte Dumnezeule..., facem trei ÃŽnchinăciuni ÅŸi Otpustul.

La Miezonoptică, după obiÅŸnuitul început, citeÅ£ul zice: Slavă Å¢ie Dumnezeul nostru slavă Å¢ie... ÅŸi ÃŽmpărate ceresc... ÅŸi cântăm Miezonoptica toată, dintru început cu Metanii precum s-a scris mai înainte pentru Slujba cea din toate zilele. (.....pag. 18,.... unde este rânduiala Slujbelor din cursul săptamânii în toate zilele) ÅŸi după sfârÅŸitul Miezonopticii intrând în Biserică,  preotul face începutul după obicei. Iar citeÅ£ul  începe cu: Sfinte Dumnezeule... fără să facă Metanii ÅŸi celelalte, precum s-a scris mai înainte, pentru Slujba cea de toate zilele, în Capitolul 11.

 La Utrenie, după cei ÅŸase Psalmi, în locul lui: Dumnezeu este Domnul..., cântăm Aliluia..., pe glasul Octoihului ÅŸi Troparele glasului. Apoi obiÅŸnuitele Catisme ÅŸi după fiecare Slavă... facem trei ÃŽnchinăciuni. Se pun Sedelnele Octoihului, cu Stihira Născătoarei lor , Citirea ÅŸi Psalmul 50. Primul Canon al Octoihului cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi al doilea cu Irmosul, pe patru ÅŸi Canonul Sfântului din Minei, cu Irmosul, pe patru. După Cântarea a treia, Sedealna Octoihului ÅŸi a Născătoarei ei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Sfântului, dacă are, iar dacă nu are zicem Mucenicina din Octoih. După Cântarea a noua, Luminânda glasului -Treimica (de trei ori). La: Slavă întru cei de sus..., facem trei ÃŽnchinăciuni, apoi Stihoavna Octoihului, apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului...(o dată) ÅŸi Sfinte Dumnezeule..., cu trei ÃŽnchinăciuni. După Tatăl nostru... punem Troparul: ÃŽn Biserica slavei Tale stând...,Doamne miluieÅŸte..., (de 40 de ori) Slavă... Åži acum..., Ceea ce eÅŸti mai cinstită.... Preotul spune: Cel ce este bineuvântat..., apoi: ÃŽmpărate ceresc... ÅŸi se fac trei Metanii mari ÅŸi celelalte doisprezece ÃŽnchinăciuni ÅŸi pe urmă o Metanie mare, cu Rugăciunea Sfântului Efrem. La fel ÅŸi Ceasul 1, îl zicem cu Metanii, cum se săvârÅŸeÅŸte el în Sfânta Patruzecimea cea Mare (adică în Postul cel Mare.), numai fără de Catisme. Iar: DimineaÅ£a auzi glas meu ÃŽmpăratul meu ÅŸi Dumnezeul meu..., o zicem repede ÅŸi fără de cântare. Asemeni le citim ÅŸi pe celelalte la Ceasuri.

ÃŽn această perioadă a Postului NaÅŸterii Domnului, la Ceasuri ÅŸi la Pavecelniţă nu cântăm Stihirile, nici nu cântăm Troparele, cu cântare, ci toate Troparele, ÅŸi ale Născătoarei, ÅŸi Cu noi este Dumnezeu..., le spunem repede ÅŸi fără de cântare. Åži punem acum ÅŸi Jumătăţile de Ceasuri, la Ceasul 1, la Ceasul 3, la Ceasul 6 ÅŸi la Ceasul 9. Iar după Otpust cei ce voiesc să se mântuiască, să nu iasă din chiliile lor până la toaca Bisericii pentru Ceasuri. Ci unii adică să se îndeletnicească cu Cântarea de Psalmi, alÅ£ii cu Citirile să se îndeletnicească iar alÅ£ii cu lucrul mâinilor. Åži toate acestea să le facă după cum socoteÅŸte că este mai bine Cel mai mare. Iar Slujitorii să fie cu luare aminte la slujbele lor iar la al treilea ceas să toace în toaca cea mică ÅŸi adunându-se în Biserică preotul să binecuvânteze. Iar ÃŽntâi Stătătorul sau CiteÅ£ul zice: Slavă Å¢ie Dumnezeul nostru slavă Å¢ie..., ÅŸi ÃŽmpărate ceresc..., Sfinte Dumnezeule... (de trei ori) făcând Metanii ÅŸi celelalte. După Tatăl nostru...,Doamne miluieÅŸte (de doisprezece ori), Slavă... Åži acum..., VeniÅ£i să ne închinăm..., cu trei Metanii ÅŸi apoi Psalmii cei obiÅŸnuiÅ£i ai Ceasului 3. Apoi Slavă... Åži acum... Aliluia (de trei ori) ÅŸi se fac trei ÃŽnchinăciuni. Apoi Troparul glas 6, care se zice din mijlocul Bisericii, de către preot sau de către Canonarh ÅŸi care este:Doamne cel ce pe Prea Sfântul Tău Duh..., se spune tot până la sfârÅŸit. Apoi strana cea dintâi, zice (de două ori), ÅŸi a doua strană (o dată). Iar preotul spune Stihurile:Stihul întâi: Inimă curată zideÅŸte întru mine Dumnezeule..., Stihul al doilea: Nu mă lepăda pe mine de la faÅ£a Ta..., apoi Slavă... ÅŸi după aceasrta CiteÅ£ul cel rânduit zice:Åži acum... Născătoare de Dumnezeu tu eÅŸti viÅ£a cea adevărată...,apoi se spune: Domnul Dumnezeu bine este binecuvântat..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi se fac trei ÃŽnchinăciuni. După Tatăl nostru...Troparele glas 8: Bine este binecuvântat Hristos Dumnezeul nostru..., Slavă... Grabnică ÅŸi statornică mâncare dă robilor Tăi Iisuse..., Åži acum...Nădejdea ÅŸi părtinirea ÅŸi scăparea creÅŸtinilor..., apoi Doamne miluieÅŸte... (de 40 de ori) ÅŸi Rugăciunea: Cel ce în toată vremea..., apoi Doamne miluieÅŸte... (de trei ori), Slavă...Åži acum... Ceea ce eÅŸti mai cinstită decât Heruvimii... Preotul zice: Dumnezeule milostiveÅŸte-Te spre noi ÅŸi ne binecuvântează... ÅŸi se fac trei Metanii cu Rugăciunea: Doamne ÅŸi Stăpânul vieÅ£ii mele... Apoi celelalte doisprezece ÃŽnchinăciuni ÅŸi pe urmă o Metanie mare cu Rugăciunea spunându-se întreagă. Apoi se spune Rugăciunea: Stăpâne Dumnezeule Părinte AtotÅ£iitorule, ÅŸi după aceasta se începe: VeniÅ£i să ne închinăm... (de trei ori) ÅŸi se fac trei Metanii ÅŸi citim Mijloceasul Ceasului 3. Psalmul 29: ÃŽnălÅ£a-te-voi Doamne că mai ridicat pe mine..., Psalmul 31: FericiÅ£i cei cărora li s-au iertat fărădelegile..., Psalmul 60: Auzi Dumnezeule rugăciunea mea... După acesta urmează Slavă... Åži  acum... Sfinte Dumnezeule..., la care se fac trei Metanii. După Tatăl nostru... punem Troparele glas 4: Dumnezeul PărinÅ£ilor noÅŸtri..., Slavă...:Mucenicii tăi Doamne...,Åži acum...: Zid nebiurit eÅŸti al nostru al credincioÅŸilor...,Doamne miluieÅŸte...(de 40 de ori), Slavă... Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., iar preotul spune: Pentru rugăciunile SfinÅ£ilor PărinÅ£ilor noÅŸtrii..., ÅŸi face trei Metanii mari. După aceasta Rugăciunea marelui Vasile:Doamne Dumnezeul nostru cel ce ai dat pacea Ta ucenicilor Tăi..., ÅŸi punem în continuare ÅŸi Ceasul 6 cu Metaniile, după cum s-a arătat mai înainte.  După cele 16 metanii ÅŸi după Rugăciunea: Stăpâne Dumnezeule Părinte AtotÅ£iitorule..., spunem: VeniÅ£i să ne închinăm... (de trei ori) ÅŸi se fac trei Metanii, ÅŸi citim Mijloceasul Ceasului 6, Psalmul 55: MiluieÅŸte-mă Dumnezeule că m-a necăjit omul..., Psalmul 56: MiluieÅŸte-mă Dumnezeule miluieÅŸte-mă..., ÅŸi Psalmul 64: Dumnezeule spre ajutorul meu ia aminte..., Slavă..., Åži acum... iar după aceea Sfinte Dumnezeule..., cu trei Metanii. După: Tatăl nostru... punem Troparele glas 1: MântuieÅŸteDoamne poporul Tău..., Slavă... Pentru rugăciunile SfinÅ£ilor Tăi..., Åži acum... Pentru rugăciunile tuturor SfinÅ£ilor... Apoi: Doamne miluieÅŸte... (de 40 de ori),  Slavă... Åži acum...Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., Preotul spune: Pentru rugăciunile SfinÅ£ilor PărinÅ£ilor noÅŸtri...ÅŸi se fac trei Metanii mari cu Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. După aceasta se spune:  Rugăciunea marelui Vasile: Dumnezeule ÅŸi Doamne al puterilor..., ÅŸi punem apoi ÅŸi Ceasul 9 cu Metanii, după cum s-a arătat mai înainte. Åži după cele cincisprezece (ÅŸaisprezece) Metanii ÅŸi după Rugăciunea cea obiÅŸnuită, zicem: VeniÅ£i să ne închinăm... (de trei ori) ÅŸi facem trei Metanii. Apoi citim Mijloceasul Ceasului 9 ÅŸi  Psalmii: Psalmul 121: LăudaÅ£i tineri pe Domnul...; Psalmul 137: Mărturisi-mă-voi Å¢ie,Doamne, cu toată inima mea..., ÅŸi Psalmul 139:Scoate-mă Doamne, de la omul viclean..., Slavă..., Åži acum..., Sfinte Dumnezeule... (de trei ori), cu trei Metanii. După: Tatăl nostru... punem Troparul glas 8: Cel ce ai luminat cele pământeÅŸti prin crucea Ta...,  Slavă...: Ca tâlharul mărturisindu-mă strig Å¢ie bunule..., Åži acum...: Pe cel ce S-a răstignit pentru noi... Doamne miluieÅŸte... (de 40 de ori), Slavă...Åži acum... Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., iar preotul spune: Pentru rugăciunile SfinÅ£ilor PărinÅ£ilor noÅŸtri..., ÅŸi se fac trei Metanii mari. După aceasta Rugăciunea marelui Vasile: StăpâneDoamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru..., apoi: Binecuvântează suflete al meu pe Domnul...,Slavă...: Laudă suflete al meu pe Domnul...,Åži acum...: Unule Născut, Fiule... Apoi: ÃŽntru împărăţia Ta, pomeneÅŸte-ne pe noi,Doamne... ÅŸi Fericirile glasului. Apostolul ÅŸi Evanghelia cea de rând ÅŸi apoi: PomeneÅŸte-ne pe noi,Doamne..., se spune simplu, fără de cântare ÅŸi se fac trei Metanii. Apoi: Ceată cerească..., Crezul: Cred ÃŽntr-Unul Dumnezeu...,apoi: SlăbeÅŸte, lasă, iartă Dumnezeule..., ÅŸi după Tatăl nostru... punem  Condacul Hramului ÅŸi al zilei ÅŸi apoi al Sfântului care este de rând. Apoi Slavă..., Cu SfinÅ£ii odihneÅŸte..., Åži acum... al Hramului Născătoarei de Dumnezeu sau: Ceea ce eÅŸti părtinitoare a creÅŸtinilor..., Doamne miluieÅŸte... (de 40 de ori), Slavă...Åži acum...: Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., iar Preotul spune:  Dumnezeule milostiveÅŸte-te spre noi ÅŸi ne binecuvintează..., ÅŸi se fac trei Metanii mari, ÅŸi apoi celelalte doisprezece Metanii ÅŸi pe urmă se face o Metanie mare. Apoi Sfinte Dumnezeule...  cu trei Metanii  mari ÅŸi după: Tatăl nostru..., Doamne MiluieÅŸte...,  (de doisprezece ori) ÅŸi Rugăciunea: Preasfântă Treime... La: Fie numele Domnului  binecuvântat... se fac trei ÃŽnchinăciuni, apoi se pune Psalmul 33: Bine voi cuvânta pe Domnul în  toată vremea... ÅŸi  Otpustul.  După aceea se intră la masă ÅŸi se mănâncă mâncare uscată ÅŸi mergem fiecare la chilia sa.

Trebuie să se ştie şi acestea: că în zillele când se cântă Aliluia şi când citim Mijloceasurile şi facem Metanii şi este Post, atunci nu se face Liturghie în Bisericile cele dreptmăritoare după cum spun Tipicurile.

ÃŽn celelalte zile după Liturghie, odihnindu-ne puÅ£in, atunci când auzim toaca cea mică tocându-se ne adunăm în Biserica cea drept măritoare ÅŸi citim Ceasurile cu Mijloceasurile lor după cum s-a arătat mai sus. Åži dacă va fi: Dumnezeu este Domnul..., atunci se face Slujba Sfântului după cum s-a arătat în zilele cele de rând. Iar dacă este Aliluia... toată Vecernia se face cu Metanii de la început, de asemenea ÅŸi PavecerniÅ£a  cea mare, de la cuvintele: Când am strigat eu către Domnul..., atunci se începe să se facă Metanii ÅŸi fără de schimbare toate se fac cu Metanii. Această rânduială se face ÅŸi Sâmbăta, atât în Postul NaÅŸterii Domnului Hristos, cât ÅŸi în Postul SfinÅ£ilor Apostoli, ÅŸi se va urma întocmai atunci când se va întâmpla să se cânte Aliluia....

 

ÎN ZIUA A CINCISPREZECEA POMENIREA SFINŢILOR MUCENICI ŞI MĂRTURISITORI GURIE, SAMONA ŞI AVIV

La Vecernie  se pune Aliluia... La: Doamne strigat-am... punem  trei Stihiri ale Născătoarei de Dumnezeu, glas 4, Podobia: Dat-ai semn...  ÅŸi trei Stihiri ale Mucenicilor acelaÅŸi glas  ÅŸi aceeaÅŸi Podobie.( La fel se face în toate zilele în care cântăm Aliluia...,adică întâi obiÅŸnuim a cânta Stihirile Născătoarei de Dumnezeu, apoi ale Sfântului. Aceasta pentru că aÅŸa găsim însemnările în toate Mineile cele greceÅŸti). Slavă... glas 2: Edesa se veseleÅŸte...,Åži acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Slavă... glas 2: VeniÅ£i toÅ£i iubitorii de Mucenici..., Åži acum... a Născătoarei. Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... după Tatăl nostru...,dacă este: Dumnezeu este Domnul..., se pune Troparul SfinÅ£ilor, glas 5: Minunile SfinÅ£ilor  Mucenici..., Slavă...  Åži acum...  a Născătoarei  sau a Crucii Născătoare. Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul SfinÅ£ilor (de două ori),Slavă... Åži acum... al Născătoarei. După obiÅŸnuitele Catisme,  Sedelnele Octoihului,  Citirea ÅŸi Psalmul 50. Apoi punem amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul  Mucenicilor,  pe patru, glas 4. După Cântarea a treia, punem Sedealna SfinÅ£ilor  (de două ori) glas 8, Podobia:   Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoare. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul SfinÅ£ilor glas 2, Podobia: Cele de sus căutând... ÅŸi Podobia: De sus înÅ£elepÅ£ilor primind darul... ÅŸi Icosul.  După Cântarea a noua, Luminânda cea a Treimii, iar de este: Dumnezeu este Domnul..., punem Luminânda Octoihului, Slavă... a SfinÅ£ilor, Åži acum...a Născătoarei. Urmează Stihoavna Octoihului,apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru..., dacă nu s-a cântat: Aliluia...,  punem Troparul SfinÅ£ilor, Slavă... Åži acum... al Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi Ceasurile după obicei.

La Liturghie punem Prochimenul glas 4: SfinÅ£ilor care sunt pe pământul  lui..., cu Stihul: Mai înainte vedeam pe Domnul... Apoi Apostolul din Cartea către Efeseni: FraÅ£ilor, întăriÅ£i-vă întru Domnul..., apoi Aliluia...  glas 4: Strigat-au drepÅ£ii..., cu Stihul: Multe sunt supărările drepÅ£ilor... Evanghelia de la Luca: Zis-a Domnul: Tot cel ce Mă va mărturisi pe Mine... Urmează Priceasna: BucuraÅ£i-vă drepÅ£ilor întru Domnul...

 

ÎN ZIUA A ŞAISPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI APOSTOL ŞI EVANGHELIST MATEI

Seara, după obiÅŸnuita Catismă, la: Doamne strigat-am... punem Stihirile Octoihului pe ÅŸase, glas 4, Podobia: Cel ce eÅŸti chemat de sus..., Slavă... acelaÅŸi glas, însuÅŸi, glasul: Lui Hristos Celui ce te-a chemat la ucenicia cea cerească...,Åži acum...:Proorocul David care pentru tine... La Stihoavna punem Stihirile Apostolului glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz...,  cu Stihurile ei, Slavă... glas  6: Dintr-adâncul rătutăţii celei mai de jos...,Åži acum...: Făcătorul ÅŸi Izbăvitorul meu... Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... Troparul glas 3: Apostole Sfinte ÅŸi Evangheliste..., Slavă...Åži acum... al Născătoarei: Pe Tine ceea ce ai mijlocit mântuirea neamului omenesc... Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Apostolului (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. După obiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Apostolului, cu Stihirile Născătoarei lor, Citirea ÅŸi Psalmul 50. Apoi amândouă Canoanele Octoihului pe opt ÅŸi al Apostolului pe ÅŸase, glas 4. Catavasiile:  Deschide-voi gura mea... După Cântarea a treia, Sedealna Apostolului glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea...,Slavă..., altă Sedealnă,  acelaÅŸi glas ÅŸi aceeaÅŸi Podobie, Åži acum...a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălÅ£at pe cruce...; Jugul vămii lepădându-l în jugul dreptăţii te-ai înjugat..., Icosul ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Apostolului, Slavă... altă Luminândă, Åži acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile Apostolului, pe patru, glas 4, Podobia: Dat-ai semn..., Slavă... glas 2: Jugul nedreptăţii lăsându-l..., Åži acum...: MântuieÅŸte din nevoi pe robii Tăi.... Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule...punem Troparul Apostolului, Slavă...Åži acum...Troparul ÃŽnvierii. Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasul 1 ÅŸi celelalte Ceasuri după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie punem Fericirile Apostolului din Canonul  lui, de la Cântarea a treia ÅŸi a ÅŸasea,  pe opt. Prochimenul glas 8: ÃŽn tot pământul..., cu Stihul: Cerurile vestesc slava lui Dumnezeu... Apostolul din Cartea cea către Corinteni: FraÅ£ilor, Dumnezeu pe noi Apostolii cei mai de pe urmă..., Aliluia...  glas 1: Mărturisi-vor cerurile minunile Tale,Doamne..., Evanghelia de la Matei: ÃŽn vremea aceea, trecând Iisus a văzut un om stând la vamă... Priceasna: ÃŽn tot pământul...

 

ÃŽN ZIUA A ÅžAPTESPREZECEA POMENIREA CELUI  ÃŽNTRU SFINÅ¢I PÄ‚RINTELUI NOSTRU GRIGORIE, EPISCOPUL NEOCEZAREI  FÄ‚CÄ‚TORUL DE MINUNI

Seara la: Doamne strigat-am... punem Stihirile Sfântului pe ÅŸase, glas 8, Podobia: Ce vă vom numi pe voi..., Slavă... glas 6:ÃŽntru adâncul vederii      pogorându-te..., Åži acum... a Născătoarei . Stihoavna Octoihului, Slavă... a Sfântului glas 6: Privegherea lui Dumnezeu s-a dat Å£ie...; Åži acum... a Născătoarei. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...,Troparul Sfântului glas 8: ÃŽntru rugăciuni priveghind la lucrările minunilor răbdând..., Slavă...   Åži acum... a Născătoarei,  apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori) Slavă... Åži acum... a Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele  Octoihului, Citirea ÅŸi Psalmul 50. Se pun  amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul  Sfântului pe ÅŸase, glas 8. După Cântarea a treia, Sedealna Octoihului glas 3, Podobia: DumnezeieÅŸtii credinÅ£e...,Slavă...Åži acum...a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Sfântului glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...; Lucrare de multe minuni primind... ÅŸi Icosul . După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfântului, Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Stihira Sfântului glas 4, cu Stihul: PreoÅ£ii Tăi se vor îmbrăca întru dreptate...;  Alegerea arhieriei de la Dumnezeu primind...,  Slavă... glas 8: De ierarhul cel prea vestit întru minuni..., Åži acum... a Născătoarei. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului...  se pune o dată, Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru..., Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul. Åži Ceasurile după obicei.

La Liturghie  punem Fericirile Octoihului pe patru ÅŸi ale Sfântului de la Cântarea a treia, pe patru. Prochimenul glas 7: Scumpă este înaintea Domnului..., cu Stihul: Ce vom răsplăti Domnului... Apostolul din Cartea cea către Corinteni: FraÅ£ilor, fiecăruia se dă arătarea Duhului..., Aliluia...  glas 2: PreoÅ£ii Tăi,Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate... Apoi Evanghelia de la Matei: ÃŽn vremea aceea chemându-i  Iisus pe cei doisprezece..., Priceasna:  ÃŽntru pomenire veÅŸnică...

Tot într-această zi pomenirea Prea Cuviosului Părintele nostru Nicon, Făcătorul de minuni, Ucenicul Sfântului Serghie. Se sărbătoreşte Soborul lui în Biserica lui şi la Bisericile care-i poartă Hramul.

 

ÃŽN ZIUA A OPTSPREZECEA POMENIREA SFINÅ¢ILOR MUCENICI PLATON ÅžI ROMAN

La Vecernie, punem  trei Stihiri ale Sfântului Platon, glas 8, Podobia: O, preaslăvită  minune... apoi trei ale Sfântului Roman, glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă... glas 6: ÃŽnfricoÅŸate ÅŸi preaslăvite sunt biruinÅ£ele Mucenicilor..., Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului.  Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...punem Troparul SfinÅ£ilor, glas 4: Mucenicii Tăi,Doamne..., Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Mucenicilor (de două ori), Slavă...Åži acum... al Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme,  Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50.  Apoi un Canon al Octoihului, cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi două ale SfinÅ£ilor cu Irmoasele pe opt, al Sfântului Platon glas 8 ÅŸi al Sfântului Roman glas 4.  După Cântarea a treia, Sedealna Sfântului Platon glas 8,  Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi Cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă..... Sedealna Sfântului Roman, glas 1, Podobia: Mormântul Tău...,  Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Sfântului Platon glas 3, Podobia: Fecioara astăzi...; Sfântă Pomenirea Ta toată lumea o veseleÅŸte..., apoi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfântului Platon, Åži acum...a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul SfinÅ£ilor, dacă nu este Aliluia...,  Slavă... Åži acum... al Născătoarei. apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile ÅŸi Liturghia merg după rânduiala obiÅŸnuită.

 

ÎN ZIUA A NOUĂSPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI PROOROC AVDIE ŞI A SFÂNTULUI MUCENIC VARLAAM

Aliluia...  sau Troparul.

La Vecernie punem Stihirile Proorocului glas 1, Podobia: Prea lăudaÅ£ilor Mucenici... Apoi Stihirile Mucenicilor glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz... Stihoavna Octoihului, Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...dacă nu este Aliluia...,  punem Troparul Proorocului, glas 2: A Proorocului tău Avdie..., Slavă...al Mucenicului, glas 4: Mucenicul tău,Doamne..., Åži acum... al Născătoarei. Apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Proorocului  (de două ori) Slavă... al Mucenicului, Åži acum... al Născătoarei. Apoi obiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Octoihului, Citirea ÅŸi Psalmul 50. Punem un Canon al Octoihului, cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi două ale SfinÅ£ilor, pe opt: al Proorocului glas 5 ÅŸi al  Mucenicului glas 4. După Cântarea a treia, Sedealna Proorocului glas 1, Podobia: Mormântul Tău...,  Slavă...a Mucenicului glas 4, Podobia:  Cel ce Te-ai înălÅ£at pe cruce..., Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Mucenicului glas 4, Podobia:    Arătatu-te-ai astăzi...; Arătatu-te-ai preaminunat cu tăria... După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Apoi Stihoavna Octoihului; Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru..., dacă nu este Aliluia...,  se pune  Troparul Proorocului, Slavă... al  Mucenicului, Åži acum... al Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul. Iar Ceasurile ÅŸi Liturghia merg după rânduiala obiÅŸnuită.

Tot în această zi pomenirea PreacuvioÅŸilor PărinÅ£ilor noÅŸtri Varlaam ÅŸi Ioasaf  împăratul Indiei celei mari. Se face Praznic acolo unde este Hramul lor. 


ÃŽN ZIUA A DOUÄ‚ZECEA  ÃŽNAINTE PRÄ‚ZNUIREA INTRÄ‚RII ÃŽN BISERICÄ‚ A PREASFINTEI NÄ‚SCÄ‚TOAREI DE DUMNEZEU  ÅžI POMENIREA PREACUVIOSULUI PÄ‚RINTELUI NOSTRU GRIGORIE DECAPOLITUL ÅžI A CELUI ÃŽNTRU SFINÅ¢I PÄ‚RINTELUI NOSTRU PROCLU ARHIEPISCOPUL CONSTANTINOPOLULUI

La Vecernie punem trei Stihiri ale ÃŽnainteprăznuirii glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti...; Fecioare purtătoare de făclii, pe cea de-a pururea Fecioară luminat petreceÅ£i-o..., ÅŸi ale Sfântului Grigorie acelaÅŸi glas ÅŸi aceeaÅŸi Podobie,  Slavă... Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii, glas 4: Astăzi biserica ceea ce a încăput pe Dumnezeu... Iar dacă este Vineri seara, Slavă...a ÃŽnainteprăznuirii, Åži acum... Dogmatica glasului. La Stihoavna punem  Stihirile Sfântului Proclu glas 4,  Podobia: Dat-ai semn...  cu Stihurile ei, primul Stih: Cinstită este înaintea Domnului moartea Cuviosului lui..., Stihul al doilea: PreoÅ£ii Tăi se vor îmbrăca întru dreptate..., apoi Slavă...Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii glas 4: VeniÅ£i toÅ£i credincioÅŸii... Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul SfinÅ£ilor glas 4: Dumnezeul PărinÅ£ilor noÅŸtri care faci pururea cu noi..., Slavă... Åži acum... Troparul ÃŽnainteprăznuirii acelaÅŸi glas: Bucurie mai 'înainte ne vesteÅŸte nouă, Ana, astăzi... Ecteniile ÅŸi Otpustul.  La Pavecerniţă după Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...punem Condacul ÃŽnainteprăznuirii, unul singur.

La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnainteprăznuirii (de două ori), Slavă... al SfinÅ£ilor, Åži acum... al ÃŽnainteprăznuirii. ObiÅŸnuitele Catisme,  Sedelnele ÃŽnainteprăznuirii ÅŸi Psalmul 50. Apoi Canonul ÃŽnainteprăznuirii, cu Irmosul, pe ÅŸase, glas 4 ÅŸi apoi două Canoane ale SfinÅ£ilor, pe opt:  al Sfântului Grigore, glas 8 ÅŸi  al Sfântului Proclu, glas 1. După Cântarea a treia, Condacul Sfântului Grigorie glas 3: Soare luminos, biserica te-a cunoscut pe tine..., ÅŸi Condacul Sfântului Proclu glas 4, Podobia: Arătatu-te-ai astăzi...; După vrednicie prăznuieÅŸte astăzi cea mai cinstită cu adevărat decât toate cetăţile... Apoi Sedealna Sfântului Grigorie glas 4, Podobia: Degrab ne-ntâmpină..., Slavă... a Sfântului Proclu, glas 3, Podobia:  Arătatu-te-ai astăzi..., Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii, glas 1. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul ÃŽnainteprăznuirii glas 4, Podobia: Arătatu-te-ai astăzi...; De veselie astăzi toată lumea s-a umplut..., apoi Icosul ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Sfântului Grigorie, Slavă...Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii. La Stihoavna punem Stihirile ÃŽnainteprăznuirii glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti..., cu Stihurile ei: primul Stih: Aduce-se-vor fecioare împăratului..., Stihul al doilea: Aduce-se-vor întru veselie ÅŸi bucurie..., Slavă...Åži acum... acelaÅŸi glas, însuÅŸi glasul: Să se bucure astăzi cerul de sus.... Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul SfinÅ£ilor, Slavă...Åži acum... al ÃŽnăinteprăznuirii. Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile se pun după rânduiala obiÅŸnuită, la care zicem mai întâi Troparul ÃŽnainteprăznuirii, Slavă... al SfinÅ£ilor, Åži acum... a Născătoarei Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... zicem la toate Ceasurile Condacul ÃŽnainteprăznuirii.

La Liturghie punem Fericirile  ÃŽnaiteprăznuirii pe opt, de la Cântarea a treia ÅŸi a ÅŸasea. După Vohod zicem Troparul Hramului Domnului Hristos, unde îi este Hramul ÅŸi Troparul ÃŽnainteprăznuirii, apoi Troparul SfinÅ£ilor, Condacul Hramului Domnului Hristos, acolo unde-i este Hramul ÅŸi al Sfântului Grigorie, Slavă... al Sfântului Proclu, Åži acum... al ÃŽnainteprăznuirii. Prochimenul glas 1: Gura mea va grăi înÅ£elepciune..., cu Stihul: AuziÅ£i acestea toate neamurile.... Apostolul zilei ÅŸi cel de mâine sunt începute, apoi al Sfântului Proclu din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor, un Arhiereu ca acesta se cuvenea nouă..., Aliluia..., glas 2: Gura dreptului va grăi înÅ£elepciune..., cu Stihul: Legea Dumnezeului lui întru inima lui... De asemenea ÅŸi Evanghelia se pune a zilei, ÅŸi a zilei de mâine ÅŸi apoi a Sfântului, de la Ioan: Zis-a Domnul: Eu sunt uÅŸa...,Priceasna:ÃŽntru pomenire veÅŸnică...

ÃŽNSEMNARE: se cuvine să ÅŸtim: că dacă se va întâmpla ÃŽnainteprăznuirea Intrării în Biserică a Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu Duminică, atunci Sâmbătă seara la Vecernia cea mică punem Stihirile ÃŽnvierii ÅŸi ale Născătoarei de Dumnezeu din Octoih, iar la Vecernia cea mare punem Catisma din Octoih. Åži la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii ÅŸi una a lui Anatolie ÅŸi apoi trei Stihiri ale ÃŽnainteprăznuirii ÅŸi trei ale Cuviosului Grigorie, Slava... ÃŽnainteprăznuirii,  Åži acum... a Născătoarei glasului. Litia se face după obicei. La Stihoavna punem Stihirile ÃŽnvierii Slavă...Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii. Apoi Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te... (de trei ori). Iar dacă nu este Priveghere , după Tatăl nostru...punem Troparul ÃŽnvierii (de două ori), Slavă..., Troparul Cuviosului Grigorie: Chip al înfrânării te-ai făcut..., Åži acum...  a ÃŽnainteprăznuirii ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... Troparul ÃŽnvierii (de două ori), Slavă... al Sfântului Grigorie, Åži acum... al ÃŽnainteprăznuirii. După obiÅŸnuitele Catisme punem Sedelnele ÃŽnvierii, cu Stihira Născătoarei lor, Polieleul ÅŸi Troparele ÃŽnvierii: Soborul îngeresc.... Apoi Ectenia ÅŸi Ipacoiul glasului, Antifoanele glasului, Prochimenul ÅŸi Evanghelia ÃŽnvierii. UrmeazăÎnvierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50 ÅŸi Stihira ÃŽnvierii. Canonul ÃŽnvierii, cu Irmosul, pe patru ÅŸi al Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul, pe doi , al ÃŽnăinteprăznuirii cu Irmosul, pe patru ÅŸi al Sfântului Grigorie, cu Irmosul, tot pe patru. Catavasia: Deschide-voi gura mea. După Cântarea a treia, Condacul ÅŸi Icosul ÃŽnainteprăznuirii ÅŸi apoi Condacul Sfântului Grigorie, Slavă... Sedealna Sfântului Grigorie, Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul ÅŸi Icosul ÃŽnainteprăznuirii, iar după Cântarea a noua, cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită... ÅŸi apoi Luminânda ÃŽnvierii, Slavă... a Sfântului Grigorie, Åži acum...a ÃŽnainteprăznuirii. La Laude punem patru Stihiri ale ÃŽnvierii ÅŸi trei Podobnice ale ÃŽnainteprăznuirii , cele de la Stihoavnă, cu Samoglasnica ÅŸi cu Stihurile lor, Slavă... Stihira Evangheliei, Åži acum...: Preabinecuvântată eÅŸti... Apoi Doxologia cea mare. După Sfinte Dumnezeule... punem doar Troparul ÃŽnvierii. Ecteniile ÅŸi Otpustul, ÅŸi Ceasul 1, la care zicem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al ÃŽnainteprăznuirii, Åži acum... al Născătoarei Ceasului. După Tatăl nostru...punem Condacul ÃŽnainteprăznuirii. La Ceasul 3 punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al Sfântului Grigorie, Åži acum... al Născătoarei Ceasului. După Tatăl nostru...punem Condacul ÃŽnvierii. De asemeni ÅŸi la celelalte Ceasuri,  Condacul ÃŽnvierii ÅŸi ÃŽnainteprăznuirii le zicem schimbându-le.

La Liturghie ,punem Fericirile glasului pe şase şi ale Înainteprăznuirii de la Cântarea a treia, pe patru. După Vohod punem Troparul Învierii şi al Înainteprăznuirii şi al Hramului Sfântului, apoi Troparul Sfântului Grigorie, Condacul Învierii şi al Hramului, Slavă... al Sfântului Grigorie, Şi acum... al Înainteprăznuirii. Prochimenul: Apostolul, Aliluia , Evanghelia şi Priceasna: mai întâi ale Învierii, apoi ale Sfântului. Slujba Cuvioşilor şi Slujba Sfântului Proclu se va cânta când va socoti cel mai mare.

 


ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI UNA INTRAREA ÎN BISERICĂ A PREASFINTEI STĂPÂNEI NOASTRE NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU ŞI PURUREA FECIOARA MARIA

 

Se face Priveghere ca şi la celelalte Praznice Împărăteşti.

La Vecernia cea mică punem Stihirile Praznicului, pe patru, glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti...; De la Domnul primind rodul făgăduinÅ£ei..., Slavă...Åži acum... glas 8: David mai înainte a vorbit despre tine Curată... La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului  glas 2, Podobia: Casa Efratului...;UÅŸile cerurilor..., cu Stihurile lor, primul Stih: Aduce-se-vor fecioare împăratului...,Stihul al doilea: Aduce-se-vor întru veselie ÅŸi bucurie..., Slavă...Åži acum... aceeaÅŸi glas ÅŸi Podobie; Lumina cea întreit strălucitoare... Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul glas 4: Astăzi începătura bunei voinÅ£e a lui Dumnezeu... Ectenia cea mică ÅŸi Otpustul.

La Vecernia cea mare după obiÅŸnuitul Psalm, cântăm Fericit bărbatul..., prima Slavă...  La: Doamne strigat-am..., punem Stihirile Praznicului, pe opt, glas 1, Podobia: O, preaslăvită  minune...; Astăzi credincioÅŸii să dănÅ£uim... ÅŸi alte Stihuri glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz...; ÃŽntru Sfânta Sfintelor, Sfânta ÅŸi cea fără prihană..., Slavă...Åži acum...: După ce te-ai născut tu, Dumnezeiască Mireasă Stăpână..., apoi Vohodul ÅŸi Prochimenul zilei, ÅŸi punem trei citiri, prima de la IeÅŸire: Grăit-a Domnul către Moise...; a doua din Cartea a treia a Regilor: Fost-a dacă a săvârÅŸit Solomon...; a treia din Proorocia lui Iezechiel: AÅŸa zice Domnul: Fi-va din ziua a opta.... La Litie punem Stihirile glas 1, cele Samoglasnice: Să se bucure astăzi cerul de sus..., Slavă...Åži acum... glas 5: Strălucită astăzi zi de bucurie... La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului, glas 5, Podobia: Bucură-te cămara pustnicilor...; Să se bucure cerul ÅŸi pământul..., cu Stihurile lor, Slavă...Åži acum... glas 6: Astăzi adunările credincioÅŸilor... Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul Praznicului (de trei ori) ÅŸi Citirile. Iar de nu este Priveghere atunci Slujba se pune aÅŸa  după cum s-a pus în ziua a opta a lunii Septembrie.(De văzut Miezonoptica din ziua a opta a lunii Septembrie )

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de trei ori) ÅŸi obiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Praznicului, apoi Citirea din Tâlcuirea Evangheliei, Polieleul ÅŸi Stihirile Mărimurilor Praznicului. Iar după aceea  se dau lumini fraÅ£ilor ÅŸi apoi punem  Sedealna  glas 8, Podobia: Porunca cea cu taină..., Slavă...Åži acum...tot aceasta, ÅŸi Citire. Apoi primul Antifon, glas 4, Prochimenul Praznicului glas 4:Ascultă, fiică, ÅŸi vezi ÅŸi pleacă urechea ta..., cu Stihul: Răspuns-a inima mea cuvânt bun....Urmează: Toată suflarea să laude pe Domnul...,  Evanghelia de la Luca: ÃŽn zilele acelea sculându-se Maria a mers la munte cu grăbire... După Psalmul 50 se zice:Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu..., Slavă... glas 2: Astăzi biserica cea însufleÅ£ită..., Åži acum...tot aceasta. Apoi punem MiluieÅŸte-mă Dumnezeule... ÅŸi Stihira glas 4: Astăzi biserica ceea ce a încăput pe Dumnezeu... ÅŸi celelalte. Punem două Canoane, unul glas 4 ÅŸi altul glas 1, Irmoasele celor două Canoane se pun  de câte două ori ÅŸi Troparele le punem pe doisprezece încât să fie în număr de ÅŸaisprezece împreună cu Irmoasele. Catavasiile: Hristos se naÅŸte, slăviÅ£i-L..., pe care le cântă împreună ambele străni. (ÃŽNSEMNARE: începând din această zi se vor cânta Catavasiile NaÅŸterii până în ziua întâi a lunii Ianuarie).

După Cântarea a treia, Sedealna Praznicului glas 4, Podobia: Spăimântatu-s-au toate...,  Strigă Davide ce praznic este acesta..., Slavă...Åži acum...: MieluÅŸeaua cea nespurcată ÅŸi cămara cea neînchinată... ÅŸi Citirea. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Praznicului glas 4, Podobia: Cela ce eÅŸti înălÅ£at pe cruce...; Preacurată biserica Mântuitorului, cămara cea de mult preÅ£..., apoi Icosul ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua, fraÅ£ii aprind lumânările ÅŸi nu se cântă: Ceea ce eÅŸti mai cinstită... ci cântăm Stihirile Mărimurilor Praznicului: ÃŽngerii intrarea celei preacurate văzând-o  s-au spăimântat.. ÅŸi Irmosul:Ca de un sicriu însufleÅ£it al lui Dumnezeu..., la fel ÅŸi cealaltă strană spune tot aceste Stihiri ale Mărimurilor ÅŸi Irmosul, ÅŸi Troparele tot cu aceleaÅŸi Stihuri. După aceea se spune Pripeala, celuilat Canon: MăreÅŸte, suflete al meu, pe Domnul pe ceea ce s-a adus în biserica Domnului... ÅŸi Irmosul: Pe norul cel purtător de lumină... (de două ori). La fel se face ÅŸi la celelalte Tropare, la care se pune acelaÅŸi Stih (Pripeală). Apoi la sfârÅŸitul cântării amândouă stranele cântă în mijlocul Bisericii Pripeala, adică Stihul Canonului,  (de două ori) ÅŸi după aceea se pune prima Pripeală ÅŸi Catavasia: Taină străină... ÅŸi se fac metanii. După care se pune Luminânda Praznicului (de trei ori). La Laude punem Stihirile Praznicului, pe patru, glas 1, Podobia:Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti...; Fecioare purtătoare de făclii pe Pururea Fecioara luminat petrecând-o..., Slavă...Åži acum...glas 2: Astăzi se aduce în Biserică Fecioara cea cu totul fără de prihană... ÅŸi se pune Doxologie mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul, ÅŸi apoi cântăm o Stihire Samoglasnică a Praznicului, în timp ce fraÅ£ii sunt miruiÅ£i cu untdelemn sfânt din candela Praznicului, după cum s-a arătat  în ziua a douăzeci ÅŸi ÅŸasea a lunii Septembrie (de văzut această zi). Apoi Ceasul 1 la care zicem Troparul Praznicului, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Praznicului  ÅŸi celelalte de asemenea. Åži Otpustul cel final.

La Liturghie punem Fericirile din Canonul întâi , glas 4,de la Cântarea a treia ÅŸi din Canonul glasului 1,de la Cântarea a ÅŸasea, pe opt. După Vohod punem Troparul Praznicului, Slavă... Åži acum... Condacul Praznicului. Apoi Prochimenul glas 3, Cântarea Născătoarei de Dumnezeu: MăreÅŸte suflete al meu pe Domnul..., cu Stihul: Că a căutat spre smerenia roabei sale... Apostolul din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor, cortul cel dintâi avea..., apoi Aliluia...  glas 8: Ascultă, fiică, ÅŸi vezi ÅŸi pleacă urechea ta..., cu Stihul: FeÅ£ei Tale se vor ruga bogaÅ£ii poporului... Evanghelia de la Luca: ÃŽn vremea aceea intrat-a Iisus într-un sat... Priceasna: Paharul mântuirii voi lua...

ÃŽNSEMNARE: se cuvine să se ÅŸtie că Praznicul acesta se prăznuieÅŸte cinci zile. Trebuie să se ÅŸtie: că de se va întâmpla Praznicul Intrării în Biserică a Născătoarei de Dumnezeu Duminica, Sâmbătă seara la Vecernia cea mică, la: Doamne       strigat-am... punem Stihirile ÃŽnvierii ale glasului de rând, Slavă...Åži acum... a Praznicului, cea de la: Doamne strigat-am... a Vecerniei celei mici. La Stihoavna punem Stihira ÃŽnvierii, una singură, apoi Stihoavna Praznicului de La Vecernia cea mare, cu Stihurile Praznicului, Slavă... Åži acum... a Praznicului. Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul ÃŽnvierii, Slavă...Åži acum... al Praznicului. După aceea se pune Ectenia cea mică ÅŸi Otpustul.

La Vecernia cea mare, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii, o Stihiră a lui Anatolie ÅŸi ÅŸase Stihiri ale Praznicului, Slavă...Åži acum... a Praznicului. Vohodul, Prochimenul zilei ÅŸi trei Citiri ale Praznicului. La Litie punem Stihirile Praznicului,  Slavă...Åži acum... a Praznicului...: Strălucit-a nouă zi de veselie ÅŸi praznic prea cinstit... La Stihoavnă punem Stihirile ÃŽnvierii, Slavă...Åži acum...a Praznicului. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul Praznicului (de trei ori) ÅŸi apoi Citirea din Faptele Apostolilor.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnvierii  (de două ori),  Slavă...Åži acum... al Praznicului. După obiÅŸnuitele Catisme punem Sedelnele ÃŽnvierii cu Stihira Născătoarei lor ÅŸi Citire de la Tâlcuirea Evangheliei. Apoi Polieleul cu Stihirile Mărimurilor Praznicului, Troparele ÃŽnvierii: Soborul îngeresc..., apoi Ipacoiul glasului ÅŸi toate Sedelnele Praznicului puse câte o singură dată, Slavă...Åži acum... Sedealna Praznicului cea după Polieleu. Apoi Citirea Praznicului, Antifoanele Praznicului, Prochimenul ÅŸi Evanghelia Praznicului. Urmează ÃŽnvierea lui Hristos văzând...,  Psalmul 50 ÅŸi se face sărutarea Evangheliei după obicei, Slavă...la care se zice Stihul (Pripeala Praznicului), Åži acum... tot aceasta, ÅŸi Stihira Praznicului. Se pune Canonul ÃŽnvierii, cu Irmosul, pe patru ÅŸi al Născătoarei de Dumnezeu tot pe patru ÅŸi ale Praznicului se pun amândouă Canoanele cu Irmoasele pe opt. Catavasiile: Hristos se napÅŸte, slăviÅ£i-L..., pe care le cântă strănile împreună. După Cântarea a treia, Condacul ÅŸi Icosul ÃŽnvierii ÅŸi Sedealna Praznicului  (de două ori) ÅŸi Citirea Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul ÅŸi Icosul Praznicului ÅŸi Citirea Sinaxarului. După Cântarea a noua, Pripealele Praznicului nu le cântăm ci cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită... . Apoi se pune Luminânda ÃŽnvierii, Slavă...Åži acum... a Praznicului... La Laude punem patru Stihiri ale ÃŽnvierii ÅŸi patru ale Praznicului, cu Stihirile Praznicului, Slavă...Åži acum...Prea binecuvântată eÅŸti Născătoare de Dumnezeu Fecioară... Apoi Doxologia mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem numai Troparul ÃŽnvierii. Urmează Ecteniile ÅŸi Otpustul. Åži se pune Stihira Evangheliei ÅŸi ÃŽnvăţătura Sfântului Teodor Studitul ÅŸi se face obiÅŸnuita ieÅŸire în pridvor pentru Ceasul 1. La Ceasuri punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... Troparul Praznicului, Åži acum...a Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru...punem Condacul Praznicului, ÅŸi la toate Ceasurile zicem Condacele  schimbându-le.

La  Liturghie punem Fericirile ÃŽnvierii pe ÅŸase ÅŸi ale Praznicului de la Cântarea a treia, pe patru. După Vohod punem Troparele ÃŽnvierii ÅŸi Troparul Praznicului, Slavă... Condacul ÃŽnvierii, Åži acum... al Praznicului. Prochimenul, Apostolul,  Aliluia , Evanghelia ÅŸi Priceasna mai întâi ale zilei, apoi ale Praznicului.

Se cuvine să ÅŸtim: că de se va întâmpla după Praznicul Intrării în Biserică a Născătoarei de Dumnezeu Duminică,  să fie vreun Sfânt ce se prăznuieÅŸte pe patru sau pe ÅŸase, atunci Sâmbătă seara, la Vecernia cea mică punem Stihirile ÃŽnvierii ÅŸi ale Născătoarei de Dumnezeu după obicei. La Vecernia cea mare după obiÅŸnuita Catismă la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii ÅŸi una a lui Anatolie ÅŸi trei ale Praznicului, ale aceleiaÅŸi zile de rând, ÅŸi trei ale Sfântului din Minei. Iar de se cântă ale Sfântului pe ÅŸase sau Sfântul are ÅŸi Polieleu atunci cântăm trei ale ÃŽnvierii, trei ale Praznicului ÅŸi punem patru ale Sfântului, Slavă... Sfântului, dacă are, iar dacă nu are, Slavă... a Praznicului, Åži acum...a Născătoarei, Dogmatica glasului. Vohodul ÅŸi Prochimenul zilei. La Litie punem Stihirile Praznicului, ale Stihoavnei zilei de rând ÅŸi ale Sfântului dacă are Polieleu. Apoi Slavă...Åži acum... a Praznicului. Iar dacă Sfântul are Slavă..., se pune Slavă... a Sfântului, Åži acum... a Praznicului. La Stihoavna punem Stihirile ÃŽnvierii, Slavă... Sfântului, dacă are, iar dacă nu are, Slavă... Åži acum... a  Praznicului. Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul: Născătoarei de Dumnezeu Fecioară, Bucură-te... (de două ori) ÅŸi Troparul Praznicului o dată ÅŸi Citirea.

La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnvierii (de două ori). Apoi obiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele ÃŽnvierii cu Stihira Născătoarei lor ÅŸi Citire din Tâlcuirea Evangheliei. Apoi Polieleul ÅŸi Troparele ÃŽnvierii: Soborul îngeresc..., apoi Ipacoiul, Antifoanele ÅŸi Prochimenul glasului , Evanghelia ÃŽnvierii ÅŸi ÃŽnvierea lui Hristos văzând... Psalmul 50 ÅŸi Stihira ÃŽnvierii ÅŸi celelalte. Punem Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul, pe patru ÅŸi al Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul,  pe doi ÅŸi al Praznicului pe patru ÅŸi al Sfântului pe patru. Iar dacă  Sfântul are Polieleu atunci punem Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul, pe patru ÅŸi al Praznicului pe patru ÅŸi al Sfântului pe ÅŸase. Catavasiile: Hristos se naÅŸte, slăviÅ£i-L... După Cântarea a treia, punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului ÅŸi al Sfântului, dacă are, ÅŸi Sedealna Sfântului, Slavă...Åži acum... a Praznicului ÅŸi Citirea. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul ÅŸi Icosul ÃŽnvierii ÅŸi citim Sinaxarul. La Cântarea a noua, cântăm Ceea ce eÅŸti mai cinstită... ÅŸi punem Luminânda ÃŽnvierii, Slavă... a Sfântului, dacă are, iar dacă nu are  Slavă...Åži acum...a Praznicului. La Laude punem patru Stihiri ale ÃŽnvierii ÅŸi patru ale Praznicului, cu cea de la Slavă..., de la Stihoavna Utreniei  zilei de rând, cu Stihurile Praznicului. Iar dacă Sfântul are Stihiri la Laude, atunci cântăm Stihirile ÃŽnvierii pe patru ÅŸi ale Sfântului cu cea de la Slavă...tot pe patru, cu Stihurile lui, Slavă... Stihira Evangheliei Åži acum... Preabinecuvântată de eÅŸti Născătoare de Dumnezeu  Fecioară... Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem numai Troparul ÃŽnvierii. Ecteniile ÅŸi Otpustul. Åži se citeÅŸte ÃŽnvăţătura Sfântului Teodor Studitul, făcându-se obiÅŸnuita ieÅŸire în pridvor pentru Ceasul 1. La Ceasul 1 punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... Troparul Praznicului, Åži acum... a Născătoarei Ceasului. După Tatăl nostru... se pune Condacul Praznicului. La Ceasul 3 punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al Sfântului, Åži acum...al Născătoarei Ceasului iar după Tatăl nostru...punem Condacul  ÃŽnvierii. La fel facem ÅŸi la celelalte Ceasuri zicând Troparele ÃŽnvierii întotdeauna cu cele ale Praznicului ÅŸi cu al Sfântului, schimbând Troparele, dacă avem ÅŸi Troparul Sfântului. Iar Troparul ÃŽnvierii ÅŸi al Praznicului le zicem schimbându-le. Åži de este Polieleu punem ÅŸi Condacul Sfântului. La Liturghie punem Fericirile glasului, pe ÅŸase ÅŸi ale Praznicului, de la Cântarea de rând, pe patru. Iar dacă Sfântul are Cântare în Tipic atunci punem Fericirile  ÃŽnvierii pe patru ÅŸi ale Praznicului, de la Cântarea cea de rând, pe patru ÅŸi ale Sfântului de la Cântarea a ÅŸasea, pe patru. După Vohod punem Troparul ÃŽnvierii ÅŸi al Praznicului ÅŸi al Hramului Sfântului ÅŸi al Sfântului, dacă are. Apoi Condacul ÃŽnvierii, Slavă... al Sfântului, Åži  acum... al Praznicului. Iar dacă Sfântul nu are Tropar ÅŸi Condac, Slavă... Condacul ÃŽnvierii, Åži acum...Condacul Praznicului. Prochimenul, Apostolul,  Aliluia , Evanghelia ÅŸi Priceasna zilei ÅŸi a Sfântului dacă are, iar dacă  nu are, una se pune a Duminicii celei de rând.

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI DOUA POMENIREA SFÂNTULUI APOSTOL FILIMON ŞI A CELOR ÎMPREUNĂ CU EL

 

Seara, la: Doamne strigat-am...se pun trei Stihiri ale Praznicului glas 8, Podobia: O, preaslăvită  minune... ÅŸi trei ale SfinÅ£ilor, Podobia: Când de pe lemn..., Slavă...Åži acum... a Praznicului... glas 1: Să se bucure astăzi cerul de sus.... La Stihoavna punem Stihirile Praznicului glas 2, Podobia: Casa Efratului..., cu Stihurile ei, apoi Slavă...Åži acum... acelaÅŸi glas, însuÅŸi glasul: Astăzi se aduce în Biserică... Apoi Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul Apostolilor, glas 3: SfinÅ£ilor Apostoli rugaÅ£i..., Slavă...Åži acum... al Praznicului. Apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului  (de două ori), Slavă... al  Apostolilor, Åži acum... al Praznicului. ObiÅŸnuitele Catisme,  Sedelnele Praznicului ÅŸi Psalmul 50. Canonul Praznicului glas 4, cu Irmosul, pe opt  ÅŸi al SfinÅ£ilor glas 2, pe patru . După Cântarea a treia, Condacul Apostolilor glas 2, Podobia: Cele de sus căutând... ; Ca niÅŸte stele prealuminoase care luminează marginile..., apoi Sedealna SfinÅ£ilor, glas 8: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă...Åži acum...a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul ÅŸi Icosul Praznicului . După Cântarea a noua, Luminânda Praznicului Slavă... Åži acum...... tot aceasta. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 6, Podobia: A treia zi ai înviat..., cu Stihurile Praznicului,  Slavă...Åži acum...a Praznicului, glas 4: Astăzi Biserica ceea ce a încăput pe Dumnezeu... Åži apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor Slavă...Åži acum... al Praznicului. Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile se pun după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie punem Fericirile Praznicului,de la Cântarea întâi, pe şase. După Vohod punem Troparul Hramului Domnului Hristos şi al Praznicului, apoi al Sfinţilor. După aceea Condacul Hramului Domnului Hristos, Slavă... Condacul Sfinţilor, Şi acum...al Praznicului. (Aşa se spun Troparele şi Condacele până la Odovania Praznicului în afară de Duminică). Apoi Prochimenul, glas 8: În tot pământul a ieşit vestirea lor..., cu Stihul: Cerurile vestesc slava lui Dumnezeu... Apostolul din Epistola cea către Filimon: Pavel, trimisul Domnului Iisus Hristos şi Timotei fratele lui Filimon, iubitului.... Aliluia , glas 1: Mărturisi-vor cerurile minunile Tale,Doamne... Evanghelia de la Luca: În vremea aceea arătat-a Domnul şi alţi şaptezeci de Apostoli... Priceasna: În tot pământul...

Tot într-această zi se face Pomenirea uciderii Sfântului binecredinciosului şi marelui viteaz Mihail al Tferului. se săvârşeşte Soborul lui în Tfer şi la Bisericile care-i poartă Hramul.

 

ÃŽN ZIUA A DOUÄ‚ZECI ÅžI TREIA POMENIREA CELUI ÃŽNTRU SFINÅ¢I PÄ‚RINTELUI NOSTRU AMFILOHIE EPISCOPUL ICONIEI ÅžI A LUI GRIGORIE  EPISCOPUL ECRAGANDIEI

 

La Vecernie, punem trei Stihiri ale Sfântului Amfilohie, glas 4, Podobia: Dat-ai semn...  ÅŸi trei ale lui Grigorie glas 8, Podobia: O, preaslăvită  minune..., Slavă...Åži acum... a Praznicului, glas 4: VeniÅ£i toÅ£i credincioÅŸii... La Stihoavna punem Stihirile Praznicului glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti...cu Stihurile ei, Slavă...Åži acum... glas 5: Strălucit-a nouă zi de bucurie... Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul SfinÅ£ilor glas 4: Dumnezeul părinÅ£ilor noÅŸtri..., Slavă...Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului  (de două ori), Slavă... al SfinÅ£ilor, Åži acum... al Praznicului. ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Praznicului ,  Citirea ÅŸi Psalmul 50.  Canonul Praznicului, cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi două Canoane ale SfinÅ£ilor, pe opt, al Sfântului Amfilohie, glas 4 ÅŸi al Sfântului Grigorie, glas 8. După Cântarea a treia, Condacul ÅŸi Icosul Praznicului ÅŸi Condacul Sfântului Grigorie, glas 4, Podobia:Arătatu-Te-ai astăzi...; Cu luminătoarele străluciri ale Sfântului Duh... Apoi Sedealna Sfântului Amfilohie, glas 4, Podobia: Degrab ne întâmpină..., Slavă...a Sfântului Grigorie, glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Åži acum... a Praznicului acelaÅŸi glas, Podobia: Porunca cea cu taină... După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Sfântului Amfilohie glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...; Dumnezeiescul tunet, trâmbiÅ£a Duhului... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Sfântului Amfilohie, Slavă... a Sfântului Grigorie, Åži acum... a Praznicului. La Stihoavna punem Stihirile Praznicului glas 2, Podobia: Casa Efratului..., Slavă...Åži acum... glas 6: Astăzi adunările credincioÅŸilor... Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor, Slavă...Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie punem  Fericirile Praznicului, de la Cântarea a patra ÅŸi a cincea, pe ÅŸase. Prochimenul glas 7: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului lui..., cu Stihul: Ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă.... Apostolul din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor, aduceÅ£i-vă aminte de povăţuitorii voÅŸtri..., Aliluia, glas 2: PreoÅ£ii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate...,cu Stihul: Legea Dumnezeului lui întru inima lui... Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul privegheaÅ£i ÅŸi vă rugaÅ£i... Åži Priceasna: BucuraÅ£i-vă drepÅ£ilor întru Domnul...

Tot într-această zi pomenim şi Adormirea Sfântului binecredinciosului marelui viteaz Alexandru al Neviei şi a toată Rusia Făcătorul de minuni. Se prăznuieşte Soborul lui acolo unde îi este Hramul.

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI şI PATRA POMENIREA SFINTEI MARE MUCENIŢE ECATERINA ŞI A SFÂNTULUI MARE MUCENIC MERCURIE

 

La Vecernie punem trei Stihiri ale Sfintei Ecaterina, glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti..., ÅŸi trei ale Sfântului Mercurie, glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz...; Slavă...a Sfintei Ecaterina, glas 2: Cu bucurie să alergăm împreună, o iubitorilor de Mucenici la Praznic..., Åži acum...a Praznicului, glas 8: După ce te-ai născut tu, dumnezeiască mireasă... La Stihoavna punem Stihirile Praznicului glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti..., Slavă... a Sfintei Ecaterina, glas 2: Viaţă nematerialnică deprinzându-te..., Åži acum... a Praznicului glas 8: David       mai-înainte a glăsuit despre Tine Preacurată... Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul Sfintei, glas 4: MieluÅŸeaua Ta Hristoase..., sau Troparul acesta: Cu faptele bune ca ÅŸi cu niÅŸte raze de soare ai luminat pe înÅ£elepÅ£ii cei necredincioÅŸi..., Slavă... a Sfântului Mercurie, acelaÅŸi glas: Mucenicul Tău Doamne..., Åži acum... al Praznicului. Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului o dată ÅŸi al Sfintei Ecaterina o dată, Slavă... al Sfântului Mercurie, Åži acum... al Praznicului. ObiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Praznicului ÅŸi Psalmul 50. Canonul Praznicului, cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi două Canoane ale SfinÅ£ilor,  pe opt,al Sfintei Ecaterina glas 8 ÅŸi al Sfântului Mercurie, acelaÅŸi glas. După Cântarea a treia, Condacul ÅŸi Icosul Praznicului, apoi Condacul Sfântului Mercurie, glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi...; Pe ostaÅŸul cel nebiruit întru războaie..., apoi Sedealna Sfintei Ecaterina glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul..., Slavă... a Sfântului Mercurie glas 4, Podobia: Degrab ne întâmpină..., Åži acum... a Praznicului, acelaÅŸi glas ÅŸi aceeaÅŸi Podobie.După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Sfintei Ecaterina glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...; Ceată cinstită iubitorilor de Mucenici dumnezeieÅŸte ridicaÅ£i acum... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Sfintei Ecaterina, Slavă... a Sfântului Mercurie, Åži acum... a Praznicului. La Laude Stihirile Sfintei Ecaterina glas 4, Podobia: Dat-ai semn... , Slavă... glas 2: Cu viaţă nematerialnică deprinzându-te..., Åži acum... acelaÅŸi glas: Astăzi Fecioara cea cu totul  fără de prihană se aduce la Biserică... La Stihoavna punem Stihirile Praznicului glas 2, Podobia: Casa Efratului..., Slavă...Åži acum... acelaÅŸi glas ÅŸi aceeaÅŸi Podobie: UÅŸile cele cereÅŸti...Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul Sfintei Ecaterina,  Slavă... al Sfântului Mercurie, Åži acum... al Praznicului. Ecteniile ÅŸi Otpustul. ÅŸi Ceasurile după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie punem Fericirile Praznicului, de la Cântarea a ÅŸaptea ÅŸi a opta, pe patru ÅŸi a Sfintei de la Cântarea a ÅŸasea, pe patru. Prochimenul glas  4: Minunat este Dumnezeu întru SfinÅ£ii Săi..., cu Stihul: ÃŽn Biserici binecuvântaÅ£i pe Dumnezeu... Apostolul din Cartea cea către Efeseni: FraÅ£ilor, întăriÅ£i-vă întru Domnul..., Aliluia,  glas 1: Strigat-au drepÅ£ii ÅŸi Domnul i-a auzit pre dânÅŸii... Apoi Evanghelia de la Luca: Zis-a Domnul Ucenicilor săi: PăziÅ£i-vă de oameni căci vor pune mâinile peste voi... Apoi Priceasna: BucuraÅ£i-vă drepÅ£ii...

Tot într-această zi pomenirea Sfântului Mucenic Mercurie al Smolenskului. Se săvârşeşte Slujba lui în Biserica care-i poartă Hramul.

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI CINCEA POMENIREA CELOR ÎNTRU SFINŢI PĂRINŢILOR NOŞTRI ŞI SFINŢILOR MUCENICI CLEMENT PAPĂ AL ROMEI ŞI A LUI PETRU AL ALEXANDRIEI

În această zi se Odovăieşte Praznicul Intrării în Biserică a Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu.

Seara, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Praznicului, glas 1, Podobia: O, preaslăvită  minune... (Cele care s-au cântat în chiar ziua Praznicului)  ÅŸi apoi trei ale Sfântului Clement, glas 2, Podobia: Când de pe lemn..., Slavă...Åži acum... a Praznicului, glas 8: După ce te-ai născut tu, Dumnezeiască Mireasă... Apoi Stihoavna, cu Stihirile Praznicului glas 5, Podobia:Bucură-te cămara pustnicilor...; Bucura-se-va cerul ÅŸi pământul...,cu Stihurile lor; Slavă...Åži acum... a Praznicului, glas 6: Astăzi adunările credincioÅŸilor.... Apoi Acum slobozeÅŸte...,Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul SfinÅ£ilor, glas 4: Dumnezeul PărinÅ£ilor noÅŸtri...,  Slavă...Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... Troparul Praznicului  (de două ori) Slavă... al SfinÅ£ilor, Åži acum... al Praznicului. Apoi obiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Praznicului,  Citirea ÅŸi Psalmul 50. Canonul Praznicului se pune unul singur, cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi două Canoane ale SfinÅ£ilor, cu Irmoasele pe opt, al Sfântului Clement, glas 8 ÅŸi al Sfântului Petru, acelaÅŸi glas. Catavasiile: Hristos se naÅŸte,    slăviÅ£i-L...  După Cântarea a treia, se pune Condacul Sfântului Clement ÅŸi  al lui Petru glas 4, Podobia: Arătatu-te-ai astăzi...;Ca cei ce stând pe stâlpii neclintiÅ£i ai Bisericii... ÅŸi Icosul. Apoi Sedealna Sfântului Clement, glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi Cuvântul lui Dumnezeu... apoi Slavă... a Sfântului Petru, acelaÅŸi glas, Åži acum... a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul ÅŸi Icosul Praznicului. La Cântarea a noua, nu se pune: Ceea ce eÅŸti mai cinstită... , ci cântăm Stihirile Mărimurilor Praznicului după cum s-a arătat în ziua Praznicului. Iar la Troparele Canoanelor SfinÅ£ilor zicem Stihurile Cântării a  noua. Iar la sfârÅŸitul Cântării a noua cântă prima strană, Stihira Mărimurilor Praznicului, apoi Catavasia Praznicului: Taină străină văd... ÅŸi se face o închinăciune. Apoi Luminânda SfinÅ£ilor, Slavă...Åži acum... a Praznicului. La Laude punem Stihirile pe ÅŸase, trei ale Praznicului, glas 1, Podobia:Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti...; Fecioarelor făclii purtând... Apoi punem trei Stihiri ale Sfântului Petru, acelaÅŸi glas ÅŸi aceeaÅŸi Podobie; Pe Treimea cea mai presus de fiinţă de o fiinţă o ai apărat, preafericite..., Slavă... glas 4: Cu mâna lui Dumnezeu..., Åži acum... glas 2: Astăzi biserica ceea  ce a încăput pe Dumnezeu..., apoi Doxologia cea mare. După Sfinte Dumnezeule...ÅŸi Tatăl nostru... punem  Troparul SfinÅ£ilor, Slavă...Åži acum... a Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi Ceasul 1 la care zicem Troparul Praznicului, Slavă... al SfinÅ£ilor, Åži acum... a Născătoarei Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule... se pune Condacul  Praznicului neschimbat.

La Liturghie punem Fericirile Praznicului din amândouă Canoanele, de la Cântarea a noua, pe opt. După Vohod punem Troparul Praznicului ÅŸi al SfinÅ£ilor Slavă... Condacul SfinÅ£ilor, Åži acum... al Praznicului. Prochimenul, Cântarea Născătoarei de Dumnezeu, glas 3: MăreÅŸte suflete al meu pe Domnul..., cu Stihul: Că a căutat spre smerenia roabei sale... Prochimenul SfinÅ£ilor glas 7: Scumpă este înaintea Domnului..., cu Stihul: Ce vom răsplăti Domnului.... Apostolul Praznicului din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor, cortul cel dintâi avea îndreptări...; ÅŸi al SfinÅ£ilor din Cartea cea către Filipeni: FraÅ£ilor, petrecerea noastră este în ceruri..., Aliluia,  glas 8: Ascultă fiică ÅŸi vezi... Evanghelia Praznicului de la Luca: ÃŽn vremea aceea intrat-a Iisus într-un sat... ÅŸi  a SfinÅ£ilor de la Matei: Zis-a Domnul voi sunteÅ£i lumina lumii... Priceasna Praznicului: Paharul mântuirii... ÅŸi apoi a SfinÅ£ilor: ÃŽntru pomenire veÅŸnică...

Acum se Odovăieşte Praznicul Intrării în Biserică a Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu.

ÎNSEMNARE: se cuvine să ştim: că de se va întâmpla Odovania Praznicului Intrării în Biserică a Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu Duminică, se lasă Slujba Sfântului Petru şi se cânta când va voi cel mai mare. Sâmbătă la Vecernia cea mică se pun Stihirile Învierii şi ale Născătoarei de Dumnezeu din Octoih.

La Vecernia cea mare se pune obiÅŸnuita Catismă. La: Doamne strigat-am... se pun trei Stihiri ale ÃŽnvierii,  una a lui Anatolie, apoi trei ale Praznicului, glas 1, Podobia: O, preaslăvită  minune...;Astăzi credincioÅŸii..., ÅŸi trei ale Sfântului Clement, Slavă... a Praznicului glas 8: După ce te-ai născut tu, Dumnezeiască Mireasă... Åži acum... a Născătoarei, pe  glasul cel de rând. Vohodul ÅŸi Prochimenul zilei.  La Litie se pun Stihirile Praznicului Slavă...Åži acum... a Praznicului. La Stihoavna punem Stihirile ÃŽnvierii, ale glasului de rând, Slavă...Åži acum... a Praznicului. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru..., la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te... (de trei ori) ÅŸi Citire din Faptele Apostolilor. Iar unde nu se face Priveghere spunem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al Sfântului Clement, Åži acum... al Praznicului.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul...  punem Troparul ÃŽnvierii (de două ori), Slavă... al   Sfântului Clement, Åži acum... al Praznicului. După Catisme punem Sedelnele ÃŽnvierii, cu Stihira Născătoarei lor, apoi Citirea ÅŸi Polieleul. Troparele ÃŽnvierii: Soborul îngeresc..., Ipacoiul  glasului,  Antifoanele, Prochimenul glasului ÅŸi Evanghelia ÃŽnvierii. Apoi ÃŽnvierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50 ÅŸi celelalte ale ÃŽnvierii. Canonul ÃŽnvierii, cu Irmosul, pe patru ÅŸi al Născătoarei de Dumnezeu, pe doi ÅŸi al Praznicului, care este al glasului al patrulea, pe patru ÅŸi al Sfântului Clement, tot pe patru. Catavasiile: Hristos se naÅŸte, slăviÅ£i-L... După Cântarea a treia, Condacul ÅŸi Icosul Praznicului, apoi Condacul Sfântului Clement ÅŸi Sedealna lui, Slavă...Åži acum... a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul ÅŸi Icosul ÃŽnvierii. Iar la Cântarea a noua, cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită... Apoi  Luminânda ÃŽnvierii, Slavă... a Sfântului, Åži acum... a Praznicului. La Laude punem patru Stihiri ale ÃŽnvierii ÅŸi patru ale Praznicului, cu cea de la Slavă..., cu Stihurile Praznicului, Slavă... Stihira Evangheliei, Åži acum... Preabinecuvântată eÅŸti.... Doxologia cea mare,iar după Sfinte Dumnezeule... punem numai Troparul ÃŽnvierii, apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul  ÅŸi Ceasul 1. La Ceasuri punem Troparul, întâi al ÃŽnvierii, apoi Slavă... al Praznicului, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...punem Condacul Praznicului ÅŸi al ÃŽnvierii schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile glasului, pe şase şi ale Praznicului de la Cântarea a noua, pe patru. După Vohod punem Troparul Învierii apoi al Praznicului şi al Sfântului, apoi Condacul Învierii, Slavă... al Sfântului Clement, Şi acum... al Praznicului. Prochimenul glasului şi apoi al Praznicului. Apostolul, Aliluia , Evanghelia Duminicii celei de rând şi apoi a Praznicului şi Priceasna: Lăudaţi pe Domnul din ceruri... şi apoi a Praznicului: Paharul mântuirii...

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI ŞASEA POMENIREA PREA CUVIOSULUI PĂRINTELE NOSTRU ALIPIE STÂLPNICUL

Aliluia  sau Troparul.

La Vecernie punem trei Stihiri ale Octoihului sau ale Născătoarei de Dumnezeu ÅŸi trei ale Sfântului, glas 1, Podobia: Prea lăudaÅ£ilor Mucenici...,Slavă...Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...,dacă nu este Aliluia,  punem Troparul Sfântului: Al răbdării stâlp ai fost..., Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, dacă nu este Aliluia,  la: Dumnezeu este Domnul..., Troparul Sfântului  (de două ori), Slavă...Åži acum... al Născătoarei. Apoi obiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Octoihului, Citirea ÅŸi Psalmul 50. Amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul Sfântului, pe patru, glas 5. După Cântarea a treia, Sedealna Sfântului, Slavă...  Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Sfântului glas 8, Podobia:Ca niÅŸte pârgă a firii...; Ca pe o pricină de fapte bune ÅŸi podoabă a pustnicilor... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda ÅŸi Stihoavna Octoihului Slavă... Åži acum... a Născătoarei.Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului... , Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...,dacă nu este Aliluia,  punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile ÅŸi Liturghia se pun după rânduiala obiÅŸnuită.

Tot într-această zi prăznuim SfinÅ£irea Bisericii  Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe care este în Kiev la porÅ£ile cele de aur. Slujba lui se cântă la Bisericile care-i poartă Hramul.

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI ŞAPTEA POMENIREA SFÂNTULUI MARELUI MUCENIC IACOV PERSUL

 

 La Vecernie punem Stihirile Mucenicilor pe ÅŸase, glas 2, Podobia: Când de pe lemn..., Slavă... glas 5: Minunat te-ai făcut, o Iacove, întru toate muncile îndelung răbdând.... , Åži acum ... a Născătoarei. Apoi Stihoavna Octoihului, Slavă... a Sfântului, glas 8: Cu credinţă adunându-ne astăzi iubitorii de priveliÅŸte..., Åži acum ... a Născătoarei. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul Mucenicului glas 4: Mucenicul Tău, Doamne..., sau acest Tropar acelaÅŸi glas: Cu mucenicia  cea neobiÅŸnuită înfricoÅŸată ÅŸi cu răbdarea cea vitejească pe toÅ£i i-ai minunat mult pătimitorule..., apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... Troparul Sfântului  (de două ori), Slavă... Åži acum al Născătoarei, apoi obiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul Sfântului, pe ÅŸase, glas 2. După Cântarea a treia, punem Sedealna Sfântului, glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu... (de două ori), Slavă... Åži acum a Născătoarei. După Cântarea  a ÅŸasea,  Condacul  Sfântului glas 2, Podobia:Cele de sus căutând...;  Plecându-te soÅ£iei tale celei bune... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Mucencului, Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Slavă...a Mucenicului, glas 2: Răbdând întru pătimire Mucenice Iacove..., Åži acum ... a Născătoarei.Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... a Născătoarei, apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile se pun după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie punem Fericirile Octoihului şi ale Sfântului, de la Cântarea a treia, pe patru. Prochimenul Sfântului glas 4: Sfinţilor care sunt pe pământul lui..., cu Stihul: Mai înainte vedeam pe Domnul... Apostolul din Cartea cea către Timotei: Fiule Timotei, întăreşte-te în darul lui Iisus Hristos..., apoi Aliluia: Multe-s supărările drepţilor... Evanghelia de la Ioan: Zis-a Domnul Ucenicilor Săi: Acestea vă poruncesc vouă... Apoi Priceasna: Întru pomenire veşnică...

Tot într-această zi pomenim şi semnul Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu ce a fost în marele Novogorod.

Tot într-această zi şi Pomenirea celui întru sfinţi a Părintelui nostru Iacob episcopul Rostovului Făcătorul de minuni. Se săvârşeşte Soborul lui acolo unde se află Moaştele sale.

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI OPTA POMENIREA SFÂNTULUI ŞI PREA CUVIOSULUI MUCENIC ŞTEFAN CEL NOU ŞI A SFÂNTULUI MUCENIC IRINARH

 

La Vecernie punem trei Stihiri ale Cuviosului, glas 6, Podobia: Toată nădejdea punându-ÅŸi... ÅŸi trei ale Mucenicului,  Slavă...  acelaÅŸi glas , însuÅŸi glasul: Din pruncie  te-ai dăruit lui Dumnezeu prea Sfinte Åžtefane..., Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Slavă... a Cuviosului glas  8: Pe cel după chip păzindu-l nevătămat..., Åži acum ... a Născătoarei sau a Crucii Născătoare. Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... Troparul Cuviosului, glas 4: PustniceÅŸte mai-înainte în munte nevoindu-te..., Slavă... al Mucenicului, acelaÅŸi glas: Mucenicul Tău,Doamne... , Slavă... Åži acum... al Născătoarei lui. Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Cuviosului  (de două ori), Slavă... al Mucenicului, Åži acum... al Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Se pune un Canon al Octoihului, cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi două ale SfinÅ£ilor cu Irmoasele pe opt, amândouă pe glas 6. După Cântarea a treia, Condacul Cuviosului glas 8, Podobia: Apărătoare Doamnă...; Pe iubitorul Treimii ÅŸi dumnezeiescul Åžtefan să-l lăudăm... Apoi Sedealna Cuviosului glas 1, Podobia: Mormântul Tău..., Slavă... a Mucenicului Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Mucenicului, glas 7, Podobia: Cele de sus căutând...; Stea luminoasă ÅŸi negrăită te-ai arătat... ÅŸi apoi al Cuviosului, glas 3, Podobia:Fecioară astăzi... ; Din rădăcină neroditoare odraslă ai crescut, Cuvioase... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfântului, Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru..., Troparul Cuviosului, Slavă... al Mucenicului, Åži acum... al Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie punem Fericirile Octoihului, pe patru şi ale Sfântului de la Cântarea a treia, pe patru. Prochimenul glas 8: Lăuda-se-vor Cuvioşii întru slavă..., cu Stihul: Cântaţi Domnului cântare nouă... Apostolul din Cartea cea către Timotei: Fiule Timotei, să nu te ruşinezi de mărturisirea Domnului nostru Iisus Hristos..., Aliluia , glas 8: Fericit bărbatul care se teme de Domnul..., cu Stihul: Puternică pe pământ va fi sămânţa lui... Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul Ucenicilor Săi: Când vă vor alunga pe voi din cetatea aceasta..., apoi Priceasna: Întru pomenire veşnică.

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI NOUA POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC PARAMON, A SFÂNTULUI MUCENIC FILUMEN ŞI A CUVIOSULUI ACACHIE CEL MĂRTURISIT DE SFÂNTUL IOAN SCĂRARU

 

      Aliluia  sau Troparul.

La Vecernie, punem trei Stihiri ale Octoihului ÅŸi trei ale Mucenicului, glas 4, Podobia: Cel ce eÅŸti  chemat de sus..., Slavă... Åži acum a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor, dacă nu este Aliluia,  Slavă... Åži acum al Născătoarei Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... se pune   Troparul SfinÅ£ilor (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi  un Canon al Sfântului, pe patru, glas 4. După Cântarea a treia punem Sedealna Sfântului, glas 4, Podobia: Degrab ne întâmpină..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, punem Mucenicina Octoihului, iar după Cântarea a noua, punem Luminânda ÅŸi Stihoavna Octoihului. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule...ÅŸi după Tatăl nostru... , dacă nu este Aliluia punem Troparul SfinÅ£ilor, Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul.  Ceasurile ÅŸi Liturghia se pun după rânduiala obiÅŸnuită.

 

ÎN ZIUA A TREIZECEA POMENIREA SFÂNTULUI ŞI ÎNTRU TOT LĂUDATULUI APOSTOL ANDREI, CEL ÎNTÂI CHEMAT

 

Seara La Vecernia cea mare cântăm Fericit bărbatul..., prima Slavă... La Doamne strigat-am...   punem  Stihirile pe opt,  glas 4, Podobia: Cel ce de sus eÅŸti chemat..., Slavă... acelaÅŸi glas, însuÅŸi glasul: Vânarea peÅŸtilor lăsând...,Åži acum... acelaÅŸi glas, al ÃŽnainteprăznuirii: Isaie dănÅ£uieÅŸte... Vohodul ÅŸi Prochimenul zilei, ÅŸi se fac trei Citiri. Prima din Epistola Soborniecască a Sfântului Apostol Petru: Petru Apostolul Domnului Iisus Hristos...; a doua din Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Petru: IubiÅ£ilor, Hristos a pătimit pentru noi... ÅŸi a treia tot din aceeaÅŸi Epistolă: IubiÅ£ilor, Hristos pătimind cu trupul pentru noi...  La Litie punem Stihira Hramului ÅŸi Stihirile Apostolului, glas 1, Slavă... glas 8: Pe propovăduitorul credinÅ£ei..., Åži acum...: Stăpână primeÅŸte rugăciunile... La Stihoavna punem Stihirile Apostolului glas 5, Podobia: Bucură-te, cămara pustnicilor..., cu Stihurile ApostoleÅŸti, apoi Slavă... glas 3: Pe cel de un sânge cu Petru ÅŸi ucenic al lui Hristos..., Åži acum... acelaÅŸi glas al ÃŽnainteprăznuirii: Iosife, spune-ne nouă... Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... Troparul glas 4: Ca cel ce eÅŸti decât Apostolii primul chemat ÅŸi al Verhovnicului frate adevărat..., Slavă... Åži acum...: Taina cea din veac ascunsă... ÅŸi  Otpustul.

La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Apostolului  (de două ori) Slavă... Åži acum... al Născătoarei. După obiÅŸnuitele Catisme punem Sedelnele Apostolului, cu Stihira Născătoarei lor ÅŸi Citirea. Apoi Polieleul, cu Stihurile lui ÅŸi Sedealna glas 5 (de două ori),  Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După aceea primul Antifon  glas 4,  Prochimenul glas 4:  ÃŽn tot pământul a ieÅŸit vestirea lor...,cu Stihul: Cerurile spun slava lui Dumnezeu... Apoi: Toată suflarea să laude pe Domnul... Evanghelia de la Matei: ÃŽn vremea aceea umblând Iisus pe lângă Marea Galileii...  Psalmul 50 ÅŸi Stihira glas 8: Pe propovăduitorul credinÅ£ei... (este scrisă la Slava... de la Litie). Apoi Rugăciunea: MântuieÅŸte Dumnezeule poporul tău... Urmează Canonul Născătoarei de Dumnezeu, cu Irmosul, pe ÅŸase, glas 1 ÅŸi două Canoane ale Apostolului, pe opt, glas 1. Catavasiile: Hristos se naÅŸte, slăviÅ£i-L... După Cântarea a treia, Sedealna glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul..., Slavă... cealaltă Sedealnă, acelaÅŸi glas  ÅŸi aceeaÅŸi Podobie, Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Sfântului glas 2, Podobia: Pe Născătoare de Dumnezeu cea întru rugăciuni neadormită...; Pe grăitorul de Dumnezeu cel numit cu numele de bărbăţie... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Apostolului, Slavă... altă Luminândă, Åži acum ... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile Apostolului pe patru, glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti..., Slavă... glas 8, însuÅŸi glasul: Pe propovăduitorul credinÅ£ei..., Åži acum... acelaÅŸi glas a ÃŽnainteprăznuirii: PrimeÅŸte Vitleeme pe mitropolia lui Dumnezeu... Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule...ÅŸi Tatăl nostru... punem Troparul Apostolului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei ÃŽnvierii. Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasul 1 ÅŸi celelalte după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie punem Fericirile din Canoanele Apostolilor de la Cântarea a treia ÅŸi a ÅŸasea, pe opt. După Vohod, punem Prochimenul, glas 8: ÃŽn tot pământul a ieÅŸit vestirea lor...; cuStihul: Cerurile vestesc slava  lui Dumnezeu... Apostolul din Cartea către Corinteni: FraÅ£ilor, Dumnezeu pe noi  Apostolii cei mai de pe urmă..., Aliluia  glas 1: Mărturisi-vor cerurile minunile Tale,Doamne..., Evanghelia de la Ioan: ÃŽn vremea aceea stătea Ioan ÅŸi alÅ£i doi dintre ucenicii Lui... Priceasna: ÃŽn tot pământul...


LUNA DECEMBRIE ARE TREIZECI SI UNA DE ZILE. ZIUA ARE 9 ORE IAR NOAPTEA 15 ORE

 

ÎN ZIUA ÎNTÂI POMENIREA SFÂNTULUI PROOROC NAUM

 Aliluia  sau Troparul.

La Vecernie punem trei Stihiri ale Născătoarei de Dumnezeu, glas 3 ÅŸi trei ale Sfântului, acelaÅŸi glas, Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului,apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru..., dacă nu este Aliluia,  punem Troparul Sfântului glas 2: Apostolului tău Naum pomenire Doamne prăznuind..., Slavă... Åži acum... al Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie,Aliluia  pe glasul Octoihului ÅŸi Treimicile glasului din Octoih sau Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. După Catisme punem Sedelnele Octoihului, Citirea ÅŸi Psalmul 50. Amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul Proorocului pe patru, glas 5. După Cântarea a treia, Sedealna glas 5, Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea  a ÅŸasea, punem Mucenicina Octoihului sau Condacul glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi...; Luminându-se cu duhul curată inima ta... ÅŸi citim Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda cea Treimică apoi Stihoavna Octoihului ÅŸi celelalte după rânduiala obiÅŸnuită.

 

ÃŽN ZIUA A DOUA POMENIREA SFÂNTULUI  PROOROC AVACUM

Aliluia  sau Troparul cel din ziua precedentă, adică de ieri.

La Vecernie punem trei Stihiri ale Născătoarei de Dumnezeu, glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., ÅŸi trei ale Apostolului acelaÅŸi glas ÅŸi Podobie, Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Urmează Stihoavna Octoihului,  Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... Troparul, dacă este Aliluia: Născătoarei de Dumnezeu Fecioară... sau Troparul Proorocului, glas 2: Apostolului tău Avacum..., Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, Aliluia  ÅŸi Troparele glasului sau Troparul Proorocului  (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50.  Se pun amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul Proorocului, pe patru, glas 4. După Cântarea a treia, Sedealna Proorocului glas 4, Podobia:  Cel ce  Te-ai înălÅ£at pe cruce..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Proorocului glas 8, Podobia:Apărătoare Doamnă...; Strigat-am la toată lumea veniÅ£i ai lui Dumnezeu de la miazăzi adică din Fecioară... ÅŸi citim Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Treimică, apoi Stihoavna Octoihului , Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...,dacă nu este Aliluia punem Troparul Proorocului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi celelalte după rânduiala obiÅŸnuită.

ÎN ZIUA A TREIA POMENIREA SFÂNTULUI PROOROC SOFONIE

Seara cântăm de asemenea trei Stihiri ale Născătoarei de Dumnezeu ÅŸi trei ale Proorocului, glas 4, Podobia: Cel ce de sus eÅŸti chemat..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Urmează Stihoavna Octoihului, apoi Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru..., dacă nu este Aliluia,  punem Troparul Proorocului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie se pune Aliluia... ÅŸi Troparele glasului sau Dumnezeu este Domnul... ÅŸi Troparul Proorocului (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul Sfântului pe patru, glas 6. După Cântarea a treia, Sedealna Sfântului glas 6, Podobia: UÅŸa milostivirii..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Proorocului glas 4, Podobia:Arătatu-Te-ai astăzi...; Rază luminoasă prin Dumnezeiescul Duh te-ai arătat... După Cântarea a noua, Luminânda Treimică ÅŸi Stihoavna Octoihului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru..., dacă nu este Aliluia,   punem Troparul Proorocului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile ÅŸi Liturghia se fac după rânduiala obiÅŸnuită.

Tot într-această zi ÅŸi Pomenirea Prea Cuviosului Părintelui Sava al  Svenigorodului. Se săvârÅŸeÅŸte Soborul lui în Biserica lui ÅŸi la Bisericile care-i poartă Hramul.

 

ÎN ZIUA A PATRA POMENIREA SFINTEI MAREI MUCENIŢE VARVARA ŞI A PREA CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU IOAN DAMASCHIN

La Vecernie punem trei Stihiri ale Sfintei glas 2, Podobia: Când de pe lemn...,; ÅŸi trei ale Cuviosului glas 8, Podobia: O, preaslăvită  minune... ; Slavă... a Sfintei, glas 6: Patria neamul ÅŸi averea părăsind..., Åži acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. La Stihoavna se pun Stihirile Octoihului, iar de voieÅŸte cel mai mare se pun ÅŸi Stihirile Cuviosului glas 8, Podobia: O, preaslăvită  minune...; Părinte Ioane, preaînÅ£elepte..., ÅŸi celelalte, cu Stihurile Cuviosului, Slavă... a Cuviosului, glas 6: Cuvioase părinte, în tot pământul a ieÅŸit vestirea... ;  Åži acum... a Născătoarei.Apoi Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... Troparul Sfintei     glas  4: MieluÅŸeaua Ta Hristoase..., sau alt Tropar, acelaÅŸi glas: Pe Sfânta Varvara să o cinstim..., Slavă... al Cuviosului glas 8: Al dreptei credinÅ£e îndreptătorule..., Åži acum ... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfintei (de două ori), Slavă... al Cuviosului, Åži acum... al Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Octoihului, Citirea ÅŸi Psalmul 50. Punem un Canon al Octoihului, apoi un Canon al Sfintei, pe patru, glas 2 ÅŸi un Canon al Cuviosului, pe patru, glas 2. După Cântarea a treia, Condacul Cuviosului glas 4, Podobia:  Cel ce Te-ai înălÅ£at pe cruce...; Pe scriitorul de cântări ÅŸi cinstitul de Dumnezeu grăitor... apoi Icosul ÅŸi Sedealna Sfintei glas 3, Podobia: De frumuseÅ£ea fecioriei tale..., Slavă... a Cuviosului, glas 1, Podobia: Mormântul Tău..., Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Sfintei glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălÅ£at pe cruce...; Lui Dumnezeu celui în Treime cu bună credinţă lăudat urmându-i, răbdătoare de chinuri... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului ÅŸi a Sfintei, Slavă... a Cuviosului, Åži acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile Sfintei pe patru, glas 1, cele Samoglasnice, Slavă... glas 6: Pe calea chinuirii călătorind..., Åži acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. Urmează Stihoavna Octoihului, Slavă... a Cuviosului glas 8: MulÅ£imile monahilor..., Åži acum... a Născătoarei. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... se pune Troparul Sfintei, Slavă... al Cuviosului, Åži acum ... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul, Ceasul 1 ÅŸi celelalte după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie punem Fericirile Mucenicilor, de la Cântarea a treia ÅŸi ale Cuviosului, de la Cântarea a ÅŸasea. Prochimenul glas 4: Minunat  este Dumnezeu întru SfinÅ£ii Săi..., cu Stihul: ÃŽntru adunări binecuvântaÅ£i pe Dumnezeu... Apostolul din Cartea cea către Galateni: FraÅ£ilor, mai înainte de venirea vremii..., Aliluia glas 1: AÅŸteptând am aÅŸteptat pe Domnul ÅŸi a luat aminte la mine... Apoi Evanghelia de la Marcu: ÃŽn vremea aceea mergând după Iisus popor mult, îl înconjura pe dânsul..., Priceasna: BucuraÅ£i-vă drepÅ£ii întru Domnul...

 

ÎN ZIUA A TREIA POMENIREA PREACUVIOSULUI ŞI DE DUMNEZEU PURTĂTORULUI PĂRINTELUI NOSTRU, SAVA CEL SFINŢIT

Dacă va voi cel mai mare atunci se face Priveghere.

La Vecernia cea mică punem Stihirile pe patru, glas 1, Podobia: Prea lăudaţilor Mucenici..., Slavă... glas 2: Cuvioase Părinte, din pruncie la fapta bună cu sârguinţă deprinzându-te..., Şi acum... a Născătoarei. La născut din Fecioară..., Ectenia cea mică şi Otpustul.

La Vecernia cea mare, după Psalmul cel obiÅŸnuit cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., prima Slavă... Iar la: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe opt, glas 5, Podobia: Cuvioase părinte..., Slavă... glas 6, Pe cel după chip păzindu-l nevătămat..., Åži acum...: Cine nu te va ferici pe tine... Apoi Vohodul ÅŸi Prochimenul zilei ÅŸi se pun trei Citiri, cele ale CuvioÅŸilor. La Litie punem Stihira Hramului ÅŸi apoi se pun Stihirile Samoglasnice ale Cuviosului glas 2, Slavă... acelaÅŸi glas: Pe dorul bunătăţilor celor mai presus de minte primindu-l..., Åži acum... a Născătoarei. La Stihoavna punem Stihirile Cuviosului glas 5, Podobia: Bucură-te cămara pustnicilor..., cu Stihurile ei, Slavă... glas 8: MulÅ£imile monahilor..., Åži acum... a Născătoarei: Fecioară nenuntită... Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru..., la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul Cuviosului glas 8, (de două ori) ÅŸi: Născătoare de Dumnezeu  Fecioară... (o dată). Apoi Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori) ÅŸi Psalmul 33: Bine voi cuvânta pe Domnul. Urmează Citire din viaÅ£a Sfântului Sava.

La Utrenie, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului  (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei ÃŽnvierii: Cel ce pentru noi Te-ai născut din Fecioară... După obiÅŸnuitele Catisme punem Sedelnele Sfântului, cu Stihira Născătoarei lor ÅŸi Citirea. Apoi Polieleul cu Stihirile Mărimurilor lui ÅŸi Sedealna glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu...(de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÅŸi Citire din viaÅ£a Sfântului. Urmeză primul Antifon glas 4, Prochimenul aceluiaÅŸi glas: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului..., cu Stihul: Ce vom răsplăti Domnului... Evanghelia de la Luca: ÃŽn vremea aceea stătea Iisus la loc ÅŸes..., Psalmul 50 ÅŸi Stihira glas 6: Cuvioase Părinte,în tot pământul a ieÅŸit vestea minunilor tale... Canonul Născătoarei de Dumnezeu, cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi al Sfântului pe opt, glas 8. Catavasiiile: Hristos se naÅŸte, slăviÅ£i-L... După Cântarea a treia punem Sedealna glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... cealaltă Sedealnă acelaÅŸi glas ÅŸi Podobie, Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul glas 8, Podobia: Apărătoare Doamne...; Ca cel ce din pruncie lui Dumnezeu jertfă fără de prihană te-ai adus..., apoi Icosul ÅŸi citim Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda Cuviosului (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile Cuviosului pe patru, glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti..., Slavă... glas 6: Cuvioase Părinte, în tot pământul a ieÅŸit vestea minunilor tale..., Åži acum...: Născătoare de Dumnezeu tu eÅŸti viÅ£a cea adevărată..., Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... ÅŸi celelalte punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei: Cel ce pentru noi Te-ai născut din Fecioară..., Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi Ceasul 1, la care zicem Troparul Sfântului, iar după Sfinte Dumnezeule... Condacul Sfântului ÅŸi Otpustul cel final. La fel  se fac ÅŸi  celelalte Ceasuri.

La Liturghie punem Fericirile din Canonul Sfântului de la Cântarea a treia ÅŸi din Cântarea a ÅŸasea, pe opt. După Vohod punem Troparul Hramului ÅŸi al Sfântului, Condacul Hramului, Slavă... al Sfântului, Åži acum... al Născătoarei: Ceea ce eÅŸti folositoare credincioÅŸilor... Prochimenul glas 7: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui..., cu Stihul: Ce vom răsplăti Domnului... Apostolul din Cartea cea către Galateni: FraÅ£ilor, roada Duhului..., apoi Aliluia  glas 8: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., cu Stihul: Puternică pe pământ va fi sămânÅ£a lui... Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul toate-Mi sunt date Mie..., Priceasna: ÃŽntru pomenire veÅŸnică....

 

ÎN ZIUA A ŞASEA POMENIREA CELUI ÎNTRU SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU NICOLAE ARHIEPISCOPUL MIRELOR LICHIEI FĂCĂTORUL DE MINUNI

Dacă va voi cel mai mare atunci facem Priveghere.

La Vecernie, după Psalmul cel de seară, la: Doamne strigat-am...punem Stihirile pe patru, glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă... glas 6: Strălucit-a ca un soare Pomenirea Ta Sfinte..., Åži acum... a Născătoarei: Nimeni din cei ce alergă la tine... La Stihoavna punem Stihirile glas 6, Podobia: A treia zi ai înviat Hristoase..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei: Răcnind în potrivnicul turmei tale, preacurată... Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 4: ÃŽndreptător credinÅ£ei ÅŸi chip blândeÅ£ilor..., Slavă... Åži acum... al Născătoarei: Taina cea din veac ascunsă..., Ectenia cea mică ÅŸi Otpustul.

La Vecernia cea mare, după Psalmul obiÅŸnuit cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., prima Slavă..., La: Doamne strigat-am... cântăm Stihirile Sfântului pe opt, glas 2, Podobia: Când de pe lemn..., apoi alte Stihuri, acelaÅŸi glas, Podobia: Cu ce cununi de laudă..., Slavă... glas 6, Pe cel ce este podoaba arhiereilor ÅŸi lauda părinÅ£ilor..., Åži acum...a ÃŽnainteprăznuirii: PeÅŸteră bine te împodobeÅŸte... Urmează Vohodul ÅŸi Prochimenul zilei ÅŸi se pun trei Citiri, una de la Pilde: Pomenirea dreptului cu laude..., a doua tot de la Pilde: Gura dreptului izvorăşte înÅ£elepciune..., ÅŸi a treia tot de la Pilde: Dreptul de va ajunge să se săvârÅŸească... La Litie punem Stihira Hramului, apoi Stihirile Sfântului Nicolae glas 2, cele Samoglasnice, Slavă... glas 6: Bine slugă bună ÅŸi credincioasă..., Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii, acelaÅŸi glas: Sioane prăznuieÅŸte... La Stihoavnă punem Stihirile glas 5, Podobia: Bucură-te cămara pustnicilor..., cu Stihurile ei, Slavă... glas 6: Omule al lui Dumnezeu ÅŸi credincioasă slugă..., Åži acum...: Fecioară nenuntită, de unde ai venit... Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului  (de două ori) ÅŸi: Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (o dată). Urmează Binecuvântarea pâinilor, apoi: Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Psalmul 33: Bine voi cuvânta pe Domnul... ÅŸi Citire din viaÅ£a Sfântului. Iar unde nu se face Priveghere, după Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi Tatăl nostru...punem Troparul Sfântului (o dată), Slavă... Åži acum... al Născătoarei ÃŽnvierii, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie,  după cei ÅŸase Psalmi la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul  Sfântului (de două ori), Slavă...Åži acum...: Taina cea din veac ascunsă... ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Sfântului, cu Stihirile Născătoarei lor ÅŸi Citirea. Apoi Polieleul cu Stihirile  Mărimurilor Sfântului ÅŸi Sedealna glas 5, Slavă... altă Sedealnă, Åži acum... a Născătoarei. Apoi obiÅŸnuita Citire a Sfântului, după care urmeză primul Antifon glas 4 ÅŸi Prochimenul glas 4: Scumpă este înaintea Domnului moartea cuviosului Lui..., cu Stihul: Ce vom răsplăti Domnului... Apoi: Toată suflarea să laude pe Domnul... Evanghelia de la Ioan: Zis-a Domnul: eu sunt uÅŸa.... Apoi Psalmul 50 ÅŸi Stihira glas 6: MoÅŸtenitorule al lui Dumnezeu... Se pune Canonul Născătoarei de Dumnezeu glas 1, cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi două Canoane ale Sfântului cu Irmoasle pe opt, unul pe glas 4 ÅŸi celălalt pe glas 1. Catavasiile: Hristos se naÅŸte, slăviÅ£i-L... După Cântarea a treia, Sedealna glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... altă Sedealnă, Åži acum ... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul glas 3, Podobia: Fecioara astăzi; ÃŽn mira Sfinte lucrător de cele Sfinte  te-ai arătat..., Icosul ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Sfântului, Podobia: Femei, ascultaÅ£i..., Slavă... altă Podobie, Åži acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile (după Tipicul cel grecesc, pe ÅŸase, glas 1 cele Samoglasnice, Slavă... glas 5: Să trâmbiţăm cu trâmbiţă de cântări..., Åži acum ... a Născătoarei acelaÅŸi glas: Să trâmbiţăm cu trâmbiţă de cântări, căci privind... Doxologia cea mare. După Sfinte Dumnezeule... ÅŸi celelalte punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei: Taina cea din veac ascunsă..., Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi se  miruiesc fraÅ£ii cu untdelemn sfânt de la Candela Sfântului. Urmează Ceasul 1, la care zicem Troparul Sfântului,iar după Sfinte Dumnezeule... ÅŸi Tatăl nostru... punem Condacul Sfântului ÅŸi Otpustul cel final. La fel facem ÅŸi la celelalte Ceasuri.

La  Liturghie punem Fericirile din primul Canon al Sfintei, de la Cântarea a treia ÅŸi din al doilea Canon, de la Cântarea a ÅŸasea. Prochimenul glas 7: Veseli-se-va dreptul  de Domnul..., cu Stihul: Auzi Dumnezeule glasul meu... Apostolul din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor, supuneÅ£i-vă mai marilor voÅŸtri..., Aliluia, glas 4: PreoÅ£ii Tăi se vor îmbrăca întru dreptate... Evanghelia de la Luca: ÃŽn vremea aceea stătea Iisus la loc ÅŸes..., Priceasna: ÃŽntru pomenire veÅŸnică...

 

ÎN ZIUA A ŞAPTEA POMENIREA CELUI ÎNTRU SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU AMBROZIE EPISCOPUL MEDIOLANULUI

Aliluia  sau Troparul glas 4: ÃŽndreptătorul credinÅ£ei...

La Vecernie punem trei Stihiri ale Născătoarei de Dumnezeu glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti... ÅŸi trei ale Sfântului, acelaÅŸi glas ÅŸi aceeaÅŸi Podobie, Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru..., dacă nu este Aliluia  punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului  (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul Sfântului, pe patru, glas 4. După Cântarea a treia, Sedealna Sfântului glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Sfântului glas 3: Al dumnezeieÅŸtei credinÅ£e, cu dumnezeieÅŸtele dogme împrejur fulgerând... După Cântarea a noua punem Luminânda Treimică sau a Sfântului, Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile ÅŸi Liturghia merg după rânduiala obiÅŸnuită.

Întru această zi pomenim şi adormirea Prea Cuviosului Părintelui nostru Antonie al Sinskului, noul Făcător de minuni. Se săvârşeşte Soborul lui în Biserica lui şi la Bisericile care-i poartă Hramul.

Tot într-această zi pomenim şi Adormirea Prea Cuviosului Părintelui nostru Nil cel de la Iezerul Seligerului, de la Ostrovul ce se cheamă Stolognoie, noul Făcător de minuni.

 

ÎN ZIUA A OPTA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU PATAPIE

Aliluia  sau Troparul.

La Vecernie punem trei Stihiri ale Octoihului ÅŸi trei ale Sfântului, glas 1, Podobia: Prea lăudaÅ£ilor Mucenici...,Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului,apoi  Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru..., dacă nu este Aliluia,  punem Troparul Sfântului, glas 8:ÃŽntru tine Părinte..., Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, după cei ÅŸase Psalmi, dacă nu este Aliluia, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului  (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme ale zilei, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Apoi punem amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul Cuviosului, pe patru, glas 2. După Cântarea a treia, Sedealna Cuviosului glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Cuviosului glas 3, Podobia: Fecioară astăzi...; Biserica Ta sfântă doctorie duhovnicească aflând-o popoarele..., apoi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului sau Treimica. Urmează Stihoavna Octoihului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile ÅŸi Liturghia se pun după rânduiala obiÅŸnuită.

 

 

 

 

ÎN ZIUA A NOUA ZĂMISLIREA SFINTEI FECIOARE MARIA DE CĂTRE SFÂNTA ANA CÂND A ZĂMISLIT PE PREASFÂNTA NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU

Seara punem obiÅŸnuita Catismă. La: Doamne strigat-am... se pun Stihirile pe ÅŸase, glas 4, Podobia: Cela ce de sus eÅŸti chemat..., Slavă... Åži acum... glas 2: Taina cea negrăită de îngeri ÅŸi de oameni... La Stihoavna punem Stihirile glas 5, Podobia: Bucură-te cămara pustnicilor..., primul Stih: Juratu-S-a Domnul lui David..., ÅŸi Stihul al doilea: Din rodul pântecelui tău..., Slavă...Åži acum... glas 2: Astăzi din rădăcina lui David... Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul glas 4: Astăzi legăturile nerodirii de fii se dezleagă..., fără să se mai pună  Stihira Născătoarei. Apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, după cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfintei (de trei ori). Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Sfintei Ana, Citirea şi Psalmul 50. Apoi două Canoane ale Sfintei Ana, cel dintâi, cu Irmosul, pe opt şi al doilea, pe şase, glas 1. Catavasiile Praznicului: Hristos se naşte, slăviţi-L... După Cântarea a treia, Sedealna Sfintei glas 1, Podobia: Ceata îngerească... (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei cu altă Podobie. După Cântarea a şasea, Condacul Sfintei glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi...; Prăznuieşte astăzi lumea zămislirea Anei..., apoi Icosul şi Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda, Slavă... Şi acum... tot aceasta. La Laude punem Stihirile pe patru, glas 1, Podobia: Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti...,Slavă...Şi acum... glas 8: Veniţi cu bucurie astăzi toată orânduiala şi toată vârsta omenească... Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... şi celelalte punem Troparul (o dată), apoi Ecteniile şi Otpustul. Ceasul 1 şi celelalte după rânduiala obişnuită.

La Liturghie punem Fericirile din Canonul cel dintâi, de la Cântarea a treia ÅŸi din Canonul  al doilea,  de la Cântarea a ÅŸasea, pe opt. Prochimenul glas 4: Minunat este Dumnezeu întru SfinÅ£ii Săi..., cu Stihul: ÃŽntru adunări bine voi cuvânta pe Dumnezeu...  Apostolul din Cartea cea către Galateni: FraÅ£ilor, Avraam a avut doi fii..., Aliluia  glas 1: Mântuirea drepÅ£ilor de la Domnul...  Evanghelia de la Luca: Zis-a Domnul: Nimeni aprinzând făclia..., apoi Priceasna: BucuraÅ£i-vă drepÅ£ii întru Domnul...

 

ÃŽN ZIUA A ZECEA POMENIREA SFINÅ¢ILOR MUCENICI MINA, ERMOGHEN ÅžI EUGRAF

La Vecernie punem trei Stihiri ale Octoihului ÅŸi trei ale SfinÅ£ilor glas 1, Podobia: Prea lăudaÅ£ilor mucenici..., Slavă...glas 6: Cu adevărat limba ta s-a arătat mai silitoare..., Åži acum... a Născătoarei. La Stihhoavnă punem Slavă... glas 6: Ceată mucenicească, binecredincioÅŸi apărători..., Åži acum... a Născătoarei. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor glas 8: Cu înfrânarea patimilor chipurile cele ca focul arzătoare..., Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Mucenicilor (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. După obiÅŸnuitele Catisme se pun Sedelnele Octoihului, Citirea ÅŸi Psalmul 50. Apoi amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul SfinÅ£ilor, pe patru, glas 1. După Cântarea a treia, Condacul SfinÅ£ilor glas 1, Podobia: Ceată îngerească...; Pe minunatul Mina, pe dumnezeiescul Iermoghen ÅŸi pe Eugraf împreună... ÅŸi Sedealna glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul glas 4, Podobia:  Cel ce Te-ai înălÅ£at pe cruce...; Cu cuvintele tale cele bine grăitoare pe Ermoghen dintru adâncurile pierzării l-ai scos... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a SfinÅ£ilor, Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Slavă... a Sfântului, glas 6: Iarăşi ne-a strălucit nouă Pomenirea cea de peste an a luminătorului lumii..., Åži acum... a Născătoarei. Apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor, Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul, Ceasul 1 ÅŸi celelalte Ceasuri după rânduială.

La Liturghie (după cum spune Tipicul cel grecesc) punem Fericirile Octoihului, pe patru ÅŸi din Canonul SfinÅ£ilor Mucenici, de la Cântarea a treia, pe patru. Prochimenul glas 4: SfinÅ£ilor care sunt pe pământul lui..., cu Stihul: Mai înainte vedeam pe Domnul înaintea mea pururea... Apostolul din Cartea cea către Efeseni: FraÅ£ilor, întăriÅ£i-vă întru Domnul... Aliluia,  glas 4: Strigat-au drepÅ£ii ÅŸi Domnul i-a auzit pe dânÅŸii..., cu Stihul: Multe sunt supărările drepÅ£ilor... Evanghelia de la Luca: Zis-a Domnul, păziÅ£i-vă de oameni care îşi vor pune mâinile peste voi... Priceasna: BucuraÅ£i-vă drepÅ£ilor întru Domnul...

 

ÎN ZIUA A UNSPREZECEA POMENIREA PREA CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU DANIEL STÂLPNICUL

Aliluia  sau Troparul, glas 1: Al răbdării stâlp ai fost...

La Vecernie punem trei Stihiri ale Născătoarei de Dumnezeu glas 8, Podobia: Ce vă vom numi pe voi, SfinÅ£ilor... ÅŸi trei ale Sfântului acelaÅŸi glas ÅŸi Podobie, Slavă... glas 5: Talantul cel încredinÅ£at Å£ie de la Hristos..., Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului  (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi  Canonului Sfântului pe patru, glas 8. După Cântarea a treia, Sedealna Sfântului glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Sfântului glas 8, Podobia: Ca niÅŸte pârgă a firii...; Ca o stea prealuminoasă  tu suindu-te pe stâlp fericite... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfântului Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile ÅŸi Liturghia merg după rânduiala obiÅŸnuită.

Se cuvine să ÅŸtim: că dintru această zi a unsprezecea se începe Duminica StrămoÅŸilor ÅŸi poate ajunge până în ziua a ÅŸaptesprezecea a lunii Decembrie.  Se va face în felul următor: de se va întâmpla NaÅŸterea Domnului Hristos Duminică, atunci Duminica StrămoÅŸilor se pune în ziua a unsprezecea a lunii Decembrie, iar Duminica SfinÅ£ilor PărinÅ£i care este înaintea NaÅŸterii Domnului Hristos va fi în ziua a optsprezecea a lunii Decembrie. Iar de se va întâmpla NaÅŸterea Domnului Hristos Luni, atunci Duminica StrămoÅŸilor se pune în ziua a ÅŸaptesprezecea a lunii Decembrie, iar Duminica SfinÅ£ilor PărinÅ£i, care este înainte de NaÅŸterea Domnului Hristos se va face în Duminica a douăzeci ÅŸi patra a lunii Decembrie. Iar de se va întâmpla NaÅŸterea Domnului Hristos MarÅ£i, atunci Duminica StrămoÅŸilor se face în ziua a ÅŸaisprezecea a lunii Decembrie, iar Duminica SfinÅ£ilor PărinÅ£i, care este înainte de NaÅŸterea Domnului Iisus Hristos se va pune în ziua a douăzeci ÅŸi treia a lunii Decembrie. Iar de se va întâmpla NaÅŸterea Domnului Hristos Miercuri, atunci Duminica StrămoÅŸilor se va pune în ziua a cincisprezecea a lunii Decembrie, iar duminica SfinÅ£ilor PărinÅ£i în ziua a douăzeci ÅŸi doua a lunii Decembrie. Iar de se va întâmpla NaÅŸterea Domnului Hristos Joi, atunci Duminica StrămoÅŸilor se face în ziua a paisprezecea a lunii Decembrie, iar Duminica SfinÅ£ilor PărinÅ£i în ziua a douăzeci ÅŸi una  a lunii Decembire. Iar de se va întâmpla NaÅŸterea Domnului Hristos Vineri, atunci se va pune Duminica StrămoÅŸilor în ziua a treisprezecea a lunii Decembrie, iar Duminica SfinÅ£ilor PărinÅ£i în ziua a douăzecea a lunii Decembrie. Iar de se va întâmpla NaÅŸterea Domnului Iisus Hristos Sâmbătă, atunci se va pune Duminica StrămoÅŸilor în ziua a doisprezecea a lunii Decembrie, iar Duminica SfinÅ£ilor PărinÅ£i, cea diînainte de NaÅŸterea Domnului Hristos în ziua a nouăsprezecea a lunii Decembrie. De aceea trebuie să luăm aminte în a câta zi se va întâmpla să fie Duminica SfinÅ£ilor StrămoÅŸi, dacă va fi mai înainte de Duminica a douăzeci ÅŸi opta sau după aceea. Iar La Liturghie se va citi Evanghelia Duminicii a douăzeci ÅŸi opta care este de la Luca: Zis-a Domnul pilda aceasta:Un om oarecare a făcut cină mare..., punându-se numai aceasta. Iar în Duminica a douăzeci ÅŸi opta se citeÅŸte Evanghelia cea de rând, care se va întâmpla să fie chiar ÅŸi a altei Duminici.

Se cuvine să ÅŸtim: că atunci când se întâmplă Duminica SfinÅ£ilor StrămoÅŸi, se lasă Slujba Sfântului celui ce se va întâmpla în acea Duminică, iar Slujba acelui Sfânt o cântăm mai înainte, Vineri la Pavecerniţă. Iar Slujba SfinÅ£ilor StrămoÅŸi se cântă aÅŸa: Sâmbătă seara, la Vecernia cea mică cântăm Stihirile ÃŽnvierii din Octoih ÅŸi ale Născătoarei de Dumnezeu. La Vecernia cea mare, după Psalmul cel obiÅŸnuit ÅŸi după Catisma de rând, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii, trei ale lui Anatolie ÅŸi patru ale SfinÅ£ilor StrămoÅŸi, glas 8, Podobia: Raiul cel din Eden..., Slavă... a StrămoÅŸilor glas 6: Pe toÅ£i PărinÅ£ii cei mai înainte de lege să lăudăm astăzi credincioÅŸii..., Åži acum... a Născătoarei glasului de rând. La Litie punem Stihirile Hramului, Slavă... a SfinÅ£ilor StrămoÅŸi glas 1: Cu razele grăirii de Dumnezeu strălucind Proorocii..., Åži acum... a Născătoarei: Iată s-a plinit proorocirea Isaiei... La Stihoavna punem Stihirile ÃŽnvierii, Slavă... a StrămoÅŸilor glas 3: VeniÅ£i iubitorilor de praznic să lăudăm cu psalmi adunarea strămoÅŸilor..., Åži acum... a Născătoarei: Fără de sămânţă de la Dumnezeiescul Duh... Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru..., la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (de două ori) ÅŸi Troparul StrămoÅŸilor (o dată): ÃŽntru credinţă pe strămoÅŸi i-ai îndreptat... ÅŸi Citirea.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu  este  Domnul... punem Troparul ÃŽnvierii  (de două ori), Slavă...Åži acum... al StrămoÅŸilor. După prima ÅŸi a doua Catismă punem Sedelnele ÃŽnvierii, cu Stihira Născătoarei lor ÅŸi Citire din Tâlcuirea Evangheliei, de la Duminica cea de rând. După aceea Polieleul ÅŸi Troparele ÃŽnvierii: Soborul îngeresc..., apoi Ipacoiul glasului ÅŸi Sedelnele StrămoÅŸilor glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... aceeaÅŸi Podobie, Åži acum... a Născătoarei, apoi Citirea, Antifoanele ÅŸi Prochimenul glasului, Toată suflarea... Evanghelia ÃŽnvierii ÅŸi ÃŽnvierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50 ÅŸi Stihira ÃŽnvierii. Se pune Canonul ÃŽnvierii, cu Irmosul, pe ÅŸase, al Tinerilor, pe patru glas 8, ÅŸi apoi Canonul StrămoÅŸilor, pe ÅŸase glas 1. Catavasiile: Hristos se naÅŸte, slăviÅ£i-L... După Cântarea a treia punem Ipacoiul  StrămoÅŸilor (o dată), glas 2: ÃŽn rouă Tinerii au schimbat  focul... După Cântarea a ÅŸasea, Condacul StrămoÅŸilor glas 6: Chipul cel scris de mână necinstindu-l... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda ÃŽnvierii, Slavă... a StrămoÅŸilor, Åži acum... a Născătoarei: Soarele cel mare. La Laude punem patru Stihiri ale ÃŽnvierii ÅŸi patru ale SfinÅ£ilor StrămoÅŸi glas 2, Podobia: Casa Efratului...;  Slavă... a StrămoÅŸilor glas 7: VeniÅ£i toÅ£i cu credinţă să prăznuim pomenirea..., Åži acum...: Prea binecuvântată eÅŸti Născătoare de Dumnezeu Fecioară..., Doxologia cea mare, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Åži cântăm Stihira Evangheliei în pridvor, Ceasul 1 ÅŸi Otpustul cel final. Apoi Ceasurile după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie punem Fericirile glasului, pe ÅŸase ÅŸi ale StrămoÅŸilor, de la Cântarea a treia, pe patru. După Vohod punem Troparul ÃŽnvierii ÅŸi al StrămoÅŸilor, Slavă...Åži acum... Condacul StrămoÅŸilor. Prochimenul îl punem de la Cântarea  StrămoÅŸilor glas 4: Bine eÅŸti cuvântat Doamne Dumnezeule PărinÅ£ilor noÅŸtri..., cu Stihul: Că drept eÅŸti întru toate... Apostolul StrămoÅŸilor din Cartea cea către Coloseni: FraÅ£ilor, când se va arăta Hristos viaÅ£a noastră..., Aliluia  glas 4: Moise ÅŸi Aaron întru preoÅ£ii lui...  Evanghelia de la Luca: Zis-a Domnul pilda aceasta: un om oarecare a făcut cină mare... Iar Evanghelia ÅŸi Apostolul Duminicii celei de rând se lasă. Priceasna: LăudaÅ£i pe Domnul... ÅŸi apoi altă Priceasnă: BucuraÅ£i-vă drepÅ£ilor întru Domnul...

 

ÎN ZIUA A DOISPREZECEA POMENIREA CELUI ÎNTRU SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU SPIRIDON EPISCOPUL TRIMITUNDINEI FĂCĂTORUL DE MINUNI

ÃŽn unele locuri se face Priveghere ÅŸi se pune Doxologie mare, deci facem ÅŸi noi Slujba Sfântului, pe opt ÅŸi Priveghere dacă vrea cel mai mare  să facă Priveghere pentru evlavia cea către Sfânt.

La Vecernia cea mică punem Stihirile pe patru, glas 8, Podobia: O, preaslăvită  minune...; Părinte Spiridoane fericite..., Slavă... glas 1: Preacuvioase părinte Spiridoane, preaînÅ£elepte..., Åži acum... acelaÅŸi glas a ÃŽnainteprăznuirii: Să prăznuim mai înainte popoare NaÅŸterea Domnului Hristos... La Stihoavna punem Stihirile Sfântului glas 2, Podobia: Casa Efratului..., Slavă...: Cunoscut-am prin vieÅ£uirea ta pe Dumnezeu cel ce vede pe cele ascunse..., Åži acum... acelaÅŸi glas a ÃŽnainteprăznuirii: Vitleeme găteÅŸte-te..., apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul glas 1: Al Soborului celui  întâi te-ai arătat apărător..., Slavă... Åži acum... al Născătoarei: Gavriil zicând Å¢ie Fecioară    bucură-te..., Ectenia cea mică ÅŸi Otpustul.

La Vecernia cea mare, după Psalmul cel de început cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., prima Slavă... La: Doamne strigat-am... cântăm opt Stihiri, glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti..., apoi alte Stihuri ale Sfântului glas 8, Podobia: O, preaslăvită  minune..., Slavă...Åži acum... glas 1: Cu ameninÅ£area dumnezeieÅŸtei începătorii... Urmează Vohodul, Lumină lină... ÅŸi Citirile cele ArhiereÅŸti: una de la Pilde: Pomenirea dreptului cu laude..., a doua  deasemeni, de la Pilde: Gura dreptului izvorăşte înÅ£elepciune...  ÅŸi a treia tot de la Pilde: Dreptul de va ajunge să se săvârÅŸească... La Litie punem Stihirile glas 1: Dumnezeesc Praznic ne-a sosit astăzi fraÅ£ilor... ÅŸi celelalte, Slavă... glas 6: Cuvioase Părinte, tu cu fapte bune strălucind..., Åži acum... acelaÅŸi glas: PeÅŸteră bine te împodobeÅŸti că mieluÅŸeaua bine a voit... La Stihoavna punem Stihirile glas 5, Podobia: Bucură-te comoară pustnicilor..., cu Stihurile ei, Slavă... glas 2: Dumnezeiescul odor al arhiereilor..., Åži acum... acelaÅŸi glas a ÃŽnainteprăznuirii: Iată s-a apropiat vremea mântuirii noastre... Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru..., la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul Sfântului  (de două ori), Slavă... Åži acum ... al Născătoarei: Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te... Apoi Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori) ÅŸi Psalmul 33: Iar după aceea Citire din viaÅ£a Sfântului ÅŸi dacă nu se face Priveghere, după Tatăl nostru...punem Troparul Sfântului (o dată), Slavă... Åži acum... al Născătoarei ÃŽnvierii: Gavriil zicând Å£ie Fecioară, bucură-te... ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul SfinÅ£ilor (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei ÃŽnvierii. După obiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Octoihului care se pun de câte două ori, punem Slavă...Åži acum... a Născătoarei lor. Apoi Polieleul cu Stihurile Sfântului ÅŸi Sedealna glas 3, Podobia: De frumuseÅ£ea fecioriei tale..., Slavă... altă Sedealnă glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Åži acum... a Născătoarei. Punem apoi Antifonul întâi glas 4, Prochimenul glas 4: Gura mea va grăi înÅ£elepciune ÅŸi cugetul inimii mele pricepe..., cu Stihul: AuziÅ£i aceste toate neamurile... Urmează Toată suflarea ÅŸi Evanghelia de la Ioan: Zis-a Domnul către iudeii cei ce veneau la dânsul: Amin, amin vă zic vouă: cel ce nu intră pe uşă..., Psalmul 50, Slavă... Pentru rugăciunile Ierarhului Tău..., Åži acum... Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu... Apoi MiluieÅŸte-mă Dumnezeule... ÅŸi Stihira glas 2: PreaînÅ£elepte Spiridoane strălucirea ÅŸi vârfule al PărinÅ£ilor... Apoi Canonul Născătoarei de Dumnezeu, cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi două Canoane ale Sfântului, cu Irmoasele pe opt, cel dintâi pe glas 2, al doilea pe glas 1. Catavasiile: Hristos se naÅŸte, slăviÅ£i-L... După Cântarea a treia, Sedealna glas 4, Podobia: Degrab ne întâmpină..., Slavă... altă Sedealnă glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul  glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...; Cu dragostea lui Hristos fiind hrănit Prea Sfinte... apoi Icosul ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda Sfântului, Podobia: Cela ce cerul ai împodobit..., Slavă... altă Podobie: Cu duhul în Biserică..., Åži acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile pe patru, glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti...; Cu raza Duhului strălucit fiind întunericul l-ai surpat înÅ£eleptule Ierarh... ÅŸi celelalte, apoi Slavă... glas 4: Cuvioase Părinte Ierarhe, de-a pururea pomenite de învăţătura apostolească plin fiind..., Åži acum ... a Născătoarei: Din toate primejdiile pe robii tăi... Urmează Doxologia cea mare, iar după  Sfinte Dumnezeule... ÅŸi celelalte punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei ÃŽnvierii, Ecteniile ÅŸi Otpustul, Ceasul 1 ÅŸi celelalte Ceasuri după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie punem Fericirile din Canonul întâi, de la Cântarea a treia ÅŸi din Canonul al doilea, de la Cântarea a ÅŸasea. Prochimenul glas 7: Lăuda-se-vor CuvioÅŸii întru slavă ÅŸi se vor bucura întru aÅŸternuturile lor..., cu Stihul: CântaÅ£i Domnului cântare nouă... Apostolul din Cartea cea către Efeseni: FraÅ£ilor, ca fiii luminii să umblaÅ£i..., Aliluia  glas 2: PreoÅ£ii tăi Doamne se vor îmbrăca întru dreptate..., cu Stihul: Lumină a strălucit dreptului...  Evanghelia de la Ioan: Zis-a Domnul: Eu sunt uÅŸa..., apoi Priceasna: ÃŽntru pomenire veÅŸnică...

 

ÃŽN ZIUA A TREISPREZECEA POMENIREA SFINÅ¢ILOR MUCENICI EUSTRATIE AUXENTIE, EVGHENIE, MARDARIE ÅžI OREST ÅžI A SFINTEI MUCENICE LUCIA FECIOARA

La Vecernie, după Psalmul cel de început cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., Slava... cea dintâi. La: Doamne strigat-am...punem Stihirile Mucenicilor pe ÅŸase, glas 4, Podobia: Dat-ai semn..., apoi alte Stihiri acelaÅŸi glas, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă...glas 6: VeniÅ£i iubitorilor de mucenici pe purtătorii de chinuri ai lui Hrsitos, cu laude să-i cinstim..., Åži acum... a Născătoarei: Cine nu te va ferici pe tine... Urmează Vohodul, Prochimenul zilei ÅŸi se pun trei Citiri, cele MuceniceÅŸti. La Stihoavna punem Stihirile MuceniceÅŸti, glas 5, Podobia: Bucură-te, cămara pustnicilor... , cu Stihurile lor, primul Stih: Strigat-au DrepÅ£ii ÅŸi Domnul i-a auzit pe dânÅŸii...,Stihul al doilea: Multe sunt supărările drepÅ£ilor..., Slavă... glas 5, însuÅŸi glasul: De sălbăticia tiranilor netemându-se..., Åži acum... a Născătoarei: Fericimu-te pe tine Născătoare de Dumnezeu... Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem  Troparul Sfântului glas 4: Mucenicii Tăi Doamne...; Slavă... Åži acum... Troparul  Născătoarei ÃŽnvierii ÅŸi Otpustul. 

La Utrenie, după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul...  punem Troparul Mucenicilor  (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei: Taina cea din veac ascunsă... ObiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele SfinÅ£ilor, de câte două ori, împreună cu Stihira  Născătoarei lor. Apoi Citire, Polieleul cu Stihirile Mărimurilor SfinÅ£ilor ÅŸi Sedealna glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu... (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Antifonul întâi glas 4, Prochimenul glas 4: Strigat-au drepÅ£ii ÅŸi Domnul i-a auzit pe dânÅŸii... cu Stihul: Multe sunt supărările drepÅ£ilor... Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul Ucenicilor Săi: Iată Eu vă trimit pe voi..., apoi Psalmul 50 ÅŸi Stihira glas 1: Iată SfinÅ£ilor cea cu numărul de cinci să o lăudăm popoarelor... Se pune Canonul Născătoarei de Dumnezeu, cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi două Canoanele ale SfinÅ£ilor, cu Irmosul, pe opt, Cel dintâi pe glas 4 ÅŸi cel de-al doilea pe glas 6. Catavasiile: Hristos se naÅŸte, slăviÅ£i-L... După Cântarea a treia, Condacul SfinÅ£ilor glas 2, Podobia: Pe Născătoarea de Dumnezeu cea întru rugăciuni...; Arătatu-te-ai luminător prealuminat celor ce ÅŸedeau întru întunericul necunoÅŸtinÅ£ei... Apoi Sedealna glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu... (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul glas 3, Podobia: Fecioară astăzi...;  Istorisind cele dumnezeieÅŸti înaintea celor fără de lege... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda SfinÅ£ilor (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile SfinÅ£ilor pe patru, glas 3, Slavă... glas 4: Pe alăuta cea cu cinci strune ÅŸi sfeÅŸnicul cel cu cinci făclii..., Åži acum... a Născătoarei. Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... ÅŸi celelalte punem Troparul SfinÅ£ilor, Slavă... Åži acum... al Născătoarei ÃŽnvierii. Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasul 1 ÅŸi celelalte Ceasuri de asemenea ÅŸi Otpustul  final.

La Liturghie punem Fericirile Sfântului, pe opt din Canonul întâi, de la Cântarea a treia, pe patru ÅŸi din Canonul  al doilea, de la Cântarea a ÅŸasea, pe patru. Prochimenul glas 4: SfinÅ£ilor care sunt pe pământul lui..., cu Stihul: Mai înainte vedeam pe Domnul înaintea mea pururea... Apostolul din Cartea cea către Efeseni: FraÅ£ilor, întăriÅ£i-vă întru Domnul..., Aliluia  glas 1: Strigat-au drepÅ£ii..., cu Stihul: Multe sunt supărările drepÅ£ilor... Evanghelia de la Luca: Zis-a Domnul ucenicilor Săi: PăziÅ£i-vă de oameni că-ÅŸi vor pune mâinile peste voi..., apoi Priceasna: BucuraÅ£i-vă drepÅ£ilor întru Domnul...

Iar slujba Sfintei Muceniţe Lucia se cântă Pavacerniţă.

 

ÎN ZIUA A PAISPREZECEA POMENIREA SFINŢILOR MUCENICI TÂRSLEVCHIE, FILIMON, APOLONIE, ARIAN ŞI CALINIC

Aliluia  sau Troparul.

Seara, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Născătoarei de Dumnezeu  glas 4, Podobia: Dat-ai semn... ÅŸi trei ale SfinÅ£ilor glas 4 , aceeaÅŸi Podobie, Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului,apoi Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule..., ÅŸi   după Tatăl nostru..., dacă nu este Aliluia  punem Troparul SfinÅ£ilor glas 4: Mucenicii Tăi Doamne...; Slavă... Åži acum... a Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul..., dacă nu este Aliluia  punem Troparul SfinÅ£ilor  (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul Mucenicilor, pe patru, glas 6. După Cântarea a treia punem Sedealna glas 4, Podobia: Spăimântatu-s-a Iosif..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul SfinÅ£ilor glas 2, Podobia: Pe propovăduitorii cei tari...; Râvnitori ai bunei credinÅ£e fiind aÅ£i bătjocorit pe tiranul cel rău credincios... După Cântarea a noua punem Luminânda Treimică, apoi Stihoavna Octoihului ÅŸi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor, Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.  Ceasurile ÅŸi Liturghia merg după rânduiala obiÅŸnuită.

 

ÃŽN ZIUA A CINCISPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI  SFINÅ¢ITULUI MUCENIC ELEFTERIE ÅžI A CUVIOSULUI PÄ‚RINTELUI NOSTRU PAVEL CEL DIN LATRO

La Vecernie punem trei Stihiri ale SfinÅ£itului Mucenic glas 4, Podobia: Dat-ai semn...  ÅŸi trei ale Cuviosului glas 2, Podobia: Când de pe lemn..., Slavă...  Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului Mucenic glas 4: Åži părtaÅŸ obiceiurilor..., Slavă... al Cuviosului glas 4: Ca  pe un împreună lucrător cu cei fără de trup ÅŸi al tuturor cuvioÅŸilor părtaÅŸi..., Åži acum ... al Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul SfinÅ£itului Mucenic  (de două ori), Slavă... al Cuviosului, Åži acum... al Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Punem un Canon al Octoihului,  cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi două Canoanele ale SfinÅ£ilor cu Irmoasele pe opt, amândouă pe glas 1. După Cântarea a treia punem Condacul Cuviosului glas 8, Podobia: Apărătoare Doamnă...; Din tinereÅ£e iubind înÅ£elepte, cele mai presus de minte bărbăteÅŸte..., apoi Sedealna SfinÅ£itului Mucenic glas 1, Podobia: Mormântul Tău..., Slavă... a Cuviosului glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Åži acum... a Născătoarei  sau a Crucii Născătoare. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul SfinÅ£itului Mucenic glas 2, Podobia: Pe propovăduitorii cei tari...; Ca pe o podoabă a preoÅ£ilor Cuvioase ÅŸi îndemnarea purtătorilor de chinuri... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Cuviosului, Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£itului Mucenic, Slavă... al Cuviosului Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile ÅŸi Liturghia merg după rânduiala obiÅŸnuită.

Tot într-această zi pomenirea celui întru Sfinţi Părintelui nostru Ştefan Mărturisitorul Arhiepiscopul Furojiei. Se săvârşeşte Soborul lui acolo unde îi este Hramul.

 

ÎN ZIUA A ŞAISPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI PROOROC AGHEU

Aliluia  sau Troparul.

La Vecernie punem trei Stihiri ale Născătoarei de Dumnezeu ÅŸi trei ale Sfântului glas 8, Podobia: Mucenicii Tăi Doamne..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru..., dacă nu este Aliluia  punem Troparul Proorocului, glas 2: A Proorocului Tău pomenire..., Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului  (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Punem amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul Sfântului, pe patru, glas 7. După Cântarea a treia, punem Sedealna glas 3, Podobia: De frumuseÅ£ea fecioriei tale..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul Sfântului, Podobia: Piatra fiind pecetluită...; Cel ce ca un Dumnezeu toate le vede ÅŸi le cunoaÅŸte... După Cântarea a noua punem Luminânda Treimică, apoi Stihoavna Octoihului ÅŸi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile ÅŸi Liturghia merg     după rânduiala obiÅŸnuită.

 

ÎN ZIUA A ŞAPTESPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI PROOROC DANIIL ŞI A SFINŢILOR TREI TINERI: ANANIA, AZARIA ŞI MISAIL

La Vecernie punem trei Stihiri ale Proorocului Daniel glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz... ÅŸi trei ale celor trei Tineri, glas 4, Podobia: Dat-ai semn..., Slavă... a Proorocului, glas 2: DuhovniceÅŸte pe noi credincioÅŸii ne-ai adunat..., Åži acum... a Născătoarei ÃŽnainteprăznuirii: VeniÅ£i toÅ£i să prăznuim NaÅŸterea Domnului Hristos... Stihoavna Octoihului, iar de voieÅŸte cel mai mare se pun ÅŸi Stihirile Proorocului glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă... a celor trei Tineri glas 6: Cu suflet luminat ÅŸi cu duh de smerenie..., Åži acum... glas 6: Daniel bărbatul doririlor... Urmează Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor glas 2: Mari sunt minunile credinÅ£ei..., Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul. La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul SfinÅ£ilor (de două ori), Slavă... Åži acum...  al Născătoarei. Urmează obiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Octoihului, apoi Citirea ÅŸi Psalmul 50. Punem un Canon al Octoihului  cu Irmosul, pe ÅŸase, apoi Canonul Proorocului cu Irmosul, pe patru, glas 8 ÅŸi al celor trei Tineri cu Irmosul, pe patru, glas 8. După Cântarea a treia, Condacul Proorocului glas 3, Podobia: Fecioara astăzi...; Luminându-se cu duhul curată inima Ta... ÅŸi Icosul. După aceea Sedealna Proorocului, glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... a Tinerilor, acelaÅŸi glas ÅŸi Podobie, Åži acum... a Născătoarei: Bucură-te scaunul lui Dumnezeu cel în chipul focului... După Cântarea a ÅŸasea, Condacul celor trei Tineri, glas 6: Chipul cel scris de mină necisntindu-l..., Icosul ÅŸi citim Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Proorocului, Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Slavă... Åži acum... glas 6: Taina cea străină a soarelui celui gândit... Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor, Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.Ceasurile merg după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie punem Fericirile din Canonul Proorocului, de la Cântarea a treia ÅŸi din Canonul Tinerilor, de la Cântarea a ÅŸasea. Prochimenul glas 4: Minunat este Dumnezeu întru SfinÅ£ii Săi..., cu Stihul: ÃŽntru adunări bine voi cuvânta pe Dumnezeu... Apostolul din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor, SfinÅ£ii toÅ£i prin credinţă au biruit împărăţii..., Aliluia  glas 4: Strigat-au drepÅ£ii... Evanghelia de la Luca: Zis-a Domnul către iudeii cei ce veneau la dânsul: Vai vouă cărturarilor ÅŸi fariseilor făţarnici..., Priceasna: BucuraÅ£i-vă drepÅ£ilor întru Domnul...

ÎNSEMNARE: se cuvine să ştim: că de se va întâmpla Pomenirea Sfântului Prooroc Daniel şi a Sfinţilor trei Tineri în Duminica Strămoşilor, atunci Slujba lor se cântă împreună cu Slujba Învierii aşa:

Seara la Vecernia cea mică după Psalmul cel de început, la: Doamne    strigat-am... punem Stihirile ÃŽnvierii ÅŸi ale Născătoarei de Dumnezeu din Octoih.

La Vecernia cea mare după Psalmul de seară ÅŸi după obiÅŸnuita Catismă, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii, trei ale StrămoÅŸilor, două ale Proorocului glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz... ÅŸi două ale Tinerilor, acelaÅŸi glas, Podobia: Dat-ai semn... , Slavă... a StrămoÅŸilor, glas 6: Pe StrămoÅŸii cei mai înainte de lege..., Åži acum... a Născătoarei, acelaÅŸi glas. Vohodul, Prochimenul zilei ÅŸi Ecteniile. La Litie punem Stihira Hramului, apoi a Proorocului Daniel, glas 4: Pe Judecătorul cel ce stă pe scaun de îngeri înconjurat L-ai văzut... (Aceasta este scrisă la Stihoavna Vecerniei) ÅŸi Stihira Tinerilor, acelaÅŸi glas: De înÅ£elepciunea cuvintelor tale s-au mirat tiranii, Daniile... (Este scris la: Doamne strigat-am... , Stihira cea de la sfârÅŸit) ÅŸi altă Stihiră, glas 2: DuhovniceÅŸte pe noi credincioÅŸii, ne-a adunat astăzi proorocul Daniil..., Slavă... a StrămoÅŸilor, glas 1: Cu razele grăirii de Dumnezeu strălucindu-se Proorocii.., Åži acum... a Născătoarei: Iată s-a plinit proorocia Isaiei... La Stihoavna punem Stihirile ÃŽnvierii, Slavă... a StrămoÅŸilor glas 3: VeniÅ£i iubitorilor de Praznic să lăudăm cu Psalmi adunarea StrămoÅŸilor..., Åži acum... a Proorocului glas 6: Daniil bărbatul doririlor... Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu fecioară..., (de două ori) ÅŸi a StrămoÅŸilor (o dată). Apoi punem: Fie numele Domnului binecuvântat de acum ÅŸi până în veac..., (de trei ori) ÅŸi Psalmul 33: Bine voi cuvânta pe Domnul..., apoi Citirea din Faptele Apostolilor. Iar unde nu este Priveghere, la Pavecerniţă, după Rugăciunea: Cuvine-se să te fericim... ÅŸi după: Sfinte Dumnezeule... zicem Condacul StrămoÅŸilor.

La Utrenie, după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu  este Domnul... punem Troparul ÃŽnvierii  (de două ori), Slavă... al SfinÅ£ilor trei Tineri, Åži acum...al  StrămoÅŸilor. După Catisme punem Sedelnele ÃŽnvierii, (de două ori), cu Stihira Născătoarei lor ÅŸi Citirile din Tâlcuirea Evangheliei Duminicii celei de rând. Apoi Polieleul ÅŸi Troparele ÃŽnvierii: Soborul îngeresc..., Ipacoiul glasului ÅŸi Sedealna StrămoÅŸilor, Slavă... Åži acum... a Născătoarei lor. Apoi Citire din Tâlcuirea Evangheliei Duminicii SfinÅ£ilor StrămoÅŸi, Antifoanele ÅŸi Prochimenul glasului. Evanghelia ÃŽnvierii, apoi ÃŽnvierea lui Hristos văzând... ÅŸi Psalmul 50, Stihira ÃŽnvierii ÅŸi celelalte. Punem Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul, pe patru, apoi al Proorocului ÅŸi două Canoane ale Tinerilor pe ÅŸase, cântându-se la fiecare Cântare trei Tropare ale Proorocului ÅŸi se lasă Stihira Născătoarei, apoi se pun se pun două Tropare ale Tinerilor, în loc de unul, cu Stihul cel dintâi  ÅŸi un Tropar al Proorocului ÅŸi Troparul Născătoarei. Apoi punem Canonul StrămoÅŸuilor pe patru ÅŸi facem astfel 12 Tropare, în afară de Slavă...Åži acum..., de toate fiind 14 Tropare. Catavasiile: Hristos se naÅŸte, slăviÅ£i-L...; după Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul Proorocului, apoi Sedealna lui, Slavă... a Tinerilor, Åži acum... Ipacoiul StrămoÅŸilor, apoi Citirea. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul StrămoÅŸilor, apoi citim Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda ÃŽnvierii ÅŸi a StrămoÅŸilor, Slavă... a Proorocului, Åži acum...: Soarele cel mare... La Laude punem patru Stihiri ale ÃŽnvierii ÅŸi patru ale SfinÅ£ilor StrămoÅŸi cu Stihurile lor, primul Stih: Bine eÅŸti cuvântat Doamne Dumnezeul PărinÅ£ilor noÅŸtri... ÅŸi Stihul al doilea: Că drept eÅŸti întru toate..., Slavă... a StrămoÅŸilor glas 7: VeniÅ£i toÅ£i cu credinţă să prăznuim pomenirea PărinÅ£ilor..., Åži acum... Preabinecuvântată eÅŸti... Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem numai Troparul ÃŽnvierii, Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi obiÅŸnuita ieÅŸire în Pridvor, Slavă...Åži acum... Stihira Evangheliei ÅŸi Ceasul 1, la care punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al StrămoÅŸilor, Åži acum... al Născătoarei Ceasului. După Sfinte Dumnezeule...  punem Condacul StrămoÅŸilor ÅŸi celelalte ÅŸi Otpustul cel final. La Ceasul 3 punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al Proorocului, Åži acum... al Născătoarei Ceasului. După Tatăl nostru... punem Condacul StrămoÅŸilor ÅŸi celelalte după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie punem Fericirile glas 4 şi ale Strămoşilor, de la Cântarea a treia, pe patru şi ale Proorocului, de la Cântarea a şasea, tot pe patru. După Vohod punem Troparul Învierii şi al Strămoşilor, apoi Troparul Proorocului, Slavă... Condacul Proorocului, Şi acum... al Strămoşilor. Punem Prochimenul de la Cântarea Părinţilor, şi Prochimenul Sfinţilor: Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi..., cu Stihul: Întru adunări binecuvântaţi pe Dumnezeu...,apoi Otpustul şi Evanghelia Duminicii Strămoşilor şi după aceea ale Sfinţilor. Iar cele ale Duminicii de rând se lasă. Priceasna: Lăudaţi pe Domnul..., şi altă Priceasnă: Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul...

ÃŽNSEMNARE: aÅŸa cântăm ÅŸi Slujba oricărui Sfânt care se prăznuieÅŸte, dacă se va întâmpla în această Duminică. Numai după Polieleu, după Sedelnele Sfântului ÅŸi după  Åži acum... zicem Sedealna StrămoÅŸilor.

La Liturghie punem Prochimenul Strămoşilor şi al Sfântului şi toată Slujba se pune după cum s-a arătat mai sus.

 

ÃŽN ZIUA A OPTSPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI   MUCENIC SEBASTIAN ÅžI A CELOR ÃŽMPREUNÄ‚ CU DÂNSUL

Aliluia  sau Troparul.

La Vecernie punem trei Stihiri ale Născătoarei de Dumnezeu  ÅŸi trei ale SfinÅ£ilor glas 1, Podobia: Prea lăudaÅ£ilor mucenici...,Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... dacă nu este Aliluia,  punem Troparul SfinÅ£ilor glas 4: ÃŽntru Mucenicii Tăi Doamne..., Åži acum... a Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, după cei ÅŸase Psalmi, dacă nu este Aliluia, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul SfinÅ£ilor  (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Punem amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi al SfinÅ£ilor, pe patru, glas 1. După Cântarea a treia punem Sedealna Mucenicilor glas 1, Podobia: Mormântul Tău..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul glas 4, Podobia:  Cel ce Te-ai înălÅ£at pe cruce...; Cu roÅŸeala sângiuirilor tale vopsindu-Å£i haina pătimirii... După Cântarea a noua, punem Luminânda cea Treimică. Urmează Stihoavna Octoihului,apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor; Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile ÅŸi Liturghia merg după rânduiala obiÅŸnuită.

 

 

SÂMBĂTĂ ÎNAINTE DE NAŞTEREA DOMNULUI HRISTOS

La Liturghie se pune Prochimenul, Aliluia  ÅŸi Priceasna zilei. Iar dacă se va întâmpla vreun Sfânt care se prăznuieÅŸte cântăm ÅŸi celălalt Prochimen al Sfântului. De asemenea citim ÅŸi două Apostole, mai întâi al Sâmbetei celei dinaintea NaÅŸterii Domnului Hristos ÅŸi apoi cel de rând, punându-se chiar ÅŸi al treilea Apostol al Sfântului, dacă are. De asemenea se pun ÅŸi două Evanghelii. Apostolul se pune din Cartea cea către Galateni: FraÅ£ilor, mai înainte văzând Scriptura că din credinţă îndreptează Dumnezeu pe neamuri..., iar Evanghelia de la Luca: Zis-a Domnul: Pilda aceasta: AsemănaÅ£i-vă împărăţia cerurilor grăuntelui de muÅŸtar... Priceasna: BucuraÅ£i-vă drepÅ£ilor întru Domnul.., apoi Priceasna Sfântului.

 

DUMINICÄ‚ CEA MAI ÃŽNAINTE DE NAÅžTEREA DOMNULUI HRISTOS

Se cuvine să ştim: De se va întâmpla Duminica aceasta, înainte de douăzeci Decembrie, adică în ziua a nouăsprezecea sau a optsprezecea a acestei luni, atunci Sâmbătă se pune Slujba Învierii şi a Sfinţilor Părinţi aşa:

Sâmbătă seara la Vecernia cea mică punem Stihirile ÃŽnvierii ÅŸi ale Născătoarei de Dumnezeu din Octoih. La Vecernia cea mare după obiÅŸnuitul Psalm de seară punem Catisma. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii, trei ale lui Anatolie ÅŸi patru ale SfinÅ£ilor PărinÅ£i glas 6, Podobia: Toată nădejdea punându-ÅŸi..., Slavă... a PărinÅ£ilor, glas 6: Daniiel, bărbatul durerilor..., Åži acum... a Născătoarei, a glasului celui de rând. Se face Vohodul ÅŸi se pun trei Citiri, prima de la Facere: Auzind Avraam..., a doua, din II Regi: Zis-a Moise către fiii lui Israel: vedeÅ£i am dat..., a treia, tot din II Regi: Zis-a Moise către fiii lui Israel: Iată al Domnului Dumnezeului tău... La Litie punem Stihira Hramului ÅŸi Stihira PărinÅ£ilor glas 1: Cu razele grăirii de Dumnezeu strălucind..., Slavă... glas 3: VeniÅ£i iubitorilor de praznic, adunarea StrămoÅŸilor cu Psalmi s-o lăudăm..., Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii: Fără de sămânţă de la Dumnezeuiescul Duh... La Stihoavna punem Stihirile ÃŽnvierii, Slavă... a SfinÅ£ilor glas 2: BucuraÅ£i-vă prooroci cinstiÅ£i.., Åži acum... O minune mai nouă... Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru..., la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu fecioară...(de două ori) ÅŸi o dată Troparul PărinÅ£ilor: Mari sunt minunile credinÅ£ei... Apoi Fie numele Domnului binecuvântat..., (de trei ori), Psalmul 33 ÅŸi Citirea din Tâlcuirea Faptelor Apostolilor.

La Utrenie după cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Învierii (de două ori), Slavă... al Părinţilor, glas 2: Mari sunt minunile credinţei..., Şi acum... al Născătoarei: Toate tainele tale sunt mai presus de minte... După Obişnuitele Catisme punem Sedelnele Învierii cu Stihira Născătoarei lor şi Citire din Tâlcuirea Evangheliei Duminicii celei mai înainte de Naşterea Domnului Hristos, care este de la Matei: Cartea Naşterii lui Iisus Hristos..., Polieleul şi apoi Troparele Învierii: Soborul îngeresc..., Ectenia, Ipacoiul glasului şi Sedealna Părinţilor glas 8, Podobia: Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu...; Pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacov... (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei: După datorie laudă de mulţumire... Antifoanele şi Prochimenul glasului, apoi Toată suflarea... şi Evanghelia Învierii. Învierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50 şi Stihira Învierii. Se pune Canonul Învierii cu Irmosul, pe patru, Canonul Crucii Învierii, pe doi şi al Născătoarei de Dumnezeu tot pe doi şi Canonul Părinţilor pe şase, glas 6. Catavasiile: Hristos se naşte, slăviţi-L... După Cântarea a treia punem Ipacoiul glas 8 şi Citirea. După Cântarea a şasea, Condacul glas 6: Chipul cel scris de mână necinstindu-l..., apoi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Învierii, Slavă... a Părinţilor, Şi acum... a Născătoarei. La Laude punem trei Stihiri ale Învierii, una a lui Anatolie şi patru ale Părinţilor glas 5, Podobia: Bucură-te, cămara pustnicilor..., cu Stihurile ei, primul Stih: Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeul Părinţilor noştri..., (de două ori) şi Stihul al doilea: Că drept eşti întru toate..., apoi Slavă... a Părinţilor, glas 8: Adunarea învăţăturilor legii arată pe dumnezeiasca Naştere a Domnului Hristos, cel după trup..., Şi acum... Preabinecuvântată eşti... Urmează Doxologia Cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... şi celelalte punem numai Troparul Învierii, Ecteniile şi Otpustul. Iar Stihira Învierii o cântăm în Pridvor şi apoi Ceasul 1 şi Otpustul cel final.

La Liturghie punem Fericirile glasului, pe ÅŸase ÅŸi ale PărinÅ£ilor, de la Cântarea a treia, pe patru. După Vohod punem Troparul ÃŽnvierii ÅŸi al PărinÅ£ilor, Slavă... Åži acum... Condacul PărinÅ£ilor. Prochimenul glas 4, apoi Cântarea PărinÅ£ilor: Bine eÅŸti cuvântat Doamne Dumnezeul PărinÅ£ilor noÅŸtri..., cu Stihul: Că drept eÅŸti întru toate... Apostolul din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor cu credinţă au păcătuit..., Aliluia      glas 4: Dumnezeule cu urechile noastre am auzit...,cu Stihul: Strigat-au drepÅ£ii..., Evanghelia de la Matei: Cartea NaÅŸterii lui Iisus Hristos..., iar Evanghelia Duminicii celei de rând nu se mai pune. Priceasna: LăudaÅ£i pe Domnul..., altă Priceasnă: BucuraÅ£i-vă drepÅ£ii...

 

ÎN ZIUA A NOUĂSPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC BONIFATIE

La Vecernie cântăm toate aÅŸa cum s-au arătat în ziua a Optsprezecea. Aliluia  sau Troparul.

Dacă este Aliluia punem trei Stihiri ale Născătoarei de Dumnezeu ÅŸi trei ale Sfântului glas 4, Podobia: Dat-ai semn... , Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului,apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 4: Mucenicul Tău, Doamne..., Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Mucenicilor, (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul Sfântului pe patru, glas 4. După Cântarea a treia punem Sedealna Sfântului glas 1, Podobia: Mormântul Tău..., Slavă... altă Sedealnă, Podobia: Degrab ne întâmpină..., Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul Sfântului glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi...; Jertfă fără prihană din voia ta, pe tine te-ai adus..., apoi Icosul. Iar după Cântarea a noua punem Luminânda ÅŸi Stihoavna Octoihului. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului...,Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei. Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile ÅŸi Liturghia merg după rânduiala obiÅŸnuită.

 

 

 

 

ÃŽN ZIUA A DOUÄ‚ZECEA ÃŽNAINTEPRÄ‚ZNUIREA NAÅžTERII  CELEI DUPÄ‚ TRUP, A DOMNULUI DUMNEZEULUI ÅžI  MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ÅžI POMENIREA SFÂNTULUI SFINÅ¢ITULUI MUCENIC IGNATIE DE DUMNEZEU PURTÄ‚TORUL

La Vecernie, după Psalmul cel de început ÅŸi după Catisma cea de rând, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnainteprăznuirii  glas 1, însuÅŸi glasul  ÅŸi trei ale Sfântului glas 4, Podobia: Cel ce eÅŸti chemat de sus..., Slavă... glas 8: De Dumnezeu purtătorule Ignatie..., Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii, acelaÅŸi glas: PrimeÅŸte Vitleeme...  (De se va întâmpla ÃŽnainteprăznuirea NaÅŸterii Domnului Iisus Hristos Sâmbătă, atunci Vineri seara nu se pune Stihira Născătoarei glasului care a trecut. La fel se va face ÅŸi la ÃŽnainteprăznuirea Sfintei ÅŸi DumnezeieÅŸtei Arătări, adică a Botezului Domnului). La Stihoavna se pun Stihirile ÃŽnainteprăznuirii glas 2, cele Samoglasnice ÅŸi spunem Stihurile: primul Stih: Dumnezeu de la miază-zi va veni..., Stihul al doilea: Doamne auzit-am auzul Tău..., Slavă... a Sfântului glas 1, Podobia:O sufletul tău cel tare ÅŸi de diamant..., Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii, acelaÅŸi glas: Mai înainte să prăznuim, popoare, NaÅŸterea lui Hristos...Apoi  Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 4: Åži părtaÅŸ obiceiurilor..., Slavă...Åži acum... al ÃŽnainteprăznuirii acelaÅŸi glas: VeseleÅŸte-te Vitleeme deschisu-s-a tuturor Edenul..., Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Pavecerniţă cântăm Tricântarea glas 2, Irmosul: Celui ce marea cea neumblată ÅŸi cu valuri..., de câte două ori ÅŸi Troparele pe ÅŸase. Irmosul, se cântă în amândouă stranele. Iar unde sunt două Tricântări cu Irmoasele lor, atunci cântăm Irmosul, primei Tricântări  (de două ori) ÅŸi Troparele amândurora Tricântărilor, pe ÅŸase. Iar pe urmă Irmosul, celei de a doua Tricântări se cântă în amândouă strănile împreună. AÅŸa cântăm ÅŸi Irmoasele Tricântărilor ÅŸi la celelalte PavecerniÅ£e, cele dinaintea Prăznuirii NaÅŸterii Domnului Hristos, zicând la fiecare Tricântare Stihul: Slavă Å¢ie, Dumnezeul nostru,slavă Å¢ie...

ÎNSEMNARE: trebuie să se ştie şi aceasta: Cum că la Pavecerniţele cele dinaintea Prăznuirii Naşterii Domnului Hristos, la Tricântări şi la Canoane, la Cântarea a opta cântăm: Să lăudăm bine să cuvântăm... şi Irmosul, cântării a opta, în amândouă stranele şi facem o închinăciune. După: Cuvine-se să te fericim... şi după Tatăl nostru...zicem Condacul Înainteprăznuirii: Fecioară astăzi...

Altă însemnare: trebuie să se ÅŸtie ÅŸi aceasta: că din ziua a Douăzecea a lunii Decembrie, până în ziua a Paisprezecea a lunii Ianuarie, când se OdovăieÅŸte Praznicul Sfintei DumnezeieÅŸtei Arătări a Botezului Domnului, Octoihul nu se cântă, în afară de Duminicile, când se cântă Slujba ÃŽnvierii. Duminica nu mai cântăm Polieleu,  decât dacă este vreo zi în care se cântă vreun Sfânt mare. La Utrenie după cei ÅŸase psalmi citim câte două Catisme, iar La Vecernie citim Catisma cea de rând. Sedelnele se zic ale ÃŽnainteprăznuirii ÅŸi apoi ale după Prăznuirii. Mijloceasurile nu se mai cântă ÅŸi Canonul Născătoarei de Dumnezeu de la Pavecerniţă, nu se mai citeÅŸte.La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnainteprăznuirii (de două ori), Slavă... al Sfântului, Åži acum... al ÃŽnainteprăznuirii. ObiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele ÃŽnainteprăznuirii ÅŸi Citirea. Se pun două Canoane ale ÃŽnainteprăznuirii, cu Irmoasele pe opt, glas 1 ÅŸi un Canon al Sfântului, pe ÅŸase, glas 1. Iar din această zi: Să-i cântăm Domnului..., în Cântările Canoanelor nu mai citim, până când se OdovăieÅŸte Praznicul Sfintei DumnezeieÅŸtei Arătări. După Cântarea a treia punem Condacul ÃŽnainteprăznuirii glas 3, Podobia: Fecioară astăzi...; Fecioara astăzi pe Cuvântul cel mai-înainte de veci merge să-L nască în peÅŸteră negrăit... ÅŸi Icosul. Apoi Sedealna Sfântului glas 3, Podobia: De frumuseÅ£ea fecioriei tale..., Slavă... altă Sedealnă, glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul Sfântului glas 3, Podobia: Fecioară astăzi...; Ziua cea purtătoare de lumină a nevoinÅ£elor tale... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Sfântului, Slavă...Åži acum...a ÃŽnainteprăznuirii. La Laude punem Stihirile ÃŽnainteprăznuirii pe patru, glas 6, însuÅŸi Stihirile Podobnice: Puterile îngereÅŸti mergeÅ£i înainte... (după Alfavita), Slavă... acelaÅŸi glas ÅŸi Podobie: Se apropie Hristos, Vitleeme, găteÅŸte-te..., Åži acum... Râvna ÅŸi focul te va mânca pe tine cel fără de minte... La Stihoavna punem Stihirile ÃŽnainteprăznuirii glas 4, cele Samoglasnice, cu Stihurile cele scrise mai-înainte, Slavă... a Sfântului glas 1: Stâlpul cel însufleÅ£it ÅŸi chipul cel de Duhul insuflat..., Åži acum...a ÃŽnainteprăznuirii: PeÅŸtera bine te împodobeÅŸte... Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului Slavă...Åži acum... al ÃŽnainteprăznuirii, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasul 1 ÅŸi celelalte se pun după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie punem Fericirile din Canonul ÃŽnainteprăznuirii, de la Cântarea a treia, pe patru ÅŸi din Canonul Sfântului de la Cântarea a ÅŸasea, pe patru. După Vohod punem Troparul ÃŽnainteprăznuirii ÅŸi al Hramului ÅŸi apoi al Sfântului lui Ignatie. Apoi Condacul Hramului, Slavă... Condacul Sfântului Ignatie, Åži acum... Condacul ÃŽnainteprăznuirii: Fecioară astăzi... Prochimenul glas 7: Veseli-se-va Dreptul de Domnul..., cu Stihul: Auzi Dumnezeule, glasul meu... Apostolul din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor, aduceÅ£i-vă aminte de zilele cele mai dinainte..., Aliluia  glas 4: Dreptul ca finicul va înflori..., cu Stihul: Răsădit fiind în casa Domnului... Evanghelia de la Marcu: ÃŽn vremea aceea a venit Iisus ÅŸi ucenicii Lui în Capernaum..., Priceasna: ÃŽntru pomenire veÅŸnică...

ÎNSEMNARE: De se va întâmpla Duminica Sfinţilor Părinţi în interiorul Înainteprăznuirii adică în zilele a Douăzecea, a Douăzeci şi una, a Douăzeci şi doua, a Douăzeci şi treia, se va face Slujba în felul următor:

Sâmbătă seara, la Vecernia cea mică punem Stihirile ÃŽnvierii ÅŸi ale Născătoarei de Dumnezeu din Octoih. La Vecernia cea mare după Psalmul cel de început ÅŸi după obiÅŸnuita Catismă, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii,  o Stihiră a lui Anatolie ÅŸi trei ale ÃŽnainteprăznuirii glas 6,Podobia: Toată nădejdea punându-ÅŸi... ÅŸi apoi trei ale PărinÅ£ilor, acelaÅŸi glas ÅŸi Podobie, Slavă... a PărinÅ£ilor, glas 6: Daniil, bărbatul doririlor..., Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii, acelaÅŸi glas: PeÅŸteră bine te împodobeÅŸte că MieluÅŸeaua vine..., Vohodul ÅŸi Prochimenul zilei ÅŸi trei Citiri ale părinÅ£ilor. La Litie punem  Stihirile ÃŽnainteprăznuirii ale zilei de rând, care în Duminica aceasta se cântă cele de la Stihoavnă ÅŸi ale PărinÅ£ilor, glas 1: Cu razele grăirii de Dumnezeu strălucind..., Slavă... glas 3: VeniÅ£i iubitorilor de Praznic să lăudăm cu cântări adunarea StrămoÅŸilor..., Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii acelaÅŸi glas: Betleeme, bine te împodobeÅŸte... La Stihoavna punem Stihirile ÃŽnvierii, Slavă... glas 2: BucuraÅ£i-vă Prooroci preacinstiÅ£i..., Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii acelaÅŸi glas: Iată s-a apropiat vremea mântuirii noastre...  Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru..., la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul: Născătoarei de Dumnezeu fecioară...(de două ori) ÅŸi Troparul  PărinÅ£ilor (o dată): Mari sunt minunile credinÅ£ei.... Apoi  Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori) ÅŸi Citire din Faptele Apostolilor.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnvierii  (de două ori), Slavă... al PărinÅ£ilor, glas 1: Mari sunt minunile credinÅ£ei..., Åži acum... al ÃŽnainteprăznuirii glas 7: PătimeÅŸte Vitleeme... ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele ÃŽnvierii, cu Stihira Născătoarei lor, apoi Citire din Tâlcuirea Evangheliei cea de la Matei, de la începutul ei: Cartea NaÅŸterii Domnului Iisus Hristos... Apoi FericiÅ£i cei fără de prihană... ÅŸi Troparele ÃŽnvierii: Soborul îngeresc..., Ipacoiul ÅŸi Citire din Tâlcuirea Evangheliei celei de rând. Antifoanele glasului ÅŸi Prochimenul. Apoi  Toată suflarea să laude pe Domnul..., Evanghelia ÃŽnvierii ÅŸi ÃŽnvierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50 ÅŸi Stihira ÃŽnvierii. Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul, pe patru, apoi al ÃŽnainteprăznuirii, pe patru ÅŸi al PărinÅ£ilor pe ÅŸase. Catavasiile: Hristos se naÅŸte, slăviÅ£i-L... După Cântarea a treia punem Ipacoiul PărinÅ£ilor glas 8: ÃŽngerul a răcorit cuptorul Tinerilor... ÅŸi Citire. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul glas 1, Podobia: Ceată îngerească...; Vitleeme veseleÅŸte-te, Eufratule bucură-te..., apoi Icosul ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru...(de trei ori), Luminânda ÃŽnvierii, Slavă... a PărinÅ£ilor, Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii. La Laude punem patru Stihiri ale ÃŽnvierii ÅŸi patru ale PărinÅ£ilor glas 5, Podobia: Bucură-te, cămara pustnicilor..., Slavă... a PărinÅ£ilor, glas 8: Adunarea învăţăturilor legii..., Åži acum... Preabinecuvântată eÅŸti, Născătoare de Dumnezeu Fecioară... Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul ÃŽnvierii, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Stihira Evangheliei se spune în Pridvor, apoi  Ceasul 1 ÅŸi apoi Otpustul cel final. La Ceasuri zicem întâi Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al ÃŽnainteprăznuirii, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule..., Condacul ÃŽnainteprăznuirii. La Ceasul 3 punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al PărinÅ£ilor ÅŸi celelalte asemenea.

La Liturghie punem Fericirile glasului, pe patru, apoi ale ÃŽnainteprăznuirii, de la Cântarea a treia, pe patru ÅŸi ale PărinÅ£ilor de la Cântarea a ÅŸasea, tot pe patru. După Vohod punem Troparul ÃŽnvierii, apoi al ÃŽnainteprăznuirii ÅŸi al PărinÅ£ilor, Slavă... Condacul PărinÅ£ilor, Åži acum... al ÃŽnainteprăznuirii. Prochimenul glas 4, Cântarea PărinÅ£ilor: Bine eÅŸti cuvântat Doamne Dumnezeul PărinÅ£ilor noÅŸtri..., cu Stihul: Că drept eÅŸti întru toate... Apostolul din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor, cu credinţă a păcătuit Avram..., Aliluia  glas 4: Dumnezeule cu urechile noastre am auzit... Apoi Evanghelia de la Matei: Cartea NaÅŸterii lui Iisus Hristos...., iar Evanghelia Duminicii celei de rând nu se mai pune. Priceasna: LăudaÅ£i pe Domnul... ÅŸi altă Priceasnă: BucuraÅ£i-vă drepÅ£ilor întru Domnul...

ÎNSEMNARE: Pentru Înainteprăznuirea Naşterii Domnului Iisus Hristos se cuvine să ştim: că din ziua a Douăzecea a lunii Decembrie se începe Înainteprăznuirea, deci este Post, dar metanii în Biserică nu se fac.

 

ÃŽN ZIUA A DOUÄ‚ZECI ÅžI UNA ÃŽNAINTE PRÄ‚ZNUIREA NAÅžTERII DOMNULUI IISUS HRISTOS  ÅžI POMENIREA SFINTEI MUCENIÅ¢E IULIANA CEA DIN NICOMIDIA

Seara, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnainteprăznuirii glas 4, Podobia: Dat-ai semn...  ÅŸi trei ale Sfintei acelaÅŸi glas, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă...Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii glas 6: Sioane, prăznuieÅŸte... La Stihoavna punem Stihirile ÃŽnainteprăznuirii glas 2, Podobia: Casa Efratului..., Slavă...Åži acum... glas 6: Fecioară nenuntită de unde ai venit... Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Sfintei glas 4: MieluÅŸeaua Ta Iisuse, Iuliana..., Slavă...Åži acum... al ÃŽnainteprăznuirii: PregăteÅŸte-te, Betleeme..., Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Pavecerniţă cântăm Tricântarea, Irmoasele punându-se de câte două ori, iar Troparele le punem pe ÅŸase, ÅŸi la sfârÅŸit se cântă Irmosul,  în amândouă stranele împreună, după cum s-a arătat mai înainte.

La Utrenie, după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnainteprăznuirii (de două ori), Slavă... al Sfintei, Åži acum... al ÃŽnainteprăznuirii. După obiÅŸnuitele Catisme punem  Sedelnele ÃŽnainteprăznuirii,  Citirea ÅŸi Psalmul 50. Canonul ÃŽnainteprăznuirii cu Irmosul, pe opt, glas 4 ÅŸi Canonul Sfintei, pe patru, acelaÅŸi glas. După Cântarea a treia punem Condacul Sfintei glas 3, Podobia: Fecioară astăzi...; Cu frumuseÅ£ea fecioriei împodobindu-te Fecioară..., apoi Sedealna glas 4, Podobia: Degrab ne întâmpină...; Slavă...Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii, glas 3, Podobia: De frumuseÅ£ea fecioriei...  După Cântarea a ÅŸasea, Condacul ÃŽnainteprăznuirii glas 2, Podobia:Cele de sus căutând...; ÃŽn Betleem văzând înfăşat în scutece pe Cel ce Å£ine tot pământul în mână Sa..., apoi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda ÃŽnainteprăznuirii, Slavă... a Sfintei, Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii: Vitleeme, pământule al Iudeii, împodobeÅŸte-Å£i intrările... La Laude punem Stihirile, pe patru, glas 6, Podobia:ÃŽngereÅŸtile puteri...; ÃŽnÅ£elepciunea ziditoare acum vine..., Slavă... acelaÅŸi glas ÅŸi aceeaÅŸi Podobie; Cuvântul cel ce este deofiinţă cu Tatăl..., Åži acum... acelaÅŸi glas ÅŸi Podobie; Proorociile vrăjitorului Valaam acum se împlinesc... La Stihoavna punem Stihirile ÃŽnainteprăznuirii glas 2, Podobia: Casa Efratului..., Slavă...Åži acum... tot aceeaÅŸi Podobie; VeniÅ£i pământenii... Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Sfintei, Slavă...Åži acum... al ÃŽnainteprăznuirii, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasul 1 ÅŸi celelalte de asemenea ÅŸi Liturghia după rânduiala obiÅŸnuită.

Tot într-această zi pomenim  Adormirea celui întru SfinÅ£i a Părintelui nostru Petru Mitropolitul întregii Rusii

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI DOUA ÎNAINTEA PRĂZNUIREA NAŞTERII DOMNULUI HRISTOS ŞI POMENIREA SFINTEI MARE MUCENIŢE ANASTASIA VINDECĂTOAREA DE RĂNI

La Vecernie, după Psalmul cel începător ÅŸi după Catisma cea de rând, la: Doamne strigat-am...punem trei Stihiri ale ÃŽnainteprăznuirii glas 1, Podobia: Prea lăudaÅ£ilor mucenici..., ÅŸi trei ale Sfintei glas 8, Podobia: Ce vă vom numi..., Slavă... a Sfintei glas 2: Darul ÃŽnvierii ai luat Anastasie prealăudată..., Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii, glas 4: Betleeme împodobeÅŸte-te... La Stihoavna punem Stihirile ÃŽnainteprăznuirii glas 2, Podobia: Casa Efratuilui..., cu Stihurile ei, Slavă... a Sfintei glas 4, Numită fiind cu numele ÃŽnvierii Domnului Hristos cea purtătoare de viaţă, tu cinstită..., Åži acum... acelaÅŸi glas: Isaiie dănÅ£uieÅŸte... Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Sfintei glas 4: MieluÅŸeaua Ta, Hristoase..., Slavă... Åži acum... al ÃŽnainteprăznuirii acelaÅŸi glas: PregăteÅŸte-te Betleeme..., Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Pavecerniţă cântăm Canonul ÃŽnainteprăznuirii, glas 6: Cu tăiere s-a tăiat Marea RoÅŸie..., punând Irmoasele de câte două ori ÅŸi  Troparele pe ÅŸase, apoi Irmosul, se cântă în amândouă stranele împreună, după cum s-a zis mai înainte.

La Utrenie, după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnainteprăznuirii  (de două ori), Slavă... al Sfintei, Åži acum... al ÃŽnainteprăznuirii. ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele ÃŽnainteprăznuirii, Citirea ÅŸi Psalmul 50. Canonul ÃŽnainteprăznuirii, cu Irmosul, pe opt, glas 6, ÅŸi al Sfintei pe ÅŸase, glas 8. După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul ÃŽnainteprăznuirii ÅŸi Sedealna Sfintei glas 1, Podobia: Mormântul Tău...., Slavă...Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii glas 8, Podobia: Porunca cea cu taină... După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Sfintei glas 2, Podobia:Cele de sus căutând...; Cei ce sunt întru ispită ÅŸi în necazuri la Biserica Ta alergând..., apoi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Sfintei, Slavă...Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii. La Laude punem Stihirile ÃŽnainteprăznuirii, pe patru, glas 6, Podobia:Puterile îngereÅŸti...; Acum arătările cele de  demult se dezleagă..., Slavă... acelaÅŸi glas ÅŸi Podobie; Cu toiag de fier vei fi păscută O, Iudee..., Åži acum... aceeaÅŸi Podobie; Saltă, Davide, că din coastele tale vine Hristos... La Stihoavna punem Stihirile ÃŽnainteprăznuirii glas 2, Podobia: Casa Efratului..., cu obiÅŸnuitele Stihuri ale ÃŽnainteprăznuirii, Slavă... a Sfintei glas 5: Zi de Praznic este astăzi al omenirii lui Hristos Dumnezeu..., Åži acum...a ÃŽnainteprăznuirii acelaÅŸi glas: Nu te mâhni Iosife, văzând pântecele meu... Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Sfintei, Slavă...Åži acum... al ÃŽnainteprăznuirii, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasul 1  ÅŸi celelalte după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie punem Fericirile ÃŽnainteprăznuirii de la Cântarea a treia ÅŸi ale Sfintei de la Cântarea a ÅŸasea. După Vohod punem Troparele, aÅŸa cum s-a scris mai înainte în ziua a Douăzecea ale lunii acesteia. Prochimenul glas 4: Minunat este Dumnezeu întru SfinÅ£ii Săi..., cu Stihul: ÃŽntru adunări binecuvântaÅ£i pe Dumnezeu... Apostolul din Cartea cea către  Galateni: FraÅ£ilor, mai înainte de plinirea vremii..., Aliluia  glas 1: AÅŸteptând am aÅŸteptat pe Domnul... Apoi Evanghelia de la Luca: ÃŽn vremea aceea l-a rugat pe Iisus un oarecare dintre farisei..., apoi Priceasna: ÃŽntru pomenire veÅŸnică...

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI TREIA ÎNAINTE PRĂZNUIREA NAŞTERII LUI HRISTOS ŞI POMENIREA SFINŢILOR CELOR ZECE MUCENICI DIN CRIT

La Vecernie după Psalmul cel de seară ÅŸi după Catisma cea de rând, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnainteprăznuirii glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz... ÅŸi trei ale Mucenicilor acelaÅŸi glas ÅŸi Podobie, Slavă... a Mucenicilor glas 2: Critul mai înainte prăznuieÅŸte astăzi NaÅŸterea lui Hristos..., Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii: Vitleeme, pământul Iudeii, petrecerea cea după trup... La Stihoavna punem Stihirile ÃŽnainteprăznuirii glas 6, Podobia: A treia zi ai înviat..., Slavă... a Mucenicilor glas 3: Praznicul Mucenicilor mai înainte de Praznic ne-a sosit nouă astăzi..., Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii acelaÅŸi glas: Vitleeme, găteÅŸte-te bine, că s-a deschis raiul... Apoi  Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... Troparul Mucenicilor glas 4: Mucenicii Tăi, Doamne..., Slavă...Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii. Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Pavecerniţă cântăm Tricântarea glas 6, după cum s-a arătat mai înainte.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnainteprăznuirii,(de două ori), Slavă... al Mucenicilor, Åži acum... al ÃŽnainteprăznuirii. Apoi obiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele ÃŽnainteprăznuirii, Citirea ÅŸi Psalmul 50. Canonul ÃŽnainteprăznuirii cu Irmosul, pe opt, glas 6,  Irmoasele    punându-se de câte două ori ÅŸi apoi Canonul SfinÅ£ilor pe ÅŸase, glas 2. După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul ÃŽnainteprăznuirii ÅŸi Sedealna Mucenicilor glas 1, Podobia: Mormântul Tău... (de două ori), Slavă...Åži acum...a ÃŽnainteprăznuirii acelaÅŸi glas ÅŸi Podobie. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul Mucenicilor glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi...; Strălucit-a Luceafărul adică cinstita pătimire a Mucenicilor..., apoi Icosul ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua, punem Luminânda Mucenicilor, Slavă...Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii. La Laude punem Stihirile ÃŽnainteprăznuirii, glas 6, Podobia: ÃŽngereÅŸtile puteri...; Taina cea mai înainte hotărâtă de Tatăl mai înainte de veci..., Slavă... acelaÅŸi glas ÅŸi Podobie; Cântă nouă Israile cântarea cea nouă..., Åži acum...: Arătatu-te-ai pe pământ ÅŸi pe oameni i-ai petrecut... La Stihoavna punem Stihirile ÃŽnainteprăznuirii glas 2, Podobia: Casa Efratului..., cu Stihurile ei; Slavă... a Mucenicilor glas 3: Vitejilor mărturisitori ai adevărului..., Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii glas 8: ÃŽn Vitleem se naÅŸte Făcătorul tuturor... Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor, Slavă...Åži acum... al ÃŽnainteprăznuirii, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasul 1 ÅŸi celelalte asemenea după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie punem Fericirile ÃŽnaintepraznuirii, de la Cântarea a treia ÅŸi ale Mucenicilor, de la Cântarea a ÅŸasea. Prochimenul glas 4: SfinÅ£ilor care sunt pe pământul lui..., cu Stihul; Mai înainte vedeam pe Domnul înaintea mea pururea... Apoi Apostolul din Cartea cea către Efeseni: FraÅ£ilor, întăriÅ£i-vă întru Domnul ÅŸi întru tăria puterii Lui..., Aliluia  glas 4: Strigat-au drepÅ£ii..., cu Stihul: Multe sunt necazurile drepÅ£ilor...  Evanghelia de la Luca: Zis-a Domnul ucenicilor Săi: păziÅ£i-vă de oameni căci vor pune mâinile peste voi..., Priceasna: BucuraÅ£i-vă drepÅ£ilor întru Domnul...

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI PATRA ÎNAINTEPRĂZNUIREA NAŞTERII DOMNULUI IISUS HRISTOS ŞI POMENIREA SFINTEI CUVIOASE MUCENIŢE EUGENIA

La Vecernie după Psalmul cel de început ÅŸi după Catisma de rând, la: Doamne strigat-am...punem trei Stihiri ale ÃŽnainteprăznuirii glas 5, Podobia: Bucură-te, cămara pustnicilor..., apoi trei ale Sfintei glas 8, Podobia: O, preaslăvită  minune..., Slavă...Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii glas 2, Iată s-a apropiat vremea mântuirii noastre... La Stihoavna punem Stihirile ÃŽnainteprăznuirii glas 1, Podobia: Prea lăudaÅ£ilor mucenici..., Slavă...Åži acum... glas 6: Sioane, prăznuieÅŸte...  Apoi Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul ÃŽnainteprăznuirii glas 4: Scris-a oarecând Maria ÅŸi bătrânul Iosif..., Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Pavecerniţă punem Canonul întreg, glas 6, Irmoasele punându-le de câte două ori, iar Troparele pe şase şi pe urmă cântând Irmosul, în amândouă stranele împreună.

La Utrenie după cei ÅŸase psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnainteprăznuirii (de trei ori) Apoi obiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele ÃŽnainteprăznuirii, ÅŸi citim Cuvântul Sfântului Chiril Arhiepiscopul Ierusalimului la ÃŽnainteprăznuirea NaÅŸterii Domnului Dumnezeului ÅŸi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, apoi Psalmul 50. Se pune Canonul ÃŽnainteprăznuirii, cu Irmosul, pe opt glas 2, Irmoasele punându-le de câte două ori ÅŸi Canonul Sfintei pe patru, glas 2. După Cântarea a treia punem Sedealna ÃŽnainteprăznuirii glas 1, Podobia: Mormântul Tău..., Slavă... a Sfintei glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Åži acum... acelaÅŸi glas, Podobia: Porunca cea cu taină... După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul ÃŽnainteprăznuirii: Fecioara astăzi pe cuvântul cel mai înainte de veci... După Cântarea a noua punem Luminânda ÃŽnainteprăznuirii, Slavă... a Sfintei, Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii.  La Laude punem Stihirile ÃŽnainteprăznuirii pe patru, glas 6, Podobia:Puterile îngereÅŸti....; O, mai presus de minte ÅŸi negrăită taină..., Slavă...acelaÅŸi glas ÅŸi aceeaÅŸi Podobie; Vino Vitleeme ÅŸi pregăteÅŸte cele de naÅŸtere..., Åži acum... tot aceasta, ÅŸi: O fericit pântecele tău, fiică a lui Dumnezeu... La Stihoavna punem Stihirile ÃŽnainteprăznuirii glas 2, Podobia: Casa Efratului..., Slavă...Åži acum... tot aceasta. Apoi zicem: Slavă Å£ie Părinte ÅŸi Fiule ÅŸi Duhule Sfinte..., Åži acum... aceeaÅŸi Podobie; ÅŸi: Bucură-te Ceea ce ai născut ViaÅ£a... Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul ÃŽnainteprăznuirii, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

ÃŽNSEMNARE: se cuvine să ÅŸtim: Că de se va întâmpla Duminica SfinÅ£ilor PărinÅ£i înainte de NaÅŸterea Domnului Iisus Hristos în ziua a Douăzeci ÅŸi patra a lunii Decembrie, atunci Sâmbătă seara la Vecernia cea mică punem Stihirile ÃŽnvierii pe patru, Slavă... Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii glas 6: PeÅŸteră, bine te împodobeÅŸte... La Stihoavna punem Stihirile ÃŽnvierii ÅŸi ale Născătoarei de Dumnezeu din Octoih, Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă...Åži acum... al ÃŽnainteprăznuirii, Ectenia cea mică ÅŸi Otpustul.

La Vecernia cea mare după ObiÅŸnuitul Psalm începător cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., toată Catisma. La: Doamne strigat-am...punem zece Stihiri ale PărinÅ£ilor pe ÅŸase, glas 6, Podobia: Toată nădejdea punându-ÅŸi... ÅŸi ale ÃŽnainteprăznuirii pe patru, acelaÅŸi glas ÅŸi aceeaÅŸi Podobie, apoi Slavă... a PărinÅ£ilor, acelaÅŸi glas: Daniel bărbatul doririlor..., Åži acum... acelaÅŸi glas: PeÅŸteră bine te împodobeÅŸte, că mieluÅŸeaua vine... Apoi Vohodul, Lumină lină..., Prochimenul zilei, ÅŸi trei Citiri ale PărinÅ£ilor. La Litie punem Stihirile ÃŽnainteprăznuirii (acestea sunt scrise una după alta la: Doamne strigat-am... în ziua a Douăzeci ÅŸi patra, pe glas 5, Podobia: Bucură-te, cămara pustnicilor... ); apoi Slavă... a PărinÅ£ilor, glas 3: VeniÅ£i iubitorilor de Praznic cu Psalmi să lăudăm adunarea StrămoÅŸilor..., Åži acum... acelaÅŸi glas: Vitleeme, bine te împodobeÅŸte... La Stihoavnă punem Stihirile ÃŽnainteprăznuirii glas 2, însuÅŸi Podobia: Casa Efratului..., cu Stihul: Dumnezeu de la miază-zi va veni... Apoi punem două Samoglasnice: Vitleeme, pământul Iudeii..., cu Stihul:Doamne, auzit-am auzul Tău ÅŸi m-am temut..., apoi:  VeniÅ£i toÅ£i să cinstim NaÅŸterea lui Hristos..., Slavă...acelaÅŸi glas: BucuraÅ£i-vă Proorocii cinstiÅ£i..., Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii acelaÅŸi glas: Iată s-a apropiat vremea mântuirii noastre... Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru..., la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul PărinÅ£ilor glas 2: Mari sunt minunile credinÅ£ei...(de două ori) ÅŸi apoi al ÃŽnainteprăznuirii (o dată) după care se citeÅŸte din Faptele Apostolilor.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnvierii (de două ori), Slavă... al PărinÅ£ilor: Mari sunt minunile credinÅ£ei..., Åži acum... al ÃŽnainteprăznuirii: Scrisu-s-au oarecând... După prima Catismă se pune Sedealna PărinÅ£ilor, glas 4, Podobia: Spăimântatu-s-a Iosif...; ÃŽntru părinÅ£i Dumnezeule cu taină mai înainte ai spus arătarea cea dumnezeiască..., Slavă...Åži acum... tot aceasta. Åži apoi se face Citirea din Tâlcuirea Evangheliei de la Matei: Carte NaÅŸterii lui Iisus Hristos... După a doua Catismă punem Sedealna glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu...; Praznic de bucurie să prăznuim credincioÅŸii..., Slavă...Åži acum... tot aceasta ÅŸi apoi Citirea.  Se spune apoi :FericiÅ£i cei fără prihană... ÅŸi Troparele ÃŽnvierii: Soborul îngeresc..., Ectenia ÅŸi Sedealna PărinÅ£ilor, glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu...; Pe Avraam ÅŸi pe Isac ÅŸi pe Iacov..., apoi Slavă...Åži acum... acelaÅŸi glas ÅŸi aceeaÅŸi Podobie; Din sânurile părinteÅŸti coborându-te..., apoi Citirea, Antifoanele ÅŸi Prochimenul glasului. Urmează Evanghelia ÃŽnvierii, apoi ÃŽnvierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50 ÅŸi Stihira ÃŽnvierii. Se pune Canonul PărinÅ£ilor glas 6, cu Irmosul, pe opt, Irmosul: Pe Cel ce a acoperit cu valul marea... se pune  (de două ori), iar Troparele se pun pe ÅŸase (Deoarece în acest Canon încap câte două Tropare ale ÃŽnvierii, pentru aceasta Canonul ÃŽnvierii nu se cântă). Åži apoi punem celălalt Canon al ÃŽnainteprăznuirii pe ÅŸase, glas 1, Catavasia: Hristos se naÅŸte, slăviÅ£i-L.., se cântă în amândouă stranele împreună. După Cântarea a treia punem Ipacoiul PărinÅ£ilor glas 8: ÃŽngerul a răcorit cuptorul Tinerilor..., apoi Citire de la Cuvântătorul de Dumnezeu Ioan . După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul PărinÅ£ilor glas 1, Podobia: Ceată îngerească..; Betleeme veseleÅŸte-te, Efrato bucură-te..., apoi Icosul ÅŸi Sinaxarul. La Cântarea a noua cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită decât Heruvimii..., ÅŸi Luminânda PărinÅ£ilor: Din seminÅ£ia lui Avraam ÅŸi din dumnezeiescul David Dumnezeul Părinte..., Slavă... a PărinÅ£ilor, Podobia: Cu ucenicii cei mai aleÅŸi dintre patriarhi..., Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii: Betleeme, veseleÅŸte-te ÅŸi tu Efrato bucură-te... La Laude punem trei Stihiri ale PărinÅ£ilor glas 5, Podobia: Bucură-te, cămara pustnicilor...  ÅŸi trei ale ÃŽnainteprăznuirii  glas 4, Podobia: Cel ce de sus eÅŸti chemat..., Slavă...Åži acum... a PărinÅ£ilor glas 8: Adunarea învăţăturilor legii..., Åži acum... Preabinecuvântată eÅŸti, Născătoare de Dumnezeu Fecioară... Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... ÅŸi celelalte punem numai Troparul ÃŽnvierii, Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi obiÅŸnuita ieÅŸire in Pridvor, la care se cântă  Slavă...Åži acum... Stihira Evangheliei. Apoi Ceasul 1, care se face în Pridvor. La Ceasuri punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al PărinÅ£ilor, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule... punem Condacul PărinÅ£ilor ÅŸi apoi al ÃŽnainteprăznuirii,  schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile din Canonul PărinÅ£ilor, de la Cântarea a treia, pe patru ÅŸi din Canonul ÃŽnainteprăznuirii, de la Cântarea a ÅŸasea, pe patru. După Vohod punem Troparul ÃŽnvierii, apoi al PărinÅ£ilor ÅŸi al ÃŽnainteprăznuirii, Slavă... Condacul PărtinÅ£ilor, Åži acum... al ÃŽnainteprăznuirii. Prochimenul glas 4, Cântarea PărinÅ£ilor: Bine eÅŸti cuvântat Doamne Dumnezeul PărinÅ£ilor noÅŸtri..., cu Stihul: Că drept eÅŸti întru toate... Apostolul din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor, cu credinţă a păcătuit Avram..., apoi Aliluia  glas 4: Dumnezeule cu urechile noastre am auzit... Evanghelia de la Matei: Cartea NaÅŸterii lui Iisus Hristos..., iar a Duminicii celei de rând nu se mai pune. Priceasna: LăudaÅ£i-l pe Domnul..., ÅŸi cealaltă Priceasnă: BucuraÅ£i-vă drepÅ£ilor întru Domnul...

ÃŽNSEMNARE: se cuvine să ÅŸtim  cum se cântă Ceasurile în Ajunul NaÅŸterii Domnului Hristos.

De se va întâmpla Naşterea Domnului Hristos Duminică sau Luni, Ceasurile le cântăm mai înainte, Vineri. Iar dacă se va întâmpla Naşterea Domnului Hristos Marţi, Miercuri, Joi , Vineri sau Sâmbătă, atunci Ceasurile le cântăm în Ajunul Sărbătorii.

 

SLUJBA CEASURILOR CARE SE CÂNTĂ ÎN AJUNUL NAŞTERII DOMNULUI HRISTOS

La începutul ceasului al doilea se toacă în toaca cea mică ÅŸi adunându-ne în Biserică se îmbracă Preotul în felon, iar Diaconul în stihar ÅŸi paracliserul pune analogul împodobit în mijlocul Bisericii în dreptul UÅŸilor ÃŽmpărăteÅŸti ÅŸi preotul Binecuvintează,iar citeÅ£ul începe să zică: Slavă Å¢ie Dumnezeul nostru slavă Å¢ie... ÃŽmpărate ceresc... ÅŸi celelalte ÅŸi după Ecfonis, preotul cădeÅŸte Sfântul Altar ÅŸi Sfintele Icoane ÅŸi Analogul ÅŸi toată biserica, pe cel mai mare ÅŸi pe fraÅ£i, iar citeÅ£ul citeÅŸte Psalmul 5: Graiurile mele auzi-le Doamne..., apoi Psalmul 44: Răspuns-a inima mea cuvânt bun... ÅŸi Psalmul 45: Dumnezeu este scăparea noastră... Apoi Slavă...Åži acum... Aliluia...(de trei ori), Doamne miluieÅŸte... (de trei ori), Slavă... Troparul ÃŽnainteprăznuirii: Scrisu-s-au oarecând..., Åži acum...: Ce te vom numi pe tine... Apoi cântăm Troparele, de câte două ori, alcătuite de Sofronie, Patriarhul Ierusalimului,   glas 8: Betleeme găteÅŸte-te...,  în a doua strănă  cântându-se tot acelaÅŸi Tropar, fără  Stih. Apoi strana cea dintâi zice Stihul: Dumnezeu de la miază-zi va veni... ÅŸi Troparul glas 3: Acum proorocirea Proorocilor vine să se împlinească... Apoi a doua strană zice ÅŸi ea Stihul: Doamne auzit-am glas Tău... ÅŸi cântă tot acelaÅŸi Tropar. Åži iarăşi prima strană spune Slavă...ÅŸi Troparul glas 8: Acestea zice Iosif către Fecioara..., Åži acum... spune cealaltă strană ÅŸi acelaÅŸi Tropar. Apoi Prochimenul,    glas 4: Domnul a zis către mine: Fiul meu eÅŸti Tu Eu astăzi Te-am născut..., cu Stihul: Cere de la Mine... ÅŸi Citirea din Proorocirea lui Miheia: Acestea grăieÅŸte Domnul...  Apostolul din Cartea cea către Evrei: ÃŽn multe feluri ÅŸi în multe chipuri de demult..., Evanghelia de la Matei: NaÅŸterea Domnului Iisus Hristos aÅŸa a fost... Urmează: PaÅŸii mei îndreptează-i..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... Condacul: Fecioara astăzi..., apoi Doamne miluieÅŸte... (de patruzeci de ori) ÅŸi Rugăciunea: Cel ce în toată vremea..., apoi: Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., după care Preotul zice: Dumnezeule   milostiveÅŸte-te spre noi... ÅŸi Rugăciunea: Hristoase, lumina cea adevărată... Cântăm apoi Ceasul 3, zicând: VeniÅ£i să ne închinăm... (de trei ori) ÅŸi citim Psalmul 66: Dumnezeule milostiveÅŸte-te spre noi ÅŸi ne binecuvintează...,  apoi Psalmul 86: Temeliile lui în munÅ£ii cei sfinÅ£i...  ÅŸi Psalmul 50: MiluieÅŸte-mă Dumnezeule..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei, cu Aliluia  (de trei ori), Doamne ne mântuieÅŸte... (de trei ori); Slavă... Troparul ÃŽnainteprăznuirii: Scrisu-s-au oarecând..., Åži acum... Născătoare de Dumnezeu tu eÅŸti viÅ£a cea adevărată..., apoi Troparul glas 6, fără Stih: Acesta este Dumnezeul nostru ... ÅŸi a doua strană spune acelaÅŸi Tropar, tot fără Stih. După aceea prima strană spune Stihul: Dumnezeu de la miază-zi... ÅŸi Troparul glas 8: Mai înainte de naÅŸterea Ta..., ÅŸi a doua strană spune ÅŸi ea Stihul: Doamne, auzit-am...  ÅŸi apoi acelaÅŸi Tropar. Apoi prima strană spune Slavă... Troparul  glas 3: Iosife, spune-ne nouă..., Åži acum... cealaltă strană tot acelaÅŸi Tropar. După aceasta Prochimenul glas 4: Prunc S-a născut nouă Fiul ÅŸi S-a dat nouă..., cu Stihul: A căruia stăpânire s-a făcut peste umărul Lui... Apoi Citirea din Proorocia Ieremiei: Acesta este Dumnezeul nostru... Apostolul din Cartea cea către Galateni: FraÅ£ilor, mai înainte de venirea vremii..., Evanghelia de la Luca: ÃŽn zilele acelea ieÅŸit-a poruncă de la Cezarul... După aceasta: Domnul Dumnezeu bine este cuvântat..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... Condacul: Fecioară astăzi...,Doamne miluieÅŸte..., (de patruzeci de ori) ÅŸi Rugăciunea: Cel ce-n toată vremea..., ÅŸi celelalte, iar după Ceea ce eÅŸti mai cinstită... preotul spune: Pentru rugăciunile SfinÅ£ilor PărinÅ£ilor noÅŸtri..., apoi Rugăciunea: Stăpâne Dumnezeule... La Evanghelia Ceasului 3 ÅŸi a Ceasului 6 diaconul cădeÅŸte Sfântul Altar , Icoanele ÅŸi pe cel mai mare ÅŸi strănmile amândouă. Iar după Ceasul 3 punem împreună ÅŸi Ceasul 6 spunând: VeniÅ£i să ne închinăm... (de trei ori) ÅŸi citim Psalmul 71: Dumnezeule judecata ta dă-o împăratului..., Psalmul 131: Adu-Å£i aminteDoamne de david..., ÅŸi Psalmul 90: Cela ce locuieÅŸti întru ajutorul..., Slavă...Åži acum... Aliluia,  (de trei ori), apoi Doamne miluieÅŸte..., (de trei oriI, Slavă... Troparul: Scrisu-s-au oarecând..., Åži acum al Născătoarei: Că nu avem îndrăzneală... Apoi Troparul glas 1, fără de Stih: VeniÅ£i credincioÅŸii... ÅŸi a doua strană zice tot acelaÅŸi Tropar , tot fără stih. Apoi prima strană spune Stihul: Dumnezeu de la miază-zi va veni..., ÅŸi apoi Troparul glas 4: Auzi cerule..., a doua strană zice Stihul: Doamne auzit-am auzul Tău..., ÅŸi cântă iarăşi acelaÅŸi Tropar, apoi prima strană spune: Slavă... Troparul  glas 5: VeniÅ£i purtătoare de Hristos popoare..., Åži acum... cealaltă strană, tot acelaÅŸi Tropar. După aceasta Prochimenul glas 4: Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut..., cu Stihul: Zis-a Domnul Domnului Meu... ÅŸi Citirea din Proorocirea Isaiei: A adăugat Domnul grăind către Ahaz... Apoi Apostolul din Cartea cea către Evrei: Dintru început Tu Doamne pământul L-ai întemeiat..., Evanghelia de la Matei: Iar după ce s-a născut Iisus în Betleemul Iudeii... Apoi: Degrab ne întâmpină pe noi..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Condacul: Fecioară astăzi... Doamne miluieÅŸte... (de patruzeci de ori) ÅŸi Rugăciunea: Cel ce în toată vremea ÅŸi în tot ceasul..., Doamne miluieÅŸte ...,(de trei ori), Slavă... Åži acum... Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., după care Preotul spune: Pentru rugăciunile SfinÅ£ilor PărinÅ£ilor... ÅŸi urmează Rugăciunea marelui Vasile: Dumnezeule ÅŸi Doamne al puterilor... Apoi citim ÅŸi Ceasul 9: VeniÅ£i să ne-nchinăm... (de trei ori) ÅŸi Psalmul 109: Zis-a Domnul Domnului meu...; apoi Psalmul 110: Mărturisi-mă -voi  Å£ie Doamne cu toată inima mea... ÅŸi Psalmul 85: Pleacă Doamne urechea Ta..., Slavă...Åži acum... Aliluia  (de trei ori) ÅŸi Doamne miluieÅŸte ...(de trei ori), Slavă... Troparul ÃŽnainteprăznuirii: Strigat-au oarecând...,Åži acum...: Cel ce pentru noi..., apoi Troparul glas 7, fără  Stih: Spăimântatu-s-a Irod..., iar a doua strană spune acelaÅŸi Tropar, tot fără Stih. Åži iarăşi prima strană zice Stihul:  Dumnezeu de la miazăzi va veni... ÅŸi cântă Troparul glas 2: Când Iosif cu întristărea s-a rănit... ÅŸi a doua strană zice Stihul: Doamne auzit-am auzul tău... ÅŸi iarăşi spune acelaÅŸi Tropar. Apoi cel mai mare stând în mijlocul Bisericii, citeÅŸte cu glas mare Stihira aceasta: Astăzi se naÅŸte din Fecioară... ÅŸi după aceea se adună împreună amândouă stranele ÅŸi o cântă, apoi Slavă... Åži acum... aceeaÅŸi Stihiră. Urmează Prochimenul glas 4: Maică Sioane va zice omul..., cu Stihul: Temeliile lui... Apoi Citirea din Prorocia Isaiei: Prunc S-a născut nouă... După aceasta Apostolul din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor Cel ce se sfinÅ£eÅŸte ÅŸi cei ce se sfinÅ£esc... Evanghelia de la Matei: Iară după ce s-au dus magii... După aceasta punem Rugăciunea: Nu ne lepăda pe noi..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Condacul: Fecioară astăzi..., apoi Doamne miluieÅŸte (de 40 de ori) ÅŸi Rugăciunea: Cel ce-n toată vremea ÅŸi-n tot ceasul... Apoi Doamne miluieÅŸte (de trei ori), Slavă... Åži acum... Ceea ce eÅŸti  mai cinstită..., după care Preotul spune: Pentru rugăciunile SfinÅ£ilor PărinÅ£ilor noÅŸtrii... Apoi Rugăciunea Marelui Vasile: Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase... La Ceasul 9 se cădeÅŸte toată biserica cum s-a cădit ÅŸi la Ceasul 1, apoi se  pune Rugăciunea: Binecuvântează suflete al meu pe Domnul...; Slavă... Laudă suflete al meu pe Domnul..., Åži acum... Unule născut.... Iar după aceea Fericirile: ÃŽntru ÃŽmpărăţia Ta pomeneÅŸte-ne pe noi Doamne..., FericiÅ£i cei săraci cu duhul... ÅŸi pe rând celelalte Fericiri, Slavă... Åži acum... PomeneÅŸte-ne pe noi Doamne, PomeneÅŸte-ne pe noi Stăpâne, PomeneÅŸte-ne pe noi Sfinte...; Ceată cerească... ÅŸi celelalte. Apoi Rugaciunea: SlăbeÅŸte, lasă iartă..., iar după Tatăl nostru..., punem Condacul: Fecioară astăzi..., apoi Doamne miluieÅŸte... (de 40 de ori) ÅŸi Rugăciunea: Presfântă treime..., apoi Cuvine-se să te fericim... ÅŸi Otpustul. Se face ieÅŸire până la ceasul Vecerniei. Vecernia se face unită cu Liturghia Marelui Vasile la vremea sa.

Se cuvine să ÅŸtim: că dacă este Ajunul Sâmbăta sau Duminica atunci se face Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar  Liturghia Marelui Vasile se cântă în chiar ziua Praznicului. La fel facem ÅŸi la Praznicul Sfintei ÅŸi DumnezeieÅŸtei Arătări adică a Botezului Domnului. Să fii cu luare aminte, căci atunci când nu este Ajunul Sâmbătă sau Duminică, se face Liturghia Marelui Vasile, iar în ziua Praznicului se cântă Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. AÅŸa ÅŸi la Praznicul Arătării Domnului, adică a Botezului.

ÃŽNSEMNARE: în ÅŸtiinţă să fie ÅŸi acestea, că dacă se va întâmpla NaÅŸterea Domnului Hristos sau Arătarea Domnului, adică  Botezul Domnului Duminică, atunci nu se cântă nimic din Cântările ÃŽnvierii, ci  se pun toate ale Praznicului.

 

ÃŽN ZIUA A DOUÄ‚ZECI ÅžI CINCEA NAÅžTEREA CEA DUPÄ‚ TRUP A DOMNULUI DUMNEZEULUI ÅžI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

ÃŽn ceasul al ÅŸaptelea din zi paracliserul toacă în toaca cea mare ÅŸi trage toate clopotele ÅŸi adunându-ne în Biserică se începe Vecernia după Octoih. Diaconul zice: Binecuvântează Stăpâne... iar preotul spune: Binecuvântată este ÃŽmpărăţia Tatălui ÅŸi a Fiului ÅŸi a Sfântului Duh... ÅŸi după ce zicem Amin, cel mai mare zice: ÃŽmpărate ceresc..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... Doamne miluieÅŸte (de 12 ori), Slavă...Åži acum... VeniÅ£i să ne închinăm...(de trei ori) ÅŸi Psalmul cel de început: Binecuvintează suflete al meu pe Domnul... (Psalmul 103). După aceasta diaconul zice Ectenia mare ÅŸi de este Sâmbătă seara cântăm: Fericit bărbatul... toată Catisma, iar de este Duminică seara atunci cântăm numai Slava... cea dintâi. Iar dacă este într-o altă zi de rând a săptămânii, nu se mai citeÅŸte Catisma ÅŸi după Ectenie îndată cântăm Doamne strigat-am... glas 2, timp în care preotul face Proscomidia, iar diaconul cădeÅŸte biserica după obicei. Strănile cântă Stihirile Praznicului pe opt, glas 2, cele Samoglasnicele: VeniÅ£i să ne bucurăm Domnului..., Slavă...Åži acum... acelaÅŸi glas: ÃŽmpăratul August singur stăpânind pe pământ... ÅŸi se face Vohod cu Evanghelie. Apoi Lumină lină..., Prochimenul zilei, iar dacă este Vineri seara cântăm Prochimenul mare: Cine este Dumnezeu mare..., cu Stihurile lui ÅŸi Citirile Praznicului după rânduiala lor. ÃŽn mijlocul Citirilor punem Troparele cu Stihurile lor, pe care le cântăm în amândouă stranele, iar după sfârÅŸitul Citirilor se pune Ectenia cea mică ÅŸi Ecfonisul: Că sfânt eÅŸti Dumnezeul nostru.. ÅŸi după Ecfonis urmează Sfinte Dumnezeule..., apoi Prochimenul glas 1: Domnul a zis către Mine: Fiul Meu eÅŸti Tu, Eu astăzi Te-am născut..., cu Stihul: Cere de la Mine ÅŸi-Å£i voi da Å¢ie neamurile moÅŸtenirea Ta... Apostolul din Cartea cea către Evrei: ÃŽn multe feluri ÅŸi în multe chipuri..., Aliluia  glas 5: Zis-a Domnul Domnului Meu..., cu Stihul: Toiagul puterii îţi va trimite Å¢ie Domnul din Sion...; ÅŸi celălalt Stih: Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut... Evanghelia de la Luca: ÃŽn zilele acelea  a ieÅŸit poruncă de la Cezarul August..., ÅŸi pe rând se pune Dumnezeiasca Liturghie a Marelui Vasile. ÃŽn loc de Axionul: Cuvine-se să te fericim... cântăm: De tine se bucură... Priceasna: LăudaÅ£i-l pe Domnul din ceruri..., Aliluia  (de trei ori), iar după Otpust paracliserul aprinde sfeÅŸnicul ÅŸi-l pune în mijlocul bisericii, iar cântăreÅ£ii, unind cele două strane cântă împreună cu glas mare Troparul Praznicului, glas 4: NaÅŸterea Ta Hristoase Dumnezeul nostru... în întregime, Slavă...Åži acum... Condacul glas 3: Fecioară astăzi pe Cel mai presus de fiinţă ÃŽl naÅŸte... ÅŸi ieÅŸim la masă. La masă se mănâncă fiertură cu untdelemn ÅŸi se bea vin mulÅ£umind lui Dumnezeu. Iar peÅŸte nu mâncăm.

ÃŽNSEMNARE: Se cuvine ca să ÅŸtim că de se va întâmpla Ajunul NaÅŸterii Domnului Hristos Sâmbătă sau Duminică nu este post ÅŸi Troparele Ceasurilor celor ÃŽmpărăteÅŸti cu Citirile lor, Sâmbătă sau Duminică nu se cântă, ci, le cântăm Vineri mai înainte, după obicei, aÅŸa după cum s-a arătat la rânduiala Ceasurilor. Åži zicem ÅŸi Simbolul de credinţă: Cred într-unul Dumnezeu..., Psalmul 33: Bine voi cuvânta pe Domnul... ÅŸi Otpustul. Iar Liturghie într-această zi nu se face, ci cântăm Vecernia la vremea sa, iar Sâmbătă ÅŸi Duminică Liturghia se face la vremea ei, făcându-se Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur..., Åži după ce se termină Slujba Vecerniei mâncăm câte o bucată de pâine ÅŸi din vin gustăm numai puÅ£in. Åži apoi merge fiecare la chilia sa. Iar la ceasul al ÅŸaptelea din zi toacă paracliserul în toaca cea mare ÅŸi trage toate clopotele ÅŸi adunându-se fraÅ£ii în Biserică se începe Vecernia. Dacă este Sâmbătă seara cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., toată Catisma, iar dacă este Duminică seara cântăm prima Slavă.... La: Doamne strigat-am... cântăm opt Stihiri, glas 2, însuÅŸi glasul: VeniÅ£i să ne bucurăm Domnului... ÅŸi celelalte, Slavă...Åži acum... acelaÅŸi glas: ÃŽmpăratul August singur stăpânind pe pământ... Vohodul se face cu Evanghelia, apoi Lumină lină..., Prochimenul zilei, iar dacă este Sâmbătă seara cântăm Prochimenul: Domnul a împărăţit... ÅŸi Citirile după rânduiala lor. După ce se termină Citirile nu cântăm: Sfinte Dumnezeule..., ci după ele preotul zice Ectenia cea mică, cu Ecfonisul. Urmează apoi Prochimenul glas 1:Domnul a zis către Mine: Fiul Meu eÅŸti Tu..., cu Stihul: Cere de la Mine... Apostolul din Cartea cea către Galateni: FraÅ£ilor, ca de la oameni vorbesc..., Aliluia  glas 5: Zis-a Domnul Domnului Meu..., cu Stihul: Toiagul puterii îţi va trimite Å¢ie Domnul... ÅŸi apoi Stihul: Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut... Evanghelia o punem de la Matei:  Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemenea este împărăţia cerurilor grăuntelui de muÅŸtar..., apoi Ectenia: Să zicem toti..., apoi Rugăciunea: ÃŽnvredniceÅŸte-ne Doamne ÅŸi punem Rugăciunea cea de seară ÅŸi Ecfonisul, iar diaconul zice: ÃŽnÅ£elepciune, la care strana răspunde: Binecuvântează..., ÅŸi celelalte după obiceiul lor ÅŸi Otpustul. Iar după Otpust se aprind două sfeÅŸnice în mijlocul Bisericii ÅŸi stând amândouă stranele unite în mijlocul Bisericii cântă Troparul Praznicului, Slavă...Åži acum... Condacul lui ÅŸi ieÅŸim la masă pentru masa cea de seară. Iar peÅŸte nu mâncăm ci numai untdelemn ÅŸi mazăre fiartă sau grâu cu miere ÅŸi bem puÅ£in vin întru slava lui Dumnezeu. Iar în părÅ£ile cele care nu au vin se bea bere ÅŸi se face ÅŸi Citire din ÃŽnvăţătura Sfântului Chiril Arhiepiscopul Ierusalimului, al cărui început este acesta: După cum întru Iisus Hristos nădăjduim...

Se cuvine să ÅŸtim: că în oricare zi  ar cădea Praznicul NaÅŸterii Domnului nostru Iisus Hristos, PavecerniÅ£a cea mare se cântă aÅŸa: la un ceas din noapte se face vestire apoi se toacă după obicei ÅŸi se trag toate clopotele. Noi ne adunăm în Biserică iar preotul ÅŸi diaconul îmbrăcându-se face începutul, aÅŸa cum face la toate Praznicele cele ÃŽmpărăteÅŸti. Diaconul zice: Binecuvântează, Stăpâne... ÅŸi preotul zice: Bine este cuvântat Dumnezeul nostru... ÅŸi cădind preotul noi citim PavecerniÅ£a cea mare de la început: Slavă Å¢ie Dumnezeul nostru, slavă Å¢ie, ÃŽmpărate ceresc..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... Doamne miluieÅŸte... (de 12 ori), Slavă...Åži acum... VeniÅ£i să ne închinăm...(de trei ori) ÅŸi Psalmii: Când am strigat... ÅŸi ceilalÅ£i Psalmi. Cu noi este Dumnezeu... îl cântăm cu cântare. Apoi în locul Troparelor celor obiÅŸnuite adică: Luminează ochii mei..., zicem Troparul Praznicului ÅŸi în locul Condacului: MiluieÅŸte-ne pe noi Doamne, miluieÅŸte-ne pe noi... zicem Condacul Praznicului. După: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu... facem Litie după obicei ÅŸi la Litie cântăm Stihirile cele Samoglasnice glas 1: Cerul ÅŸi pământul astăzi după vrednicie să se veselească... ÅŸi celelalte, apoi Slavă... glas 5: Marii împăraÅ£i ai perÅŸilor..., Åži acum... glas 6: DănÅ£uiesc toÅ£i îngerii în ceruri... Apoi preotul zice Rugăciunile Privegherii celei obiÅŸnuite ÅŸi iarăşi intrând în Biserică cântăm la Stihoavnă Stihirile glas 2: Mare ÅŸi preaslăvită minune..., cu Stihul: Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut... (de două ori); apoi Stihul: Zis-a Domnul Domnului meu... (ÅŸi cântăm, aceste Stihuri până la Odovania Praznicului), Slavă... glas 4, însuÅŸi glasul: VeseleÅŸte-te Ierusalime..., Åži acum... acelaÅŸi glas: ÃŽn peÅŸteră Te-ai sălăşluit Hristoase Dumnezeule... Apoi Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru..., la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul Praznicului: NaÅŸterea ta Hristoase Dumnezeul nostru... (de trei ori), apoi: Fie Domnului binecuvântat.... (de trei ori) , Psalmul 33: Bine voi cuvânta pe Domnul... ÅŸi Citire din Tâlcuirea Evangheliei de la Matei, Cuvântul al patrulea.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de trei ori) ÅŸi obiÅŸnuitele Catisme. După prima Catismă punem Sedealna Praznicului glas 4, Podobia: Spăimântatu-s-a Iosif...; VeniÅ£i să vedem credincioÅŸii... Apoi Citire din Tâlcuirea Evangheliei, făcută de Sfântul Ioan Gură de Aur la Evanghelia de la Matei, pentru Praznic. După a doua Catismă punem Sedealna glas 4, Podobia:(ca ÅŸi la cealaltă Catismă); Ce te minunezi, Maria?  După Citire se dau lumini fraÅ£ilor. Apoi după Polieleu ÅŸi Stihirile Mărimurilor lui se pune Sedealna glas 4, aceeaÅŸi Podobia; Cel nicăieri încăput, cum în pântece a încăput..., Slavă...Åži acum... tot aceasta ÅŸi citim Cuvântul Sfântului Grigore de Dumnezeu Cuvântătorul, al cărui început este: Hristos se naÅŸte, slăviÅ£i-L... Apoi se pune primul Antifon glas 4, Prochimenul glas 4: Din pântece mai înainte de luceafăr..., cu Stihul: Zis-a Domnul Domnului meu... Apoi Toată suflarea să laude pe Domnul..., ÅŸi Evanghelia de la Matei: NaÅŸterea lui Hristos Iisus aÅŸa a fost..., Psalmul 50 ÅŸi, în loc de: Pentru rugăciunile SfinÅ£ilor Apostoli..., se pune Slavă... glas 2: Astăzi toate de bucurie s-au umplut, Hristos născându-Se din Fecioară..., Åži acum... tot aceasta, cu sfârÅŸitul: Hristos S-a născut în Betleem..., apoi MiluieÅŸte-ne Dumnezeule... cu Stihira glas 6: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu... MiluieÅŸte Dumnezeule poporul tău... Punem două Canoane glas 1, cel dintâi făcut de către Sfântul Cozma, cu Irmosul, pe opt, al doilea al Sfântului Ioan Damaschin, cu Irmosul, tot pe opt, iar după aceea se pun Irmoasele la amândouă Canoanele, fiecare strană cântând Irmosul, său. După Cântarea a treia se pune Ipacoiul glas 8: Pârgă a neamurilor cerul Å£i-a adus Å¢ie.... ÅŸi Citirea. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul glas 3: Fecioară astăzi, pe cel mai  presus de fiinţă naÅŸte.., Icosul ÅŸi citim Sinaxarul. La Cântarea a noua, fraÅ£ii aprind lumânările, iar: Ceea ce eÅŸti mai cinstită... nu se cântă, chiar dacă ar fi să se întâmple Slujba Duminica, ci se cântă Stihirile Mărimurilor Praznicului, prima strană cântând: MăreÅŸte suflete al meu pe cea mai cinstită... ÅŸi Irmosul: Taină străină văd..., apoi a doua strană cântă aceeaÅŸi Pripeală ÅŸi Irmos. La fel cântăm cu aceeaÅŸi Pripeală Troparele primului Canon. Apoi prima strană cântă Pripeala Canonului al doilea, cu Irmosul: Iubind noi..., cealaltă strană cântând aceeaÅŸi Pripeală ÅŸi Irmos, după care cântăm ÅŸi Troparele Canonului al doilea, cu Pripeala lui. Iar la sfârÅŸit, prima strană cântă Pripeala, cu Irmosul primului Canon, apoi strana a doua cântă Pripeala, cu Irmosul celui de-al doilea Canon. Urmează Luminânda Praznicului (de trei ori), apoi Laudele, la care punem Stihirile Praznicului, pe patru, glas 4, însuÅŸi glasul: VeseliÅ£i-vă drepÅ£ilor..., Slavă..., glas 6: Când în vremea venirii Tale pe pământ..., Åži acum... glas 2: Astăzi   Hristos în Betleem Se naÅŸte din Fecioară..., apoi Doxologia cea mare. După Sfinte Dumnezeule... ÅŸi celelalte se pune Troparul Praznicului, apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul. Åži cel mai mare face miruirea fraÅ£ilor cu untdelemn de la candela Praznicului, care este înaintea Icoanei Praznicului, iar noi cântăm Stihira Samoglasnică a Praznicului, după care urmează Ceasul 1. La Ceasul 1 după Psalmii cei obiÅŸnuiÅ£i se pune Troparul Praznicului, iar după Sfinte Dumnezeule... ÅŸi Tatăl nostru... punem Condacul Praznicului ÅŸi celelalte asemenea ÅŸi se face Otpustul cel final.

Întru această zi se face Liturghia mai de dimineaţă pentru osteneala Privegherii.

 La Liturghie punem Antifonul 1: (Psalmul 110), glas 2,  primul Stih: Mărturisi-mă-voi Å¢ie Doamne cu toată inima mea, povesti-voi toate  minunile Tale, cu Stihira: Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu Mântuitorule, mântuieÅŸte-ne pe noi, Stihul al doilea: ÃŽn sfatul drepÅ£ilor ÅŸi în adunare mari sunt lucrurile Domnului. Apoi: Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu..., Stihul al treilea: Căutat-am în toate foile Lui....; Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu..., Stihul al patrulea: ÃŽntru mărturie ÅŸi întru mare cuviinţă este lucrul Lui ÅŸi dreptatea Lui rămâne în veacul veacului; Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu..., apoi amândouă stranele împreună zic Slavă...Åži acum... ÅŸi iarăşi: Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu Mântuitorule, mântuieÅŸte-ne pe noi. Antifonul al doilea: Psalmul 111, glas 2, primul Stih: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul, întru poruncile Lui va voi foarte cu Stihira: MântuieÅŸte-ne pe noi Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai născut din Fecioară, pe noi cei ce îţi cântăm Å¢ie aliluia. Stihul al doilea: Puternică pe pământ va fi sămânÅ£a Lui; neamul drepÅ£ilor  se va binecuvânta, apoi: MântuieÅŸte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu... Stihul al treilea: Slavă ÅŸi bogăţii în casa Lui, dreptatea Lui rămâne în veacul veacului; MântuieÅŸte-ne pe noi Fiul lui Dumnezeu... Stihul al patrulea: Răsărit-a întru întuneric  numele drepÅ£ilor ÅŸi milostiv ÅŸi îndurat ÅŸi drept;  MântuieÅŸte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu..., apoi Slavă... MântuieÅŸte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu..., Åži acum...: Unule născut Fiule ÅŸi Cuvântul lui Dumnezeu... Antifonul al treilea: Psalmul 109, glas 4: Zis-a Domnul Domnului meu: Åžezi de-a dreapta mea..., Troparul: NaÅŸterea Ta Hristoase, Dumnezeul nostru..., cu Stihul: Toiagul puterii va trimite Å¢ie Domnul din Sion... Troparul NaÅŸterii.  Stihul al doilea: Cu tine este începătura în ziua puterii Tale..., Troparul NaÅŸterii. Stihul al treilea, după Vohod: Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut, juratu-s-a Domnul ÅŸi nu-i va părea rău; Tu eÅŸti preot în veac după rânduiala lui  Merchisedec, apoi Troparul NaÅŸterii, pe care îl cântă preoÅ£ii cu glas mare, în mijlocul Bisericii, apoi Slavă...Åži acum... Condacul: Fecioară astăzi... ÅŸi diaconul spune: Domnului să ne rugăm...  ÅŸi preotul răspunde: Că Sfânt eÅŸti, Dumnezeul nostru... Iar noi în loc de Sfinte Dumnezeule... cântăm Câţi întru Hristos ne-am botezat în Hristos ne-am ÅŸi îmbrăcat Aliluia .  Prochimenul glas 8: Tot pământul să se-nchine Å¢ie ÅŸi să cânte Å¢ie..., cu Stihul: StrigaÅ£i Domnului tot pământul... Apostolul din Cartea cea către Galateni: FraÅ£ilor , când a venit plinirea vremii..., Aliluia  glas 1: Cerurile vestesc slava lui Dumnezeu ÅŸi facerea mâinilor Lui o vesteÅŸte tăria..., cu Stihul: Ziua zilei îi spune cuvânt ÅŸi noaptea nopÅ£ii vesteÅŸte tăria...  Evanghelia de la Matei: După ce S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii... Apoi în loc de Axionul: Cuvine-se să te fericim...,  se pune Irmosul: Taină străină văd... sau: A iubi noi..., până la Odovania Praznicului. Priceasna: Izbăvire a trimis Domnul poporului Său... Aliluia  (de trei ori).

La masă se face mare mângâiere fraţilor şi citim Cuvântul Sfântului Ioan Hrisostomul, al cărui început este: Cel ce patriarhii de demult..

ÎNSEMNARE: De se va întâmpla Praznicul Naşterii Domnului Hristos să fie Miercuri sau Vineri dezlegăm mirenii să mănânce carne, iar monahii se dezleagă la brânză, ouă şi peşte. Şi mâncăm începând din ziua Naşterii Domnului Iisus Hristos în toate zilele până la Ajunul Arătării lui Dumnezeu (Botezul Domnului ) mâncare de dulce.

Se cuvine să ştim şi aceasta: că de la Naşterea Domnului Hristos până la Botezul Domnului nu este Post, nici nu se fac plecări de genunchi, nici în Biserici şi nici în chilii.

 

ÃŽN ZIUA  A DOUÄ‚ZECI  ÅžI  ÅžASEA  SOBORUL  PREASFINTEI NÄ‚SCÄ‚TOAREI DE DUMNEZEU ÅžI POMENIREA SFÂNTULUI SFINÅ¢ITULUI MUCENIC EFTIMIE EPISCOPUL SARDICEI

Seara după Psalmul cel de început, nu punem Catisme. La: Doamne     strigat-am... se pun Stihirile Praznicului, pe ÅŸase, glas 2: VeniÅ£i să ne bucurăm Domnului... ÅŸi celelalte, Slavă...Åži acum... glas 6: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu... Se face Vohodul ÅŸi se cântă Prochimenul mare, glas 7: Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eÅŸti Dumnezeu care faci minuni. Apoi Stihul întâi: Cunoscut ai făcut întru popoare puterea Ta, iarăşi Prochimenul mare. Al doilea Stih: Åži am zis acum am început, aceasta este schimbarea dreptei Celui Preaînalt...; iarăşi Prochimenul mare. Stihul al treilea: Adusu-mi-am aminte de lucrurile Domnului..., iarăşi Prochimenul mare. Iar dacă este Sâmbătă seara cântăm Prochimenul glas 6: Domnul a împărăţit, întru podoabă s-a îmbrăcat, cu Stihurile lui, apoi Ectenia. După aceasta, la Stihoavna punem Stihirile Praznicului glas 8, cele Samoglasnicele: Preaslăvită taină...,  cu Stihul întâi: Zis-a Domnul Domnului meu..., Stihul al doilea: Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut... (Stihurile acestea le zicem până la Odovania Praznicului), Slavă...Åži acum... acelaÅŸi glas: La Betleem au alergat împreună păstorii... Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului: NaÅŸterea Ta Hristoase Dumnezeu nostru... ÅŸi Otpustul.

Slujba Sfântului Eftimie se cântă în altă zi sau la Pavecerniţă. La Pavecerniţă după Sfinte Dumnezeule... şi Tatăl nostru... zicem Condacul Soborului Născătoarei de Dumnezeu: Cela ce mai înainte de luceafăr.... La Miezonoptică citim Catisma cea obişnuită. După primul Sfinte Dumnezeule..., în locul Troparului: Iată mirele vine... zicem Troparul Praznicului: Naşterea Ta Hristoase... După al doilea Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Soborului Născătoarei de Dumnezeu, glas 6: Cel ce mai înainte de luceafăr..., apoi Doamne miluieşte.. (de 12 ori) şi Otpustul. Iar Rugăciunea: Pomeneşte Doamne pe cei ce întru nădejdea Învierii..., nu o mai spunem.

 La Utrenie, după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de trei ori). ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Praznicului, ÅŸi citim Cuvântul Sfântului Epifanie Episcopul Ciprului, Cuvântul de laudă la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, în trei părÅ£i, apoi Psalmul 50. Punem amândouă Canoanele Praznicului după cum s-au pus ÅŸi în ziua Praznicului, Irmoasele amândurora Canoanelor punându-se de câte două ori, ÅŸi Troparele, pe doisprezece. Catavasiile: se pun Irmoasele la cele două Canoane. După Cântarea a treia punem Condacul, Icosul ÅŸi Ipacoiul Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul glas 6: Cel ce mai înainte de luceafăr  din Tată fără de maică S-a născut..., Icosul ÅŸi citim Sinaxarul. La Cântarea a nouă nu cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită... ci cântăm Stihirile Praznicului aÅŸa cum s-au cântat în ziua Praznicului. Apoi Luminânda Praznicului (de trei ori). La Laude punem: Toată suflarea... ÅŸi Stihirile Praznicului, pe patru, glas 4, însuÅŸi glasul:  VeseliÅ£i-vă drepÅ£ii... ÅŸi celelalte. Apoi Slavă... glas 6: Astăzi Cel nevăzut după fire..., Åži acum... glas 2: Astăzi Hristos în Betleem Se naÅŸte din Fecioară... Urmează Doxologia cea mare iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul, ÅŸi Ceasul 1. La Ceasuri punem Troparul Praznicului iar Condacul îl zicem al Născătoarei de Dumnezeu: Cel ce mai înainte de luceafăr...

La Liturghie punem Fericirile din Canoanele Praznicului, de la Cântarea a treia ÅŸi a ÅŸasea. După Vohod spunem: MântuieÅŸte-ne pe noi Fiul lui Dumnezeu Cel ce Te-ai născut din Fecioară, pe noi care-Å¢i cântăm Å¢ie Aliluia (aÅŸa cântăm până la Odovania Praznicului ), apoi Troparul Praznicului, Slavă...Åži acum... Condacul: Cel ce mai înainte de luceafăr... Apoi Sfinte Dumnezeule... După aceea punem Prochimenul glas 3, Cântarea Născătoarei de Dumnezeu: MăreÅŸte suflete al meu pe Domnul..., cu Stihul: Că a căutat spre smerenia roabei Sale... Apostolul din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor, cel ce se sfinÅ£eÅŸte ÅŸi cei ce se sfinÅ£esc..., Aliluia  glas 8: Scoală-te Doamne întru odihna Ta...  Evanghelia de la Matei: Iar după ce s-au dus magii..., apoi Priceasna: Izbăvire a trimis Domnul poporului Său... Aliluia  (de trei ori).

Trebuie să se ÅŸtie: că după Praznicul NaÅŸterii Domnului Iisus Hristos ÅŸi al DumnezeieÅŸtei Arătări (Botezul Domnului) se cântă PavecerniÅ£a cea mică  fără să se mai pună Canonul Născătoarei de Dumnezeu.

ÃŽNSEMNARE: se cuvine să ÅŸtim că de se va întâmpla NaÅŸterea Domnului Hristos Duminică, nu săvârÅŸim Pomenirea SfinÅ£ilor StrămoÅŸi în Duminica care vine, pentru că intrăm în luna Ianuarie ÅŸi Praznicul NaÅŸterii Domnului Hristos este Odovăit, ci săvârÅŸim pomenirea lor după Duminica aceasta, în a douăzeci ÅŸi ÅŸasea zi a lunii Decembrie, luni, a doua zi după Praznic. Duminica seara cântăm Slujba aÅŸa: La: Doamne strigat-am...  punem Stihirile pe ÅŸase, trei ale Praznicului glas 2: VeniÅ£i să ne bucurăm Domnului... ÅŸi trei ale SfinÅ£ilor glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti...; Pe părintele Domnului toÅ£i  să-l lăudăm..., Slavă... a Sfântului glas 6: Pomenirea lui David binecredinciosul împărat ÅŸi prooroc o săvârÅŸim..., Åži acum... a Praznicului acelaÅŸi glas: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu... Vohodul ÅŸi Prochimenul  mare, glas 7: Cine este Dumnezeu mare..., cu Stihurile lui, apoi Ecteniile. La Stihoavna punem trei Stihiri Samoglasnice ale Praznicului glas 8, cu Stihurile lor, Slavă... glas 6: Pomenirea arhiereilor ÅŸi stăpânirea împăraÅ£ilor..., Åži acum... a Praznicului. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor glas 2: Bine vesteÅŸte Iosife lui David..., Slavă...Åži acum... al Praznicului ÅŸi Otpustul.

La Pavecerniţă, după Sfinte Dumnezeule... zicem Condacul Părinţilor, Slavă... Şi acum... al Născătoarei de Dumnezeu: Cel ce mai înainte de luceafăr...

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului  (de două ori), Slavă... al SfinÅ£ilor, Åži acum... al Praznicului. După ObiÅŸnuitele Catisme punem  Sedelnele Praznicului, apoi Citirea din Tâlcuirea Evangheliei Duminicii celei după NaÅŸterea Domnului Iisus Hristos ÅŸi Psalmul 50. Punem primul Canon al Praznicului,  cu Irmosul, pe ÅŸase, Irmoasele se pun de câte două ori, iar Troparele se pun pe patru, apoi al doilea Canon al Praznicului, pe patru ÅŸi apoi Canonul SfinÅ£ilor pe patru. Catavasii punem  Irmoasele la primele două Canoane. După Cântarea  a treia punem Condacul Născătoarei de Dumnezeu  glas 6: Cel ce mai înainte de luceafăr... ÅŸi Icosul lui, apoi Sedealna SfinÅ£ilor, Slavă...Åži acum... a Praznicului ÅŸi Citire. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul SfinÅ£ilor: De veselie astăzi dumnezeiescul David se umple..., Icosul ÅŸi citim Sinaxarul. La Cântarea a noua  nu cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., ci cântăm Stihurile Mărimurilor Praznicului. Apoi Luminânda SfinÅ£ilor  (de două ori), Slavă...Åži acum... a Praznicului. La Laude punem Stihirile Praznicului pe patru, glas 4, însuÅŸi glasul, Slavă... a SfinÅ£ilor glas 8: Sângele ÅŸi focul ÅŸi fumegarea de fum..., Åži acum... a Praznicului, glas 2: Astăzi Hristos în Betleem Se naÅŸte din Fecioară... Se pune Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul SfinÅ£ilor, Slavă...Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasul 1 ÅŸi Otpustul cel final. La Ceasuri punem Troparul Praznicului, Slavă... al SfinÅ£ilor, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru... punem Condacul Născătoarei de Dumnezeu: Cel ce mai înainte de luceafăr...  ÅŸi Condacul SfinÅ£ilor, pe care le zicem schimbându-le.

 La Liturghie punem Fericirile din Canoanele Praznicului,de la Cântarea a treia ÅŸi a patra, ÅŸi din Canonul SfinÅ£ilor, de la Cântarea a ÅŸasea, pe patru. După Vohod punem Troparul Praznicului ÅŸi al SfinÅ£ilor, Slavă... Condacul SfinÅ£ilor, Åži acum... al Născătoarei de Dumnezeu: Cel ce mai înainte de luceafăr... Prochimenul glas 3, Cântarea Născătoarei de Dumnezeu: MăreÅŸte suflete al meu pe Domnul..., cu Stihul: Că a căutat spre smerenia roabei Sale..., apoi alt Prochimen, glas 4: Minunat este Dumnezeu întru SfinÅ£ii Săi..., cu Stihul: ÃŽntru adunări binecuvântaÅ£i pe Dumnezeu... Apostolul din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor, cel ce se sfinÅ£eÅŸte ÅŸi cei ce se sfinÅ£esc..., apoi alt Apostol al SfinÅ£ilor, din Cartea către Galateni: FraÅ£ilor, vă spun vouă Evanghelia cea binevestită de mine..., Aliluia  a Născătoarei de Dumnezeu glas 8: Scoală-te Doamne întru odihna Ta..., cu Stihul: Adu-Å£i aminte,Doamne, de David...  Se pune o Evanghelie a Născătoarei de Dumnezeu ÅŸi alta a SfinÅ£ilor, de la Matei: Iar după ce s-au dus magii..., apoi Priceasna: Izbăvire a trimis Domnul poporului său..., altă Priceasnă: BucuraÅ£i-vă drepÅ£ilor întru Domnul...

 

SÂMBĂTĂ DUPĂ NAŞTEREA DOMNULUI HRISTOS.

La Liturghie punem Prochimenul glas 4: Pomeni-voi numele Tău întru tot neamul ÅŸi neamul..., cu Stihul: Ascultă fiică ÅŸi vezi... Apostolul din Cartea cea către Timotei: Fiule Timotei, urmează dreptatea.., apoi Apostolul cel de rând. Aliluia     glas 8: Scoală-te Doamne întru odihna Ta... Evanghelia cea de la Matei: ÃŽn vremea aceea mergea după Iisus popor mult..., apoi Evanghelia cea de rând.  Priceasna: Paharul mântuirii voi lua...

 

DUMINICA DUPÄ‚ NAÅžTEREA DOMNULUI HRISTOS SÄ‚VÂRÅžIM POMENIREA SFINÅ¢ILOR  ÅžI DREPÅ¢ILOR IOSIF LOGODNICUL MARIEI ÅžI DAVID ÃŽMPÄ‚RATUL ÅžI A LUI IACOB RUDA DOMNULUI

Se cuvine să ÅŸtim: că de se va întâmpla Duminica după NaÅŸterea Domnului Hristos în  zilele a douăzeci ÅŸi ÅŸasea, a douăzeci ÅŸi ÅŸaptea, a douăzeci ÅŸi opta, a douăzeci ÅŸi noua ÅŸi a treizecea, cântăm Slujba în felul următor:

Sâmbătă seara la Vecernia cea mică punem Stihirile ÃŽnvierii ÅŸi ale Născătoarei de Dumnezeu din Octoih. La Vecernia cea mare după obiÅŸnuita Catismă, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii, patru ale Praznicului  ÅŸi trei ale SfinÅ£ilor glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti...; Pe părintele lui Dumnezeu toÅ£i să-l lăudăm..., apoi Slavă... glas 6: Pomenirea lui David binecredinciosului împărat ÅŸi prooroc o săvârÅŸim..., Åži acum... a Născătoarei glasului. Vohodul ÅŸi Prochimenul zilei. La Litie punem Stihirile Praznicului, cele cântate în ziua Praznicului, Slavă...Åži acum... a Praznicului. La Stihoavna punem Stihirile ÃŽnvierii (după Alfavita), Slavă... glas 6: Pomenirea arhiereilor ÅŸi stăpânirea împăraÅ£ilor..., Åži acum... a Praznicului. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul Praznicului: NaÅŸterea Ta Hristoase Dumnezeu nostru...,  (de două ori) ÅŸi al SfinÅ£ilor glas 2: BinevesteÅŸte Iosife lui David dumnezeiescului Părinte minunile... Apoi Citirea, iar unde nu se face Priveghere de toată noaptea, după Tatăl nostru...punem Troparul SfinÅ£ilor Slavă...Åži acum... al Praznicului ÅŸi Otpustul.

La Pavecerniţă, după: Cuvine-se să te fericim... şi: Sfinte Dumnezeule... zicem Condacul Sfinţilor, Slavă...Şi acum... al Praznicului.

La Utrenie, după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnvierii, (de două ori), Slavă... al SfinÅ£ilor, Åži acum... al Praznicului. După obiÅŸnuitele Catisme punem  Sedelnele ÃŽnvierii,  cu Stihira Născătoarei lor ÅŸi Citire din Tâlcuirea Evangheliei lui Matei, a Duminicii celei după NaÅŸterea Domnului Hristos. După: FericiÅ£i cei fără prihană... punem Troparele ÃŽnvierii: Soborul îngeresc...,  Ipacoiul glasului ÅŸi apoi Citirea din Tâlcuirea Evangheliei Duminicii celei de rând.  Antifoanele ÅŸi Prochimenul glasului, apoi Toată suflarea..., Evanghelia ÃŽnvierii ÅŸi apoi ÃŽnvierea lui Hristos văzând... După Psalmul 50 punem Stihira ÃŽnvierii.  Canonul ÃŽnvierii îl punem cu Irmosul, pe patru ÅŸi apoi Canonul  Născătoarei de Dumnezeu, pe doi, al Praznicului, pe patru ÅŸi al PărinÅ£ilor lui Dumnezeu, pe patru. Iar de este în ziua a douăzeci ÅŸi ÅŸasea, cântăm Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul, pe patru, apoi amândouă Canoanele Praznicului le punem pe ÅŸase ÅŸi al PărinÅ£ilor lui Dumnezeu, pe patru. Catavasiile Praznicului: Hristos se naÅŸte, slăviÅ£i-L... După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului, apoi Sedealna SfinÅ£ilor, Slavă...Åži acum... a Praznicului ÅŸi Citire. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul SfinÅ£ilor glas 3, Podobia:Fecioară astăzi...; De veselie astăzi Dumnezeiescul David se umple..., apoi Icosul ÅŸi citim Sinaxarul. La Cântarea a noua cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., apoi Luminânda ÃŽnvierii, Slavă... a SfinÅ£ilor, Åži acum... a Praznicului. La Laude punem patru Stihiri ale ÃŽnvierii ÅŸi patru ale Praznicului, însuÅŸi glasul: VeseliÅ£i-vă drepÅ£ilor..., cu Stihurile lor, Slavă... a SfinÅ£ilor glas 8: Sângele ÅŸi focul ÅŸi fumegarea de fum..., Åži acum...: Preabinecuvântată eÅŸti... Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem numai Troparul ÃŽnvierii. Apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul. Se face ieÅŸirea în pridvor, cântându-se  Slavă...Åži acum... Stihira Evangheliei, apoi  Ceasul 1 ÅŸi Otpustul cel final. La Ceasuri punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al Praznicului, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. AÅŸa zicem Troparele, al SfinÅ£ilor ÅŸi al Praznicului, schimbându-le. După Tatăl nostru...punem Condacul Praznicului ÅŸi al SfinÅ£ilor, pe care le zicem schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile glasului, pe patru, apoi ale Praznicului, de la Cântarea cea de rând, tot pe patru şi ale Sfinţilor, de la Cântarea a şasea, pe patru. După Vohod punem Troparul Învierii, apoi al Praznicului şi al Sfinţilor, Slavă... Condacul Sfinţilor, Şi acum... al Praznicului. Prochimenul glasului şi apoi al Sfinţilor glas 4: Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi... cu Stihul: Întru adunări binecuvântaţi pe Dumnezeu... Apostolul din Cartea cea către Galateni: Fraţilor, vă spun vouă Evanghelia cea binevestită de mine..., Aliluia glas 4: Adu-ţi aminte Doamne de David... Evanghelia de la Matei: Iar după ce s-au dus magii..., apoi Evanghelia Duminicii celei de rând. Priceasna: Lăudaţi pe Domnul... şi cealaltă Priceasnă: Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul...

 

ARÄ‚TARE DESPRE CUM SE PUNE APOSTOLUL ÅžI EVANGHELIA ÃŽN SÂMBÄ‚TA ÅžI DUMINICA CEA DUPÄ‚ NAÅžTEREA DOMNULUI HRISTOS CA ÅžI ÃŽN DUMINICA CEA DINAINTEA ARÄ‚TÄ‚RII DOMNULUI,  ADICÄ‚ A BOTEZULUI DOMNULUI

Se cuvine să ÅŸtim: că de se va întâmpla NaÅŸterea Domnului Hristos Duminică atunci între NaÅŸterea Domnului Hristos ÅŸi Arătarea lui Dumnezeu este numai o Sâmbătă ÅŸi o Duminică, ÅŸi cântăm Duminica cea după NaÅŸterea Domnului Hristos, a doua zi de Praznic, al Praznicului NaÅŸterii Domnului Iisus Hristos adică Luni, în ziua a douăzeci ÅŸi ÅŸasea a lunii Decembrie, după cum s-a arătat în ziua de Luni, adică a doua zi de Praznic. 

La Liturghie citim Apostolul ÅŸi Evanghelia Duminicii celei după NaÅŸterea Domnului Hristos, iar Apostolul Sâmbetei celei după NaÅŸterea Domnului Hristos ÅŸi Evanghelia le citim Sâmbătă, după NaÅŸterea Domnului Hristos, adică la Odovania Praznicului. Apoi punem Apostolul Sâmbetei celei dinaintea Arătării Domnului, Prochimenul,  Aliluia  ÅŸi Priceasna Praznicului. Iar în prima zi a lunii Ianuarie punem Prochimenul,Apostolul ÅŸi Evanghelia ale Duminicii celei dinaintea Arătării Domnului, după cum se arată în capitolul acesta, care este de rând.

Iar de se va întâmpla Naşterea Domnului Hristos Luni atunci între Naşterea Domnului Hristos şi Arătarea lui Dumnezeu este o Sâmbătă şi o Duminică. Şi Sâmbăta după Naşterea Domnului Hristos este în ziua a treizecea a lunii Decembrie.

La Liturghie punem Prochimenul, Aliluia  ÅŸi Priceasna ale Sâmbetei celei după NaÅŸterea Domnului Hristos. Apoi Apostolul ÅŸi Evanghelia Sâmbetei celei dinaintea Arătării lui Dumnezeu ÅŸi a Duminicii celei după NaÅŸterea Domnului Hristos le citim la Liturghie, la Odovania Praznicului NaÅŸterii Domnului Hristos, la care punem Apostolul ÅŸi Evanghelia după cum s-a arătat la rând. Iar Duminică care este mai înainte de Arătarea lui Dumnezeu punem Prochimenul, Apostolul, Aliluia  ÅŸi Evanghelia,ale zilei celei dintâi a lunii Ianuarie, după cum se arată la rând, când se întâmplă Sărbătoarea Tăierii ÃŽmprejur ÅŸi Pomenirea Marelui  Vasile Duminică.

Iar dacă se va întâmpla Naşterea Domnului Hristos Marţi, atunci între Naşterea Domnului Hristos şi Botezul Domnului avem două Sâmbete şi o Duminică. Atunci Sâmbăta cea după Naşterea Domnului Hristos este în ziua a douăzeci şi noua a lunii Decembrie.

La Liturghie punem Prochimenul, Apostolul, Aliluia, Evanghelia ÅŸi Priceasna mai întâi ale Sâmbetei celei după NaÅŸterea Domnului Hristos ÅŸi apoi ale Pruncilor, iar Slujba Duminicii celei după NaÅŸterea Domnului Hristos o cântăm în ziua a treizecea a lunii Decembrie, după cum s-a arătat mai sus. Iar Duminică, care este mai înainte de Arătarea lui Dumnezeu punem Evanghelia Utreniei, ÅŸi la Liturghie punem Prochimenul, Apostolul, Aliluia  ÅŸi Evanghelia mai întâi ale Duminicii celei mai înainte de Arătarea lui Dumnezeu, din ziua întâi a lunii Ianuarie, apoi punem Evanghelia Tăierii ÃŽmprejur ÅŸi a Marelui Vasile.  Priceasna: LăudaÅ£i pe Domnul... ÅŸi altă Priceasnă: ÃŽntru pomenire veÅŸnică...

Iar de se va întâmpla Naşterea Domnului Hristos Miercuri sau Joi sau Vineri atunci între Naşterea Domnului Hristos şi Arătarea lui Dumnezeu sunt două Sâmbete şi două Duminici. Şi în Sâmbăta şi Duminica cea dintâi se citesc Apostolul şi Evanghelia Sâmbetei şi ale Duminicii celei după Naşterea Domnului Hristos, iar în cea de-a doua Sâmbătă şi în cea de-a doua Duminică se citesc Apostolul şi Evanghelia Sâmbetei şi Duminicii celor mai înainte de Arătarea lui Dumnezeu.

Iar dacă se va întâmpla NaÅŸterea Domnului Hristos Sâmbătă atunci între NaÅŸterea Domnului Hristos ÅŸi Arătarea lui Dumnezeu sunt două Duminici ÅŸi o Sâmbătă. ÃŽn Duminica care este a doua zi după NaÅŸterea Domnului Hristos cântăm Slujba Duminicii celei după NaÅŸterea Domnului Hristos, după cum s-a arătat mai sus, iar Odovania Praznicului NaÅŸterii Domnului Hristos se face Vineri ÅŸi cântăm Slujba Odovaniei Praznicului NaÅŸterii Domnului Hristos,  după cum s-a arătat mai sus.

La Liturghie punem Prochimenul,  Aliluia ÅŸi Priceasna Praznicului, iar Apostolul ÅŸi Evanghelia le punem ale Sâmbetei celei după NaÅŸterea Domnului Hristos ......Din carte..........

 

ÃŽN ZIUA A DOUÄ‚ZECI ÅžI ÅžAPTEA POMENIREA SFÂNTULUI ARHIDIACON  ÅžTEFAN  ÅžI  A  CUVIOSULUI  PÄ‚RINTELUI NOSTRU TEODOR MÄ‚RTURISITORUL, ÃŽNSEMNATUL ÅžI FRATELE LUI TEOFAN, FÄ‚CÄ‚TORUL DE MINUNI

Seara după Psalmul cel de început cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., prima Slavă... Apoi, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Sfântului Åžtefan glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., apoi trei ale Cuviosului  acelaÅŸi glas  ÅŸi aceeaÅŸi Podobie, Slavă... a Sfântului Åžtefan glas 2: ÃŽmpăratului ÅŸi stăpânului.., Åži acum... a Praznicului acelaÅŸi glas: Mare ÅŸi preaslăvită minune... Apoi Vohodul, Prochimenul zilei ÅŸi trei Citiri, prima din Cartea Sobornicească a Sfântului Apostol Petru: Petru Apostolul Domnului Iisus Hristos..., a doua tot din prima Carte Sobornicească a Sfântului Petru: IubiÅ£ilor, Hristos a pătimit pentru noi... ÅŸi a treia de la ÃŽnÅ£elepciunea lui Solomon: Dreptul de va ajunge să se săvârÅŸească... La Litie punem Stihirile Sfântului glas 2: Pe întâiul Mucenic..., altă Stihiră, glas 4: Åžtefane, slăvite..., apoi altă Stihiră, acelaÅŸi glas: Åžtefan buna începătură a Mucenicilor...,  Slavă... glas 1: Cunună Mucenicească..., Åži acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti..., cu Stihurile ei, apoi Slavă... a Sfântului glas 6: ÃŽntâi între Mucenici te-ai arătat..., Åži acum... a Praznicului, acelaÅŸi glas: DănÅ£uiesc toÅ£i îngerii în ceruri... Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului Åžtefan glas 4: Cu nevoinţă bună te-ai nevoit..., Slavă... al Cuviosului glas 8: Al dreptei credinÅ£e îndreptătoruule..., Åži acum... al Născătoarei Praznicului: NaÅŸterea Ta Hristoase Dumnezeul nostru... ÅŸi  Otpustul.

La Utrenie, după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (o dată), apoi Troparul Sfântului (o dată), Slavă... al Cuviosului, Åži acum... al Praznicului. ObiÅŸnuitele Catisme, apoi Sedelnele Praznicului, Citirea ÅŸi Polieleul, cu Stihirile Mărimurilor Sfântului. După Polieleu punem Sedealna Sfântului glas 1, Podobia: Mormântul Tău...; Apostole al lui Hristos cel întâi între diaconi..., (de două ori), (această Podobie este scrisă după Cântarea a treia), apoi Slavă...Åži acum... a Praznicului. După aceea se pune primul Antifon glas 4, Prochimenul glas 4: ÃŽn tot pământul a ieÅŸit vestirea lor ÅŸi la marginea lumii cuvintele lor..., cu Stihul: Cerurile vestesc slava lui Dumnezeu... Evanghelia de la Luca: Zis-a Domnul Ucenicilor săi: PăziÅ£i-vă de oameni..., Psalmul 50 ÅŸi Slavă... glas 2: Pentru rugăciunile Sfântului ÃŽntâiului Mucenic ÅŸi Arhidiacon Åžtefan Milostive, curăţeÅŸte mulÅ£imile greÅŸelilor noastre, Åži acum... Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu... Apoi MiluieÅŸte-mă Dumnezeule... ÅŸi Stihira glas 6: ÃŽntâi între Mucenici ÅŸi între Diaconi te-ai arătat... Apoi: MântuieÅŸte Dumnezeule poporul Tău...  Punem Canonul Praznicului cel dintâi, cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi apoi al Sfântului Åžtefan, pe patru glas 5 ÅŸi al Cuviosului, pe patru, glas 4. După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului, apoi Sedealna Apostolului glas 4, Podobia: Spăimântatu-s-a Iosif..., Slavă... a Cuviosului glas 3, Åži acum... a Praznicului acelaÅŸi glas, Podobia: De frumuseÅ£ea  fecioriei tale... După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul Sfântului Åžtefan glas 3, Podobia: Fecioară astăzi...; Ieri Stăpânul cu trupul la noi a venit..., apoi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Sfântului, Slavă...Åži acum... a Praznicului. La Laude punem Stihirile pe ÅŸase, trei Stihiri ale Praznicului,  glas 1, Podobia: Prea lăudaÅ£ilor Mucenici..., cele de la Stihoavnă, ÅŸi trei ale Sfântului cele Samoglasnice, glas 1, apoi Slavă... a Sfântului glas 5: ÃŽntâiule Mucenic ÅŸi Apostole ÅŸi întâiule Diacone..., Åži acum... a Praznicului, acelaÅŸi glas: Necuprinsă este taina care se săvârÅŸeÅŸte astăzi... Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Apostolului, Slavă... al Cuviosului, Åži acum... al Praznicului, apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Liturghie punem Fericirile Praznicului,de la Cântarea întâi, pe patru ÅŸi apoi ale Sfântului, de la Cântarea a doua, tot pe patru. Prochimenul Praznicului care se pune până la Odovania Praznicului, apoi Prochimenul Apostolului glas 8: ÃŽn tot pământul a ieÅŸit vestirea lor..., cu Stihul: Cerurile vestesc slava lui Dumnezeu... Apostolul de la Fapte: Åžtefan fiind plin de credinţă ÅŸi de putere..., Aliluia  glas 1: Mărturisi-vor cerurile minunile Tale Doamne... Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare era stăpânitor de case... Apoi Priceasna Praznicului, care se pune până la Odovanie ÅŸi Priceasna Apostolului: ÃŽn tot pământul...

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI OPTA POMENIREA SFINŢILOR CELOR DOUĂZECI DE MII DE MUCENICI CE AU FOST ARŞI ÎN NICOMIDIA

Seara La Vecernie după obiÅŸnuita Catismă, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Praznicului glas 5, Podobia: Bucură-te, cămara pustnicilor... ÅŸi trei ale Mucenicilor glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă...Åži acum... a Praznicului glas 4: VeseleÅŸte-te Ierusalime... La Stihoavna punem Stihirile Praznicului, glas 2, Podobia: Casa Efratului... cu Stihurile ei,  Slavă...Åži acum... a Praznicului glas 1: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu în Betleem auzi astăzi... După  Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor glas 2: Purtătorii de chinuri ai Domnului, fericit este pământul..., Slavă...Åži acum... a Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului  (de două ori), Slavă... al SfinÅ£ilor, Åži acum... al Praznicului . După obiÅŸnuitele Catisme punem Sedelnele Praznicului, Psalmul 50 ÅŸi cele două Canoane ale Praznicului, cu Irmosul, pe opt ÅŸi un Canon al Mucenicilor, cu Canonul pe patru, glas 1. După Cântarea a treia punem Condacul SfinÅ£ilor glas 2, Podobia: Pe propovăduitorii cei tari...; Cu suflet tare pentru Sfânta credinţă... Apoi Sedealna glas 1, Podobia: Mormântul Tău..., Slavă...Åži acum... a Praznicului acelaÅŸi glas ÅŸi aceeaÅŸi Podobie. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului. Iar după Cântarea a noua punem Luminânda Praznicului (de două ori). La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 6, Podobia: ÃŽngereÅŸtile puteri..., Slavă...Åži acum... a Praznicului glas 1: Cerul ÅŸi pământul astăzi după proorocie să se veselească..., apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor, Slavă...Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie punem Fericirile Praznicului de la Cântarea a patra ÅŸi a cincea pe ÅŸase, Prochimenul glas 5: Tu Doamne ne vei păzi ÅŸi ne vei apăra de neamul acesta în veac..., cu Stihul: MântuieÅŸte-mă Doamne că a lipsit cel Cuvios... Apostolul din Cartea cea către Romani: FraÅ£ilor, neputinÅ£a legii vechi..., Aliluia  glas 4: StrigaÅ£i Domnului tot pământul... Apoi Evanghelia de la Luca: Zis-a Domnul Ucenicilor Săi: iată dau vouă stăpânire... Priceasna: BucuraÅ£i-vă drepÅ£ii...

 

ÃŽN ZIUA A DOUÄ‚ZECI ÅžI NOUA POMENIREA SFINÅ¢ILOR CELOR PATRUZECI DE MII DE PRUNCI CARE PENTRU HRISTOS AU FOST UCIÅžI DE IROD ÃŽN BETLEEMUL IUDEII ÅžI A CUVIOSULUI  PÄ‚RINTELUI NOSTRU MARCEL EGUMENUL MÄ‚NÄ‚STIRII CELOR NEADORMIÅ¢I

Seara, după Psalmul cel de început ÅŸi după obiÅŸnuita Catismă, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Pruncilor glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., ÅŸi trei ale Cuviosului, glas 4, aceeaÅŸi Podobie, Slavă... a Pruncilor glas 8: Irod cel prea fără de lege văzând steaua..., Åži acum... a Praznicului, acelaÅŸi glas: Preaslăvită taină se săvârÅŸeÅŸte astăzi... La Stihoavna punem Stihirile Praznicului glas 6, Podobia: A treia zi ai înviat..., Slavă... a Pruncilor glas 8: Iisus născându-Se în Betleemul Iudeii...,Åži acum... a Praznicului acelaÅŸi glas: Doamne, venit-ai în Betleem..., Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Pruncilor, glas 1: Pentru durerile SfinÅ£ilor Tăi Doamne..., Slavă... al Cuviosului glas 8: ÃŽntru tine Părinte s-a mântuit Cel după chip..., Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (o dată) ÅŸi apoi Troparul Pruncilor (o dată), Slavă... al Cuviosului ÅŸi apoi al Praznicului. Apoi obiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Praznicului ÅŸi Psalmul 50. Punem cel dintâi Canon al Praznicului, cu Irmosul, pe ÅŸase, apoi Canonul  Pruncilor, pe patru, glas 4  ÅŸi  Canonul Cuviosului, pe patru, glas 6. După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului ÅŸi Sedealna Pruncilor glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi..., Slavă... a Cuviosului acelaÅŸi glas, Podobia: Degrab ne întâmpină pe noi.., Åži acum... a Praznicului, Podobia: Spăimântatu-s-a Iosif... După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul Pruncilor glas 4, Podobia:Arătatu-Te-ai astăzi... Steaua pe magi a trimis către Cel ce S-a născut... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Pruncilor, Slavă... a Cuviosului, Åži acum...a  Praznicului. La Laude punem Stihirile Pruncilor pe patru, glas 8, Podobia: O, preaslăvită  minune..., Slavă... glas 8: Irod cel prea fără de lege văzând steaua..., Åži acum... a Praznicului acelaÅŸi glas: La Betleem a alergat... La Stihoavnă punem Stihirile SfinÅ£ilor Prunci glas 1, cele Samoglasnice: La naÅŸterea ta cea preacurată..., cu Stihul: Minunat este Dumnezeu întru SfinÅ£ii Săi...,Stihul al doilea: SfinÅ£ilor care sunt pe pământul Lui..., Slavă... a Cuviosului glas 5: Cuvioase Părinte nu ai dat somn ochilor tăi..., Åži acum... a Praznicului  acelaÅŸi glas: Marii împăraÅ£i ai perÅŸilor... Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., iar după Sfinte Dumnezeule... ÅŸi Tatăl nostru... punem Troparul Pruncilor, Slavă... al Cuviosului,  Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie punem Fericirile Praznicului, de la Cântarea a ÅŸaptea, pe patru ÅŸi ale Pruncilor, de la Cântarea a ÅŸasea, pe patru. Prochimenul glas 6: LăudaÅ£i prunci pe Domnul..., cu Stihul: Cela ce face a locui cea stearpă  în casă..., Apostolul din Cartea cea către Corinteni: FraÅ£ilor, Hristos pentru toÅ£i a murit..., Aliluia  glas 5: Vărsat-au sângele ca apa împrejurul Ierusalimului... Evanghelia de la Matei: Iar după ce s-au dus magii..., apoi Priceasna: BucuraÅ£i-vă drepÅ£ilor întru Domnul...

 

ÃŽN ZIUA A TREIZECEA POMENIREA SFINTEI MUCENIÅ¢E ANISIA  ÅžI A CUVIOSULUI ZOTIC  PREOTUL  ÅžI  HRÄ‚NITORUL DE SÄ‚RACI

În această zi se cântă şi Slujba Sfintei Melania.

ÎNSEMNARE: până în ziua a treizeci şi una a lunii Decembrie se Odovăieşte Praznicul Naşterii Domnului Hristos.

Seara, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Sfintei Anisia glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz...,  ÅŸi trei ale Sfintei Melania , acelaÅŸi glas, Podobia: Cel ce eÅŸti chemat de sus..,  Slavă...Åži acum... a Praznicului glas 4: Să se bucure cerurile ÅŸi să se veselească pământul...  La Stihoavna punem Stihirile Praznicului glas 5, Podobia: Bucură-te, cămara pustnicilor..., Slavă...Åži acum... a Praznicului acelaÅŸi glas ÅŸi aceeaÅŸi Podobie; Văzând cea cu totul fără de prihană... Apoi  Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfintei glas 4: MieluÅŸeaua Ta Hristoase..., Slavă... Troparul Sfintei Melania, glas 8: ÃŽntru tine maică cu osârdie s-a păzit Cel după chip..., Åži acum...   al Praznicului: NaÅŸterea Ta  Hristoase,Dumnezeul nostru..., Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie, după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (o dată) ÅŸi Troparul MuceniÅ£ei (o dată), Slavă... a Cuvioasei, Åži acum... a Praznicului. ObiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Praznicului ÅŸi Psalmul 50. Punem al doilea Canon al Praznicului, cu Irmosul, pe ÅŸase, apoi al Sfintei Anisia, pe patru, glas 4 ÅŸi al Sfintei Melania, pe patru, acelaÅŸi glas. După Cântarea a treia punem Sedealna Sfintei Anisia glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălÅ£at..., Slavă... a Cuvioasei acelaÅŸi glas, Podobia: Degrab ne-ntâmpină..., Åži acum... a Praznicului acelaÅŸi glas, Podobia: Spăimântatu-s-a Iosif...  După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului, apoi Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda Sfintei Anisia, Slavă... a Cuvioasei Melania, Åži acum... a Praznicului. La Stihoavna punem Stihirile Praznicului glas 6, Podobia: ÃŽngereÅŸtile puteri..., Slavă...Åži acum... acelaÅŸi glas: Soare Fiule, cum Te voi acoperi cu scutece... Apoi  Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Sfintei Anisia, Slavă... a Cuvioasei, Åži acum... a Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile se fac după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie punem Fericirile Praznicului, de la Cântarea a opta, pe şase şi celelalte ale Liturghiei după rânduiala obişnuită.

Iar Slujba Cuviosului Zotic  se cântă la Pavecerniţă.

 

 

ZIUA  A TREIZECI ÅžI UNA POMENIREA PREACUVIOASEI MAICII NOASTRE MELANIA ROMANA

Slujba ei s-a scris mai înainte în ziua a treizecea, pentru că în ziua a trezeci şi una se Odovăieşte Praznicul Naşterii Domnului Hristos şi se cântă toată Slujba Praznicului.

Seara, după obiÅŸnuitul Psalm de seară ÅŸi după obiÅŸnuita Catismă, la: Doamne strigat-am... cântăm Stihirile pe ÅŸase, cele cântate în chiar ziua Praznicului,  Slavă...Åži acum... glas 2, însuÅŸi glasul: ÃŽmpăratul August singur stăpânind... Nu punem Prochimenul zilei ÅŸi nu citim nici Paremii, ci punem  Rugăciunea: ÃŽnvredniceÅŸte-ne Doamne... ÅŸi Ectenia: Să plinim rugăciunea noastră cea de seară... La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului, cu Stihurile lor, Slavă...Åži acum... a Praznicului. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului (o dată), apoi Ectenia: MiluieÅŸte-ne pe noi Dumnezeule... ÅŸi Otpustul. La Otpust preotul va pomeni ÅŸi numele Sfintei.

Iar a doua zi cântăm Miezonoptica din Octoih, cu Catisma şi cu Troparele cele obişnuite, spunând şi Rugăciunea pentru cei adormiţi: Pomeneşte pe cei ce întru nădejdea Învierii... apoi Otpustul.

La Utrenie, după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de trei ori) ÅŸi obiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Praznicului, Citirea ÅŸi Psalmul 50. Punem primul Canon cu Irmosul, pe opt ÅŸi al doilea cu Irmosul, pe ÅŸase,  Irmoasele amândurora Canoanelor cântându-se de câte două ori. Catavasii cântăm Irmoasele celor două Canoane cântând  împreună amândouă stranele. După Cântarea a treia punem Ipacoiul Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului. La Cântarea a noua nu cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită... ci cântăm Stihirile Mărimurilor Praznicului, după cum s-a arătat în ziua Praznicului. Apoi Luminânda Praznicului, (de trei ori). La Laude punem Stihirile Praznicului pe patru, Slavă... glas 6: Când în vremea venirii Tale pe pământ..., Åži acum... glas 2: Astăzi Hristos în Betleem Se naÅŸte din Fecioară... Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... ÅŸi celelalte punem Troparul Praznicului (o dată), Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi Ceasul 1. La Ceasuri  zicem Troparul  ÅŸi Condacul Praznicului.

La Liturghie punem Fericirile Praznicului din amândouă Canoanele, de la Cântarea a noua, pe opt, iar Antifoanele Praznicului nu le zicem. După Vohod punem Troparul Praznicului, Slavă...Şi acum... Condacul Praznicului. Apoi Sfinte Dumnezeule... Prochimenul, Aliluia, Apostolul şi Evanghelia zilei. Priceasna Praznicului.

 

DACÄ‚ SE VA ÃŽNTÂMPLA ODOVANIA NAÅžTERII DOMNULUI  HRISTOS  DUMINICÄ‚:

Seara la Vecernia cea mică punem Stihirile ÃŽnvierii ÅŸi ale Născătoarei de Dumnezeu din Octoih. După Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al SfinÅ£ilor, Åži acum... al Praznicului, Ectenia cea mică ÅŸi Otpustul.

La Vecernia cea mare după Psalmul cel de seară: Binecuvântează suflete al meu pe Domnul..., cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., toată Catisma. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii, patru ale Praznicului glas 2: VeniÅ£i să ne bucurăm Domnului... ÅŸi trei ale SfinÅ£ilor glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti...; Pe părintele Domnului toÅ£i să-l lăudăm..., Slavă... a SfinÅ£ilor glas 6: Pomenirea săvârÅŸim..., Åži acum... a Praznicului glas 2: ÃŽmpăratul August singur stăpânind... Apoi Vohodul ÅŸi Prochimenul zilei. La Litie punem Stihirile Praznicului, Slavă... glas 5: Marii împăraÅ£i ai Persiei..., Åži acum... glas 6: DănÅ£uiesc îngerii în ceruri... La Stihoavnă punem Stihirile ÃŽnvierii, Slavă... a SfinÅ£ilor glas 6: Pomenirea Arhiereilor ÅŸi stăpânirea împăraÅ£ilor..., Åži acum... a Praznicului. Apoi  Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru..., la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară...,  (de două ori) ÅŸi Troparul SfinÅ£ilor, (o dată): BinevesteÅŸte, Iosife... Apoi Fie numele Domnului binecuvântat.... (de trei ori) ÅŸi Psalmul 33 ÅŸi Citire din Faptele Apostolilor.

La Utrenie, după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnvierii, (de două ori), Slavă... al SfinÅ£ilor, Åži acum... al Praznicului. După Catisme punem Sedelnele ÃŽnvierii cu Stihira Născătoarei lor ÅŸi Citire din Tâlcuirea Evangheliei Duminicii celei după NaÅŸterea Domnului Hristos, iar după aceea zicem: FericiÅ£i cei fără prihană..., ÅŸi Troparele: Soborul îngeresc... Apoi Ipacoiul glasului ÅŸi Citirea Praznicului. Antifoanele ÅŸi Prochimenul glasului de rând, apoi Toată suflarea... ÅŸi Evanghelia  ÃŽnvierii, ÃŽnvierea lui Hristos văzând... ÅŸi Psalmul 50, cu Stihira ÃŽnvierii. Punem Canonul ÃŽnvierii, cu Irmosul, pe patru, al SfinÅ£ilor, pe patru ÅŸi punem amândouă Canoanele Praznicului, pe ÅŸase. Punem Catavasiile Praznicului, cântând Irmosul, primului Canon: Hristos se naÅŸte, slăviÅ£i-L... După Cântarea a treia punem Condacul,  Icosul  ÅŸi Sedealna SfinÅ£ilor,  Slavă...Åži acum... a Praznicului ÅŸi Citirea. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului. La Cântarea a noua cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., apoi Luminânda ÃŽnvierii, Slavă... a SfinÅ£ilor, Åži acum... a Praznicului. La Laude punem Stihirile ÃŽnvierii pe patru ÅŸi Stihirile Samoglasnicele ale Praznicului, pe patru, glas 4, cu Stihurile lor,  Slavă... a SfinÅ£ilor glas 8: Sângele ÅŸi focul ÅŸi fumegarea de fum..., Åži acum...: Preabinecuvântată eÅŸti... Punem Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul ÃŽnvierii (o dată), apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul. Se face obiÅŸnuita ieÅŸire în pridvor ÅŸi cântăm Slavă...Åži acum... Stihira ÃŽnvierii  ÅŸi citim ÃŽnvăţătura Sfântului Teodor Studitul, după care urmează Ceasul 1, la care punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al Praznicului Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. La Ceasul 3 punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al SfinÅ£ilor, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. Condacele Praznicului ÅŸi ale SfinÅ£ilor le zicem  schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile glasului pe patru, apoi ale Praznicului, de la Cântarea a noua, din amândouă Canoanele, pe patru ÅŸi ale SfinÅ£ilor de la Cântarea a ÅŸasea, pe patru. După Vohod punem Troparul ÃŽnvierii, apoi al Praznicului ÅŸi Troparul SfinÅ£ilor, Slavă... Condacul SfinÅ£ilor, Åži acum... al Praznicului. Prochimenul Praznicului ÅŸi al SfinÅ£ilor: Minunat este Dumnezeu întru SfinÅ£ii Săi..., cu Stihul: ÃŽntru adunări binecuvântaÅ£i pe Dumnezeu... Apostolul din Cartea cea către Galateni: FraÅ£ilor, vă spun vouă Evanghelia cea binevestită de mine..., Aliluia al Praznicului, glas 1. Evanghelia de la Matei: Iar după ce s-au dus magii..., Priceasna: LăudaÅ£i pe Domnul...  apoi altă Priceasnă  a Praznicului.

Iar dacă se va întâmpla după Praznic sau Odovania Praznicului Naşterii Domnului Hristos Sâmbătă, atunci:

Vineri seara, la: Doamne strigat-am... punem Slavă...Åži acum... a Praznicului, iar Stihira Născătoarei glasului de rând, adică Dogmatica  Octoihului nu o cântăm.

 


LUNA IANUARIE ARE TREIZECI ÅžI UNA DE ZILE. ZIUA ARE 10 ORE, IAR NOAPTEA ARE 14 ORE

 

ÎN ZIUA ÎNTÂI TĂIEREA ÎMPREJUR CEA DUPĂ TRUP A DOMNULUI DUMNEZEULUI ŞI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ŞI POMENIREA CELUI ÎNTRU SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU VASILE CEL MARE ARHIEPISCOPUL CEZAREEI CAPADOCIEI

Seara la Vecernia cea mică punem Stihirile Sfântului pe patru, glas 3, însuÅŸi glasul, Slavă... a Sfântului glas 2, Åži acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 2, Podobia: Casa Efratului..., Slavă...Åži acum... a Praznicului. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 1: ÃŽn tot pământul..., Slavă...Åži acum... al Praznicului, Ectenia cea mică ÅŸi Otpustul.

La Vecernia cea mare după Psalmul cel de început cântăm: Fericit bărbatul... prima Slavă...  La: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe opt, patru ale Praznicului glas 8, cele Samoglasnice: Pogorându-se Mântuitorul nostru..., repetându-le, ÅŸi ale Sfântului Vasile tot patru, glas 4, Podobia: Cel ce de sus eÅŸti chemat...; Cel ce eÅŸti numit cu numele împărăţiei..., Slavă... a Sfântului glas 8: De înÅ£elepciune iubitor făcându-te cuvioase..., Åži acum... al Praznicului acelaÅŸi glas: Pogorându-se Mântuitorul..., apoi Vohodul, Prochimenul zilei ÅŸi trei Citiri, prima de la Facere: Arătatu-s-a Domnul lui Avram..., a doua de la Pilde: Domnul mai înainte m-a zidit pe mine început al căilor sale..., a treia tot de la Pilde: Gura  dreptului izvorăşte înÅ£elepciune... La Litie punem Stihira Hramului, apoi Stihirile Sfântului Vasile glas 3, Slavă... glas 6: Vărsatu-s-a darul în buzele tale...., Åži acum... glas 8: Pogorându-se Mântuitorul la neamul nostru... La Stihoavnă punem Stihirile Sfântului glas 1, însuÅŸi glasul: O, dumnezeiască ÅŸi sfântă albină a Bisericii lui Hristos...,  Stihul întâi: Gura mea va grăi  înÅ£elepciune..., al doilea Stih: Gura  dreptului izvorăşte înÅ£elepciune..., Slavă... glas 6: Cela ce darul minunilor din cer ai luat..., Åži acum... a Praznicului glas 8: Nu s-a ruÅŸinat prea bunul Dumnezeu... Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru..., la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul Sfântului glas 1: ÃŽn tot pământul a ieÅŸit vestirea ta..., (de două ori) ÅŸi apoi Troparul Praznicului acelaÅŸi glas: Cela ce ÅŸezi pe scaun în chimpul focului pentru cei de sus..., (o dată). Apoi Fie numele Domnului binecuvântat..., (de trei ori), Slavă...Åži acum... Psalmul 33 ÅŸi Citirea.

La Utrenie, după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului, (de două ori), Slavă... al Sfântului, Åži acum... al Praznicului. ObiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Sfântului ÅŸi Citire din Tâlcuirea Evangheliei. Polieleul, Psalmii cei aleÅŸi, cu Stihirile Mărimurilor Sfântului, apoi Sedealna glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu... (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÅŸi Citirea. Antifonul 1 glas 4, Prochimenul glas 4: Gura mea va grăi înÅ£elepciune..., cu Stihul: AuziÅ£i acestea toate neamurile...  Apoi Toată suflarea... ÅŸi Evanghelia de la Ioan: Zis-a Domnul: Eu sunt uÅŸa... Psalmul 50 ÅŸi Stihira Sfântului Vasile glas 6: Vărsatu-s-a darul în buzele tale... Canonul Praznicului, cu Irmosul, pe ÅŸase, glas 2, Irmoasele punându-se de câte două ori, iar Troparele punându-se pe patru ÅŸi apoi Canonul Sfântului Vasile, pe opt, acelaÅŸi glas 2. Catavasiile: Fundul adâncului l-ai descoperit..., iar a doua strană zice Catavasiile: Umblat-a Israil... După Cântarea a treia punem Condacul Praznicului glas 3, Podobia: Fecioară astăzi...; Domnul tuturor tăiere împrejur rabdă..., apoi Sedealna Sfântului Vasile glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu... (de două ori), Slavă...Åži acum... a  Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul Sfântului glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi... ; Arătatu-te-ai temelie neclătită a Bisericii..., apoi Icosul ÅŸi citim Sinaxarul. La Cântarea a noua nu cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită... ci cântăm Stihirile Mărimurilor Praznicului ÅŸi ale Sfântului Vasile iar după acestea, amândouă stranele cântă împreună Stihira Mărimurilor Praznicului. Apoi: Nu se pricepe toată limba... ÅŸi Stihira Mărimurilor Născătoarei de Dumnezeu, apoi Irmosul: O, minunile naÅŸterii Tale cele mai presus de minte... Urmează Luminânda Sfântului Vasile, (de două ori), Slavă...Åži acum... a Praznicului. La Laude punem Stihirile pe ÅŸase,  glas 5, Podobia: Bucură-te, cămara pustnicilor..., trei ale Praznicului ÅŸi trei ale Sfântului, apoi Slavă... a Sfântului glas 6: Vărsatu-s-a darul în buzele tale..., Åži acum... a Praznicului glas 8: Pogorându-se Mântuitorul la neamul omenesc... Apoi Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Sfântului Vasile, Slavă... Åži acum... a Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Se miruiesc fraÅ£ii cu untdelemn din candela Sfântului ÅŸi cântăm o Stihira din cele Samoglasnice ale Sfântului . La Ceasul 1 punem Troparul Praznicului, Slavă... al Sfântului, Åži acum... al Născătoarei Ceasului. După Tatăl nostru...punem Condacul Praznicului ÅŸi celelalte ÅŸi Otpustul cel final. La celelalte Ceasuri  zicem Condacul Praznicului ÅŸi al Sfântului schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile din Canonul Praznicului, de la Cântarea a treia, pe patru ÅŸi din Canonul Sfântului, de la Cântarea a ÅŸasea, pe patru. După Vohod punem Troparul Praznicului ÅŸi al Sfântului, Slavă... Condacul Sfântului, Åži acum... al Praznicului. Prochimenul Praznicului glas 6: MântuieÅŸte Doamne poporul Tău..., cu Stihul: Către Tine Doamne voi striga... ÅŸi apoi Prochimenul Sfântului glas 1: Gura mea va grăi înÅ£elepciune... , cu Stihul: AuziÅ£i acestea toate neamurile... Apostolul din Cartea cea către Coloseni: FraÅ£ilor, vedeÅ£i ca nu cumva să vă înÅŸele cineva pe voi..., ÅŸi al Sfântului din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor, Arhiereu ca acesta... Aliluia glas 8: Cela  ce paÅŸti pe Israil..., cu Stihul: Gura  dreptului va grăi înÅ£elepciune... Evanghelia de la Luca: ÃŽn vremea aceea s-au întors pescarii slăvind ÅŸi lăudând pe Dumnezeu... ÅŸi al Sfântului de la Ioan: Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la dânsul: Amin, amin, zic vouă cel ce nu intră pe uşă... ÅŸi celelalte ale dumnezeieÅŸtei Liturghii a Marelui Vasile. ÃŽn loc de Axionul: Cuvine-se să te fericim.., cântăm: De tine se bucură... Apoi Priceasna: LăudaÅ£i pe Domnul din ceruri... ÅŸi cealaltă Priceasnă: ÃŽntru pomenire veÅŸnică va fi dreptul...

Dacă se va întâmpla Tăierea Împrejur a Domnului şi Pomenirea Sfântului Vasile cel Mare Duminică, atunci facem Priveghere.

La Vecernia cea mică punem Stihirile ÃŽnvierii din Octoih. La Stihoavnă punem Stihira ÃŽnvierii, a glasului de rând (o dată), apoi punem Stihirile Stihoavnei Sfântului Vasile, cele de La Vecernia cea mare, cu Stihurile lor, Slavă... glas 6: Vărsatu-s-a darul în buzele tale.., Åži acum... a Praznicului: Nu s-a ruÅŸinat Preabunul Dumnezeu... Apoi  Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al Sfântului, Åži acum... al Praznicului, Ectenia cea mică ÅŸi Otpustul.

La Vecernia cea mare, după Psalmul cel de început cântăm: Fericit bărbatul... toată Catisma. La: Doamne strigat-am... cântăm trei Stihiri ale ÃŽnvierii, trei ale Praznicului ÅŸi patru ale Sfântului, Slavă... a Sfântului: De înÅ£elepciune iubitor făcându-te cuvioase..., Åži acum... a Născătoarei glasului de rând. Vohodul ÅŸi Prochimenul zilei, după care punem trei Citiri. La Litie punem Stihira Hramului ÅŸi apoi Stihirile Sfântului Vasile, Slavă... a Sfântului, Åži acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile ÃŽnvierii, Slavă... a Sfântului, Åži acum... a Praznicului. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru..., la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul Sfântului,  (de două ori) ÅŸi: Născătoare de Dumnezeu Fecioră... (o dată), apoi Citire din Faptele Apostolilor.

La Utrenie, după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnvierii, (de două ori), Slavă... al Sfântului, Åži acum... al Praznicului. După obiÅŸnuitele Catisme punem Sedelnele ÃŽnvierii, cu Stihira Născătoarei lor ÅŸi Citire din Tâlcuirea Evangheliei Duminicii celei dinaintea Botezului Domnului. Apoi Polieleul cu Stihirile Mărimurilor Sfântului Vasile ÅŸi Troparele ÃŽnvierii: Soborul îngeresc..., Ipacoiul glasului ÅŸi Sedelnele Sfântului toate, punându-se câte o dată, Slavă... Sedealna cea după Polieleu, Åži acum... a Praznicului. Apoi Citire din Tâlcuirea Sfântului Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu, cel deasupra mormântului pentru Sfântul Vasile. Antifoanele ÅŸi Prochimenul glasului ÅŸi după aceea: Toată suflarea să Laude pe Domnul..., Evanghelia ÃŽnvierii ÅŸi ÃŽnvierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50 ÅŸi Stihira ÃŽnvierii. Punem Canonul ÃŽnvierii, cu Irmosul, pe patru, al Praznicului pe patru ÅŸi al Sfântului pe ÅŸase. Catavasiile: Fundul adâncului s-a descoperit..., ÅŸi Umblat-a Israel..., care se cântă la fiecare strană, fiecare strană cântându-ÅŸi Irmosul, său. După Cântarea a treia punem Condacul Praznicului, Sedealna Sfântului  (de două ori), Slavă...Åži acum... a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Sfântului ÅŸi citim Sinaxarul. La Cântarea a noua cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită... iar Stihirile Mărimurilor Praznicului ÅŸi ale Sfântului nu le cântăm. Urmează Luminânda ÃŽnvierii, Slavă... a Sfântului, Åži acum... a Praznicului. La Laude punem patru Stihiri ale ÃŽnvierii pe  ÅŸi patru ale Sfântului, cu cea de la Slavă..., cu obiÅŸnuitele Stihuri ale lui, Slavă... Stihira Evangheliei, Åži acum... Preabinecuvântată eÅŸti... Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... ÅŸi celelalte punem  Troparul ÃŽnvierii (o dată), apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi ÃŽnvăţătura Sfântului Teodor Studitul. Se miruiesc apoi fraÅ£ii cu untdelemn sfinÅ£it din candela Sfântului,  făcându-se ieÅŸirea în pridvor pentru Ceasul 1, ÅŸi Otpustul cel final. La Ceasuri punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al Praznicului,  Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Praznicului. La Ceasul 3 punem Condacul ÃŽnvierii, Slavă... al Sfântului, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule... zicem Condacul Sfântului ÅŸi al Praznicului schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile glasului pe patru ÅŸi ale Praznicului, de la Cântarea a treia, pe patru ÅŸi apoi ale Sfântului, de la Cântarea a ÅŸasea, tot pe patru. După Vohod punem Troparul ÃŽnvierii, apoi al Praznicului ÅŸi al Sfântului, Slavă... Condacul Sfântului, Åži acum... al Praznicului. Punem  Prochimenul Duminicii celei mai înainte de Arătarea lui Dumnezeu glas 6: MântuieÅŸteDoamne poporul tău..., cu Stihul: Către tine Doamne voi striga... ÅŸi apoi al Sfântului glas 1: Gura mea va grăi înÅ£elepciune..., cu Stihul: AuziÅ£i acestea toate neamurile... Apostolul îl punem al Duminicii celei mai înainte de Botezul Domnului, din Cartea cea către Timotei:  Fiule Timotei, trezeÅŸte întru toate..., apoi celelalt Apostol din Cartea cea către Coloseni: FraÅ£ilor, vedeÅ£i să nu vă înÅŸele pe voi cineva... ÅŸi al Sfântului din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor, Arhiereu ca acesta se cuvenea să avem..., Aliluia  glas 8, a Duminicii celei mai înainte de Arătarea lui Dumnezeu, cu Stihul: Dumnezeule milostiveÅŸte-Te spre noi..., ÅŸi Stihul: Cel ce faci pe Israel... Evanghelia Duminicii spre mai înainte de Bobotează, de la Marcu,  apoi a Tăierii ÃŽmprejur, de la Luca ÅŸi apoi a Sfântului, de la Ioan. Apoi Priceasna: LăudaÅ£i pe Domnul..., cealaltă Priceasnă: ÃŽntru pomenire veÅŸnică. Iar Liturghia se cântă toată a Marelui Vasile neschimbată. ÃŽn loc de cântarea Axionului: Cuvine-se să te fericim..., se cântă: De tine se bucură...

 

SÂMBĂTA ÎNAINTE DE ARĂTAREA LUI DUMNEZEU, ADICĂ ÎNAINTE DE BOTEZUL DOMNULUI

La Liturghie punem Apostolul din Cartea cea către Timotei: Fiule Timotei, acestea îţi spun ţie nădăjduind că voi veni..., apoi Evanghelia de la Matei: În vremea aceea venit-a Ioan Botezătorul...

 

DUMINICĂ MAI ÎNAINTE DE ARĂTAREA LUI DUMNEZEU

Punem Prochimenul glas 6: MântuieÅŸte Doamne poporul tău...,cu Stihul: Către Tine Doamne voi striga Dumnezeul meu... Apostolul din Cartea cea către Timotei: Fiule Timotei, întăreÅŸte-te întru toate..., Aliluia  glas 8: Dumnezeule milostiveÅŸte-te de noi... Evanghelia de la Marcu: ÃŽnceperea Evangheliei lui Iisus Hristos..., Priceasna: LăudaÅ£i-l peDomnul...

 

ÃŽN ZIUA A DOUA ÃŽNAINTEPRÄ‚ZNUIREA DOMNULUI DUMNEZEU, A BOTEZULUI DOMNULUI ÅžI PRÄ‚ZNUIREA CELUI ÃŽNTRU SFINÅ¢I PÄ‚RINTELUI NOSTRU SILVESTRU PAPÄ‚ AL  ROMEI

Seara, după Psalmul cel de seară, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnainteprăznuirii , glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz... ÅŸi trei ale Sfântului glas 8, Podobia: O, preaslăvită  minune..., Slavă... Si acum... a ÃŽnainteprăznuirii, glas 6: Vine la Iordan Hristos adevărul...  La Stihoavnă punem Stihirile ÃŽnainteprăznuirii glas 1, însuÅŸi glasul: Luminat a fost Praznicul cel ce a trecut..., cu Stihurile lui,  primul Stih: Pentru aceasta îmi voi aduce aminte de tine..., Stihul al doilea: Văzutu-te-au apele, Dumnezeule, văzutu-te-au apele ÅŸi s-au temut..., Slavă...Åži acum...: VeniÅ£i credincioÅŸii lăsând Iudeea...  (aceste Stihuri se pun în toate zilele seara ÅŸi dimineaÅ£a până la Ajunul Arătării Domnului). Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului Silvestru glas 4: ÃŽndreptătorule al credinÅ£ei..., Slavă...Åži acum... al ÃŽnainteprăznuirii glas 4: GăteÅŸte-te Zabuloane ÅŸi bine te împodobeÅŸte Neftalime..., Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Pavecerniţă cântăm  Tricântarea glas 2, Irmosul, punându-se de două ori ÅŸi Troparele pe ÅŸase, iar după aceea se cântă Irmosul, în amândouă stranele împreună. După Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Praznicului, iar dacă sunt două Tricântări, cu Irmoasele lor, atunci cântăm Irmosul, primei Tricântări, (de două ori), iar Troparele celor două TripesneÅ£e le punem pe ÅŸase; ÅŸi după aceea se pune Irmosul, Tricântării a doua, (de două ori), cântându-se înmpreună în amândouă stranele. AÅŸa cântăm Tricântările ÅŸi Irmoasele ÅŸi la celelalte PavecerniÅ£e.

La Utrenie, după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnainteprăznuirii, (de două ori), Slavă... al Sfântului, Åži acum... al ÃŽnainteprăznuirii. ObiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele ÃŽnainteprăznuirii, Citirea ÅŸi Psalmul 50. Se pune Canonul ÃŽnainteprăznuirii, glas 2, cu Irmosul, pe opt, Irmoaasele  punându-se de câte două ori, iar Troparele punându-se pe ÅŸase ÅŸi Canonul Sfântului pe patru, glas 8. După Cântarea a treia punem Condacul Sfântului glas 4, Podobia:  Cel ce Te-ai înălÅ£at pe cruce...; ÃŽntre preoÅ£i te-ai arătat preot al împăratului ÅŸi Dumnezeu... ÅŸi Sedealna glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă...Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii, acelaÅŸi glas, Podobia: Fluierele cele păstoreÅŸti... După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÃŽnainteprăznuirii glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi...; La repejunile Iordanului astăzi venind Domnul..., apoi Icosul ÅŸi citim Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda ÃŽnainteprăznuirii,  (de două ori).  La Laude punem Stihirile pe patru, glas 6, Podobia: ÃŽngereÅŸtile puteri..., Slavă... acelaÅŸi glas ÅŸi aceeaÅŸi Podobie; Se cutremură mâna temându-se..., Åži acum...: Tot pământul să se bucure cu taină... La Stihoavnă punem Stihirile glas 6, însuÅŸi glasul, cu Stihurile lor, Slavă...Åži acum... glas 8: Ioane Botezătorule, cela ce din pântece M-ai cunoscut... Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...punem Troparul Sfântului Slavă...Åži acum... al ÃŽnainteprăznuirii, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile se pun după rânduiala obiÅŸnuită, la care zicem Troparul ÃŽnainteprăznuirii, Slavă... al Sfântului, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. Iar după Sfinte Dumnezeule... punem Condacul ÃŽnainteprăznuirii ÅŸi al Sfântului schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile ÃŽnainteprăznuirii, de la Cântarea treia ÅŸi a ÅŸasea, pe ÅŸase. După Vohod  punem Troparul ÃŽnainteprăznuirii ÅŸi al Hramului Născătoarei de Dumnezeu, unde este Hramul ei, sau al Hramului vreunui Sfânt, apoi Troparul  Sfântului ÅŸi Condacul Hramului Născătoarei de Dumnezeu dacă este Hramul ei sau al Hramului Sfântului, Slavă... Condacul Sfântului Silvestru, Åži acum... Condacul ÃŽnainteprăznuirii. (AÅŸa zicem Troparele ÅŸi Condacele ÃŽnainte de Prăznuirea Arătării lui Dumnezeu, în toate zilele, afară de Duminică ÅŸi dacă Sfântul are Polieleu). Prochimenul glas 1: Gura mea va grăi înÅ£elepciune..., cu Stihul: AuziÅ£i acestea toate neamurile... Apostolul din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor, un Arhiereu ca acesta se cădea să avem..., Aliluia  glas 2: Gura dreptului va grăi înÅ£elepciune..., cu Stihul: Legea Dumnezeului lui întru inima lui... Evanghelia de la Ioan: Zis-a Domnul: Eu sunt viÅ£a cea adevărată..., apoi Priceasna: ÃŽntru pomenire veÅŸnică.

 

ÎN ZIUA A TREIA ÎNAINTEPRĂZNUIREA ARĂTĂRII LUI DUMNEZEU ŞI POMENIREA SFÂNTULUI PROOROC MALEAHI ŞI A SFÂNTULUI MUCENIC GORDIE

Seara la Vecernie punem trei Stihiri ale Proorocului glas 8, Podobia: Doamne de-ai ÅŸi stătut înaintea divanului... ÅŸi trei ale Mucenicului, acelaÅŸi glas, Podobia: O, preaslăvită  minune... , Slavă...Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii glas 4: O, preaslăvită  minune, Cel ce botează cu Duhul Sfânt ÅŸi cu foc... La Stihoavnă punem Stihirile ÃŽnainteprăznuirii glas 6, Podobia: A treia zi ai înviat..., cu Stihurile ei, Slavă...Åži acum... glas 5: La râul Iordanului vine Hristos Dumnezeul nostru... Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Proorocului: Apostolului Tău..., Slavă... al Mucenicului, glas 4: Mucenicul Tău Doamne..., Åži acum... al ÃŽnainteprăznuirii, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Pavecerniţă punem Tricântarea după cum s-a scris mai înainte. După Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru...punem Condacul Înainteprăznuirii.

La Utrenie, după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnainteprăznuirii (o dată) ÅŸi al Proorocului (o dată), Slavă... al Mucenicului, Åži acum... al ÃŽnainteprăznuirii. După obiÅŸnuitele Catisme punem Sedelnele ÃŽnainteprăznuirii, Citirea ÅŸi Psalmul 50. Punem Canonul ÃŽnainteprăznuirii cu Irmosul, pe ÅŸase, Irmoasele se cântă de câte două ori, glas 4, apoi Canonul Proorocului, pe patru, glas 8 ÅŸi al Mucenicului pe patru, acelaÅŸi glas. După Cântarea a treia punem Condacul Proorocului glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi...; Cu darul proorociei îmbogăţindu-te proorocule... ÅŸi Condacul Mucenicului glas 8, Podobia: Ca niÅŸte pârgă a firii..; Sudorile tale, preaslăvite, tot pământul au adăpat..., apoi Sedealna Proorocului glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... a Mucenicului, Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii acelaÅŸi glas 8, Podobia: Fluierele cele păstoreÅŸti... După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul ÃŽnainteprăznuirii, ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda Sfântului Gordie, Slavă...Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii. La Laude punem Stihirile ÃŽnainteprăznuirii pe patru, glas 6, Podobia: ÃŽngereÅŸtile puteri..., Slavă... aceeaÅŸi Podobie;  Steaua cea din neam pogoară, a răsărit lumii..., Åži acum...: Plinitor al legii fiind Hristos după trup... La Stihoavnă punem Stihirile ÃŽnainteprăznuirii glas 2, Podobia: Casa Efratului..., acelaÅŸi glas ÅŸi aceeaÅŸi Podobie; Arătatu-s-a raza slavei Tatălui... Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Proorocului, Slavă... al Mucenicului, Åži acum... al ÃŽnainteprăznuirii, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile mreg după rânduiala obiÅŸnuită .

La Liturghie punem Fericirile din Canonul ÃŽnainteprăznuirii, de la Cântarea a treia ÅŸi a ÅŸasea, pe ÅŸase. Prochimenul glas 7: Veseli-se-va dreptul de Domnul..., cu Stihul: Auzi Dumnezeule, glasul meu...  Apostolul din Cartea cea către Timotei: Fiule Timotei, întăreÅŸte-te în  darul cela ce este întru Iisus Hristos..., apoi Aliluia  glas 4: Dreptul ca finicul va înflori..., cu Stihul: Răsădit fiind în casa Domnului... Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Iată Eu vă trimit pe voi..., Priceasna: ÃŽntru pomenire veÅŸnică...

 

ÎN ZIUA A PATRA ÎNAINTEPRĂZNUIREA ARĂTĂRII DOMNULUI ŞI SOBORUL SFINŢILOR APOSTOLI CELOR ŞAPTEZECI ŞI POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU TEOCTIST EGUMENUL MĂNĂSTIRII CELEI DIN CUCUMIA SICHELIEI

La Vecernie punem trei Stihiri ale Apostolilor, glas 4, Podobia: Dat-ai semn...  ÅŸi trei ale Cuviosului, glas 2, Podobia: Când de pe lemn..., Slavă... Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii glas 3: Strălucit a fost Praznicul cel ce a trecut... La Stihoavnă punem Stihirile ÃŽnainteprăznuirii glas 8, Podobia: Mucenicii Tăi, Doamne..., Slavă...Åži acum... glas 6: Vine la Iordan Hristos adevărul... Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor Apostoli, Slavă... al Cuviosului: Cu curgerile lacrimilor tale..., Åži acum... al Născătoarei ÃŽnainteprăznuirii, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Pavecerniţă punem Canonul Tricântării după cum s-a arătat mai înainte. După Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Înainteprăznuirii.

La Utrenie, după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnainteprăznuirii (o dată) ÅŸi Troparul Apostolilor (o dată), Slavă... al Cuviosului, Åži acum... al ÃŽnainteprăznuirii. După obiÅŸnuitele Catisme punem Sedelnele ÃŽnainteprăznuirii, Citirea ÅŸi Psalmul 50. Punem trei Canoane: al ÃŽnainteprăznuirii cu Irmosul, pe ÅŸase, glas 6, al Apostolului pe patru, glas 4 ÅŸi al Cuviosului pe patru, glas 2. După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul ÃŽnainteprăznuirii, ÅŸi Sedealna Apostolului glas 3, Slavă... a Cuviosului, glas 1, Podobia: Piatra fiind pecetluită de Iudei...,  Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii acelaÅŸi glas ÅŸi aceeaÅŸi Podobie. După Cântarea a ÅŸasea  punem Condacul Apostolilor, glas 2, Podobia:Cele de sus căutând...; Ceata ucenicilor lui Hristos, celor ÅŸaptezeci..., apoi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda  Apostolilor  (de două ori), Slavă...Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii. La Laude punem Stihirile pe patru, glas 6, Podobia: ÃŽngereÅŸtile puteri..., Slavă... aceeaÅŸi Podobie; Ca să se plinească bunăvoinÅ£a Tatălui am venit pe pământ..., Åži acum...: Tu cela ce prin stâlp de foc ÅŸi prin nori mai înainte ai povăţuit pe Israel... La Stihoavnă punem Stihirile ÃŽnainteprăznuirii glas 2, Podobia: Casa Efratului..., Slavă...Åži acum... glas 2, aceeaÅŸi Podobie; Astăzi Hristos mântuire oamenilor dăruieÅŸte...  Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Apostolilor, Slavă... al Cuviosului, Åži acum... al ÃŽnainteprăznuirii,  Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile se pun după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie punem Fericirile din Canonul ÃŽnainteprăznuirii,  de la Cântarea a treia, pe patru ÅŸi din Canonul Apostolilor, de la Cântarea a ÅŸasea, pe patru. Prochimenul glas 8: ÃŽn tot pământul a ieÅŸit vestirea lor..., cu Stihul: Cerurile vestesc slava lui Dumnezeu... Apostolul din Cartea cea către Romani: FraÅ£ilor, Dumnezeu pe noi Apostolii cei mai de pe urmă ne-a arătat..., apoi Aliluia , glas 1: Mărturisi-vor cerurile minunile Tale, Doamne... Evanghelia de la Luca: ÃŽn vremea aceea arătat-a Domnul ÅŸi pe alÅ£i ÅŸaptezeci de Apostoli... Priceasna: ÃŽn tot pământul a ieÅŸit vestirea lor...

 

ÎN ZIUA A CINCEA ÎNAINTEPRĂZNUIREA ARĂTĂRII DOMNULUI ŞI PRĂZNUIREA SFINŢILOR MUCENICI TEOFAN ŞI TEONA ŞI A CUVIOASEI SINGLITICHIA

La Vecernie punem trei Stihiri ale Mucenicilor glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz... ÅŸi trei ale Cuvioasei glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti..., Slavă...Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii glas 6: GăteÅŸte-te Iordane râule... La Stihoavnă punem Stihirile ÃŽnainteprăznuirii glas 6, Podobia: A treia zi ai înviat..., cu Stihurile ei, Slavă...Åži acum... glas 6: Să se bucure pustiul Iordanul... Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul ÃŽnainteprăznuirii glas 4: ÃŽntorsu-s-a oarecând râul Iordanului prin mantaua lui Elisei..., Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Pavecerniţă cântăm Canonul după cum s-a arătat mai înainte.

La Utrenie, după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnainteprăznuirii (de trei ori), apoi după obiÅŸnuitele Catisme punem Sedelnele ÃŽnainteprăznuirii, Citirea ÅŸi Psalmul 50. Canonul îl punem al ÃŽnainteprăznuirii cu Irmosul, pe ÅŸase, glas 1, apoi un Canon al Mucenicilor pe patru, glas 7 ÅŸi un Canon al Cuvioasei pe patru, glas 2. După Cântarea a treia punem Condacul glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...; Hristoase cel ce curăţeÅŸti pentru multa milostivire a ta greÅŸelile tuturor... ÅŸi Sedealna Mucenicilor glas 1, Mormântul Tău..., Slavă... a Cuvioasei glas 5, Podobia: Cuvântul cel împreună fără de început..., Åži acum... al ÃŽnainteprăznuirii. După Cântarea  a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul ÃŽnainteprăznuirii. După Cântarea a noua punem Luminânda Mucenicilor, Slavă...Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii. La Laude punem Stihirile pe patru, glas 6, Podobia: ÃŽngereÅŸtile puteri...; Slavă... acelaÅŸi glas ÅŸi Podobie; Cu cutremur slujind Ioan Stăpânului..., Åži acum...: Să cântăm popoare Celui ce S-a născut din Fecioară... La Stihoavnă punem Stihirile glas 2, Podobia: Casa Efratului..., Slavă...Åži acum... glas 8: Ioane Botezătorule, cel ce din pântece M-ai cunoscut... Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul ÃŽnainteprăznuirii o singură dată, apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul. Åži ieÅŸim mergând fiecare la chilia sa în mare liniÅŸte.

 

SLUJBA CEASURILOR CARE SE CÂNTĂ ÎN AJUNUL ARĂTĂRII DOMNULUI

ÃŽn al doilea ceas din zi se bate clopotul cel mare ÅŸi adunându-ne în Biserică, preotul se îmbracă în felon ÅŸi diaconul în stihar, iar paracliserul pune analogul în mijlocul Bisericii în dreptul UÅŸilor ÃŽmpărăteÅŸti. Iar preotul stând înaintea Sfântului Jertfelnic face începutul după obicei, apoi citeÅ£ul cel rânduit zice: Slavă Å¢ie Dumnezeul nostru, slavă Å¢ie, apoi ÃŽmpărate ceresc... ÅŸi celelalte, iar după Ecfonis preotul cădeÅŸte Sfântul Jertfelnic ÅŸi tot Sfântul Altar ÅŸi apoi Sfintele Icoane cele mari ÅŸi pe cel mai mare, strănile, pe fraÅ£i ÅŸi toată biserica. Iar citeÅ£ul citeÅŸte Psalmul 5: Graiurile mele auzi-le Doamne...,  Psalmul 22: Domnul mă paÅŸte... ÅŸi apoi Psalmul 26: Domnul este luminarea mea..., Slavă...Åži acum... Aliluia  (de trei ori), Doamne miluieÅŸte... (de trei ori), apoi Slavă..., Troparul ÃŽnainteprăznuirii: ÃŽntorsu-s-au oarecând râurile Iordanului..., Åži acum... al Născătoarei: Ce te vom numi pe tine... Apoi cântăm Troparele acestea, de câte două ori, glas 8: Astăzi se sfinÅ£eÅŸte firea apelor..., a doua strană cântă acelaÅŸi Tropar fără Stih ÅŸi iarăşi prima strană cântă Troparul, punând Stihul: Pentru aceasta îmi voi aduce aminte de Tine din pământul Iordanului..., apoi Troparul: Ca un om ai venit la râu Hristoase... ÅŸi a doua strană zice al doilea Stih: Văzutu-Te-au apele Dumnezeule... ÅŸi cântă acelaÅŸi Tropar, apoi iarăşi prima strană zice: Slavă... acelaÅŸi glas: Către glasul celui ce strigă în pustiu..., Åži acum... cealaltă strană spune acelaÅŸi Tropar. Apoi Prochimenul glas 4: Åži a tunat din cer Domnul...,cu Stihul: Iubi-Te-voi Doamne virtutea mea... Citire din Proorocia Isaiei: AÅŸa zice Domnul să se veselească pustia cea însetată..., apoi Citire din Faptele Apostolilor: ÃŽn zilele acelea dacă ÅŸi-a plinit Ioan călătoria... Evanghelia de la Matei: ÃŽn vremea aceea a venit Ioan Botezătorul... ÅŸi Rugăciunea: PaÅŸii mei îndreptează-i..., Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Condacul: La repejunile Iordanului..., Doamne miluieÅŸte... (de 40 de ori) ÅŸi Rugăciunea: Cel ce în toată vremea..., Doamne miluieÅŸte... (de trei ori), Slavă...Åži acum... ÅŸi Rugăciunea: Ceea ce eÅŸti mai cinstită... după care preotul zice: Dumnezeule milostiveÅŸte-te de noi... Apoi Rugăciunea: Hristoase lumina cea adevărată... AÅŸa cântăm ÅŸi la Ceasul 3 ÅŸi la Ceasul 6, Ceasul 9, la care diaconul cădeÅŸte Sfânta Masă, Sfintele Icoane cele mari, pe cel mai mare ÅŸi stranele, iar la Ceasul 9,  cădeÅŸte toată biserica după cum a făcut ÅŸi la Ceasul 1. Apoi se pune Rugăciunea: Stăpâne, Doamne, Iisuse Hristoase.., după aceasta: Binecuvintează, suflete al meu pe Domnul..., Slavă...: Laudă suflete al meu pe Domnul..., Åži acum...: Unule Născut Fiule... Apoi se cântă Fericirile: ÃŽntru împărăţia Ta pomeneÅŸte-ne pe noi Doamne..., Slavă...Åži acum... PomeneÅŸte-ne pe noi Doamne, pomeneÅŸte-ne pe noi Stăpâne, pomeneÅŸte-ne pe noi Sfinte..., apoi Ceata ceerască Te laudă..., cu Stihul: ApropiaÅ£i-vă către Dânsul ÅŸi vă veÅ£i lumina...; iarăşi Ceată cerească..., Slavă...: Ceata SfinÅ£ilor..., Åži acum...: SlăbeÅŸte, lasă, iartă... Iar după Tatăl nostru...se pune Condacul: La curgerile Iordanului azi a venit Domnul..., Doamne miluieÅŸte... (de 40 de ori) ÅŸi Rugăciunea: Prea Sfântă Treime..., apoi:    Cuvine-se să te fericim... ÅŸi Otpustul După aceea se face ieÅŸire până la vremea Vecerniei. Iar Vecernia se face unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel mare, la vremea sa. Toate celelalte rânduieli ÅŸi învăţături sunt arătate în ziua douăzeci ÅŸi patru a lunii Decembrie (de văzut ziua douăzeci ÅŸi patru a lunii Decembrie).

ÃŽNSEMNARE: se cuvine să ÅŸtim: Dacă se va întâmpla Ajunul Arătării lui Dumnezeu Sâmbătă sau Duminică, nu este post negru ÅŸi Ceasurile ÃŽmpărăteÅŸti cu Troparele ÅŸi cu Citirile lor Sâmbătă sau Duminică nu se cântă, ci cântăm Ceasurile ÃŽmpărăteÅŸti mai înainte, în ziua de Vineri după obicei, după cum s-a arătat mai înainte. Åži citim în acea zi ÅŸi Simbolul credinÅ£ei, adică Crezul ÅŸi Psalmul 33: Bine voi cuvânta pe Domnul..., apoi Otpustul. Iar în acea zi nu mâncăm brânză ÅŸi ouă. De va fi Ajunul Sâmbătă, atunci Prochimenul, Aliluia ÅŸi Priceasna se pun ale zilei, iar Apostolul ÅŸi Evanghelia le punem mai întâi ale Sâmbetei celei mai înainte de Arătarea Domnului ÅŸi după aceea cele de rând. După Rugăciunea: Mai ales pe Preasfânta, curata... cântăm: Cuvine-se să te fericim..., iar după sfârÅŸitul Liturghiei mâncăm o bucată de pâine ÅŸi bem câte un pahar cu vin. Iar după Otpustul Vecerniei mâncăm desăvârÅŸit pentru seară, cu untdelemn. Iar brânză sau ouă sau peÅŸte să nu îndrăznim nicidecum să ne atingem de ele Iar dacă este Vineri înainte de Ajunul Arătării Domnului când se cântă Ceasurile  împărăteÅŸti, atunci trebuie să punem Slujba după cum s-a arătat în ziua a douăzeci ÅŸi patra a lunii Decembrie.

 

ÎN ZIUA A ŞASEA SFÂNTA ARĂTARE A DUMNEZEULUI ŞI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ADICĂ BOTEZUL DOMNULUI

La ceasul al doisprezecelea din zi (adică în Ajunul Praznicului) paraclisierul bate toaca cea mare ÅŸi trage toate clopotele ÅŸi adunându-ne în biserică se începe Vecernia ÅŸi cântăm Psalmul cel obiÅŸnuit, apoi se pune Ectenia cea mare. Dacă este Sâmbătă citim: Fericit bărbatul... toată Catisma, iar dacă este Duminică atunci cântăm prima Slavă... ÅŸi dacă este într-o zi de rând nu se pune Catisma, ci îndată cântăm, Doamne strigat-am... pe glas 2, iar preotul face Proscomidia. Diaconul cădeÅŸte biserica după obicei, iar noi cântăm Stihirile Praznicului pe opt, glas 2, însuÅŸi glasul: Pe luminătorul nostru..., Slavă... Åži acum... acelaÅŸi glas: Plecatu-Å£i-ai capul... Apoi Vohodul cu Evanghelia, Lumina lină... ÅŸi Prochimenul zilei. Dacă este Sâmbătă, la Vecernie, se pune Prochimenul: Domnul a împărăţit..., iar dacă este Vineri, la Vecernie, cântăm Prochimenul cel mare: Dumnezeul nostru în cer ÅŸi pe pământ..., cu Stihurile lui ÅŸi Citirile Praznicului, după rânduiala lor. ÃŽn mijlocul Citirilor punem Troparele, cu Stihurile lor cele obiÅŸnuite, iar după sfârÅŸitul Citirilor punem Ectenia cea mică ÅŸi Ecfonisul: Că Sf'ânt eÅŸti Dumnezeul nostru... Apoi cântăm Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi Prochimenul glas 3: Domnul este luminarea mea..., cu Stihul: Domnul este apărătorul vieÅŸii mele... Apostolul din Cartea cea către Corinteni: FraÅ£ilor liberi fiind de toate..., iar dacă nu este Post negru începem Apostolul de la jumătate: FraÅ£ilor, nu voiesc ca voi să nu ÅŸtiÅ£i..., apoi Aliluia  glas 6: Răspuns-a inima mea cuvânt bun..., cu Stihul:  ÃŽmpodobit cu frumuseÅ£ea mai mult decât fii oamenilor... Evanghelia de la Luca: ÃŽn anul al cincisprezecelea... Åži apoi după rânduială se pune Dumnezeiască Liturghie a Marelui Vasilie. ÃŽn locul Axionului cântăm: De tine se bucură... Priceasna: LăudaÅ£i pe Domnul... 

După Rugăciunea Amvonului imediat ieÅŸim toÅ£i în pridvor unde este pregătit un vas cu apă sau la izvor, ieÅŸind prin UÅŸile ÃŽmpărăteÅŸti egumenul sau vreun preot din cei mai bătrâni, purtând pe cap Cinstita Cruce ÅŸi mergând înaintea lui cu sfeÅŸnicele aprinse ÅŸi diaconul cu cădelniÅ£a. Apoi pun Cinstita Cruce pe un scaun frumos împodobit unde este pregătit ÅŸi  vasul cu apă  ÅŸi unde sunt lumânări aprinse stând în jurul vasului. Apoi se dau lumânări fraÅ£ilor iar cântăreÅ£ii cântă Troparele glas 8: Glasul Domnului peste ape... (de trei ori). Apoi, în acelaÅŸi timp, cel mai mare cădeÅŸte mesele împrejur, apoi Icoanele ÅŸi Icoana Praznicului care este pusă pe analog, apoi pe preoÅ£i ÅŸi toată adunarea după rânduială mergându-i înainte ÅŸi diaconul cu făclia aprinsă. După aceea se cântă Troparul pe acelaÅŸi glas: Astăzi se sfinÅ£eÅŸte firea apelor... (de două ori) ÅŸi celălalt Tropar: Ca un om ai venit la râu Hristoase..., Slavă... Åži acum... Către glasul celui care strigă... Apoi diaconul zice: ÃŽnÅ£elepciune... ÅŸi se citesc trei Citiri din Proorocirea Isaiei, apoi Prochimenul glas 3: Domnul este Luminarea mea..., cu Stihul: Domnul este păzitorul vieÅ£ii mele... Apostolul din Cartea cea către Corinteni: FraÅ£ilor nu voiec ca voi să nu ÅŸtiÅ£i...; Aliluia (de trei ori ),glas 4: Glasul Domnului peste ape... Apoi Evanghelia de la Marcu: ÃŽn vremea aceea venit-a Iisus din Nazaretul Galileii... Apoi diaconul zice Ectenia cea mare: Cu pace Domnului să ne rugăm... ÅŸi celelalte Ectenii ale SfinÅ£irii. ÃŽn timpul în care diaconul zice Ectenile, cel mai mare citeÅŸte prima Rugăciune: Doamne Iisuse Hristoase Fiule Unule Născute..., fără să mai pună Ecfonis ÅŸi zice în taină Amin , apoi începe cu glas mare, ca să audă toÅ£i cei de faţă, să zică Rugăciunea aceasta: Mare eÅŸti Doamne ÅŸi minunate sunt lucrurile Tale..., zicând-o toată până la sfârÅŸit, (de trei ori), apoi spune Rugăciunea: Că tu cu voia Ta toate le-ai adus din nefiinţă... ÅŸi celelalte, iar după sfârÅŸitul Rugăciunii imediat Binecuvântează apa în chipul Crucii, cu Cinstita Cruce   cufundând-o pe dânsa drept în apă ÅŸi apoi scoţând-o o Å£ine pe ea cu amândouă mâinile cântând ÅŸi Troparul următor pe glas 1: ÃŽn Iordan botezându-Te Tu Doamne..., apoi a doua oară de asemeni cufundă în apă Sfânta Cruce tot în chipul Crucii ÅŸi a treia oară face tot la fel ÅŸi cântă Troparul, chiar cel mai mare, iar împreună cu dânsul cântă ÅŸi ceilalÅ£i preoÅ£i Troparul. După aceea vor cânta ÅŸi stranele acelaÅŸi Tropar. Iar cel mai mare luând apă sfinÅ£ită în vas stropeÅŸte Sfântul Altar ÅŸi Biserica în chipul Crucii. Apoi   întorcându-se cu faÅ£a către apus Å£inând în mâna stângă Cinstita Cruce iar în dreapta busuiocul, vin mai întâi preoÅ£ii la cel mai mare doi câte doi ÅŸi sărută Cinstita Cruce ÅŸi cel mai mare  îi însemnează pe dânÅŸii cu busuiocul peste faţă cu Sfânta Aghiazmă în chipul crucii. Åži după aceea, îi însemnează ÅŸi pe toÅ£i fraÅ£ii ÅŸi atunci se cântă Troparul Praznicului de toÅ£i fraÅ£ii, de mai multe ori, până când se sfinÅ£esc fraÅ£ii prin stropirea apei ÅŸi se împărtăşesc din Aghiazma cea Mare. Apoi imediat se intră în biserică ÅŸi se cântă Stihira, Slavă... Åži acum... glas 6: Să cântăm credincioÅŸii... Apoi: Fie numele Domnului binecuvântat de acum ÅŸi   până-n veac...,(de trei ori) ÅŸi Psalmul 33: Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea... ÅŸi preotul dă Anaforă. După Otpust, dacă este Liturghie sau nu, aprindem două sfeÅŸtnice ÅŸi le punem în mijlocul bisericii, preoÅ£ii stând împreună cu fraÅ£ii cântă Troparul Praznicului,  Slavă... Åži acum... Condacul ÅŸi apoi se iese la masă unde mâncăm cu untdelemn ÅŸi bem  vin întru slava lui Dumnezeu. Iar brânză ÅŸi ouă ÅŸi cele asemeni acestora nu mâncăm nicidecum pentru că este oprit de dumnezeiasca învăţătură. AÅŸa se face Slujba, iar ziua Ajunului Arătării Domnului este zi de post.

ÃŽNSEMNARE: trebuie să se ÅŸtie despre Sfânta Aghiazmă Mare: Deoarece sunt unii care se opresc pe ei înÅŸiÅŸi de a gusta Sfânta Apă, aceÅŸtia nu fac bine pentru că prin darul lui Dumnezeu s-a dat spre sfinÅ£irea lumii ÅŸi a întregii făpturi. Pentru aceea pretutindeni se stropeÅŸte cu  Sfânta Aghiazmă ÅŸi în toate locurile cele spurcate , chiar ÅŸi în locurile care sunt sub picioarele noastre. Deci de unde este socotinÅ£a acestora pentru ca să nu guste apa această, deoarece trebuie să ÅŸtim că nu pentru această Apă este necurăţia în noi, ci devenim necuraÅ£i prin lucrurile noastre cele spurcate, iar noi ca să ne curăţim de acestea bem fără de îndoială această Sfântă Apă. Pentru această Apă cerească, "porumbiÅ£a cea cuvântătoare", Ioan cel cu, cuvintele de Aur, ÃŽnvăţătorul cel a toată lumea, Patriarhul cetăţii Constantinopolului, în cuvântul său cel pentru: Cum să se adune creÅŸtinii la Sfânta Biserică a lui Dumnezeu ÅŸi pentru cei ce se botează, al cărui început este: Voi toÅ£i veselia sufletului sunteÅ£i astăzi, iar eu singur mă aflu în necaz ÅŸi durere..., el mărturiseÅŸte zicând: Nu se numeÅŸte ziua în care S-a născut Arătarea Domnului, ci ziua în care S-a botezat poartă această denumire de Arătare a lui Dumnezeu. Zicând că ziua în care S-a  Botezat se numeÅŸte Arătarea lui Dumnezeu pentru că această este ziua în care S-a botezat ÅŸi firea apei a sfinÅ£it-o. Pentru aceasta  la miezul nopÅ£ii, la acest Praznic fiecare luând apă sfinÅ£ită în casa sa, o păzeÅŸte ÅŸi o Å£ine timp de un an de zile păzind-o, deoarece astăzi se sfinÅ£esc apele ÅŸi semn sigur este că nu se strică apele din firea lor, chiar dacă trece vremea ÅŸi chiar un an întreg sau doi sau chiar mai mult de trei ani, apele cele luate astăzi se păstrează curate, întregi,  noi ÅŸi nestricate rămân ele. Åži acum, după atâta vreme cu apa cea luată din izvor se stropeÅŸte.

Se cuvine să ÅŸtim ÅŸi acestea: Că de se va întâmpla  Ajunul Sfintei Arătări a Domnului Sâmbătă sau Duminică nu este post (negru ) ÅŸi se face Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur la vremea sa după obicei, aÅŸa cum se face întotdeauna. Iar după sfârÅŸitul Liturghiei nu mergem la masă , ci stând în pridvorul bisericii, bucătarul ne dă câte o bucată de pâine, apoi câte puÅ£ine smochine ÅŸi finice ÅŸi câte un pahar de vin ca să nu se zică că este post ÅŸi aÅŸteptăm pentru adunarea Vecerniei. După aceea mergând fiecare la chilia sa, ne odihnim până la vremea Vecerniei , iar Liturghia Marelui Vasilie se săvârÅŸeÅŸte în chiar ziua Praznicului. Åži în locul Axionului cântăm Irmosul, cântării a noua a Praznicului. Iar în al doilea ceas din zi toacă paraclisierul în toaca cea mare ÅŸi trage toate clopotele ÅŸi apoi adunându-ne în biserică preotul binecuvântează ÅŸi cântăm Vecernia cea după obicei, punem Psalmul: Binecuvântează suflete al meu pe Domnul..., iar de este Sâmbătă seara cântăm: Fericit bărbatul... toată Catisma, iar dacă este Duminică seara cântăm, Slava... cea dintâi. La Doamne strigat-am... cântăm Stihirile Praznicului (de două ori ), glas 2: Pe luminătorul nostru...; Slavă... Åži acum... acelaÅŸi glas: Plecatu-Å£i-ai capul Mergătorului ÃŽnainte..., apoi Vohodul cu Evanghelia, Lumină lină..., Prochimenul zilei ÅŸi Citirile după rânduiala lor, cu Troparele ÅŸi cu Stihurile lor. Iar Sfinte Dumnezeule... nu cântăm, pentru că nu se săvârÅŸeÅŸte acum Dumnezeiască Liturghie, iar după Citiri punem Ectenia cea mică ÅŸi după Ecfonis punem Prochimenul, Apostolul ÅŸi Evanghelia după cum s-a scris mai înainte. Apoi punem Ectenia: Să zicem toÅ£i... ÅŸi Rugăciunea: ÃŽnvredniceÅŸte-ne Doamne... ÅŸi iarăşi Ectenia: Să plinim rugăciunea noastră cea de seară... iar preotul spune Ecfonisul, după care ieÅŸim în afara bisericii, la locul unde este pregătită o masă ÅŸi apă ÅŸi acolo cel mai mare sau preotul săvârÅŸeÅŸte Slujba după rânduială, aÅŸa după cum s-a arătat mai înainte cântând Troparele: Glasul Domnului peste ape...  ÅŸi se face ÅŸi cealaltă Slujbă a SfinÅ£irii Apei neschimbată. Iar după stropirea tuturor cu apa cea sfinÅ£ită intrăm în biserică ÅŸi cântăm Stihira zicând: Slavă... Åži acum...glas 6: Să cântăm credincioÅŸii... ÅŸi Otpustul. După aceea se pune Troparul Praznicului, Slavă... Åži acum..., Condacul: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...  După aceea gustând toÅ£i din Apa cea Sfântă, intăm la masă ÅŸi mâncăm bine, cu untdelemn ÅŸi bem vin. Iar la al doilea ceas din noapte toacă paraclisierul în toaca cea mare ÅŸi trage toate clopotele ÅŸi adunându-ne în biserică ÅŸi preotul binecuvântând, începem PavecelniÅ£a cea mare ÅŸi cântăm: Cu noi este Dumnezeu...; cu cântare, pe glas 8. După primul: Sfinte Dumnezeule..., cântăm Troparul Praznicului , glas 1: ÃŽn Iordan botezându-Te Tu Doamne..., după al doilea: Sfinte Dumnezeule..., cântăm Condacul Praznmicului: Arătatu-Te-ai astăzi lumii... După: Slavă întru cei de sus lui  Dumnezeu... ieÅŸim, ca de obicei, la Litie, care se face în pridvor, cântând Stihirile Praznicului, glas 4: Cela ce se îmbracă cu Lumina ca ÅŸi cu o haină..., Slavă... glas 8, Doamne vrând să primeÅŸti toate cele ce ai rânduit din veac..., Åži acum... acelaÅŸi glas: Astăzi făptura se luminează... Apoi se pun Rugăciunile cele obiÅŸnuite ÅŸi intrând în biserică cântăm Stihoavna Praznicului, glas 2: La râul Iordanului văzându-te pe Tine Ioan..., cu Stihurile cele Samoglasnice, ale Praznicului, primul Stih: Marea a văzut ÅŸi a fugit..., Stihul al doilea: Ce-Å£i este Å£ie mare că ai fugit...; (ÅŸi cântăm aceste Stihuri până la Odovania Praznicului), apoi Slavă... Åži acum... glas 6: Pe soarele cel din Fecioară... Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule ... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului glas 1: ÃŽn Iordan botezându-Te Tu Doamne...(de trei ori),  apoi se face Binecuvântarea pâinilor după obicei. Urmează Fie numele Domnului binecuvântat..., (de trei ori) ÅŸi Psalmul 33:  Bine voi cuvânta pe Domnul..., apoi Citire mare din Cuvintele cele de Praznic, ale Praznicului. După Citire ÅŸi după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... se pune Troparul Praznicului (de trei ori) ÅŸi obiÅŸnuitele Catisme. După prima Catismă punem Sedealna Praznicuui glas 3, Podobia: De frumuseÅ£ea fecioriei tale...; Arătându-te Tu în Iordan Mântuitorule..., apoi Slavă...Åži acum... glas 4, Podobia:  Degrab ne întâmpină...; Curgerile Iordanului le-ai sfinÅ£it... ÅŸi facem citire din Tîlcuirea Evangheliei celei de la Matei. După a doua Catismă punem Sedealna Praznicului, glas 5, Podobia: Cuvântul cel împreună fără de început...;Cu, curgerile Iordanului Te-ai înfăşurat..., apoi Slavă... Åži acum... glas 4, Podobia: Spăimântatu-s-a Iosif...; Iordane râule ce  te-ai mirat... Apoi citim din Tîlcuirea Evangheliei de la Matei, iar după Citire se dau FraÅ£ilor lumânări ÅŸi cântăm Polieleul cu Stihirile Mărimurilor Praznicului. Sedealna Praznicului glas 4, Podobia: Spăimântatu-s-a Iosif...; VeniÅ£i să vedem credincioÅŸii...,  Slavă... Åži acum... tot aceasta ÅŸi Citirea.  Antifonul întâi glas 4, Prochimenul Praznicului glas 4: Marea a văzut ÅŸi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi..., cu Stihul: Ce-Å£i este Å£ie mare că ai fugit ÅŸi Å£ie Iordane că te-ai întors înapoi...  Urmează Toată suflarea..., cu Stihul: LăudaÅ£i pe Dumnezeu întru SfinÅ£ii Săi..., Evanghelia de la Marcu: ÃŽn vremea aceea a venit Iisus în Nazaretul Galileii... ÅŸi Psalmul 50, Slavă... glas 2: Astăzi toate să se bucure..., Åži acum... acelaÅŸi glas ÅŸi aceeaÅŸi cântare. Apoi MiluieÅŸte-mă Dumnezeule..., cu Stihira glas 6: Dumnezeu cuvântul S-a arătat cu trup neamului omenesc... Punem două Canoane ale Praznicului,  unul al Sfântului Cosma ÅŸi altul al Sfântului Ioan, Irmoasele celor două Canoane le cântăm de câte două ori, iar Troparele le punem pe doisprezece, iar după aceea se pun Irmoasele celor două Canoane, fiecare strană cântând Irmosul, său. După Cântarea a treia punem Ipacoiul glas 5: Când cu arătarea Ta... ÅŸi Citirea. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul Praznicului glas 4, însuÅŸi Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi la toată lumea..., apoi Icosul ÅŸi citim Sinaxarul. La Cântarea a noua, fraÅ£ii iarăşi îşi aprind lumânările ÅŸi nu cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., ci cântăm Stihirile Mărimurilor Praznicului, după cum s-a arătat în ziua a douăzeci ÅŸi cincia a lunii Decembrie. Luminânda Praznicului (de trei ori): Arătatu-S-a Mântuitorul darul ÅŸi adevărul... La Laude punem Stihirile Praznicului, cele Samoglasnice, glas 1, pe patru: Lumină din lumină a răsărit..., apoi Slavă... glas 6: Cu apele Iordanului Te-ai înfăşurat..., Åži acum glas 2: Astăzi Hristos a venit la Iordan... Se pune Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Apoi se miruiesc fraÅ£ii cu untdelemn sfinÅ£it din candela Praznicului, iar noi cântăm Stihira Praznicului ÅŸi se face Ceasul 1. La Ceasul 1 punem Troparul Praznicului, iar după Sfinte Dumnezeule...  punem Condacul Praznicului ÅŸi celelalte, ÅŸi Otpustul cel final. ÃŽn această zi Liturghia se săvârÅŸeÅŸte de dimineaţă pentru osteneala Privegherii.

La Liturghie cântăm Antifonul întâi, Psalmul 113, glas 1, primul Stih: Întru ieşirea lui Israel din Egipt a casei lui Iacob din popor străin..., Stihira: Pentru rugăciunile Născătoarei de Dunezeu Mântuitorule mântuieşte-ne pe noi. Cealaltă strană zice Stihul al doilea: Născutu-S-a în Iudeea sfinţenia lui Israel, stăpânirea lui.... Apoi: Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu..., Stihul al treilea: Marea a văzut şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi...; Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu..., Stihul al patrulea: Ce-ţi este ţie mare că ai fugit şi ţie Iordane că te-ai întors înapoi...; Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu..., Slavă... Şi acum... Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu...

Antifonul al doilea, Psalmul 114, glas 2, Stihul întâi: Iubit-am că va auzi Domnul glasul rugăciunii mele; Stihira: MântuieÅŸte-ne pe noi Fiul lui Dumnezeu Cel ce Te-ai botezat în Iordan de la Ioan, pe noi care îţi cântăm Å¢ie Aliluia,  Stihul al doilea: Că a plecat urechea Sa mie ÅŸi în zilele mele ÃŽl voi chema pe Dânsul..., apoi: MiluieÅŸte-ne pe noi Fiul lui Dumnezeu...; Stihul al treilea: Cuprinsu-m-au durerile morÅ£ii primejdiile iadului m-au aflat, necaz ÅŸi durere am aflat ÅŸi numele Domnului am chemat;   iarăşi MiluieÅŸte-ne pe noi Fiul lui Dumnezeu..., Stihul al patrulea: Milostiv ÅŸi drept este Domnul ÅŸi Dumnezeul nostru miluieÅŸte, apoi iarăşi: MiluieÅŸte-ne pe noi Fiul lui Dumnezeu..., Slavă... Åži acum... ÅŸi se pune: Unule născut Fiule ÅŸi Cuvinte al lui Dumnezeu... Urmează Antifonul al treilea, Psalmul 117, glas 1, primul Stih: MărturisiÅ£i-vă Domnului că este bun, că în veac este mila lui.... Apoi Troparul: ÃŽn Iordan botezându-Te Tu Doamne..., Stihul al doilea: Zică dar casa lui Israel că este bun, că în veac este mila lui; apoi iarăşi Troparul; Stihul al treilea: Zică dar casa lui Aaron că este bun că în veac este mila Lui,  ÅŸi iarăşi Troparul;  Stihul al patrulea: Zică dar toti cei ce se tem de Domnul că este bun, că în veac este mila Lui ÅŸi iarăşi se pune Troparul, timp  în  care se face Vohodul, iar după Vohod se pune Stihul: Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului, binecuvântatu-ne-a pe noi din casa Domnului, Dumnezeu este Domnul ÅŸi S-a arătat nouă... ÅŸi iarăşi se pune Troparul: ÃŽn Iordan botezându-Te Tu Doamne..., Slavă... Åži acum... Condacul glas 4: Arătatu-Te-ai astăzi la toată lumea... Apoi în locul  cântării Sfinte Dumnezeule... cântăm: Câţi în Hristos v-aÅ£i botezat... Prochimenul glas 4: Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului, Dumnezeu este Domnul ÅŸi s-a arătat nouă, cu Stihul: MărturisiÅ£i-vă Domnului că este bun că-n veac este mila Lui... Apostolul din Cartea cea către Tit: Fiule Tit arătatuÅ£i-s-a darul lui Dumnezeu..., Aliluia  glas 4: AduceÅ£i Domnului pe fii lui Dumnezeu..., cu Stihul: Glasul Domnului peste ape...  Evanghelia de la Matei: ÃŽn vremea aceea a venit Iisus din Galileea la Iordan..., apoi Priceasna: Arătatu-s-a darul lui Dumnezeu cel mântuitor tuturor oamenilor...,  Aliluia  (de trei ori).

 La masă se face mare mângâiere FraÅ£ilor: Se mănâncă peÅŸte ÅŸi brânză ÅŸi ouă ÅŸi lapte dacă avem ÅŸi se bea vin. Iar mirenii mănâncă ÅŸi carne. Chiar dacă va fi în zi de Miercuri sau Vineri tot de dulce se mănâncă. Åži se citeÅŸte la masă cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur al cărui început este: Voi toÅ£i întru veselia sufletului sunteÅ£i astăzi...

 

ÎN ZIUA A ŞAPTEA SOBORUL SFÂNTULUI SLĂVITULUI PROOROCULUI BOTEZĂTORULUI ŞI ÎNAINTE MERGĂTORULUI IOAN

Seara după Psalmul cel obiÅŸnuit nu mai punem Catismă, pentru Privegherea ce a fost, în afară dacă s-ar întâmpla să fie Sîmbătă seara. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Praznicului glas 2: Pe Luminătorul nostru... ÅŸi trei ale Mergătorului ÃŽnainte glas 1, Podobia: PrealăudaÅ£ilor mucenici...; Prealăudate Mergătorule înaintea lui Hristos..., Slavă... glas 6: Cel ce eÅŸti luminătorul în trup..., Åži acum... acelaÅŸi glas: Dumnezeu Cuvântul S-a arătat în trup... Vohodul ÅŸi  Prochimenul cel mare glas 7: Dumnezeul nostru în cer ÅŸi pe pământ toate câte a voit a făcut..., cu Stihul: ÃŽntru ieÅŸirea lui Israel din Egipt..., ÅŸi iarăşi: Dumnezeul nostru în cer ÅŸi pe pământ...; Stihul al doilea: Marea a văzut ÅŸi a fugit...; apoi: Dumnezeul nostru în cer ÅŸi pe pământ... Stihul al treilea: Ce-Å£i este Å£ie mare că ai fugit..., ÅŸi iarăşi Dumnezeul nostru în cer ÅŸi pe pământ... Iar dacă se va întâmpla  Sâmbătă seara zicem Prochimenul: Domnul a împărăţit... Apoi Ectenia ÅŸi Rugăciunea:  ÃŽnvredniceÅŸte-ne Doamne...ÅŸi  iarăşi Ectenia: Să plinim rugăciunile noastre cele de seară... La Stihoavna punem Stihirile Praznicului glas 4, Podobia: Dat-ai semn..., cu Stihurile ei (care se vor zice până la Odovania Praznicului atât seara cât ÅŸi dimineaÅ£a), Slavă... a Mergătorului ÃŽnainte glas 4: Ca un iubitor al Duhului ÅŸi rândunea de Dumnezeu grăitoare a darului..., Åži acum... a Praznicului, acelaÅŸi glas: VeniÅ£i să urmaÅ£i fecioarelor celor înÅ£elepte... Apoi: Acum slobozete...,  Sfinte Dumnezeule.. ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 2: Pomenirea dreptului cu laude..., Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Pavecerniţă după Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Mergătorului Înainte: De venirea Ta cea trupească temându-se Iordanul...

La Miezonoptică citim Catisma cea obiÅŸnuită. După  pirmul Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Praznicului, după al doilea Sfinte Dumnezeule...  punem Condacul Mergătorului ÃŽnainte: De venirea Ta  cea trupească temându-se Iordanul...

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă... al Botezătorului,  Åži acum... al Praznicului. După prima Catismă punem Sedealna Praznicului glas 1, Podobia: Piatra fiind pecetluită de Iudei...; Iisus născându-se din Fecioara Maria..., Slavă... Åži acum..., tot aceeaÅŸi Citire. După a doua Catismă punem Sedealna Praznicului glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi...; ÃŽn curgerile Iordanului văzîndu-Te pe Tine..., Slavă... Åži acum... tot aceasta ÅŸi Psalmul 50. Punem  primul Canon al Praznicului, cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi al doilea, cu Irmosul, pe patru,  apoi Canonul Mergătorului ÃŽnainte cu Irmosul, pe patru acelaÅŸi glas. După aceea se pun Irmoasele la amândouă Canoanele,   punându-se de fiecare strană în parte. După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului, apoi Sedealna glas 1, Podobia: Mormântul tău..., Slavă... Åži acum... glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu... După Cântarea 6 punem Condacul Mergătorului ÃŽnainte glas 6: De venirea Ta cea trupească temându-se Iordanul..., apoi Icosul ÅŸi Sinaxarul. La Cântarea a noua nu cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită decât Heruvimii... ci cântăm Stihirile Mărimurilor Praznicului ÅŸi ale Mergătorului ÃŽnainte, apoi Irmoasele, iar la sfârÅŸit cântă amândouă stranele împreună Stihira Mărimurilor Praznicului. Catavasia: Nu se pricepe toată limba... ÅŸi Stihira Mărimurilor Născătoarei de Dumnezeu, iar după aceasta Irmosul: O, minunile naÅŸterii Tale celei mai presus de minte..., la care facem o închinăciune. Apoi punem Luminânda  Mergătorului ÃŽnainte, Slavă... Åži acum... a Praznicului. La Laude punem Stihirile Praznicului glas 1, cele Samoglasnice pe patru, Slavă... a Mergătorului  ÃŽnainte glas 6: ÃŽnger din pântece neroditor ai ieÅŸit Botezătorule..., Åži acum a Praznicului, glas 2: Astăzi Hristos a venit la Iordan... Apoi Doxologia cea mare ÅŸi după Sfinte Dumnezeule...  punem Troparul Mergătorului ÃŽnainte, Slavă... Åži acum... a Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Apoi Ceasul 1, la care punem Troparul Praznicului, Slavă... al Mergătorului ÃŽnainte, Åži acum... al Născătoarei Ceasului, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Praznicului ÅŸi celelalte asemenea. Apoi facem Otpustul cel final.

La Liturghie punem Fericirile din Canonul Praznicului, de la Cântarea a treia, pe patru ÅŸi din Canonul Mergătorului ÃŽnainte, de la Cântarea a ÅŸasea, pe patru. După Vohod punem Cântarea: MântuieÅŸte-ne pe noi Fiul lui Dumnezeu Cel ce-n Iordan   Te-ai botezat de la Ioan pe noi cei ce-Å£i cântăm Å¢ie Aliluia... (Cântarea aceasta o cântăm până la Odovania Praznicului), apoi Troparul Praznicului ÅŸi al Mergătorulkui ÃŽnainte, Slavă... Condacul Mergătorului ÃŽnainte, Åži acum... al Praznicului. Prochimenul glas 7: Veseli-se-va dreptul de Domnul...,cu Stihul: Auzi Dumnezeule glasul meu... Apostolul se pune de la Fapte: ÃŽn zilele acelea fost-a când era Apolo în Corint..., Aliluia  glas 5: Lumina a răsărit dreptului..., cu Stihul: VeseliÅ£i-vă drepÅ£ilor întru Domnul... Evanghelia de la Ioan: ÃŽn vremea aceea văzut-a Ioan pe Iisus venind spre dânsul ÅŸi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii... Priceasna: Arătatu-s-a darul lui Dumnezeu... ÅŸi altă Priceasna:  ÃŽntru pomenirea veÅŸnică...

Se cuvine să ştim: că de se va întâmpla Soborul Sfântului Ioan Mergătorul Înainte Duminică, atunci cântăm Slujba Mergătorului Înainte după cum se cântă şi Slujba Soborului Născătoarei de Dumnezeu, mai întâi a Învierii, apoi a Praznicului şi a Mergătorului Înainte, după cum s-a arătat în ziua a doua, după Naşterea Domnului Hristos adică pe douăzeci şi şase Decembrie, atunci când s-a sărbătorit şi ziua Sfinţilor Drepţilor Dumnezeieştilor Părinţi, când s-a arătat rânduiala de Slujbă, dacă va fi pomenirea lor Duminică.

La Utrenie se citeşte Tâlcuirea Evangheliei celei după Botez, apoi a Duminicii celei de rând, iar dacă este aceiaşi Evanghelie, atunci la Utrenie se citeşte numai o Evanghelie adică a Duminicii celei de după Botez.

 Se cuvine să ÅŸtim: Că de se va întâmpla după Praznicul Botezului Domnului Hristos Duminică, adică Odovania Praznicului să fie Duminică, atunci toată Slujba se va pune aÅŸa cum  s-a pus seara ÅŸi dimineaÅ£a în ziua a paisprezecea a lunii Septembrie.

 

SÂMBĂTĂ DUPĂ BOTEZUL DOMNULUI

Punem Prochimenul, Aliluia  ÅŸi Priceasna Praznicului. Apostolul din Cartea cea către Efeseni: FraÅ£ilor întăriÅ£i-vă întru Domnul..., Evanghelia de la Matei: ÃŽn vremea aceea a fost dus Iisus în pustie...

Se cuvine să ÅŸtim: că de se va întâmpla Soborul Mergătorului ÃŽnainte Sâmbătă, atunci punem Prochimenul Praznicului ÅŸi al Mergătorului ÃŽnainte, iar Apostolul ÅŸi  Evanghelia se citesc mai întâi ale Sâmbetei celei după Botezul Domnului ÅŸi după aceea a Mergătorului ÃŽnainte. Priceasna: Arăta-tu-s-a darul lui Dumnezeu... ÅŸi altă Priceasnă: ÃŽntru pomenire veÅŸnică... Åži Sămbătă cântăm la Liturghie ÅŸi Priceasna SfinÅ£ilor care au Slujbă la Liturghie.

 

DUMINICÄ‚ DUPÄ‚ BOTEZUL DOMNULUI

La Liturghie punem Prochimenul glas 1: Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am nădăjduit întru Tine..., cu Stihul: BucuraÅ£i-vă drepÅ£ilor întru Domnul... ÅŸi apoi Prochimenul  Praznicului. Iar dacă se va întâmpla vreun Sfânt să aibă Prochimen, Apostol ÅŸi Evanghelie la Liturghie, atunci se lasă Prochimenul Praznicului ÅŸi Priceasna, ÅŸi se pune Apostolul din Cartea cea către Efeseni: FraÅ£ilor unul oriÅŸicare dintre noi..., apoi Aliluia  glas 5: Milele Tale Doamne în veac...  Evanghelia de la Matei: ÃŽn vremea aceea a zis Iisus că Ioan a fost prins...  Priceasna: Arătatu-s-a darul lui Dumnezeu... ÅŸi altă Priceasna: LăudaÅ£i pe Domnul...

Se cuvine să ştim ce Evanghelie se cuvine să se citească în Duminica care vine. Pentru aceasta se cuvine a cerceta cu deamănuntul când este Lasatul secului de carne, adică în a câta zi a lunii Iar după ce se vede aceasta trebuie să ne întoarcem înapoi prin Duminici, de la Duminica Lăsatului Sec de Carne, la Duminica Fiului Risipitor, la Duminica Vameşului şi a Fariseului, la Duminica lui Zaheu şi celelalte care sunt în mijloc, până la Duminica care este lângă Duminica de după Botezul Domnului, şi acea Evanghelie trebuie să o citim, la fel se va face şi cu Apostolul.

 

ÎN ZIUA A OPTA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU GHEORGHIE HOZEVITUL ŞI A CUVIOASEI MAICII NOASTRE DOMINICA ŞI A LUI EMILIAN MĂRTURISITORUL

 Seara la Vecernie după Psalmul cel obiÅŸnuit, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiriae Cuviosului glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz... ÅŸi trei ale Cuvioasei acelaÅŸi glas, Podobia: Dat-ai semn..., Slavă... Åži acum... a Praznicului glas 1: Cela ce îmbracă cerul cu nori... La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 6, Podobia: ÃŽngereÅŸtile puteri..., cu Stihurile lor, Slavă... Åži acum... a Praznicului glas 2: La râul Iordanului văzându-Te pe Tine Ioan... Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după Tatăl nostru...  punem Troparul Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de trei ori). După obiÅŸnuitele Catisme punem Sedelnele Praznicului, apoi Psalmul 50. Punem primul Canon al Praznicului, cu Irmosul, pe ÅŸase, Irmosul, punându-se de câte două ori, apoi Canonul Cuviosului pe patru, glas 4 ÅŸi al Cuvioasei pe patru, glas 2. După Cântarea a treia punem Condacul Cuviosului glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi...; Lumină prealuminoasă te-ai arătat Gheorghe... ÅŸi Sedealna glas 5, Podobia: Cuvântul cel împreună fără de început..., Slavă... a Cuvioasei glas 4, Podobia: Degrab ne întâmpină..., Åži acum a Praznicului acelaÅŸi glas ÅŸi aceeaÅŸi Podobie. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului, ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda Praznicului (de două ori). La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 2, Podobia: Casa Efratului..., Slavă... Åži acum... a Praznicului acelaÅŸi glas, însuÅŸi glasul: Văzutu-Te-au apele Dumnezeule..., apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după Tatăl nostru...  punem Troparul Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile le punem după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie punem Fericirile Praznicului, de la Cântarea întâi a celor două Canoane, pe şase. Priceasna se pune a Praznicului.

 

ÎN ZIUA A NOUA POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC POLIEUCT

La Vecernie punem trei Stihiri ale Praznicului glas 8, Podobia: Doamne de ai ÅŸi stătut... ÅŸi  trei ale Cuviosului glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti..., Slavă... a Cuviosului glas 1, însuÅŸi glasul: OÅŸtile îngerilor astăzi dănÅ£uiesc..., Åži acum... a Praznicului glas 2: Astăzi făcătorul cerului ÅŸi al pământului... Apoi la Stihoavna punem  Stihirile Praznicului glas 6, Podobia: A treia zi ai înviat..., Slavă... Åži acum... glas 4: Cel ce Te îmbraci cu lumina ca ÅŸi cu o haină... Apoi Acum slobozeÅŸte... ÅŸi celelalte, iar după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 4: Mucenicul Tău Doamne..., Slavă... Åži acum... al Praznicului,  Ecteniile ÅŸi Otpustul.

 La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului ( de două ori ), Slavă... al Sfântului, Åži acum al Praznicului. După obiÅŸnuitele Catisme punem Sedelnele Praznicul, Citirea ÅŸi Psalmul 50. Punem al doilea Canon al Praznicului, cu Irmosul, pe opt, Irmoasele punându-se de două ori,  apoi Canonul Sfântului pe patru, glas 8. După Cântarea a treia punem Condacul Sfântului glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi..; Mântuitorul plecându-ÅŸi capul în Iordan a zdrobit capetele balaurilor, iar capul lui Polieuct  tăindu-se pe înÅŸelătorul l-a luminat...., apoi Icosul ÅŸi Sedealna glas 5, Podobia: Cuvântul cel împreună fără de început..., Slavă... Åži acum... a Praznicului. AcelaÅŸi glas ÅŸi aceeaÅŸi Podobie. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului, ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda  Sfântului, Slavă... Åži acum... a Praznicului. La Stihoavna punem Stihirile Praznicului glas 6, Podobia: ÃŽngereÅŸtile puteri..., Slavă... Åži acum... a Praznicului acelaÅŸi glas ÅŸi aceeaÅŸi Podobie. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeul... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile le punem după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie punem  Fericirile Praznicului, de la Cântarea a patra pe ÅŸase. Priceasna se pune a  Praznicului.

Tot întru această zi pomenirea celui întru Sfinţi Părintelui nostru Filip Mitropolitul Moscovei şi a toată Rusia. Slujba lui se săvârşeşte unde se află Moaştele lui.

 

ÎN ZIUA A ZECEA POMENIREA CELUI ÎNTRE SFINŢI A PĂRINTELUI NOSTRU GRIGORIE EPISCOPUL NISEI ŞI A CUVIOSULUI DOMETIAN EPISCOPUL MELETIEI ŞI A CUVIOSULUI MARCHIAN PREOTUL ŞI ICONOMUL BISERICII CELEI MARI (A CONSTANTINOPOLULUI)

Seara la Vecernie după obiÅŸnuitul Psalm de seară, la:  Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale lui Grigorie glas 5, Podobia: Cuvioase părinte... ÅŸi trei ale Sfântului Dometian glas 1, Podobia: Prea lăudaÅ£ilor Mucenici..., Slavă... a Sfântului Grigorie glas 4: Cuvântul înÅ£elepciunii cu fapta bună cea neapropiată    împodobindu-l..., Åži acum a Praznicului acelaÅŸi glas: Tremura mâna Botezătorului când S-a atins de preacuratul creÅŸtetul Tău...  La Stihoavna punem Stihirile Praznicului glas 2, Podobia: Casa Efratului..., Slavă... a Sfântului Grigorie glas 4: Viaţă Dumnezeiască ducând, cu vederea fapta o ai strălucit..., Åži acum a Praznicului acelaÅŸi glas: Pe tine cel ce cu Duh ÅŸi cu Foc curăţeÅŸti păcatele lumii..., Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparele SfinÅ£ilor glas 4: Dumnezeul PărinÅ£ilor noÅŸtrii..., Åži acum al Praznicului apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul..., punem Troparul Praznicului (de două ori ), Slavă... al SfinÅ£ilor,  Åži acum al Praznicului. Apoi obiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Praznicului, Citirea ÅŸi Psalmul 50. Punem primul Canon al Praznicului cu Irmosul, pe ÅŸase, Irmosul, se pune de câte două ori ÅŸi apoi Canonul Sfântului Grigore pe patru, glas 5 ÅŸi al Sfântului Dometian pe patru, glas 1. După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului, apoi Condacul Sfântului Grigorie glas 2, Podobia: Născătoarea de Dumnezeu cea întru rugăciuni...; Dumnezeiescul Ierarh al bisericii..., apoi Icosul ÅŸi Sedealna Sfântului Grigorie glas 3, Podobia: Pentru mărturisirea..., Slavă... a Cuviosului Dometian glas 1, Podobia: Piatra fiind pecetluită de Iudei..., Åži acum a Praznicului, aceeaÅŸi Podobie. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul Sfântului Grigorie glas 1, Podobia: Ceată îngerească...; Cu ochiul sufletului priveghind Ierarhe..., apoi Icosul ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda  Sfântului Grigorie, Slavă... Åži acum... a Praznicului. La Stihoavna punem Stihirile Praznicului glas 2, Podobia: Casa Efratului..., Slavă... a Sfântului Grigorie glas 1: Luptătorul cel preaviteaz al dreptei credinÅ£e..., Åži acum a Praznicului glas 8: Doamne vrând să împlineÅŸti... Apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor, Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile se pun  după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie punem  Fericirile Praznicului, de la Cântarea a cincea, pe patru ÅŸi ale Cuviosului  Grigore, de la Cântarea a ÅŸasea, pe patru. Apoi se pune toată cealaltă parte a Slujbei cum s-a pus ÅŸi în ziua a ÅŸaptesprezecea a lunii Noiembrie. Iar Slujba Preacuviosului Marchian se cântă la Pavecerniţă.

Tot într-această zi pomenirea Preacuviosului Pavel Comelski cel de la râul Robiorii. Soborul său se săvârşeşte în Mănăstirea sa.

 

ÃŽN ZIUA A UNSPREZECEA POMENIREA  PREA CUVIOSULUI PÄ‚RINTELUI NOSTRU TEODOSIE CEL MARE ÃŽNCEPÄ‚TORUL VIEÅ¢II DE OBÅžTE

Seara după obiÅŸnuitul Psalm de seară cântăm: Fericit bărbatul... prima Slavă... La  Doamne strigat-am... punem Stihirile pe ÅŸase, glas 5, Podobia: Cuvioase părinte..., Slavă...  glas 2: Cuvioase părinte ca pe o cetate a Dumnezeului celui viu..., Åži acum a Praznicului: Plecatu-Å£i-ai capul...  Vohodul, apoi Prochimenul zilei ÅŸi trei Citiri cele ale CuvioÅŸilor. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 4, Podobia: Dat-ai semn..., cu Stihurile ei, Slavă... glas 8: MulÅ£imile monahilor..., Åži acum a Praznicului: OÅŸtile îngereÅŸti sau spăimântat... Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru punem Troparul Sfântului glas 8: Cu Curgerile lacrimilor Tale..., Slavă... Åži acum... al Praznicului ÅŸi Otpustul.

  La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă... al Sfântului, Åži acum al Praznicului. Apoi obiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele  Praznicului, Citirea ÅŸi Polieleul cu Stihirile Mărimurilor Sfântului. Apoi Sedealna glas 3, Podobia: Pentru mărturisirea credinÅ£ei..., care se pune de două ori, apoi Slavă... Åži acum... a Praznicului ÅŸi Citirea. Apoi primul Antifon  glas 4 ÅŸi Prochimenul glas 4: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui..., cu Stihul: Ce voi răsplăti Domnului...  Apoi: Toată suflarea... ÅŸi Evanghelia de la Luca: ÃŽn vremea aceea a stat Iisus la loc ÅŸes..., Psalmul 50 ÅŸi Stihira Sfântului     glas 6: Cuvioase părinte în tot pământul a ieÅŸit.... Se pune al doilea Canonul Praznicului cu Irmosul, pe opt ÅŸi Canonul Sfântului pe ÅŸase, glas 2.  Catavasiile Praznicului: Fundul adâncului l-ai descoperit... După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului, Sedealna Sfântului glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu ...(de două ori), Slavă... Åži acum... a Praznicului (de două ori) ÅŸi Citirea. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul Sfântului glas 8, Podobia: Apărătoare Doamnă...; Răsădit fiind în curÅ£ile Domnului Tău..., apoi Icosul ÅŸi citim Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda  Sfântului (de două ori ), Slavă... Åži acum... a Praznicului. La Laude punem Stihirile Sfântului pe patru, glas 5, Podobia: Bucură-te cămara pustnicilor...., Slavă... glas 2: Scară a faptelor bune..., Åži acum a Praznicului acelaÅŸi glas: Astăzi Hristos a venit la Iordan să se boteze... Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule..., punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... a Praznicului, Ectenia ÅŸi Otpustul. Ceasul 1,  la care punem Troparul Praznicului, Slavă... al Sfântului, Åži acum... al Născătoarei Ceasului. Iar după Sfinte Dumnezeule...  punem Condacul Praznicului ÅŸi al Sfântului. La celelalte Ceasuri punem aceste Tropare schimbându-le, apoi Otpustul cel final.

 La Liturghie punem Fericirile din Canonul Praznicului, de la Cântarea a ÅŸasea, pe patru ÅŸi din Canonul Sfântului, de la Cântarea a ÅŸasea, tot pe patru. Prochimenul glas 7: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui..., cu  Stihul: Ce vom răsplăti Domnului... Apostolul din Cartea cea către Corinteni: FraÅ£ilor, Dumnezeu care a zis să lumineze dintru întuneric lumină..., Aliluia glas 6: Fericit bărbătul care se teme de Domnul... , cu Stihul: Puternică pe pământ va fi sămânÅ£a lui... Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul: Toate îmi sunt date Mie de la Tatăl Meu... Apoi Priceasna: ÃŽntru pomenire veÅŸnică va fi dreptul...

 

 

TREBUIE SĂ ŞTIM ŞI ACEASTA: CUM VA CĂDEA DUMINICA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI

Duminica Vameşului şi a Fariseului poate începe din ziua a unsprezecea a lunii Ianuarie, cea după Praznicul Arătării Domnului, cu Pomenirea Prea Cuviosului Părintelui nostru Grigorie şi poate merge până în ziua a cincisprezecea a lunii Februarie, în funcţie de data Paştelui.

Deci se cuvine să ÅŸtim: că dacă se va întâmpla Duminica VameÅŸului ÅŸi a Fariseului în ziua a unsprezecea a lunii Ianuarie Slujba Prea Cuviosului Teodosie se cântă în altă zi, când va socoti cel mai mare. Atunci Sâmbătă seara la Vecernia cea mică punem Stihirile ÃŽnvierii,  ÅŸi ale Născătoarei de Dumnezeu din Octoih. La Vecernia cea mare după Psalmul cel obiÅŸnuit cântăm: Fericit bărbătul care se teme de Domnul..., toată Catisma. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii, o Stihiră a lui Anatolie ÅŸi trei ale Praznicului, ale aceleiaÅŸi zile, apoi punem două Stihiri Samoglasnice ale Triodului, glas 1, repetându-o pe prima, Slavă... a Triodului glas 8: AtotÅ£iitorule Doamne..., Åži acum... a Născătoarei   glasului de rînd. Vohodul ÅŸi Prochimenul zilei. La Litie punem Stihirile Praznicului ale Stihoavnei Vecerniei, aceleiaÅŸi zile ÅŸi ale Utreniei, Slavă... Åži acum... a Triodului glas 3. La Stihoavnă punem Stihirile ÃŽnvierii după Alfavita, Slavă... a Praznicului, Åži acum... a Triodului. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după Tatăl nostru punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară bucură-te...( de două ori) ÅŸi al Praznicului (o dată). Urmează Binecuvântarea pâinilor, apoi: Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori  ) ÅŸi Psalmul 33:BogaÅ£ii au sărăcit..., care se cântă ÅŸi Citirea  (Iar dacă nu este Priveghere după Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi Tatăl nostru punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... Åži acum... al Praznicului ÅŸi Otpustul).

La Pavecerniţă după: Cuvine-se să te fericim... ÅŸi după Tropar punem Condacul  Praznicului, Slavă... Åži acum... al Triodului.

 La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnvierii (de două ori), Slavă... Åži acum.... al Praznicului. După Catisme punem Sedelnele  ÃŽnvierii, cu Stihira Născătoarei lor ÅŸi apoi Citire din Tâlcuirea  Evangheliei Duminicii celei după Botez. După: FericiÅ£i cei fără de prihană... punem Troparele ÃŽnvierii: Soborul îngeresc..., apoi Ipacoiul glasului ÅŸi Citirea din Tâlcuirea Evangheliei Duminicii VameÅŸului ÅŸi a Fariseului. Apoi Antifoanele ÅŸi Prochimenul    glas 8, Evanghelia ÃŽnvierii ÅŸi: ÃŽnvierea lui Hristos văzând...  Punem Psalmul 50, după care urmează Slavă... glas 8: UÅŸile pocăinÅ£ei deschide-le mie..., Åži acum a Născătoarei: ÃŽn cărările mântuirii.... ÅŸi Stihul: MiluieÅŸte-mă Dumnezeule..., cu Stihira:  La mulÅ£imea faptelor mele celor rele.... Apoi se pune Rugăciunea cea obiÅŸnuită: MântuieÅŸte Dumnezeule poporul Tău...  Se pune Canonul învierii cu Irmosul, pe patru, apoi Canonul Praznicului tot pe patru ÅŸi al Triodului pe ÅŸase. Catavasiile Praznicului. După Cântarea a treia punem Condacul, Icosul Praznicului ÅŸi Sedealna Praznicului ÅŸi a zilei celei de rând, Slavă... Åži acum... a Triodului. După Cântarea a ÅŸasea se pune Condacul ÅŸi Icosul Triodului. La Cântarea a noua cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., apoi după Cântarea a noua punem Luminânda  ÃŽnvierii, Slavă... a Praznicului,  Åži acum a Triodului. La Laude punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii, apoi trei ale Praznicului ÅŸi două ale Triodului glas 3 cu Stihurile: Primul Stih:    Scoală-Te Doamne Dumnezeul meu... ÅŸi Stihira: Deosebirea vameÅŸului ÅŸi a fariseului..., (de două ori); al doilea Stih: Mărturisi-mă-voi Å£ie Doamne..., cu Stihira: Glasul cel mult lăudat al fariseului..., Slavă... glas 8: Pe fariseul carele cu laudele cele din lucruri se îndrepta pe sine..., Åži acum: Preabinecuvântată eÅŸti...  Apoi Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem numai Troparul ÃŽnvierii. Ecteniile ÅŸi Otpustul. Urmează obiÅŸnuita Litie, care se face în Pridvor, la care cântăm Sithira Evangheliei. Punem apoi Ceasul 1. La Ceasuri punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al Praznicului, Åži acum al Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru... punem Condacul Praznicului ÅŸi Otpustul cel desăvârÅŸit. La fel facem ÅŸi la celelalte Ceasuri, la care zicem Troparul ÃŽnvierii ÅŸi al Praznicului, iar Condacele Praznicului ÅŸi al Triodului le zicem schimbându-le.

 La Liturghie punem Fericirile glasului, pe patru, apoi ale Praznicului, de la Cântarea cea de rând, pe patru ÅŸi ale Triodului de la Cântarea a ÅŸasea, pe patru. După Vohod punem Troparul ÃŽnvierii ÅŸi al Praznicului, Slavă... Condacul Praznicului, Åži acum... al Triodului. Prochimenul Duminicii celei după Botez ÅŸi al Praznicului. Apostolul ÅŸi Evanghelia le punem întâi ale Duminicii celei de după Botez, apoi ale Dumnicii VameÅŸului ÅŸi a Fariseului. Priceasna: LăudaÅ£i pe Doamnul din ceruri... ÅŸi  a Praznicului: Arătatu-s-a darul lui Dumnezeu...

Tot într-această zi pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Mihail al Kaovskăi Făcătorul de minuni al Novogorodului. Soborul lui se săvârşeşte în Mănăstirea lui şi în Bisericile care-i poartă Hramul.

 

ÃŽN ZIUA A DOISPREZECEA POMENIREA SFINTEI MUCENIÅ¢E TATIANA

La Vecernie punem trei Stihiri ale Praznicului glas 8, Podobia: Doamne de ai şi stătut înaintea divanului... şi trei ale Sfintei glas 2, Podobia: Când de pe lemn..., Slavă... Şi acum... a Praznicului glas 5: Văzându-te pe tine toată firea pământenilor, trimis înainte... La Stihoavna punem Stihirile Praznicului glas 6, Podobia: Îngereştile puteri..., Slavă... Şi acum... a Praznicului, acelaşi glas: Să cântăm credincioşii... Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru punem Troparul Praznicului, Ecteniile şi Otpustul.

 La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de trei ori). După obiÅŸnuitele Catisme punem Sedelnele Praznicului ÅŸi Psalmul 50. Punem primul Canon al Praznicului , cu Irmosul, pe opt ÅŸi al Sfintei, pe patru, acelaÅŸi glas. După Cântarea a treia punem Condacul Sfintei glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi...; Luminat-ai strălucit întru pătimirea Ta..., apoi Sedealna Sfintei glas 1, Podobia: Mormântul Tău..., Slavă... Åži acum... a Praznicului, aceeaÅŸi Podobie. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului. După Cântarea a noua punem Luminânda  Praznicului, (de două ori). La Stihoavna punem Stihirile Praznicului glas 6, Podobia: ÃŽngereÅŸtile puteri..., Slavă... Åži acum...: O cea mai presus de minte Dumnezeiasca iconomie...  Apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile se fac după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie punem Feririle Praznicului de la Cântarea a şaptea, pe şase. Priceasna Praznicului: Arătatu-s-a darul lui Dumnezeu...

Tot într-această zi Pomenirea Sfântului Părintelui nostru Sava Arhiepiscopul Serbilor. Soborul lui se săvârşaşte unde se află Moaştele lui sau în Biserica care-i poartă hramul .

 

 

ÃŽN ZIUA A TREISPREZECEA POMENIREA SFINÅ¢ILOR MUCENICI ERMIL ÅžI STRATONIC. TOT ÃŽNTR-ACEASTÄ‚ ZI SE FACE SLUJBA SFINÅ¢ILOR PÄ‚RINÅ¢I  CELOR UCIÅžI ÃŽN SINAI ÅžI ÃŽN RAIT

 La Vecernie după Psalmul cel de seară ÅŸi după obiÅŸnuita Catismă, la:  Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Mucenicilor glas 4, Podobia: Dat-ai semn... ÅŸi trei ale Cuviosului glas 8, Podobia: Ce vă vom numi pe voi SfinÅ£ilor..., Slavă... glas 8: CuvioÅŸii PărinÅ£i cugetând ziua în legea Domnului..., Åži acum a Praznicului acelaÅŸi glas: Doamne vrând să împlineÅŸti... La Stihoavna punem Stihirile Praznicului glas 2, Podobia: Casa Efratului..., Slavă... a CuvioÅŸilor: VieÅ£uind viaţă întocmai cu îngerii..., Åži acum... a Praznicului acelaÅŸi glas: OÅŸtile îngereÅŸti s-au spăimântat... Apoi: Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Mucenicilor glas 4: Mucenicii Tăi Doamne..., Slavă... al PărinÅ£ilor acelaÅŸi glas: Dumnezeul PărinÅ£ilor noÅŸtri..., Åži acum al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

 La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (o dată) ÅŸi Troparul Mucenicilor (o dată), Slavă... al CuvioÅŸilor, Åži acum... al Praznicului. ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele  Praznicului , Citirea  ÅŸi Psalmul 50. Punem al doilea Canon al Praznicului, cu Irmosul, pe ÅŸase, apoi Canonul Mucenicilor pe patru, glas 8 ÅŸi  Canonul CuvioÅŸilor pe patru, glas 4. După Cântarea a treia punem Condacul PărinÅ£ilor glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...; De certurile lumeÅŸti aÅ£i fugit..., apoi Icosul ÅŸi Sedealna Mucenicilor glas 1, Podobia: Mormântul Tău..., Slavă... a PărinÅ£ilor glas 4, Podobia: Degrab ne-ntâmpină..., Åži acum... a Praznicului, acelaÅŸi glas ÅŸi aceeaÅŸi Podobie. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului. După Cântarea a noua punem Luminânda SfinÅ£ilor PărinÅ£i, Slavă...Åži acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 6, Podobia: ÃŽngereÅŸtile puteri..., Slavă... a SfinÅ£ilor glas 8: FericiÅ£i sunteÅ£i CuvioÅŸilor Mucenici..., Åži acum... a Praznicului, acelaÅŸi glas: Astăzi făptura se luminează... Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Mucenicilor, Slavă... al PărinÅ£ilor, Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul.  Ceasurile se pun după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie punem Fericirile Praznicului, de la Cântarea a opta, pe patru ÅŸi ale PărinÅ£ilor, de la Cântarea a ÅŸasea, pe patru. Prochimenul glas 7: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui..., cu Stihul: Ce vom răsplăti Domnului... Apostolul din Cartea cea către Romani: FraÅ£ilor, ÅŸtim că celor ce iubesc pe Dumnezeu..., Aliluia  glas 4: Strigat-au drepÅ£ii...  Evanghelia de la Luca: ÃŽn vremea aceea stătea Iisus la loc ÅŸes...,  Priceasna: BucuraÅ£i-vă drepÅ£ilor întru Domnul...

 

ÎN ZIUA A PAISPREZECEA POMENIREA PREACUVIOŞILOR PĂRINŢI CELOR UCIŞI ÎN SINAI ŞI ÎN RAIT

Slujba Sfinţilor Părinţi se cântă în ziua a treisprezecea, iar în această zi se săvârşeşte Odovania Praznicului Sfintei Dumnezeieştii Arătări şi se face toată Slujba aşa cum s-a făcut şi la Botezul Domnului, atât seara cât şi dimineaţa, în afară de Vohod, de Paremii, de Polieleu şi de Antifoanele Liturghiei. De asemeni Citirea o facem din Viaţa Sfinţilor Părinţi, iar la masă citim Istoria Monahului Amonie cea pentru Sfinţii Părinţi.

Se cuvine să ştim: că de se va întâmpla Odovania Praznicului Arătării Domnului Duminică, înainte de Duminica Vameşului şi a Fariseului, atunci:

Sâmbătă seara la Vecernia cea mică, la: Doamne strigat-am... punem Stihirile ÃŽnvierii, Slavă...Åži acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihira ÃŽnvierii (o dată) ÅŸi Stihoavna Praznicului, a Vecerniei celei mari, cu Stihurile ei, Slavă...Åži acum... a Praznicului: Astăzi Hristos vine la Iordan..., (care este scris la Laude). Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă...Åži acum... al Praznicului, Ectenia cea mică ÅŸi Otpustul.

La Vecernia cea mare după Psalmul cel obişnuit şi după Catismă, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Învierii, una a lui Anatolie şi şase ale Praznicului, cele cântate în ziua Praznicului, Slavă... a Praznicului, Şi acum... a Născătoarei glasului. La Litie punem Stihirile Învierii, Slavă...Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Învierii, Slavă...Şi acum... a Praznicului. Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (de două ori) şi Troparul Praznicului (o dată), cele care se pun la Binecuvântarea pâinilor. Apoi Citire din Faptele Apostolilor, şi dacă nu este Priveghere, după Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi Tatăl nostru... punem Troparul Învierii, Slavă...Şi acum... al Praznicului şi Otpustul.

La Pavecerniţă după: Cuvine-se să te fericim... şi Tatăl nostru... punem Condacul Praznicului şi celelalte.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnvierii  (de două ori), Slavă...Åži acum... al Praznicului. După Catisme punem Sedelnele ÃŽnvierii, cu Stihira Născătoarei lor ÅŸi Citirea: FericiÅ£i cei fără de prihană... Punem apoi Troparele ÃŽnvierii: Soborul îngeresc... ÅŸi Ipacoiul glasului. Antifoanele ÅŸi Prochimenul le punem ale glasului, apoi Toată suflarea, Evanghelia ÃŽnvierii,  ÃŽnvierea lui Hristos văzând... ÅŸi Psalmul 50, cu Stihira ÃŽnvierii. Se pune Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul, pe patru, apoi al Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul, pe doi ÅŸi amândouă Canoanele Praznicului cu Irmoasele pe opt. Catavasiile Praznicului. După Cântarea a treia punem Condacul, Icosul ÅŸi Ipacoiul Praznicului, apoi Citirea Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul ÃŽnvierii, ÅŸi citim Sinaxarul. La Cântarea a noua cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., apoi după Cântarea a noua punem Luminânda ÃŽnvierii, Slavă...Åži acum... a Praznicului. La Laude punem Stihirile ÃŽnvierii, pe patru ÅŸi ale Praznicului, pe patru, cu cea de la Slavă..., cu Stihurile lor,  Slavă... Stihira ÃŽnvierii,  Åži acum... Preabinecuvântată eÅŸti... Apoi Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem numai Troparul ÃŽnvierii, Ecteniile ÅŸi Otpustul. La Ceasul 1 se face obiÅŸnuita ieÅŸire în pridvor, după care se citeÅŸte ÃŽnvăţătura Sfântului  Teodor Studitul ÅŸi Otpustul cel desăvârÅŸit. La Ceasuri punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al Praznicului, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru..., Condacul Praznicului ÅŸi al ÃŽnvierii le zicem schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile ÃŽnvierii, pe ÅŸase ÅŸi ale Praznicului de la Cântarea a noua, a amândurora Canoanelelor, pe patru. După Vohod punem Troparul ÃŽnvierii ÅŸi al Praznicului, Slavă... Condacul ÃŽnvierii, Åži acum... al Praznicului. Prochimenul, Apostolul ÅŸi Evanghelia le punem ale Duminicii celei de rând, apoi Aliluia  ÅŸi Priceasna Praznicului ÅŸi Priceasna zilei.

Se cuvine să reÅ£inem ÅŸi următoarea învăţătură: Dacă se va întâmpla în ziua a paisprezecea a  lunii Ianuarie să fie Duminica VameÅŸului ÅŸi a Fariseului, atunci la Odovania Praznicului cântăm Slujba ÃŽnvierii, împreună cu a Triodului ÅŸi a Praznicului. Sâmbătă seara la Vecernia cea mică punem Stihirile ÃŽnvierii pe patru, Slavă... Åži acum... a Născătoarei glasului, a Vecerniei celei mici. La Stihoavnă punem Stihira ÃŽnvierii (o dată) ÅŸi Stihira Praznicului (o dată), de la Stihoavna Vecerniei celei mari, cu Stihurile ei, Slavă...Åži acum... glas 2: Astăzi Hristos vine la Iordan să se boteze..., care este scris la Laude. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul ÃŽnvierii,  Slavă...Åži acum... al Praznicului, Ectenia cea mică ÅŸi Otpustul.

La Vecernia cea mare după Psalmul cel de început cântăm: Fericit bărbatul..., toată Catisma. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii glasului de rând ÅŸi trei ale Triodului, împreună cu cea de la Slavă..., apoi patru ale Praznicului, cele cântate la ziua Praznicului, Slavă... a Praznicului, Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii a glasului de rând. Vohodul ÅŸi Prochimenul  zilei. La Litie punem Stihirile Praznicului ÅŸi ale Triodului glas 3, Samoglasnica: Glasul cel mult lăudat..., Slavă...a Triodului, Åži acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile ÃŽnvierii, Slavă... a Triodului, Åži acum... a Praznicului. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (de două ori) ÅŸi al Praznicului (o dată). După Binecuvântarea pâinilor punem: Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori) ÅŸi Psalmul 33 ÅŸi Citirea. Iar dacă nu este Priveghere, după Acum slobozeÅŸte... ÅŸi Tatăl nostru...punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă...Åži acum... al Praznicului ÅŸi Otpustul.

La Pavecerniţă după: Cuvine-se să Te fericim... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Condacul Praznicului,  Slavă...Åži acum... al Triodului.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnvierii  (de două ori), Slavă...Åži acum... al Praznicului. După Catisme punem Stihirile ÃŽnvierii, cu Stihira Născătoarei lor ÅŸi Citire din Tâlcuirea Evangheliei. Apoi: FericiÅ£i cei fără de prihană... ÅŸi Troparele ÃŽnvierii: Soborul ÃŽngeresc..., Ipacoiul glasului ÅŸi Citire. Antifoanele ÅŸi Prochimenul le punem ale glasului apoi Evanghelia  ÃŽnvierii, ÃŽnvierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50, Slavă... glas 8: UÅŸile pocăinÅ£ei..., Åži acum... ÃŽn cărările mântuirii..., apoi MiluieÅŸte-mă Dumnezeule... ÅŸi Stihira: La mulÅ£imea faptelor mele celor rele... Punem Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul, pe patru, al Triodului pe patru ÅŸi amândouă Canoanele Praznicului,  pe ÅŸase. Catavasiile Praznicului. După Cântarea a treia punem Condacul, Icosul ÅŸi Sedealna Triodului, Slavă...Åži acum... a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul  ÅŸi Icosul Praznicului. La Cântarea a noua nu cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., iar după Cântarea a noua punem Luminânda ÃŽnvierii,  Slavă... a Triodului, Åži acum... a  Praznicului. La Laude punem Stihirile ÃŽnvierii, pe patru ÅŸi ale Praznicului, cu cea de la Slavă..., tot patru, cu Stihurile ei, Slavă... a Triodului glas 8, însuÅŸi glasul: Pe fariseul cel ce se îndrepta pe sine cu laudele cele din lucruri l-ai orânduit Doamne..., Åži acum...: Preabinecuvântată eÅŸti Născătoare de Dumnezeu Fecioară... Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... ÅŸi celelalte punem numai Troparul ÃŽnvierii, apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul. Urmează Ceasul 1, la care zicem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al Praznicului, Åži acum... al Născătoarei Ceasului. După Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Triodului. La fel facem ÅŸi la Ceasul 3,  6 ÅŸi  9, la care punem Troparele ca ÅŸi la Ceasul 1, iar Condacele, ale Praznicului ÅŸi ale Triodului le zicem schimbându-le. Se face obiÅŸnuita ieÅŸire în pridvor, cântându-se Slavă...Åži acum..., Stihira Evangheliei, apoi ÃŽnvăţătura Sfântului Teodor Studitul ÅŸi Otpustul cel desăvârÅŸit.

La Liturghie punem Fericirile glasului, pe patru, apoi ale Triodului, de la Cântarea a treia, pe patru ÅŸi ale Praznicului, de la Cântarea a noua, pe patru. După Vohod punem Troparele ÃŽnvierii ÅŸi Troparul Praznicului, Slavă... Condacul Triodului, Åži acum... al Praznicului. Prochimenul glasului ÅŸi Prochimenul Praznicului. Apostolul ÅŸi Evanghelia zilei.  Priceasna: LăudaÅ£i pe Domnul din ceruri..., ÅŸi altă Priceasnă a Praznicului: Arătatu-Å£i-s-a darul lui Dumnezeu...

 

ÎN ZIUA A CINCISPREZECEA POMENIREA PREA CUVIOŞILOR PĂRINŢILOR NOŞTRI PAVEL TIBEUL ŞI IOAN COLIBAŞUL

La Vecernie punem Stihirile pe ÅŸase, trei ale lui Pavel glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti... ÅŸi trei ale Sfântului Ioan glas 2, Podobia: Când de pe lemn..., Slavă... a Sfântului Ioan glas 2: Lepădându-te de lume ÅŸi de cele ce sunt în lume..., Åži acum ... a Născătoarei.  La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului, Slavă... a lui Pavel glas 6: Cuvioase Părinte, în tot pământul a ieÅŸit vestea minunilor Tale..., Åži acum ... a Născătoarei. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule ÅŸi   după Tatăl nostru...  punem Troparul SfinÅ£ilor glas 4: Dumnezeul PărinÅ£ilor noÅŸtri..., Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul. 

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul SfinÅ£ilor (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei sau al Născătoarei Crucii. [Din această zi începem iarăşi să citim câte două Catisme ÅŸi câte două Sedelne ale Octoihului], iar la Vecernie punem Catisma a optsprezecea: Către Domnul când m-am necăjit... ÅŸi apoi Citire.  [Tot de astăzi începând zicem ÅŸi Cântările: Domnului să cântăm...]. Punem primul Canon al Octoihului, cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi două Canoane ale SfinÅ£ilor, pe opt: al lui Pavel glas 8 ÅŸi al lui Ioan glas 2. După Cântarea a treia punem Condacul Sfântului Pavel glas 3, Podobia: Fecioară astăzi...; Ca pe o lumină neapusă a soarelui celui gândit..., apoi Sedealna glas 1, Podobia: Mormântul Tău..., Slavă... a lui Ioan glas 3, Podobia: De frumuseÅ£ea..., Åži acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul Sfântului Ioan glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...; Iubind fericite sărăcia ceea ce nu se fură... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Sfântului Pavel, Slavă... a Sfântului Ioan, Åži acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului,  Slavă... a Sfântului Pavel glas 8: MulÅ£imile monahilor..., Åži acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor,  Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.  Ceasurile după rânduiala lor.

La Liturghie  punem Fericirile din Canonul Sfântului Pavel, de la Cântarea a treia ÅŸi din Canonul Sfântului Ioan, de la Cântarea a ÅŸasea. Prochimenul glas 8:   Lăuda-se-vor CuvioÅŸii întru slavă...,  cu Stihul: CântaÅ£i Domnului cântare nouă... Apostolul din cartea cea către Galateni: FraÅ£ilor, roada Duhului..., Aliluia glas 6: Fericit bărbatul care se teme de Domnul...,  cu Stihul: Puternică pe pământ va fi sămânÅ£a lui...  Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul: Toate-Mi sunt date Mie de la Tatăl Meu...,  Priceasna: ÃŽntru pomenire veÅŸnică...

Se cuvine să ÅŸtim: că începând din această zi se cântă Catavasiile:  Pământul cel roditor de adâncime..., până la Praznicul ÃŽntâmpinării Domnului. Tot de astăzi începem să citim Mijloceasurile în Biserică ÅŸi tot de astăzi se pune ÅŸi Canonul de Rugăciune al Născătoarei de Dumnezeu, care se cântă la Pavecerniţă. 

 

 

ÎN ZIUA A ŞAISPREZECEA ÎNCHINAREA CINSTITULUI LANŢ AL SFÂNTULUI APOSTOL PETRU VERHOVNICUL

Seara după Psalmul cel de seară ÅŸi după obiÅŸnuita Catismă, la: Doamne  strigat-am... punem Stihirile pe ÅŸase, glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă... glas 6: Astăzi temelia bisericii, Petru piatra credinÅ£ei..., Åži acum... Născătoare de Dumnezeu, tu eÅŸti viÅ£a cea adevărată... La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului, Slavă... glas 6: Iarăşi părtinitorul nostru cel cald..., Åži acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoare. Apoi Acum slobozeÅŸte...,  Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru ... punem Troparul glas 4: Roma ne-părăsind la noi ai venit..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului, cu Irmosul, pe opt ÅŸi Canonul Apostolului, pe ÅŸase. După Cântarea a treia  punem Condacul Sfântului glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...; Piatra Hristos, pe piatra credinÅ£ei..., apoi Sedealna glas 4:  Cel ce Te-ai înălÅ£at pe cruce..., (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul glas 2, Podobia: Pe Născătoarea de Dumnezeu cea întru rugăciuni neadormită...;  Pe cel mai mare ÅŸi mai întâi decât Apostolii..., apoi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Apostolului (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului, Slavă... glas 4: Cu întrebarea cea de trei ori..., Åži acum... a Născătoarei. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Apostolului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile după rânduiala lor.

La Liturghie punem Fericirile din Canonul Apostolului, de la Cântarea a treia ÅŸi a ÅŸasea, pe opt. Prochimenul glas 8: ÃŽn tot pământul..., cu Stihul: Cerurile vestesc slava lui Dumnezeu...  Apostolul de la Fapte: ÃŽn vremea aceea pus-a Irod împăratul mâinile..., Aliluia  glas 1: Mărturisi-vor cerurile minunile Tale, Doamne...  Evanghelia de la Ioan: ÃŽn vremea aceea arătatu-S-a pe Sine Hristos ucenicilor Săi după ce S-a sculat din morÅ£i ÅŸi a zis lui Simon Petru...,  Priceasna: ÃŽn tot pământul...

 

ÎN ZIUA A ŞAPTESPREZECEA POMENIREA PREACUVIOSULUI ŞI DE DUMNEZEU PURTĂTORULUI PĂRINTELUI NOSTRU ANTONIE CEL MARE

De voieÅŸte cel mai mare se face Priveghere.

La Vecernia cea mică punem Stihirile pe patru glas 2, Podobia: Când de pe lemn..., Slavă... glas 2: Pe îngerul cel pământesc..., Şi acum... a Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile glas 2, Podobia: Casa Efratului..., cu Stihurile ei, Slavă... Şi acum... a Născătoarei aceeaşi Podobie. Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 4: Râvnitorului Ilie cu obiceiurile urmând..., Slavă... Şi acum... al Născătoarei Învierii: Taina cea din veac ascunsă...,Ectenia şi Otpustul.

La Vecernia cea mare după Psalmul cel începător cântăm: Fericit bărbatul... Slavă... cea dintâi. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe opt, glas 4, Podobia: Cel ce de sus eÅŸti chemat..., Slavă... glas 6: Pe Cel după chip păzindu-l nevătămat..., Åži acum... a Născătoarei: Cine nu te va ferici pe Tine Preasfântă Fecioară..., Vohodul, apoi Prochimenul zilei ÅŸi se pun trei Citiri, cele ale CuvioÅŸilor. La Litie punem Stihira Hramului ÅŸi apoi trei Samoglasnice ale Sfântului pe glas 2, Slavă... glas 5: Cuvioase părinte, glasul Evangheliei auzind..., Åži acum... a Născătoarei:   Fericimu-te pe Tine Născătoare de Dumnezeu... La Stihoavnă punem Stihirile glas 5, Podobia: Bucură-te cămara pustnicilor..., cu Stihurile ei, Slavă... glas 8: MulÅ£imile monahilor..., Åži acum... Fecioară nenuntită... Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor (de două ori) ÅŸi: Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (o dată). Urmează Binecuvântarera pâinilor, apoi: Fie numele Domnului binecuvântatâ... (de trei ori), Psalmul 33 ÅŸi Citirea.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei: Taina cea din veac ascunsă... ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Sfântului (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei lor ÅŸi Citire. Apoi Polieleul, cu Stihirile Mărimurilor Sfântului ÅŸi Sedealna Sfântului glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi Cuvântul lui Dumnezeu... (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÅŸi Citirea. Punem primul Antifon  glas 4, apoi Prochimenul glas 4: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui..., cu Stihul: Ce vom răsplăti Domnului... Apoi Toată suflarea... ÅŸi Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul toate îmi sunt date Mie de la Tatăl Meu..., Psalmul 50 ÅŸi Stihira glas 6: Cuvioase Părinte Antonie în tot pământul a ieÅŸit... Se pune Canonul Născătoarei de Dumnezeu, cu Irmosul, pe ÅŸase glas 1: Calea mării  cea netrecută ÅŸi neumblată... ÅŸi apoi Canonul  Sfântului, pe opt, glas 8. Catavasiile: Pământul cel roditor  de adâncime... După Cântarea a treia punem Sedealna Sfântului glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu... (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul Sfântului glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...; De grijile lumeÅŸti depărtându-te, viaţă fără de prihană ai săvârÅŸit..., apoi Icosul. După Cântarea a  noua punem Luminânda Sfântului (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile glasului pe patru, glas 8, Podobia: O, preaslăvită  minune... , Slavă... acelaÅŸi glas, însuÅŸi glasul: ÃŽn căruÅ£a faptelor bune suindu-te..., Åži acum...: Stăpână primeÅŸte.... Apoi Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei: Taina  cea din veac ascunsă..., Ecteniile ÅŸi Otpustul, ÅŸi se miruiesc fraÅ£ii cu untdelemn din candela Sfântului. UrmeazăCeasul 1, cu Otpustul cel desăvârÅŸit ÅŸi celelalte Ceasuri  după rânduiala lor.

La Liturghie punem Fericirile  din Canonul Sfântului, de la Cântarea a treia ÅŸi a ÅŸasea pe opt. Prochimenul glas 7: Scumpă este înaintea Domnului..., cu Stihul: Ce vom răsplăti Domnului... Apostolul din cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor, supuneÅ£i-vă celor mai mari  ai voÅŸtri..., apoi Aliluia glas 6: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., cu Stihul: Puternică pe pământ va fi sămânÅ£a lui...  Evanghelia de la Luca: ÃŽn vremea aceea stătut-a Iisus la loc ÅŸes..., Priceasna: ÃŽntru pomenirea veÅŸnică...

 

ÃŽN ZIUA A OPTSPREZECEA  POMENIREA CELOR ÃŽNTRU SFINÅ¢I PÄ‚RINÅ¢ILOR NOÅžTRI ÅžI ARHIEPISCOPII ALEXANDRIEI ATANASIE ÅžI CHIRIL

Seara după Psalmul cel de început  punem Catisma cea obiÅŸnuită. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe ÅŸase, trei ale  sfântului Atanasie glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz... ÅŸi trei ale Sfântului Chiril acelaÅŸi glas ÅŸi  aceeaÅŸi Podobie, Slavă... a Sfântului Atanasie glas 6: Pe Ierarhul lui Hristos Atanasie toÅ£i să-l lăudăm..., Åži acum...: Cine nu te  va ferici pe Tine, Preasfântă Fecioară... La Stihoavnă  punem Stihirile Sfântului Atanasie glas 5, Podobia: Bucură-te cămara pustnicilor..., cu Stihurile arhiereÅŸti, primul Stih: Gura mea va grăi înÅ£elepciune ÅŸi  cugetul inimii mele pricepere..., Stihul al doilea: PreoÅ£ii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate ÅŸi CuvioÅŸii  Tăi întru bucurie se vor bucura..., Slavă... a Sfântului Atanasie glas 3: Iarăşi Nilul  cel cu aur curgător..., Åži acum...: Fără de sămânţă de la Dumnezeiescul Duh... Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul glas 4: Dumnezeul PărinÅ£ilor noÅŸtri..., apoi Troparul Sfântului  Atanasie glas 3:  Cu faptele bunei  credinÅ£e strălucind..., Slavă... Åži acum... al Născătoarei: Pe tine ceea  ce ai fost mijlocitoarea mântuirii neamului nostru..., Ectenia ÅŸi otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul SfinÅ£ilor (de doua ori), Slavă... al  Sfântului Atanasie glas 3, Åži acum... al Născătoarei: Pe tine Ceea  ce ai mijlocit mântuirea neamului nostru... Punem ObiÅŸnuitele catisme, iar după prima  Catismă punem Sedealna SfinÅ£ilor glas 3, Podobia: De frumuseÅ£ea fecioriei tale...(de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei, aceeaÅŸi Podobie. După Catisma a doua punem Sedealna SfinÅ£ilor glas 1, Podobia: Mormântul Tău... (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei, aceeaÅŸi Podobie. Apoi  Citire din viaÅ£a Sfântului Atanasie ÅŸi Psalmul 50. Se pune  Canonul Născătoarei de Dumnezeu, cu Irmosul, pe ÅŸase, glas 3, apoi Canonul Sfântului Atanasie, pe patru, glas 8 ÅŸi după aceea Canonul Sfântului Chiril, pe patru, glas 4. Catavasiile: Pământul  cel roditor de adâncime... După Cântarea a treia punem Condacul SfinÅ£ilor glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi...; Ierarhilor cei prea mari ai bunei credinÅ£e.., apoi  Icosul ÅŸi Sedealna Sfântului Atanasie glas 3, Podobia: De frumuseÅ£ea fecioriei tale..., Slavă... a Sfântului Chiril, acelaÅŸi glas ÅŸi aceeaÅŸi Podobie, Åži acum... a Născătoarei, aceeaÅŸi Podobie. După Cântarea a ÅŸasea  punem Condacul Sfântului Atanasie glas 2, Podobia: Cu curgerile sângiuirilor tale...; ÃŽnvăţăturile dreptei credinÅ£e sădind..., apoi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda  SfinÅ£ilor (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile SfinÅ£ilor pe patru, glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă... glas 3:  TrâmbiÅ£a cea mare a adevărului,  mult pătimitorul Atanasie..., Åži acum... a Născătoarei, aceeaÅŸi Podobie. Apoi Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul SfinÅ£ilor, Slavă... Åži acum... al Născătoarei: Taina  cea din veac ascunsă..., Ecteniile ÅŸi Otpustul.  Ceasul 1 ÅŸi celelalte se pun după rânduiala  obiÅŸnuită, apoi Otpustul  cel final.

La Liturghie  punem Fericirile din Canonul Sfântului Atanasie, de la  Cântarea a treia, pe patru ÅŸi din Canonul Sfântului Chiril, de la Cântarea a ÅŸasea, pe patru. Prochimenul glas 8: Lăuda-se-vor CuvioÅŸii întru slavă..., cu Stihul: CântaÅ£i Domnului cântare nouă... Apostolul din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor,  aduceÅ£i-vă aminte de mai marii voÅŸtri..., Aliluia  glas 2:  PreoÅ£ii Tăi se vor îmbrăca întru dreptate...  Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Voi sunteÅ£i lumina lumii..., Priceasna: BucuraÅ£i-vă drepÅ£ilor întru Domnul...

 

ÃŽN ZIUA A NOUÄ‚SPREZECEA  POMENIREA PREACUVIOSULUI PÄ‚RINTELUI NOSTRU MACARIE EGIPTEANUL

La Vecernie după Psalmul cel începător şi după Catisma cea obişnuită, la: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe şase, glas 4, Podobia: Dat-ai semn..., Slavă... glas 4: Veseleşte-te Egipte ceea ce ai odrăslit pe un povăţuitor mare ca acesta..., Şi acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului, Slavă... a Cuviosului, glas 6: Cuvioase Părinte Macarie în tot pământul a ieşit..., Şi acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 1: Locuitor pustiei şi înger în trup..., Slavă... Şi acum... al Născătoarei sau al Crucii Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. După obiÅŸnuitele Catisme punem Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Apoi amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul Sfântului pe ÅŸase, glas 4. După Cântarea a treia punem Condacul glas 4, Podobia: Arătatu-te-ai astăzi...; ÃŽn casa înfrăţirii cu adevărat pe tine te-a pus Domnul..., apoi Sedealna glas 1, Podobia: Mormântul Tău... (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul Sfântului glas 1, Podobia: Ceată îngerească...; Fericită viaţă în lume săvârÅŸind... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfântului, Åži acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului, Slavă... a Sfântului glas 4: Strălucit-au lucrurile tale cele bune ca un soare pe pământ..., Åži acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasul 1 ÅŸi celelalte după rânduiala lor.

La Liturghie punem Fericirile Octoihului pe patru ÅŸi ale Sfântului, de la Cântarea a ÅŸaptea, pe patru. Prochimenul glas 8: Lăuda-se-vor CuvioÅŸii întru slavă..., cu Stihul: CântaÅ£i Domnului cântare nouă...  Apostolul din Cartea cea către Galateni: FraÅ£ilor, roada Duhului este dragostea..., apoi Aliluia glas 6: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., cu Stihul: Puternică pe pământ va fi sămânÅ£a lui...  Apoi Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul: Toate îmi sunt date Mie de la Tatăl Meu... Priceasna: ÃŽntru pomenire veÅŸnică va fi dreptul...

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECEA POMENIREA PREACUVIOSULUI ŞI DE DUMNEZEU PURTĂTORULUI PĂRINTELUI NOSTRU EFTIMIE CEL MARE

De voieÅŸte cel mai mare se face Priveghere.

La Vecernia cea mică punem Stihirile pe patru, glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti..., Slavă... glas 2: Cuvioase părinte, din pruncie la fapte bune cu osârdie nevoindu-te..., Åži acum... a Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile glas 2, Podobia: Casa Efratului..., cu Stihurile ei, Slavă... Åži acum... a Născătoarei aceeaÅŸi Podobie. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 4: VeseleÅŸte-te pustie care nu năşteai..., Slavă... Åži acum... al Născătoarei: Taina cea din veac ascunsă..., Ectenia cea mică ÅŸi Otpustul.

La Vecernia cea mare după Psalmul cel obiÅŸnuit cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul... prima Slavă...  La: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe opt, glas 1, Podobia: PrealăudaÅ£ilor Mucenici..., apoi alte Stihiri, glas 4, Podobia: Cel ce de sus eÅŸti chemat..., Slavă... glas 3: SfinÅ£it fiind lui Dumnezeu din pântecele maicii tale..., Åži acum... a Născătoarei: Cum să nu ne mirăm... Apoi Vohodul ÅŸi Prochimenul zilei ÅŸi se pun trei Citiri cele ale CuvioÅŸilor. La Litie punem Stihira întâi a Hramului ÅŸi trei Stihiri ale Sfântului cele Samoglasnice glas 2, Slavă... glas 4: Strălucit-au lucrurile tale cele bune..., Åži acum... a Născătoarei: Caută spre rugăciunea robilor tăi... La Stihoavnă punem Stihirile glas 5, Podobia: Bucură-te, cămara pustnicilor..., cu Stihurile ei, primul stih: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul... ; Stihul al doilea: Puternică pe pământ va fi sămânÅ£a lui..., Slavă... Cuvioase părinte n-ai dat somn ochilor tăi..., Åži acum... a Născătoarei: Fericimu-te pe tine, Născătoare de Dumnezeu... Apoi Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru punem Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Åži acum...: Taina cea din veac ascunsă... După obiÅŸnuitele Catisme punem Sedelnele Cuviosului de câte două ori, Slavă... Åži acum... a Născătoarei lor ÅŸi Citire. Apoi Polieleul cu Stihirile Mărimurilor Cuviosului ÅŸi Sedealna Cuviosului (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÅŸi Citire din viaÅ£a Sfântului. Antifonul întâi glas 4, Prochimenul glas 4: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui..., cu Stihul: Ce vom răsplăti Domnului... Evanghelia cea de la Matei: Zis-a Domnul: Toate îmi sunt date Mie de la Tatăl Meu..., Psalmul 50 ÅŸi Stihira glas 6: Cuvioase Părinte, în tot pământul... Se pune Canonul Născătoarei de Dumnezeu glas 4, cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi două Canoane ale Sfântului , unul pe glas 4 ÅŸi altul pe glas 8, amândouă cu Irmoasele pe opt. Catavasiile: Pământul cel roditor de adâncime... După Cântarea a treia punem Sedealna Sfântului glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu... (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul Sfântului glas 8, Podobia: Ca niÅŸte pârgă a firii... ; ÃŽntru cinstită naÅŸterea Ta făptura bucurie a aflat... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Sfântului (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile pe patru, glas 8, Podobia: O, preaslăvită minune..., Slavă... acelaÅŸi glas: MulÅ£imile monahiolor pe tine îndreptătorul te cinstim..., Åži acum...: Stăpână primeÅŸte rugăciunile robilor tăi... Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum...: Taina cea din veac ascunsă..., Ecteniile ÅŸi Otpustul. Apoi  se miruiesc fraÅ£ii cu untdelemn din candela Sfântului. Urmează Ceasul 1, la care se zicem Troparul Sfântului, iar după Sfinte Dumnezeule... Condacul lui ÅŸi Otpustul cel desăvârÅŸit.

La Liturghie punem Fericirile din Canonul Sfântului, de la Cântarea a treia ÅŸi a ÅŸasea. Prochimenul glas 7: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului lui..., cu Stihul: Ce vom răsplăti Domnului... Apostolul din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor, plecaÅ£i-vă mai marilor voÅŸtri..., Aliluia glas 6: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., cu Stihul: Puternică pe pământ va fi sămânÅ£a lui...  Evanghelia de la Luca: ÃŽn vremea aceea stătut-a Iisus la loc ÅŸes..., Priceasna: ÃŽntru pomenire veÅŸnică...

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI UNA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU MAXIM MĂRTURISITORUL ŞI A SFÂNTULUI MUCENIC NEOFIT

La Vecernie după Psalmul cel de început ÅŸi după Catisma cea obiÅŸnuită, la: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe ÅŸase, trei ale Sfântului Maxim glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz... ÅŸi trei ale Mucenicului glas 8, Podobia: O, preaslăvită  minune...; Slavă... a Cuviosului glas 6: Cuvioase părinte, în tot pământul..., Åži acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului Slavă... glas 8: MulÅ£imile monahilor, pe tine îndreptătorul te cinstim..., Åži acum... a Născătoarei. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Cuviosului glas 8: Al dreptei credinÅ£e îndreptătorule..., Slavă... al Mucenicului glas 4: Mucenicul tău, Doamne, Neofit..., Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Cuviosului (de două ori), Slavă... al Mucenicului, Şi acum... al Născătoarei. Apoi obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Se pune un singur Canon al Octoihului şi două Canoane al Sfinţilor pe opt, glas 8. După Cântarea a treia punem Condacul Sfântului Maxim glas 8, Podobia: Apărătoare Doamne...; Pe iubitorul Treimii şi marele Maxim..., apoi Sedealna Sfântului Maxim glas 5, Podobia: Cuvântul cel împreună fără de început..., Slavă... a Mucenicului glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălţat pe cruce..., Şi acum... a Născătoarei, acelaşi glas şi Podobie. După Cântarea a şasea punem Condacul Sfântului glas 6, Podobia: Împlinind rânduiala cea pentru noi...; Lumina cea întreit strălucitoare sălăşluindu-se în sufletul tău..., apoi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Cuviosului, Slavă... a Mucenicului, Şi acum... a Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului, Slavă... a Sfântului Maxim glas 6: Cu filosofia împodobindui-ţi viaţa ta..., Şi acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului... , Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului Maxim, Slavă... al Mucenicului, Şi acum... al Născătoarei sau al Crucii Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile se pun după rânduiala obişnuită.

La Liturghie punem Fericirile Octoihului. Prochimenul glas 4: SfinÅ£ilor care sunt pe pământul Lui minunat a făcut Domnul toate voile Sale întru dânÅŸii..., cu Stihul: Mai înainte vedeam pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este ca să nu mă clatin... Apostolul din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor, SfinÅ£ii toÅ£i prin credinţă..., Aliluia glas 4: Strigat-au drepÅ£ii ÅŸi Domnul i-a auzit pe dânÅŸii... Evanghelia de la Luca: Zis-a Domnul: Tot cel ce Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor...,  Priceasna: BucuraÅ£i-vă drepÅ£ilor întru Domnul...

 

ÃŽN ZIUA A DOUÄ‚ZECI ÅžI DOUA POMENIREA SFÂNTULUI APOSTOL TIMOTEI ÅžI AL SFÂNTULUI CUVIOS MUCENIC ANASTASIE  PERSUL

Seara la Vecernie după Psalmul cel începător ÅŸi după Catisma cea obiÅŸnuită, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Apostolului , Podobia: PrealăudaÅ£ilor Mucenici...  ÅŸi trei ale Cuviosului, acelaÅŸi glas ÅŸi aceeaÅŸi Podobie, apoi Slavă... a Apostolului glas 8: Lui Dumnezeu mai înainte hotărât fiind ÅŸi înÅ£eleptului Pavel urmându-i..., Åži acum... a Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului, cu Stihul: ÃŽn tot pământul a ieÅŸit vestirea lor... ÅŸi cântăm Stihira Samoglasnică a Apostolului glas 1: Pe luminătorul credinciÅŸilor ÅŸi Apostolul..., Slavă... a Cuviosului, glas 2: Murit-ai Hristoase precum în Iudeea aÅŸa ÅŸi în Babilon..., Åži acum... a Născătoarei. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru punem Troparul Apostolului glas 4: Bunătatea învăţându-te ÅŸi trezindu-te întru toate..., Slavă... al Sfântului  Anastasie: Mucenicul Tău, Doamne..., Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Apostolului (de două ori), Slavă... al Mucenicilor, Åži acum... al Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Apoi un singur Canon al Octoihului cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi două Canoane ale SfinÅ£ilor, pe opt, glas 1. După Cântarea a treia punem Sedealna glas 4, Podobia: Degrab ne-ntâmpină...,  Slavă... a Mucenicului, acelaÅŸi glas ÅŸi aceeaÅŸi Podobie, Åži acum... asemenea. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul Apostolului glas 1, Podobia: Ceată îngerească...; Pe Dumnezeiescul ucenic ÅŸi împreună călător cu Pavel..., apoi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Octoihului, Slavă... a SfinÅ£ilor, Åži acum... a Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului, cu Stihul: Minunat este Dumnezeu întru SfinÅ£ii Săi... ÅŸi Stihira glas 1: Pe Anastasie viteazul nevoitor..., Slavă... glas 5: Cuvioase Părinte, biruitor al Iudeilor ÅŸi al Haldeilor celor gândiÅ£i te-ai făcut..., Åži acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru punem Troparul Apostolului, Slavă... al Mucenicului, Åži acum... al Născătoarei sau al Crucii Născătoarei,  Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile se pun după rânduiala lor.

La Liturghie punem Fericirile Octoihului pe patru ÅŸi ale Apostolului, de la Cântarea a treia, pe patru. Prochimenul glas 8: ÃŽn tot pământul a ieÅŸit vestirea lor..., cu Stihul: Cerurile vestesc slava lui Dumnezeu... Apostolul din Cartea cea către Timotei: Fiule Timotei, mulÅ£umesc lui Dumnezeu..., Aliluia glas 1: Mărturisi-vor cerurile minunile Tale, Doamne..., cu Stihul: Dumnezeu Cela ce se preaslăveÅŸte... Evanghelia de la Luca: ÃŽn vremea aceea arătat-a Domnul ÅŸi alÅ£i ÅŸaptezeci de Apostoli...,  Priceasna: ÃŽn tot pământul a ieÅŸit vestirea lor...

 

ÃŽN ZIUA A DOUÄ‚ZECI ÅžI TREIA POMENIREA SFÂNTULUI SFINÅ¢ITULUI MUCENIC CLEMENT, EPISCOPUL ANCIREI ÅžI A SFÂNTULUI  MUCENIC AGATANGHEL

La Vecernie după Psalmul cel  de seară ÅŸi după obiÅŸnuita Catismă, la: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe ÅŸase, glas 4, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti... ÅŸi alte Stihuri glas 2, Podobia: Când de pe lemn..., Slavă... glas 8: ÃŽmpuÅ£inarea vremilor cea împătrită..., Åži acum... a Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului, Slavă... glas 1: Pe minunatul între preoÅ£i Mucenicul Clement..., Åži acum... a Născătoarei. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 4: Viţă a cuvioÅŸiei ÅŸi stâlp de pătimire..., Slavă... Åži acum... al Născătoarei sau al Crucii Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului Clement (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. Apoi obiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Punem un singur Canon al Octoihului ÅŸi două Canoane ale SfinÅ£ilor pe opt, al Sfântului Clement glas 6 ÅŸi al Sfântului  Agatanghel glas 4. După Cântarea a treia punem Sedealna glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi Cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... altă Podobie glas 4: Cel ce   Te-ai înălÅ£at pe cruce..., Åži acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul glas 4, Podobia: Arătatu-te-ai astăzi..; Viţă cinstită a viei lui Hristos te-ai făcut, prealăudate... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfântului, Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.  Ceasurile se pun după rânduiala lor.

La Liturghie punem Fericirile Octoihului pe patru ÅŸi ale Cuviosului Clement, de la Cântarea a treia, pe patru. Prochimenul glas 7: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului lui..., cu Stihul: Ce vom răsplăti Domnului...  Apostolul din Cartea cea către Filipeni: FraÅ£ilor, petrecerea noastră în ceruri este..., Aliluia glas 2: PreoÅ£ii Tăi Doamne se vor îmbrăca întru dreptate..., cu Stihul: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul... Evanghelia de la Ioan: Zis-a Domnul: Eu sunt uÅŸa...  Priceasna: ÃŽntru pomenire veÅŸnică...

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI PATRA POMENIREA CUVIOASEI MAICII NOASTRE XENIA

La Vecernie după Psalmul cel de seară ÅŸi după Catisma cea obiÅŸnuită, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Octoihului ÅŸi trei ale Sfintei glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Slavă... Åži acum... a Născătoarei ei. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Sfintei glas 8: ÃŽntru tine maică cu osârdie s-a păzit cel după chip..., Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfintei (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Amândouă Canoanele din Octoih ÅŸi Canonul Sfintei pe patru, glas 8. După Cântarea a treia punem Sedealna Sfintei, glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul Sfintei glas 2, Podobia: Cu curgerile sângiuirilor tale...; Pomenirea ta cea cu obicei străin Xenia săvârÅŸind-o... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfintei, Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem  Slavă... Troparul Sfintei, Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.  Ceasurile ÅŸi Liturghia merg după rânduiala obiÅŸnuită. 

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI CINCEA POMENIREA CELUI ÎNTRU SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU GRIGORIE ARHIEPISCOPUL CONSTANTINOPOLULUI

De voieÅŸte cel mai mare facem Priveghere.

La vecernia cea mică punem Stihirile pe patru, glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz între Mucenici..., Slavă... glas 6: Pe începătorul ierarhilor ÅŸi lauda patriarhilor..., Åži acum... a Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile glas 2, Podobia: Casa Efratului..., cu Stihurile ei,  Slavă... acelaÅŸi glas  ÅŸi aceeaÅŸi Podobie; Pe  Treimea cea cinstită..., Åži acum... a Născătoarei, aceeaÅŸi Podobie. Apoi  Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 1: Fluierul cel păstoresc al binecuvântării Tale..., Slavă... Åži acum... al Născătoarei acelaÅŸi glas: Gavriil zicând Å£ie Fecioară bucură-te..., Ectenia cea mică ÅŸi Otpustul.

La Vecernia cea mare după Psalmul cel de seară cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., prima Slavă...  La: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe opt, glas 1, Podobia: PrealăudaÅ£ilor Mucenici... , apoi alte Stihiri pe glas 2, Podobia: Cu ce cununi de laude..., Slavă... glas 8: Limba ta cea iscusită pentru învăţătură..., Åži acum... ÃŽmpăratul cerurilor pentru iubirea sa de oameni...  Vohodul ÅŸi Prochimenul zilei ÅŸi apoi trei Citiri ArhiereÅŸti. La Litie punem Stihira Hramului, apoi Stihirile Sfântului, cele Samoglasnice glas 1: Cu dumnezeieÅŸti fapte trupul împreună cu sufletul,  după lege curăţindu-l... ÅŸi celelalte,  Slavă... acelaÅŸi glas ÅŸi se cântă prima Stihiră: Cu dumnezeieÅŸti fapte..., Åži acum... a Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile Sfântului glas 5, Podobia: Bucură-te, cămara pustnicilor..., cu Stihurile ei, Slavă... glas 8: Inimile credincioÅŸilor arându-le cu limba ta Grigore..., Åži acum...: Fecioară care nu ÅŸtii de mire... Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului (de două ori), apoi: Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (o dată). Urmează Binecuvântarea pâinilor, apoi Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori) ÅŸi Citire. Iar dacă nu este Priveghere, după Acum slobozeÅŸte... ÅŸi Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum...: Gavriil zicând Å£ie Fecioară bucură-te... ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei: Gavriil zicând Å£ie Fecioară bucură-te..., apoi obiÅŸnuitele Catisme, după care punem Sedelnele Sfântului (de două ori), cu Stihira  Născătoarei lor, apoi Polieleul, cu Stihirile  Mărimurilor Sfântului ÅŸi Sedealna glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu...; Mustrând rătăcirea celor răi credincioÅŸi... (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÅŸi facem Citire din ViaÅ£a Sfântului. Punem Antifonul întâi glas 4, Prochimenul glas 4: Gura mea va grăi înÅ£elepciune..., cu Stihul: AuziÅ£i acestea toate neamurile... Apoi Toată suflarea... ÅŸi Evanghelia de la Ioan: Zis-a Domnul pilda aceasta: Cel ce nu intră prin uÅŸa în staul...  Apoi Psalmul 50 ÅŸi Stihira Sfântului glas 6: Cuvioase de trei ori fericite  preasfinte părinte... Se pune Canonul Născătoarei de Dumnezeu, cu Irmosul, pe ÅŸase glas 8 ÅŸi două Canoane ale SfinÅ£ilor, cu Irmosul, pe opt, glas 1. Punem Catavasiile: Pământul cel roditor de adâncime...  După Cântarea a treia punem Sedealna  glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu... (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul glas 3, Podobia: Fecioara astăzi...; Cu limba ta cea de Dumnezeu grăitoare împletiturile ritorilor le-ai rupt slăvite..., Icosul ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda Sfântului, Slavă... altă Luminândă,  Åži acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile Sfântului pe patru, glas 4, Podobia: Cel ce de sus eÅŸti chemat..., Slavă... glas 1: Pe alăuta Duhului, pe vânătorul eresurilor..., Åži acum... a Născătoarei. Apoi Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... ÅŸi celelalte punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei: Gavriil zicând Å£ie Fecioară bucură-te..., Ecteniile ÅŸi Otpustul. Apoi se miruiesc fraÅ£ii cu untdelemn din candela Sfântului. Urmează    Ceasul 1, la care zicem Troparul Sfântului. După Sfinte Dumnezeule... punem Condacul lui ÅŸi Otpustul cel desăvârÅŸit. Apoi Ceasurile le facem după rânduiala obiÅŸnuită la vremea lor.

La Liturghie punem Fericirile din Canonul Sfântului, de la Cântarea a treia ÅŸi a ÅŸasea, pe opt. Prochimenul glas 1: Gura mea va grăi înÅ£elepciune..., cu Stihul: AuziÅ£i acestea toate neamurile..., Apostolul din Cartea cea către Corinteni: FraÅ£ilor, fiecăruia i se dă arătarea Duhului..., Aliluia glas 2: LuaÅ£i aminte poporul meu...  Evanghelia de la Ioan: Zis-a Domnul pilda aceasta: Eu sunt uÅŸa..., Priceasna: ÃŽntru pomenire veÅŸnică... La masă se face mângâiere fraÅ£ilor ÅŸi citim viaÅ£a Sfântului.

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI ŞASEA POMENIREA PREACUVIOSLUI PĂRINTELUI NOSTRU XENOFONT ŞI A CELOR ÎMPREUNĂ CU DÂNSUL

La Vecernie după Psalmul cel începător ÅŸi după obiÅŸnuita Catismă, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Octoihului ÅŸi trei ale Sfântului glas 2, Podobia: Când de pe lemn..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Se pune Stihoavna Octoihului, cu Slavă... Åži acum... a Născătoarei ei, apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 4: Dumnezeul părinÅ£ilor noÅŸtri..., Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul SfinÅ£ilor (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. Apoi obiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi un Canon al SfinÅ£ilor glas 2. După Cântarea a treia punem Condacul Sfântului     glas 4, Podobia: Arătatu-te-ai astăzi...; ÃŽntru poruncile stăpânirii priveghind..., apoi Sedealna glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul SfinÅ£ilor glas 4, Podobia: Arătatu-te-ai astăzi...; De marea vieÅ£ii scăpând dreptul Xenofont... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Octoihului, Slavă... a SfinÅ£ilor, Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, cu Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor, Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile ÅŸi Liturghia merg după rânduiala obiÅŸnuită la vremea lor.

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI ŞAPTEA ADUCEREA MOAŞTELOR CELOR ÎNTRU SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU IOAN GURĂ DE AUR

Seara după Psalmul cel începător cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul... prima Slavă, apoi la: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe opt glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz... ; ÅŸi Podobia: TrâmbiÅ£a cea cu aur ferecată. Åži alte Stihuri, acelaÅŸi glas, Podobia: Cel ce de sus eÅŸti chemat...; PreasfinÅ£ită dănÅ£uire să facem", Slavă... acelaÅŸi glas, însuÅŸi glasul: Nu era cu cuviinţă Å£ie Hrisostoame", Åži acum" Proorocul David, care pentru tine", apoi Vohodul ÅŸi Prochimenul zilei ÅŸi se pun trei Citiri, cele arhiereÅŸti, care sunt scrise în ziua a treisprezecea a lunii noiembrie. La Stihoavnă se pun Stihirile Sfântului glas 5, Podobia: Bucură-te, cămara pustnicilor... cu Stihurile ei; Slavă... glas 6: Cuvioase de trei ori fericite preasfinte părinte", Åži acum", Născătoare de Dumnezeu tu eÅŸti viÅ£a cea adevărată"Urmează  Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... iar  după Tatăl nostru... se pune Troparul Sfântului glas 8: Darul gurii tale, ca o lumină de foc strălucind",  Slavă...,  Åži acum", Cel ce pentru noi Te-ai născut din Fecioară" ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori) Slavă... Şi acum... a Născătoarei apoi obişnuitele Catisme, apoi Sedelnele Sfântului şi Citirea. Apoi Polieleul cu Stihirile Mărimurilor Sfântului şi cu Psalmii cei aleşi. Urmează Sedealna Sfântului glas 4, Podobia: Spăimântatu-s-a Iosif "(de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei şi aceeaşi Podobie. Apoi Antifonul glas 4, Prochimenul glas 4: Gura mea va grăi înţelepciune... cu Stihul:: Auziţi acestea toate neamurile" Apoi Toată suflarea", Evanghelia de la Ioan: Zis-a Domnul către iudeii cei ce veniseră la dânsul: Amin. Amin zic vouă, cel ce nu intră prin uşă în staul" apoi Psalmul 50 şi zicem Slavă... glas 2: Astăzi saltă cu duhul adunările arhiereilor"Şi acum", Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu", apoi Miluieşte-mă Dumnezeule" şi Stihira Sfântului glas 6: Trâmbiţă cu aur ferecată te-ai arătat"Urmează Canonul Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul pe şase, glas 8 şi două Canoane ale Sfinţilor cu Irmoasele pe opt, unul pe glas 8, iar al doilea pe glas 3. Catavasiile: Pământul cel roditor de adâncime" După Cântarea a treia se pune Sedealna Sfântului glas 8, Podobia: Pe înţelepciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu... (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea se pune Condacul Sfântului glas 1, Podobia: Ceată îngerească", Veselitu-s-a în taină cinstita Biserică", apoi Icosul şi Sinaxarul. După Cântarea a noua se pune Luminânda Sfântului (de două ori), Şi acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile Sfântului pe patru, glas 4, Podobia: Dat-ai semn", Slavă... acelaşi glas, însuşi glasul: Părinte Hrisostoame, tu ca un râu dumnezeieşte curgător", Şi acum", Din toate nevoile izbăveşte pe robii tăi" Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule...se pune Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei Învierii: Cel ce pentru noi Te-ai născut din Fecioară", apoi Ecteniile şi Otpustul. Se face miruirea fraţilor cu untdelemn din candela Sfântului, apoi Ceasul întâi şi Otpustul. cel desăvârşit.

La Liturghie se cântă Fericirile, din Canoanele Sfântului, de la Cântarea a treia a Canonului întâi şi de la Cântarea a şasea a Canonului al doilea. După Vohod se pune Troparul Hramului Domnului Iisus Hristos sau al Născătoarei de Dumnezeu, apoi Troparul Sfântului, Slavă... Condacul Sfântului, Şi acum" a Hramului sau a Născătoarei: Ceea ce eşti folositoare" Urmează Prochimenul glas 1: Gura mea va grăi înţelepciune", cu Stihul: Auziţi acestea toate neamurile"şi Apostolul din Cartea cea către Evrei: Fraţilor un arhiereu ca acesta se cuvenea să avem", Aliluia glas 2: Gura drptului va grăi înţelepciune..., apoi Evanghelia de la Ioan: Zis-a Domnul: Eu sunt uşa", Priceasna: Întru pomenire veşnică" La masă se face mare mângâiere fraţilor.

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI OPTA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU EFREM SIRUL

Seara după Psalmul cel începător ÅŸi  Catisma obiÅŸnuită la: Doamne  strigat-am... se pun Stihirile pe ÅŸase glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti", Slavă... glas 6: Cu înÅ£elepciune depărtându-te de supărările vieÅ£ii", Åži acum... a Născătoarei. La Stihoavnă se pun Stihirile Octoihului,  Slavă..., a Sfântului glas 4: Ca ÅŸi proorocul udându-Å£i aÅŸternutul cu lacrimi", Åži acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... Troparul Sfântului glas 8: Cu curgerile lacrimilor tale", Slavă... Åži acum... a Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... se pune Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Apoi obiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Punem amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi  Canonul Sfântului pe ÅŸase, glas 6. După Cântarea a treia punem Sedealna Octoihului glas 5, Podobia: Cuvântul împreună cel fără de început" (de două ori), Slavă."Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul Sfântului glas 2, Podobia: Cel ce de sus eÅŸti chemat..., Ceasul judecăţii de-a pururea înainte văzându-l ai plâns cu amar", apoi Icosul ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfântului, Åži acum... a Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului, Slavă... a Sfântului glas 2: Ca un finic înflorind precum zice David, Cuvioase părinte", Åži acum... a Născătoarei. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... iar după Tatăl nostru...se pune Troparul Sfântului Slavă...Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul, Ceasul întâi ÅŸi celelalte după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie se pun Fericirile Octoihului pe patru ÅŸi ale Sfântului de la Cântarea a treia, pe patru. Prochimenul glas 7: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui..., cu Stihul:: Ce vom răsplăti Domnului" Apostolul din Cartea cea către Galateni: FraÅ£ilor, roada duhului este dragostea..., Aliluia...glas 6: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., cu Stihul: Puternică pe pământ va fi sămânÅ£a lui...  Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul: Toate îmi sunt date Mie de la Tatăl meu" Priceasna: ÃŽntru pomenire veÅŸnică...

 

 

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI NOUA ADUCEREA MOAŞTELOR SFÂNTULUI SFINŢITULUI MUCENIC IGNATIE DE DUMNEZEU PURTĂTORUL

La Vecernie după Psalmul cel începător ÅŸi după obiÅŸnuita Catismă, la: Doamne strigat-am... punem Stihirile Sfântului pe ÅŸase, glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz", Slavă... glas 8: De Dumnezeu Purtătorule Ignatie", Åži acum"a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului, Slavă... a Sfântului     glas 1: O, sufletul tău cel tare ÅŸi de diamant", apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... Tatăl nostru...se pune Troparul Sfântului glas 4: Åži părtaÅŸ obiceiurilor ÅŸi următorul scaunul Apostolilor", Slavă... Åži acum... a Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul...se pune Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50 punem amândouă Canoanele Octoihului şi al Sfântului pe şase, glas 4. După Cântarea a treia punem Sedealna Sfântului glas 3, Podobia: Dumnezeieştii credinţe", (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea Condacul Sfântului glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi... ; De la răsărit astăzi răsărind", Icosul şi Sinaxarul. După Cântarea a noua se pune Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfântului, Şi acum... a Născătoarei. La Stihoavnă se pun Stihirile Octoihului, Slavă... a Sfântului glas 1: Stâlpul cel însufleţit şi icoana de duhul insuflată", Şi acum... a Născătoarei. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... iar după Tatăl nostru... se pune Troparul Sfântului Slavă... Şi acum... al Născătoarei, apoi Ecteniile şi Otpustul, Ceasul întâi celelalte asemenea.

La Liturghie se pun Fericirile Octoihului, pe patru şi ale Sfântului, de la Cântarea a treia, pe patru. Prochimenul glas 7: Veseli-se-va dreptul de Domnul..., cu Stihul: Auzi Dumnezeule, glasul meu... Apostolul din Cartea cea către Evrei: Fraţilor, având arhiereu mare", Aliluia" glas 4: Dreptul ca finicul va înflori", cu Stihul: Răsădit fiind în casa Domnului" Evanghelia de la Marcu: În vremea aceea venit-a Iisus şi ucenicii lui în Capernaum", Priceasna: Întru pomenire veşnică...

 

ÃŽN ZIUA A TREIZECEA POMENIREA SFÂNTULUI SFINÅ¢ITULUI MUCENIC IPOLIT PAPÄ‚ AL ROMEI (SLUJBA LUI SE CÂNTÄ‚ LA PAVECERNIŢĂ) ÅžI A CELOR ÃŽNTRU SFINÅ¢I PÄ‚RINÅ¢ILOR NOÅžTRI ÅžI MARILOR DASCÄ‚LI AI LUMII ÅžI IERARHI  VASILE CEL MARE, GRIGORIE CUVÂNTÄ‚TORUL DE DUMNEZEU ÅžI A LUI IOAN GURÄ‚ DE AUR

La Vecernia cea mică se pun Stihirile pe patru, glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz...; La înălţimea dragostei lui Hristos suindu-te Vasilie" şi celelalte. Apoi Slavă... glas 6: Oamenii lui Dumnezeu şi credincioasele slugi", Şi acum... a Născătoarei: Născătoare de Dumnezeu, tu eşti viţa cea adevărată" La Stihoavnă se pun Stihirile Sfântului glas 6, Podobia: A treia zi ai înviat"; De daruri prea tare s-a făcut, credinţa a păzit", Slavă... glas 6: Slugi bune şi credincioase", Şi acum" Nimeni din cei ce aleargă la tine", Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... Tatăl nostru... punem Troparul Sfinţilor glas 4: Ca cei ce sunteţi la obiceiuri întocmai cu aPostolii şi ai lumii învăţători", Slavă... Şi acum... a Născătoarei: Taina cea din veac ascunsă..., apoi Ectenia cea mică şi Otpustul.

La Vecernia cea mare după Psalmul cel începător cântăm Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., prima Slavă... apoi la: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe opt, glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz... ;Organele darului" ÅŸi alte Stihiri glas 2, Podobia: Cu ce cununi de laude", Slavă... glas 6: Pe trâmbiÅ£ele Duhului cele de taină", Åži acum: Cine nu te va ferici pe tine Preasfântă Fecioară" Vohodul ÅŸi Prochimenul zilei, după care se pun trei Citiri. Prima: ÃŽn zilele acelea zise Moise către fiii lui Israel: VedeÅ£i, am dat înaintea voastră pământul", a doua: Zis-a Moise către fiii lui israel: Iată, al Domnului Dumnezeului tău este cerul" ÅŸi a treia: Sufletele drepÅ£ilor sunt în mâna lui Dumnezeu" La Litie punem Stihirile SfinÅ£ilor   glas 2: VeniÅ£i slujitorilor Treimii celei cereÅŸti", Slavă... glas 6: Pe arhiereii lui Hristos ÅŸi slava părinÅ£ilor", Åži acum", acelaÅŸi glas: Pe podoaba fecioarelor ÅŸi bucuria minÅ£ilor" La Stihoavnă punem Stihirile SfinÅ£ilor glas 5, Podobia: Bucură-te, cămara pustnicilor..., cu Stihurile ei, Slavă... glas 5: Să trâmbiţăm cu trâmbiţă de cântări", Åži acum: Să trâmbiţăm cu trâmbiţă de cântări ÅŸi să privim de sus" Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... , după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor pe glas 4: Ca cei ce la obicei sunteÅ£i întocmai cu Apostolii "(de două ori), apoi: Născătoare de Dumnezeu Fecioară"(apoi dată), după care urmează Binecuvântarea pâinilor, Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Psalmul 33 ÅŸi Citirea.

La Utrenie după cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfinţilor glas 4 (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei: Taina cea din veac ascunsă... După Catisme punem Sedelnele Sfinţilor (de două ori), apoi Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După aceea punem Polieleul, cu Stihirile Mărimurilor Sfinţilor şi Sedealna glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi...; Înţelepţii învăţători ai lumii (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Punem Antifonul întâi glas 4, Prochimenul glas 4: Drepţii Tăi se vor îmbrăca întru dreptate.., cu Stihul: Gura mea va grăi înţelepciune... Apoi Toată suflarea", Evanghelia de la Ioan: Zis-a Domnul: Eu sunt uşa" şi Psalmul 50, Slavă...Pentru rugăciunile măriţilor Tăi Arhierei milostive", Şi acum", Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu" Apoi Miluieşte-mă Dumnezeule", cu Stihira glas 6: Vărsatu-s-a darul în buzele noastre" Se pune Canonul Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul, pe şase, glas 2 şi două Canoane ale Sfinţilor pe opt, unul pe glas 2 şi altul pe glas 8. Catavasiile: Pământul cel roditor de adâncime" După Cântarea a treia punem Sedealna Sfinţilor glas 8, Podobia: Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu... , Slavă... altă Podobie asemenea, Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea punem Condacul Sfinţilor glas 2, Podobia: Pe propovăduitorii cei tari"; Pe propovăduitorii cei tari şi de Dumnezeu purtători", apoi Icosul şi Sinaxarul. După Cântarea a noua nu cântăm Ceea ce eşti mai cinstită..., ci cântăm Stihirile Mărimurilor Sfinţilor: Măreşte suflete al meu pe Domnul...; Pe cea mai cinstită şi mai slăvită decât oştile cele cereşti", apoi Irmosul, iar după aceea cântăm aceeaşi Stihiră a Mărimurilor şi la celelalte Cântări ale Născătoarei şi la Troparele Născătoarei de Dumnezeu. La Troparele Canoanelor Sfinţilor cântăm la fiecare Tropar următoarea Stihiră a Mărimurilor: Măreşte suflete al meu pe cei trei între Ierarhi mari luminători", şi celelalte asemenea. După Cântarea a noua punem Luminânda Sfinţilor, Slavă... altă Luminândă, Şi acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile Sfinţilor pe patru, glas 2, Podobia: Cu ce cununi de laude", Slavă... acelaşi glas, însuşi glasul: Astăzi sufletele pământenilor se înalţă de la cele pământeşti", Şi acum" a Înainteprăznuirii, acelaşi glas: Astăzi Hristos ca un Prunc se duce în Biserică" Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Sfinţilor, Slavă... Şi acum... a Născătoarei: Taina cea din veac ascunsă..., Ecteniile şi Otpustul şi se miruiesc fraţii cu untdelemn din candela Sfinţilor. Apoi Ceasul 1 şi Otpustul cel desăvârşit.

La Liturghie punem Fericirile Sfinţilor din Canonul cel dintâi, de la Cântarea a treia, pe patru şi din cel de-al doilea Canon, de la Cântarea a şasea, pe patru. Prochimenul glas 8: În tot pământul a ieşit vestirea lor", cu Stihul: Cerurile vestesc slava lui Dumnezeu", Apostolul din Cartea cea către Evrei: Fraţilor, aduceţi-vă aminte de mai marii voştri", Aliluia... glas 4: Mărturisi-vor cerurile minunile Tale, Doamne", Evanghelia după Matei: Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Voi sunteţi lumina lumii", Priceasna: Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul"

ÎNSEMNARE: se cuvine să ştim că dacă se va întâmpla pomenirea celor Trei Sfinţi Ierarhi: a lui Vasile cel Mare, Grigore de Dumnezeu Cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur în Duminica Vameşului şi a Fariseului sau în Duminica Fiului celui risipitor sau a Lăsatului sec de carne, atunci:

La Vecernia cea mică punem Stihirile ÃŽnvierii pe patru, Slavă..., a SfinÅ£ilor, Åži acum..., a Născătoarei glasului de la Vecernia cea mică. La Stihoavnă punem Stihira ÃŽnvierii (o dată), apoi punem Stihoavna SfinÅ£ilor, de la Vecernia cea mare, cu Stihurile ei, Slavă... a SfinÅ£ilor, Åži acum... a Născătoarei pe acelaÅŸi glas. După Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă..., al SfinÅ£ilor, Åži acum... al Născătoarei: Taina cea din veac ascunsă..., Ectenia cea mică ÅŸi Otpustul.

La Vecernia cea mare după Psalmul cel obiÅŸnuit ÅŸi după Catismă, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii, apoi trei ale Triodului ÅŸi patru ale SfinÅ£ilor. Iar dacă se va întâmpla în Duminica Lăsatului sec de carne, punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii, patru ale Triodului ÅŸi trei ale SfinÅ£ilor, Slavă... a Triodului, Åži acum... a Născătoarei glasului de rând. La Litie punem Stihira Hramului, apoi Stihirile Triodului cele de la Laude, Slavă... a SfinÅ£ilor, Åži acum" a Triodului. La Stihoavnă punem Stihirile ÃŽnvierii, Slavă... a SfinÅ£ilor, Åži acum" a Triodului. După Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară" (de două ori), apoi Troparul SfinÅ£ilor (o dată). După Binecuvântarea pâinilor spunem: Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori),  Psalmul 33 ÅŸi Citirea.

La Utrenie după cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Învierii (de două ori), Slavă... al Sfinţilor, Şi acum... al Născătoarei, pe acelaşi glas. După Catisme punem Sedelnele Învierii, cu Stihira Născătoarei şi Citire din Tâlcuirea Evangheliei, apoi Polieleul, cu Stihirile Mărimurilor Sfinţilor.

Dacă se va întâmpla în Duminica Fiului Risipitor sau a Lăsatului sec de carne, atunci adăugăm la Polieleu ÅŸi al treilea Psalm: La râul Babilonului" După aceea punem Stihirile Mărimurilor ÅŸi Sedelnele SfinÅ£ilor, toate câte o dată, fără Stihira Născătoarei, Slavă... Sedealna cea după Polieleu, Åži acum... a Născătoarei ÅŸi Citirile SfinÅ£ilor, Antifoanele ÅŸi Prochimenul glasului, Toată suflarea", Evanghelia ÃŽnvierii,  ÃŽnvierea lui Hristos văzând" ÅŸi Psalmul 50, cu Stihira ÃŽnvierii. Punem Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul, pe patru, apoi al Născătoarei de Dumnezeu, pe doi ÅŸi al Triodului, pe patru ÅŸi apoi al SfinÅ£ilor, pe patru. Catavasiile: Pământul cel roditor de adâncime" Iar dacă este în Duminica Lăsatului sec de carne punem Canonul ÃŽnvierii pe patru, apoi al Triodului pe ÅŸase ÅŸi al SfinÅ£ilor pe patru ÅŸi Catavasiile Triodului. După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul SfinÅ£ilor, apoi Slavă... Sedealna lor, Åži acum", a Triodului ÅŸi Citire. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Triodului ÅŸi citim Sinaxarul. La Cântarea a noua, cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită decât Heruvimii", apoi după Cântare punem Luminânda ÃŽnvierii, Slavă... a SfinÅ£ilor, Åži acum" a Triodului. La Laude punem patru Stihiri ale ÃŽnvierii,apoi patru ale SfinÅ£ilor  cu tot cu cea de la Slavă..., cu Stihurile lor. Iar dacă se va întâmpla în Duminica lăsatului sec de carne, atunci după Stihirile SfinÅ£ilor zicem Stihul: Scoală Doamne Dumnezeul meu" ÅŸi cântăm Stihira Samoglasnică a Triodului glas 1: Să ne curăţim mai înainte fraÅ£ilor... Slavă... tot aceasta, Åži acum", Prea binecuvântată eÅŸti...

Iar dacă nu este Duminica Lăsatului sec de carne, atunci nu spunem Stihira din Triod, iar după Stihirile SfinÅ£ilor punem Slavă... a Triodului, Åži acum", Prea Binecuvântată eÅŸti... Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem numai Troparul ÃŽnvierii,  Ecteniile ÅŸi Otpustul.  Se face obiÅŸnuita ieÅŸire în pridvor, Slavă...  Åži acum" Stihira Evangheliei ÅŸi Ceasul 1. La Ceasuri punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al SfinÅ£ilor, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru... punem Condacul ÃŽnvierii, apoi al Triodului ÅŸi  al SfinÅ£ilor, pe care le zicem schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile glas 4, apoi ale Triodului de la Cântarea a treia, pe patru ÅŸi  ale SfinÅ£ilor de la Cântarea a ÅŸasea, pe patru. După Vohod Troparul ÃŽnvierii ÅŸi al SfinÅ£ilor, apoi Condacul ÃŽnvierii, Slavă... a SfinÅ£ilor, Åži acum" a Triodului, Prochimenul, Apostolul, Aliluia... Evanghelia ÅŸi Priceasna  le punem ale zilei ÅŸi  apoi ale SfinÅ£ilor.

Dacă se va întâmpla Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi în Sâmbăta Lăsatului sec de carne, atunci: cântăm Slujba lor Vineri mai nainte de Sâmbătă, fără nici un fel de schimbare.

Iar dacă Sărbătoarea SfinÅ£ilor Trei Ierarhi va fi Luni, MarÅ£i sau Joi în Săptămâna brânzei: Duminică seara, după Psalmul cel obiÅŸnuit cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., prima Slavă", (iar în celelalte zile ale Săptămânii Brânzei citim Catisma cea de rând). La: Doamne strigat-am... punem Stihirile SfinÅ£ilor pe ÅŸase, Slavă... a SfinÅ£ilor, Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii, pe glasul Slavei" SfinÅ£ilor, Vohodul,  Prochimenul zilei ÅŸi Citirile SfinÅ£ilor apoi Ecteniile. La Stihoavnă punem Stihoavna Triodului, Samoglasnica punându-se (de două ori) ÅŸi Mucenicina, zicând Stihurile cele obiÅŸnuite: Către tine am ridicat ochii mei", Slavă... a SfinÅ£ilor, Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii. Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor, Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÅŸi Otpustul.

La Pavecerniţă după Cuvine-se să te fericim... ÅŸi Sfinte Dumnezeule... punem Condacul SfinÅ£ilor. Iar dacă se va întâmpla pomenirea SfinÅ£ilor Trei Ierarhi în Joia Săptămânii Brânzei, atunci Miercuri la Ceasuri după rugăciunea SlăbeÅŸte, lasă, iartă",ÅŸi după metaniile cele făcute împreună cu Rugăciunea Sfântului Efrem, paracliserul toacă ÅŸi trage toate clopotele după obicei ÅŸi îndată zicem: VeniÅ£i să ne închinăm" (de trei ori),  apoi Psalmul cel obiÅŸnuit, cu Ecteniile ÅŸi Stihirile SfinÅ£ilor după cum s-a scris mai sus, pe ÅŸase, Slavă... a SfinÅ£ilor, Åži acum... a Născătoarei. După Vohod punem Prochimenul, apoi Citirile Triodului ÅŸi  Prochimenul: Să nădăjduiască Israel spre Domnul", apoi citirile SfinÅ£ilor. După aceasta punem Rugăciunea: ÃŽnvredniceÅŸte-ne Doamne... ÅŸi Ectenia. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Samoglasnica punându-se (de două ori) ÅŸi Mucenicina, cu Stihurile cele obiÅŸnuite, Slavă... a SfinÅ£ilor, Åži acum... a Născătoarei. După Acum slobozeÅŸte... ÅŸi Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor, Slavă... Åži acum... a Născătoarei, apoi Ectenia ÅŸi trei metanii mari,  după care punem Rugăciunea: Preasfântă Treime", apoi: Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori) ÅŸi Psalmul 33. Urmează Cuvine-se să te fericim...  ÅŸi Otpustul. Apoi  intrăm la masă ÅŸi dezlegăm la brânză ÅŸi ouă.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... Troparul SfinÅ£ilor (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii. După prima Catismă punem Sedealna Triodului (de două ori), care este scrisă după a doua Catismă, Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÅŸi Citirea zilei. După a doua Catismă punem Sedelnele SfinÅ£ilor, amândouă puse câte o dată, Slavă... Åži acum", Stihira Născătoarei de la Sedealna a doua,  iar Stihira Născătoarei de la Sedealna cea dintâi se lasă, apoi Citirea zilei. Urmează Polieleul, cu Stihirile Mărimurilor SfinÅ£ilor ÅŸi Sedealna SfinÅ£ilor (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÅŸi Citirea. După aceea primul Antifon    glas 4, Prochimenul SfinÅ£ilor glas 4: PreoÅ£ii Tăi se vor îmbrăca întru dreptate", Gura mea va grăi înÅ£elepciune..., apoi Evanghelia ÅŸi Stihira SfinÅ£ilor. Se pune Canonul Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul pe ÅŸase, Irmosul punându-se de câte două ori ÅŸi două Canoane ale SfinÅ£ilor, cu Irmosul pe opt. Catavasiile: Pământul cel roditor de adâncime", cântându-se în amândouă stranele. Iar acolo unde este Tricântare se lasă Canonul Născătoarei de Dumnezeu ÅŸi cântăm Canoanele SfinÅ£ilor cu Irmoasele pe ÅŸase, Tricântarea Triodului pe opt ÅŸi Catavasiile Triodului. După Cântarea a treia punem Sedealna SfinÅ£ilor (de două ori), Slavă... Åži acum" a Născătoarei ei ÅŸi Citire a SfinÅ£ilor.

După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul SfinÅ£ilor, apoi Sinaxarul. După cântarea a noua punem Luminânda SfinÅ£ilor (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile SfinÅ£ilor, pe patru, Slavă... a SfinÅ£ilor, Åži acum... a Născătoarei. Apoi diaconul sau preotul zice: Slavă Å¢ie Celui ce ne-ai arătat nouă Lumina" ÅŸi citeÅ£ul zice: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu" ÅŸi celelalte. După aceea Ectenia: Să plinim rugăciunea noastră" ÅŸi cântăm Stihoavna Triodului, Samoglasnica zilei (de două ori) ÅŸi Mucenicina, zicând Stihurile cele obiÅŸnuite: Umplutu-ne-am dimineaÅ£a de mila Ta Doamne", Slavă... a SfinÅ£ilor glas 6: Ierarhii lui Hristos ÅŸi lauda PărinÅ£ilor.., Åži acum" acelaÅŸi glas: Pe podoaba fecioarelor ÅŸi bucuria minÅ£ilor", care este scrisă la Litie. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului...,  Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor, Slavă... Åži acum... al Născătoarei ÃŽnvierii, Ectenia: MiluieÅŸte-ne pe noi, Dumnezeule" ÅŸi Ecfonisul. Apoi preotul zice: Cel ce este binecuvântat" Iar cântăreÅ£ii răsound: Amin, ÃŽntăreÅŸte Dumnezeule Sfântă ÅŸi dreapta", după care urmează Ceasul 1. La Ceasuri Troparul ÅŸi Condacul SfinÅ£ilor, pe care le spunem schimbându-le.

La Liturghie punem  Fericirile SfinÅ£ilor din Canonul cel dintâi, de la Cântarea a treia, pe patru ÅŸi din Canonul al doilea, de la Cântarea a ÅŸasea, pe patru. După Vohod punem Troparul Hramului, dacă este Hramul Domnului Hristos, sau al Născătoarei de Dumnezeu ÅŸi al SfinÅ£ilor, apoi Condacul praznicului Domnului Hristos, Slavă... al SfinÅ£ilor, Åži acum" al Hramului Născătoarei de Dumnezeu sau: Ceea ce eÅŸti folositoare creÅŸtinilor" Se pune Prochimenul, Apostolul, Aliluia... Evanghelia ÅŸi Priceasna, întâi ale zilei ÅŸi apoi ale SfinÅ£ilor.

Dacă se vor întâmpla Sfinţii Trei Ierarhi în Miercurea Săptămânii Brânzei cântăm toată slujba lor în Marţea aceleiaşi Săptămâni, iar de se va întâmpla Vineri, în Săptămâna Brânzei, atunci cântăm Slujba lor Joi, după cum s-a arătat mai sus.

 

ÎN ZIUA A TREIZECI ŞI UNA POMENIREA SFINŢILOR FĂCĂTORI DE MINUNI CHIR ŞI IOAN

La Vecernie după Psalmul cel de seară şi după Catisma cea de rând, la: Doamne strigat-am... punem Stihirile Sfinţilor pe şase glas 1, Podobia: Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti", Slavă... glas 8: Doimea Mucenicilor astăzi a răsărit nouă", Şi acum... a Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului, Slavă... a Sfinţilor glas 2: Veniţi adunarea credincioşilor astăzi cu laude să încununăm", Şi acum... a Născătoarei. Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfinţilor glas 5: Minunile Sfinţilor Tăi mucenici", Slavă... Şi acum... a Născătoarei apoi Ecteniile şi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul SfinÅ£ilor (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei, apoi obiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Punem amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul SfinÅ£ilor pe ÅŸase, glas 4. După Cântarea a treia punem Sedealna SfinÅ£ilor glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălÅ£at pe Cruce... (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul SfinÅ£ilor glas 3, Podobia: Fecioară astăzi";  Din darul cel dumnezeiesc dar de minuni luând SfinÅ£ilor", apoi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Octoihului, Slavă... a SfinÅ£ilor, Åži acum... a Născătoarei. Apoi Stihoavna Octoihului, Slavă... a SfinÅ£ilor: Cu cântări vrednice de Laude credincioÅŸii să mărim", Åži acum... a Născătoarei. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor, Slavă... Åži acum... al Născătoarei, apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile le facem după rânduiala obiÅŸnuită, la care zicem Troparul ÅŸi Condacul SfinÅ£ilor.

La Liturghie punem Fericirile Octoihului, pe patru şi ale Sfinţilor, din Canonul Sfinţilor, de la Cântarea a treia, pe patru. Prochimenul glas 4: Sfinţilor care sunt pe pământul lui", cu Stihul: Mai înainte vedeam pe Domnul înaintea mea purutea" Apoi Apostolul din Cartea cea către Corinteni: Fraţilor, voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare fiecare în parte", Aliluia... glas 2: Iată acum ce este bun sau ce este frumos", Evanghelia de la Matei: În vremea aceea chemând Iisus pe cei doisprezece", Priceasna: Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul"

Tot într-această zi şi pomenirea celor întru Sfinţi Părintelui nostru Nichita Episcopul Novogorodului, Făcătorul de minuni. Se săvârşeşte Soborul lui unde sunt Moaştele sale, sau la bisericile care-i poartă Hramul.


LUNA FEBRUARIE ARE DOUĂZECI ŞI OPT DE ZILE, IAR DACĂ ESTE AN BISECT ATUNCI ARE DOUĂZECI ŞI NOUĂ DE ZILE. ZIUA ARE 11 ORE, IAR NOAPTEA 13 ORE

 

ÎN ZIUA ÎNTÂI ÎNAINTEPRĂZNUIREA ÎNTÂMPINĂRII DOMNULUI DUMNEZEU ŞI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ŞI POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC TRIFON

La Vecernie după Psalmul cel începător ÅŸi după obiÅŸnuita Catismă, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnainteprăznuirii, glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz... ÅŸi trei ale Sfântului, glas 1, Podobia: Prea lăudaÅ£ilor mucenici", Slavă... glas 2: Defăimat-ai pe cele pământeÅŸti de aici Preafericite Trifone Cinstite..., Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii acelaÅŸi glas: Astăzi Simioan în braÅ£e primeÅŸte pe Domnul Slavei" Iar dacă este Vineri seara se pune Slavă... a ÃŽnainteprăznuirii, Åži acum" Dogmatica glasului de rând. La Stihoavna punem Stihirile ÃŽnainteprăznuirii glas 2, Podobia: Casa Efratului", cu Stihurile ei, Slavă... Åži acum", acelaÅŸi glas: Pe cel sfinÅ£it SfinÅ£ita Fecioară" apoi Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Mucenicului glas 4, Mucenicul Tău Doamne Trifon", Slavă... Åži acum ... al ÃŽnainteprăznuirii glas 1: Ceata cerească a cereÅŸtilor îngeri privind spre pământ", apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnainteprăznuirii, (de două ori) Slavă... al Sfântului, Åži acum" al ÃŽnainteprăznuirii. După obiÅŸnuitele Catisme, punem Sedelnele ÃŽnainteprăznuirii, Citirea ÅŸi Psalmul 50. Se pune Canonul ÃŽnainteprăznuirii cu Irmosul, pe opt, glas 4,  al Sfântului glas 8, cu Irmosul pe patru. După Cântarea a treia punem Condacul Mucenicului glas 8, Podobia: Ca niÅŸte pârgă a firii"; Cu tăria Treimii, mulÅ£imea dumnezeilor o ai zdrobit", apoi Icosul ÅŸi Sedealna glas 4, Podobia: Degrab ne-ntâmpină", Slavă... Åži acum".. a ÃŽnainteprăznuirii. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÃŽnainteprăznuirii glas 6: Cuvântul cel ce este împreună cu Tatăl nevăzut acum se vede cu trup", apoi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Mucenicului, Slavă... Åži acum" a ÃŽnainteprăznuirii. La Stihoavnă punem Stihirile ÃŽnainteprăznuirii glas 2, Podobia: Casa Efratului..., cu Stihurile ei, Slavă... Åži acum" acelaÅŸi glas: Ziditorul cerului ÅŸi al pământului" Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... zicem Troparul Mucenicului, Slavă... Åži acum" al ÃŽnainteprăznuirii, apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasul 1, la care zicem Troparul ÃŽnainteprăznuirii,, Slavă... al Sfântului, Åži acum" al Născătoarei Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule... punem Condacul ÃŽnainteprăznuirii ÅŸi apoi Otpustul, aÅŸa facem ÅŸi la celelalte Ceasuri.

La Liturghie punem Fericirile din Canonul ÃŽnainteprăznuirii de la Cântarea a treia, pe patru ÅŸi din Canonul Mucenicului de la Cântarea a ÅŸasea, pe patru. După Vohod punem Troparul ÃŽnainteprăznuirii ÅŸi al Sfântului al căruia este Hramul ÅŸi al Mucenicului, apoi Condacul Hramului, Slavă... al Mucenicului, Åži acum" al ÃŽnainteprăznuirii. Prochimenul glas 7:Veseli-se-va dreptul de Domnul", cu Stihul: Auzi Dumnezeule, glasul meu...  Apostolul din Cartea cea către Romani: FraÅ£ilor ÅŸtim că  celor ce iubesc pe Dumnezeu", apoi Aliluia... glas 4: Dreptul ca finicul va înflori", Evanghelia de la Luca: Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Iată dau vouă stăpânire" Priceasna: ÃŽntru pomenire veÅŸnică va fi dreptul"

Dacă se va întâmpla Înainteprăznuirii Întâmpinării Domnului în vreo Duminică mai înainte de Duminica Vameşului şi a Fariseului, atunci:

Sâmbătă seara la Vecernia cea mică punem Stihira ÃŽnvierii ÅŸi Stihirile Născătoarei de Dumnezeu din Octoih, apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi  după Tatăl nostru... punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... Åži acum... al Născătoarei.

La Vecernia cea mare după obiÅŸnuitul Psalm cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., toată Catisma. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii, una a lui Anatolie, apoi trei ale ÃŽnainteprăznuirii ÅŸi trei ale Mucenicului, Slavă... a Mucenicului, Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii glasului de rând. La Litie punem Stihirile Hramului, apoi Stihirile ÃŽnainteprăznuirii, ale Stihoavnei celei de la Vecernie, Slavă... a ÃŽnainteprăznuirii glas 2: Astăzi Simion", (care este scrisă la: Doamne strigat-am... ), apoi Åži acum" ÅŸi punem Stihira care este scrisă la Stihoavna Utreniei cea de la Slavă": Ziditorul cerului ÅŸi al pământului" La Stihoavnă punem Stihirile ÃŽnvierii, Slavă... Åži acum" a ÃŽnainteprăznuirii. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi  după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară" (de două ori) ÅŸi al ÃŽnainteprăznuirii (o dată). Urmează Binecuvântarea pâinilor, după care: Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Psalmul 33 ÅŸi Citirea.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... se pune Troparul ÃŽnvierii (de două ori), Slavă... al Sfântului, Åži acum" al ÃŽnainteprăznuirii. După obiÅŸnuitele Catisme punem Sedelnele ÃŽnvierii, cu Stihira Născătoarei lor ÅŸi Citire din Tâlcuirea Evangheliei. După aceea citim: FericiÅ£i cei fără de prihană", apoi Ipacoiul glasului ÅŸi Citirea. Urmează Antifoanele ÅŸi Prochimenul glasului, Toată suflarea", Evanghelia ÃŽnvierii, ÃŽnvierea lui Hristos văzând", Psalmul 50, Stihira ÃŽnvierii. Punem Canonul ÃŽnvierii, cu Irmosul pe patru, apoi al Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul pe trei, al ÃŽnainteprăznuirii cu Irmosul pe patru ÅŸi al Mucenicului tot pe patru. Catavasiile Praznicului: Pământul cel roditor de adâncime" După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul ÃŽnainteprăznuirii, apoi Sedealna Sfântului, Slavă... Åži acum" al ÃŽnainteprăznuirii, după Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul ÃŽnvierii. La Cântarea a noua cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită decât Heruvimii", apoi Luminânda ÃŽnvierii, Slavă... a Mucenicului, Åži acum ... a ÃŽnainteprăznuirii. La Laude punem  patru Stihiri ale ÃŽnvierii ÅŸi una a lui Anatolie, ale ÃŽnainteprăznuirii, de la Stihoavna cea de la Utrenie, cu Stihurile lor, Slavă... Stihira Evangheliei, Åži acum: Prea Binecuvântată eÅŸti... Punem Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... se pune Troparul ÃŽnvierii, Ecteniile ÅŸi Otpustul cel mare. Se face obiÅŸnuita ieÅŸire în pridvor ÅŸi se citeÅŸte din nou ÃŽnvăţătura Sfântului Teodor Studitul ÅŸi apoi se face Ceasul 1, la care zicem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al ÃŽnainteprăznuirii, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru... punem Condacul ÃŽnainteprăznuirii ÅŸi apoi Otpustul cel desăvârÅŸit. La Ceasul 3 punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al Mucenicului, Åži acum" al Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru... punem Condacul ÃŽnvierii. Asemenea facem ÅŸi la celelalte Ceasuri, zicem mai întâi Troparul ÃŽnvierii, apoi al ÃŽnainteprăznuirii ÅŸi al Mucenicului schimbându-le. La fel facem  ÅŸi cu Condacele, întâi punem Condacul ÃŽnvierii ÅŸi al ÃŽnainteprăznuirii, pe care le zicem schimbându-le.

La Liturghie  punem Fericirile Octoihului pe patru, apoi al ÃŽnainteprăznuirii, de la Cântarea a treia, pe patru ÅŸi ale Sfântului de la Cântarea a ÅŸasea, pe patru. După Vohod punem Troparul ÃŽnvierii ÅŸi al ÃŽnainteprăznuirii, apoi al Sfântului al căruia este Hramul ÅŸi apoi al Mucenicului, Condacul ÃŽnvierii ÅŸi al Hramului, Slavă... al Mucenicului, Åži acum" al ÃŽnainteprăznuirii. Prochimenul, Apostolul, Aliluia... Evanghelia ÅŸi Priceasna le punem mai întâi ale Duminicii, apoi ale Sfântului.

Se cuvine să ştim că de se va întâmpla Înainteprăznuirea Întâmpinării Domnului în Duminica Fariseului sau a Fiului Risipitor sau a Lăsatului sec de carne, atunci:

Sâmbătă seara la Vecernia cea mică punem Stihirile Învierii şi ale Născătoarei de Dumnezeu din Octoih, apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Învierii, Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Ectenia cea mică şi Otpustul.

La Vecernia cea mare punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii, una a lui Anatolie, apoi trei ale Triodului ÅŸi trei ale ÃŽnainteprăznuirii. Iar dacă este Duminica Lăsatului sec de carne, cântăm trei Stihiri ale ÃŽnvierii, apoi patru ale Triodului ÅŸi trei ale ÃŽnainteprăznuirii, Slavă... a Triodului, Åži acum a Născătoarei glasului de rând. La Litie punem Stihira Hramului ÅŸi apoi Stihirile ÃŽnainteprăznuirii, cele de la Stihoavna Vecerniei, Slavă... a Triodului, Åži acum" a ÃŽnainteprăznuirii, cea de la Stihoavna Utreniei. La Stihoavnă punem Stihirile ÃŽnvierii, Slavă... a Triodului, Åži acum" ÃŽnainteprăznuirii. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule..., ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară (de două ori) ÅŸi al ÃŽnainteprăznuirii o dată ÅŸi  urmează Binecuvântarea pâinilor, după care punem: Fie numele Domnului binecuvântat de acum ÅŸi până-n veac (de trei ori) ÅŸi Citirea. Iar unde nu este Priveghere, după Acum slobozeÅŸte...,Sfinte Dumnezeule... ÅŸi Tatăl nostru... punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... Åži acum" al ÃŽnainteprăznuirii ÅŸi Otpustul.

La Pavecerniţă după Cuvine-se să te fericim..., Sfinte Dumnezeule... şi Tatăl nostru... punem Condacul Înainteprăznuirii, Slavă... Şi acum" al Triodului.

La Utrenie după cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... Troparul Învierii (de două ori), Slavă... Şi acum" al Înainteprăznuirii. Apoi obişnuitele Catisme şi Sedelnele Învierii, cu Stihira Născătoarei lor şi Citirea. Punem apoi: Fericiţi cei fără de prihană" şi Troparele Învierii: Soborul îngeresc s-a mirat", după care urmează Ipacoiul, Antifoanele şi Prochimenul glasului. Toată suflarea", Evanghelia Învierii, Învierea lui Hristos văzând", Psalmul 50 şi Stihira Învierii. Punem Canonul Învierii cu Irmosul pe patru şi al Născătoarei de Dumnezeu pe doi şi al Înainteprăznuirii pe patru şi al Triodului, pe patru. Se pun Catavasiile Praznicului.

Iar dacă este Duminica Lăsatului sec de carne punenm Canonul Învierii pe patru, apoi al Înainteprăznuirii, pe patru şi al Triodului, pe şase şi Catavasiile Triodului. După Cântarea a treia punem Condacul şi Icosul Înainteprăznuirii, apoi Sedealna Triodului (de două ori), Slavă... Şi acum" a Înainteprăznuirii. După Cântarea a şasea punem Condacul şi Icosul Triodului. La Cântarea a noua cântăm: Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii", apoi Luminânda Învierii, Slavă... a Triodului, Şi acum" a Înainteprăznuirii. La Laude punem patru Stihiri ale Învierii, apoi una a lui Anatolie şi trei ale Triodului cu Stihurile lor. Iar dacă este Duminica Lăsatului sec de carne punem patru Stihiri ale Învierii şi patru ale Triodului cu Stihurile lor, Slavă... a Triodului, Şi acum": Prea Binecuvântată eşti... Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem numai Troparul Învierii, apoi Ecteniile şi Otpustul cel mare, Slavă... Şi acum" Stihira Învierii, şi urmează Ceasul 1, care se face în pridvor. La Ceasuri punem Troparul Învierii, Slavă... al Înainteprăznuirii, Şi acum... a Născătoarei Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Praznicului şi al Triodului pe care le zicem schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile glasului, pe patru, apoi ale Triodului, de la Cântarea a treia pe patru ÅŸi ale ÃŽnainteprăznuirii de la  Cântarea a ÅŸasea, pe patru. După Vohod se pune Troparul ÃŽnvierii ÅŸi al ÃŽnainteprăznuirii, Slavă... Condacul Triodului, Åži acum" al ÃŽnainteprăznuirii. Prochimenul glasului, Apostolul, Evanghelia ÅŸi Priceasna le punem ale zilei. Iar dacă este Duminica Lăsatului sec de carne punem Prochimenul Triodului,  Priceasna zilei ÅŸi a Triodului, iar slujba Sfântului Trifon o cântăm când va socoti cel mai mare.

Dacă se va întâmpla Înainteprăznuirea Întâmpinării Domnului în Sâmbăta, Lăsatului sec de carne, atunci cântăm Slujba Înainteprăznuirii Întâmpinării Domnului, cu o zi mai înainte, adică în Vinerea acelei săptămâni, împreună cu Slujba Sfinţilor Chir şi Ioan, şi a lui Trifon.

La Vecernie după Psalmul cel începător ÅŸi după Catisma cea de rând, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnainteprăznuirii  ÅŸi trei ale SfinÅ£ilor celor fără de arginÅ£i, Slavă... a SfinÅ£ilor fără de arginÅ£i, Åži acum ... a ÃŽnainteprăznuirii. La Stihoavnă punem Stihirile ÃŽnainteprăznuirii, Slavă... a SfinÅ£ilor fără de arginÅ£i, Åži acum" a ÃŽnainteprăznuirii. Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... Troparul SfinÅ£ilor fără de arginÅ£i, Slavă... a Sfântului Trifon, Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnainteprăznuirii, (o dată), apoi a SfinÅ£ilor fără de arginÅ£i" (o dată), Slavă... a Sfântului Trifon, Åži acum", a ÃŽnainteprăznuirii. Se pun Catismele cele obiÅŸnuite, apoi Sedelnele ÃŽnainteprăznuirii ÅŸi Psalmul 50. Canonul îl punem al ÃŽnainteprăznuirii, pe ÅŸase, al SfinÅ£ilor fără de arginÅ£i, pe ÅŸase ÅŸi a Sfântului Trifon, pe patru. După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul SfinÅ£ilor fără de arginÅ£i ÅŸi al Sfântului Trifon,  Sedealna SfinÅ£ilor fără de arginÅ£i, Slavă... a Sfântului Trifon Åži acum"a ÃŽnainteprăznuirii. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul ÃŽnainteprăznuirii. După Cântarea a noua punem Luminânda SfinÅ£ilor fără de arginÅ£i, Slavă... a Sfântului Trifon, Åži acum" a ÃŽnainteprăznuirii. La Laude punem Stihirile Sfântului Trifon, pe patru, Slavă... tot a Sfântului Trifon, Åži acum" a ÃŽnainteprăznuirii. La Stihoavnă punem Stihirile ÃŽnainteprăznuirii, Slavă... Åži acum"asemenea. Apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor fără de arginÅ£i, Slavă... al Sfântului Trifon, Åži acum" a ÃŽnainteprăznuirii, Ecteniile ÅŸi Otpustul, Ceasul 1, la care zicem Troparul ÃŽnainteprăznuirii, Slavă... al SfinÅ£ilor fără de arginÅ£i, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru... punem Condacul ÃŽnainteprăznuirii. La Ceasul 3 se pune Troparul ÃŽnainteprăznuirii, Slavă... al Sfântului Trifon, Åži acum... a Născătoarei Ceasului. La fel zicem ÅŸi la celelalte Ceasuri, Troparele SfinÅ£ilor schimbându-le, iar Condacul numai al ÃŽnainteprăznuirii.

Dacă se va întâmpla Înainteprăznuirea Întâmpinării Domnului Luni sau Marţi sau Joi în săptămâna brânzei, atunci:

La Vecernie după Psalmul cel de seară ÅŸi după obiÅŸnuita Catismă, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnainteprăznuirii  ÅŸi trei ale Sfântului de rând, Slavă... a Sfântului dacă are, Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Samoglasnica (de două ori) ÅŸi Mucenicina, Slavă... Åži acum ÃŽnainteprăznuirii. Apoi Acum slobozeÅŸte... Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum" al ÃŽnainteprăznuirii apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Pavecerniţă după Rugăciunea: Cuvine-se să te fericim... şi după Sfinte Dumnezeule... şi Tatăl nostru... punem Condacul Înainteprăznuirii.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnainteprăznuirii, (de două ori), Slavă... al Sfântului, Åži acum"al ÃŽnainteprăznuirii. După prima Catismă punem Ectenia cea mică ÅŸi Sedealna ÃŽnainteprăznuirii (de două ori). După Catisma a doua punem Sedealna Triodului, fără de Ectenie, apoi Psalmul 50, iar după aceea punem Canonul ÃŽnainteprăznuirii cu Irmosul  pe opt ÅŸi al Sfântului pe patru. Unde este Tricântare cântăm Canonul ÃŽnainteprăznuirii cu Irmosul pe patru ÅŸi al Sfântului, punem trei Tropare pe doi ÅŸi al Triodului pe opt. Se pune Catavasia Triodului. După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul, apoi Sedealna Sfântului, Slavă... Åži acum" a ÃŽnainteprăznuirii. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul ÃŽnainteprăznuirii. După Cântarea a noua punem Luminânda Sfântului, Slavă...  Åži acum" a ÃŽnainteprăznuirii, Stihoavna Triodului, Samoglasnica (de două ori) ÅŸi Mucenicina, Slavă... Åži acum"a ÃŽnainteprăznuirii. Apoi după: Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum" al ÃŽnainteprăznuirii, apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul. La Ceasuri se pune Troparul ÃŽnainteprăznuirii, Slavă... al Sfântului, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor, iar după Sfinte Dumnezeule... se pune Condacul ÃŽnainteprăznuirii.

La Liturghie punem Fericirile din Canonul ÃŽnainteprăznuirii, de la Cântarea a treia, ÅŸi ale Sfântului, dacă are, de la Cântarea a ÅŸasea, iar dacă nu are, se pun Fericirile tot din Canonul Praznicului. După Vohod urmează Troparul ÃŽnainteprăznuirii ÅŸi al Sfântului  al căruia este Hramul ÅŸi al Sfântului de rând. Apoi Condacul Hramului, Slavă... al Sfântului de rând, Åži  acum" al ÃŽnainteprăznuirii. Prochimenul, Apostolul,  Evanghelia ÅŸi Priceasna le punem ale zilei ÅŸi ale Sfântului.

Se cuvine să ştim că de se va întâmpla Înainteprăznuirea Întâmpinării Domnului Miercuri sau Vineri în Săptămâna Brânzei, atunci:

 MarÅ£i seara după Psalmul cel obiÅŸnuit ÅŸi după Catisma cea de rând, la: Doamne strigat-am... punem  trei Stihiri ale ÃŽnainteprăznuirii  ÅŸi trei ale Sfântului, Slavă... a Sfântului, dacă are, Åži acum" a ÃŽnainteprăznuirii. Apoi punem Stihoavna Triodului, Samoglasnica (de două ori) ÅŸi Mucenicina, cu Stihurile cele obiÅŸnuite, Slavă... Åži acum" a ÃŽnainteprăznuirii. Iar după Acum slobozeÅŸte", Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum" a ÃŽnainteprăznuirii, după care urmează Ectenia la care se fac trei metanii mari ÅŸi Otpustul.

Începem Pavecerniţa cea mare , cântăm începând de la cuvintele: Când am strigat eu", la care cântăm Tricântarea Triodului, cea dintâi. După Sfinte Dumnezeule... cel final punem Condacul Înainteprăznuirii şi facem trei metanii mari şi punem rugăciunile şi obişnuitul Otpust.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnainteprăznuirii, (de două ori), Slavă... al Sfântului, Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii. După prima Catismă punem Ectenia cea mică ÅŸi Sedealna ÃŽnainteprăznuirii (de două ori). După a doua Catismă punem Sedealna Triodului , fără de Ectenie (de două ori), Slavă... Åži acum" a Născătoarei Crucii. Apoi Psalmul 50 ÅŸi după aceea Canonul ÃŽnainteprăznuirii cu Irmosul pe ÅŸase ÅŸi al Sfântului cu Irmosul pe patru, apoi al Triodului tot pe patru. Iar când avem Tricântare , atunci cântăm Canonul ÃŽnainteprăznuirii cu Irmosul pe patru, apoi al Sfântului punem trei Tropare, pe doi ÅŸi al Triodului, pe opt. Se pune apoi Cântarea cea de rând a Canonului zilei, pe patru ÅŸi al Tricântării celui de al doilea, pe patru. Iar Tricântarea cea dintâi se cântă la Pavecerniţă. După Cântarea a treia punem  Condacul ÅŸi Sedealna Sfântului, Slavă... Åži acum" a ÃŽnainteprăznuirii. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul  Praznicului. După Cântarea a noua punem Luminânda Sfântului, Slavă... Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii. Apoi punem Stihoavna Triodului, Samoglasnica (de două ori) ÅŸi Mucenicina, cu Stihurile cele obiÅŸnuite, Slavă... Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule..., Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum" al ÃŽnainteprăznuirii, apoi Ecteniile ÅŸi trei metanii mari, după care se face Ceasul 1, la care punem Troparul ÃŽnainteprăznuirii, Slavă... al  Sfântului, Åži acum"al Născătoarei Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule... se pune  Condacul ÃŽnainteprăznuirii. După Ceea ce eÅŸti mai cinstită... facem trei metanii mari ÅŸi Rugăciunea, apoi Otpustul, după care se face Litie. La fel zicem ÅŸi la celelalte Ceasuri, Troparul ÃŽnainteprăznuirii ÅŸi al Sfântului, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Condacul ÃŽnainteprăznuirii. La al Ceasul 6 punem obiÅŸnuitul Tropar ÅŸi Citirea, după Sfinte Dumnezeule... punem Condacul ÃŽnainteprăznuirii. După fiecare Ceas facem câte trei metanii mari ÅŸi punem Rugăciunea Ceasului ÅŸi Otpustul cel final. Iar Vecernia Praznicului se face la vremea sa.

Aşa cântăm Slujba Înainte Prăznuirii, dacă se va întâmpla în ziua de Vineri, atât seara, cât şi dimineaţa la Utrenie în mod neschimbat.

La Pavecerniţă cântăm Tricântarea Utreniei ,cea dintâi pe glas 6, Irmosul: Cu Dumnezeiască strălucirea ta, Bunule... Iar dacă se va întâmpla Înainteprăznuirea Întâmpinării Domnului în Sâmbăta Lăsatului sec de brânză, atunci seara după obişnuitul Psalm şi după Catisma cea de rând, la: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe şase, trei ale Înainteprăznuirii şi trei ale Părinţilor din Triod, Slavă... a Părinţilor, Şi acum... a Născătoarei glasului. Se face Vohod şi Prochimenul zilei, apoi Citirea Triodului şi Prochimenul: Să nădăjduiască Israel spre Domnul" La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Samoglasnica (de două ori) şi Mucenicina Sfântului, Slavă... a Părinţilor, Şi acum... a Înainteprăznuirii. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Părinţilor, Slavă... Şi acum... al Înainteprăznuirii, apoi Ecteniile şi Otpustul.

La Pavecerniţă după: Cuvine-se să te fericim... şi după: Sfinte Dumnezeule... şi Tatăl nostru... punem Condacul Părinţilor, Slavă... Şi acum... al Înainteprăznuirii.

La Utrenie după cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Înainteprăznuirii, (de două ori), Slavă... al Părinţilor, Şi acum" al Înainteprăznuirii. Apoi bişnuitele Catisme şi amândouă Sedelnele Părinţilor, Slavă... Şi acum... a Înainteprăznuirii, după fiecare Sedealnă. Se pune Psalmul 50, Canonul Înainteprăznuirii cu Irmosul pe şase, Irmosul punându-se (de două ori) şi Canonul Părinţilor pe opt. Catavasii se pun Irmoasele Triodului: Cântare să cântăm popoare", iar Irmosul cântării a doua a Triodului îl punem o dată, şi pe urmă la final mai spunem o dată acelaşi Irmos. După Cântarea a treia punem Condacul şi Icosul Înainteprăznuirii, Sedealna Părinţilor, Slavă... Şi acum... a Înainteprăznuirii.După Cântarea a şasea, punem Condacul şi Icosul Părinţilor. După Cântarea a noua punem Luminânda Părinţilor, Slavă... Şi acum... a Înainteprăznuirii. La Laude punem Stihirile Părinţilor, pe patru, Slavă... a Părinţilor, Şi acum ... a Înainteprăznuirii. Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Părinţilor, Slavă... Şi acum... a Înainteprăznuirii, Ecteniile şi Otpustul.

La Ceasuri se pune Troparul Înainteprăznuirii, Slavă... al Părinţilor, Şi acum... al Născătoarei Ceasurilor, apoi Condacele, al Înainteprăznuirii şi al Părinţilor, pe care le zicem schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile ÃŽnainteprăznuirii, de la Cântarea a treia, pe patru ÅŸi ale PărinÅ£ilor, de la Cântarea a ÅŸasea, pe patru. După Vohod punem Troparul ÃŽnainteprăznuirii ÅŸi al PărinÅ£ilor, Slavă... Condacul PărinÅ£ilor, Åži acum" al ÃŽnainteprăznuirii, Prochimenul glas 7: Lăuda-se-vor CuvioÅŸi întru Slavă", cu Stihul: ÃŽnălţările lui Dumnezeu în gura lor.. Apostolul zilei din Cartea cea către Romani: FraÅ£ilor, pacea să o alungăm... ÅŸi a PărinÅ£ilor din Cartea cea către Galateni: FraÅ£ilor,  roada Duhului este dragostea... Aliluia glas 2: Răsădit fiind în casa Domnului", cu Stihul: BucuraÅ£i-vă drepÅ£iilor întru Domnul" Evanghelia zilei de la Matei: Zis-a Domnul: LuaÅ£i aminte la milostenia voastră" ; ÅŸi a CuvioÅŸilor tot de la Matei: Zis-a Domnul: Toate îmi sunt date Mie de la Tatăl Meu", Priceasna: ÃŽntru pomenire veÅŸnică... iar slujba Sfântului Mucenic Trifon se cântă la Pavecerniţă sau dacă nu, se cântă când va socoti cel mai mare.

 

ÎN ZIUA A DOUA ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI DUMNEZEULUI ŞI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

Seara la Vecernia cea mică punem Stihirile Praznicului, pe patru, glas 1, Podobia: Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti", Slavă... Şi acum": Astăzi Sfinţita Maică"La Stihoavnă punem Stihirile glas 2: Casa Efratului..., cu Stihurile ei: primul Stih: Acum slobozeşte Stăpâne" şi al doilea: Lumină spre descoperirea neamurilor", Slavă... Şi acum" acelaşi glas şi aceeaşi Podobie. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului, Ectenia cea mică şi Otpustul.

La Vecernia cea mare după Psalmul cel de început cântăm Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., prima Slavă... La: Doamne strigat-am... cântăm  Stihirile Praznicului pe opt, cele Samoglasnice glas 1: Spune Simioane pe cine ai purtat în braÅ£e", Slavă... Åži acum glas 6: Să se deschidă uÅŸa cerului astăzi" Vohodul ÅŸi Prochimenul zilei ÅŸi trei citiri prima de la IeÅŸire: Grăit-a Domnul către Moise în ziua aceea", a doua: în Proorocia Isaiei: Fost-a în anul în care a murit Ozia  împăratul" ÅŸi a treia din Proorocia Isaiei: Iată Domnul ÅŸade pe nor uÅŸor" La Litie punem Stihirile Samoglasnice glas 1: Cel vechi de zile", ÅŸi celelalte Slavă.... glas 5: FericiÅ£i Scripturile, precum a zis Hristos", Åži acum... acelaÅŸi glas: Cel vechi de zile prunc făcându-se cu trupul... La Stihoavnă punem Stihirile glas 7: ÃŽmpodobeÅŸte-Å£i cămara ta, Sioane", cu Stihurile ei, Slavă... Åži acum"glas 8: Cel ce se poartă pe Heruvimi ÅŸi este lăudat de Serafimi" Urmează Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi  după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului glas 1: Bucură-te cea cu dar dăruită Născătoare de Dumnezeu Fecioară " (de două ori), după care urmează Binecuvântarea pâinilor, apoi: Fie numele Domnului binecuvântat de acum ÅŸi până-n veac" (de trei ori), Psalmul 33 ÅŸi Stihira Praznicului. Iar dacă nu este Priveghere după Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului ÅŸi Otpustul.

La Pavecerniţă după Cuvine-se să te fericim.. şi Sfinte Dumnezeule... zicem Condacul Praznicului.

Miezonoptica o cântăm din Octoih, cu Catisma cea obiÅŸnuită. După primul Sfinte Dumnezeule... zicem în locul Troparului: Iată Mirele vine", Troparul Praznicului; după al doilea Sfinte Dumnezeule... în locul Condacului: PomeneÅŸte Doamne ca un bun" zicem Condacul Praznicului. Apoi Doamne miluieÅŸte" (de 12 ori) ÅŸi Otpustul. Iar Rugăciunea: PomeneÅŸte Doamne pe cei ce întru nădejdea ÃŽnvierii" nu o zicem. La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul" punem Troparul Praznicului (de trei ori) ÅŸi obiÅŸnuitele Catisme, apoi Sedelnele Praznicului, tot (de două ori) ÅŸi Citire din Tâlcuirea Evangheliei, după care se dau lumânări fraÅ£ilor ÅŸi cântăm Polieleul, Psalmii cei aleÅŸi cu Stihirile Mărimurilor Praznicului. Urmează Sedealna Praznicului glas 4, Podobia: Spăimântatu-s-a Iosif", Slavă... Åži acum" tot aceasta ÅŸi Citirea Praznicului. Antifonul întâi, glas 4 ÅŸi Prochimenul glas 4: Pomeni-voi numele Tău în tot neamul ÅŸi neamul", cu Stihul: Răspuns-a inima mea cuvânt bun" Apoi Toată suflarea" ÅŸi Evanghelia de la Luca: ÃŽn vremea aceea era în Ierusalim", Psalmul 50, Slavă.... Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu", Åži acum" tot aceasta, apoi MiluieÅŸte-mă Dumnezeule" Stihira glas 6: Să se deschidă uÅŸa cerului astăzi" Se pune Canonul Praznicului glas 3, alcătuit de Cozma, Irmoasele punându-se câte două ori, iar Troparele punându-se pe doi. Catavasiile Praznicului, la care se cântă Irmosul în amândouă stranele. După Cântarea a treia, punem Sedealna Praznicului glas 4, Podobia: Spăimântatu-s-a Iosif", Slavă... Åži acum" tot aceasta. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul Praznicului glas 1: Cela ce ai sfinÅ£it pântecele Fecioarei cu naÅŸterea Ta", Icosul ÅŸi citim Sinaxarul. După Cântarea a noua nu cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită... ci punem Stihirile Mărimurilor Praznicului ÅŸi iarăşi fraÅ£ii îşi aprind lumânările, după care cântăm Irmosul: ÃŽn lege în umbră ÅŸi în Scriptură" care se cântă în amândouă stranele. Luminânda Praznicului (de trei ori), iar la Laude punem Stihirile Praznicului pe patru, glas 4, Podobia: Dat-ai semn..., Slavă... Åži acum" glas 6: Cela ce în mâinile cele bătrâneÅŸti în ziua de astăzi", după care urmează Doxologia cea mare. Iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Urmează Ceasul 1, la care zicem Troparul Praznicului după Tatăl nostru... punem Condacul Praznicului celelalte ÅŸi Otpustul cel desăvârÅŸit. La ceasul al doilea din zi ieÅŸim cu Litia afară din mănăstire cântând Stihirile Praznicului ÅŸi  Canonul, apoi întorcându-ne cântăm Ceasurile ÅŸi Liturghia.

La Liturghie punem Fericirile din Canonul Praznicului, de la Cântarea a treia, şi de la Cântarea a şasea, pe opt. Vohodul şi Prochimenul glas 1: Cunoscut a făcut Domnul mântuirea Sa, înaintea neamurilor a descoperit dreptatea Sa", apoi Troparul Praznicului, Slavă... Şi acum" Condacul Praznicului şi Prochimenul glas 3. Urmează Cântarea Născătoarei de Dumnezeu: Măreşte suflete al meu pe Domnul..., cu Stihul: Că a căutat spre smerenia roabei sale" Apostolul din Cartea cea către Evrei: Fraţilor fără de toată împotrivirea cel mai mic de la cel mai mare se binecuvintează", Aliluia glas 8: Acum slobozeşte Stăpâne pe robul tău", cu Stihul: Lumină spre descoperirea neamurilor" Evanghelia de la Luca: În vremea aceea au adus părinţii, pe Iisus pruncul" Priceasna: Paharul mântuirii"

Se cuvine să ştim: că de se va întâmpla Praznicul Întâmpinării Domnului înainte de Duminica Vameşului şi a Fariseului, atunci:

Sâmbătă seara la Vecernia cea mică după Psalmul cel de seară la: Doamne   strigat-am... punem Stihira ÃŽnvierii a glasului de rând, pe patru, Slavă... Åži acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihira ÃŽnvierii (o dată), apoi Stihoavna Praznicului a Vecerniei celei mari, cu Stihurile Praznicului, Slavă... Åži acum" a Praznicului. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul ÃŽnvierii Slavă... Åži acum... a Praznicului, Ectenia cea mică ÅŸi Otpustul.

La Vecernia cea mare după Psalmul cel de seară cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul... toată Catisma, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii, una a lui Anatolie ÅŸi ÅŸase ale Praznicului, Slavă... Åži acum... al Praznicului. Prochimenul zilei ÅŸi trei Citiri ale Praznicului. La Litie punem Stihirile Praznicului, Slavă.... glas 5: CercetaÅ£i Scripturile", Åži acum" acelaÅŸi glas: Cel vechi de zile" La Stihoavnă punem Stihirile ÃŽnvierii, Slavă... Åži acum... al Praznicului.  Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi  după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului (de trei ori), apoi Binecuvântarea pâinilor, după care urmează: Fie numele Domnului binecuvântat..., (de trei ori), Psalmul 33 ÅŸi Citirea Praznicului. Iar unde nu este Priveghere după Acum slobozeÅŸte", Sfinte Dumnezeule... ÅŸi Tatăl nostru... punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... Åži acum... al Praznicului ÅŸi Otpustul.

La Pavecerniţă după: Cuvine-se să te fericim.. şi Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Învierii, Slavă... Şi acum... al Praznicului. Iar Mizonoptica o cântăm din Octoih, cu Canonul Treimic.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnvierii (de două ori), Slavă... Åži acum... al Praznicului. După obiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele ÃŽnvierii cu Stihira Născătoarei lor ÅŸi Citirea din Tâlcuirea Evangheliei. Urmează Polieleul, Psalmii cei aleÅŸi, cu Stihirile Mărimurilor Praznicului. Punem Troparele ÃŽnvierii: Soborul îngeresc" ÅŸi amândouă Sedelnele Praznicului punându-se câte (o dată). Apoi Slavă... Åži acum..., Sedealna cea după Polieleu ÅŸi Citirea Praznicului. Punem Antifoanele ÅŸi Evanghelia Praznicului, apoi ÃŽnvierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50 ÅŸi se sărută Evanghelia, după obicei, cântându-se Stihira Praznicului. Se pune Canonul ÃŽnvierii, cu Irmosul, pe patru, ÅŸi al Născătoarei de Dumnezeu pe doi ÅŸi al Praznicului pe opt. Catavasiile Praznicului. După Cântarea a treia, punem Condacul ÅŸi Icosul ÃŽnvierii, apoi Sedealna Praznicului, Slavă... Åži acum... tot aceasta. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul  ÅŸi Icosul Praznicului ÅŸi citim Sinaxarul. La Cântarea a noua cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită... iar după Cântarea a noua punem Luminânda ÃŽnvierii, Slavă... Åži acum... a Praznicului. La Laude punem Stihirile ÃŽnvierii, pe patru, ÅŸi ale Praznicului, pe patru, cu Stihurile Praznicului, Slavă.... a Praznicului Åži acum: Prea binecuvântată eÅŸti... Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... Troparul ÃŽnvierii, Ecteniile ÅŸi Otpustul, după care punem Stihira ÃŽnvierii, cu învăţătura Sfântului Teodor Studitul ÅŸi ce face obiÅŸnuita ieÅŸire în pridvor, pentru Ceasul 1. La Ceasuri punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă.... al Praznicului, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. La toate Ceasurile zicem Condacul ÃŽnvierii ÅŸi al Praznicului, unul după altul, schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile Învierii glasului de rând, pe şase şi ale Praznicului, de la Cântarea a treia, pe patru. După Vohod punem Troparul Învierii şi al Praznicului, Slavă.... Condacul Învierii, Şi acum... al Praznicului. Prochimenul, Apostolul, Aliluiaşi Evanghelia le citim mai întâi ale Duminicii celei de rând, apoi ale Praznicului. Priceasna: Lăudaţi-L pe Domnul din ceruri", Şi acum... al Praznicului: Paharul mântuirii"

Se cuvine să ştim că de se va întâmpla Praznicul Întâmpinării Domnului în Duminica Vameşului şi a Fariseului sau în Duminica Fiului Risipitor sau a Lăsatului sec de carne sau a Lăsatului sec de brânză, atunci:

Sâmbătă seara la Vecernia cea mică punem Stihirile Învierii glasului de rând, pe patru, Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihira Învierii şi apoi Stihirile Praznicului de la Stihoavna Vecerniei celei mari, cu Stihurile lor, Slavă... Şi acum... a Praznicului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Învierii, Slavă... Şi acum... al Praznicului, apoi Ectenia cea mică şi Otpustul.

La Vecernia cea mare după Psalmul cel de seară începător cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul... toată Catisma. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii, trei ale Triodului ÅŸi patru ale Praznicului. Iar dacă este Duminica Lăsatului sec de carne punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii, patru ale Triodului ÅŸi trei ale Praznicului, Slavă.... a Triodului, Åži acum... a Praznicului. Urmează Vohodul ÅŸi trei Citiri ale Praznicului, apoi Ecteniile. La Litie punem Stihirile Praznicului glas 1: Cel vechi de zile" ÅŸi celelalte, apoi Stihirile Triodului cele de la Laude, punând două Tropare. Iar dacă este Duminica VameÅŸului ÅŸi a Fariseului punem un Tropar glas 3: Glasul Fariseului cel mult lăudător", ÅŸi al doilea Tropar glas 8: Pe fariseul cel ce cu laudele cele din lucruri se îndrepta pe sine... Iar de se va întâmpla în Duminica Fiului Risipitor, după Stihirile Praznicului cântăm la Litie trei Tropare, din Triod, cele de la Laude, primul Tropar glas 2: Glasul Fiului celui risipitor aduc Å£ie Doamne" al doilea glas 2: CurveÅŸte cheltuindu-Å£i bogăţia avuÅ£iei celei părinteÅŸti" ÅŸi al treilea glas 6: Părinte Bunule depărtatu-m-am de la Tine" Dacă se va întâmpla în Duminica Lăsatului sec de carne după Stihurile Praznicului cântăm două Tropare, ale Laudelor, primul glas 6: Gândesc de ziua aceea", al doilea:O, ce ceas va fi atuncea" Iar dacă se va întâmpla în Duminica Lăsatului sec de brânză cântăm la Litie două Tropare, din Triod, de La Laude, primul Tropar glas 5: Vai mie, Adam cu plângere a strigat" ÅŸi al doilea acelaÅŸi glas: Ogorul faptelor bune s-a deschis" Iar Slava" o cântăm a Triodului, în toate aceste Duminici, care este scrisă la Litie, Åži acum" a Praznicului (că pentru aceasta s-a rânduit a se cânta Troparele laudelor Triodului la Litie, la Vecernie, ca să nu rămână nici un Tropar al Triodului să nu se cânte). La Stihoavnă punem Stihirile ÃŽnvierii, Slavă.... a Triodului, Åži acum... al Praznicului. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului (de trei ori). Urmează Binecuvântarea pâinilor, apoi Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Psalmul 33 ÅŸi Citirea Praznicului sau Citire din Tâlcuirile Faptelor Apostolilor. Iar unde nu se face Priveghere, după  Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi Troparul ÃŽnvierii punem  Slavă... Åži acum... al Praznicului ÅŸi Otpustul.

La Pavecerniţă după Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Triodului, Slavă... Şi acum... al Praznicului.

Iar Miezonoptica o cântăm din Octoih, cu Canonul Treimic.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... Troparul ÃŽnvierii (de două ori), Slavă... Åži acum... al Praznicului. După ObiÅŸnuitele Catisme punem Sedelnele ÃŽnvierii, cu Stihira Născătoarei lor ÅŸi Citire din Tâlcuirea Evangheliei. Apoi Polieleul, Psalmii cei aleÅŸi, cu Stihirile Mărimurilor Praznicului ÅŸi Troparele: Soborul îngeresc" Iar dacă este Duminica Fiului celui risipitor, a Lăsatului sec de carne sau a Lăsatului sec de brânză, atunci cântăm ÅŸi Psalmul al treilea: La râul Babilonului", Psalmii cei aleÅŸi, cu Stihirile Mărimurilor Praznicului ÅŸi Sedelnele Praznicului toate câte o dată, Slavă... Åži acum" Sedealna cea după Polieleu ÅŸi Citirea Praznicului. Punem Antifoanele glasului ÅŸi Prochimenul Praznicului, apoi Toată suflarea", Evanghelia Praznicului, ÃŽnvierea lui Hristos văzând", Psalmul 50 ÅŸi Stihira Praznicului. Se pune Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul, pe patru, apoi al Triodului pe patru ÅŸi al Praznicului pe ÅŸase. Catavasiile Praznicului, pe care le cântă împreună amândouă stranele. ÃŽn Duminica Lăsatului sec de carne punem Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul, pe patru, al Triodului pe ÅŸase ÅŸi al Praznicului pe patru. După Cântarea a treia, punem Condacul, Icosul ÅŸi Sedealna Triodului, Slavă... Åži acum... a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului ÅŸi citim Sinaxarul. La Cântarea a noua cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., iar după Cântarea a noua punem Luminânda ÃŽnvierii, Slavă.... a Triodului, Åži acum... a Praznicului. La Laude punem patru Stihiri ale ÃŽnvierii ÅŸi patru ale Praznicului, cu Stihurile Praznicului, Slavă.... a Praznicului, Åži acum... Prea binecuvântată eÅŸti"Iar dacă este Duminica Lăsatului sec de carne, la Laude punem patru Stihiri ale ÃŽnvierii ÅŸi patru ale Praznicului, cu cea de la Slavă.... Iar după sfârÅŸitul Stihurile Praznicului zicem Stihul: Scoală-Te Doamne, Dumnezeul meu.. ÅŸi cântăm Stihira Samoglasnică a Triodului, glas 8: Daniil Proorocul, bărbat al doririlor fiind",  Slavă.... glas 1: Mai înainte să ne curăţim pe noi înÅŸine fraÅ£ilor..., Åži acum", Prea binecuvântată eÅŸti... Iar dacă este Duminica Lăsatului sec de brânză, la Laude punem Stihirile ca ÅŸi Duminica Lăsatului sec de carne ÅŸi zicem acelaÅŸi Stih: Scoală-Te Doamne Dumnezeul meu.. ÅŸi cântăm Stihira Samoglasnică din Triod, glas 6:  Adam din rai s-a izgonit..., Slavă.... acelaÅŸi glas:Sosit-a vremea", Åži acum" Prea binecuvântată eÅŸti" Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul ÃŽnvierii, Ecteniile ÅŸi Otpustul obiÅŸnuit, după care se face ieÅŸirea în pridvor, cântându-se Slavă... Åži acum", Stihira Evangheliei ÅŸi cea a Sfântului. La Ceasul 1 ca ÅŸi la celelalte Ceasuri zicem Troparul ÃŽnvierii, Slavă.... al Praznicului, Åži acum", al Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru" zicem Condacul Praznicului ÅŸi al Triodului schimbându-le. La Priveghere punem Fericirile glasului pe patru, apoi ale Triodului de la Cântarea a treia, pe patru ÅŸi ale Praznicului de la Cântarea a ÅŸasea, pe patru. Punem Stihul, cel de la Vohodul Praznicului: Cunoscută  a făcut Domnul mântuirea sa, înaintea tuturor neamurilor a desccoperit dreptatea Sa" Urmează Troparul ÃŽnvierii ÅŸi al Praznicului, Slavă.... Condacul Triodului, Åži acum... al Praznicului. Prochimenul glasului ÅŸi al Praznicului, iar dacă este Duminica Lăsatului sec de carne punem Prochimenul Triodului ÅŸi al Praznicului. Punem Apostolul, Aliluia, Evanghelia ÅŸi Priceasna mai întâi ale zilei ÅŸi apoi ale Praznicului.

Iar dacă se va întâmpla Praznicul Întâmpinării Domnului în Sâmbăta Lăsatului sec de carne, atunci:

Slujba celor adormiţi, atât cea de seară, cât şi cea de dimineaţă se cântă în Sâmbăta dinainte, adică în Sâmbăta dinaintea Duminicii Fiului celui risipitor, sau dacă nu, în Joia Lăsatului sec de carne, deci cu două zile înainte. Iar Sâmbătă se câtă toată Slujba Praznicului singură şi neschimbată.

Iar de se va întâmpla Praznicul Întâmpinării Domnului Luni sau Marţi sau Joi în Săptămâna Brânzei, atunci:

Seara la Vecernia cea mică după Psalmul cel de seară obiÅŸnuit, la: Doamne   strigat-am... punem Stihirile Praznicului, pe patru, Slavă... Åži acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Samoglasnica zilei din Triod (de două ori) ÅŸi Mucenicina, Slavă... Åži acum... a Praznicului. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului, Ectenia cea mică ÅŸi Otpustul.

La Vecernia cea mare şi la Utrenie se săvârşeşte toată Slujba Praznicului neschimbată, după cum s-a arătat mai înainte, în ziua de Praznic, pentru că Triodul nu se cântă împreună cu Praznicul, în orice zi a Săptămânii Brânzei în care se va întâmpla Sărbătoarea Întâmpinării, în afară de Sâmbătă şi de Duminică, când se cântă numai Stihirile Samoglasnice ale zilelor, care se cântă la Vecernia cea mică, după cum s-a arătat. Iar unde nu se face Priveghere şi nu se cântă Vecernia cea mică, atunci cântăm Stihirile, la Vecernia cea mare, după cum s-a spus mai înainte. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului, Slavă.... Samoglasnica zilei din Triod, Şi acum... a Praznicului. La Laude după Stihirile Praznicului punem Slavă.... Samoglasnica zilei din Triod, Şi acum... a Praznicului. Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... şi celelalte punem Troparul Praznicului, Ecteniile şi Otpustul. La Ceasuri şi la Liturghie se pune toată Slujba Praznicului, iar Apostolul şi Evanghelia se pun mai întâi ale zilei şi apoi ale Praznicului. Priceasna o punem a Praznicului: Paharul mântuirii"

Iar dacă se va întâmpla Praznicul Întâmpinării Domnului Miercurea sau Vinerea Săptămânii Brânzei, atunci:

La Vecernia cea mică, la Vecernia cea mare şi la Utrenie se săvârşeşte toată Slujba Praznicului, aşa cum s-a arătat în ziua de Luni a Săptămânii Brânzei, în mod neschimbat, însă se fac la sfârşitul Vecerniei, Utreniei şi al fiecărui Ceas câte trei metanii mari. La Ceasuri zicem Troparul şi Condacul Praznicului, iar la Ceasul 6 se zice şi Troparul Proorociei şi se citeşte şi Proorocia.

Liturghia se săvârşeşte a Sfântului Ioan Gură de Aur, la vremea sa. Iar Vecernia o cântăm după cum s-a arătat în toate zilele, la vremea ei. După Psalmul cel obişnuit punem Catisma cea de rând, iar dacă a fost Priveghere, nu mai citim Catisma, iar după Psalmul cel obişnuit zicem la: Doamne strigat-am", trei Stihiri ale Praznicului şi trei ale Sfântului Simion, Slavă.... a Sfântului, Şi acum... a Praznicului. Punem Prochimenul zilei şi Proorocia, apoi Prochimenul: Să nădăjduiască Israel spre Domnul" Se pune Stihoavna Triodului, Samoglasnica zilei (de două ori) şi Mucenicina, Slavă... Şi acum... a Praznicului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru" punem Troparul Praznicului, Ecteniile şi Otpustul.

Se cuvine să ştim că de se va întâmpla Întâmpinarea Domnului în ziua de Luni din Săptămâna Brânzei, atunci:

Tricântarea Utreniei o cântăm Duminică, la Pavecerniţă, iar Samoglasnica zilei Triodului, cea de La Utrenie o cântăm în ziua Praznicului, la Slava" de la Laude.

Iar dacă se va întâmpla Întâmpinarea Domnului în ziua de Marţi din Săptămâna Brânzei, atunci:

Tricântarea cea de Marţi o cântăm Miercuri în Săptămâna Brânzei la Pavecerniţă, iar Samoglasnica zilei cea de la Utrenie o cântăm în ziua Praznicului la Slava... de la Laude. Iar dacă se va întâmpla Întâmpinarea Domnului în ziua de Miercuri din Săptămâna Brânzei, atunci:

Şi Canonul cel de Miercuri şi Tricântarea le cântăm în Joia Săptămânii Brânzei la Pavecerniţă, iar Samoglasnica Triodului cea de La Utrenie o cântăm în ziua Praznicului cea de la Slava" de La Laude.

Dacă se va întâmpla Întâmpinarea Domnului în ziua de Joi din Săptămâna Brânzei, atunci:

Tricântarea cea de Joi o cântăm în ziua de Marţi din Săptămâna Brânzei, la Pavecerniţă, iar Samoglasnica Triodului o cântăm la Slava" de la Laude, în ziua Praznicului.

Dacă se va întâmpla Întâmpinarea Domnului în ziua de Vineri din Săptămâna Brânzei, atunci:

Cântăm Canonul de Vineri împreună cu Tricântarea, în ziua de Miercuri a Săptămânii Brânzei, iar Samoglasnica Triodului o cântăm în ziua Praznicului, la Slava... de la Laude.

Dacă se va întâmpla Praznicul Întâmpinării Domnului în Sâmbăta Săptămânii Brânzei, atunci:

Vineri seara, la Vecernia cea mică punem Stihirile Praznicului pe patru, Slavă... Şi acum... a Praznicului. Se pune Prochimenul şi Proorocia zilei, iar după aceea se pune Prochimenul: Să nădăjduiască Israel spre Domnul" La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Samoglasnica zilei (de două ori) şi Mucenicina, Slavă... Şi acum... a Praznicului, Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului, Ectenia cea mică şi Otpustul.

La Vecernia cea mare după Psalmul cel de seară cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., prima Slavă" La: Doamne strigat-am... cântăm Stihirile pe zece, ÅŸase ale Praznicului ÅŸi patru ale PărinÅ£ilor, Slavă.... a PărinÅ£ilor, Åži acum... a Praznicului. Vohodul, Prochimenul zilei ÅŸi Citirea Praznicului. La Litie punem Stihirile, cu Slavă... Åži acum... ale Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului, Slavă.... a PărinÅ£ilor, Åži acum... al Praznicului. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului (de două ori) ÅŸi al SfinÅ£ilor (o dată), urmează Binecuvântarea pâinilor (o dată) ÅŸi după aceea Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Psalmul 33 ÅŸi Citirea Praznicului. Unde nu este Priveghere de toată noaptea, cântăm la Vecernia cea mare toate, aÅŸa după cum s-au scris mai înainte. Punem Prochimenul, apoi Citirile zilei ÅŸi iarăşi Prochimenul: Să nădăjduiască Israel spre Domnul", după care urmează Citirea Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului, cu Stihul PărinÅ£ilor: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui..., cântăm Samoglasnica lor, glas 8: MulÅ£imile monahilor", Slavă.... Samoglasnica Triodului, Åži acum... a Praznicului.  Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul PărinÅ£ilor Slavă... Åži acum... al Praznicului ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... Troparul Praznicului (de două ori), Slavă.... al Părinţilor, Şi acum... al Praznicului. După Catisme punem Sedelnele Praznicului şi Citirea Praznicului, apoi Polieleul, Psalmii cei aleşi cu Stihirile Mărimurilor Praznicului, după care punem Sedealna Praznicului (de două ori). Urmează Antifonul întâi glas 4, Prochimenul Praznicului, Toată suflarea" şi Evanghelia Praznicului de la Luca, Psalmul 50 şi Stihira Praznicului. Se pune Canonul Praznicului cu Irmosul, pe opt şi al Părinţilor, pe şase. Catavasiile Praznicului . După Cântarea a treia, punem Condacul şi Icosul Părinţilor, slava apoi Sedealna Părinţilor (de două ori), Slavă... Şi acum... a Praznicului. După Cântarea a şasea, punem Condacul şi Icosul Praznicului şi citim Sinaxarul. La Cântarea a noua cântăm: Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii", iar după Cântarea a noua punem Luminânda Praznicului, Slavă.... a Părinţilor, Şi acum... a Praznicului. La Laude punem trei Stihiri ale Praznicului şi trei ale Părinţilor, Slavă.... a Părinţilor, Şi acum... al Praznicului. Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Părinţilor, Slavă... Şi acum... al Praznicului, Ecteniile şi Otpustul, după care se face obişnuita ieşire în pridvor pentru Ceasul 1. La Ceasuri punem Troparul Praznicului, Slavă.... al Părinţilor, Şi acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru" punem Condacul Praznicului.

La Liturghie punem Fericirile din Canonul Praznicului, de la Cântarea a treia, pe patru şi din Canonul Părinţilor, de la Cântarea a şasea, pe patru. Stihul îl punem cel după Vohod, adică: Cunoscut a făcut Domnul mântuirea Sa, înaintea neamurilor a descoperit dreptatea Sa" Se pune Troparul Praznicului şi al Părinţilor, Slavă.... Condacul Părinţilor, Şi acum... al Praznicului. Prochimenul, Apostolul, Aliluia, Evanghelia ca şi Priceasna le punem mai întâi ale Praznicului şi apoi ale Părinţilor.

Se cuvine să ştim că de se va întâmpla Praznicul Întâmpinării Domnului în ziua de Luni a Săptămânii celei dintâi a Postului, atunci:

Slujba Praznicului se cântă în Duminica Brânzei, după cum s-a scris mai înainte.

Se cuvine să ştim că de se va întâmpla Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului în Duminica înainte de Duminica Vameşului şi a Fariseului, şi Sfântuluiântul din ziua respesctivă se cântă pe patru sau pe şase, atunci:

Sâmbătă seara la Vecernia cea mică punem Stihirile ÃŽnvierii pe patru, Slavă... Åži acum... a Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihira ÃŽnvierii (o dată) ÅŸi Stihirile Născătoarei de Dumnezeu, Slavă... Åži acum... a Născătoarei.  Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... iar după Tatăl nostru... punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... Åži acum... al Născătoarei lui.

La Vecernia cea mare după Psalmul cel de seară cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul... toată Catisma. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Învierii, apoi una a lui Anatolie, trei ale Praznicului zilei de rând şi trei ale Sfântului din Minei. Iar de se va cânta Sfântul pe şase sau dacă are şi Polieleu, atunci cântăm trei Stihiri ale Învierii, trei ale Praznicului şi patru ale Sfântului, Slavă.... a Sfântului, sau: Slavă.... a Praznicului, Şi acum... a Născătoarei cea dintâi a glasului. La Litie punem Stihirile Praznicului ale Stihoavnei celei de rând ale acelei zile şi Stihirile Sfântului, dacă are, Polieleu, apoi Slavă.... a Sfântului, Şi acum... a Praznicului. Iar dacă Sfântul nu are, punem Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Învierii, Slavă.... a Sfântului, dacă are, iar dacă nu are, Slavă... Şi acum... a Praznicului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară" (de două ori) şi Troparul Praznicului, (o dată). Urmează Binecuvântarea pâinilor, după care spunem: Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Psalmul 33 şi citire din Tâlcuirea Faptelor Apostolilor.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnvierii (de două ori), Slavă.... al Sfântului, dacă are, iar dacă nu are, Slavă... Åži acum... a Praznicului. Apoi Catismele ÅŸi Sedelnele ÃŽnvierii cu Stihira Născătoarei lor ÅŸi Citire din Tâlcuirea Evangheliei. După aceea urmează: FericiÅ£i cei fără de prihană" Ipacoiul ÅŸi Citirea  Duminicii celei de rând. Iar dacă Sfântul are Polieleu, după Catismă cântăm Polieleul Sfântului, Psalmii cei aleÅŸi, cu Stihirile Mărimurilor lui ÅŸi după aceea punem Troparele: Soborul îngeresc", iar după Ectenie punem Sedealna Sfântului (o dată), Slavă.... Sedealna cea după Polieleu, Åži acum... a Praznicului ÅŸi Citirea. Urmează Antifoanele, Prochimenul glasului, apoi Toată suflarea", Evanghelia ÃŽnvierii ÅŸi ÃŽnvierea lui Hristos văzând" Se pune Canonul ÃŽnvierii, cu Irmosul, pe patru, al Născătoarei de Dumnezeu, pe doi ÅŸi al Praznicului pe patru, ÅŸi al Sfântului pe patru. (iar dacă are Sfântul Polieleu sau Doxologie atunci cântăm Canonul ÃŽnvierii, cu Irmosul, pe patru, apoi al Praznicului pe patru ÅŸi al Sfântului, pe ÅŸase). Catavasiile le punem ale Praznicului. După Cântarea a treia, punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului, apoi al Sfântului, dacă are, ÅŸi Sedealna Sfântului, Slavă... Åži acum... a Praznicului, apoi Citirea. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul ÅŸi Icosul ÃŽnvierii ÅŸi citim Sinaxarul. La Cântarea a noua cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., apoi după Cântarea a noua punem Luminânda ÃŽnvierii, Slavă.... a Sfântului, dacă are, Åži acum... al Praznicului. La Laude punem patru Stihiri ale ÃŽnvierii  ÅŸi trei Podobnice ale Sfântului, dacă are. Iar Samoglasnica cea de la Slavă.... o cântăm cu Stihul ei. Iar dacă Sfântul nu are Laude, atunci cântăm patru Stihiri ale ÃŽnvierii ÅŸi patru ale Praznicului. Stihoavna o punem a Utreniei zilei celei de rând cu Stihurile Praznicului; Slavă.... a Evangheliei, Åži acum" Prea binecuvântată eÅŸti... Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem numai Troparul ÃŽnvierii, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Apoi se pune ÃŽnvăţătura Sfântului Teodor Studitul ÅŸi se face obiÅŸnuita ieÅŸire în pridvor ÅŸi Ceasul 1, la care zicem Troparul ÃŽnvierii, Slavă.... al Praznicului, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru" punem Condacul ÃŽnvierii ÅŸi Otpustul cel desăvârÅŸit.  La fel se face ÅŸi la celelalte Ceasuri când zicem mai întâi Troparul ÃŽnvierii, apoi Troparul Praznicului ÅŸi al Sfântului, pe care le zicem schimbându-le. După Tatăl nostru... punem Condacul ÃŽnvierii ÅŸi al Praznicului, pe care le zicem schimbându-le. Iar dacă Sfântul are Polieleu zicem ÅŸi Troparul Sfântului.

La Liturghie punem Fericirile Învierii, pe şase, cu Treimica glasului şi Fericirile Praznicului de la Cântarea cea de rând, pe patru (iar dacă are şi Sfântul Cântare, atunci punem Fericirile Învierii pe patru şi ale Praznicului, de la Cântarea cea de rând pe patru, apoi ale Sfântului de la Cântarea a şasea, pe patru). După Vohod punem Troparul Învierii şi al Praznicului, apoi al Hramului şi al Sfântului, dacă are, apoi Condacul Învierii şi al Hramului, Slavă.... al Sfântului, dacă are, Şi acum... al Praznicului. Prochimenul, Apostolul, Aliluia.. şi Evanghelia le punem mai întâi ale Duminicii celei de rând, apoi ale Sfântului, dacă are. Priceasna: Lăudaţi-L pe Domnul din ceruri"şi Priceasna Sfântului, dacă are, iar dacă nu are, punem Priceasna Praznicului.

Dacă se va întâmpla Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului în Duminica Fariseului, în Duminica Fiului celui risipitor sau în Duminica Lăsatului sec de carne, atunci:

Seara la Vecernia cea mică după Psalmul cel obişnuit la: Doamne strigat-am... punem Stihirile Învierii pe patru, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihira Învierii din Octoih, apoi a Născătoarei de Dumnezeu, Slavă... Şi acum... a Născătoarei de Dumnezeu. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Învierii, Slavă... Şi acum... a Născătoarei lui, Ectenia cea mică şi Otpustul.

La Vecernia cea mare după Psalmul cel obişnuit cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., toată Catisma. La: Doamne strigat-am... punem patru Stihiri ale Învierii, trei ale Triodului şi trei ale Praznicului. Iar dacă este Duminica Lăsatului sec de carne, atunci punem trei Stihirile ale Învierii, patru ale Triodului şi trei ale Praznicului, Slavă.... a Triodului, Şi acum... a Născătoarei Ceasului. La Litie punem Stihirile Praznicului cele de la Stihoavna zilei celei de rând şi apoi ale Triodului cele de la Laude, Slavă.... a Triodului, Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Învierii, Slavă.... a Triodului, Şi acum... al Praznicului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (de două ori) şi al Praznicului (o dată). Urmează Binecuvântarea pâinilor, Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Psalmul 33 şi Citirea.

La Utrenie după cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... Troparul Învierii (de două ori), Slavă... Şi acum... al Praznicului. După Catismă punem Sedelnele Învierii, cu Stihira Născătoarei lor şi Citire din Tâlcuirea Evangheliei. După: Fericiţi cei fără de prihană... punem Troparele: Soborul îngeresc" Iar dacă este Duminica Fiului celui risipitor sau Duminica Lăsatului sec de carne cântăm Polieleul, la care adăugăm şi al treilea Psalm: La râul Babilonului... Apoi Troparele: Soborul îngeresc", Ipacoiul, Antifoanele şi Prochimenul glasului. Urmează Toată suflarea", Evanghelia Învierii..., Psalmul 50, cu Slavă.... glas 8: Uşile pocăinţei", Şi acum", acelaşi glas: În cărările mântuirii", apoi: Miluieşte-mă Dumnezeule", şi Stihira: La mulţimea faptelor mele celor rele" Se pune Canonul Învierii, cu Irmosul, pe patru, apoi al Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul, pe doi al Triodului, pe patru şi al Praznicului pe patru. Catavasiile Praznicului.

Iar dacă este Duminica Lăsatului sec de carne punem Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul, pe patru, apoi al Triodului pe ÅŸase ÅŸi al Praznicului pe patru. Catavasia le punem ale Triodului. După Cântarea a treia, punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului, apoi Sedealna Triodului, Slavă... Åži acum... a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Triodului. La Cântarea a noua cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., apoi punem Luminânda ÃŽnvierii, Slavă.... a Triodului, Åži acum... al Praznicului. La Laude punem patru Stihiri ale ÃŽnvierii  ÅŸi patru Stihiri Samoglasnice ale Praznicului, cu Stihurile lor.

Iar dacă este Duminia Lăsatului sec de carne zicem şi Stihul: Scoală-Te Doamne, Dumnezeul meu.. şi cântăm Stihira Samoglasnică a Triodului: Daniil Proorocul", apoi Slavă.... a Triodului: Mai înainte să ne curăţim pe noi înşine, fraţilor", Şi acum" Prea binecuvântată eşti...

Iar dacă este Duminica Fariseului sau a Fiului celui risipitor, nu zicem Stihira Triodului, ci după Stihirile Praznicului zicem Slavă.... a Triodului, Şi acum" Prea binecuvântată eşti... Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem numai Troparul Învierii, Ecteniile şi Otpustul, după care se face obişnuita ieşire în pridvor, la care se cântă Slavă... Şi acum", Stihira Învierii şi Ceasul 1. La Ceasuri zicem Troparul Învierii, Slavă.... al Praznicului, Şi acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru" punem Condacul Triodului şi al Praznicului, pe care le zicem schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile Învierii pe patru, apoi ale Triodului de la, Cântarea a treia, pe patru şi ale Praznicului, de la Cântarea cea de rând pe patru. După Vohod punem Troparul Învierii şi al Praznicului, Slavă.... Condacul Triodului, Şi acum... al Praznicului, Prochimenul, Apostolul, Aliluia Evanghelia şi Priceasna le punem ale zilei.

Iar dacă se va întâmpla Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului Sâmbăta Lăsatului sec de carne atunci: Slujba Odovaniei se lasă şi cântăm toată Slujba Sâmbetei celor adormiţi

Se cuvine să ştim că de se va întâmpla Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului Luni, Marţi sau Joi în Săptămâna Brânzei, atunci:

La Vecernie după Psalmul de seară cel obişnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Praznicului şi trei ale Sfântului, Slavă.... a Sfântului, dacă are, Şi acum... a Praznicului. Iar dacă nu are, Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Samoglasnica Triodului (de două ori) şi Mucenicina Slavă.... a Sfântului, dacă are, Şi acum... a Praznicului, iar dacă nu are, Slavă... Şi acum... a Praznicului. Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, dacă are, Slavă... Şi acum... a Praznicului, iar dacă nu are Troparul Praznicului numai el singur, Ecteniile şi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... Troparul Praznicului (de două ori), Slavă.... a Sfântului, dacă are, Åži acum... al Praznicului, iar dacă nu are, Slavă... Åži acum... al Praznicului. După Catisme punem Sedelnele Praznicului, Psalmul 50. Apoi Canonul Praznicului cu Irmosul, pe opt ÅŸi Canonul Sfântului din Minei, pe patru. Iar unde este Tricântare cântăm Canonul Praznicului cu Irmosul, pe patru, apoi al Sfântului punând trei Tropare pe doi ÅŸi Canonul Triodului pe opt. Iar dacă Sfântul are Condac ÅŸi Icos, atunci le zicem ÅŸi pe acestea. După Cântarea a treia, punem Sedealna Triodului (care este scrisă după a doua Catismă), Slavă.... a Sfântului, Åži acum... a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului. După Cântarea a noua cântăm Luminânda Praznicului, Slavă.... a Sfântului, Åži acum... a Praznicului, iar dacă Sfântul nu are, punem Slavă... Åži acum... a Praznicului. La Laude punem Stihirile pe patru, cele de la Stihoavna acelei zile, Slavă... Åži acum... a Praznicului. Apoi Stihoavna Triodului, Samoglasnica zilei (de două ori) ÅŸi Mucenicina, Slavă.... a Sfântului, dacă are, Åži acum... a Praznicului. Iar dacă Sfântul nu are, punem Slavă... Åži acum... a Praznicului. Apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului...,, Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului,  Slavă... Åži acum... al Praznicului, iar dacă Sfântul nu are, punem numai Troparul Praznicului, Ecteniile, Otpustul ÅŸi Ceasul 1. La Ceasuri zicem Troparul Praznicului, Slavă.... al Sfântului, dacă are, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule... zicem Condacul Praznicului neschimbat. La Liturghie punem Fericirile Praznicului, de la Cântarea cea de rând, pe ÅŸase. Se pune Prochimenul, Apostolul, Aliluia.. ÅŸi Evanghelia zilei, iar Priceasna o punem a Praznicului, apoi a Sfântului, dacă are.

Se cuvine să ştim că de se va întâmpla Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului în Miercurea sau Vinerea Săptămânii Brânzei, atunci:

Nu avem metanii decât numai la sfârşitul fiecărui Ceas se fac câte trei metanii mari.

La Vecernie după Psalmul de seară cel obiÅŸnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Praznicului ÅŸi trei ale Sfântului, Slavă.... a Sfântului, dacă are, Åži acum... a Praznicului. Iar dacă Sfântul nu are Slavă...., punem Slavă... Åži acum... a Praznicului. După Stihoavna Triodului, punem Samoglasnica zilei (de două ori) ÅŸi Mucenicina, Slavă.... a Sfântului, dacă are, Åži acum... a Praznicului. Iar dacă Sfântul nu are Slavă...., punem  Slavă... Åži acum... a Praznicului. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, dacă are, Slavă... Åži acum... al Praznicului, iar dacă nu are, punem numai Troparul Praznicului, Ectenia ÅŸi se fac trei metanii mari ÅŸi Otpustul.

Cântăm PavecerniÅ£a cea mare: începând-o de la cuvintele: Când am strigat eu..., la care cântăm Tricântarea Utreniei din Triod (o dată). După: Cuvine-se să te fericim..., ÅŸi după Sfinte Dumnezeule... cel de la sfârÅŸit, cântăm Condacul  Praznicului, iar după Cântarea: Ceea ce eÅŸti mai cinstită... facem trei metanii mari, iar la Otpust facem iarăşi trei metanii mari. De asemnea la Miezonoptică, după Ceea ce eÅŸti mai cinstită... facem trei metanii mari.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă.... a Sfântului, dacă are, Åži acum" al Praznicului, iar dacă nu are, Slavă... Åži acum... a Praznicului. După Catisme punem Sedelnele Praznicului, Psalmul 50. Se pune Canonul Praznicului cu Irmosul, pe ÅŸase, al Sfântului pe patru ÅŸi al Triodului pe patru. Iar când avem Tricântare atunci cântăm Canonul Praznicului cu Irmosul, pe patru ÅŸi al Sfântului pe doi, punând Troparul cel dintâi (de două ori) în loc de (o dată). Apoi Canonul Triodului pe opt, de la Cântarea cea de rând a Canonului celui de Miercuri, pe patru ÅŸi a Tricântării celui de al doilea Canon pe patru. Iar Tricântarea cea dintâi s-a cântat la Pavecerniţă. După Cântarea a treia, punem Condacul Sfântului, apoi Sedealna Triodului, Slavă.... a  Sfântului, Åži acum... al Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul, Icosul Praznicului ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda Sfântului, Slavă... Åži acum... a Praznicului., iar dacă Sfântul nu are Luminândă, zicem Luminânda Praznicului (de două ori). La Laude punem Stihirile Praznicului, cele Podobnice, pe patru, apoi Stihirile Stihoavnei zilei celei de rând, Slavă... Åži acum... a Praznicului. Se pune apoi Stihoavna Triodului, Samoglasnica zilei (de două ori) ÅŸi Mucenicina, Slavă.... a Sfântului, dacă are, Åži acum... al Praznicului. Iar dacă nu are Slavă.... atunci punem Slavă... Åži acum... a Praznicului. Apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului..., după Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, dacă are Slavă... Åži acum... al Praznicului, iar dacă nu are zicem numai al Praznicului. Apoi Ectenia ÅŸi se fac trei metanii mari. Urmează Ceasul 1 la care punem Troparul Praznicului, Slavă.... a Sfântului, Åži acum... a Născătoarei Ceasului. După Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Praznicului, iar după: Ceea ce eÅŸti mai cinstită... facem trei metanii mari ÅŸi celelalte după obicei ÅŸi Otpustul cel desăvârÅŸit, făcându-se iarăşi trei metanii mari. La fel facem ÅŸi la celelalte Ceasuri, când zicem Troparul Praznicului, când după Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Praznicului. După: Ceea ce eÅŸti mai cinstită... facem câte trei metanii mari. La Ceasul 6 se zice Troparul Proorociei, apoi Citirea ÅŸi Prochimenul. După Ceasul 9 citim Fericirile fără să le mai cântăm ÅŸi celelalte. Miercuri seara punem trei Stihiri ale Praznicului ÅŸi trei Podobnice ale Sfântului, Slavă... Åži acum... a Praznicului. Apoi Prochimenul ÅŸi Proorocia zilei. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Samoglasnica zilei (de două ori) ÅŸi Mucenicina, Slavă... Åži acum... a Praznicului. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Praznicului. apoi Ectenia: MiluieÅŸte-ne pe noi Dumnezeule" ÅŸi se fac trei metanii mari, cu Rugăciunea: Prea Sfântă Treime... Urmează Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Psalmul 33, Otpustul ÅŸi iarăşi trei metanii mari.

Dacă se va întâmpla Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului în Sâmbăta Brânzei, atunci:

Vineri seara după Otpustul Ceasurilor zicem imediat Vecernia zicând: Veniţi să ne închinăm... (de trei ori), Psalmul cel începător şi după obişnuita Catismă, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Praznicului, trei ale Părinţilor, Slavă.... a Părinţilor, Şi acum... a Praznicului. Se pune Prochimenul şi Citirea zilei, apoi Învredniceşte-ne Doamne... La Stihoavnă punem Samoglasnica Triodului (de două ori) şi Mucenicina, Slavă.... a Părinţolor, Şi acum... a Praznicului. Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfinţilor, Slavă... Şi acum... al Praznicului, Ecteniile şi Otpustul.

La Pavecerniţă punem Condacul Praznicului.

La Utrenie după cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... Troparul Praznicului (de două ori), Slavă.... al Părinţilor, Şi acum... al Praznicului. După amândouă Catismele punem Sedelnele Părinţilor (de câte două ori), Slavă... Şi acum... ale Praznicului. Apoi Citirea Praznicului sau a Părinţilor şi Psalmul 50. Se pune Canonul Praznicului, cu Irmosul, pe şase şi al Părinţilor pe opt, Catavasiile Praznicului. După Cântarea a treia, punem Condacul şi Icosul Praznicului, apoi Sedealna Părinţilor (de două ori), Slavă... Şi acum... a Praznicului. După Cântarea a şasea, punem Condacul şi Icosul Părinţilor. La Cântarea a noua, cântăm: Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii" şi apoi punem Luminânda Părinţilor, Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Laude punem trei Stihiri ale Praznicului, de la Stihoavna zilei celei de rând şi trei ale Părinţilor, Slavă.... a Părinţilor, Şi acum... a Praznicului. Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Părinţilor, Slavă... Şi acum... al Praznicului, Ecteniile şi Otpustul şi se face obişnuita ieşire în pridvor la Ceasul 1. La Ceasuri punem Troparul Praznicului, Slavă.... al Părinţilor, Şi acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Praznicului şi al Părinţilor, pe care le zicem schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile Praznicului de la Cântarea cea de rând pe patru şi ale Părinţilor, de la Cântarea a şasea, pe patru. După Vohodul punem Troparul Praznicului, apoi al Părinţilor şi al Hramului, după care urmează Condacul Hramului, Slavă.... a Părinţilor, Şi acum... al Praznicului. Prochimenul, Apostolul, Aliluia.. şi Evanghelia zilei şi ale Părinţilor. Priceasna o punem întâi a Praznicului şi apoi a Părinţilor.

 

ÎN ZIUA A TREIA POMENIREA SFÂNTULUI ŞI DREPTULUI SIMION DE DUMNEZEU PRIMITORUL ŞI A SFINTEI PROOROCIŢE ANA

Seara după Psalmul cel obiÅŸnuit ÅŸi după Catisma cea de rând, la: Doamne       strigat-am... punem trei Stihiri ale Praznicului, glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti"ÅŸi trei ale Sfântului Simion glas 4, Podobia: Dat-ai semn..., Slavă... Åži acum... a Praznicului, glas 5: Cel vechi de zile prunc făcându-se cu trupul... La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti", cu Stihirile Praznicului, Slavă... Åži acum... a Praznicului, acelaÅŸi glas: Cel ce de demult a dat lui Moise Legea din Sinai" Apoi Acum slobozeÅŸte", Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de trei ori), obiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Praznicului, apoi Citire din Octoih ÅŸi Psalmul 50. Se pune Canonul Praznicului cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi al Sfântului pe ÅŸase,     glas 4. După Cântarea a treia: punem Condacul Sfântului glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi...; Pe Ziditorul tuturor ÅŸi Domnul", apoi Sedealna Praznicului glas 2, Podobia: De frumuseÅ£ea fecioriei tale"; Pe Tine cel ce Te-ai născut din Fecioară Histoase", Slavă... Åži acum... tot aceasta. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului. După Cântarea a noua punem Luminânda Praznicului: Fără de schimbare după Ipostas", Slavă... Åži acum... altă Luminândă a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 6, Podobia: A treia zi ai înviat", cu Stihurile ei, Slavă... Åži acum... glas 2: Pe cel SfinÅ£it, SfinÅ£ita Fecioară" Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului...,, Sfinte Dumnezeule... după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasul 1 celelalte se fac după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie punem Fericirile din Canonul Praznicului, de la Cântarea întâi pe patru şi din Canonul Sfântului, de la Cântarea a şasea, pe patru. Prochimenul îl punem al Praznicului şi apoi al Sfântului glas 6: Veseli-se-va dreptul de Domnul", cu Stihul: Auzi Dumnezeule glasul meu... Apostolul din Cartea cea către Evrei: Fraţilor Hristos venind Arhiereu... Aliluia glas 5: Lumina a răsărit dreptului",cu Stihul: Strigat-au drepţii şi Domnul i-a auzit pe dânşii", Evanghelia de la Luca: În vremea aceea era un om în Ierusalim" Priceasna Praznicului şi a Sfântului: Întru pomenire veşnică...

 

ÎN ZIUA A PATRA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU ISIDOR PELUSIOTUL

Dacă nu este Postul cel mare, se cântă Slujba Praznicului şi a Sfântului.

Seara La Vecernie după Psalmul cel obişnuit şi Catisma cea de rând, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Praznicului glas 4, Podobia: Dat-ai semn.. şi trei ale Sfântului acelaşi glas, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă... Şi acum... a Praznicului, glas 2: Astăzi Simeon în braţe primeşte pe Domnul slavei" La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 2, Podobia: Casa Efratului", cu Stihurile Praznicului, Slavă... Şi acum... acelaşi glas, apoi Samoglasnica: Pe cel sfinţit Sfinţita Fecioară" Urmează Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfinţilor glas 8: Întru tine părinte cu osârdie s-a păzit", Slavă... Şi acum... al Praznicului, apoi Ecteniile şi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... Troparul Praznicului (de două ori), Slavă.... a Sfântului, Åži acum... al Praznicului. După ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Praznicului, Citirea ÅŸi Psalmul 50. Se pune Canonul Praznicului cu Irmosul, pe trei ÅŸi al Sfântului cu Irmosul, pe patru, glas 6. După Cântarea a treia, punem Condacul Sfântului glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi...; Alt Luceafăr pe tine Biserica    avându-Te preaslăvite", apoi Sedealna glas 3, Podobia: Pentru mărturisirea DumnezeieÅŸtii credinÅ£e..., Slavă... Åži acum... a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului. După Cântarea a noua punem Luminânda Praznicului (de două ori). La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 2, Podobia: Casa Efratului", Slavă... Åži acum... a Născătoarei cum glas 7: Lumină spre descoperirea neamurilor" Dacă este Post cântăm Stihirile zilei. Urmează Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasul 1 ÅŸi celelalte Ceasuri, ca ÅŸi Liturghia merg după rânduiala obiÅŸnuită.

Tot într-această zi pomenirea Sfântului binecredinciosului marelui viteaz Gheorghe, Soborul lui se săvârşeşte unde se află moaştele lui.

Tot într-această zi pomenirea prea cuviosului părintelui nostru Chiril noul Iezeritean  făcătorul de minuni, soborul lui se săvârÅŸeÅŸte în mănăstirea lui.

 

ÃŽN ZIUA A CINCEA POMENIREA SFINTEI MUCENIÅ¢E AGATA

Seara La Vecernie după Psalmul cel începător citim Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Praznicului glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti" ÅŸi trei ale Mucenicilor glas 4, Podobia: Dat-ai semn..., Slavă.... a Mucenicilor glas 8, Stihira Samoglasnică: Preaslăvită minune s-a făcut", Åži acum... a Născătoarei pe acelaÅŸi glas: Cela ce se poartă pe Heruvimi ÅŸi este lăudat de Serafimi... Apoi Stihoavna, cu Stihirile Praznicului glas 1, Podobia: PrealăudaÅ£ilor Mucenici", Slavă... Åži acum... glas 4: Astăzi SfinÅ£ita Maică ÅŸi cea mai înaltă decât Biserica" Apoi  Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfintei  glas 4: MieluÅŸeaua Ta Iisuse Agata", Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... Troparul Praznicului (de două ori), Slavă.... al Sfintei, Şi acum... al Praznicului. Apoi Obişnuitele Catisme, Sedelnele Praznicului şi Psalmul 50. Se pune Canonul Praznicului cu Irmosul, pe opt, Irmosul punându-se (de două ori) şi Canonul Sfintei pe patru, glas 2. După Cântarea a treia, punem Condacul Sfintei glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi...; Se împodobeşte astăzi Biserica cu preaslăvită porfiră", apoi Sedealna glas 3, Podobia: Pentru Dumnezeiască credinţă", Slavă... Şi acum... a Praznicului, Podobia: De frumuseţea fecioriei tale" şi Citirea. După Cântarea a şasea, punem Condacul, Icosul Praznicului şi Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda Mucenicului, Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 2, Podobia: Casa Efratului", Slavă... Şi acum... acelaşi glas şi Podobie: Bucurăte ceea ce pe Hristos bucuria lumii l-ai primit" Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului...,, Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfintei, Slavă... Şi acum... al Praznicului, Ecteniile şi Otpustul. Ceasul 1 şi celelalte Ceasuri ca şi Liturghia merg după rânduiala obişnuită.

 

ÎN ZIUA A ŞASEA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU VUCOL EPISCOPUL SMIRNEI

La Vecernie după Psalmul cel obişnuit citim Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Praznicului glas 1, Podobia: Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti" şi trei ale Cuviosului glas 6, Podobia: A treia zi ai înviat Hristoase", Slavă... Şi acum... a Praznicului glas 5: Cercetaţi Scripturile" La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 2, Podobia: Casa Efratului..., Slavă... Şi acum... a Praznicului glas 5: Cel vechi de zile făcându-Se Prunc cu trupul" Urmează Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 4: Îndreptător al credinţei", Slavă... Şi acum... al Praznicului, Ecteniile şi Otpustul.

La Utrenie după cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă.... al Sfântului, Şi acum... al Praznicului. Obişnuitele Catisme, Sedelnele Praznicului şi Citirea. Apoi Psalmul 50, Canonul Praznicului cu Irmosul, pe opt şi Canonul Sfântului cu Irmosul, pe patru, glas 6. După Cântarea a treia, punem Sedealna Sfântului glas 4: Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce..., Slavă... Şi acum... a Praznicului. După Cântarea a şasea, punem Condacul şi Icosul Praznicului. După Cântarea a noua punem Luminânda Sfântului, Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 2, Podobia: Casa Efratului..., Slavă... Şi acum... acelaşi glas şi aceeaşi Podobie; Mare şi înfricoşată taină" Apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului...,, Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... al Praznicului, Ecteniile şi Otpustul. Ceasul 1, celelalte Ceasuri şi Liturghia merg după rânduiala obişnuită.

 

ÎN ZIUA A ŞAPTEA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU PARTENIE EPISCOPUL LAMSACULUI ŞI AL CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU LUCA CEL DIN ELADA (GRECIA)

La Vecernie după Psalmul de seară cel obiÅŸnuit punem Catisma cea de rând. la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Arhiereului glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti" ÅŸi trei ale Cuviosului glas 6, Podobia: Toată nădejdea   punându-ÅŸi", Slavă... Åži acum... a Praznicului, acelaÅŸi glas, însuÅŸi glasul: ÃŽn mâinile bătrânului în ziua de astâzi... La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 6, Podobia: A treia zi", Slavă... Åži acum... acelaÅŸi glas, însuÅŸi glasul: Să se deschidă uÅŸa cerului" Urmează Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor glas 4: Dumnezeul PărinÅ£ilor noÅŸtri", Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă.... al Sfântului, Åži acum... al Praznicului. Apoi obiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Praznicului, Citirea ÅŸi Psalmul 50. Se pune Canonul Praznicului cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi două Canoane ale SfinÅ£ilor, cu Irmoasele, pe opt: al Arhiereului glas 4 ÅŸi al Cuviosului glas 6. După Cântarea a treia, punem Condacul Arhiereului glas 3, Podobia: Fecioară astăzi"; Dar dumnezeiesc de minuni ai luat", apoi Icosul ÅŸi Sedealna   glas 8: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă.... a Cuviosului, aceeaÅŸi Podobie, Åži acum... a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului. După Cântarea a noua punem Luminânda Arhiereului, Slavă.... a Cuviosului, Åži acum... al Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 2, Podobia: Casa Efratului..., Slavă... Åži acum... acelaÅŸi glas ÅŸi Podobie: Bucurăte ceea ce pe Hristos dătătorul de viaţă bucuria lumii L-ai primit" Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului...,, Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru..., punem Troparul SfinÅ£ilor, Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasul 1, celelalte Ceasuri ÅŸi Liturghia merg după rânduiala obiÅŸnuită.

 

ÎN ZIUA A OPTA POMENIREA SFÂNTULUI MARELUI MUCENIC TEODOR STRATILAT ŞI A SFÂNTULUI PROOROC ZAHARIA DE SECERĂ UCIS

La Vecernie după Psalmul de seară cel obişnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Mucenicului glas 5, Podobia: Bucură-te, cămara pustnicilor.. şi trei ale Proorocului glas 8, Podobia: Ce vă vom numi", Slavă.... a Mucenicului glas 5, Podobia: Astăzi a răsărit mai mult decât Luceafărul cinstita ta pomenire..., Şi acum... al Praznicului, acelaşi glas: Cel vechi de zile" La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 5, Podobia: A treia zi ai umblat..., Slavă.... a Mucenicului glas 8: Ca pe Cel numit cu numele darurile lui Dumnezeu", Şi acum... acelaşi glas: Cel ce se poartă pe Heruvimi şi este lăudat de Serafimi" Urmează Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Mucenicului glas 4: Cu numirea oştirii celei adevărate", Slavă... Şi acum... al Praznicului, Ecteniile şi Otpustul.

La Utrenie după cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă.... al Mucenicului, Şi acum... al Praznicului. Apoi Obişnuitele Catisme, Sedelnele Praznicului şi Psalmul 50. Se pune Canonul Praznicului cu Irmosul, pe şase şi două Canoane ale Sfinţilor glas 8, cu Irmosul, pe opt. După Cântarea a treia, punem Condacul şi Icosul Praznicului, Sedealna Mucenicului glas 8, Podobia: Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă.... a Proorocului glas 3, Podobia: De frumuseţea fecioriei tale", Şi acum... a Praznicului şi Citirea. După Cântarea a şasea, punem Condacul Mucenicului glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...: Cu bărbăţia sufletului în credinţă ca într-o platoşă îmbrăcăminte", Icosul şi Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda Mucenicului, Slavă... Şi acum... al Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 1, Podobia: Prealăudaţilor mucenici", Slavă.... a Sfântului glas 8: Vitejească luptă adunat..., Şi acum... a Praznicului, glas 5: Cercetaţi Scripturile... Apoi Sfinte Dumnezeule" şi după Tatăl nostru... punem Troparul Mucenicului , Slavă" Şi acum... al Praznicului, Ecteniile şi Otpustul, apoi Ceasul 1. La Ceasuri Troparul Sfântului, Slavă.... al Sfântului, Şi acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Praznicului şi al Sfântului.

La Liturghie punem Fericirile Praznicului de la Cântarea a opta, pe patru şi ale Sfântului de la Cântarea a şasea, pe patru. Prochimenul glas 7: Veseli-se-va dreptul de Domnul..., cu Stihul: Auzi Dumnezeule, glasul meu...Apostolul din Cartea cea către Timotei: Fiule Timotei întăreşte-te în darul cel întru Iisus Hristos", Aliluia glas 4: Dreptul ca finicul va înflori" Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul Ucenicilor Săi: iată Eu vă trimit pe voi" Priceasna: Întru pomenire veşnică...

 

ÎN ZIUA A NOUA POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC NICHIFOR

 

Tot într-această zi se Odovăieşte şi Praznicul Întâmpinării Domnului.

De nu se va întâmpla Odovania Praznicului în această zi atunci, Slujba Sfântului se cântă aşa:

La Vecernie după Psalmul cel obiÅŸnuit se pune Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Sfântului glas 2, Podobia: Când de pe lemn..., Slavă... a Sfântului glas 6: Arătatu-te-ai tuturor luminat..., Åži acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. După obiÅŸnuita Stihoavnă se pune   Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Mucenicului glas 4: Mucenicul Tău, Doamne..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Apoi obiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Canonul Sfântului pe patru, glas 8. După Cântarea a treia punem Condacul glas 1, Podobia: Ceată îngerească...; Cu legătura dragostei legat fiind Nichifore..., apoi Sedealna glas 1, Podobia: Piatra fiind pecetluită..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul Sfântului glas 3, Podobia: Fecioară astăzi...; ÃŽntr-aripându-te slăvite cu dragostea Domnului..., apoi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Mucenicului, Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÅŸi  Stihoavna. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei ÅŸi celelalte.

Se cuvine să ştim: că de se va întâmpla Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului mai înainte de Duminica Vameşului şi a Fariseului în oricare zi a săptămânii, atunci:

La Vecernie după Psalmul cel începător şi după obişnuita Catismă, la: Doamne strigat-am... punem Stihirile Praznicului pe şase, cele cântate în ziua Praznicului, Slavă... Şi acum... a Praznicului. Iar dacă este Vineri seara punem Slavă... a Praznicului, Şi acum... a Născătoarei glasului de rând. Prochimenul zilei, Vohod şi Citire nu se pun. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului, cu Stihurile lor, Slavă... Şi acum... a Praznicului. Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului, Ectenia şi Otpustul.

La Pavecerniţă după Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Praznicului.

Miezonoptica o cântăm din Octoih cu Catisma şi cu Troparele cele obişnuite.

La Utrenie după cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de trei ori). După cele două Catisme punem Sedelnele Praznicului şi Citirea apoi Psalmul 50. Canonul Praznicului cu Irmosul pe paisprezece, Irmosul punându-se de câte două ori. Catavasii se cântâ tot acelaşi Irmoase. După Cântarea a treia punem Sedealna Praznicului (de două ori). După Cântarea a şasea punem Condacul şi Icosul Praznicului şi Sinaxarul. La Cântarea a noua nu cântăm Ceea ce eşti mai cinstită..., ci cântăm Stihirile Mărimurilor Praznicului, aşa cum am cântat în ziua Praznicului. Apoi Luminânda Praznicului (de două ori). La Laude punem Stihirile Praznicului, pe patru, Slavă... Şi acum... Samoglasnica Praznicului. Apoi Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Praznicului (o dată), apoi Ecteniile şi Otpustul şi obişnuita ieşire în pridvor pentru Ceasul 1. La Ceasuri punem Troparul şi Condacul Praznicului.

La Liturghie punem Fericirile Praznicului, de la Cântarea a noua, cu Irmosul pe opt. După Vohod punem Troparul Praznicului, Slavă... Şi acum... Condacul Praznicului. Prochimenul, Aliluia şi Priceasna le punem ale Praznicului iar Apostolul şi Evanghelia le punem ale zilei. Iar Slujba Sfântului care se va întâmpla în ziua Odovaniei o cântăm la Pavecerniţă sau când va voi cel mai mare.

De se va întâmpla Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului în Duminica cea dinaintea Duminicii Vameşului şi a Fariseului atunci:

Sâmbătă seara la Vecernia cea mică punem Stihirile Învierii din Octoih, Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihira Învierii (o dată) şi apoi Stihoavna Praznicului de la Vecernia cea mare, cu Stihurile ei, Slavă... Şi acum... a Praznicului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Învierii Slavă... Şi acum... al Praznicului, Ectenia cea mică şi Otpustul.

La Vecernia cea mare după Psalmul cel începător cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul... toată Catisma. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii , una a lui Anatolie ÅŸi ÅŸase ale Praznicului, cele cântate în ziua Praznicului, Slavă... a Praznicului, Åži acum... a Născătoarei glasului de rând. La Litie punem Stihirile Praznicului, Slavă... Åži acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile ÃŽnvierii, Slavă... Åži acum...  a Praznicului. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (de două ori) ÅŸi apoi Troparul Praznicului (o dată). Apoi Binecuvântarea pâinilor ÅŸi după aceea: Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori) ÅŸi Psalmul 33. Apoi Citire din Tâlcuirea Faptelor Apostolilor.

La Utrenie după cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Învierii (de două ori), Slavă... Şi acum... al Praznicului. După amândouă Catismele punem Sedelnele Învierii cu Stihira Născătoarei lor şi Citire din Tâlcuirea Evangheliei, apoi Polieleul şi Troparele: Soborul îngeresc..., apoi Ipacoiul glasului şi Citirea. Antifoanele şi Prochimenul glasului, Toată suflarea..., Evanghelia Învierii şi Învierea lui Hristos văzând... Psalmul 50 şi Stihira Învierii. Se pune Canonul Învierii cu Irmosul pe patru, apoi al Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul pe doi şi al Praznicului cu Irmosul pe opt. Catavasiile Praznicului: Pământul cel roditor de adâncime... După Cântarea a treia punem Condacul şi Icosul Praznicului, apoi Sedealna Praznicului (de două ori). După Cântarea a şasea punem Condacul şi Icosul Învierii şi citim Sinaxarul. La Cântarea a noua cântăm: Ceea ce eşti mai cinstită..., apoi Luminânda Învierii, Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Laude punem patru Stihiri ale Învierii şi patru ale Praznicului, cu cea de la Slavă..., cu Stihurile Praznicului, apoi Slavă... Stihira Evangheliei, Şi acum... Preabinecuvântată eşti Născătoare de Dumnezeu Fecioară... Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Învierii, Ecteniile şi Otpustul. Se pune apoi Învăţătura Sfântului Teodor Studitul şi se face obişnuita ieşire în pridvor pentru Ceasul 1. La Ceasuri punem Troparul Învierii, Slavă... al Praznicului, Şi acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Praznicului şi Otpustul cel desăvârşit. De asemenea se face şi la celelalte Ceasuri când zicem Troparele şi Condacele.

La Liturghie punem Fericirile Învierii, pe şase şi ale Praznicului, de la Cântarea a noua, pe patru. După Vohod punem Troparul Învierii şi al Praznicului, Slavă... Condacul Învierii, Şi acum... Condacul Praznicului. Prochimenul glasului şi al Praznicului. Apostolul şi Evanghelia Duminicii celei de rând şi Priceasna: Lăudaţi pe Domnul din ceruri... şi apoi Priceasna Praznicului. Iar Slujba Sfântului celui ce se întâmplă în ziua respectivă de Duminică o cântăm la Pavecerniţă sau când va voi cel mai mare.

ÎNSEMNARE pentru Praznicul Întâmpinării Domnului: în ce zi va fi Întâmpinarea şi în care zi se va cânta Odovania Praznicului.

De se va întâmpla Praznicul ÃŽntâmpinării Domnului în Duminica Fiului celui risipitor sau în Lunea sau MarÅ£ea Săptămânii lăsatului sec de carne, atunci se OdovăieÅŸte Praznicul în Vinerea aceleiaÅŸi săptămâni. Iar de se va întâmpla în ziua de Miercuri, Joi, Vineri sau Sâmbătă din Săptămâna Lăsatului sec de carne, atunci se OdovăieÅŸte Praznicul în MarÅ£ea Săptămânii Brânzei. Iar de se va întâmpla în Duminica Lăsatului sec de carne sau în Lunea Săptămânii Brânzei, atunci se OdovăieÅŸte în Joia aceleiaÅŸi Săptămâni a Brânzei. Iar de se va întâmpla în MarÅ£ea sau Miercurea Săptămânii Brânzei, atunci se OdovăieÅŸte în Sâmbăta aceleiaÅŸi Săptămâni. Iar de se va întâmpla în Joia, Vinerea sau Sâmbăta Săptămânii Brânzei, atunci se OdovăieÅŸte în Duminica Lăsatului sec de brânză. Iar de se va întâmpla ÃŽntâmpinarea Domnului în Duminica Lăsatului sec de brânză, atunci se PrăznuieÅŸte doar o zi De se va întâmpla Odovania ÃŽntâmpinării Domnului  în Duminica Fariseului, în Duminica Fiului risipitor sau în Duminica Lăsatului sec de brânză, atunci:

Sâmbătă seara la Vecernia cea mică punem patru Stihiri ale Învierii pe glasul Octoihului, Slavă... Şi acum... a Praznicului . Se pune Stihira Învierii (o dată), apoi Stihoavna Praznicului, de la Vecernia cea mare, Slavă... Şi acum... a Praznicului. Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Învierii, Slavă... Şi acum... al Praznicului. Ecteniile şi Otpustul.

La Vecernia cea mare după Psalmul cel de seară cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul... toată Catisma. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii, trei ale Triodului ÅŸi patru ale Praznicului, cu cea de la Slavă..., Slavă... a Triodului, Åži acum... a Născătoarei glasului. Iar dacă este Hramul ÃŽntâmpinării, punem Åži acum... a Praznicului. La Litie punem Stihirile Praznicului ÅŸi ale Triodului, cele de la Laude, fără cea de la Slavă, Slavă... a Triodului, Åži acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile ÃŽnvierii, Slavă...  a Triodului, Åži acum... a Praznicului. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară.. (de două ori) ÅŸi Troparul Praznicului (o dată). Apoi Binecuvântarea pâinilor,după care urmează Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori),  Psalmul 33 ÅŸi Citirea.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnvierii (de două ori), Slavă... Åži acum... al Praznicului. După Catismă punem Sedelnele ÃŽnvierii, Slavă... Åži acum... a Născătoarei lor ÅŸi Citirea. Apoi cântăm Polieleul, Psalmul: LăudaÅ£i numele Domnului... ÅŸi alt Psalm: MărturisiÅ£i-vă Domnului... Iar dacă este în Duminica Fiului Risipitor sau a Lăsatului sec de carne sau a Lăsatului sec de brânză cântăm ÅŸi al treilea Psalm: La râul Babilonului ...,cu Aliluia. Iar dacă este în Duminica Fariseului citim: FericiÅ£i cei fără de prihană... ÅŸi apoi Troparele ÃŽnvierii: Soborul îngeresc... Urmează Ipacoiul, Antifoanele ÅŸi Prochimenul glasului, apoi Evanghelia ÃŽnvierii, ÃŽnvierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50,  Slavă... pe glas 8: UÅŸile pocăinÅ£ei..., Åži acum... ÃŽn cărările mântuiri...,  apoi MiluieÅŸte-mă Dumnezeule..., cu Stihira: La mulÅ£imea faptelor mele celor rele... Se pune Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul pe patru, apoi Canonul Triodului tot pe patru ÅŸi Canonul Praznicului pe ÅŸase. Se pun Catavasiile Praznicului. După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Sedealna Triodului, Slavă... Åži acum... a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului.  La Cântarea a noua cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., iar după Cântarea a noua punem Luminânda ÃŽnvierii, Slavă... a Triodului, Åži acum... a Praznicului. La Laude punem patru Stihiri ale ÃŽnvierii ÅŸi patru ale Praznicului, cu cea de la Slavă,  Slavă... a Triodului,  Åži acum: Preabinecuvântată eÅŸti... Iar dacă este Duminica Lăsatului sec de brânză, după Stihurile Praznicului zicem Stihurile: Scoală-Te Doamne Dumnezeul meu... ÅŸi cântăm Stihira Samoglasnică a Triodului, Slavă... altă Stihiră tot a Triodului, Åži acum...: Preabinecuvântată eÅŸti.... Apoi Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... ÅŸi celelalte punem numai Troparul ÃŽnvierii, Ecteniile ÅŸi Otpustul. După aceea Slavă... Åži acum...  Stihira Evangheliei, pe care o cântăm ieÅŸind la Ceasul 1 în pridvor. La Ceasuri punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al Praznicului, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru... zicem Troparele Praznicului ÅŸi al Triodului     schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile glasului pe patru, apoi ale Triodului, de la Cântarea a treia, tot pe patru ÅŸi ale Praznicului, de la Cântarea a noua, pe patru. După Vohod punem Troparul ÃŽnvierii ÅŸi al Praznicului, Slavă... Condacul Triodului, Åži acum... al Praznicului. Prochimenul zilei ÅŸi al Praznicului.  Apostolul, Aliluia ÅŸi Evanghelia Duminicii celei de rând. Priceasna o punem întâi a zilei ÅŸi apoi a Praznicului. Se pune aÅŸa pentru că în Sâmbăta Lăsatului sec de carne nu se face Odovania ÃŽntâmpinării Domnului, de asemenea ÅŸi în Duminica Lăsatului sec de carne.

Iar dacă se va întâmpla Odovania ÃŽntâmpinării Domnului în MarÅ£ea sau  Joia Săptămânii Brânzei, o cântăm aÅŸa:

Seara la Vecernie după Psalmul cel începător citim Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Praznicului pe ÅŸase, Slavă... Åži acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Samoglasnica zilei (de două ori),  apoi Mucenicina cu Stihurile cele obiÅŸnuite, Slavă... Åži acum... a Praznicului. Urmează Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului, Ectenia ÅŸi Otpustul. Iar Slujba Sfântului celui de rând o cântăm la Pavecerniţă sau când va voi cel mai mare.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de trei ori). După Catisme punem Sedelnele Praznicului, apoi Psalmul 50. Canonul Praznicului cu Irmosul pe paisprezece, iar unde avem Tricântare cântăm Canonul Praznicului cu Irmosul pe ÅŸase ÅŸi Canonul Triodului pe opt. După Cântarea a treia punem Sedealna Triodului (cea care este scrisă după a doua Catismă), Slavă... Åži acum... a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului. La Cântarea a noua cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., apoi după Cântare punem Luminânda Praznicului (de două ori). La Laude punem Stihirile Praznicului pe patru, Slavă... Åži acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Samoglasnica zilei (de două ori) ÅŸi Mucenicina, Slavă... Åži acum... a Praznicului. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului (o dată), Ecteniile ÅŸi Otpustul. Urmează Ceasul 1, iar la Ceasuri  zicem Troparul ÅŸi Condacul Praznicului.

La Liturghie punem Fericirile Praznicului de la Cântarea a noua, pe opt. După Vohod punem Troparul Praznicului, Slavă... Şi acum... Condacul Praznicului. Prochimenul, Aliluia şi Priceasna Praznicului. Apostolul şi Evanghelia le spunem ale zilei. Iar în Miercurea şi în Vinerea Săptămânii Brânzei nu se face Odovania Întâmpinării Domnului.

De se va întâmpla Odovania Întâmpinării Domnului în Sâmbăta Săptămânii Brânzei, atunci:

ÃŽn Vinerea Săptămânii Brânzei, la Vecernie, după Psalmul de seară cel obiÅŸnuit cântăm Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Praznicului  ÅŸi trei ale PărinÅ£ilor, Slavă... a PărinÅ£ilor, Åži acum... a Praznicului. Prochimenul ÅŸi Proorocia zilei, apoi Prochimenul: Să nădăjduiască Israel spre Domnul... La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Samoglasnica zilei (de două ori) ÅŸi Mucenicina, Slavă... a PărinÅ£ilor, Åži acum... a Praznicului. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul PărinÅ£ilor, Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă... al PărinÅ£ilor, Åži acum... al Praznicului. După Catisme punem Sedelnele Praznicului, apoi Psalmul 50. Canonul Praznicului îl punem cu Irmosul pe opt ÅŸi al PărinÅ£ilor cu Irmosul pe ÅŸase. Catavasiile le punem ale Praznicului. După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul PărinÅ£ilor ÅŸi Sedealna lor (de două ori), Slavă... Åži acum... a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului. La Cântarea a noua cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită... apoi punem Luminânda Praznicului, Slavă... a PărinÅ£ilor, Åži acum... a Praznicului. La Laude punem trei Stihiri ale Praznicului  ÅŸi trei ale PărinÅ£ilor, Slavă... a PărinÅ£ilor, Åži acum... a Praznicului. Apoi Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... ÅŸi celelalte punem Troparul PărinÅ£ilor, Slavă... Åži acum... al Praznicului ÅŸi se face apoi obiÅŸnuita ieÅŸire în pridvor pentru Ceasul 1. La Ceasuri punem Troparul Praznicului, Slavă... al PărinÅ£ilor, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. După  Tatăl nostru...  punem Condacul Praznicului ÅŸi apoi al PărinÅ£ilor.

La Liturghie punem Fericirile Praznicului de la Cântarea a noua, pe patru şi ale Părinţilor de la Cântarea a şasea, pe patru. După Vohod punem Troparul Praznicului şi al Părinţilor, Slavă... Condacul Părinţilor, Şi acum... al Praznicului. Prochimenul Praznicului şi al Părinţilor. Apoi Apostolul şi Evanghelia le punem ale zilei şi ale Părinţilor. Priceasna întâi o punem a Praznicului şi apoi a Părinţilor.

 

ÎN ZIUA A ZECEA POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC HARALAMBIE

La Vecernie după Psalmul cel obiÅŸnuit citim Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Octoihului ÅŸi trei ale Sfântului , glas 6, Podobia: Toată nădejdea punându-ÅŸi..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei  sau a Crucii Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Slavă... Åži acum... a Născătoarei sau Crucii Născătoarei. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Mucenicului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Mucenicului (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. După obiÅŸnuitele Catisme punem Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul Sfântului pe patru, glas 6. După Cântarea a treia punem Sedealna Sfântului glas 3, Podobia: Pentru mărturisirea dumnezeieÅŸtii credinÅ£e..., Slavă... altă Sedealnă glas 1, Podobia: Mormântul Tău..., Åži acum... a Născătoarei, aceeaÅŸi Podobie. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul Mucenicului glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi...; Ca pe o comoară de mult preÅ£..., apoi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Octoihului, Slavă... a Mucenicilor, Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Slavă... Åži acum... a Născătoarei ei. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...  punem  Troparul Mucenicului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei, ÅŸi celelalte după rânduiala obiÅŸnuită .

 

ÎN ZIUA A UNSPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI SFINŢITULUI MUCENIC VLASIE

La Vecernie după Psalmul cel obiÅŸnuit citim Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Octoihului ÅŸi trei ale Sfântului glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti..., Slavă... glas 4: Ca un bun îndreptător..., Åži acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului, Slavă...   glas 6: Odrăslind întru nevoinÅ£a dumnezeieÅŸtelor fapte bune..., Åži acum... a Născătoarei. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 4: Åži părtaÅŸ obiceiurilor..., Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei. După obişnuitele Catisme punem Sedelnele Octoihului, Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului şi Canonul Sfântului pe patru, glas 4. După Cântarea a treia punem Condacul Sfântului glas 2, Podobia: Cele de sus căutând... ; Dumnezeiasca odrăslire, floarea cea nevestejită..., apoi Sedealna glas 8: Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu... , Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea punem Condacul Sfântului glas 8, Podobia: Ca nişte pârgă a firii...; Cu ungerea credinţei şi cu sângele muceniciei te-ai împodobit slăvite Vlasie..., şi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfântului, Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul, şi celelalte după rânduiala obişnuită.

Tot într-această zi pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Dimitrie al Preluţcanului Făcătorul de minuni. Soborul lui se săvârşeşte în Mănăstirea lui şi la Bisericile care-i poartă Hramul.

Tot într-această zi se săvârşeşte şi Adormirea Sfântului Binecredinciosului Marelui Viteaz Bsevolod cel numit din Sfântul Botez Gavriil, Făcătorul de minuni al Sucovanului. Soborul lui se săvârşeşte unde sunt Moaştele lui şi acolo unde îi este Hramul.

 

ÎN ZIUA A DOISPREZECEA POMENIREA CELUI ÎNTRU SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU MELETIE ARHIEPISCOPUL ANTIOHIEI CELEI MARI

La Vecernie după Psalmul de seară cel obiÅŸnuit citim Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Octoihului ÅŸi trei ale Sfântului Meletie glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi  Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 4: ÃŽndreptătorule al credinÅ£ei..., Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Apoi obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Punem amândouă Canoanele Octoihului şi Canonul Sfântului pe patru, glas 8. După Cântarea a treia punem Sedealna Sfântului glas 8, Podobia: Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. După Cântarea a şasea punem Condacul Sfântului glas 6: De îndrăzneala ta cea duhovnicească temându-se depărtatul Macedonie a fugit..., apoi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfântului, Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... al Născătoarei sau al Crucii Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul, şi celelalte după rânduiala obişnuită.

Tot într-această zi ÅŸi pomenirea celui întru SfinÅ£i a Părintelui nostru Alexie, Mitropolitul a toată Rusia, Făcătorul de minuni. Soborul lui se săvârÅŸeÅŸte în Patrie, la Mitropolia lui, unde zac MoaÅŸtele lui ÅŸi unde este Hramul lui.

 

ÎN ZIUA A TREISPREZECEA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU MARTINIAN

La Vecernie după Psalmul cel de seară citim Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Octoihului ÅŸi trei ale Sfântului glas 2, Podobia: Când de pe lemn..., Slavă... acelaÅŸi glas, însuÅŸi glasul: Bucură-te cinstită ÅŸi mult minunată laudă a palestinienilor..., Åži acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului, Slavă... a Sfântului glas 6, însuÅŸi glasul: ÃŽmpodobit fiind cu haina curăţiei..., Åži acum... a Născătoarei. Apoi  Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 8: Văpaia ispitelor cu curgerile lacrimilor tu ai stins fericite.., Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. După obiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Octoihului punem Psalmul 50. Punem apoi amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul Sfântului pe patru, glas 2. După Cântarea a treia punem Sedealna Cuviosului     glas 4, Podobia: Degrab ne întâmpină..., Slavă... glas 1, Podobia: Piatra fiind pecetluită..., Åži acum... a Născătoarei, aceeaÅŸi Podobie. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul glas 2, Podobia: Pe propovăduitorii cei tari...; Ca pe un nevoitor iscusit al buneicredinÅ£e..., apoi Icosul ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfântului, Åži acum... a Născătoarei. Urmează Stihoavna Octoihului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru..., dacă nu este post, punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul, ÅŸi celelalte după rânduiala obiÅŸnuită.

 

ÎN ZIUA A PAISPREZECEA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU AUXENTIE

La Vecernie după obişnuitul Psalm începător şi după Catisma cea de rând, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Octoihului şi trei ale Sfântului glas 4, Podobia: Dat-ai semn..., Slavă... glas 8: Înţelepciunea cea curată a Duhului Sfânt..., Şi acum... a Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 1: Locuitor al pustiei şi înger în trup..., Slavă... Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul.

La Utrenie după cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Cuviosului (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Apoi obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Punem amândouă Canoanele Octoihului şi Canonul Sfântului pe patru, glas 4. După Cântarea a treia punem Sedealna Cuviosului glas 1, Podobia: Mormântul Tău... , Slavă... altă Sedealnă, glas 8, Podobia: Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Şi acum... a Născătoarei aceeaşi Podobie. După Cântarea a şasea punem Condacul Cuviosului glas 2, Podobia: Pe Născătoarea de Dumnezeu cea întru rugăciuni...; Îndulcindu-te cu înfrânare de Dumnezeu cugetătorule..., apoi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfântului, Şi acum... a Născătoarei. Se pune Stihoavna Octoihului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., iar după Sfinte Dumnezeule... şi Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului Slavă... Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul, şi celelalte după rânduiala obişnuită.

 

ÎN ZIUA A CINCISPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI APOSTOL ONISIM

La Vecernie după Psalmul începător punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Octoihului şi trei ale Apostolului glas 1, Podobia: Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Apostolului glas 3, Slavă... Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Apostolului (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. După obiÅŸnuitele Catisme punem Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Se pun amânouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul Sfântului pe patru, glas 6. După Cântarea a treia punem Sedealna Apostolului glas 4, Podobia: Degrab ne întâmpină..., Slavă... altă Sedealnă, glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Åži acum... a Născătoarei aceeaÅŸi Podobie. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul Apostolului glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi...; Ca o rază ai strălucit lumii cu razele strălucindu-te fericite..., apoi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfântului, Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi  Bine este a ne mărturisi Domnului... , Sfinte Dumnezeule... ÅŸi   după Tatăl nostru..., dacă nu este Post, punem Troparul Apostolului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A ŞAISPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC PAMFIL ŞI A CELOR ÎMPREUNĂ CU DÂNSUL

La Vecernie după Psalmul cel de seară punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Octoihului ÅŸi trei ale Mucenicilor glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Urmează Stihoavna Octoihului, apoi  Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor glas 4: Mucenicii Tăi, Doamne..., Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei şase Psalmi, dacă nu este Postul Mare, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfinţilor (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei. După obişnuitele Catisme punem Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului şi Canonul Sfinţilor pe patru, glas 4. După Cântarea a treia punem Sedealna Mucenicului glas 4, Podobia: Spăimântatu-s-a Iosif..., Slavă... altă Podobie acelaşi glas, Podobia: Cel ce Te-ai înălţat pe cruce..., Şi acum... a Născătoarei, asemenea. După Cântarea a şasea punem Condacul Sfinţilor glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălţat pe cruce... ; Dungi înfricoşate zăcându-vă înainte pătimitorilor cei viteji ai Duhului..., apoi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Octoihului şi Stihoavna Octoihului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Mucenicilor, Slavă... Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul.

 

IN ZIUA A ŞAPTESPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI MARELUI MUCENIC TEODOR TIRON

La Vecernie după Psalmul cel de seară punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Sfântului pe ÅŸase glas 2, Podobia: Când de pe lemn..., apoi  alte Stihiri glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă... glas 4, însuÅŸi glasul: Pe tine cel numit cu numele dumnezeieÅŸtilor daruri..., Åži acum... a Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului, Slavă... a Sfântului glas 2: Darul cel de la Dumnezeu dăruit al minunilor tale..., Åži acum... a Născătoarei. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 2: Mari sunt isprăvile credinÅ£ei în izvorul văpăii..., Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. După obiÅŸnuitele Catisme punem Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50 Se pun amândouă Canoanele Octoihului, fără de Mucenicine ÅŸi Canonul Sfântului pe ÅŸase, glas 8. După Cântarea a treia punem Sedealna Sfântului glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... altă Sedealnă, glas 4: Cel ce Te-ai înălÅ£at pe cruce... După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul Sfântului glas 8: CredinÅ£a lui Hristos ca o pavăză înlăuntru în inima ta primind-o..., apoi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfântului, Åži acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile Sfântului pe patru, glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti..., Slavă... glas 6: Dar de sfinÅ£enie ÅŸi bogăţie de dumnezeiască viaţă..., Åži acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului, Slavă... a Sfântului glas 8: Bărbăţie mucenicească creÅŸtineÅŸte întrarmându-te mucenice al lui Hristos..., Åži acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Urmează  Ceasul 1 ÅŸi celelalte după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie punem Fericirile Octoihului pe patru şi ale Sfântului, de la Cântarea a treia, pe patru. Prochimenul Sfântului glas 7: Veseli-se-va dreptul de Domnul..., cu Stihul: Auzi Dumnezeule, glasul meu... Apostolul din Cartea cea către Timotei: Fiule Timotei întăreşte-te în darul care este întru Iisus Hristos..., apoi Aliluia glas 4: Dreptul ca finicul va înflori..., cu Stihul: Răsădit fiind în casa Domnului... Evanghelia de la Ioan: Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Acestea poruncesc vouă ca să vă iubiţi unul pe altul..., apoi Priceasna: Întru pomenire veşnică...

 

ÎN ZIUA A OPTSPREZECEA POMENIREA CELUI ÎNTRU SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU LEON PAPĂ AL ROMEI

La Vecernie după Psalmul cel de seară punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Octoihului şi trei ale Sfântului glas 8, Podobia: Ce vă vom numi pe voi Sfinţilor..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna o punem a Octoihului, apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 8: Al dreptei credinţe îndreptătorule..., Slavă... Şi acum... al Născătoarei, Ectenia şi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei lui. După obiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Punem  amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul Sfântului pe patru, glas 8. După Cântarea a treia punem Sedealna glas 3, Podobia: Pentru mărturisirea dumnezeieÅŸtii credinÅ£e..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul Sfântului glas 3, Podobia: Fecioară astăzi...; Pe scaunul arhieriei stând, Preaslăvite..., apoi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfântului, Åži acum... a Născătoarei. Punem Stihoavna Octoihului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului...,  Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A NOUĂSPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI APOSTOL ARHIP

La Vecernie după Psalmul cel de seară punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Octoihului ÅŸi trei ale Apostolului glas 8, Podobia: Mucenicii Tăi, Doamne...,Slavă... Åži acum... a Născătoarei, aceeaÅŸi Podobie. Apoi Stihoavna Octoihului, Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Apostolului  glas 3: Apostole sfinte Arhipe..., Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Apostolului  (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. Urmează obiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Punem amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul Sfântului pe patru, glas 4. După Cântarea a treia punem Sedealna Apostolului  glas 1, Podobia: Mormântul Tău..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul Apostolului  glas 4, Podobia:: Arătatu-Te-ai astăzi...; Ca pe o stea prea mare biserica avându-te pe tine Arhipe..., apoi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda ÅŸi Stihoavna Octoihului. Urmează Bine este a ne mărturisi Domnului...,  Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Apostolului,  Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECEA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU LEON EPISCOPUL CATANIEI

La Vecernie după Psalmul cel obiÅŸnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Octoihului ÅŸi trei ale Sfântului  glas 8: Doamne de ai ÅŸi stătut înaintea divanului..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei, aceeaÅŸi Podobie. Apoi Stihoavna Octoihului, Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 4: ÃŽndreptătorule al credinÅ£ei..., Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Punem amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul Sfântului pe patru, glas 8. După Cântarea a treia punem Sedealna Sfântului glas 3, Podobia: Pentru mărturisirea dumnezeieÅŸtii credinÅ£e..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul Sfântului   glas 8, Podobia:: Ca niÅŸte pârgă a firii...; Ca pe un luminător prea mare biserica te are pe tine, preafericite..., apoi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda  Octoihului, Slavă... a Sfântului, Åži acum... a Născătoarei. Apoi Stihoavna Octoihului, Bine este a ne mărturisi Domnului...,  Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI UNA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU TIMOTEI CELUI DIN SIMVOLI ŞI A CELUI ÎNTRU SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU EUSTATIE ARHIEPISCOPUL ANTIOHIEI

La Vecernie după Psalmul cel obişnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Cuviosului glas 8, Podobia: O, preaslăvită minune... şi trei ale Arhiereului acelaşi glas, Podobia: Ce vă vom numi pe voi Sfinţilor..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Apoi Stihoavna Octoihului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei aceeaşi Stihoavnă. Urmează Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfinţilor glas 4: Dumnezeul Părinţilor noştri..., Slavă... Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul SfinÅ£ilor (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. ObiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Punem un Canon al Octoihului cu Irmosul pe ÅŸase ÅŸi două Canoane ale SfinÅ£ilor cu Irmoasele pe opt, al Cuviosului glas 8 ÅŸi al Arhiereului glas 7.  După Cântarea a treia punem Sedealna Cuviosului glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... a Arhiereului glas 3, Podobia: De frumuseÅ£ea fecioriei tale..., Åži acum... a Născătoarei, aceeaÅŸi Podobie. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul glas 3, Podobia: Fecioară astăzi...; Ca o stea mult luminoasă de la răsărit strălucind..., apoi alta a Arhiereului, glas 3: Pe Cuvântul Cel deofiinţă cu Tatăl ÅŸi cu Duhul l-ai propovăduit părinte Eustatie... După Cântarea a noua punem Luminânda ÅŸi Stihoavna Octoihului. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului...,  Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor, Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi celelalte după rânduiala obiÅŸnuită.

 

ÃŽN ZIUA A DOUZECI ÅžI DOUA AFLAREA CINSTITELOR MOAÅžTE ALE SFINÅ¢ILOR MUCENICI CELOR DIN EVGHENIA

La Vecernie după Psalmul cel obiÅŸnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Octoihului ÅŸi trei ale Mucenicilor  glas 4, Podobia: Cel ce de sus eÅŸti chemat..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului, Slavă... Åži acum... asemenea. Apoi  Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Mucenicilor glas 4: Mucenicii Tăi, Doamne..., Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Mucenicilor (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. Apoi obiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul SfinÅ£ilor pe patru, glas 8. După Cântarea a treia punem Condacul glas 8, Podobia: Ca niÅŸte pârgă a firii...; Stâlp tare al credinÅ£ei mucenici buni biruitori..., apoi Sedealna glas 1, Podobia: Mormântul Tău..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul Mucenicilor glas  4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi...; Din pământ strălucind ca niÅŸte luminători ai dreptăţii..., apoi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda  ÅŸi Stihoavna Octoihului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Mucenicilor,  Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI TREIA POMENIREA SFÂNTULUI SFINŢITULUI MUCENIC POLICARP EPISCOPUL SMIRNEI

La Vecernie după Psalmul de seară cel obiÅŸnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Octoihului ÅŸi trei ale Sfântului glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei aceeaÅŸi Podobie. Apoi Stihoavna  Octoihului, urmează  Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 4: Åži părtaÅŸ obiceiurilor..., Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. Apoi obiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului ÅŸi Psalmul 50. Punem amândouă Canoanele Octoihului ÅŸi Canonul Sfântului pe patru, glas 2. După Cântarea a treia punem Sedealna glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul Sfântului glas 1, Podobia: Ceată îngerească...; Roduri  cuvântătoare adunând Domnului Policarpe înÅ£elepte..., apoi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda  Octoihului, Slavă... a Sfântului, Åži acum... a Născătoarei. Urmează Stihoavna Octoihului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului...,  Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

 

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI PATRA PRIMA ŞI A DOUA AFLARE A CINSTITULUI CAP AL MERGĂTORULUI ÎNAINTE

Seara, dacă nu este Post, după  Psalmul de seară cel obiÅŸnuit cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., Slava... cea dintâi.  La: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe ÅŸase glas 5, Podobia: Bucură-te, cămara pustnicilor..., Slavă... glas  6: Comoara dumnezeieÅŸtelor daruri..., Åži acum... a Născătoarei: Cine nu te va ferici pe tine... Urmează Vohodul apoi Prochimenul zilei ÅŸi trei Citiri, prima din Proorocia Isaiei: AÅŸa grăieÅŸte Domnul, mângâiaÅ£i pe poporul meu..., a doua din Proorocia lui Maleahi: AÅŸa grăieÅŸte Domnul AtotÅ£iitorul..., a treia din Proorocia lui Solomon: Dreptul de va ajunge să se săvârÅŸească..., apoi Ecteniile. La Stihoavnă punem Stihirile glas 2, Podobia: Când de pe lemn..., cu Stihurile ei, Slavă... glas 2: Preacinstitul ceas al dumnezeieÅŸtilor rânduri...,Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 4: Din pământ răsărind capul Mergătorului ÃŽnainte..., Slavă... Åži acum... al Născătoarei: Taina cea din veac ascunsă..., Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei ÃŽnvierii: Taina cea din veac ascunsă...  Apoi obiÅŸnuitele Catisme, iar după prima Catismă punem Sedealna glas 4, Podobia: Degrab ne întâmpină... (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei  ÅŸi Citire. După a doua Catismă punem Sedealna glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălÅ£at pe cruce... (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÅŸi Citire a Mergătorului ÃŽnainte. Urmează Polieleul, cu Psalmii cei aleÅŸi ÅŸi cu Stihirile Mărimurilor Sfântului, apoi  Sedealna  glas 8 (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÅŸi Citire. Se pune Antifonul întâi  glas 4, apoi Prochimenul glas 4: Acolo voi răsări fruntea lui David..., cu Stihul: Adu-Å£i aminte, Doamne de David... Urmează Toată suflarea..., Evanghelia de la Luca: ÃŽn vremea aceea ieÅŸit-a vestea lui Iisus în toată Iudeea... ÅŸi Psalmul 50, cu Stihira glas 6: Cinstitul cap al Botezătorului Tău Doamne... Se pune Canonul Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul pe ÅŸase ÅŸi al Mergătorului înainte cu Irmosul pe opt. Catavasiile: Deschide-voi gura mea... După Cântarea a treia punem Sedealna Sfântului glas 8, Podobia: Porunca cea cu taină... (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei   După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...; Proorocule al lui Dumnezeu ÅŸi Mergătorule ÃŽnainte al darului..., apoi Icosul ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda Sfântului (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile Sfântului pe patru, glas 4, Podobia: Dat-ai semn..., Slavă... glas 6: Prea cinstitul cap al Botezătorului Tău Doamne care s-a arătat astăzi din pământ..., Åži acum... a Născătoarei: Iubitorule de bine Dumnezeule ÅŸi Mântuitorule... Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Sfântului,  Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul, ÅŸi se miruiesc fraÅ£ii cu untdelemn din candela Sfântului Urmează Ceasul 1, la care punem Troparul Sfântului, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Sfântului. Asemenea facem ÅŸi al celelalte Ceasuri.

La Liturghie punem Fericirile din Canonul Sfântului de la Cântarea a treia, pe patru şi de la Cântarea a şasea, tot pe patru. Prochimenul glas 7: Veseli-se-va dreptul de Domnul..., cu Stihul: Auzi Dumnezeule, glasul meu... Apostolul din Cartea cea către Corinteni: Fraţilor Dumnezeu care a zis să strălucească lumina întru întuneric..., Aliluia glas 4: Dreptul ca finicul va înflori..., cu Stihul: Răsădit fiind în casa Domnului... Evanghelia de la Matei: În vremea aceea auzind Ioan din închisoare lucrurile lui Hristos... Apoi Priceasna: Întru pomenire veşnică...

Se cuvine să ştim: că dacă se va întâmpla Aflarea Cinstitului Cap al Mergătorului Înainte Ioan în Duminica Lăsatului sec de carne sau în a Lăsatului sec de brânză, deoarece ea poate cădea începând din Miercurea Săptămânii Lăsatului sec de carne şi poate să meargă până în ziua de Marţi a Săptămânii a patra a Marelui Post, atunci:

Sâmbătă seara la Vecernia cea mică punem patru Stihiri ale Învierii, Slavă... Şi acum... a Născătoarei glasului. La Stihoavnă punem Stihira Învierii (o dată), apoi Stihoavna Mergătorului Înainte, Slavă... a Sfântului, Şi acum... a Născătoarei. Urmează Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Învierii, Slavă... al Mergătorului Înainte, Şi acum... al Născătoarei Învierii, Ectenia cea mică şi Otpustul.

La Vecernia cea mare după Psalmul cel de seară cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., toată Catisma.  La: Doamne strigat-am... punem  trei Stihiri ale ÃŽnvierii, apoi patru ale Triodului ÅŸi trei ale Mergătorului ÃŽnainte, Slavă... a Triodului, Åži acum... a Născătoarei glasului.

Iar dacă este în Duminica Lăsatului sec de brânză, atunci cântăm trei Stihiri ale ÃŽnvierii, apoi una a lui Anatolie, trei ale Triodului ÅŸi trei ale Sfântului, Slavă... a Triodului, Åži acum... a Născătoarei glasului. La Litie punem Stihira Hramului ÅŸi apoi punem Stihirile Triodului  cele de la  Laude ÅŸi două Tropare.

Iar dacă este în Duminica Lăsatului sec de carne atunci punem un Tropar pe glas 6: Gândesc de ziua aceea... şi al doilea Tropar acelaşi glas: O, ce ceas şi ce zi va fi atuncea...

Iar dacă este Duminica Lăsatului sec de brânză zicem de asemenea două Tropare, la Litie, cele de la Laude. Primul Tropar glas 5: Vai mie Adam cu plângere a strigat... ÅŸi al doilea, acelaÅŸi glas: Noian de fapte bune s-a deschis..., Slavă... a Mergătorului ÃŽnainte glas 6: Comoara dumnezeieÅŸtelor daruri... Åži acum... a  Triodului cea scrisă la Slava... de la Litie. La Stihoavnă punem Stihirile ÃŽnvierii, Slavă... a Mergătorului ÃŽnainte glas 2: Preacinstitul ceas al dumnezeieÅŸtelor rânduri..., Åži acum... a Triodului. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (de trei ori). Urmează Binecuvântarea pâinilor, apoi: Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Psalmul 33 ÅŸi Citire din Tâlcuirea Faptelor Apostolilor.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnvierii    (de două ori), Slavă... al Sfântului, Åži acum... al Născătoarei, pe acelaÅŸi glas.  După Catisme punem Sedelnele ÃŽnvierii, cu Stihira Născătoarei lor ÅŸi Citire din Tâlcuirea Evangheliei,  Apoi Polieleul: LăudaÅ£i numele Domnului..., al doilea Psalm: MărturisiÅ£i-vă Domnului că este bun... ÅŸi zicem ÅŸi al treilea Psalm: La râul babilonului... cu Aliluia. Apoi cântăm Psalmii cei aleÅŸi cu Stihirile Mărimurilor Mergătorului ÃŽnainte ÅŸi Troparele: Soborul îngeresc... Urmează Sedelnele Sfântului, amândouă punându-se câte o dată, Slavă...cea după Polieleu, Åži acum... a Născătoarei  ÅŸi Citire  a Mergătorului ÃŽnainte. Punem Antifoanele  ÅŸi Prochimenul glasului. Apoi Toată suflarea..., Evanghelia ÃŽnvierii, ÃŽnvierea lui Hristos văzând...,  ÅŸi Psalmul 50, cu Slavă... glas 8: UÅŸile pocăinÅ£ei..., Åži acum... acelaÅŸi glas: ÃŽn cărările mântuirii..., apoi: MiluieÅŸte-mă Dumnezeule ÅŸi Stihira glas 6: La mulÅ£imea faptelor mele celor rele... Urmează Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul pe patru, apoi Canonul Triodului cu Irmosul pe ÅŸase ÅŸi Canonul Mergătorului ÃŽnainte cu Irmosul pe patru. Catavasiile le punem ale Triodului.

Dacă este în Duminica Lăsatului sec de brânză zicem Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul pe patru, apoi al Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul pe doi, Canonul Triodului cu Irmosul  pe 4 ÅŸi al Mergătorului cu Irmosul pe patru. Catavasiile le punem tot ale Triodului. După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul Mergătorului ÃŽnainte ÅŸi Sedealna lui (de două ori), Slavă... Åži acum... a Triodului ÅŸi Citirea Mergătorului ÃŽnainte. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Triodului ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua punem: Ceea ce eÅŸti mai cinstită...  iar după Cântarea a noua punem Luminânda ÃŽnvierii, Slavă... a Mergătorului ÃŽnainte, Åži acum... a Triodului. La Laude punem patru Stihiri ale ÃŽnvierii ÅŸi patru ale Sfântului, cu cele de la Slavă..., cu Stihurile lor. Iar după Stihurile Sfântului zicem ÅŸi Stihul: Scoală-Te Doamne Dumnezeul meu... ÅŸi cântăm Stihira Samoglasnică a Triodului glas 8: Daniil Proorocul bărbat al doririlor fiind..., Slavă... glas 1: Mai înainte să ne curăţim pe noi înÅŸine fraÅ£ilor..., Åži acum... Preabinecuvântată eÅŸti Născătoare de Dumnezeu Fecioară...

Iar de se va întâmpla în Duminica Lăsatului sec de brânză, atunci zicem Stihul: Scoală-Te Doamne Dumnezeul meu... şi cântăm Stihira Samoglasnică a Triodului glas 6: Adam din rai s-a izgonit..., Slavă... acelaşi glas: Sosit-a vremea, începătura nevouinţeor celor duhovniceşti..., Şi acum: Preabinecuvântată eşti... Urmează Doxologia cea mare iar după Sfinte Dumnezeule... punem numai Troparul Învierii, apoi Ecteniile şi Otpustul, şi se face obişnuita ieşire în pridvor, la care se cântă Slavă... Şi acum... Stihira Evangheliei şi Ceasul 1. La Ceasuri punem Troparul Învierii, Slavă... al Mergătorului Înainte, Şi acum... al Născătoarei Ceasului. După Tatăl nostru... zicem Condacul Triodului şi al Mergătorului Înainte, schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile glasului pe patru, apoi ale Triodului, de la Cântarea a treia, pe patru şi a Mergătorului Înainte, de la Cântarea a şasea, pe patru. După Vohod punem Troparul Învierii şi al Mergătorului Înainte, Slavă... Condacul Mergătorului Înainte, Şi acum... al Triodului. Prochimenul, Apostolul, Evanghelia şi Priceasna întâi le punem ale zilei şi apoi ale Mergătorului Înainte.

Dacă se va întâmpla Aflarea Cinstitului Cap al lui Ioan Mergătorul Înainte în Sâmbăta Lăsatului sec de carne atunci Slujba Mergătorului Înainte se cântă toată neschimbată mai înainte în ziua de Vineri a Lăsatului sec de carne.

Dacă se va întâmpla Aflarea Cinstitului Cap al Mergătorului Înainte Ioan în Lunea sau Marţea Săptămânii Brânzei atunci:

Duminică seara după Psalmul de seară cel obiÅŸnuit cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul... prima Slavă... (iar în celelalte zile ale Săptămânii Brânzei se citeÅŸte Catisma cea de rând). La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Mergătorului ÃŽnainte pe ÅŸase, Slavă... a Mergătorului ÃŽnainte, Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii pe acelaÅŸi glas. Prochimenul zilei ÅŸi Citirile Mergătorului ÃŽnainte. La Stihoavnă punem Samoglasnica Triodului (de două ori), ÅŸi Mucenicina, Slavă... a Mergătorului ÃŽnainte, Åži acum... a Născătoarei. Apoi  Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Mergătorului ÃŽnainte, Slavă... Åži acum... al Născătoarei ÃŽnvierii, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Mergătorului ÃŽnainte (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei ÃŽnvierii. Urmează obiÅŸnuitele Catisme, iar după prima Catismă punem Sedealna Triodului (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei ei. După Catisma a doua punem amândouă Sedelnele Mergătorului ÃŽnainte, Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÅŸi Citire a Mergătorului ÃŽnainte Urmează Polieleul, Psalmii cei aleÅŸi cu Stihirile Mărimurilor Mergătorului ÃŽnainte. Apoi Sedealna Sfântului (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÅŸi Citirea Mergătorului ÃŽnainte. Primul Antifon îl punem pe glas 4, apoi Prochimenul Mergătorului ÃŽnainte; Toată suflarea... Evanghelia Mergătorului ÃŽnainte ÅŸi Psalmul 50, după care urmează  Stihira Mergătorului ÃŽnainte. Punem Canonul întâi al Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul pe ÅŸase ÅŸi apoi al Mergătorului ÃŽnainte cu Irmosul pe opt. Catavasiile: Deschide-voi gura mea..., iar unde avem Tricântare, atunci Canonul Născătoarei de Dumnezeu se lasă ÅŸi în locul lui cântăm Canonul Mergătorului ÃŽnainte cu Irmosul pe ÅŸase ÅŸi al Triodului cu Irmosul pe opt. După Cântarea a treia punem Sedealna Mergătorului ÃŽnainte (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÅŸi Citire a Mergătorului ÃŽnainte. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Mergătorului ÃŽnainte ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda Mergătorului ÃŽnainte (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile Mergătorului ÃŽnainte pe patru, Slavă... a Mergătorului ÃŽnainte, Åži acum... a Născătoarei. La Stihoavnă punem Samoglasnica zilei (de două ori) ÅŸi Mucenicina, apoi Slavă... a Mergătorului ÃŽnainte glas 6: Cinstitul cap al Botezătorului Tău Doamne...; Åži acum... a Născătoarei. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Mergătorului ÃŽnainte, Slavă... Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Urmează Ceasul 1, la care zicem Troparul Mergătorului ÃŽnainte ÅŸi după Sfinte Dumnezeule... Condacul lui. La fel facem ÅŸi la celelalte Ceasuri.

La Liturghie punem Fericirile Mergătorului Înainte de la Cântarea a treia şi a şasea, pe opt. Prochimenul, Apostolul, Aliluia, Evanghelia şi Priceasna zilei şi apoi ale Mergătorului Înainte .

De se va întâmpla Aflarea Cinstitului Cap al lui Ioan Mergătorul Înainte în Miercurea Săptămânii Brânzei, atunci cântăm Slujba lui cea de seară şi cea de dimineaţă în Marţea Săptămânii Brânzei. Iar de se va întâmpla Vineri în Săptămâna Brânzei, atunci cântăm Slujba lui în ziua de Joi a aceleiaşi Săptămâni, aidcă cu apoi zi înainte.

De se va întâmpla Aflarea Cinstitului Cap în Joia Săptămânii Brânzei atunci:

Miercuri la Ceasuri după Rugăciunea: SlăbeÅŸte lasă iartă.. ÅŸi după obiÅŸnuitele metanii cele cu Rugăciunea Sfântului Efrem, paracliserul toacă după obicei ÅŸi bate toate clopotele ÅŸi noi îndată zicem: VeniÅ£i să ne închinăm... (de trei ori) ÅŸi Psalmul cel de seară obiÅŸnuit. Apoi după Ectenia cea mare citim Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Mergătorului ÃŽnainte pe ÅŸase, după cum s-a scris mai înainte, Slavă... a Mergătorului ÃŽnainte, Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii. După Vohod punem Prochimenul ÅŸi Proorociile zilei, iar după acestea punem Prochimenul: Să nădăjduiască Israel spre Domnul... Apoi trei Citiri ale Sfântului, ÅŸi Rugăciunea: ÃŽnvredniceÅŸte-ne Doamne... La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Samoglasnica zilei (de două ori) ÅŸi Mucenicina, Slavă... a Mergătorului ÃŽnainte, Åži acum... a Născătoarei. După Acum slobozeÅŸte..., ÅŸi după Sfinte Dumnezeule... ÅŸi Tatăl nostru... punem Troparul Mergătorului ÃŽnainte, Slavă... Åži acum... al Născătoarei ÃŽnvierii. Urmează  Ectenia: MiluieÅŸte-ne pe noi, Dumnezeule... ÅŸi se fac trei metanii mari. După aceea punem Rugăciunea: Preasfântă Treime, stăpânie deofiinţă..., apoi Fie numele Domnului binecuvântat...(de trei ori), cu trei metanii, Psalmul 33 ÅŸi Rugăciunea: Cuvine-se să te fericim... ÅŸi Otpustul. Iar după aceea se intră la masă ÅŸi se face dezlegare la brânză ÅŸi ouă.

Dacă se va întâmpla Aflarea Cinstitului Cap al Mergătorului Înainte Ioan în Sâmbăta Lăsatului sec de brânză atunci:

Vineri seara după Psalmul de seară cel obiÅŸnuit cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., prima Slavă... La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri Podobnice ale Mergătorului ÃŽnainte  ÅŸi trei ale PărinÅ£ilor, Slavă... a Mergătorului ÃŽnainte, Åži acum... a Născătoarei glasului de rând. Vohodul ÅŸi Prochimenul zilei, apoi Proorocia ÅŸi după aceea iarăşi Prochimenul glas 6: Să nădăjduiască Israel spre Domnul... ÅŸi Citirile Mergătorului ÃŽnainte. Apoi Rugăciunea  ÃŽnvredniceÅŸte-ne Doamne în seara aceasta... ÅŸi Ectenia: Să plinim Rugăciunea noastră cea de seară... La Stihoavnă punem Samoglasnica Triodului (de două ori) ÅŸi Mucenicina, după care zicem Stihul: Veseli-se-va dreptul de Domnul... ÅŸi cântăm Stihira Samoglasnică a Mergătorului ÃŽnainte glas 6: Cinstitul Cap al Botezătorului Tău Doamne..., Slavă... a PărinÅ£ilor glas 8: MulÅ£imile monahilor..., Åži acum... a Născătoarei  acelaÅŸi glas. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Mergătorului ÃŽnainte, Slavă... al PărinÅ£ilor, Åži acum... al Născătoarei ÃŽnvierii: Taina cea din veac ascunsă...  După aceasta punem Ectenia: MiluieÅŸte-ne Dumnezeule... ÅŸi facem trei metanii mari. Apoi Rugăciunea: Preasfântă Treime stăpânie deofiinţă..., ÅŸi urmează: Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori) ÅŸi Psalmul 33: Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea.... Apoi Cuvine-se să te fericim... ÅŸi Otpustul. La masă dezlegăm la brânză ÅŸi la ouă.

La Pavecerniţă cântăm Canonul celor adormiţi al glasului de rând al Octoihului sau al Născătoarei de Dumnezeu. După Cuvine-se să te fericim..., Sfinte Dumnezeule... şi Tatăl nostru... punem Condacul Mergătorului Înainte, Slavă... Şi acum... al Părinţilor din Triod.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Mergătorului ÃŽnainte (de două ori), Slavă... al PărinÅ£ilor, Åži acum... al Născătoarei ÃŽnvierii. După Catisme punem Sedelnele PărinÅ£ilor, cu Stihira Născătoarei lor ÅŸi Citirea PărinÅ£ilor. Apoi Polieleul, Psalmii cei aleÅŸi cu Stihirile Mărimurilor Mergătorului ÃŽnainte ÅŸi Sedelnele Mergătorului ÃŽnainte, toate cântându-se câte o dată, Slavă... Sedealna cea după Polieleu, Åži acum... a Născătoarei ei ÅŸi Citirea Mergătorului ÃŽnainte. Antifonul întâi glas 4, Prochimenul glas 4, apoi Toată suflarea... ÅŸi Evanghelia Mergătorului ÃŽnainte, Psalmul 50 ÅŸi Stihira Mergătorului ÃŽnainte. Se pune Canonul Mergătorului ÃŽnainte cu Irmosul pe ÅŸase ÅŸi al PărinÅ£ilor, pe opt. Catavasiile sunt de fapt Irmoasele Triodului. Citim ÅŸi a doua Cântare a Triodului, iar Cântarea a doua a Psaltirii nu o mai citim. După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul Mergătorului ÃŽnainte ÅŸi Sedealna lui, Slavă... a PărinÅ£ilor, Åži acum... a Născătoarei ÅŸi Citirea Mergătorului ÃŽnainte. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul, Icosul PăirnÅ£ilor ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda Mergătorului ÃŽnainte, Slavă... a PărinÅ£ilor, Åži acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile pe ÅŸase, trei ale Mergătorului ÃŽnainte  ÅŸi trei ale PărinÅ£ilor,  Slavă... a PărinÅ£ilor, Åži acum... a Născătoarei. Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Mergătorului ÃŽnainte, Slavă... al PărinÅ£ilor, Åži acum... al Născătoarei, ÅŸi obiÅŸnuita ieÅŸire în pridvor pentru Ceasul 1. La Ceasuri punem Troparul Mergătorului ÃŽnainte, Slavă... al PărinÅ£ilor, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru... zicem Condacul Mergătorului ÃŽnainte ÅŸi al PărinÅ£ilor schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile Mergătorului ÃŽnainte de la Cântarea a treia, pe patru ÅŸi ale PărinÅ£ilor de la Cântarea a ÅŸasea, pe patru. După Vohod punem Troparul Hramului (dacă este Hramul Domnului Hristos sau al Născătoarei de Dumnezeu),  apoi al Mergătorului ÃŽnainte ÅŸi al PărinÅ£ilor. Punem apoi Condacul  Hramului ÅŸi al Mergătorului ÃŽnainte, Slavă... al PărinÅ£ilor, Åži acum... al Hramului Născătoarei de Dumnezeu sau: Ceea ce eÅŸti folositoare a creÅŸtinilor... Apoi Prochimenul, Apostolul, Aliluia, Evanghelia ÅŸi Priceasna mai întâi le punem ale Mergătorului ÃŽnainte ÅŸi după aceea ale PărinÅ£ilor. Iar Apostolul ÅŸi Evanghelia cea de rând le citim la urmă.

Dacă se va întâmpla Aflarea Cinstitului Cap  al Mergătorului ÃŽnainte în Lunea primei Săptămânii a Sfântului ÅŸi Marelui Post, atunci toată Slujba Mergătorului ÃŽnainte se cântă în Duminica Brânzei.

Dacă se va întâmpla Aflarea Cinstitului Cap al Mergătorului Înainte în oricare zi a Săptămânii celei dintâi a Sfântului Post, Slujba Lui se cântă ori în Duminica Lăsatului sec de brânză, ori în prima Sâmbătă a Sfântului Post.

Dacă se va întâmpla Aflarea Cinstitului Cap al Mergătorului Înainte în Sâmbăta întâia a Sfântului Post atunci:

Vineri seara la Vecernie după Psalmul de seară cel obiÅŸnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe zece. Punem Samoglasnica zilei din Triod (de două ori), apoi patru Stihiri ale Mergătorului ÃŽnainte, patru ale Sfântului Teodor, Slavă... a Sfântului Teodor, Åži acum... a Născătoarei glasului de rând. Vohodul, Prochimenul ÅŸi Citirile le punem ale zilei ÅŸi apoi punem trei Citiri ale Mergătorului ÃŽnainte. După: Să se îndrepteze rugăciunea mea..., se fac trei metanii mari ÅŸi punem celelalte ale Liturghiei Darurilor mai înainte sfinÅ£ite. După Rugăciunea Amvonului cântăm Canonul Sfântului Teodor cel pentru colivă, precum se va arăta în Sâmbăta cea dintâi a Sfântului Post, ÅŸi Otpustul. Åži unde nu este Liturghia Darurilor, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Mergătorului ÃŽnainte ÅŸi trei ale Sfântului Teodor, Slavă... a Sfântului Teodor, Åži acum... a Născătoarei glasului celui care a trecut. Nu se mai face Vohod. Punem Prochimenul ÅŸi Citirile  zilei ÅŸi apoi ale Mergătorului ÃŽnainte. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Samoglasnica zilei (de două ori) ÅŸi Mucenicina, apoi Stihul: Veseli-se-va dreptul de Domnul... ÅŸi cântăm Stihira Mucenicului glas 2: Pe tine cel numit cu numele dumnezeieÅŸtelor daruri... (este scrisă la Stihirile Vecerniei), Slavă... a Mergătorului ÃŽnainte glas 6: Comoara dumnezeieÅŸtelor daruri..., Åži acum... a Născătoarei: Născătoare de Dumnezeu tu eÅŸti viÅ£a cea adevărată... Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Mergătorului ÃŽnainte, Slavă... al Mucenicului, Åži acum... al Născătoarei: Toate tainele Tale sunt mai presus de minte..., apoi Ectenia, la care se fac trei metanii mari ÅŸi apoi cântăm Canonul Sfântului Teodor cel pentru colivă ÅŸi Otpustul.

Se cântă Pavecerniţa cea mare, la care cântăm Canonul celor adormiţi şi apoi Canonul Mineiului, al Sfântului de rând. Iar Troparele, după primul Sfinte Dumnezeule... le zicem ale ambilor Sfinţi. Iar la Sfinte Dumnezeule... cel de pe urmă zicem numai Condacul Mergătorului Înainte .

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Mergătorului ÃŽnainte (de două ori), Slavă... al Sfântului Teodor, Åži acum... al Născătoarei: Toate tainele Tale sunt mai presus de minte... După prima Catismă punem amândouă Sedelnele Octoihului, Slavă... Åži acum... a Născătoarei, una din Sedelne, apoi Citirea Mergătorului ÃŽnainte. După a doua Catismă punem Sedealna Sfântului Teodor, Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÅŸi Stihira Sfântului Teodor. Apoi Polieleul, Psalmii cei aleÅŸi, cu Stihirile Mărimurilor Mergătorului ÃŽnainte. Punem apoi Sedealna (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÅŸi Citirea Mergătorului ÃŽnainte. Antifonul glas 4 ÅŸi Prochimenul     glas 4, apoi Toată suflarea... ÅŸi Evanghelia Mergătorului ÃŽnainte, Psalmul 50 ÅŸi Stihira Mergătorului ÃŽnainte. Se pune apoi Canonul Mergătorului ÃŽnainte cu Irmosul pe ÅŸase ÅŸi două Canoane ale Sfântului Teodor cu Irmoasele pe opt. Catavasia: Deschide-voi gura mea... Iar Cântarea a ÅŸaptea ÅŸi a opta din Psaltire le citim mai înainte Vineri. După a treia cântare punem Condacul, Icosul ÅŸi Sedealna Mergătorului ÃŽnainte, Slavă... a Sfântului Teodor, Åži acum... a Născătoarei, apoi Citire pentru Sfântul Teodor. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Sfântului Teodor, ÅŸi citim Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda Mergătorului ÃŽnainte, Slavă... a Sfântului Teodor, Åži acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile pe ÅŸase, trei Podobnice ale Mergătorului ÃŽnainte ÅŸi trei Podobnice ale Sfântului Teodor, apoi Stihul: Veseli-se-va dreptul de Domnul... ÅŸi cântăm Stihira Samoglasnică a Mergătorului ÃŽnainte glas 6: Prea cinstitul Cap  al Botezătorului Tău Doamne  care s-a arătat astăzi..., Slavă... a Sfântului Teodor, Åži acum: Născătoare de Dumnezeu tu eÅŸti viÅ£a cea adevărată... Apoi Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Mergătorului ÃŽnainte, Slavă... al Sfântului Teodor, Åži acum... al Născătoarei, Ecteniile ÅŸi Otpustul, ÅŸi se face obiÅŸnuita ieÅŸire în pridvor pentru Ceasul 1. La Ceasuri punem Troparul Mergătorului ÃŽnainte, Slavă... al Sfântului Teodor, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. Iar Condacele le zicem schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile Mergătorului Înainte de la Cântarea a treia, pe patru şi ale Sfântului Teodor de la Cântarea a şasea, pe patru. După Vohod punem Troparul Mergătorului Înainte şi al Sfântului Teodor, apoi Condacul Mergătorului Înainte, Slavă... Condacul Sfântului Teodor, Şi acum... al Hramului Născătoarei de Dumnezeu sau al Născătoarei: Ceea ce eşti folositoare creştinilor... Prochimenul, Aliluia şi Evanghelia le punem întâi ale Sâmbetei, apoi ale Mergătorului Înainte şi ale Sfântului Teodor.

Dacă se va întâmpla Aflarea Cinstitului Cap al Sfântului Ioan Botezătorul Înaintemergătorul Domnului în Duminica cea dintâi a Sfântului Post atunci: Slujba lui se cântă precum este arătat în Duminica a treia a Sfântului Post, în afară de închinăciunea Sfintei Cruci. Numai la Litie se cântă Slava... Mergătorului Înainte, (care este scrisă la: Doamne strigat-am...), Şi acum... a Triodului. La Stihoavnă punem Stihirile Învierii, Slavă... a Mergătorului Înainte, Şi acum... a Triodului. La Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Învierii (de două ori), Slavă... al Mergătorului Înainte, Şi acum: Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule... Apoi Catavasiile se pun ale Triodului.

Dacă se va întâmpla Aflarea Cinstitului Cap al Sfântului Ioan Botezătorul Mergătorul Înainte în a doua, a treia sau a patra Săptămână din Post atunci:

Duminică seara la Vecernie după Psalmul cel de seară obiÅŸnuit, cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., Slava... cea dintâi. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe zece, trei din Triod ale zilei, pe patru, repetând una ÅŸi apoi ÅŸase ale Mergătorului ÃŽnainte,  Slavă... a Mergătorului ÃŽnainte, Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii. Vohodul ÅŸi Prochimenul cel mare al Triodului, apoi trei Citiri ale Mergătorului ÃŽnainte ÅŸi Rugăciunea: ÃŽnvredniceÅŸte-ne Doamne în seara aceasta..., apoi Ectenia: Să plinim Rugăciunea noastră cea de seară... La Stihoavnă punem Stihirile Triodului ÅŸi Samoglasnica zilei (de două ori), apoi Mucenicina, Slavă... a Mergătorului ÃŽnainte, Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Mergătorului ÃŽnainte, Slavă... Åži acum... al Născătoarei ÃŽnvierii. Urmează Ectenia: MiluieÅŸte-ne pe noi Dumnezeule... ÅŸi se fac trei metanii mari. Iar Miezonoptica o cântăm după obicei împreună cu Catisma ÅŸi Troparele cele obiÅŸnuite. După: Ceea ce eÅŸti mai cinstită... se fac iarăşi trei metanii mari.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Mergătorului ÃŽnainte (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii. După prima ÅŸi a doua Catismă zicem Sedelnele Triodului, iar Ecteniile nu se mai spun, după care urmează Citirea Sfântului Efrem. După a treia Catismă preotul zice Ectenia cea mică ÅŸi amândouă Sedelnele Mergătorului ÃŽnainte, punându-se câte o dată, Slavă... Åži acum... a Născătoarei, apoi Citirea Mergătorului ÃŽnainte. Urmează Polieleul, Psalmii cei aleÅŸi ÅŸi cu Stihirile Mărimurilor Mergătorului ÃŽnainte, ÅŸi Sedealna Mergătorului ÃŽnainte (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei, apoi Citirea Mergătorului ÃŽnainte. Antifonul întâi glas 4, Prochimenul glas 4, apoi Evanghelia Mergătorului ÃŽnainte ÅŸi Psalmul 50, cu Stihira Mergătorului ÃŽnainte. Se pune Canonul Mergătorului ÃŽnainte cu Irmosul pe opt ÅŸi Catavasia: Deschide-voi gura mea...  Iar unde este Tricântare cântăm Canonul Mergătorului ÃŽnainte cu Irmosul pe ÅŸase ÅŸi Tricântarea cu Irmosul pe opt. Catavasiile Triodului. După Cântarea a treia punem Sedealna Mergătorului ÃŽnainte (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÅŸi Citirea Mergătorului ÃŽnainte. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Mergătorului ÃŽnainte, apoi Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda Mergătorului ÃŽnainte (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile Mergătorului ÃŽnainte pe patru, Slavă... a Mergătorului ÃŽnainte, Åži acum... a Născătoarei lui. După aceea, cel mai mare sau diaconul zice: Slavă Å¢ie celui ce ne-ai arătat nouă lumina... ÅŸi citeÅ£ul citeÅŸte: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu..., apoi: Doamne scăpare te-ai făcut nouă... ÅŸi Rugăciunea: ÃŽnvredniceÅŸte-ne Doamne în ziua aceasta..., iar preotul spune Ectenia: Să plinim rugăciunea noastră cea de dimineaţă... Cântăm apoi Stihoavna Samoglasnică a zilei din Triod (de două ori) ÅŸi Mucenicina, Slavă... a Mergătorului ÃŽnainte, Åži acum... a Născătoarei. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Mergătorului ÃŽnainte, Slavă... Åži acum... al Născătoarei ÃŽnvierii. Apoi Ectenia: MiluieÅŸte-ne pe noi, Dumnezeule..., la care facem trei metanii mari ÅŸi nu se mai face Otpust, ci se trece direct la Ceasul 1. La Ceasuri zicem Troparul Mergătorului ÃŽnainte ÅŸi după Sfinte Dumnezeule... punem Condacul lui ÅŸi apoi la sfârÅŸit se fac trei metanii mari. Åži după metanii nu mai spunem Sfinte Dumnezeule... ci zicem: Hristos, lumina cea adevărată... ÅŸi Otpustul. Iar Ceasul 3, 6, 9  le citim cu Catismele ÅŸi cu Citirile în vremea cea obiÅŸnuită a lor. La Ceasul 6 se citeÅŸte Proorocia zilei după rânduiala ei, iar Rugăciunile Marelui Vasile le citim neschimbat, după fiecare ceas , aÅŸa cum sunt: Stăpâne Dumnezeule...; Dumnezeule ÅŸi Doamne al puterilor... ÅŸi: Stăpâne Doamne ÅŸi Hristoase... Åži când cântăm Polieleul la Ceasuri, nu batem clopotele ÅŸi toaca. După Catisme punem Aliluia (de trei ori), apoi Doamne miluieÅŸte... (de trei ori) ÅŸi citeÅ£ul zice Slavă... Troparul Mergătorului ÃŽnainte, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru... punem Condacul Mergătorului ÃŽnainte. După Ceea ce eÅŸti mai cinstită... facem trei metanii, iar după Ceasul 9  spunem Fericirile fără să le cântăm. După Rugăciunea: SlăbeÅŸte, lasă, iartă... ÅŸi după Tatăl nostru... zicem Condacul Hramului, Slavă... al Mergătorului ÃŽnainte, Åži acum... al Născătoarei de Dumnezeu, dacă este Hramul ei, iar dacă nu este Hramul Născătoarei de Dumnezeu punem  Åži acum: Ceea ce eÅŸti ce eÅŸti părtinitoare creÅŸtinilor... Urmează Doamne miluieÅŸte... (de 40 de ori), Slavă... Åži acum... Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., apoi facem trei metanii mari ÅŸi Rugăciunea: Preasfântă Treime stăpânie de o fiinţă... ÅŸi Rugăciunea: Cuvine-se să te fericim... ÅŸi Otpustul. După Otpust preotul cel de rând dă Binecuvântarea pentru începutul Vecerniei, iar noi începem Vecernia după obicei. Cel mai mare sau citeÅ£ul zice: VeniÅ£i să ne închinăm... (de trei ori) ÅŸi cântăm Vecernia cu obiÅŸnuitele metanii, după rânduiala Apostolului. După Psalmul cel de seară obiÅŸnuit citim Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe zece din Triod,  Samoglasnica zilei (de două ori), apoi Mucenicina, trei Podobnice ale Triodului ÅŸi patru Stihiri ale Mergătorului ÃŽnainte, Slavă... a Mergătorului ÃŽnainte, Åži acum... a Născătoarei pe glasul de rând. Iar dacă este Miercuri sau Vineri seara zicem Stihira Născătoarei Crucii pe glasul Slavei... Urmează Vohodul cu Evanghelia, Lumină lină, Prochimenul ÅŸi Citirea zilei. Urmează Să se îndrepteze rugăciunea mea... ÅŸi se fac trei metanii mari. Ectenia cea mică n-o mai spunem ci îndată se spune Prochimenul zilei, apoi Apostolul, Aliluia ÅŸi Evanghelia Mergătorului ÃŽnainte ÅŸi punem Priceasna: GustaÅ£i ÅŸi vedeÅ£i..., apoi Priceasna Mergătorului ÃŽnainte ÅŸi pe rând se pune Liturghia Darurilor. La Otpust preotul pomeneÅŸte mai întâi pe Sfântul cel mai înainte prăznuit, adică pe Sfântul Ioan, iar după aceea pe Sfântul cel ce este de rând. Iar Canonul Sfântului celui ce se întâmplă să fie de rând îl cântăm la Utrenie după rânduială. Iar Stihurile lui cele scrise la Vecernie, la: Doamne strigat-am... le zicem la Laude. Iar dacă pentru oarecare mare trebuinţă, la vreo pomenire a unor SfinÅ£i mari, care au Polieleu s-ar întâmplat să nu se facă Liturghia darurilor, atunci Ceasurile le citim după cum s-a scris mai sus. După Ceasul 9  ÅŸi după Rugăciunea: Stăpâne Doamne Iisuse hristoase... zicem ÅŸi Psalmul: Binecuvântează suflete al meu pe Domnul..., Slavă...: Laudă suflete al meu pe domnul..., Åži acum: Unule Născut Fiule..., apoi Fericirile: ÃŽntru împărăţia Ta pomeneÅŸte-ne pe noi Doamne... le spunem fără să le cântăm. Zicem ÅŸi Fericirile Mergătorului ÃŽnainte de la Cântarea a treia ÅŸi a ÅŸasea, pe opt. Apoi Apostolul ÅŸi Evanghelia Mergătorului ÃŽnainte. După aceea spunem Rugăciunea: PomeneÅŸte-ne pe noi Doamne... (de trei ori), apoi: Ceata cerească..., iar după aceea Crezul: Cred într-unul Dumnezeu... Iar după Rugăciunea: SlăbeÅŸte, lasă, iartă... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Condacul Hramului, Slavă... al Mergătorului ÃŽnainte, Åži acum... al Hramului Născătoarei de Dumnezeu. Iar dacă nu este Hramul ei atunci punem: Ceea ce eÅŸti ce eÅŸti părtinitoare a creÅŸtinilor neruÅŸinată... Apoi Doamne miluieÅŸte... (de 40 de ori) ÅŸi se fac trei metanii mari ÅŸi în vremea aceea paracliserul toacă ÅŸi trage două clopote. Iar noi după ce facem trei metanii mari zicem: VeniÅ£i să ne închinăm... (de trei ori) ÅŸi Psalmul cel de seară obiÅŸnuit ÅŸi cântăm Vecernia cu metanii ÅŸi cu obiÅŸnuita Catismă. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri Podobnice ale Triodului ÅŸi trei ale Sfântului Tarasie, Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Iar când este Miercuri sau Vineri zicem: Slavă... Åži acum... a Născătoarei Crucii. Apoi Rugăciunea: Lumină lină..., Prochimenul ÅŸi Citire din Triod a zilei de rând. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Samoglasnica zilei (de două ori) ÅŸi Mucenicina, Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Acum slobozeÅŸte... ÅŸi Tatăl nostru... punem Troparele: Născătoare de Dumnezeu bucură-te... ÅŸi celelalte cu metaniile lor după rânduiala Postului. Apoi după: Ceea ce eÅŸti mai cinstită... ÅŸi după metanii zicem: Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... urmează Doamne miluieÅŸte... (de 12 ori) ÅŸi Rugăciunea: Prea Sfântă Treime... Apoi:  Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori) ÅŸi se fac trei metanii ÅŸi apoi Rugăciunea: Bine voi cuvânta pe Domnul.... ÅŸi: Cuvine-se să te fericim..., ÅŸi Otpustul. La Otpust preotul pomeneÅŸte pe Sfântul cel de rând, iar după Otpust intrăm la masă ÅŸi mâncăm două fierturi cu untdelemn ÅŸi cu vin. Iar Miercuri ÅŸi Vineri mâncăm două fierturi fără untdelemn, dar bem în schimb puÅ£in vin.

Dacă se va întâmpla Aflarea Cinstitului Cap al Mergătorului ÃŽnainte în oricare din zilele Postului atunci Slujba lui se cântă aÅŸa: 

La Ceasuri după Rugăciunea: SlăbeÅŸte, lasă, iartă... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Condacele după Tipic, apoi Doamne miluieÅŸte... (de 12 ori), Slavă... Åži acum... Ceea ce eÅŸti mai cinstită... Iar după metaniile cele cu Rugăciunea Sfântului Efrem zicem: Sfinte Dumnezeule..., iar după Tatăl nostru... spunem: Doamne miluieÅŸte... (de 12 ori) ÅŸi Rugăciunea: Prea Sfântă Treime... ÅŸi îndată începem: VeniÅ£i să ne închinăm... (de trei ori), Psalmul de seară cel obiÅŸnuit ÅŸi Catisma cea de rând, la care se zice Ectenia mică după fiecare Slavă... a Catismei. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe zece, punem Samoglasnica zilei din Triod (de două ori), apoi Mucenicina ÅŸi trei Podobnice ale Triodului ÅŸi apoi patru Stihiri ale Mergătorului ÃŽnainte,  Slavă... a Mergătorului ÃŽnainte, Åži acum: Cine nu te va ferici pe tine... Urmează Vohodul, apoi Prochimenul ÅŸi Citirile zilei, după care punem  trei Citiri ale Mergătorului ÃŽnainte. Apoi cântăm: Să se îndrepteze rugăciunea mea... ÅŸi se fac trei metanii mari ÅŸi urmează pe rând Liturghia Darurilor. Iar unde nu este Liturghia Darurilor, după Rugăciunea: SlăbeÅŸte, lasă, iartă..., Tatăl nostru... ÅŸi după Condacele cele din tipic ÅŸi metaniile cele mari cu Rugăciunea Sfântului Efrem, citeÅ£ul zice: VeniÅ£i să ne închinăm... (de trei ori) ÅŸi se fac trei metanii, apoi Psalmul cel de seară: Binecuvântează suflete al meu pe Domnul... ÅŸi cântăm Vecernia, fără de metanii. După obiÅŸnuita Catismă punem Stihirile pe ÅŸase, trei Podobnice ale Triodului ÅŸi trei ale Mergătorului ÃŽnainte,  Slavă... a Mergătorului ÃŽnainte, Åži acum... a Născătoarei: Cine nu te va ferici pe tine... Urmează Vohodul ÅŸi Rugăciunea Lumină lină..., Prochimenul ÅŸi Citirile zilei ÅŸi ale Mergătorului ÃŽnainte.  Apoi îndată Rugăciunea: ÃŽnvredniceÅŸte-ne Doamne..., ÅŸi Ectenia: Să plinim rugăciunea noastră cea de seară... La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Samoglasnica zilei (de două ori) ÅŸi Mucenicina, Slavă... a Mergătorului ÃŽnainte, Åži acum... a Născătoarei, pe glasul de la Slavă..., apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Mergătorului ÃŽnainte, Slavă... Åži acum... al Născătoarei ÃŽnvierii: Taina cea din veac ascunsă... Urmează  Ectenia:  MiluieÅŸte-ne pe noi, Dumnezeule..., după care se fac trei metanii mari ÅŸi se spune Rugăciunea: Prea Sfântă Treime... apoi Fie numele Domnului binecuvântat..., Slavă... Åži acum...:  Bine voi cuvânta pe Domnul... ÅŸi Rugăciunea: Cuvine-se să te fericim... ÅŸi apoi Otpustul.

Cântăm Pavecerniţa cea mare fără de metanii. După primul Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Mergătorului Înainte, Slavă... Şi acum... al Născătoarei Învierii, pe glasul Troparului Mergătorului Înainte. După al doilea Sfinte Dumnezeule... punem Troparele cele obişnuite: Miluieşte-ne pe noi Doamne, Miluieşte-ne pe noi... După Rugăciunea: Cuvine-se să te fericim..., punem Sfinte Dumnezeule... iar după Tatăl nostru... punem Condacul Mergătorului Înainte. Iar Doamne al puterilor fii cu noi... nu-l cântăm. După Ceea ce eşti mai cinstită... facem trei metanii mari, iar Sfinte Dumnezeule... nu-l mai spunem şi apoi se face Otpustul cel mic.

Miezonoptica o cântăm după obicei, cu Catismă şi cu obişnuitele Tropare, după cum s-a scris în ziua de Luni a celei de-a doua Săptămâni din Post. La fel se face şi Utrenia şi toată Slujba Mergătorului Înainte.

Dacă se va întâmpla aflarea cinstitului Cap al Mergătorului Înainte în Sâmbăta a doua sau a treia a Sfântului Post, atunci:

Vineri seara la Vecernie după Psalmul de seară cel obiÅŸnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe zece. Samoglasnica Triodului o punem (de două ori) ÅŸi punem patru Mucenicine ale Octoihului ÅŸi patru ale Mergătorului ÃŽnainte, Slavă... a Mergătorului ÃŽnainte, Åži acum... a Născătoarei glasului de rând. Vohodul, Prochimenul ÅŸi Citirile le punem ale zilei ÅŸi apoi punem trei Citiri ale Mergătorului ÃŽnainte. Urmează: Să se îndrepteze rugăciunea mea... ÅŸi celelalte ale Liturghiei Darurilor. Iar dacă nu este Liturghia Darurilor mai înainte sfinÅ£ite, la: Doamne strigat-am... punem Stihirile Mergătorului ÃŽnainte pe ÅŸase, Slavă... a Mergătorului ÃŽnainte, Åži acum... a Născătoarei glasului de rând. Vohodul, Prochimenul ÅŸi Citirile zilei, apoi ale Sfântului. Urmează ÃŽnvredniceÅŸte-ne Doamne... Iar la Stihoavnă punem Samoglasnica Triodului (de două ori) ÅŸi apoi Mucenicina Octoihului, pe glasul Samoglasnicei, Slavă... a Mergătorului ÃŽnainte, Åži acum... a Născătoarei. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Mergătorului ÃŽnainte, Slavă... Åži acum... al Născătoarei ÃŽnvierii  glasului de rând. Urmează Ectenia la care se fac trei metanii mari ÅŸi apoi Rugăciunea: Prea Sfântă Treime... apoi: Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Slavă... Åži acum... ÅŸi Psalmul 33: Bine voi cuvânta pe Domnul... Apoi Rugăciunea: Cuvine-se să te fericim... ÅŸi Otpustul. Cântăm PavecerniÅ£a cea mare la care cântăm Patrucântarea Sâmbetei.

La Utrenie şi la Ceasuri cântăm toată Slujba Mergătorului Înainte, după cum s-a arătat mai înainte.

La Liturghie se pune Slujba zilei şi apoi a Mergătorului Înainte .

Dacă se va întâmpla Aflarea Cinstitului Cap al Mergătorului ÃŽnainte Ioan în Duminica a doua   a Sfântului Post, atunci:

Sâmbătă seara la Vecernia cea mică punem Stihirile Învierii şi ale Născătoarei de Dumnezeu din Octoih. La Vecernia cea mare după Psalmul de seară cel obişnuit cântăm Fericit este bărbatul care se teme de Domnul... toată Catisma. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Învierii, una a lui Anatolie şi şase ale Mergătorului Înainte, Slavă... a Mergătorului Înainte, Şi acum... a Născătoarei glasului. Vohodul şi Citirile Mergătorului Înainte. La Litie punem Stihira Hramului şi Stihirile Mergătorului Înainte, cele de la Stihoavnă, Slavă... a Mergătorului Înainte, Şi acum... a Născătoarei Învierii pe glasul Slavei... Sfântului. La Stihoavnă punem Stihirile Învierii, după Alfavita, Slavă... a Mergătorului Înainte, Şi acum... a Născătoarei Învierii. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară (de trei ori), apoi urmează Binecuvântarea pâinilor şi după aceea: Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Slavă... Şi acum... Psalmul 33 şi Citire din Tâlcuirile Faptelor Apostolilor.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnvierii (de două ori), Slavă... al Mergătorului ÃŽnainte, Åži acum... al Născătoarei ÃŽnvierii pe glasul Troparului Sfântului. După Catisme punem Sedelnele ÃŽnvierii, cu Stihira Născătoarei lor ÅŸi Citire din Tâlcuirea Evangheliei. Apoi Polieleul, Psalmii cei aleÅŸi cu Stihirile Mărimurilor Mergătorului ÃŽnainte. După aceea punem amândouă Sedelnele Mergătorului ÃŽnainte, câte o dată, Slavă... Sedealna cea după Polieleu, Åži acum... a Născătoarei. Apoi Citire a Mergătorului ÃŽnainte, Antifoanele ÅŸi Prochimenul glasului. Apoi Toată suflarea... ÅŸi Evanghelia, ÃŽnvierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50, apoi  Slavă... glas 8: UÅŸile pocăinÅ£ei... ÅŸi celelalte. Urmează Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul pe patru, apoi Canonul Triodului cu Irmosul tot pe patru ÅŸi al Mergătorului ÃŽnainte cu Irmosul pe ÅŸase. Catavasiile: Deschide-voi gura mea... După Cântarea a treia punem Condacul Triodului, apoi Condacul ÅŸi Icosul Mergătorului ÃŽnainte, apoi Sedealna Mergătorului ÃŽnainte (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei ÅŸi Citirea Mergătorului ÃŽnainte. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul ÃŽnvierii. După Cântarea a noua punem Luminânda ÃŽnvierii, Slavă... a Mergătorului ÃŽnainte, Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii. La Laude punem Stihirile ÃŽnvierii pe patru ÅŸi ale Mergătorului ÃŽnainte tot patru, cu cea de la Slavă... cu Stihurile lui. Apoi zicem Stihul: Scoală-Te Doamne Dumnezeul meu... ÅŸi cântăm Stihira Samoglasnică a Triodului, Slavă... tot aceasta, Åži acum...: Preabinecuvântată eÅŸti... Apoi Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem numai Troparul ÃŽnvierii, Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi se face ieÅŸirea în pridvor, când se cântă Slavă... Åži acum... Stihira Evangheliei pentru Ceasul 1, la care zicem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al Mergătorului ÃŽnainte, Åži acum... al Născătoarei Ceasului. După Sfinte Dumnezeule... ÅŸi Tatăl nostru... punem Condacul Triodului ÅŸi apoi facem Otpustul cel desăvârÅŸit.

La celelalte Ceasuri zicem, Condacul Triodului şi a Mergătorului Înainte schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile Învierii pe şase şi ale Mergătorului Înainte de la Cântarea a treia pe patru. Apoi se face pe rând cealaltă Slujbă a Duminicii şi a Mergătorului Înainte. Iar Slujba Sfântului Grigorie o cântăm când va socoti cel mai mare, ori în Duminica a patra sau în a cincea după cum se arată în alte Tipice.

Dacă se va întâmpla Aflarea Cinstitului Cap al Mergătorului Înainte Duminica a treia din post a Închinăciunii Crucii atunci:

Sâmbătă seara la Vecernia cea mică punem Stihirile de la: Doamne strigat-am... ÅŸi de la Stihoavnă toate ale Triodului după obicei. La Vecernia cea mare după Psalmul de seară, cel începător cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., toată Catisma. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii, apoi patru ale Crucii ÅŸi trei ale Mergătorului ÃŽnainte, Slavă... a Crucii, Åži acum... a Născătoarei glasului de rând. Prochimenul zilei ÅŸi Citirile Mergătorului ÃŽnainte. La Litie punem Stihira Hramului ÅŸi Stihirile Mergătorului ÃŽnainte, care sunt la Stihoavnă ÅŸi cele de la Laude, Slavă... a Mergătorului ÃŽnainte, Åži acum... a Crucii. La Stihoavnă punem Stihirile ÃŽnvierii, Slavă... a Mergătorului ÃŽnainte, Åži acum... a Crucii. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (de două ori) ÅŸi Troparul Crucii (o dată): MântuieÅŸte Doamne, poporul tău... Apoi Binecuvântarea pâinilor ÅŸi: Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Slavă... Åži acum...       Psalmul 33:  Bine voi cuvânta pe Domnul... ÅŸi Citirea Crucii.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnvierii (de două ori), Slavă... al Mergătorului ÃŽnainte, Åži acum... al Crucii. După Catisme punem Sedelnele ÃŽnvierii, cu Stihira Născătoarei lor ÅŸi Citirile din Tâlcuirea Evangheliei. Polieleul, Psalmii cei aleÅŸi cu Stihirile Mărimurilor Mergătorului ÃŽnainte. Punem apoi amândouă Sedelnele Mergătorului ÃŽnainte, câte o dată, Slavă... Sedealna cea după Polieleu, Åži acum... a Născătoarei ÅŸi Citirea Mergătorului ÃŽnainte. Antifoanele ÅŸi Prochimenul glasului, apoi Toată suflarea..., Evangheliei ÃŽnvierii ÅŸi ÃŽnvierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50, cu Slavă... glas 8: UÅŸile pocăinÅ£ei... ÅŸi celelalte după obicei. Punem Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul, pe patru ÅŸi al Mergătorului ÃŽnainte, pe patru ÅŸi al Crucii, pe ÅŸase. Punem Catavasiile Crucii: Pre Dumnezeiescul Moise de demult mai înainte a închipuit... (din Triod). După Cântarea a treia punem Condacul, Icosul ÅŸi Sedealna Mergătorului ÃŽnainte, (de două ori), Slavă... Åži acum... a Crucii ÅŸi Citirea Mergătorului ÃŽnainte. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Crucii. La Cântarea a noua cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită... iar după Cântare punem Luminânda ÃŽnvierii, Slavă... a Mergătorului ÃŽnainte, Åži acum... a Crucii. La Laude punem patru Stihiri ale ÃŽnvierii ÅŸi trei Podobnice ale Crucii, prima punându-se de două ori, cu Stihurile lor. Primul Stih: Adu-Å£i aminte de adunarea ta..., al doilea Stih: Iar Dumnezeu împăratul nostru mai înainte de veci..., apoi Stihul: Scoală-Te Doamne Dumnezeul meu... ÅŸi cântăm Stihira Samoglasnică a zilei din Triod, Slavă... iarăşi această Stihiră, apoi Åži acum: Preabinecuvântată eÅŸti... Urmează Doxologia cea mare, apoi Sfinte Dumnezeule... pe care-l cântăm. După Vohod zicem Troparul: MântuieÅŸte Doamne poporul Tău... (de trei ori) ÅŸi se face sărutarea Cinstitei Cruci după obicei, (după cum se va arăta în perioada Postului în Duminica a treia). Apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi ieÅŸirea în pridvor, la care se cântă Slavă... Åži acum... Stihira Evangheliei ÅŸi învăţătura Sfântului Teodor Studitul, apoi se face Ceasul 1. La Ceasuri punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule... ÅŸi Tatăl nostru... punem Condacul ÃŽnvierii. La Ceasul 3  punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al Mergătorului ÃŽnainte, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru... zicem  Condacele schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile glasului pe patru, apoi ale Crucii de la Cântarea a treia, pe patru şi ale Mergătorului Înainte de la Cântarea a şasea, pe patru. După Vohod punem Troparul Învierii, al Crucii şi al Mergătorului Înainte. Apoi Condacul Învierii, Slavă... al Mergătorului Înainte, Şi acum... al Crucii. Prochimenul, Apostolul, Aliluia, Evanghelia şi Priceasna mai întâi le punem ale Crucii şi apoi ale Mergătorului Înainte.

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI CINCEA POMENIREA CELUI ÎNTRU SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU TARASIE ARHIEPISCOPUL CETĂŢII CONSTANTINOPOL

La Vecernie după Psalmul de seară cel obişnuit citim Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Triodului sau ale Octoihului şi trei ale Sfântului glas 2, Podobia: Când de pe lemn..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După obişnuita Stihoavnă, punem Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 4: Îndreptătorule al credinţei..., Slavă... Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi punem Aliluia ÅŸi Troparele glasului. După prima Catismă punem Sedealna Octoihului, cu Stihira Născătoarei ei, iar după a doua ÅŸi a treia Catismă punem Sedelnele Triodului, cu Stihira Născătoarei lor ÅŸi Psalmul 50, Urmează Canonul Sfântului glas 2, pe patru. După Cântarea a treia punem Sedealna Sfântului glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... altă Sedealnă glas 3, Podobia: Pentru mărturisirea..., Åži acum... a Născătoarei aceeaÅŸi Podobie. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul Sfântului glas 3, Podobia: Fecioară astăzi...; Cu dreptele învăţături luminând biserica... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda ÅŸi Stihoavna cea de rând. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul: ÃŽn Biserica slavei Tale stând..., apoi Doamne miluieÅŸte... (de 40 de ori), Slavă... Åži acum: Ceea ce eÅŸti mai cinstită...  Urmează: ÃŽmpărate ceresc... ÅŸi se fac trei metanii mari cu Rugăciunea Sfântului Efrem ÅŸi apoi doisprezece metanii mici ÅŸi iar se face o metanie mare cu Rugăciunea Sfântului Efrem în întregime. Apoi îndată se începe: VeniÅ£i să ne închinăm... (de trei ori) ÅŸi Ceasul 1, după rânduiala Postului ÅŸi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI ŞASEA POMENIREA CELUI ÎNTRU SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU PORFIRIE ARHIEPISCOPUL GAZEI

La Vecernie după Psalmul cel de seară începător citim Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Sfântului glas 8, Podobia: O, preaslăvită  minune..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După obiÅŸnuita Stihoavnă punem Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem ÅŸi cealaltă rânduială obiÅŸnuită a Slujbei ÅŸi apoi Otpustul.

La Utrenie punem Canonul Sfântului glas 4, pe patru. După Cântarea a treia punem Sedealna glas 4, Podobia: Degrab ne întâmpină..., Slavă... altă Sedealnă glas 3, Podobia: Pentru mărturisirea..., Şi acum... a Născătoarei aceeaşi Sedealnă. După Cântarea a şasea punem Condacul glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...; Cu preasfinţitele tale obiceiuri fiind împodobit... şi Icosul. La Cântarea a noua, cântăm Ceea ce eşti mai cinstită..., iar după Cântarea a noua punem Luminânda cea de rând. Urmează obişnuita Stihoavnă, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... şi celelalte facem Otpustul obişnuit.

 

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI ŞAPTEA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU PROCOPIE DECAPOLITUL ŞI MĂRTURISITORUL

La Vecernie punem Stihirile Sfântului glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După obişnuita Stihoavnă punem Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 8: Cu curgerile lacrimilor tale..., Slavă... Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul.

La Utrenie punem Canonul Sfântului glas 6, pe patu. După Cântarea a treia punem Sedealna glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea punem Condacul glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi...; Luceafăr astăzi avându-te biserica... După Cântarea a noua punem Luminânda obişnuită şi Stihoavna obişnuită. Apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem cele după rânduială şi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI OPTA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU ŞI MĂRTURISITORUL VASILIE ÎMPREUNĂ PUSTNICUL CU SFÂNTUL PROCOPIE

La Vecernie punem Stihirile Sfântului glas 4, Podobia: Dat-ai semn..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Stihoavna cea de rând, apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 1: Locuitori pustiei...,  Slavă... Åži acum... al Născătoarei ÅŸi celelalte după rânduială ÅŸi Otpustul. 

La Utrenie punem Canonul Cuviosului  glas 4, pe patru. După Cântarea a treia punem Sedealna Sfântului glas 4, Podobia: Spăimântatu-s-a Iosif..., Slavă... altă Sedealnă glas 3, Podobia: De frumuseÅ£ea fecioriei tale..., Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul Sfântului  glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...; De sus primind Dumnezeiasca descoperire" După Cântarea a noua punem Luminânda cea de rând, apoi Stihoavna obiÅŸnuită. Urmează Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... ca ÅŸi celelalte le punem după rânduiala obiÅŸnuită ÅŸi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI NOUA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU CASIAN ROMÂNUL

Când luna februarie are douăzeci şi opt de zile, atunci Slujba Sfântului Casian se cântă la Pavecerniţă, iar dacă este an bisect, adică luna Februarie are douăzeci şi nouă de zile atunci la Vecernie punem Stihirile Sfântului glas 6, Podobia: Toată nădejdea"

La Utrenie punem Canonul glas 2, pe patru. După Cântarea a treia, punem Sedealna glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, punem Condacul Sfântului glas 4: Făcându-te cuvios te-ai dat lui Dumnezeu" După Cântarea a noua punem Luminânda cea de rând, Stihoavna obişnuită, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului...,, Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... le punem şi pe celelalte după rânduiala lor şi Otpustul.


LUNA MARTIE ARE TREIZECI ÅžI UNA DE ZILE. ZIUA ARE 12 ORE ÅžI NOAPTEA ARE 12 ORE.

 

ÎN ZIUA ÎNTÂI POMENIREA PREACUVIOASEI MUCENIŢE EVDOCHIA

Dacă este Post cântăm: Aliluia, iar dacă nu, seara la: Doamne strigat-am... punem Stihirile Sfintei glas 4, Podobia: Dat-ai semn..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Apoi Stihoavna după obicei, Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul glas 8: Cu minte dreaptă legându-ţi sufletul tău în dragostea lui Hristos", Slavă... Şi acum... a Născătoarei, apoi celelalte după rânduiala lor şi Otpustul.

La Utrenie cântăm Canonul Cuvioasei glas 2, pe patru şi după Cântarea a treia, punem Sedealna glas 8, Podobia: Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, punem Condacul glas 4 şi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda cea de rând, apoi obişnuita Stihoavnă, după care urmează Bine este a ne mărturisi Domnului...,, Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... celelalte le punem după rânduiala lor şi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A DOUA POMENIREA SFÂNTULUI SFINŢITULUI MUCENIC TEODOR EPISCOPUL CHIRINEI.

Aliluia sau Troparul.

La Vecernie punem Stihirile Sfântului glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Urmează obişnuita Stihoavnă, Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 4: Şi părtaş obiceiurilor", Slavă... Şi acum... al Născătoarei, apoi celelalte după rânduiala lor şi Otpustul.

La Utrenie punem Canonul Sfântului glas 4. După Cântarea a treia, punem Sedealna glas 4, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, punem Canonul glas 3: Pe marea relei relei credinţe o ai mustrat şi pe înşelăciunea nedumnezeirii idoleşti." După Cântarea a noua punem Luminânda cea de rând, Stihoavna obişnuită, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului...,, Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... urmează celelalte după rânduiala lor şi Otpustul.

Tot într-această zi pomenim şi mutarea celui întru Sfinţi a Părintelui nostru Arsenie Episcopul Tferului. Slujba lui se săvârşeşte în Tfer.

 

 

ÃŽN ZIUA A TREIA POMENIREA SFINÅ¢ILOR MUCENICI EUTROPIE, PLEONIC ÅžI VASILISC

Aliluia sau Troparul.

La Vecernie punem Stihirile Mucenicilor glas 1, Podobia: Prealăudaţilor Mucenici", Slavă... Şi acum... a Născătoarei, Stihoavna obişnuită, Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul glas 4: Mucenicii Tăi Doamne", Slavă... Şi acum... al Născătoarei şi celelalte după obicei şi Otpustul.

La Utrenie se pune Canonul Sfinţilor glas 4, pe patru. După Cântarea a treia, punem Sedealna Sfinţilor glas 1, Podobia: Mormântul Tău..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, punem Mucenicina glasului. După Cântarea a noua punem Luminânda cea de rând, apoi Stihoavna cea obişnuită. Urmează Bine este a ne mărturisi Domnului...,, Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem celelalte după rânduiala lor şi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A PATRA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU GHERASIM DE LA IORDAN

La Vecernie după Psalmul cel de seară cel obiÅŸnuit zicem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Cuviosului glas 8, Podobia:O,preslăvită minune..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei, Stihoavna obiÅŸnuită, Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...  celelalte le punem după rânduială ÅŸi Otpustul.

La Utrenie punem Canonul Cuviosului glas 8. După Cântarea a treia, punem Sedealna glas 1, Podobia: Piatra fiind pecetluită de iudei..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, punem Condacul glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce...; Aprinzându-te cu dorul celor de sus" După Cântarea a noua punem Luminânda glasului, apoi Stihoavna. Urmează Bine este a ne mărturisi Domnului...,, Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... şi celelalte le punem după rânduială şi apoi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A CINCEA POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC CONON

Aliluia

La Vecernie punem Stihirile Mucenicului glas 8, Podobia: O, preaslăvită  minune..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Urmează Stihoavna după obicei, Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... celelalte le punem după obicei ÅŸi Otpustul.

La Utrenie punem Canonul Mucenicului glas 6 pe patru. După Cântarea a treia, punem Sedealna Sfântului glas 8, Podobia: Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, punem Condacul glas 3: Cu curăţie ca un înger vieţuind pe pământ... După Cântarea a noua punem Luminânda, apoi Stihoavna. Urmează Bine este a ne mărturisi Domnului...,, Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... celelalte le punem după rânduiala Postului şi Otpustul.

 

ÃŽN ZIUA A ÅžASEA POMENIREA SFINÅ¢ILOR MUCENICI CELOR PATRUZECI ÅžI DOI DIN AMOREEA (ZIUA ARE DOISPREZECE CEASURI ÅžI NOAPTEA ARE DOISPREZECE CEASURI)

Aliluia sau Troparul.

 La Vecernie punem Psalmul cel de seară cel obiÅŸnuit, apoi Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Mucenicilor glas 4, Podobia: Cel ce de sus eÅŸti chemat... Dacă se va întâmpla pomenirea SfinÅ£ilor Mucenici Sâmbătă sau Duminică se cântă două Samoglasnice, care sunt la Slava... de la Vecernie ÅŸi la Stihoavnă, apoi Slavă.... glas2: Astăzi Biserica cu taină prăznuieÅŸte" La Stihoavna punem Slava... glas 5: Ceată de Dumnezeu încununată a Mucenicilor celor de curând arătaÅ£i", Åži acum... a Născătoarei. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Mucenicilor glas 4: Mucenicii Tăi  Doamne... Slavă... Åži acum... al Născătoarei ÅŸi celelalte după rânduială ÅŸi Otpustul.

La Utrenie punem Canonul Mucenicilor glas 8, pe patru. După Cântarea a treia, punem Condacul Sfinţilor glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce...; Pe pământ pentru Hristos pătimind... apoi Sedealna glas 8, Podobia: Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, punem Condacul Sfinţilor glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...; Pe înarmaţii credinţei cei de curând arătaţi ca pe cei ce cu osârdie au pătimit pentru Hristos", apoi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Sfinţilor şi Stihoavna Triodului. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... celelalte le punem după rânduiala Postului şi Otpustul.

 

ÃŽN ZIUA A ÅžAPTEA POMENIREA SFINÅ¢ILOR SFINÅ¢IÅ¢ILOR MUCENICI VASILIE, EFREM, CAPITON, EVGHENIE, ETERIE ÅžI A CELORLALÅ¢I CELOR CE AU FOST EPISCOPI ÃŽN CHERSON

Aliluia

La Vecernie punem Stihirile Sfinţilor glas 4, Podobia: Dat-ai semn..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Urmează obişnuita Stihoavnă, Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... celelalte după rânduiala Postului şi Otpustul.

La Utrenie punem Canonul glas 4. După Cântarea a treia, punem Sedealna SfinÅ£ilor glas 3, Podobia: De frumuseÅ£ea fecioriei tale", Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...;  Åži purtătoare de lumină ai fost" După Cântarea a noua punem Luminânda, apoi Stihoavna obiÅŸnuită. Urmează Bine este a ne mărturisi Domnului...,, Sfinte Dumnezeule... ÅŸi Tatăl nostru..., apoi celelalte după rânduiala Postului ÅŸi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A OPTA, POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU TEOFIL MĂRTURISITORUL ŞI EPISCOPUL NICOMIDIEI

Aliluia

La Vecernie punem Stihirile Sfântului glas 1, Podobia: Prealăudaţilor Mucenici", Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna o punem după rânduiala ei, după care punem Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... celelalte după obicei şi Otpustul.

La Utrenie punem Canonul Cuviosului glas 8. După Cântarea a treia, punem Sedealna Cuviosului glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul glas 2, Podobia: Cele de sus căutând";  Luminător prealuminat te-ai arătat marginilor" După Cântarea a noua punem Luminânda, Stihoavna, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului...,, Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... toate celelalte după rânduiala Postului ÅŸi Otpustul.

 

ÃŽN ZIUA A NOUA, POMENIREA SFINÅ¢ILOR PATRUZECI DE MUCENICI A CELOR CE ÃŽN IEZERUL SEVASTIEI AU FOST MUNCIÅ¢I

La Vecernie după Psalmul cel de seară obiÅŸnuit punem Catisma cea de rând (sau Fericit este bărbatul care se teme de Domnul... prima Slavă). La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Triodului, Samoglasnica zilei (de două ori), Mucenicina ÅŸi trei Podobnice. După aceea punem Stihirile Samoglasnice ale Mucenicilor, pe patru, glas 2, Slavă.... acelaÅŸi glas: Răbdând acestea de acum vitejeÅŸte", Åži acum... a Născătoarei: Trecut-a umbra legii" Urmează Vohodul, apoi Citirile zilei ÅŸi trei Citiri ale SfinÅ£ilor, prima: AÅŸa zice Domnul: Toate neamurile s-au adunat" ÅŸi celelalte două, apoi pe rând urmează  Slujba Liturghiei Darurilor celor mai nainte sfinÅ£ite. Iar dacă nu se săvârÅŸeÅŸte Liturghia Darurilor mai nainte sfinÅ£ite, la: Doamne strigat-am... cântăm: Stihirile pe ÅŸase, trei Podobnice ale Triodului ÅŸi trei ale Mucenicilor, Slavă.... a SfinÅ£ilor, Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii. Apoi după citire urmează: ÃŽnvredniceÅŸte-ne Doamne" ÅŸi Ectenia: Să plinim rugăciunea noastră cea de seară... La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Samoglasnica zilei (de două ori) ÅŸi Mucenicina, Slavă.... a SfinÅ£ilor glas 6: ÃŽn glasuri de cântări să lăudăm credincioÅŸii", Åži acum... Născătoare de Dumnezeu Tu eÅŸti viÅ£a cea adevărată... Urmează Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor glas 1: Pentru durerile SfinÅ£ilor care pentru Tine au pătimit", Slavă... Åži acum": Gavriil zicând Å£ie Fecioară buvcură-te..., Ectenia ÅŸi trei metanii mari, apoi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul SfinÅ£ilor (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei ÅŸi obiÅŸnuitele Catisme. După prima ÅŸi a doua Catismă punem Sedelnele Triodului, iar Ectenie nu spunem. După a treia Catismă preotul zice Ectenia cea mică, apoi zicem Sedealna SfinÅ£ilor glas 4, Slavă.... altă Sedealnă, Åži acum... a Născătoarei. Punem Citire, apoi Polieleul, Psalmii cei aleÅŸi cu Stihirile Mărimurilor SfinÅ£ilor ÅŸi Sedealna SfinÅ£ilor glas 5 (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Antifonul întâi glas 4, Prochimenul glas 4: Trecut-am prin foc ÅŸi prin apă ÅŸi ne-ai scos pe noi întru odihnă", cu Stihul: Lămuritu-ne-ai pe noi după cum se lămureÅŸte argintul" Apoi Toată suflarea, Evanghelia de la Luca: Zis-a Domnul ucenicilor Săi: PăziÅ£i-vă de oameni căci vor pune mâinile pe voi", Psalmul 50 ÅŸi Stihira glas 2: Proorocind a strigat David" Se pune Canonul SfinÅ£ilor cu Irmosul, pe opt, glas 2. Catavasia: Deschide-voi gura mea... Iar unde este Tricântare atunci cântăm Canonul SfinÅ£ilor cu Irmosul, pe ÅŸase, apoi Canoanele Triodului după rânduiala lor pe opt ÅŸi Irmosul Triodului. După Cântarea a treia punem Sedealna SfinÅ£ilor glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu... (de două ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul SfinÅ£ilor glas 6, Podobia: ÃŽmplinind rânduiala cea pentru noi"; Toată oÅŸtirea lumească lăsând, de Stăpânul cel din ceruri v-aÅ£i lipit"ÅŸi  Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Mucenicilor, Slavă.... altă Luminândă, Åži acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile glas 5, Podobia: Bucură-te, cămara pustnicilor..., Slavă.... acelaÅŸi glas: Răbdătorii de chinuri ai lui Hristos", Åži acum: Fericimu-te pe tine Născătoarei de Dumnezeu Fecioară" La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Samoglasnica zilei (de două ori) ÅŸi Mucenicina, Slavă.... a SfinÅ£ilor glas 2: Paharul adevărului", Åži acum... a Născătoarei: UÅŸa cea neumblată" Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului...,, Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor, Slavă... Åži acum... al Născătoarei ÃŽnvierii, apoi Ectenia ÅŸi trei metanii mari. Urmează Ceasul 1, cu Catisma ÅŸi Otpustul. La vremea obinuită se citesc celelalte Ceasuri, 3, 6, ÅŸi 9 după rânduiala lor, cu Catismele lor. Iar Fericirile se spun citindu-se ÅŸi celelalte după rânduială, la fiecare Ceas făcând câte trei metanii mari.

ÃŽntru aceeaÅŸi zi seara la Vecernie zicem Psalmii cei începători ÅŸi după obiÅŸnuita Catismă, la: Doamne strigat-am... punem zece Stihiri ÅŸi cântăm Samoglasnica zilei din Triod (de două ori), Mucenicina, apoi trei Podobnice ÅŸi trei Stihiri ale SfinÅ£ilor glas 1: Ceata cea cu număr de patruzeci",(de două ori) ÅŸi alta pe glas 2: Iezerul ca un rai", Slavă.... acelaÅŸi glas: Cu proorocie a strigat David în Psalmi", Åži acum... a Născătoarei: Toată nădejdea mea" Iar dacă este către Miercuri sau către Vineri, punem Åži acum... a Născătoarei Crucii. Facem Vohodul facem cu Evanghelia, apoi Prochimenul zilei ÅŸi Citirile Triodului, după care se cântă: Să se îndrepteze Rugăciunea" Ectenia nu o mai spunem, apoi Prochimenul glas 5: Tu, Doamne ne vei păzi ÅŸi ne vei apăra de neamul acesta în veac", cu Stihul: MântuieÅŸte-mă Doamne că a lipsit cel cuvios" Apostolul din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor, având atâta nor de mărturii pus împrejurul nostru", Aliluia glas 4: StrigaÅ£i Domnului în tot pământul, cântaÅ£i numele Lui", cu Stihul: Că ne-ai certat pe noi Dumnezeule, lămuritu-ne-ai pe noi precum se lămureÅŸte argintul" Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemătu-s-a împărăţia cerurilor omului stăpânitor de casă, care a ieÅŸit să tocmească lucrători" ÅŸi celelalte  ale DumnezeieÅŸtii Liturghii a darurilor. Priceasna: BucuraÅ£i-vă drepÅ£ilor întru Domnul"

Dacă se va întâmpla Sărbătoarea Sfinţilor Patruzeci de Mucenici în Sâmbăta întâi, a doua, a treia sau a patra a Sfântului Post, atunci Slujba lor se cântă neschimbată, precum s-a arătat la Aflarea Cinstitului Cap al Mergătorului Înainte.

Dacă se va întâmpla Slujba Sfinţilor celor Patruzeci de Mucenici în Duminica întâi, a doua, a treia, a patra sau a cincea a Sfântului Post, atunci Slujba lor o cântăm neschimbată, precum s-a arătat la Slujba Cinstitului Cap al Mergătorului Înainte.

Dacă se va întâmpla Slujba celor Patruzeci de Mucenici în Lunea Săptămânii a doua, a treia, a patra, a cincea sau a şasea a Sfântului Post atunci Slujba lor se cântă după cum s-a arătat la Aflarea Cinstitului Cap al Mergătorului Înainte.

Dacă se va întâmpla Sfinţii Patruzeci de Mucenici în Miercurea Săptămânii a patra din Post atunci cântăm Slujba lor mai înainte în Marţea aceleiaşi săptămâni. Numai Marţi seara la: Doamne strigat-am... punem Stihirile Triodului, Samoglasnica zilei (de două ori), apoi patru Stihiri ale Crucii şi patru ale Mucenicilor, Slavă.... a Mucenicilor, Şi acum... a Crucii. Iar celelalte Stihuri ale Crucii le cântăm: Miercuri dimineaţă, la Laude. Urmează Vohodul, Prochimenul şi Citirea zilei, după care se cântă: Să se îndrepteze rugăciunea mea" Iar dacă nu se săvârşeşte Liturghia Darurilor mai Înainte Sfinţite, atunci Marţi seara la: Doamne strigat-am... punem Stihirile Crucii, pe şase, iar Praznicul Sfinţilor Patruzeci de Mucenici se Odovăieşte la Ceasuri, după cum s-a arătat la Praznicul Mergătorului Înainte în ziua de Luni a celei de a doua Săptămâni, din Post.

Dacă se va întâmpla Slujba celor Patruzeci de Mucenici în Joia Canonului celui Mare, atunci Slujba lor se cântă mai înainte în Marţea aceleiaşi săptămâni.

Dacă se va întâmpla Slujba Sfinţilor Patruzeci de Mucenici în Sâmbăta Acatistului, atunci Slujba lor se cântă în Duminica a cincea din Post.

 

ÎN ZIUA A ZECEA POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC CODRAT ŞI A CELOR ÎMPREUNĂ CU DÂNSUL

Aliluia

La Vecernie punem Stihirile Sfântului glas 1, Podobia: Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti", Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După obişnuita Stihoavnă Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... le punem şi celelalte după rânduiala Postului.

La Utrenie punem Canonul Sfinţilor, pe patru, glas 4. După Cântarea a treia, punem Sedealna glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, punem Mucenicina glasului. După Cântarea a noua punem Luminânda, apoi Stihoavnă, urmează Bine este a ne mărturisi Domnului...,, Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... şi celelalte le punem după rânduiala Postului.

 

ÎN ZIUA A UNSPREZECEA POMENIREA CELUI ÎNTRU SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU SOFRONIE PATRIARHUL IERUSALIMULUI

La Vecernie punem Stihirile Sfântului glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă.... glas 4: Cuvioase Părinte Ierarhe Sofronie Înţelepte", Şi acum... a Născătoarei. Apoi Stihoavna obişnuită, Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem cele după obiceiul Postului şi Otpustul.

La Utrenie punem Canonul Sfântului glas 4. După Cântarea a treia, punem Sedealna Sfântului glas 4, Podobia: Degrab ne-ntâmpină", Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, punem Condacul glas 8, Podobia: Apărătoare Doamnă"; Cu râvna cea dumnezeiască pornindu-te" După Cântarea a noua punem Luminânda şi Stihoavna cea de rând, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului...,, Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem celelalte după rânduiala Postului şi Otpustul.

Tot într-această zi săvârşim şi pomenirea celui întru Sfinţi Părintelui nostru Eftimie Arhiepiscopul Novogorodului Făcătorul de Minuni, Slujba se săvârşeşte în cetatea Novogorodului şi în Mănăstirea sa.

 

ÎN ZIUA A DOISPREZECEA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU TEOFAN SINGRIANUL ŞI MĂRTURISITORUL

Aliluia

La Vecernie punem Stihirile Sfântului glas 8, Podobia: O, preaslăvită  minune..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Urmează Stihoavna cea de rând, apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem cele după rânduiala Postului ÅŸi Otpustul.

La Utrenie punem Canonul Sfântului glas 4. După Cântarea a treia, punem Sedealna Praznicului, Podobia: Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, punem Condacul Sfântului Glas 2, Podobia: Cele de sus căutând..., De sus primind Dumnezeiasca descoperire" După Cântarea a noua punem Luminânda glasului, apoi Stihoavna Triodului şi Bine este a ne mărturisi Domnului...,, Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem toate cele după rânduiala Postului şi Otpustul.

 

ÃŽN ZIUA A TREISPREZECEA ADUCEREA MOAÅžTELOR CELOR DE SFINÅ¢I PÄ‚RINTELUI NOSTRU NICHIFOR PATRIARHUL  CONSTANTINOPOLULUI

Aliluia

La Vecernie punem Stihirile Sfântului glas 1, Podobia:Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei glasului, aceeaşi Podobie. Urmează Stihoavna Triodului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru.. punem cele după rânduiala Postului şi Otpustul.

La Utrenie punem Canonul Sfântului glas 2. După Cântarea a treia punem Sedealna glas 3: Pentru mărturisirea dumnezeieştii credinţe", Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, punem Condacul Sfintei, glas 1 Podobia: Ceată îngerească"; Ceata patriarhilor cu laude şi cântări cinstesc sfântă pomenirea ta" După Cântarea a noua punem Luminânda glasului şi Stihoavna Triodului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem cele după rânduiala Postului şi Otpustul.

 

 

 

ÎN ZIUA A PAISPREZECEA POMENIREA CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU BENEDICT

Aliluia

La Vecernie punem Stihirile Cuviosului glas 2, Podobia: Când de pe lemn... Slavă... Şi acum... a Născătoarei şi Stihoavna Triodului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem cele după rânduiala Postului şi Otpustul.

La Utrenie punem Canonul Cuviosului glas2. După Cântarea a treia, punem Sedealna Cuviosului glas 3, Podobia: Piatra fiind pecetluită de iudei..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, punem Condacul Cuviosului glas 6, Podobia: Împlinind rânduiala cea pentru noi"; Îmbogăţindu-te cu dumnezeiescul dar... După Cântarea a noua punem Luminânda glasului, apoi Stihoavna Triodului, Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem cele după rânduiala Postului şi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A CINCISPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC AGAPIE ŞI A CELOR ÎMPREUNĂ CU DÂNSUL ŞASE MUCENICI

Aliluia

La Vecernie punem Stihirile Sfântului glas 8, Podobia: O, preaslăvită  minune... Slavă... Åži acum... a Născătoarei, apoi Stihoavna Triodului; Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem cele după rânduiala Postului ÅŸi Otpustul.

La Utrenie punem Canonul SfinÅ£ilor glas 8. După Cântarea a treia, punem Sedealna glas 1, Podobia: Mormântul Tău", Slavă... Åži acum" a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul glas 8, Podobia: ÃŽnviat-ai din mormânt"; ""..a SfinÅ£ilor Mucenici"După Cântarea a noua punem Luminânda glasului, Stihoavna Triodului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului...,Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru"ÅŸi celelalte, punem cele după rânduiala Postului ÅŸi Otpustul. 

 

ÎN ZIUA A ŞAISPREZECEA POMENIREA SFINŢILOR MUCENICI SAVIN ŞI PAPA ŞI CEI ÎMPREUNĂ CU DÂNŞII

Aliluia

La Vecernie punem Stihirile SfinÅ£ilor glas 8,Podobia: Ce vă vom numi pe voi SfinÅ£ilor", Slavă... Åži acum" a Născătoarei, aceleÅŸi glas ÅŸi Podobie. Urmează Stihoavna Triodului, Acum slobozeÅŸte", Sfinte Dumnezeule... punem  cele după rânduiala Postului ÅŸi Otpustul.

La Utrenie punem Canonul SfinÅ£ilor, glas 8. După Cântarea a treia punem Sedealna glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul", Slavă...Åži acum" a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul glas 2, Podobia: Pe propoveduitorii cei tari"; Dumnezeiască pomenire... După Cântarea a noua punem Luminânda glasului ÅŸi Stihoavna Triodului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului"Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după Tatăl nostru... punem cele după rânduiala Postului ÅŸi Otpustul.

 

ÃŽN ZIUA A ÅžAPTESPREZECEA POMENIREA PREACUVIOSULUI PÄ‚RINTELUI NOSTRU ALEXIE ROBUL LUI DUMNEZEU 

La Vecernie punem Stihirile Cuviosului, glas 1, Podobia: Prea lăudaÅ£ilor mucenici", Slavă... glas 6 , Åži acum" a Născătoarei. Urmează Stihoavna Triodului, Acum slobozeÅŸte", Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru" punem  Troparul Sfântului glas 4:Suindu-te la înălÅ£imea faptelor bune ÅŸi mintea curăţindu-Å£i ai ajuns la marginea durerilor", Slavă...Åži acum" a Născătoarei. 

La Utrenie punem Canonul Sfântului glas 2. După Cântarea a treia, punem Sedealna glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu... Slavă... altă Sedealna glas 3, Podobia: De frumuseÅ£ea fecioriei tale", Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul glas 2, Podobia: Cele de sus căutând"; Casa părinÅ£ilor tăi ca pe o streină având-o" ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua Luminânda glasului ÅŸi Stihoavna Triodului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului", Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru"  punem cele după rânduiala Postului ÅŸi Otpustul.

Tot întru acestă zi Prăznuim şi pomenirea preacuviosului părintelui nostru Macarie egumenul Coleaznicanului, făcătorul de minuni. Soborul lui se săvârşeşte în Mănăstirea lui.

 

ÎN ZIUA A OPTĂSPREZECEA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU CHIRIL ARHIEPISCOPUPL IERUSALIMULUI

Aliluia

La Vecernie punem Stihirile Sfântului glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz... Slavă... Şi acum... a Născătoarei apoi Stihoavna Triodului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem toate cele după rânduiala Postului şi Otpustul.

La Utrenie punem Canonul Sfântului glas 4. După Cântarea a treia punem Sedealna glas 8, Podobia: Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, punem Condacul glasului al doilea, Podobia: Cele de sus căutând...; Tunetul cel dumnezeiesc, trâmbiţa cea duhovnicească"După Cântarea a noua punem Luminânda glasului şi apoi Stihoavna Triodului, după care urmează Bine este a ne mărturisi Domnului", Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem toate cele după rânduiala Postului şi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A NOUĂSPREZECEA POMENIREA SFINŢILOR MUCENICI HRISANT ŞI DARIA

Aliluia

La Vecernie punem Stihirile Sfinţilor glas 4, Podobia: Dat-ai semn..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei, apoi Stihoavna Triodului, Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem toate cele după rânduiala Postului şi Otpustul.

La Utrenie punem Canonul Sfinţilor glas 4. După Cântarea a treia, punem Sedealna glas 3, Podobia: De frumuseţea fecioriei tale", Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, punem Condacul glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...; Luminători luminoşi arătându-vă dumnezeieştii mucenici" După Cântarea a noua punem Luminânda glasului şi Stihoavna Triodului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem toate cele după rânduiala Postului şi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECEA POMENIREA PREACUVIOŞILOR PĂRINŢI CELOR UCIŞI ÎN MĂNĂSTIREA SFÂNTULUI PAVEL.

Aliluia

La Vecernie punem Stihirile Sfinţilor glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei acelaşi glas şi Podobie. Apoi Stihoavna Triodului, Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem toate cele după rânduiala Postului şi Otpustul.

La Utrenie punem Canonul Sfinţilor glas 8, iar după Cântarea a treia, punem Sedealna glas 8, Podobia: Porunca cea cu taină", Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, punem Condacul Sfinţilor glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce...; Îndulcirea celor pământeşti" După Cântarea a noua punem Luminânda glasului şi Stihoavna Triodului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem toate cele după rânduiala Postului şi Otpustul.

 

ÃŽN ZIUA A DOUÄ‚ZECI ÅžI UNA POMENIREA PREACUVIOSULUI PÄ‚RINTELUI NOSTRU ÅžI MÄ‚RTURISITOR IACOV  EPISCOPUL

Aliluia

La Vecernie punem Stihirile Sfântului glas 2, Podobia: Când de pe lemn..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei acelaşi glas şi Podobie. Apoi Stihoavna Triodului, Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem toate cele după rânduiala Postului şi Otpustul.

La Utrenie punem Canonul Sfântului glas 2. După Cântarea a treia, punem Sedealna glas 2, Podobia: De frumuseţea fecioriei tale", Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, punem Condacul glas 4: Lumea părăsind şi prin înfrânare trupul supunând... După Cântarea a noua punem Luminânda glasului şi Stihoavna Triodului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem toate cele după rânduiala Postului şi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI DOUA POMENIREA SFÂNTULUI SFINŢITULUI MUCENIC VASILIE PREOTUL BISERICII DIN ANCIRA

Aliluia

La Vecernie punem Stihirile Sfântului glas 4, Podobia: Cel ce de sus eşti chemat... Slavă... Şi acum... a Născătoarei, acelaşi glas şi Podobie. Apoi Stihoavna Triodului, Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem toate cele după rânduiala Postului şi Otpustul.

La Utrenie punem Canonul Sfântului glas 6. După Cântarea a treia, punem Sedealna glas 3, Podobia: Pentru mărturisirea", Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul glas 8, Podobia: Apărătoare Doamnă";  După lege alergare ai săvârÅŸit ÅŸi credinÅ£a ai păzit... După Cântarea a noua punem Luminânda glasului ÅŸi Stihoavna Triodului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem toate cele după rânduiala Triodului ÅŸi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI TREIA POMENIREA CUVIOSULUI MUCENIC NICON ŞI A CELOR DOUĂ SUTE DE UCENICI AI LUI, CELOR CE ÎMPREUNĂ CU DÂNSUL AU PĂTIMIT

Aliluia

La Vecernie punem Stihirile Sfinţilor glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Apoi Stihoavna Triodului, Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem toate cele după rânduiala Postului şi Otpustul.

La Utrenie punem Canonul SfinÅ£ilor glas 4. După Cântarea a treia, punem Sedealna glas 3, Podobia: Pentru mărturisirea..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălÅ£at pe Cruce...;  Cu cuviinţă vieÅ£uind mai întâi Nicone" După Cântarea a noua punem Luminânda glasului ÅŸi Stihoavna Triodului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem toate cele după rânduiala Postului ÅŸi Otpustul.

 

ÃŽN ZIUA A DOUÄ‚ZECI ÅžI PATRA ÃŽNAINTEPRÄ‚ZNUIREA BUNEIVESTIRI A PREASFINTEI NÄ‚SCÄ‚TOAREI DE DUMNEZEU ÅžI  POMENIREA PREACUVIOSULUI PÄ‚RINTELUI NOSTRU ZAHARIA ÅžI A CELUI ÃŽNTRU SFINÅ¢I PÄ‚RINTELUI NOSTRU ARTEMIE, EPISCOPUL TESALONICULUI

Aliluia

La Vecernie după Psalmul cel de seară începător punem Catisma de rând. La: Doamne strigat-am... punem Samoglasnica zilei (de două ori) şi Mucenicina, apoi trei Podobnicele ale Triodului şi patru ale Praznicului glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă... Şi acum... a Înainteprăznuirii glas 2: Bine vesteşte Gavriil" Se face Vohodul, apoi Prochimenul şi Citirile zilei şi cealaltă Slujbă a Liturghiei Darurilor.

Iar unde nu se face Liturghia Darurilor, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Podobnice ale Triodului  ÅŸi trei ale ÃŽnainteprăznuirii, Slavă... Åži acum... glas 2: Bine vesteÅŸte Gavriil... La Stihoavnă punem Samoglasnica Triodului (de două ori) ÅŸi Mucenicina, Slavă... Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii, glas 2: Taina cea din veac se descoperă astăzi...  Apoi Acum slobozeÅŸte", Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem toate celelalte după rânduiala Postului ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, punem Aliluia ÅŸi Troparele glasului. Iar dacă se va întâmpla Sămbătă sau Duminică, la: Dumnezeu este Domnul" punem Troparul glas 4: Astăzi începăturile bucuriei a toată lumea ne îndeamnă", apoi obiÅŸnuitele Catisme ÅŸi celelalte după obicei. Se pune Canonul ÃŽnainteprăznuirii cu Irmosul, pe ÅŸase, glas 4 ÅŸi  Canoanele Triodului, după rânduiala lor. După Cântarea a treia, punem Sedealna ÃŽnainteprăznuirii glas 3, Podobia: De frumuseÅ£ea fecioriei tale";Astăzi toată făptura se bucură..., Slavă... Åži acum" altă Sedealnă, glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi...; Cu venirea Preasfântului Duh... După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul glas 8, Podobia: Apărătoare Doamne ...; ÃŽncepătura mântuirii noastre a tuturor tu eÅŸti Născătoare Dumnezeu" După Cântarea a noua, dacă este Sâmbătă punem Luminânda ÃŽnainteprăznuirii (de două ori). La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Samoglasnica zilei (de două ori) ÅŸi Mucenicina, Slavă... Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii, glas 4: Auzit-a Născătoarei de Dumnezeu limba care nu o ÅŸtia" Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem cele după rânduială. Urmează Ceasul 1 ÅŸi Catisma cu metaniile care se fac după obicei ÅŸi Otpustul.

Se cuvine să ştim că de se va întâmpla Înainteprăznuirea Buneivestiri a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu Sâmbăta Săptămânii a treia sau a patra din Post, atunci:

La Vecernie după Psalmul cel de seară începător punem Catisma cea obiÅŸnuită. La: Doamne strigat-am... cântăm Stihirile pe zece, din Triod, punând Samoglasnica zilei (de două ori), apoi patru Mucenicine ale glasului ÅŸi patru Stihiri ale ÃŽnainteprăznuirii, Slavă.... a ÃŽnainteprăznuirii, Åži acum... a Născătoarei glasului celui care a trecut. Apoi Vohodul, Lumină lină", Prochimenul ÅŸi Citirile zilei, după care urmează Să se îndrepteze rugăciunea mea "ÅŸi celelalte ale Liturghiei Darurilor. Iar dacă nu este Liturghia Darurilor, la: Doamne strigat-am... punem Stihirile ÃŽnainteprăznuirii pe ÅŸase, Slavă.... a ÃŽnainteprăznuirii, Åži acum... a Născătoarei glasului celui care trece. Apoi Lumină lină", fără Vohod, Prochimenul ÅŸi Citirile zilei. După aceea Rugăciunea: ÃŽnvredniceÅŸte-ne Doamne... ÅŸi Ectenia: Să plinim rugăciunea noastră cea de seară... La Stihoavnă punem Samoglasnica Triodului  (de două ori), cea scrisă la: Doamne strigat-am... ÅŸi Mucenicina din Octoih, pe glasul ei. Apoi zicem Stihurile cele obiÅŸnuite: Către Tine am ridicat ochii mei",apoi alt Stih: MiluieÅŸte-ne pe noi Dumnezeule, miluieÅŸte-ne pe noi", apoi Slavă... Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul ÃŽnainteprăznuirii, apoi Ectenia: MiluieÅŸte-ne Dumnezeule...la care facem trei metanii mari, iar după aceasta, Rugăciunea: Prea Sfântă Treime stăpânie de o fiinţă" Urmează Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Psalmul 33, apoi Cuvine-se să te fericim" ÅŸi Otpustul.

Citim Pavecerniţa cea mare, fără de metanii. După primul Sfinte Dumnezeule..., în locul Troparelor: Luminează ochii mei"; şi al celorlalte, zicem Troparul Înainteprăznuirii: Astăzi începătura bucuriei a toată lumea" După al doilea Sfinte Dumnezeule... punem Troparele cele obişnuite: Miluieşte-ne pe noi Doamne..., apoi Canonul Octoihului pentru cei adormiţi. După Cuvine-se să te fericim" şi după al treilea Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Înainteprăznuirii şi celelalte ale Pavecerniţei mari şi Otpustul.

La Utrenie după cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Înainteprăznuirii, (de trei ori), apoi obişnuitele Catisme şi Sedelnele Octoihului, fără să cântăm: Fericiţi cei fără de prihană..., pentru cei adormiţi. Iar Cântarea a şaptea şi a opta le citim mai înainte, în ziua de Vineri. Se pune Canonul Înainteprăznuirii cu Irmosul, pe şase, Irmosul punându-se de câte două ori. După Cântarea a treia, punem Sedealna Înainteprăznuirii, Slavă... Şi acum... altă Sedealnă. Iar unde avem Patrucântarea Sâmbetei, atunci cântăm Canonul Înainteprăznuirii, după cum s-a arătat mai sus şi Canoanele Triodului pe opt. După Cântarea a şasea, punem Condacul Înainteprăznuirii, iar după Cântarea a noua punem Luminânda Înainteprăznuirii (de două ori), apoi Stihoavna Octoihului a glasului de rând şi Mucenicinele laudelor. Iar Stihri, le zicem pe cele obişbnuite: Umplutune-am dimineaţa" şi: Fie lumina Domnului Dumnezeu", Slavă... Şi acum... a Înainteprăznuirii glas 4: Limba care nu o ştiam", apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Înainteprăznuirii, Ecteniile, Otpustul şi Ceasul 1. La Ceasuri punem Troparul şi Condacul Înainteprăznuirii.

La Liturghie punem Fericirile ÃŽnainteprăznuirii la Cântarea a treia ÅŸi a ÅŸasea, pe opt. După Vohod punem Troparul Hramului Domnului Hristos, dacă este Hramul lui Hristos ÅŸi  Troparul ÃŽnainteprăznuirii, Slavă.... Condacul Hramului, Åži acum... al ÃŽnainteprăznuirii.

Dacă se va întâmpla Înainteprăznuirea Buneivestiri în Duminica Închinării Sfintei Cruci, atunci:

Sâmbătă seara La Vecernia cea mare după Psalmul cel începător cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., toată Catisma. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii, patru ale Crucii ÅŸi trei ale ÃŽnainteprăznuirii, Slavă.... a Crucii, Åži acum... a Născătoarei glasului. La Litie punem Stihira Hramului, Slavă.... a Crucii, Åži acum" a ÃŽnainteprăznuirii, cea scrisă la: Doamne strigat-am... La Stihoavnă punem Stihirile ÃŽnvierii, Slavă.... a Crucii, Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii, care este scrisă la Stihoavna Utreniei.  Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (de două ori) ÅŸi Troparul Crucii (o dată). Urmează Binecuvântarea pâinilor, apoi Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Slavă... Åži acum", Psalmul 33 ÅŸi Citirea.

La Utrenie după cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Învierii (de două ori), Slavă.... al Crucii, Şi acum... al Înainteprăznuirii şi celelalte după obicei. Se pune Canonul Învierii cu Irmosul, pe patru, apoi al Crucii, pe şase şi al Înainteprăznuirii, pe patru. Catavasia Crucii: Mai înainte a închipuit preadumnezeiescul Moise" După Cântarea a treia, punem Condacul Înainteprăznuirii şi Sedealna Crucii, Slavă... Şi acum... a Înainteprăznuirii. După Cântarea a şasea, punem Condacul şi Icosul Crucii. După Cântarea a noua punem Luminânda Învierii, Slavă.... a Crucii, Şi acum... a Înainteprăznuirii. Iar cealaltă Slujbă la Laude şi la Sfânta Liturghie o punem după cum este scrisă în Duminica a treia a Postului. Numai la Ceasuri zicem Troparul Învierii neschimbat, Slavă.... al Crucii şi al Înainteprăznuirii, pe care le zicem schimbându-le. După Tatăl nostru... la toate Ceasurile zicem Condacul Crucii şi al Înainteprăznuirii schimbându-le.

Iar dacă se va întâmpla Înainteprăznuirea Buneivestiri în Lunea din Săptămâna a patra, a cincea sau a şasea din Post, atunci:

Duminică seara după Psalmul cel obiÅŸnuit, la: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe zece, patru din Octoih ale PocăinÅ£ei, apoi trei ale Triodului ÅŸi trei ale ÃŽnainteprăznuirii, Slavă... Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii. Urmează Vohodul ÅŸi Prochimenul cel mare, apoi Rugăciunea: ÃŽnvredniceÅŸte-ne Doamne... ÅŸi se fac trei metanii mari. Urmează Ectenia: Să plinim rugăciunea noastră cea de seară...,după care cântăm Stihoavna din Triod, cu obiÅŸnuitele Stihuri, Slavă... Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii, (care este scrisă la Stihoavna Utreniei), glas 4: Limba care nu o ÅŸtia" Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule...  cu metanii, ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te", facând metanii, apoi Doamne miluieÅŸte (de 40 de ori), ÃŽmpărate ceresc" ÅŸi Rugăciunea Sfântului Efrem, cu trei metanii mari ÅŸi celelalte ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei şase Psalmi, cântăm Aliluia şi Troparele glasului, apoi Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Octoihului, apoi toată cealaltă Slujbă o cântăm la Utrenie şi la Ceasuri, după cum s-a arătat mai înainte în ziua a douăzeci şi patra a acestei Luni.

Dacă se va întâmpla Înainteprăznuirea Buneivestiri în Miercurea din Săptămâna a patra a Postului, care este a Închinării Crucii, atunci:

Seara şi dimineaţa cântăm toată Slujba cu metanii. Marţi la Vecernie după Psalmul cel de seară, punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Triodului şi trei ale Înainteprăznuirii, Slavă.... a Crucii, Şi acum... a Înainteprăznuirii. Se pune Prochimenul şi Citirile zilei. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Slavă.... a Crucii, Şi acum... a Înainteprăznuirii. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem cele după rânduiala Postului şi Otpustul.

La Utrenie, Miercuri punem Canonul Triodului cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi al ÃŽnainteprăznuirii cu Irmosul, pe patru. Iar unde avem Tricântare cântăm Canonul Crucii cu Irmosul, pe patru ÅŸi al ÃŽnainteprăznuirii, cântăm câte două Tropare în loc de unul, după care punem Tricântarea pe opt ÅŸi Irmosul Tricântării. După Cântarea a treia, punem Condacul ÃŽnainteprăznuirii, Sedealna zilei, Slavă... Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul ÅŸi Icosul Crucii. După Cântarea a noua punem Luminânda Treimica glasului. La Laude punem Stihirile Crucii, cele scrise la: Doamne strigat-am... (cele care au rămas). La Stihoavnă punem  Samoglasnica Triodului (de două ori) ÅŸi Mucenicina, Slavă.... a Crucii, Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem cele după rânduiala Postului. Apoi Ceasul 1, la care se face sărutarea Crucii după obicei.

Aşa cântăm Slujba Înainteprăznuirii şi a Crucii şi în Vinerea aceleiaşi Săptămâni, dacă se va întâmpla.

Dacă se va întâmpla Înainteprăznuirea Buneivestiri în Joia Săptămânii a patra din Post, atunci:

Miercuri seara la: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe zece, ale Triodului pe şase şi ale Înainteprăznuirii pe patru, Slavă.... a Crucii, Şi acum" a Înainteprăznuirii. Apoi Vohodul, Prochimenul şi Citirile zilei, apoi Să se îndrepteze rugăciunea mea" şi cealaltă Slujbă a Liturghiei Darurilor mai Înainte Sfinţite.

Iar la Utrenie cântăm toată Slujba, după cum s-a arătat la rând în ziua a douăzeci şi patra a acestei Luni.

Se cuvine să ştim că de se va întâmpla Bunavestire a PreaSfintei Născătoarei de Dumnezeu în Miercurea Săptămânii a cincea din Post, atunci: Slujba Înainteprăznuirii Buneivestiri, Stihurile şi Canonul se cântă Luni la rând în acea Săptămână, iar Slujba Sfântului de la Minei o cântăm la Pavecerniţă.

Dacă se va întâmpla Înainteprăznuirea Buneivestiri a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu în Joia Săptămânii a cincea din Post, atunci: cântăm Slujba Înainteprăznuirii, Stihurile şi Canonul mai înainte Miercuri în ziua cea de rând a Săptămânii a cincea, pentru Canonul cel mare. Iar Slujba Sfântului celui de rând o cântăm, de asemenea la Pavecerniţă.

Dacă se va întâmpla Înainteprăznuirea Buneivestiri a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu în Duminica a patra sau a cincea din Post atunci:

La Vecernia cea mare după Psalmul cel de seară, cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., toată Catisma. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Învierii, una a lui Anatolie şi patru ale Înainteprăznuirii, Slavă... a Înainteprăznuirii, Şi acum... a Născătoarei glasului, şi cealaltă Slujbă după obicei. După Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi Tatăl nostru... punem Troparul Învierii, Slavă... Şi acum... al Înainteprăznuirii şi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnvierii (de două ori), Slavă... Åži acum... al ÃŽnainteprăznuirii. După obiÅŸnuitele Catisme punem  Sedelnele ÃŽnvierii, cu Stihira Născătoarei lor. Se pune Rugăciunea: Celei fără de prihană... ÅŸi Troparele ÃŽnvierii: Soborul îngeresc..., apoi Ipacoiul, Antifoanele ÅŸi Prochimenul glasului. Urmează Toată suflarea... ÅŸi Evanghelia ÃŽnvierii, ÃŽnvierea lui Hristos văzând... ÅŸi Psalmul 50, după care urmează Stihirile glas 8: UÅŸile pocăinÅ£ei... ÅŸi celelalte după obicei. Punem Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul pe patru, Canonul Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul pe doi, apoi al Triodului cu Irmosul pe patru ÅŸi Canonul ÃŽnainteprăznuirii cu Irmosul, tot pe patru. Catavasiile: Deschide-voi gura mea... După Cântarea a treia punem Condacul ÃŽnainteprăznuirii, apoi Sedealna Triodului, Slavă... Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul ÃŽnvierii. După Cântarea a noua punem Luminânda ÃŽnvierii, Slavă... Åži acum... a ÃŽnainteprăznuirii. La Laude punem Stihirile ÃŽnvierii din Octoih, după care zicem Stihul: Scoală-te Doamne Dumnezeul meu... ÅŸi cântăm Samoglasnica Triodului, Slavă... tot aceasta, Åži acum: Preabinecuvântată eÅŸti... Apoi Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem numai Troparul ÃŽnvierii, Ecteniile ÅŸi Otpustul. La Ceasul 1 punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al ÃŽnainteprăznuirii, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor.

Iar Slujba Sfântului Ioan Scărarul şi al Sfintei Maria Egipteanca în aceste Duminici se lasă şi se cântă când va socoti cel mai mare.

Dacă se va întâmpla Înainteprăznuirea Buneivestiri în Sâmbăta a cincea a Acatistului atunci:

Vineri seara la Vecernie după Psalmul cel începător punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe zece, punând Samoglasnica zilei (de două ori) ÅŸi Mucenicina, apoi punem patru Stihiri ale Acatistului ÅŸi trei ale ÃŽnainteprăznuirii, Slavă... a ÃŽnainteprăznuirii, Åži acum... a Acatistului.  Punem Vohodul, Prochimenul ÅŸi Citirea zilei. Apoi: Să se îndrepteze rugăciunea mea... ÅŸi cealaltă Slujbă a Liturghiei Darurilor. Iar Patrucântarea Triodului o cântăm la Pavecerniţă.

La Utrenie după cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Acatistului (de două ori), Slavă... Şi acum... al Înainteprăznuirii. Obişnuitele Catisme, Condacele şi Icoasele Acatistului, după rânduiala lor, apoi Psalmul 50. Punem Canonul Înainteprăznuirii, cu Irmosul pe şase şi al Acatistului, cu Irmosul pe opt. Catavasia: Deschide-voi gura mea... După Cântarea a treia punem, ca şi după Cântarea a şasea Condacele şi Icoasele Acatistului după obicei. După Cântarea a noua punem Luminânda Acatistului (de două ori), Slavă... Şi acum... a Înainteprăznuirii. La Laude punem Stihirile Acatistului pe patru, glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă... Şi acum... glas 4: Limba care nu o ştia... Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Acatistului, Slavă... Şi acum... al Înainteprăznuirii, Ecteniile şi Otpustul.

Dacă se va întâmpla Înainteprăznuirea Buneivestiri în Sâmbăta lui Lazăr, atunci Slujba Înainteprăznuirii se cântă mai înainte, în Joia aceleiaşi Săptămâni, după rânduiala ce s-a arătat în ziua a douăzeci şi patra a acestei Luni.

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI CINCEA BUNA VESTIRE A PREASFINTEI STĂPÂNEI NOASTRE NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU ŞI SFINTEI FECIOARE MARIA

Slujba Buneivestiri poate începe din Sâmbăta Săptămânii a treia a Sfântului Post şi poate merge până în Miercurea Săptămânii Luminate.

Iar dacă este Post începem Vecernia fără Catismă ÅŸi fără metanii. După Psalmul de seară cel obiÅŸnuit, la: Doamne strigat-am... punem zece Stihiri ÅŸi cântăm din Triod Samoglasnica zilei (de două ori) ÅŸi trei Podobnice, apoi trei Stihiri ale Praznicului repetând două, de câte două ori, pe glas 6, Podobia: Toată nădejdea punându-ÅŸi...; Sfatul cel mai înainte de veci..., Slavă... Åži acum... acelaÅŸi glas: Trimis a fost din cer... Apoi Vohodul, Lumină lină..., Prochimenul, Citirile zilei ÅŸi apoi trei Citiri ale Praznicului, prima de la Facere: IeÅŸit-a Iacov de la puÅ£ul jurământului..., a două de la Proorocia lui Iezechiel: AÅŸa zice Domnul, fi-va din ziua a opta...  ÅŸi a treia de la Pilde: ÃŽnÅ£elepciunea ÅŸi-a zidit sieÅŸi casă... Apoi: Să se îndrepteze rugăciunea mea..., cu trei metanii mari ÅŸi celelalte ale Liturghiei Darurilor. Iar dacă nu este Liturghia Darurilor mai înainte sfinÅ£ite, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri Podobnice ale Triodului ÅŸi trei ale Praznicului, Slavă... Åži acum... a Praznicului glas 6: Trimis a fost din cer..., apoi Vohodul, Prochimenul, Citirile zilei ÅŸi ale Praznicului. Urmează ÃŽnvredniceÅŸte-ne Doamne..., iar la Stihoavnă punem Samoglasnica zilei (de două ori) ÅŸi Mucenicina, Slavă... Åži acum... a Praznicului glas 4: Astăzi sunt bunele vestiri de bucurie... După Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi Tatăl nostru... urmează Troparul Praznicului, apoi Ectenia, la care se fac trei metanii mari ÅŸi Otpustul.

La masă dezlegăm la vin şi la untdelemn, în orice zi s-ar întâmpla pentru slava Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu.

Iar la un ceas din noapte toacă paracliserul din toaca cea mare ÅŸi apoi bate toate clopotele ÅŸi ne adunăm în biserică ÅŸi Binecuvântând preotul ÅŸi cădind noi cântăm PavecerniÅ£a cea mare la care punem: Cu noi este Dumnezeu... cu cântare, pe glas 8, în amândouă stranele ÅŸi obiÅŸnuitele Tropare: Ziua trecând... ÅŸi celelalte. După primul Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Praznicului: Astăzi este începătura mântuirii noastre..., după al doilea Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Praznicului: Apărătoare Doamnă..., iar după Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu... facem ieÅŸirea din pridvor ÅŸi se face Litie, iar noi cântăm trei Stihiri Samoglasnice ale Praznicului glas 1: ÃŽn luna a ÅŸasea trimis a fost marele Voievod... Iar dacă este Sâmbătă sau Duminică punem Slavă... glas 8: Să se veselească cerurile..., Åži acum... glas 2: Bine vesteÅŸte Gavriil...  Iar dacă este Post punem Slavă... Åži acum... Bine vesteÅŸte Gavriil... Apoi ObiÅŸnuitele rugăciuni ale Privegherii ÅŸi intrând în biserică cântăm la Stihoavnă Stihirile Praznicului glas 4: ÃŽn luna a ÅŸasea trimis a fost Arhanghelul..., cu Stihurile Praznicului, primul Stih: BinevestiÅ£i din zi în zi mântuirea Dumnezeului nostru  ÅŸi al doilea Stih: CântaÅ£i Domnului cântare nouă că minunat a făcut Domnul..., Slavă... Åži acum... acelaÅŸi glas: Astăzi sunt bunele vestiri de bucurie... Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului glas 4: Astăzi este începătura mântuirii noastre... (de trei ori). Urmează Binecuvântarea pâinilor, apoi Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), cu cântare, Slavă... Åži acum..., Psalmul 33: Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea... până la cuvintele: Nu se vor lipsi de tot binele... După aceea se împărÅ£esc pâinile cele binecuvântate fraÅ£ilor după obicei ÅŸi se face citirea Praznicului.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de trei ori) ÅŸi citim trei Catisme. După prima Catismă punem amândouă Sedelnele din Triod, fără Ectenie ÅŸi Citire. După Catisma a doua punem Ectenia ÅŸi Sedealna Praznicului glas 1, Podobia: Mormântul Tău...; Voievodul cel mare al îngerilor celor fără de materie..., Slavă... Åži acum... tot aceeaÅŸi Podobie, apoi Citirea Praznicului. După a treia Catismă punem Sedealna Praznicului glas 3, Podobia: De frumuseÅ£ea fecioriei tale...; Astăzi toată făptura se bucură..., Slavă... Åži acum... tot aceasta. Apoi Citire, iar după Citire se dau lumânări fraÅ£ilor ÅŸi urmează Polieleul, Psalmii cei aleÅŸi cu Stihirile Mărimurilor Născătoarei de Dumnezeu, apoi Sedealna Praznicului glas 4, Podobia: Spăimântatu-s-a Iosif...; Gavriil din ceruri bucură-te a strigat Celei cinstite..., Slavă... Åži acum... acelaÅŸi glas ÅŸi Podobie; Trimis a fost Gavriil la Fecioara cea curată..., apoi Citirea Praznicului. Antifonul întâi glas 4 ÅŸi Prochimenul glas 4: BinevestiÅ£i zi de zi mântuirea Dumnezeului nostru..., cu Stihul: CântaÅ£i Domnului cântare nouă. Apoi Toată suflarea... ÅŸi Evanghelia de la Luca: ÃŽn zilele acelea sculându-se Maria..., Psalmul 50 ÅŸi Stihira Praznicului glas 6: Trimis a fost din cer Gavriil Arhanghelul... Urmează Canonul Praznicului glas 4, Irmosul punându-se de câte două ori ÅŸi Troparele punându-se pe doisprezece. Catavasiile le punem ale Praznicului. Iar unde avem Tricântare atunci cântăm Canonul Praznicului, cu Irmosul pe ÅŸase ÅŸi Tricântarea pe opt. Catavasii punem Irmoasele Triodului cântând amândouă stranele împreună. După Cântarea a treia punem Sedealna Praznicului glas 8, Podobia: Fluierele cele păstoreÅŸti...; Cuvântul lui Dumnezeu acum pe pământ s-a pogorât... După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul glas 8: Apărătoare Doamnă..., Icosul ÅŸi citim Sinaxarul. La Cântarea a noua fraÅ£ii aprind iarăşi lumânările ÅŸi nu cântăm Ceea ce eÅŸti mai cinstită... ci cântăm Stihirile Mărimurilor Praznicului: BinevesteÅŸte pământule bucurie mare..., LăudaÅ£i ceruri mărirea lui Dumnezeu..., apoi Irmosul: Ca de un sicriu însufleÅ£it... Asemenea ÅŸi cea de-a doua strană zicând Pripeala cântă Irmosul. Åži la celelalte Tropare ale Praznicului zicem aceeaÅŸi Pripeală a Praznicului. Iar la Troparele Tricântării zicem Pripeala: Slavă Å¢ie Dumnezeule Slavă Å¢ie... ÅŸi după aceea Irmosul Triodului. Urmează apoi Irmosul Praznicului, zicând Pripeala Praznicului ÅŸi Irmosul cântându-se în amândouă stranele împreună. Punem apoi Luminânda Praznicului, Podobia: Cu ucenicii să ne suim...; Marele Voievod al puterilor îngereÅŸti... (de două ori), Slavă... Åži acum: Taina cea din veac se cunoaÅŸte astăzi... La Laude punem Toată suflarea să laude pe Domnul... ÅŸi cântăm Stihirile pe patru, glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti..., Slavă... Åži acum... glas 2: Taina cea din veac se descoperă astăzi... (Dacă este Sâmbătă sau Duminică cântăm Doxologia cea mare, apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul). Iar dacă este zi de Post cântăm la Stihoavnă Samoglasnica zilei din Triod (de două ori) ÅŸi Mucenicina, Slavă... Åži acum... a Praznicului glas 8: Să se bucure cerurile... Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului... (o dată), Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului,  Ectenia, la care se fac trei metanii mari ÅŸi nu se mai pune Otpustul Utreniei, ci se miruiesc fraÅ£ii cu untdelemn ÅŸi se cântă Stihira Samoglasnică, apoi Ceasul 1, cu Catisma la care se pune Troparul ÅŸi Condacul zilei ÅŸi apoi ale Praznicului, iar la sfârÅŸit se fac trei metanii mari ÅŸi Rugăciunea: Hristoase lumina cea adevărată... ÅŸi Otpustul. Iar la ceasul  al treilea din zi ieÅŸim cu crucile ÅŸi cu Litie afară din mănăstire ÅŸi întorcându-ne intrăm în biserică ÅŸi cântăm Ceasul 3 ÅŸi 6, cu Catisme, fără de metanii, zicând Troparul ÅŸi Condacul Praznicului. La Ceasuri nu batem în toacă soroace. La Ceasul 6 cântăm Troparul Proorociei Triodului ÅŸi celelalte după rânduiala lor, apoi Proorocia ÅŸi citim Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur al cărui început este: Iarăşi bucuria Buneivestiri... ÅŸi după aceea punem ÅŸi Ceasul 9, cu Catismă ÅŸi Citirea. După aceea punem Fericirile, fără să le cântăm ÅŸi fără să facem metanii, apoi punem Rugăciunea: PomeneÅŸte-ne pe noi Doamne... (de trei ori), apoi Ceată cerească..., Slavă... Ceata SfinÅ£ilor ÃŽngeri... Apoi Rugăciunea: SlăbeÅŸte, lasă, iartă... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Condacul Praznicului, apoi Doamne miluieÅŸte... (de 40 de ori), Slavă... Åži acum... Ceea ce eÅŸti mai cinstită... ÅŸi se fac trei metanii mari ÅŸi Rugăciunea: Prea Sfântă Treime..., apoi Cuvine-se să te fericim... ÅŸi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI ŞASEA SOBORUL ARHISTRATEGULUI GAVRIIL

Seara cântăm Vecernia fără Catismă ÅŸi fără de metanie. După Psalmul cel de seară, la: Doamne strigat-am... cântăm Samoglasnica zilei din Triod (de două ori), fără de Mucenicină, apoi trei Podobnice ale Triodului, trei ale Praznicului pe glas 4, cele Samoglasnice, de la Stihoavnă: ÃŽn luna a ÅŸasea... ÅŸi trei ale Arhanghelului glas 1, Podobia: Prea lăudaÅ£ilor mucenici..., cu Stihul: Cel ce faci pe ÃŽngerii Tăi duhuri... Cântăm apoi Stihira a unsprezecea, Slavă... Åži acum... a Praznicului glas 6: Trimis a fost din ceruri... Iar preotul în vremea cântării Stihirilor face Proscomidia. Se face Vohodul cu Evanghelia, Lumină lină..., Prochimenul, Citirile zilei ÅŸi două Citiri ale Praznicului, cea dintâi de la IeÅŸire: Intrat-a Moise în muntele lui Dumnezeu, Horeb..., ÅŸi a doua de la Pilde: Domnul m-a zidit pe mine... Apoi Ectenia cea mică, cu Ecfonisul de la Sfinte Dumnezeule...: Că sfânt eÅŸti Dumnezeul nostru...  Apoi Sfinte Dumnezeule... ÅŸi Prochimenul glas 4: BinevestiÅ£i din zi în zi mântuirea Dumnezeului nostru..., cu Stihul: CântaÅ£i Domnului cântare nouă... Apostolul din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor, cel ce se sfinÅ£eÅŸte ÅŸi cei ce se sfinÅ£esc..., Aliluia glas 1:  Pogorâ-se-va ca ploaia pe lână..., cu Stihul: Fi-va numele Lui binecuvântat în veci... Evanghelia de la Luca: ÃŽn zilele acelea întrebat-a Elisabeta... ÅŸi celelalte ale Duminicii, ale dumnezeieÅŸtii Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur. ÃŽn locul Axionului: Cuvine-se să te fericim... cântăm Pripeala: Bine vesteÅŸte pământule bucurie mare, LăudaÅ£i ceruri mărirea lui Dumnezeu..., apoi Irmosul: Ca de un sicriu însufleÅ£it...  Priceasna: Că a ales domnul Sionul servindu-l pe El spre lăcaÅŸ sieÅŸi...

Din Tipicul lui Ioan Pustnicul aflăm, ca şi din alte Tipice ca să se cânte întru această zi a Cinstitului Praznic: Să se îndrepteze rugăciunea mea..., dar aceasta nu ştim după ce fel de obicei s-a arătat, pentru că unii din voia lor şi din faptul că au fost neînvăţaţi au adăugat multe. Iar eu după cum socotesc cred că nu trebuie să se cânte: Să se îndrepteze rugăciunea mea..., în Liturghia cea desăvârşită a Sfântului Ioan Gură de Aur, când la ceasul al şaselea se face şi Proscomidie.

Se spune că în oricare din zile se va întâmpla Dumnezeiescul Praznic al Bunelor Vestiri se săvârşeşte Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur şi la masă se dezleagă la peşte în oricare zi se va întâmpla, pentru că aceasta o am luat de la Dumnezeieştii Părinţi a mânca peşte în ziua Dumnezeieştii Bunei Vestiri. Iar Să se îndrepteze rugăciunea mea... s-a rânduit a se cânta la Liturghia Darurilor celor mai înainte sfinţite şi la Ceasul 9, pentru că nu trebuie nici un semn de plângere a se cânta în ziua aceasta, pentru că o cinstim pe Dânsa ca pe o începătură a mântuirii noastre.

Iar dacă pentru vreo oarecare mare nevoie nu este Liturghie, la: Doamne       strigat-am... punem trei Stihiri Podobnice ale Triodului, patru ale Praznicului ÅŸi trei ale Arhanghelului, Slavă... Åži acum... a Praznicului. Vohodul, Prochimenul, Citirile zilei ÅŸi două ale Praznicului, apoi Prochimenul Apostolului ÅŸi Evanghelia Praznicului. Iar după aceea punem Rugăciunea: ÃŽnvredniceÅŸte-ne Doamne... La Stihoavnă punem Samoglasnica zilei din Triod (de două ori) ÅŸi Mucenicina, Slavă... Åži acum... a Praznicului: Astăzi sunt Bunele vestiri de bucurie... Urmează  Acum slobozeÅŸte..., iar după Sfinte Dumnezeule... ÅŸi Tatăl nostru... punem Troparul Arhanghelului glas 4: Mai marele voievod al oÅŸtilor cereÅŸti..., Slavă... Åži acum... a Praznicului, Ectenia la care se fac trei metanii mari ÅŸi Otpustul.

La masă se face mare mângâiere fraţilor pentru că mâncăm peşte şi bem vin în orice zi se va întâmpla. Însă aceasta se face doar o dată în zi, în afară de faptul că s-ar întâmpla să fie Sâmbătă sau Duminică.

Pavecerniţa o punem pe cea mică, pe care o cântăm în pridvor îndată, fără de metanii şi fără de Canon, numai la: Slavă întru cei de sus... facem trei închinăciuni, iar după Sfinte Dumnezeule... facem iarăşi trei închinăciuni. După: Ceea ce eşti mai cinstită... facem trei metanii mari, cu Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: Doamne şi Stăpânul vieţii mele... şi celelalte doisprezece închinăciuni şi apoi facem apoi metanie mare. Iar la: Sfinte Dumnezeule..., cel de pe urmă, facem iarăşi trei închinăciuni şi apoi Otpustul.

La Utrenie în ziua a douăzeci ÅŸi ÅŸasea, după cei ÅŸase Psalmi cântăm Aliluia... ÅŸi Troparele glasului, iar dacă este Sâmbătă sau Duminică cântăm, la: Dumnezeu este Domnul... Troparul Praznicului (de două ori), Slavă... al Arhanghelului glas 4: Mai marele voievod al oÅŸtilor cereÅŸti..., Åži acum... al Praznicului. După prima Catismă punem Sedealna Octoihului. După a doua ÅŸi a treia Catismă punem Sedelnele Triodului, apoi Psalmul 50 ÅŸi Rugăciunea: MântuieÅŸte Dumnezeule poporul Tău... Se pune Canonul Praznicului  Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi al Arhanghelului pe ÅŸase, glas 4. Iar unde avem Tricântarea Triodului, cântăm Canonul Praznicului Născătoarei de Dumnezeu, apoi al Arhanghelului cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi Tricântarea pe opt. Catavasii punem Irmoasele Triodului. După Cântarea a treia punem Sedealna Praznicului glas 1, Podobia: Mormântul Tău..., Slavă... Åži acum... altă Sedealnă glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălÅ£at pe cruce... ÅŸi  Citirea. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul Arhanghelului glas 8, Podobia: Apărătoare Doamnă...; Tu eÅŸti Arhistrateg slujitor ÅŸi rugător... După Cântarea a noua punem Luminânda, Treimica glasului. La Laude punem Stihirile Arhanghelului pe patru, glas 4, Podobia: Dat-ai semn..., Slavă... Åži acum... a Praznicului glas 2: Bine vesteÅŸte Gavriil celei cu dar dăruită... La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Samoglasnica zilei (de două ori) ÅŸi Mucenicina, Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru...  toate celelalte le cântăm cu metanii după rânduiala Postului, apoi Otpustul. Iar la masă dezlegăm la vin ÅŸi la untdelemn.

De se va întâmpla Buna Vestire în Sâmbăta a treia sau a patra din Post, atunci:

Vineri seara după Psalmul cel începător nu punem Catismă. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe zece,  Samoglasnica zilei din Triod (de două ori) ÅŸi opt ale Praznicului, Slavă... Åži acum... a Praznicului. Urmează Vohodul, Prochimenul ÅŸi Citirile, mai întâi ale zilei, apoi cinci Citiri ale Praznicului. Apoi: Să se îndrepteze rugăciunea mea... ÅŸi celelalte ale Liturghiei Darurilor mai înainte sfinÅ£ite. Iar la ceasul întâi din noapte cântăm PavecerniÅ£a cea mare după obicei. După primul Sfinte Dumnezeule... zicem Troparul Praznicului, după al doilea Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Praznicului, iar după Slavă întru cei de sus...facem ieÅŸire cu Litia, aÅŸa cum s-a arătat în ziua de Praznic. După rugăciunile Litiei intrăm în biserică ÅŸi cântăm Stihoavna Praznicului, Apoi Slavă... Åži acum... a Praznicului... Urmează Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului (de trei ori). Apoi Binecuvântarea pâinilor ÅŸi Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Psalmul 33 ÅŸi apoi prima Citire a Praznicului.

La Utrenie se face toată Slujba Praznicului ÅŸi nu se cântă nici Patrucântarea nici altceva din ale Sâmbetei, ci se pun toate ale Praznicului. Cântăm însă Doxologia cea mare.  Iar Patrucântarea Sâmbetei se cântă Joi la Pavecerniţă.

La fel ÅŸi la Liturghie  se pun toate ale Praznicului, însă înainte de Liturghie în al doilea ceas din zi ieÅŸim cu Litia afară din mănăstire după obicei ÅŸi apoi întorcându-ne cântăm  Liturghia Sfântului Ioan, cu Fericirile din Canonul Praznicului, de la Cântarea a treia ÅŸi a ÅŸasea, pe opt.

Se cuvine să ştim: că de se va întâmpla Buna Vestire în Duminica a treia din Post atunci:

Sâmbătă seara la Vecernia cea mică după Psalmul cel începător, la: Doamne strigat-am... punem Stihirile Crucii pe patru, Slavă... Åži acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihira ÃŽnvierii (o dată) ÅŸi trei Stihiri ale Praznicului, cele Samoglasnice ale Stihoavnei Vecerniei celei mari, cu Stihurile lor, Slavă... Åži acum... a Praznicului. Apoi  Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Vecernia cea mare după obişnuitul Psalm de seară cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul... toată Catisma. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Învierii, trei Podobnice ale Crucii şi trei Podobnice ale Praznicului pe patru, Slavă... a Crucii glas 3: Hristos Dumnezeu nostru..., Şi acum... a Praznicului... glas 6: Trimis a fost din cer... Apoi Vohodul şi toate cinci Citiri ale Praznicului. La Litie punem trei Stihiri Samoglasnice ale Praznicului glas 1 şi apoi trei Stihiri ale Crucii, scrise la Laude, Slavă... a Praznicului, Şi acum... a Crucii. La Stihoavnă punem Stihirile Învierii după Alfavita, Slavă... a Crucii, Şi acum... a Praznicului. Urmează Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului (de două ori) şi al Crucii (o dată). Apoi Binecuvântarea pâinilor, iar după aceea: Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Slavă... Şi acum... Psalmul 33 şi Citirea Praznicului.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnvierii al glasului de rând, Slavă... al Crucii, Åži acum... al Praznicului. După Catisme punem Sedelnele ÃŽnvierii, cu Stihira Născătoarei lor ÅŸi Citirile din Tâlcuirea Evangheliei. Apoi Polieleul, Psalmii cei aleÅŸi cu Stihirile Mărimurilor Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu ÅŸi Sedelnele Praznicului toate câte o dată, Slavă... Åži acum... a Praznicului, Sedealna cea după Polieleu ÅŸi Citirea Praznicului. Urmează Antifoanele glasului ÅŸi Prochimenul Praznicului, apoi Toată suflarea..., Evanghelia Praznicului, ÃŽnvierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50 ÅŸi Stihira Praznicului. Punem Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul, pe patru, apoi  al Crucii, pe patru ÅŸi al Praznicului, pe ÅŸase. Catavasiile Praznicului: Deschide-voi gura mea... După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul Crucii, apoi Sedealna Crucii, Slavă... Åži acum... a Praznicului ÅŸi Citirea Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului, apoi Sinaxarul. La Cântarea a noua cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită...,  apoi punem Luminânda ÃŽnvierii, Slavă... a Crucii, Åži acum... a Praznicului. La Laude punem patru Stihiri ale ÃŽnvierii ÅŸi trei ale Praznicului glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti..., apoi Samoglasnica glas 2: Taina cea din veac se descoperă astăzi... cu Stihurile ei, apoi zicem Stihul: Scoală-te Doamne Dumnezeul meu.. ÅŸi cântăm Samoglasnica zilei din Triod, Slavă... tot aceasta, Åži acum: Preabinecuvântată eÅŸti... Se pune Doxologia cea mare ÅŸi se face Slujba ÃŽnchinării Crucii după obicei, iar după aceea se pun Ecteniile ÅŸi Otpustul, apoi Slavă... Åži acum... Stihira Evangheliei ÅŸi ÃŽnvăţătura Sfântului Teodor Studitul. Urmează Ceasul 1 care se face în pridvor la care punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al Crucii, Åži acum... al Născătoarei Ceasului. După Tatăl nostru... punem Condacul Crucii. La Ceasul 3 punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al Praznicului, Åži acum... al Născătoarei Ceasului. După Tatăl nostru... punem Condacul Praznicului. La fel schimbăm Troparele ÅŸi Condacele ÅŸi la celelalte Ceasuri ÅŸi după aceea facem Otpustul cel final.

Iar în al doilea ceas din zi ieÅŸim cu Litia afară din mănăstire, după cum mai înainte  s-a arătat, după care întorcându-ne cântăm Ceasurile, la care se zic Troparul ÃŽnvierii ÅŸi al Praznicului ÅŸi apoi Troparul Crucii schimbânu-le, la fel ÅŸi Condacele după cum s-a arătat mai sus.

La Liturghie punem Fericirile glasului, pe patru, apoi ale Praznicului de la Cântarea a treia, pe patru şi ale Crucii de la Cântarea a şasea, pe patru. După Vohod punem Troparul Învierii, apoi al Crucii şi al Praznicului, Slavă... Condacul Crucii, Şi acum... al Praznicului. În locul cântării: Sfinte Dumnezeule..., cântăm: Crucii Tale ne închinăm Stăpâne..., apoi Prochimenul, Apostolul, Aliluia, Evanghelia şi Priceasna le punem mai întâi ale Praznicului apoi ale Crucii. În locul Axionului cântăm Irmosul Cântarii a noua: Ca de un sicriu însufleţit... Liturghia se cântă a Marelui Vasile în toate primele cinci duminici ale Sfântului Post, dacă se va întâmpla Praznicul acesta.

Dacă se va întâmpla Buna Vestire în Lunea Săptămânii a patra, a cincea sau a şasea a Marelui Post, atunci:

Duminică la Vecernia cea mică punem Stihirile Praznicului, pe patru, Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Samoglasnica zilei (de două ori) şi Mucenicina, Slavă... Şi acum... a Praznicului. Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului apoi Ectenia cea mică şi Otpustul.

La Vecernia cea mare după obiÅŸnuitul Psalm de seară cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., prima Slavă...  La: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe zece, trei Podobnice ale Triodului ÅŸi ÅŸapte ale Praznicului, Slavă... Åži acum: Trimis a fost din cer... Apoi Vohodul, Prochimenul zilei ÅŸi trei Citiri ale Praznicului. După aceea punem Ectenia: Să zicem toÅ£i din tot sufletul... ÅŸi Rugăciunea: ÃŽnvredniceÅŸte-ne Doamne... Urmează Ectenia: Să plinim rugăciunea noastră cea de seară... La Litie punem Stihirile Praznicului, Slavă... Åži acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului ÅŸi Pripealele Praznicului, Slavă... Åži acum... a Praznicului. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului (de trei ori). Apoi Binecuvântarea pâinilor, iar după aceea Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Slavă... Åži acum..., Psalmul 33 ÅŸi Citirea Praznicului.

La Utrenie cântăm Slujba Praznicului după cum s-a scris mai înainte atunci când se săvârşeşte Utrenia în zi de Post. Iar Luni în Săptămâna a patra din Post, la Ceasul 1 se face închinarea şi sărutarea Cinstitei Cruci după obicei.

Dacă se va întâmpla Buna Vestire în ziua de Miercuri a Închinării Crucii (în Săptămâna a patra), atunci:

Se lasă Stihirile şi cele de la Slavă... şi Canonul Crucii, care se cântă în ziua de Luni sau în ziua de Vineri a aceleiaşi Săptămâni. Iar în această zi se cântă toată Slujba Buneivestiri cu Tricântarea Miercurii, precum s-a arătat în ziua cea dintâi a Praznicului, mai înainte. Iar la Ceasul 1 se face Închinarea Crucii după rânduială.

Dacă se va întâmpla Buna Vestire în Duminica a patra sau a cincea din Post, atunci:

Sâmbătă seara la Vecernia cea mică punem Stihirile Praznicului pe patru, Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihira Învierii (o dată), apoi Stihoavna Praznicului cea de la Vecernia cea mare, cu Stihurile ei, Slavă... Şi acum... a Praznicului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului, Ectenia cea mică şi Otpustul.

La Vecernia cea mare după Psalmul cel de seară cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., toată Catisma. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Învierii, una a lui Anatolie şi şase ale Praznicului, Slavă... Şi acum... a Praznicului glas 6: Trimis ai fost din cer... Apoi Vohodul, Prochimenul zilei şi toate cinci Citiri ale Praznicului. La Litie punem Stihirile Praznicului, Slavă... glas 8, Şi acum... glas 2. La Stihoavnă punem Stihirile Învierii, Slavă... Şi acum... a Praznicului. Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului (de trei ori). Urmează Binecuvântarea pâinilor, iar după Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori) punem Slavă... Şi acum... Psalmul 33 şi Citirea Praznicului.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnvierii (de două ori), Slavă... Åži acum... al Praznicului. După Catisme punem Sedelnele ÃŽnvierii cu Stihira Născătoarei lor ÅŸi Citire din Tâlcuirea Evangheliei. Apoi Polieleul,  Psalmii cei aleÅŸi, cu Stihirile Mărimurilor Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu ÅŸi Sedelnele Praznicului toate câte o dată, Slavă... Åži acum... ÅŸi cântăm Sedealna cea după Polieleu, apoi Citirea Praznicului. Punem Antifoanele glasului ÅŸi Prochimenul Praznicului, apoi Toată suflarea..., Evanghelia Praznicului, ÃŽnvierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50, ÅŸi Stihira Praznicului. Se pune Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul, pe patru, apoi Canonul Triodului, pe patru ÅŸi al Praznicului, pe ÅŸase. Catavasii punem Irmoasele Praznicului. După Cântarea a treia punem Sedealna Praznicului, Slavă... Åži acum... aceeaÅŸi Sedealnă, apoi Citirea Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului, apoi citim Sinaxarul. La Cântarea a noua cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., iar după Cântare punem Luminânda ÃŽnvierii ÅŸi a Praznicului. La Laude punem Stihirile pe opt, patru ale ÃŽnvierii ÅŸi patru ale Praznicului, cu cele de la Slavă..., cu Stihurile lor, apoi zicem Stihul: Scoală-te Doamne, Dumnezeul meu... ÅŸi cântăm Stihira Samoglasnică a zilei din Triod, Slavă... iarăşi aceasta, Åži acum...: Preabinecuvântată eÅŸti... Urmează  Doxologia cea mare iar după Sfinte Dumnezeule... punem numai Troparul ÃŽnvierii, apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul. Se pune apoi Slavă... Åži acum... Stihira Evangheliei ÅŸi se miruiesc fraÅ£ii cu untdelemn din candela Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, iar noi cântăm Stihirile Samoglasnice ale Praznicului ÅŸi ieÅŸim în pridvor, unde facem Citirea din Sfântul Teodor Studitul. După care urmează Ceasul 1, la care zicem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al Praznicului, Åži acum... al Născătoarei Ceasului. După Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Praznicului ÅŸi celelalte, ÅŸi Otpustul cel desăvârÅŸit. Iar în ceasul al doilea din zi ieÅŸim cu Litie afară din mănăstire, după cum s-a arătat mai înainte la Slujba Praznicului ÅŸi întorcându-ne cântăm:

Liturghia Marelui Vasile, la care punem Fericirile glasului, pe şase şi ale Praznicului, de la Cântarea a treia, pe patru. După Vohod punem Troparul Învierii şi al Praznicului, Slavă... Şi acum... Condacul Praznicului. Prochimenul, Apostolul, Aliluia, Evanghelia şi Priceasna le punem mai întâi ale Duminicii şi apoi ale Praznicului.

Dacă se va întâmpla Buna Vestire a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu în Miercurea Săptămânii a cincea din Post atunci:

Cântăm Slujba Înainteprăznuirii Buneivestiri, Stihurile şi Canonul în Lunea aceleiaşi Săptămâni, la rândul lor. Iar Slujba Sfântului de la Minei o cântăm la Pavecerniţă.

Şi se mută Canonul cel Mare cu toată Slujba lui cea de Joi, în Marţea aceleiaşi săptămâni. Astfel cântăm Canonul cel mare cu Tricântarea cea de Marţi, pentru Praznicul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, deoarece Miercuri în ziua Praznicului, seara la Vecernie nu se mai citeşte Catisma şi nu se fac metanii. Iar Odovania Praznicului Buneivestiri o cântăm în ziua de Joi. Astfel că Miercuri seara punem Stihirile cu metanii şi nu se mai cântă Canonul cel mare Joi, pentru că s-a mutat Marţi.

Iar Miercuri în Săptămâna a cincea din Post cântăm toată Slujba Praznicului seara şi dimineaţa împreună cu Slujba din Triod după Tipic, după cum s-a arătat mai înainte, în zi de Post. Iar Odovania Bunei Vestiri o cântăm Joi la Utrenie, cu Tricântarea Apostolilor, aşa după cum s-a arătat în Lunea Săptămânii a patra şi a cincea din Post la Odovania Praznicului Buneivestiri.

Dacă se va întâmpla Praznicul Bunei Vestiri a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu în Joia Săptămânii a cincea din Post, când se cântă Canonul cel mare, atunci:

Pentru cinstea Praznicului Buneivestiri se mută Canonul cel mare al Sfântului Andrei, şi-l cântăm pe el în Marţea aceleiaşi Săptămâni, împreună cu Tricântarea zilei de Marţi, iar Tricântarea Apostolilor de Joi o cântăm împreună cu Canonul Praznicului Buneivestiri şi după aceea punem Catavasiile Triodului.

Dacă se va întâmpla Buna Vestire a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu în Vinerea aceleiaşi Săptămâni, atunci:

Cântăm Slujba Înainteprăznuirii Buneivestiri, Stihurile şi Canonul în ziua de Miercuri, mai înainte, pentru Canonul cel mare, iar Slujba Sfântului din Minei o cântăm la Pavecerniţă.

Dacă se va întâmpla Buna Vestire a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu în Sâmbăta Acatistului, atunci:

Vineri seara după Psalmul cel obiÅŸnuit nu mai punem Catismă, iar la: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe zece, punând Samoglasnica zilei (de două ori) ÅŸi opt Stihiri ale Praznicului, Slavă... Åži acum... a Praznicului glas 6: Trimis ai fost din cer..., apoi Vohodul, Prochimenul, Citirile zilei ÅŸi cinci Citiri ale Praznicului. După: Să se îndrepteze rugăciunea mea... facem trei metanii mari ÅŸi punem celelalte ale Liturghiei Darurilor. La Fie numele Domnului binecuvântat... facem iar trei metanii mari ÅŸi la Otpust facem alte trei metanii. Iar la ceasul întâi din noapte se toacă în toaca cea mare ÅŸi se trag toate clopotele ÅŸi adunându-ne în biserică, preotul Binecuvintează ÅŸi cântăm Pavecerniţă cea mare, iar preotul cădeÅŸte după cum este obiceiul. După primul Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Praznicului, după al doilea punem Condacul, iar după Slavă întru cei de sus..., ieÅŸim în pridvor ÅŸi facem obiÅŸnuita Litie, cântând trei Stihiri Samoglasnice ale Praznicului, glas 1, Slavă... Åži acum...: BinevesteÅŸte Gavriil... ÅŸi apoi obiÅŸnuitele Rugăciuni ale Litiei. După sfârÅŸitul Litiei intrăm iarăşi în biserică ÅŸi cântăm la Stihoavnă Stihirile Samoglasnice ale Praznicului, cu Stihurile lor, Slavă... Åži acum... glas 4: Astăzi sunt bunele vestiri de bucurie... Apoi  Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului (de trei ori) ÅŸi urmează Binecuvântarea pâinilor, apoi Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Slavă... Åži acum... Psalmul 33 ÅŸi Citirea  Praznicului.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de trei ori). După prima Catismă punem Condacul: Apărătoare Doamnă... ÅŸi celelalte trei, apoi punem trei Icoase ÅŸi iarăşi punem Condacul cel dintâi: Apărătoare Doamnă... ÅŸi Citirea Acatistului. După a doua Catismă punem iarăşi trei Condace  ÅŸi trei Icoase ÅŸi din nou punem Condacul cel dintâi: Apărătoare Doamnă..., după cum s-a arătat mai sus, apoi Citirea Acatistului. Se pune Polieleul, Psalmii cei aleÅŸi, cu Stihirile Mărimurilor Praznicului ÅŸi punem Sedelnele Praznicului toate câte o dată, Slavă... Åži acum..., Sedealna cea după Polieleu ÅŸi apoi Citirea Praznicului. Urmează Antifonul întâi glas 4, Prochimenul glasului, apoi Toată suflarea, Evanghelia Praznicului, Psalmul 50 ÅŸi Stihira Praznicului. Punem Canonul Praznicului cu Irmosul, pe opt ÅŸi al Acatistului, pe ÅŸase. Iar Catavasiile Praznicului se cântă de către amândouă stranele împreună. Patrucântarea nu o cântăm în această zi, ci o cântăm mai înainte Joi, la Pavecerniţă. După Cântarea a treia punem trei Condace  ÅŸi trei Icoase ÅŸi iarăşi Condacul cel dintâi. Iar după aceasta punem Sedealna (de două ori) ÅŸi apoi Citirea Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea punem trei Condace  ÅŸi trei Icoase, apoi Condacul: O prea cântată maică... (de două ori) ÅŸi Icosul cel dintâi, apoi Condacul: Apărătoare Doamnă... ÅŸi citim Sinaxarul. La Cântarea a noua nu cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită... ci cântăm Stihirile Mărimurilor Praznicului precum s-a scris mai înainte, la însăşi ziua Praznicului. Iar la Troparele Canonului Acatistului zicem Stihul: Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieÅŸte-ne pe noi... Apoi la sfârÅŸit cântăm Pripeala: BinevesteÅŸte pământule bucurie mare, lăudaÅ£i ceruri mărirea lui Dumnezeu... ÅŸi Icosul: Ca de un sicriu însufleÅ£it... ÅŸi facem o metanie, apoi se pune Luminânda Praznicului. La Laude punem Stihirile Praznicului pe patru, glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti..., Slavă... Åži acum... glas 8: Să se veselească cerurile... Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul, ÅŸi se miruiesc fraÅ£ii cu untdelemn din candela Praznicului după obicei. Se citeÅŸte apoi ÃŽnvăţătura Sfântului Teodor Studitul ÅŸi se face Ceasul 1 în pridvor. La Ceasul 1 punem Troparul Praznicului, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Praznicului ÅŸi celelalte ÅŸi Otpustul. Åži apoi se face ieÅŸirea cu Litia afară din mănăstire.

La Liturghie, care este a Sfântului Ioan punem Fericirile Praznicului, de la Cântarea a treia şi a şasea pe opt. Prochimenul, Apostolul, Aliluia, Evanghelia şi Priceasna le punem ale Praznicului.

Dacă se va întâmpla Praznicul Bunei Vestiri în Sâmbăta lui Lazăr, atunci:

După Psalmul cel de seară nu mai punem Catismă. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Samoglasnice ale zilei (de două ori): SăvârÅŸind patruzeci de zile cele de suflet folositoare..., apoi trei Podobnice ale Praznicului: Sfatul cel mai înainte de veci... ÅŸi cinci ale Sfântului Lazăr, Slavă... glas 8 al Sfântului Lazăr: SăvârÅŸind patruzeci de zile cele de suflet folositoare... Åži acum... a Praznicului glas 6: Trimis ai fost din cer... Apoi Vohodul, Prochimenul, Citirile zilei ÅŸi cele cinci ale Praznicului. Urmează: Să se îndrepteze rugăciunea mea... ÅŸi cealaltă Slujba a Liturghiei Darurilor. La masă dezlegăm la vin ÅŸi la untdelemn. Iar la un ceas din noapte se toacă din toaca cea mare ÅŸi se trag toate clopotele ÅŸi adunându-ne în biaserică după ce preotul binecuvântează cântăm Pavecerniţă cea mare.  După primul Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Praznicului, după al doilea punem Condacul Praznicului. După Slavă întru cei de sus... ieÅŸim cu Litia în pridvor ÅŸi cântăm trei Stihiri Samoglasnice ale Praznicului ÅŸi trei Samoglasnice ale Triodului, care sunt scrise la Laude, glas 1: Semnele dumnezeirii Tale Hristoase dându-le ucenicilor Tăi..., alta: Pe prietenul Tău Hristoase cel mort de patru zile l-ai înviat... ÅŸi altă Stihiră glas 4: Marta a zis Mariei..., Slavă... a Praznicului glas 8: Să se veselească cerurile..., Åži acum... glas 2: BinevesteÅŸte Gavriil... La Stihoavnă punem Stihirile Samoglasnice ale Praznicului cu Stihurile lor, Slavă... a Triodului glas 8: Venit-ai la mormântul lui Lazăr Mântuitorul nostru..., Åži acum... a Praznicului glas 4: Astăzi sunt bunele vestiri de bucurie... Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului (de trei ori). Urmează Binecuvântarea pâinilor, apoi Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Slavă... Åži acum... Psalmul 33 ÅŸi Citirea Praznicului.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă...: ÃŽn viaÅ£a cea de obÅŸte..., Åži acum... a Praznicului. După prima Catismă punem Sedealna Triodului glas 1, Podobia: Piatra fiind pecetluită...; Făcându-Å£i-se milă de lacrimile Martei ÅŸi ale Mariei... (de două ori), Slavă... Åži acum... a Praznicului ÅŸi Citirea pentru Lazăr. După a doua Catismă punem Sedealna Triodului glas 5, Podobia: Cuvântul cel împreună fără de început...; Izvorul înÅ£elepciunii ÅŸi al mai înainte cunoÅŸtinÅ£ei... (de două ori), Slavă... Åži acum... a Praznicului ÅŸi apoi Citire pentru Dreptul Lazăr sau Citirea Praznicului. Urmează Polieleul, Psalmii cei aleÅŸi, cu Stihirile Mărimurilor Praznicului, apoi Sedelnele ÅŸi Citirea Praznicului. Se pune Antifonul întâi glas 4, apoi Prochimenul glas 4, Toată suflarea..., Evanghelia Praznicului, ÃŽnvierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50 ÅŸi Stihira Praznicului. Punem Canonul Praznicului cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi două Canoane ale Sfântului Lazăr, pe opt. De asemenea se pune ÅŸi Patrucântarea. Catavasii se pun (de două ori) Irmoasele Canoanelor Sfântului Lazăr: Apa trecând..., în amândouă stranele. După Cântarea a treia punem Condacul, Icosul ÅŸi Sedealna Sfântului Lazăr, Slavă... Åži acum... a Praznicului ÅŸi Citirea Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului, apoi Citire. La Cântarea a noua nu cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., ci cântăm Pripealele Praznicului după cum s-a scris mai înainte, în însăşi ziua Praznicului. Iar la Canonul Triodului zicem Pripeala: Slavă Å¢ie Dumnezeul nostru, slavă Å¢ie.... Iar Catavasii: Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu..., apoi Pripeala Praznicului ÅŸi Irmosul: Ca de un sicriu însufleÅ£it... După aceea se spune: Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru..., glas 1 ÅŸi Luminânda Praznicului (de două ori), Slavă... Åži acum... a Sfântului Lazăr. La Laude punem trei Stihiri ale Praznicului ÅŸi trei ale Sfântului Lazăr, la care zicem, primul Stih: Scoală-te Doamne, Dumnezeul meu...  ÅŸi al doilea Stih:    Mărturisi-mă-voi Å¢ie Doamne cu toată inima mea..., Slavă... a Sfântului Lazăr glas 2: Mare ÅŸi preaslăvită minune..., Åži acum... a Praznicului acelaÅŸi glas: Taina cea din veac se descoperă astăzi... Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Praznicului, Slavă... Åži acum...: ÃŽnvierea cea de obÅŸte..., Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi apoi ÃŽnvăţătura Sfântului Teodor Studitul. Ceasul 1 se face în pridvor, la care zicem Troparul Praznicului, Slavă...: ÃŽnvierea cea de obÅŸte..., Åži acum... a Născătoarei Ceasului. După Tatăl nostru... punem Condacul Sfântului Lazăr. AÅŸa zicem Troparele ÅŸi la celelalte Ceasuri, iar Condacele le zicem schimbându-le.

Iar în ceasul al doilea din zi ieşim cu Litia afară din mănăstire şi întorcându-ne citim Ceasurile.

La Liturghia Sfântului Ioan punem Fericirile Praznicului, de la Cântarea a treia, pe patru şi ale dreptului Lazăr de la Cântarea a şasea, pe patru. După Vohod punem Troparul Praznicului şi al Sfântului Lazăr, Slavă... Condacul Sfântului Lazăr, Şi acum... al Praznicului. În locul cântării: Sfinte Dumnezeule... cântăm: Câţi în Hristos v-aţi botezat..., apoi Prochimenul, Apostolul, Aliluia şi Evanghelia mai întâi le punem ale Praznicului şi apoi ale Sfântului Lazăr. În locul Axionului cântăm Irmosul Praznicului, de la Cântarea a noua. Priceasna o punem mai întâi a Praznicului, apoi a Sfântului Lazăr.

Învăţătură pentru acelaşi Praznic al Bunei Vestiri, dacă se va întâmpla în Duminica Stâlpărilor, adică a Floriilor, atunci:

Sâmbătă seara la Vecernia cea mică punem Stihirile Floriilor, pe patru, Slavă... Şi acum... a Praznicului glas 1: În luna a şasea... La Stihoavnă punem Samoglasnica Praznicului, apoi Stihirile Stihoavnei Vecerniei celei mari, cu Stihurile lor, Slavă... Şi acum... a Floriilor glas 2; Podobia: Casa Efratului...; Când cu frică mare iconomia ta... Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului, Slavă... Şi acum: Învierea cea de obşte..., Ectenia cea mică şi Otpustul.

La Vecernia cea mare după Psalmul cel de seară cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., toată Catisma. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe zece, trei ale Praznicului, repetându-le ÅŸi patru ale Floriilor, Slavă... a Floriilor: Astăzi darul Preasfântului Duh.., Åži acum... a Praznicului: Trimis ai fost din cer... Apoi Vohodul, Prochimenul zilei, Citirile Praznicului (toate cele cinci) ÅŸi trei Citiri ale Floriilor. La Litie punem trei Stihiri ale Praznicului  ÅŸi trei ale Floriilor,  Slavă... a Floriilor  glas 6: Mai înainte cu ÅŸase zile de PaÅŸti..., Åži acum... a Praznicului glas 2: BinevesteÅŸte Gavriil... La Stihoavnă punem Stihirile Samoglasnice ale Floriilor  glas 8, cu Stihurile lor, Slavă... a Floriilor glas 6: Astăzi darul Preasfântului Duh..., Åži acum... glas 2: Taina cea din veac se descoperă astăzi. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului (de două ori) ÅŸi al Floriilor (o dată). Urmează Binecuvântarea pâinilor, apoi Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Slavă... Åži acum... a Născătoarei,  Psalmul 33 ÅŸi Citirea Praznicului.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă... Åži acum:  ÃŽnvierea cea de obÅŸte... După prima Catismă punem Sedealna Floriilor, Slavă... Åži acum... a Praznicului ÅŸi Citire. După a doua Catismă punem Sedealna Floriilor , Slavă... Åži acum... a Praznicului ÅŸi Citire, apoi Polieleul, Psalmii cei aleÅŸi cu Stihirile Mărimurilor Praznicului ÅŸi cu Stihirile Mărimurilor Floriilor. Urmează Sedealna Floriilor, Slavă... Åži acum... a Praznicului ÅŸi Citirea Praznicului. Antifonul întâi glas 4, apoi Prochimenul Floriilor, apoi Toată suflarea..., Evanghelia Floriilor, Psalmul 50 ÅŸi nu mai punem: ÃŽnvierea lui Hristos văzând.... Iar când sărută fraÅ£ii Sfânta Evanghelie egumenul împărÅ£eÅŸte fraÅ£ilor stâlpările adică crenguÅ£ele împreună cu lumânări, după obicei. Apoi în locul Stihurilor: Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu... ÅŸi celelalte cântăm Slavă...   glas 2: Astăzi Hristos intră în cetatea Ierusalimului..., Åži acum... tot aceasta. Apoi MiluieÅŸte-mă Dumnezeule... ÅŸi cântăm Stihira glas 6: Astăzi darul Sfântului Duh... Se pune Canonul Praznicului cu Irmosul, pe opt ÅŸi al Floriilor cu Irmosul, pe opt. Punem Catavasii Irmoasele celor două Canoane, fiecare strană cântând Irmosul său. După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul Floriilor, apoi Sedealna, Slavă... Åži acum... a Praznicului... ÅŸi Citirea Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului. La Cântarea a noua nu cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., ci punem Stihirile Mărimurilor Praznicului, după cum s-a scris mai înainte, iar Stihirile Mărimurilor Stâlpărilor le cântăm după obicei zicând Pripeala: Slavă Å¢ie Dumnezeul nostru, slavă Å¢ie... Iar la sfârÅŸit cântăm mai întâi Pripeala ÅŸi Irmosul Praznicului: Ca de un sicriu însufleÅ£it..., după aceea Irmosul Floriilor, apoi: Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru... glas 1 ÅŸi Luminânda Praznicului (de două ori), Slavă... Åži acum... a Floriilor. La Laude punem trei Stihiri ale Praznicului ÅŸi trei ale Floriilor, Slavă... a Praznicului glas 8: Să se veselească cerurile..., Åži acum... a Floriilor glas 6: Mai înainte cu ÅŸase zile de PaÅŸti... Apoi Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul: ÃŽnvierea cea de obÅŸte..., Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul, apoi ÃŽnvăţătura Sfântului Teodor Studitul ÅŸi Ceasul 1, care se face în pridvor ÅŸi Otpustul cel final.

Iar la ceasul al doilea din zi ieşim cu Litie afară din mănăstire, după cum s-a arătat la început şi întorcându-ne cântăm celelalte Ceasuri, la care zicem Troparul Praznicului, Slavă... al Floriilor: Învierea cea de obşte..., Şi acum... al Născătoarei Ceasului. După Tatăl nostru... punem Condacele, pe care le cântăm schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile Praznicului, de la Cântarea a treia, pe patru ÅŸi ale Floriilor, de la Cântarea a ÅŸasea, pe patru. După Vohod zicem Stihul: BinevestiÅ£i din zi în zi mântuirea Dumnezeului nostru..., apoi Troparele Praznicului ÅŸi Troparul Floriilor: ÃŽnvierea cea de obÅŸte..., Slavă... Condacul Floriilor glas 6: Pe scaun în cer..., Åži acum... al Praznicului: Apărătoare Doamnă... Urmează Prochimenul Floriilor  ÅŸi al Praznicului, Apostolul Praznicului ÅŸi al Floriilor. Aliluia, Evanghelia ÅŸi Priceasna le punem ale Praznicului ÅŸi ale Floriilor. ÃŽn loc de Axion cântăm Irmosul Floriilor: Dumnezeu este Domnul ÅŸi s-a arătat nouă...,iar dacă este Hramul Bunei Vestiri a Născătoarei de Dumnezeu în locul Axionului, cântăm Irmosul se la Cântarea a noua: Ca de un sicriu însufleÅ£it al lui Dumnezeu...

Dacă se va întâmpla Buna Vestire a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu în Sfânta şi Marea Luni a Săptămânii Patimilor, atunci:

ÃŽn Duminica Floriilor  seara la Vecernia cea mică, la: Doamne strigat-am... punem Stihirile Praznicului pe patru, Slavă... Åži acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului cele de la Stihoavna Vecerniei celei mari, Slavă... Åži acum... a Praznicului. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului, Ectenia ÅŸi Otpustul.

La Vecernia cea mare după Psalmul cel de seară cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., prima Slavă... La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Praznicului pe ÅŸase ÅŸi ale Floriilor  pe patru, Slavă... a Floriilor  glas 6: Cel ce are scaun cerul..., Åži acum... a Praznicului: Trimis ai fost din cer... Apoi Vohodul, Prochimenul zilei ÅŸi trei Citiri ale Praznicului. La Litie punem Stihirile Praznicului, Slavă... Åži acum... a Praznicului: BinevesteÅŸte Gavriil... La Stihoavnă punem Stihirile zilei, cele Samoglasnice, cu Stihurile lor, Slavă... a Floriilor glas 2: De la ramurile de finic..., Åži acum... al Praznicului. Apoi  Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului (de două ori). Urmează Binecuvântarea pâinilor, apoi Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Slavă... Åži acum... Psalmul 33 ÅŸi Citirea Praznicului.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de trei ori). După prima ÅŸi a doua Catismă punem Sedelnele ÅŸi Citirea zilei. După a treia Catismă punem Ectenia cea mică, apoi amândouă Sedelnele Praznicului ÅŸi Citirea Praznicului. Urmează Polieleul, Psalmii cei aleÅŸi cu Stihirile Mărimurilor Praznicului, apoi Sedelnele Praznicului (de două ori) ÅŸi Citirea Praznicului. Se pune Antifonul întâi    glas 4, Prochimenul glas 4: Binevestesc din zi în zi mântuirea Dumnezeului nostru..., Toată suflarea..., Evanghelia Praznicului, Psalmul 50 ÅŸi Stihira Praznicului. Iar Evanghelia zilei nu se pune în orice zi a Săptămânii acesteia se va întâmpla Buna Vestire. Punem Canonul Praznicului cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi apoi Tricântarea cu Irmosul, pe opt. Se pun Catavasiile Triodului, Irmosul cântându-se în amândouă stranele împreună. Iar unde nu este Tricântare cântăm Canonul Praznicului cu Irmosul pe paisprezece. Punem Catavasiile Praznicului. După a treia Cântare se pune Condacul ÅŸi Icosul zilei, apoi Sedealna Praznicului (de două ori) ÅŸi Citirea Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului, ÅŸi Sinaxarul. La Cântarea a noua nu cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., ci cântăm Pripealele Praznicului: BinevesteÅŸte pământule bucurie mare...; LăudaÅ£i ceruri mărirea lui Dumnezeu..., apoi Icosul Praznicului: Ca de un sicriu însufleÅ£it... La Troparele Tricântării zicem Pripeala: Slavă Å¢ie Dumnezeul nostru, slavă Å¢ie..., apoi cântăm Irmosul Tricântării Triodului. După aceea punem Pripeala Praznicului, cu Irmosul: Ca de un sicriu însufleÅ£it... ÅŸi Luminânda Praznicului, Slavă... a zilei, Åži acum... a Praznicului. La Laude punem Stihirile Praznicului pe patru, Slavă... a Praznicului glas 2: Taina cea din veac se descoperă astăzi..., Åži acum... a zilei glas 8: De certarea cea pentru nerodirea smochinului celui uscat... Apoi cel mai mare sau preotul zice: Slavă Å¢ie celui ce ne-ai arătat nouă lumina... ÅŸi Ectenia: Să plinim rugăciunile noastre cele de dimineaţă... La Stihoavnă punem Stihirile Samoglasnice ale zilei, glas 1: Mergând Domnul spre patima cea de bunăvoie..., cu Stihul: Umplutu-ne-am dimineaÅ£a..., apoi Stihira Samoglasnică glas 5: Ajungând noi credincioÅŸii..., cu Stihul: Veselitu-ne-am întru toate zilele noastre, pentru zilele în care ne-ai smerit pe noi..., apoi Stihira: Doamne venind spre patima Ta cea de bunăvoie..., cu Stihul: Åži caută spre robii Tăi..., apoi Stihira: Doamne nepricepând mama fiilor lui Zevedeu..., cu Stihul: Åži fie lumina Domnului Dumnezeului nostru... ÅŸi Stihira: Doamne învăţând pe ucenicii Tăi să cugete cele desăvârÅŸite..., apoi Slavă...  glas 8: A doua Evă aflând ÅŸarpele pe egipteanca..., Åži acum... a Praznicului: Să se veselească cerurile... Urmează Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului, Ectenia ÅŸi Otpustul. Apoi facem trei metanii mari ÅŸi începem: VeniÅ£i să ne închinăm... (de trei ori) ÅŸi Ceasul 1, Slavă... Troparul Praznicului, Åži acum... al Născătoarei: Ce te vom numi pe tine... După Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Praznicului, iar la sfârÅŸit facem trei metanii mari ÅŸi spunem Rugăciunea: Hristos, lumina cea adevărată... ÅŸi Otpustul. Iar la ceasul al treilea din zi facem Litie ÅŸi ieÅŸim afară din mănăstire,  apoi întorcându-ne cântăm Ceasul 3  ÅŸi 6, cu Catismele, cu Citirile lor. Citim apoi trei Evanghelii ÅŸi la Ceasuri se zice Troparul Praznicului, iar Condacele le spunem, al zilei ÅŸi al Praznicului schimbându-le. La sfârÅŸitul fiecărui Ceas se fac câte trei metanii mari. La fel cântăm ÅŸi la Ceasul 9,  iar Fericirile le spunem, fără să le cântăm. Punem apoi Rugăciunea: PomeneÅŸte-ne pe noi Doamne... (de trei ori) ÅŸi celelalte, iar după Tatăl nostru... punem Condacul zilei, Slavă... Åži acum... al Praznicului. Urmează Doamne miluieÅŸte... (de 40 de ori), Slavă... Åži acum...: Ceea ce eÅŸti mai cinstită... ÅŸi facem trei metanii mari ÅŸi zicem Rugăciunea: Prea Sfântă Treime...

Apoi îndată spunem: Veniţi să ne închinăm... (de trei ori) şi cântăm Vecernia fără de metanii şi fără Catismă. La: Doamne strigat-am... punem cinci Stihiri Samoglasnice ale zilei şi cinci ale Praznicului, Slavă... a zilei: şi Temându-ne fraţilor de pedeapsa smochinului..., Şi acum... a Praznicului...: Trimis ai fost din cer... Vohodul cu Evanghelia, Lumină lină..., apoi Prochimenul, Citirile zilei şi două Citiri ale Praznicului, apoi Ectenia cea mică şi Sfinte Dumnezeule..., Prochimenul, Apostolul, Aliluia toate ale Praznicului, apoi Evanghelia Praznicului şi a zilei şi celelalte ale Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur. Priceasna Praznicului.

Iar unde pentru vreo oarecare mare nevoie nu va fi Liturghie, la: Doamne     strigat-am... punem Stihirile pe zece ÅŸi cântăm trei Stihiri ale zilei, pe cinci, glas 1, repetăm două, pe cele dintâi ÅŸi cinci ale Praznicului, Slavă... a zilei glas 8: A două Evă aflând ÅŸarpele..., Åži acum... a Praznicului. Apoi Vohodul cu Evanghelia, Lumină lină..., Prochimenul, Citirile zilei ÅŸi două Citiri ale Praznicului. Apoi Prochimenul, Apostolul, Aliluia ale Praznicului, apoi Evanghelia Praznicului ÅŸi a zilei. Punem apoi Rugăciunea: ÃŽnvredniceÅŸte-ne Doamne... ÅŸi Ectenia: Să plinim rugăciunea noastră cea de seară... La Stihoavnă punem Stihirile zilei, glas 5: Doamne învăţând pe ucenicii Tăi să fugă de cele mai desăvârÅŸit... (de două ori) cu Pripealele zilei ÅŸi cealaltă Stihiră glas 8: Temându-ne fraÅ£ilor de osânda smochinului... , Slavă... glas 5: Doamne mergând spre patima Ta cea de bună voie..., Åži acum... a Praznicului. Urmează Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

Aşa cântăm Slujba Praznicului şi în toate celelalte zile ale Săptămânii celei Mari. La masă dezlegăm numai la vin şi la untdelemn. La Pavecerniţă nu se fac metanii, numai la Slavă întru cei de sus... facem trei închinăciuni. La Sfinte Dumnezeule... facem iarăşi trei închinăciuni, iar la sfârşit facem trei metanii mari cu Rugăciunea Sfântului Efrem şi doisprezece metanii mici. La Sfinte Dumnezeule... cel de la sfârşit, facem trei metanii şi apoi cântăm Tricântarea Sfântului Andrei Criteanul.

Pentru acelaşi Praznic al Bunei Vestiri de se întâmplă în Sfânta şi Marea Marţi

Luni seara la Vecernie nu citim Catisme. După Psalmul cel de seară, la: Doamne strigat-am... punem cinci Stihiri Samoglasnice ale zilei ÅŸi cinci ale Praznicului, Slavă... a zilei: A două Evă aflând... Åži acum...; a Praznicului: Trimis  ai fost din cer... Vohodul cu Evanghelia, Lumină lină... apoi Prochimenul, Citirile zilei ÅŸi trei Citiri ale Praznicului. Apoi: Să se îndrepteze rugăciunea mea... ÅŸi se fac trei metanii. Urmează Evanghelia zilei ÅŸi celelalte ale Liturghiei Darurilor. La masă se dezleagă numai la vin.

Iar la un ceas din noapte se toacă în toaca cea mare şi se trag toate clopotele şi adunându-ne în biserică, preotul dă Binecuvântarea, iar noi cântăm Pavecerniţa cea mare, la care cântăm: Cu noi este Dumnezeu..., pe care-l cântăm în amândouă stranele. Preotul cădeşte la început după obicei. După primul Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Praznicului, după al doilea, punem Condacul Praznicului, iar după: Slavă întru cei de sus... facem ieşire în pridvor pentru Litie. La Litie cântăm Stihirile Samoglasnice ale Praznicului, Slavă... Şi acum... a Praznicului: Binevesteşte Gavriil... La Stihoavnă punem trei Stihiri Samoglasnice ale Praznicului, cu Stihurile lor, Slavă... Şi acum: Astăzi sunt bunele vestiri de bucurie... Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului (de trei ori). Urmează Binecuvântarea pâinilor, apoi Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Slavă... Şi acum... Psalmul 33 şi Citirea Praznicului.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de trei ori). După cele două Catisme punem Sedelnele Triodului ÅŸi Citirea zilei. După Catisma a treia punem Ectenia cea mică, Sedelnele Praznicului ÅŸi Citirea. Apoi Polieleul,  Psalmii cei aleÅŸi, cu Stihirile Mărimurilor Praznicului, Sedealna Praznicului (de două ori) ÅŸi Citirea Praznicului. Se pune Antifonul întâi glas 4, Prochimenul glas 4, Toată suflarea..., Evanghelia Praznicului, Psalmul 50 ÅŸi Stihira Praznicului. Punem Canonul Praznicului cu Irmosul pe paisprezece, Catavasia Praznicului cântându-se în amândouă stranele. Iar unde avem două Cântări ale Triodului, cântăm Canonul Praznicului cu Irmosul pe ÅŸase, iar Canoanele celor două Cântări pe opt, apoi punem Irmosul Triodului, cântându-se în amândouă stranele împreună. După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul zilei, apoi Sedealna Praznicului (de două ori) ÅŸi Citirea Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului, ÅŸi citim Sinaxarul. La Cântarea a noua nu cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., ci cântăm Pripeala ÅŸi Irmosul Praznicului, (după cum s-a arătat în ziua de Luni a Săptămânii Patimilor), apoi Luminânda Praznicului, Slavă... a zilei, Åži acum... a Praznicului. La Laude punem patru Stihiri Podobnice ale Praznicului, Slavă... a zilei glas 2: Din lenea sufletului meu dormitând eu..., Åži acum... a Praznicului: Taina cea din veac se descoperă astăzi... La Stihoavnă punem Stihirile Samoglasnice ale zilei, cu Pripealele lor, (după cum s-a arătat în ziua de Luni), glas 1: ÃŽntru strălucirile SfinÅ£ilor Tăi..., cu Stihul:  Umplutu-ne-am dimineaÅ£a..., altă Stihiră glas 4: De osânda celor ce au ascuns talantul auzind suflete..., cu Stihul: Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai smerit...; altă Stihiră glas 6: VeniÅ£i credincioÅŸilor să lucrăm cu osârdie Stăpânului..., cu Stihul: Åži caută spre robii tăi...; altă Stihiră acelaÅŸi glas: Mire cel ce eÅŸti mai frumos decât toÅ£i oamenii..., cu Stihul: Åži fie lumina Domnului...; altă Stihiră glas 7: Iată că îţi încredinÅ£ează Å£ie Stăpânul, talantul suflete al meu..., apoi Slavă... Praznicului, glas 8: Să se veselească cerurile..., Åži acum... glas 6: Când vei veni întru slavă... Urmează Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului, apoi Ectenia ÅŸi facem trei metanii mari. Urmează: VeniÅ£i să ne închinăm... (de trei ori) ÅŸi Ceasul 1, la care zicem Troparul Praznicului. După Tatăl nostru... punem Condacul, iar la sfârÅŸitul lui facem trei metanii mari ÅŸi se pune Rugăciunea: Hristoase lumina cea adevărată... ÅŸi Otpustul. La ceasul al treilea  din zi facem Litie afară din mănăstire ÅŸi întorcându-ne cântăm Ceasurile, cu Catismele lor ÅŸi se citesc trei Evanghelii. La Ceasuri zicem Troparul Praznicului ÅŸi Citirea Praznicului. Condacele al zilei ÅŸi al Praznicului le zicem schimbându-le. La sfârÅŸitul fiecărui Ceas facem câte trei metanii mari. Ceasul 9  se zice fără de Catismă, iar Fericirile se citesc repede, fără cântare. Se pune apoi Rugăciunea: PomeneÅŸte-ne Doamne... (de trei ori) ÅŸi Rugăciunea:  Ceată cerească..., apoi Crezul: Cred într-unul Dumnezeu.. (după cum s-a arătat mai înainte). Iar după Tatăl nostru... punem Condacul Praznicului, apoi Doamne miluieÅŸte... (de 40 de ori), Slavă... Åži acum...: Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., cu trei metanii mari.

Îndată zicem: Veniţi să ne închinăm... (de trei ori) şi cântăm Vecernia fără Catismă şi fără metanii. După Psalmul de seară cel obişnuit, la: Doamne strigat-am... punem cinci Stihiri Samoglasnice ale zilei şi cinci ale Praznicului, Slavă... a zilei, Şi acum... a Praznicului. Vohodul cu Evanghelia, Prochimenul, Citirile zilei şi două Citiri ale Praznicului. După Ectenia cea mică şi Efconisul de la Sfinte Dumnezeule...: Că sfânt eşti Dumnezeul nostru..., iar după Sfinte Dumnezeule... punem Prochimenul, Apostolul, Aliluia şi Evanghelia Praznicului şi ale zilei şi celelalte ale Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur. Iar Priceasna o punem a Praznicului.

La masă se dezleagă la vin şi la untdelemn. Iar Pavecerniţa cea mică o cântăm fără metanii, la care cântăm Tricântarea Sfântului Andrei Criteanul.

Pentru acelaşi Praznic al Bunei Vestiri dacă se va întâmpla în Sfânta şi Marea Miercuri:

Marţi seara cântăm Vecernia fără Catismă şi fără metanii. După Psalmul cel de seară, la: Doamne strigat-am... punem cinci Stihirile Samoglasnice ale zilei şi cinci ale Praznicului, Slavă... Stihira zilei, glas 7: Iată că-ţi încredinţează ţie, suflete talantul..., Şi acum... a Praznicului. Vohodul cu Evanghelia, Prochimenul, Citirile zilei şi trei Citiri ale Praznicului. Apoi: Să se îndrepteze rugăciunea mea... şi se fac trei metanii. Urmează Evanghelia zilei şi cealaltă rânduială a Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite. La masă mâncăm fiertură fără de untdelemn şi bem puţin vin.

Iar la un ceas din noapte se toacă în toaca cea mare şi se trag toate clopotele şi adunându-ne în biserică, preotul Binecuvintează şi cântăm Pavecerniţa cea mare, la care cântăm: Cu noi este Dumnezeu..., pe glas 8, cu cântare dulce, împreună în amândouă stranele, câte o dată. Iar preotul după începutul Pavecerniţei cădeşte, după obicei toată biserica şi pe fraţi. După primul Sfinte Dumnezeule... zicem Troparul Praznicului, după al doilea Sfinte Dumnezeule... zicem Condacul, iar după: Slavă întru cei de sus... facem ieşirea în pridvor şi cântăm la Litie Stihirile Praznicului, Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Samoglasnice ale zilei, Slavă... a zilei, Şi acum... a Praznicului. Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului (de trei ori). Urmează Binecuvântarea pâinilor, apoi Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Slavă... Şi acum... Psalmul 33 şi Citirea Praznicului.

La Utrenie după cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de trei ori). După amândouă Catismele punem Sedelnele Triodului şi Citirea zilei. După a treia Catismă punem Ectenia şi amândouă Sedelnele Praznicului, apoi Polieleul, Psalmii cei aleşi cu Stihirile Mărimurilor Praznicului şi Sedealna Praznicului (de două ori). Se pune Antifonul întâi glas 4, apoi Prochimenul glas 4, Toată suflarea..., Evanghelia Praznicului, Psalmul 50 şi Stihira Praznicului. Punem Canonul Praznicului cu Irmosul pe paisprezece şi Catavasiile Praznicului, se pun Irmoasele, care se cântă în amândouă stranele împreună. Iar unde avem Tricântarea cântăm Canonul Praznicului cu Irmosul, pe şase şi Tricântarea cu Irmosul, pe opt. Catavasii punem cu Irmoasele Triodului. După Cântarea a treia punem Condacul şi Icosul zilei, apoi Sedealna Praznicului (de două ori) şi Citirea Praznicului. După Cântarea a şasea punem Condacul şi Icosul Praznicului. La Cântarea a noua nu cântăm: Ceea ce eşti mai cinstită... ci punem Pripealele Praznicului, după cum s-a arătat mai înainte, apoi Luminânda Praznicului, Slavă... a zilei, Şi acum... a Praznicului. La Laude punem Stihirile Praznicului pe patru, Slavă... a zilei pe glas 6: Astăzi Hristos a venit în casa fariseului... Şi acum... a Praznicului glas 2: Taina cea din veac se descoperă astăzi... La Stihoavnă punem Stihirile zilei, cu Stihurile lor, aşa cum s-au scirs mai înainte în zilele de Luni şi Marţi a Săptămânii Patimilor, Slavă... a Praznicului glas 8: Să se veselească cerurile..., Şi acum... a zilei, acelaşi glas: Doamne femeia ce căzuse... Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului, Ectenia şi se fac trei metanii mari, apoi îndată: Veniţi să ne închinăm... (de trei ori) şi Ceasul 1. Iar la sfârşitul acestor trei metanii mari se pune Rugăciunea: Hristoase lumina cea adevărată... şi Otpustul.

Apoi în al treilea ceas din zi ieşim cu Litia afară din mănăstire şi întorcându-ne cântăm Ceasurile, cu Catismele lor şi se citesc trei Evanghelii, apoi se pune şi cealaltă rânduială a Ceasurilor şi Otpustul. La sfârşitul Ceasurilor se face iertăciunea după obicei.

Liturghia se pune  a Sfântului Ioan Gură de Aur, după cum s-a scris mai înainte în ziua de Luni ÅŸi MarÅ£i a acestei Săptămâni. Apoi cântăm PavecerniÅ£a cea mică fără de metanii, la care cântăm Tricântarea Sfântului Andrei Criteanul.

Pentru acelaşi Praznic al Bunei Vestiri dacă se va întâmpla în ziua de Joi:

În Sfânta şi Marea Miercuri seara cântăm Vecernia fără Catismă. După Psalmul cel de seară, la: Doamne strigat-am... punem cinci Stihiri Samoglasnice ale zilei şi cinci ale Praznicului, Slavă... a zilei, Şi acum... a Praznicului. Apoi Vohodul cu Evanghelia, Prochimenul, Citirile zilei şi trei Citiri ale Praznicului. Apoi: Să se îndrepteze rugăciunea mea...; la care se fac trei metanii şi Evanghelia zilei, apoi cealaltă rânduială a Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite. La masă se bea puţin vin.

Iar la un ceas din noapte se toaca din toaca cea mare, se trag toate clopotele şi adunându-ne în biserică şi preotul binecuvântând, noi începem a cânta Pavecerniţa cea mare. Iar preotul cădeşte biserica după obicei şi pe fraţi. După primul Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Praznicului, după al doilea Sfinte Dumnezeule... punem Condacul, iar după: Slavă întru cei de sus... ieşim în pridvor şi cântăm Stihirile cele Samoglasnice ale Praznicului, de la Litie, Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile, apoi Slavă... Şi acum... a Praznicului. Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului (de trei ori). Urmează Binecuvântarea pâinilor şi Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Slavă... Şi acum... Psalmul 33 şi Citirea Praznicului.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă... Åži acum: Când slăviÅ£ii ucenici... Se pune Polieleul,  Psalmii cei aleÅŸi, cu Stihirile Mărimurilor Praznicului, apoi toate Sedelnele Praznicului ÅŸi Citirea Praznicului. Punem Antifonul întâi glas 4, Toată suflarea..., apoi Evanghelia Praznicului, Psalmul 50 ÅŸi Stihira Praznicului. Se pune Canonul Praznicului cu Irmosul, pe opt ÅŸi al zilei cu Irmosul, pe opt. Catavasii se pun Irmoasele zilei în amândouă stranele. După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul zilei, apoi Sedealna zilei, Slavă... Åži acum... a Praznicului ÅŸi Citirea Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului, apoi Sinaxarul. La Cântarea a noua nu cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită... ci cântăm Pripealele Praznicului, după cum s-a arătat mai înainte, iar după aceea cântăm Irmosul zilei: Din masa Stăpânului cea străină ÅŸi fără de moarte..., apoi Pripeala ÅŸi Irmosul Praznicului. Punem Luminânda Praznicului, Slavă... a zilei, Åži acum... a Praznicului. La Laude punem Stihirile Praznicului, pe patru, Slavă... a Praznicului, Åži acum... a zilei. După aceea citeÅ£ul zice: Slavă întru cei de sus... ÅŸi urmează Ectenia. La Stihoavnă cântăm Stihirile zilei, cu Stihurile lor, Slavă... a zilei, Åži acum... a Praznicului. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul zilei, Slavă... Åži acum... al Praznicului ÅŸi Ectenia:  MiluieÅŸte-ne pe noi, Dumnezeule... Apoi: VeniÅ£i să ne închinăm... (de trei ori) ÅŸi Ceasul 1, la care zicem Troparul Praznicului, Slavă... al zilei, Åži acum... al Născătoarei Ceasului. Spunem apoi Troparul Proorociei ÅŸi Proorocia zilei, apoi ÃŽnvăţătura Sfântului Teodor Studitul pentru Praznic ÅŸi Otpustul.

Iar la al cincilea ceas din zi ieÅŸind cu Litia afară din mănăstire ÅŸi întorcându-ne cântăm Ceasurile în pridvor, Ceasul 3 , 6 ÅŸi 9, la care zicem Troparul Praznicului, Slavă... al zilei, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru... punem Condacele, pe care le zicem schimbându-le. La Ceasul 9 zicem Fericirile repede fără să le cântăm, apoi: PomeneÅŸte-ne pe noi, Doamne... (de trei ori) ÅŸi celelalte: Ceată cerească..., SlăbeÅŸte, lasă, iartă..., iar după Tatăl nostru... punem Condacul Praznicului, apoi Doamne miluieÅŸte... (de 40 de ori) ÅŸi Rugăciunea: Prea Sfântă Treime... ÅŸi Otpustul. Iar Psalmul 33:  Bine voi cuvânta pe Domnul... nu-l mai spunem.

Seara la ceasul al optulea din zi se toacă toaca cea mare ÅŸi se trag toate clopotele ÅŸi cântăm Vecernia. ÃŽncepem: VeniÅ£i să ne închinăm... (de trei ori), iar după Psalmul cel de seară, la: Doamne strigat-am... punem cinci Stihiri Samoglasnice ale zilei ÅŸi cinci ale Praznicului, Slavă... a zilei, Åži acum... a Praznicului. După Vohodul cu Evanghelia punem Lumină lină..., apoi Citirile zilei ÅŸi alte două Citiri ale Praznicului ÅŸi Ectenia cea mică. Cântăm apoi Sfinte Dumnezeule..., Prochimenul zilei ÅŸi al Praznicului, Apostolul zilei, Aliluia, Evanghelia zilei ÅŸi a Praznicului ÅŸi celelalte ale Liturghiei marelui Vasile. ÃŽn locul Axionului cântăm Irmosul: Din masa stăpânului cea străină ÅŸi nemuritoare... Iar în bisericile ce poartă Hramul Bunei Vestiri a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu cântăm Irmosul: Ca de un sicriu însufleÅ£it..., iar în locul cântării Heruvicului cântăm Troparul     glas 6: Cinei Tale celei de taină... (de trei ori). Tot acest Tropar îl cântăm ÅŸi în loc de Priceasnă. Iar când se împărtăşesc fraÅ£ii, în loc de: Trupul lui hristos primiÅ£i..., cântăm: Cine-i taina celei de taină... Apoi se împărtăşesc toÅ£i fraÅ£ii. Iar în loc de: Să se umple gurile noastre... zicem acelaÅŸi Tropar (o dată), cu Aliluia.

La masă nu dezlegăm la peşte, ci numai la untdelemn şi la vin.

Tot pentru Praznicul Bunei Vestiri, dacă se va întâmpla în ziua de Vineri a Săptămânii Patimilor:

În Sfânta şi Marea Vineri la Vecernie, după Psalmul cel de seară obişnuit, la: Doamne strigat-am... punem cinci Stihiri Samoglasnice ale zilei şi cinci ale Praznicului, Slavă... a zilei glas 6: Naşterea a viperelor este cu adevărat Iuda..., Şi acum... a Praznicului: Trimis ai fost din ceruri... Vohodul cu Evanghelia, apoi Prochimenul, Citirea zilei şi trei Citiri ale Praznicului. Urmează Ectenia cea mică şi Ecfonisul de la Sfinte Dumnezeule..., apoi Sfinte Dumnezeule..., Prochimenul, Apostolul, Aliluia şi Evanghelia zilei, şi celelalte ale Dumnezeieştei Liturghii a Marelui Vasile,.după cum s-a arătat mai înainte. Iar la masă dezlegăm la vin şi la untdelemn.

Cântăm Pavecerniţa cea mică, cu Tricântarea. După Sfinte Dumnezeule... punem Condacul zilei, Slavă... Şi acum... al Praznicului.

La un ceas din noapte se toacă din toaca cea mare ÅŸi se trag toate clopotele ÅŸi adunându-ne în biserică ÅŸi preotul Binecuvântând, începem Utrenia, aÅŸa: ÃŽmpărate ceresc..., Sfinte Dumnezeule..., Prea Sfântă Treime... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Doamne miluieÅŸte... (de 12 ori), Slavă... Åži acum: VeniÅ£i să ne închinăm... (de trei ori) ÅŸi cei ÅŸase Psalmi obiÅŸnuiÅ£i. La: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului, (de două ori), Slavă... Åži acum... al zilei: Când slăviÅ£ii ucenici... După aceea Ectenia cea mică ÅŸi îndată diaconul sau preotul zice: Åži ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie... ÅŸi citeÅŸte cel mai mare prima Evanghelie. Urmează Antifoanele ÅŸi Evangheliile Sfintelor Patimi, după rânduiala lor, iar după Citirea celei de-a ÅŸaptea Evanghelii urmează Citirea zilei, apoi Polieleul, Psalmii cei aleÅŸi, cu Stihirile Mărimurilor Praznicului. După toate acestea punem Sedelnele Praznicului, Antifonul întâi glas 4, Prochimenul Praznicului, apoi Toată suflarea, Evanghelia Praznicului ÅŸi îndată Evanghelia Sfintelor Patimi a opta, Psalmul 50 ÅŸi Stihira Praznicului. Urmează Rugăciunea: MântuieÅŸte, Dumnezeule poporul tău..., Doamne miluieÅŸte... (de 12 ori), iar preotul spune Ecfonisul: Cu mila ÅŸi cu îndurările... Se pune Canonul Praznicului cu Irmosul pe paisprezece, Catavasia Praznicului cântându-se în amândouă stranele, iar unde avem Tricântare cântăm Canonul Praznicului cu Irmosul, pe ÅŸase, Irmosul punându-se de câte două ori, apoi Tricântarea, pe opt. Catavasii punem Irmoasele Triodului în amândouă stranele cântându-se împreună. După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul zilei, apoi Sedealna Praznicului, Slavă... Åži acum... tot aceasta ÅŸi apoi Citirea Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului, apoi Sinaxarul. La Cântarea a noua nu cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., ci punem Pripealele... Praznicului ÅŸi ale Triodului, apoi Luminânda Praznicului, Slavă... a zilei, Åži acum... a Praznicului ÅŸi urmează  Evanghelia a noua. La Laude punem Stihirile Samoglasnice ale zilei, Slavă... a zilei, Åži acum... a Praznicului, apoi Evanghelia a zecea. După aceea: Slavă întru cei de sus..., Ectenia: Să plinim rugăciunea noastră cea de dimineaţă... ÅŸi Ecfonisul.    Urmează Evanghelia a unsprezecea. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului, Slavă... a zilei, Åži acum... a Praznicului ÅŸi Evanghelia a doisprezecea. După aceasta zicem: Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul zilei glas 4: Răscumpăratu-ne-ai pe noi..., Slavă... Åži acum... al Praznicului. Se pune Ectenia: MiluieÅŸte-ne pe noi, Dumnezeule..., după care preotul zice Ecfonisul: Că milostiv ÅŸi iubitor de oameni Dumnezeu eÅŸti..., apoi ÃŽnÅ£elepciune... ÅŸi celelalte ÅŸi Otpustul. Iar Ceasul 1 îl cântăm după cum se arată în Sfânta ÅŸi Marea Vineri, la Tipicul Triodului, la care spunem Troparul Praznicului ÅŸi al zilei, apoi Condacul Praznicului.

Iar la al cincilea ceas din zi ieşim cu Litie afară din mănăstire şi întorcându-ne cântăm Ceasul 3, 6 şi 9, cu Troparele şi cu Citirile lor, cu Apostolele şi cu Evangheliile, cu Citirile şi cu celelalte rânduieli ale lor. Şi se spun la dânsele Troparele Ceasurilor Vinerii celei Mari, care sunt ale zilei şi apoi ale Praznicului. Condacul zilei şi al Praznicului se zic schimbându-le. Apoi celelalte se pun, după cum se arată în Sfânta şi Marea Vineri, din perioada Triodului. Iar Psalmul 33 nu-l mai zicem şi îl vom zice la Liturghie.

Iar la un ceas din zi se toacă în toaca cea mare, se trag toate clopotele ÅŸi Binecuvântând preotul începem Vecernia. Iar preotul face Proscomidia. După VeniÅ£i să ne închinăm... (de trei ori) punem Psalmul cel de seară. La: Doamne strigat-am... cântăm ÅŸase Stihiri ale zilei ÅŸi patru ale Praznicului, Slavă... a zilei glas 6: Acum adunarea cea fără de lege..., Åži acum... a Praznicului: Trimis ai fost din cer... Vohodul cu Evanghelia, Lumină lină..., Prochimenul, Citirile zilei ÅŸi două Citiri ale Praznicului. Apoi Ectenia cea mică, cu  Ecfonisul: Că Sfânt eÅŸti Dumnezeul nostru..., urmează Sfinte Dumnezeule..., Prochimenul, Apostolul, Aliluia ÅŸi Evanghelia, mai întâi ale Praznicului ÅŸi apoi ale zilei. Priceasna o punem a Praznicului ÅŸi se săvârÅŸeÅŸte pe rând dumnezeiasca  Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. ÃŽn locul Axionului cântăm Irmosul Praznicului: Ca de un sicriu însufleÅ£it...

La masă mâncăm mâncare uscată şi bem vin.

Pentru acelaşi Praznic al Bunei Vestiri, dacă se va întâmpla în Sfânta şi Marea Sâmbătă

Vineri seara la zece ceasuri din zi se toacă toaca cea mare, se trag toate clopotele ÅŸi cântăm Vecernia aÅŸa: după VeniÅ£i să ne închinăm... (de trei ori) ÅŸi după Psalmul de seară cel obiÅŸnuit, la: Doamne strigat-am... punem ÅŸase Stihiri Samoglasnice ale zilei ÅŸi patru ale Praznicului, Slavă... a zilei, Åži acum... a Praznicului. Apoi Vohodul cu Evanghelia, Lumină lină..., Prochimenul, Citirile zilei ÅŸi ale Praznicului, apoi Prochimenul, Apostolul, Aliluia ÅŸi Evanghelia zilei. După aceea se pune Ectenia: Să zicem toÅ£i... ÅŸi Rugăciunea:   ÃŽnvredniceÅŸte-ne Doamne în seara aceasta... ÅŸi iarăşi Ectenia: Să plinim rugăciunea noastră cea de seară... La Stihoavnă punem Stihirile zilei cu Pripealele lor, Slavă... a Praznicului, Åži acum... a zilei. Apoi, Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului, Slavă... Åži acum...: Iosif cel cu bun chip... Apoi diaconul spune ÃŽnÅ£elepciune! , iar preotul face Otpustul. PavecerniÅ£a  o cântăm la chilii, la care zicem Condacul zilei, Slavă... Åži acum... al Praznicului. De asemenea ÅŸi Miezonoptica. Iar la ceasul întâi din noapte se toacă în toaca cea mare ÅŸi se trag toate clopotele ÅŸi adunându-ne în biserică preotul dă Binecuvântarea, iar noi cântăm Utrenia. După VeniÅ£i să ne închinăm... (de trei ori) ÅŸi după Citirea celor ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul zilei glas 2: Iosif cel cu bun chip... (o dată), apoi Troparul: Când Te-ai pogorât la moarte...(o dată); Slavă...: MironosiÅ£elor femei..., Åži acum... al Praznicului: Astăzi este începătura mântuirii noastre... Apoi cântăm: FericiÅ£i cei fără de prihană..., pe glas 5, iar preotul cădeÅŸte la Slavă... o dată, de asemenea ÅŸi la a doua ÅŸi la a treia cântare cădeÅŸte după obicei. După sfârÅŸitul Rugăciunii: FericiÅ£i cei fără de prihană... cântăm Troparele ÃŽnvierii: Soborul îngeresc... ÅŸi celelalte, apoi Ectenia cea mică ÅŸi Sedealna zilei (de două ori), Polieleul, Psalmii cei aleÅŸi, cu Stihirile Mărimurilor Praznicului, toate Sedelnele Praznicului, apoi Citirea Praznicului, Antifonul Praznicului glas 4, Prochimenul glasului, Toată suflarea..., Evanghelia Praznicului, Psalmul 50 ÅŸi Stihira Praznicului. Se pune Canonul Praznicului cu Irmosul, pe opt, Irmosul punându-se de câte două ori ÅŸi apoi Canonul zilei cu Irmosul, pe opt. Catavasii fiind Irmoasele zilei, care se cântă de amândouă stranele împreună. După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul zilei, apoi Sedealna zilei, Slavă... Åži acum... a Praznicului ÅŸi Citirea Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului, apoi Sinaxarul. La Cântarea a noua nu cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită... ci punem Pripealele Praznicului ÅŸi ale zilei, după cum s-a arătat mai înainte, iar la sfârÅŸit punem Irmosul zilei: Nu te tângui pentru Mine maică..., apoi Pripeala Praznicului ÅŸi Irmosul Praznicului. Urmează: Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru..., pe glas 2, apoi Luminânda Praznicului (de două ori). La Laude punem trei Stihiri Samoglasnice ale zilei ÅŸi trei Podobnice ale Praznicului, apoi Samoglasnica Praznicului glas 8: Să se veselească cerurile..., cu Stihurile: Binevestesc din zi în zi..., Slavă... a zilei, Åži acum: Preabinecuvântată eÅŸti Născătoarei de Dumnezeu fecioară... Se pune Doxologia cea mare ÅŸi după aceea se face ieÅŸirea aÅŸa după cum s-a scris la Tipicul Triodului. După aceea urmează Prochimenul ÅŸi Citirea zilei, apoi Prochimenul, Apostolul, Aliluia ÅŸi Evanghelia zilei, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Urmează Ceasul 1, pe care-l cântăm în pridvor. Iar celelalte Ceasuri se cântă la vremea lor. La Ceasuri punem Troparul Praznicului ÅŸi al zilei, iar Condacele le zicem schimbându-le. Fericirile le zicem repede fără să le cântăm, apoi spunem: PomeneÅŸte-ne pe noi, Doamne... (de trei ori), Rugăciunea: Ceată cerească te laudă... Iar după Rugăciunea: SlăbeÅŸte, lasă, iartă... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Condacul zilei, Slavă... Åži acum... al Praznicului, apoi Doamne miluieÅŸte... (de 40 de ori),  Rugăciunea: Prea Sfântă Treime... ÅŸi Otpustul.

ÃŽn Sfânta ÅŸi Marea Sâmbătă seara, la al zecelea ceas din zi se toacă toaca cea mare, se trag toate clopotele ÅŸi adunându-ne în biserică după ce Binecuvântează preotul cântăm Vecernia după obicei, la care se pune Psalmul cel de seară obiÅŸnuit, fără Catismă. La: Doamne strigat-am... cântăm trei Stihiri ale ÃŽnvierii, glas 1: Rugăciunile noastre cele de seară..., apoi trei Samoglasnice ale Sâmbetei celei mari glas 8 ÅŸi patru ale Praznicului, apoi Slavă... a zilei glas 6: Ziua de astăzi cu taină..., Åži acum... a Praznicului: Trimis ai fost din cer..., apoi Vohodul cu Evanghelia, Lumină lină... ÅŸi Prochimen nu mai spunem, ci îndată diaconul sau preotul zice ÃŽnÅ£elepciune! ÅŸi se pun Citirile zilei după rânduiala lor. Iar după sfârÅŸitul Citirilor se pune Ectenia cea mică ÅŸi Ecfonisul. ÃŽn locul cântării: Sfinte Dumnezeule... punem cântarea: Cîţi în Hristos v-aÅ£i botezat... apoi Aliluia, Prochimenul   zilei ÅŸi al Praznicului, Apostolul zilei ÅŸi al Praznicului. Iar în locul cântării Heruvicului se pune Cântarea: Să tacă tot trupul... ÅŸi apoi după rânduială se face Dumnezeiasca  Liturghie a Marelui Vasile. ÃŽn locul Axionului se cântă Irmosul: Nu te tângui pentru Mine maică..., iar unde este Hramul Bunei Vestiri a Născătoarei de Dumnezeu cântăm Irmosul ei: Ca de un sicriu însufleÅ£it... Priceasna zilei ÅŸi apoi a Praznicului.

Se cuvine să ştim: că de se va întâmpla Bunavestire în Sfânta şi Marea Duminică a Paştelui care este Învierea Domnului, atunci se pune Slujba în felul următor:

ÃŽn Sfânta ÅŸi Marea Sâmbătă seara, după obiÅŸnuitul Psalm de seară, la: Doamne strigat-am... punem zece Stihiri ÅŸi cântăm trei Stihiri ale ÃŽnvierii, trei Samoglasnice ale Sâmbetei celei Mari ÅŸi patru ale Praznicului, Slavă... glas 6: Ziua de astăzi cu taină..., Åži acum... a Praznicului acelaÅŸi glas: Trimis ai fost din cer...  Vohodul cu Evanghelia, Lumină lină..., iar Prochimen nu mai punem, ci îndată diaconul sau preotul spune ÃŽnÅ£elepciune! , după care urmează Citirile, prima Citire a zilei: La început a făcut Dumnezeu cerul ÅŸi pământul..., apoi cinci Citiri ale Praznicului Bunei Vestiri ÅŸi pe urmă celelalte Citiri ale zilei, după rânduiala lor. Urmează pe rând Dumnezeiasca  Liturghie a Marelui Vasile. Iar după sfârÅŸitul Liturghiei  se merge la masă ÅŸi apoi se face Citire din Faptele SfinÅ£ilor Apostoli după rânduiala lor, precum  s-a arătat în Sâmbăta cea Mare, din perioada Triodului, ÅŸi sfârÅŸindu-se Citirea preotul Binecuvântează, iar noi zicem Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... spunem Doamne miluieÅŸte... (de 12 ori), Slavă... Åži acum... Apoi VeniÅ£i să ne închinăm... (de trei ori) ÅŸi Psalmul 50. Punem apoi Canonul Praznicului cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi Canonul Sâmbetei celei Mari cu Irmosul, pe opt. Catavasii punem Irmoasele Sâmbetei celei Mari cântându-se împreună în amândouă stranele. După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului, apoi Sedealna zilei, Slavă... Åži acum... a Praznicului ÅŸi Citirea Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul zilei ÅŸi Citirea zilei. După Cântarea a noua punem Sfinte Dumnezeule... iar după Tatăl nostru... punem Troparul zilei: Când Te-ai pogorât la moarte..., Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ectenia ÅŸi Otpustul.

Iar dacă este vremea prea de dimineaţă se adaugă Citirea, apoi cel mai mare împărÅ£eÅŸte lumânări fraÅ£ilor, iar paracliserul luând Binecuvântare de la cel mai mare ÅŸi mergând toacă ÅŸi trage toate clopotele. Iar noi după Citire ieÅŸim în pridvor mergând cel mai mare înainte cu făclii ÅŸi încuindu-se uÅŸile bisericii, apoi cel mai mare cădeÅŸte după rânduială pe toÅ£i fraÅ£ii ÅŸi stând înaintea UÅŸilor închise, cădeÅŸte în chipul Crucii (de trei ori) ÅŸi zice: Slavă Sfintei ÅŸi celei de-o fiinţă..., iar noi răspundem: Amin!  ÅŸi îndată începe cel mai mare Troparul glasului 5: Hristos a înviat din morÅ£i... (de trei ori), după care cântă ÅŸi fraÅ£ii (de trei ori). Iar cel mai mare zice Stihul: Să învie Dumnezeu..., ÅŸi fraÅ£ii cântă: Hristos a înviat din morÅ£i... (o dată). Apoi cel mai mare zice Stihul al doilea: Precum se stinge focul... ÅŸi fraÅ£ii spun: Hristos a înviat din morÅ£i... (o dată), iar cel mai mare zice Stihul al treilea: AÅŸa să piară păcătoÅŸii..., iar fraÅ£ii cântă: Hristos a înviat din morÅ£i... (o dată) iar cel mai mare spune Stihul al patrulea: Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm..., ÅŸi fraÅ£ii răspund: Hristos a înviat din morÅ£i... (o dată) ÅŸi îndată cel mai mare zice cu mare glas înalt: Hristos a înviat din morÅ£i... cântând tot Troparul. Åži deschidem UÅŸile ÅŸi intrăm înăuntrul bisericii mergând înainte cel mai mare ÅŸi fraÅ£ii. Iar cel mai mare cântă împreună cu fraÅ£ii: Åži celor din mormânturi viaţă dăruindu-le... ÅŸi apoi pe rând intră cel mai mare în Altar iar noi zicem: Slavă... ÅŸi cântăm Troparul Praznicului glas 4: Astăzi este începătura mântuirii noastre..., Åži acum... tot acelaÅŸi Tropar. Urmează Ectenia cea mare: Cu pace Domnului să ne rugăm..., iar după Ecfonis începe cel mai mare Irmosul: Ziua ÃŽnvierii... ÅŸi cântăm Canonul PaÅŸtelui cu Irmosul, pe opt, Irmoasele punându-se de câte două ori ÅŸi apoi Canonul Buneivestiri cu Irmosul, pe opt, Irmoasele punându-se tot de câte două ori. Apoi pe rând se pun Irmoasele celor două Canoane, fiecare strană cântând Irmosul său. Iar Catavasia: Ziua ÃŽnvierii... se cântă în amândouă stranele ÅŸi apoi Troparul: Hristos a înviat din morÅ£i... (de trei ori). După fiecare cântare punem Ectenia cea mică ÅŸi Ecfonisurile, după rânduiala lor. După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul PaÅŸtelui, apoi Ipacoiul ÅŸi citim Cuvântul Sfântului Grigore Cuvântătorul de Dumnezeu, al cărui început este: De straja mea voi sta... După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului Buneivestiri ÅŸi citim Canonul Cuvântătorului de Dumnezeu, al cărui început este: Ziua ÃŽnvierii este..., apoi Prochimenul glas 4: BinevestiÅ£i din zi în zi..., cu Stihul: CântaÅ£i Domnului cântare nouă... Apoi Toată suflarea..., Evanghelia Praznicului de la Luca: ÃŽn zilele acelea sculându-se Maria..., ÃŽnvierea lui Hristos văzând... (de trei ori) ÅŸi Stihira    glas 6: ÃŽnviind Hristos din mormânt...(de trei ori). După aceea punem Cântarea a ÅŸaptea ÅŸi a opta după rânduiala lor. La Cântarea a noua cântăm Pripealele PaÅŸtelui ÅŸi ale Praznicului după rânduiala lor. Apoi Luminânda PaÅŸtelui (o dată) ÅŸi Luminânda Praznicului (de două ori). La Laude punem Stihirile ÃŽnvierii pe patru ÅŸi ale Buneivestiri pe patru, cu Stihurile lor. Apoi amândouă stranele zic împreună Pripeala: Să învieze Dumnezeu... ÅŸi cântă Stihirile PaÅŸtelui glas 5, cu celelalte Stihuri ale lor, apoi Slavă... a Buneivestiri glas 8: Să se veselească cerurile..., Åži acum... a PaÅŸtelui: Ziua ÃŽnvierii ÅŸi să ne luminăm cu prăznuirea... Apoi Troparul PaÅŸtelui (de trei ori), Slavă... Åži acum... al Praznicului ÅŸi sărutarea după obicei. Åži apoi se spune ÃŽnvăţătura Sfântului Ioan Gură de Aur, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Acum nu se mai face ieÅŸire cu Litia în afara mănăstirii. Iar Ceasurile se cântă după Tipicul PaÅŸtelui.

La Liturghie punem Antifoanele PaÅŸtelui ÅŸi după Vohod zicem: ÃŽn biserici binecuvântaÅ£i pe Dumnezeu, pe Domnul de la izvoarele lui Israel..., apoi Hristos a înviat din morÅ£i... (de trei ori), Slavă... Troparul Praznicului: Astăzi este începătura mântuirii noastre..., Åži acum... Condacul PaÅŸtelui: De Te-ai ÅŸi pogorât în mormânt... Apoi în locul cântării: Sfinte Dumnezeule... cântăm: Câţi în Hristos v-aÅ£i botezat... Punem Prochimenul, Apostolul, Aliluia ÅŸi Evanghelia mai întâi ale PaÅŸtelui ÅŸi după aceea ale Praznicului. Iar când se apropie vremea din Liturghie, să se citească Sfânta Evanghelie, atunci citeÅŸte preotul cu diaconul Evanghelia PaÅŸtelui după cum se arată La Liturghie în Sfânta ÅŸi Marea Duminică a PaÅŸtelui, în Tipicul Triodului. Apoi un singur diacon citeÅŸte Evanghelia Buneivestiri după obicei, aÅŸa cum se face totdeauna. La soroacele acestei Evangheliei nu se loveÅŸte în clopoÅ£el. Urmează apoi pe rând Dumnezeiasca  Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în loc de Axion punem Irmosul PaÅŸtelui. Priceasna o punem tot a PaÅŸtelui ÅŸi apoi a Praznicului.

Iarăşi, dacă se va întâmpla Praznicul Bunei Vestiri în Lunea, Marţea sau Miercurea Săptămânii Luminate, atunci:

În Sfânta şi Marea Duminică a Paştelui, la Vecernia cea mică, după ce se zice de către preot: Hristos a înviat ! (de trei ori) şi obişnuitele Stihuri, Slavă... Şi acum... apoi Hristos a înviat din morţi..., la: Doamne strigat-am... punem Stihirile Învierii pe patru, Slavă... Şi acum... a Praznicului glas 2: Taina cea din veac se descoperă astăzi..., apoi Lumină lină, fără Vohod, apoi Prochimenul cel mare: Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru! Tu eşti Dumnezeu care faci minuni..., cu Stihul lui punându-se o dată, apoi Rugăciunea: Învredniceşte-ne Doamne... La Stihoavnă punem Stihirile Învierii (o dată), apoi trei Stihiri Samoglasnice ale Praznicului glas 4, ale Stihoavnei Vecerniei celei mari, cu Stihurile lor, Slavă... glas 2: Binevesteşte Gavriil.. Şi acum...: Ziua Învierii... Apoi Hristos a înviat din morţi... (de trei ori), Slavă... Şi acum... Troparul Praznicului: Astăzi este începătura mântuirii noastre..., Ectenia cea mică şi Otpustul.

La Vecernia cea mare după  ce preotul cădeÅŸte ÅŸi zice: Slavă Sfintei ÅŸi celei deofiinţă..., cântăm Hristos a înviat din morÅ£i... (de trei ori) ÅŸi stranele de asemenea cântă Troparul, cu Stihurile lui, apoi Slavă... Åži acum... Hristos a înviat din morÅ£i... iarăşi (de trei ori), apoi Ectenia cea mare. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii, una a lui Anatolie ÅŸi ÅŸase ale Praznicului, Slavă... Åži acum... a Praznicului...: Trimis ai fost din cer...  Vohodul, Lumină lină..., Prochimenul cel mare glas 7: Cine este Dumnezeu mare..., cu Stihurile lui ÅŸi cinci Citiri ale Praznicului. Iar dacă este Duminică seara, după Citire preotul îndată zice: Åži pentru ca să ne învrednicim noi... ÅŸi se citeÅŸte Evanghelia de la Ioan: Fiind seară în ziua aceea..., cu sfârÅŸitul: Nu voi crede, apoi Ectenia. La Litie punem Stihirile Samoglasnice ale Praznicului, Slavă... Åži acum...: BinevesteÅŸte Gavriil... La Stihoavnă punem Stihira ÃŽnvierii (o dată), apoi Stihul: Să învieze Dumnezeu... ÅŸi cântăm Stihirile PaÅŸtelui, cu Stihurile lor, Slavă... a Praznicului: Astăzi sunt bucuriile a toată lumea..., Åži acum... a PaÅŸtelui: Ziua ÃŽnvierii... Iar la sfârÅŸit cântăm Hristos a înviat din morÅ£i... (de trei ori), apoi Troparul Praznicului (de trei ori). Urmează Binecuvântarea pâinilor, după care se face împărÅ£irea lor, ÅŸi Citirea Praznicului.

La Utrenie după ce va Binecuvânta preotul ÅŸi va zice Hristos a înviat... (de trei ori) ÅŸi după ce se va cânta Troparul ÃŽnvierii, cu Stihurile lui din Octoih zicem: Slavă... Troparul Praznicului, Åži acum... tot acesta. Apoi Ectenia cea mare ÅŸi Polieleul, Psalmii cei aleÅŸi, cu Stihirile Mărimurilor Praznicului. Apoi toate Sedelnele Praznicului ÅŸi Citirea Praznicului, Antifonul întâi  glas 4, Prochimenul glas 4: BinevestiÅ£i din zi în zi... Apoi: Toată suflarea... ÅŸi Evanghelia Praznicului, ÃŽnvierea lui Hristos văzând... (de trei ori), iar Psalmul 50 nu-l mai zicem, ci îndată zicem: Slavă...: Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu..., Åži acum... tot aceasta. După aceea zicem Stihul glas 6: BinevestiÅ£i din zi în zi... ÅŸi cântăm Stihira Samoglasnică a Praznicului glas 6: Trimis a fost din cer... apoi Rugăciunea: MântuieÅŸte Dumnezeule poporul Tău... ÅŸi Doamne miluieÅŸte... (de 12 ori) ÅŸi după glas Ecfonis punem Canonul PaÅŸtelui cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi al Praznicului cu Irmosul, pe opt, Irmoasele PaÅŸtelui ÅŸi ale Praznicului punându-se de câte două ori. Apoi Catavasii se pun Irmoasele Bunei Vestiri în amândouă stranele împreună. După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul PaÅŸtelui, apoi Sedealna Praznicului (de două ori). După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului, ÅŸi Citirea zilei. Apoi Stihira glas 6: ÃŽnviind Hristos... (de trei ori). La Cântarea a noua punem Pripealele PaÅŸtelui ÅŸi ale Praznicului, apoi după Cântarea a noua punem Luminânda PaÅŸtelui (o dată) ÅŸi Luminânda Praznicului (de două ori). La Laude punem Stihirile ÃŽnvierii glas 3 ÅŸi trei Podobnice ale Praznicului, apoi punem Stihurile: Să învieze Dumnezeu..., ÅŸi cântăm Stihirile PaÅŸtelui, cu Stihurile lor, Slavă... a Praznicului glas 8: Să se veselească cerurile..., Åži acum... a PaÅŸtelui: Ziua ÃŽnvierii... Punem apoi Troparul Hristos a înviat din morÅ£i... (de trei ori), Slavă... Åži acum... Troparul Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul. După aceea se miruiesc fraÅ£ii cu untdelemn din candela Praznicului ÅŸi se face Litie afară din mănăstire. Iar Ceasurile le cântăm după rânduiala PaÅŸtelui.

La Liturghie punem Antifoanele PaÅŸtelui. După Vohod zicem Stihul: ÃŽn biserici binecuvântaÅ£i pe Domnul de la izvoarele lui Israel..., apoi Hristos a înviat din morÅ£i... (de trei ori) ÅŸi Troparul Praznicului, Slavă... Condacul PaÅŸtelui, Åži acum... al Praznicului. ÃŽn locul cântării Sfinte Dumnezeule... se cântă: Câţi în Hristos v-aÅ£i botezat...  Prochimenul, Apostolul, Aliluia ÅŸi Evanghelia se pun mai întâi ale Buneivestiri, apoi ale zilei ÅŸi după aceea se pune pe rând dumnezeiasca  Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Iar Priceasna se pune a zilei ÅŸi după aceea a Praznicului.

Trebuie să se ÅŸtie: că nu învătăturii noastre am urmat, despre cele ce se cuvin să se cânte la Slujba Praznicului Bunei Vestiri, când va cădea în zilele Sfântului ÅŸi Marelui Post, în Săptămâna cea Mare ÅŸi la Sfintele PaÅŸti, ÅŸi că acestea nu s-au alcătuit de noi. Dar noi cu toată amănunÅ£imea am urmat Tipicului Bisericii celei Mari ÅŸi Sinaxarelor celor mai bune ale veÅŸnicei pomenite Mănăstiri a Sfântului Teodor Studitul ÅŸi ale altora pe care le-am citit, ÅŸi chiar Tipicele Ierusalimului  cercetându-le cu de-amănuntul am alcătuit acestea. Astfel că nimeni să nu se minuneze văzând schimbarea Stihirilor, a Canoanelor ÅŸi a Citirilor în ce chip s-a rânduit ÅŸi s-a hotărât. Åži ziua să o vadă (cerceteze), atunci când este Ajunul Buneivestiri, sau chiar ÅŸi ziua Praznicului să vadă în ce fel este ÅŸi astfel va afla că atunci când se întâmplă Ajunul în Post pentru cinstea Marelui Post cântăm mai întâi Stihirile zilei, ca ÅŸi cum am făcut sfârÅŸit Postului, apoi cântăm Stihirile Buneivestiri ÅŸi Liturghia Darurilor mai înainte sfinÅ£ite. Iar de la dânsa, luându-o ca pe un început, toate cele ale Praznicului Bunei Vestiri se pun  primele.

Se cuvine să ştim: că de se va întâmpla Praznicul acesta în Sâmbăta Dreptului Lazăr sau în Duminica Floriilor am aşezat Slujba Bunei Vestiri mai înainte, fiindcă mai înainte de Patimile Domnului Hristos a fost Praznicul acesta, pentru că în zilele acestea este Post.

Iarăşi am socotit că de se va întâmpla Bunavestire în fiecare din zilele Săptămânii celei mari, atunci:

La Vecernie se cântă mai întâi Stihirile zilei şi pe urmă ale Buneivestiri, pentru Postul şi importanţa lui, după cum am zis mai înainte şi pentru Slava... zilei celei de Post.

De asemeni am aÅŸezat să se facă în Sfânta ÅŸi Marea Vineri Proscomidia, când  s-ar întâmpla într-însa Sărbătoarea Buneivestiri, chiar dacă Pravilele vorbesc ( învaţă) în alt fel, despre această zi. ÃŽnsă am aflat în Bisericile SoborniceÅŸti cele mari ÅŸi în Bisericile Născătoarei de Dumnezeu cum se face Slujba unită cu Sfânta Liturghie, în mod desăvârÅŸit. Pentru aceasta în Sfânta ÅŸi Marea Vineri am aÅŸezat să se facă Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.

Arătare despre cum se face Odovania Buneivestiri a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu.

Se cuvine să ştim că de se va întâmpla Bunavestire în Vinerea Săptămânii a treia sau a patra din Post, atunci: cântăm toată Slujba Praznicului, unită cu Slujba Triodului, după Tipic, după cum s-a arătat mai înainte.

La Utrenie în Sâmbăta a treia cântăm Odovania Praznicului, la: Doamne       strigat-am... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă.... al Arhanghelului, Åži acum... al Praznicului. După Catisme punem Sedelnele Praznicului, Citirea Praznicului ÅŸi Psalmul 50. Se pune Canonul Praznicului cu Irmosul, pe opt ÅŸi al Arhanghelului cu Irmosul, pe ÅŸase. Catavasia Praznicului. Iar Patrucântarea nu o cântăm aici, ci o cântăm mai înainte la Pavecerniţă. După Cântarea a treia, punem Condacul Arhanghelului ÅŸi Sedealna lui (de două ori), Slavă... Åži acum" a Praznicului ÅŸi Citirea Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului. La Cântarea a noua nu cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită... ci cântăm Pripealele Praznicului, apoi Icosul. Iar la fiecare Tropar al Praznicului cântăm aceeaÅŸi Pripeală, ÅŸi după aceea Irmosul. Apoi Luminânda Praznicului, Slavă.... a Arhanghelului, Åži acum... a Praznicului. La Laude punem Stihirile pe ÅŸase, trei ale Praznicului ÅŸi trei ale Arhanghelului, Slavă... Åži acum... a Praznicului. Punem Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Arhanghelului, Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Urmează Ceasul 1, la care zicem Troparul Praznicului, Slavă.... al Arhanghelului, Åži acum... al Născătoarei. După Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Praznicului, (aÅŸa vom face ÅŸi la celelalte Ceasuri), apoi punem Otpustul cel final. La Liturghie punem Fericirile Praznicului de la Cântarea a treia ÅŸi a ÅŸasea, pe opt. După Vohodul punem Troparul Praznicului ÅŸi al Arhanghelului, Slavă.... Condacul Arhanghelului, Åži acum... al Praznicului. Prochimenul Praznicului, Apostolul, Aliluia ÅŸi Evanghelia zilei ÅŸi apoi ale Praznicului. ÃŽn locul Axionului cântăm Irmosul Praznicului, iar Priceasna o punem a Praznicului.

De se va întâmpla Odovania Praznicului Buneivestiri în Duminica a treia din Post, atunci:

Sâmbătă seara la Vecernia cea mică se săvârşeşte Vecernia Triodului cea obişnuită. La Vecernia cea mare, după Psalmul cel de seară, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Învierii, patru ale Crucii şi trei ale Praznicului, Slavă.... a Crucii, Şi acum... a Praznicului sau a Născătoarei glasului. Urmează Vohodul, Prochimenul zilei şi Ecteniile. La Litie punem Stihirile Praznicului glas 1, Slavă.... a Crucii, Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Învierii, Slavă.... a Crucii, Şi acum... a Praznicului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului, (de două ori) şi al Crucii (o dată), apoi Binecuvântarea pâinilor, după care urmează Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Slavă... Şi acum..., Psalmul 33 şi Citire.

La Utrenie după cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Învierii (de două ori), Slavă.... al Crucii, Şi acum... al Praznicului. După Catisme punem Sedelnele Învierii, cu Stihira Născătoarei lor şi Citirea din Tâlcuirea Evangheliei. După: Fericiţi cei fără de prihană... punem Ipacoiul glasului şi Citirea din Tâlcuirea Evangheliei. Antifoanele şi Prochimenul glasului, Toată suflarea", Evanghelia Învierii, Învierea lui Hristos văzând", Psalmul 50 şi Stihirile glas 8: Uşile pocăinţei"şi celelalte. Se pune Canonul Învierii cu Irmosul, pe patru, apoi al Praznicului pe patru şi al Crucii pe şase. Catavasiile Crucii le cântă împreună amândouă stranele. După Cântarea a treia, punem Condacul şi Icosul Praznicului, apoi Sedealna Crucii, Slavă... Şi acum... a Praznicului. După Cântarea a şasea, punem Condacul şi Icosul Crucii, apoi Citirea. La Cântarea a noua cântăm Ceea ce eşti mai cinstită..., apoi Luminânda Învierii, Slavă.... a Crucii, Şi acum... a Praznicului. La Laude punem trei Stihiri ale Învierii, două ale Crucii şi trei ale Praznicului, cu Stihurile lor, după care punem Stihul: Scoală-Te Doamne Dumnezeul meu.. şi cântăm Stihira Samoglasnică a Triodului, Slavă.... aceeaşi Stihiră, Şi acum" Preabinecuvântată eşti.. şi Doxologia cea mare. După Sfinte Dumnezeule... facem Vohodul cu Sfânta Cruce şi Troparul Crucii: Mântuieşte Doamne poporul tău "(de trei ori) făcându-se închinarea şi sărutarea Crucii, după obicei. Urmează Ecteniile şi Învăţătura Sfântului Teodor Studitul, apoi Otpustul şi ieşirea în pridvor, Slavă... Şi acum... Stihira Evangheliei. Urmează Ceasul 1, care se face în pridvor. La Ceasuri Troparul Învierii, Slavă.... a Crucii, Şi acum... a Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru... punem Condacul Crucii. La Ceasul 3 punem Troparul Învierii, Slavă.... al Praznicului, Şi acum" a Născătoarei Ceasului. După Tatăl nostru... punem Condacul Praznicului şi al Crucii, pe care le zicem schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile glasului, pe patru, apoi ale Crucii, de la Cântarea a treia, pe patru ÅŸi ale Praznicului, de la Cântarea a ÅŸasea, pe patru. După Vohod punem Troparul ÃŽnvierii, al Crucii ÅŸi al Praznicului, Slavă.... Condacul Crucii, Åži acum... al Praznicului. Prochimenul, Apostolul, Aliluia,  Evanghelia ÅŸi Priceasna le punem mai întâi ale Crucii ÅŸi după aceea ale Praznicului Născătoarei de Dumnezeu. ÃŽn loc de Axion punem: De Tine se bucură... Iar Slujba Arhanghelului Gavriil o cântăm Luni, a doua zi.

Dacă se va întâmpla Odovania Praznicului Buneivestiri şi Soborul Arhanghelului Gavriil în Duminica a treia a Sfântului Post şi dacă este Hramul Arhanghelului în acea Biserică, atunci:

Seara la Vecernie după Psalmul de seară cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., toată Catisma. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Învierii, apoi trei Podobnice ale Crucii, două Podobnice ale Praznicului şi două Podobnice ale Arhanghelului, amândouă pe patru, Slavă.... a Crucii, Şi acum... a Praznicului sau a Născătoarei glasului de rând. Apoi Vohodul şi Prochimenul zilei. La Litie se pun Stihirile Praznicului, Slavă.... a Praznicului, Şi acum... a Crucii. La Stihoavnă punem Stihirile Învierii, Slavă.... a Crucii, Şi acum... a Praznicului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului (de două ori) şi Troparul Crucii (o dată). Urmează Binecuvântarea pâinilor, după care punem Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Slavă... Şi acum... Psalmul 33 şi Citirea din Tâlcuirea Faptelor Apostolilor.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnvierii (o dată) ÅŸi Troparul Crucii (o dată), Slavă.... al Arhanghelului, Åži acum... al Praznicului. După Catisme punem Sedelnele ÃŽnvierii, cu Stihira Născătoarei lor ÅŸi Citire din Tâlcuirea Evangheliei. După: FericiÅ£i cei fără de prihană... punem Ipacoiul glasului ÅŸi Citire. Punem Antifoanele ÅŸi Prochimenul glasului, Toată suflarea", Evanghelia ÃŽnvierii, apoi: ÃŽnvierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50, ÅŸi Stihirile, cu Slavă.... glas 8: UÅŸile pocăinÅ£ei" ÅŸi celelalte. Se pune Canonul ÃŽnvierii, cu Irmosul, pe patru ÅŸi al Praznicului  Irmosul pe trei, apoi Canonul Arhanghelului cu Irmosul, pe trei ÅŸi al Crucii cu Irmosul, pe patru. Punem Catavasiile Crucii. După Cântarea punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului ÅŸi al Arhanghelului, apoi Sedealna Crucii, Slavă.... a Arhanghelului, Åži acum... a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul ÅŸi Icosul Crucii. La Cântarea a noua cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., apoi după Cântarea punem Luminânda ÃŽnvierii, Slavă.... a Crucii, Åži acum... a Praznicului. La Laude punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii, apoi două ale Crucii ÅŸi trei ale Arhanghelului cu cea de la Slavă", cu Stihurile lor. Apoi Stihul: Scoală-Te Doamne, Dumnezeul meu.. ÅŸi cântăm Stihira Samoglasnică a Triodului, Slavă.... aceeaÅŸi Stihiră, Åži acum... Prea binecuvântată eÅŸti... Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Vohodul ÅŸi apoi închinăciune ÅŸi sărutarea Crucii, după obicei, după care urmează Ecteniile ÅŸi Otpustul, Slavă... Åži acum... Stihira Evangheliei ÅŸi ÃŽnvăţătura Sfântului Teodor Studitul făcându-se Ceasul 1 în pridvor, la care punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă.... al Cruciii, Åži acum... al Născătoarei Ceasului. După Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Crucii. La Ceasul 3 punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă.... al Praznicului, Åži acum... al Născătoarei Ceasului. După Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Praznicului. AÅŸa punem Condacele, al Praznicului, al crucii ÅŸi al Arhanghelului, pe care le zicem schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile glasului, pe patru, apoi ale Crucii de la Cântarea a treia, pe patru ÅŸi ale Arhanghelului de la Cântarea a ÅŸasea, pe patru. După Vohod punem Troparul ÃŽnvierii, apoi al Crucii, al Praznicului ÅŸi al Arhanghelului. Urmează Condacul Crucii, Slavă.... al Arhanghelului, Åži acum... al Praznicului. Se pune Prochimenul Crucii ÅŸi al Arhanghelului. Urmează Apostolul,  Aliluia ÅŸi Evanghelia le punem mai întâi ale Crucii ÅŸi apoi ale Arhanghelului. ÃŽn loc de Axion cântăm: de tine se bucură" Priceasna o punem a Crucii ÅŸi apoi a Arhanghelului.

Dacă se va întâmpla Odovania Buneivestiri în Duminica a patra sau a cincea din Post, atunci:

Sâmbătă seara, la Vecernia cea mică punem Stihirile din Octoih.

La Vecernia cea mare după Psalmul cel obişnuit de seară, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Învierii, una a lui Anatolie, apoi trei ale Praznicului şi trei ale Arhanghelului, Slavă.... a Praznicului, Şi acum... a Născătoarei glasului. Urmează Vohodul şi Prochimenul zilei. La Litie punem trei Stihiri Samoglasnice ale Praznicului, glas 4, de la Stihoavna Vecerniei celei mari, Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Învierii după Alfavita, Slavă... Şi acum... a Praznicului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară", (de trei ori). Urmează Binecuvântarea pâinilor, apoi Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Slavă... Şi acum..., Psalmul 33 şi Citirea.

La Utrenie după cei şase Psalmi, La: Dumnezeu este Domnul" punem Troparul Învierii (de două ori), Slavă.... al Arhanghelului, Şi acum... al Praznicului. După Catisme punem Sedelnele Învierii, cu Stihira Născătoarei lor şi Citirea din Tâlcuirea Evangheliei şi cealaltă Slujbă a Învierii. Punem Canonul Învierii cu Irmosul, pe patru, apoi Canonul Triodului pe patru şi al Praznicului împreună cu al Arhanghelului, pe şase. Se pune Catavasia Praznicului. După Cântarea a treia, punem Condacul Arhanghelului şi Sedealna lui, Slavă... Şi acum... a Praznicului. După Cântarea a şasea, punem Condacul şi Icosul Praznicului. După Cântarea a noua cântăm Ceea ce eşti mai cinstită..., apoi punem Luminânda Învierii, Slavă.... a Arhanghelului, Şi acum... a Praznicului. La Laude punem patru Stihiri ale Învierii şi patru ale Praznicului, cu cea de la Slavă", cu Stihurile lor. Apoi Stihul: Scoală-te Doamne, Dumnezeul meu.. şi cântăm Samoglasnica Triodului, Slavă... tot aceasta, Şi acum... Prea binecuvântată eşti Născătoare de Dumnezeu fecioară", apoi Doxologia cea mare. După Sfinte Dumnezeule... punem numai Troparul Învierii, Ecteniile şi Otpustul.

Urmează Ceasul 1 şi Otpustul cel desăvârşit, la care se face obişnuita ieşire în pridvor, la care cântăm, Slavă... Şi acum... Stihira Învierii şi apoi citim Învăţătura Sfântului Teodor Studitul. La Ceasuri se pune Troparul Învierii, Slavă.... al Praznicului, Şi acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru... punem Condacul Praznicului.

La Liturghie punem Fericirile glasului pe şase şi ale Praznicului, de la Cântarea a noua, pe patru. După Vohod punem Troparul Învierii, al Praznicului şi al Arhanghelului, apoi punem Condacul Învierii, Slavă.... al Arhanghelului, Şi acum... al Praznicului. Prochimenul, Apostolul, Aliluia, Evanghelia şi Priceasna zilei, apoi ale Praznicului. În locul Axionului cântăm: De tine se bucură"

Dacă se va întâmpla Odovania Buneivestiri a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu în a patra, a cincea sau a şasea Sâmbătă din Post, atunci:

Duminică seara după Psalmul cel de seară obişnuit, la: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Triodului, apoi patru ale Praznicului şi trei ale Arhanghelului, Slavă... Şi acum... a Praznicului. Urmează Vohodul şi Prochimenul cel mare, apoi Ectenia: Să plinim rugăciunea noastră cea de seară" La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Samoglasnica zilei (de două ori) şi Mucenicina, Slavă... Şi acum... a Praznicului. După Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi celelalte punem Troparele, după rânduiala Postului, făcându-se trei metanii mari şi Otpustul.

La Vecernia cea mică nu se fac metanii. La Slavă întru cei de sus" se fac trei închinăciuni, la care citim Canonul cel de rând al Mineiului. Luni la Utrenie cântăm toată Slujba, după cum este scrisă ea în ziua cea de rând în ziua a douăzeci şi şasea a Lunii Martie.

De se va întâmpla Odovania Buneivestiri în Miercurea din Săptămâna a patra din Post, care este a Închinării Crucii, atunci:

Marţi seara după Psalmul cel de seară, nu mai citim Catisma cea de rând, iar la: Doamne strigat-am... punem Stihirile Triodului, pe zece. Punem Samoglasnica zilei (de două ori) şi Mucenicina, apoi trei Podobnice din Triodului şi patru Stihiri ale Praznicului, Slavă.... a Crucii, Şi acum... a Praznicului. După Vohod punem Prochimenul, Citirile zilei şi două Citiri ale Praznicului, iar după aceea se pune pe rând Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, iar Slujba Arhanghelului o cântăm în altă zi sau la Pavecerniţă. Iar Pavecerniţa şi Utrenia o cântăm după cum s-a scris mai nainte. La Utrenie punem Canonul Praznicului cu Irmosul, pe şase şi al Crucii cu Irmosul, pe patru. Iar unde avem Tricântarea cântăm Canonul Praznicului , cu Irmosul pe patru, apoi al Crucii cu Irmosul, pe doi şi Canonul Tricântării îl cântăm după rânduiala lui, cu Irmosul pe opt, după care punem Irmosul Tricântării. După Cântarea a treia, punem Condacul, Icosul şi Praznicului, Sedealna Triodului, Slavă... Şi acum... a Praznicului. După Cântarea a şasea, punem Condacul şi Icosul Crucii. La Cântarea a noua cântăm: Ceea ce eşti mai cinstită... iar după Cântarea a noua punem Luminânda Treimică a glasului. La Laude punem Stihirile Crucii, pe patru, cele scrise Marţi la: Doamne strigat-am..., Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Slavă.... Samoglasnica Triodului, Şi acum" tot aceasta. La Ceasul 1 se face închinarea şi sărutarea Crucii. Ceasurile se fac cu metanii, după rânduiala Postului.

Dacă se va întâmpla Odovania Buneivestiri în Joia din Săptămâna a cincea a Postului, atunci:

Miercuri seara ÅŸi Joi la Utrenie cântăm toată Slujba Praznicului împreună cu a  Triodului, după cum s-a arătat în ziua de Post. Iar Odovania Buneivestiri o cântăm Joi la Utrenie împreună cu Tricântarea Apostolilor, pentru că Canonul cel mare s-a mutat ÅŸi s-a cântat mai înainte în MarÅ£ea aceleiaÅŸi săptămâni.

Dacă se va întâmpla Odovania Praznicului Buneivestiri în Sâmbăta Acatistului, atunci:

Vineri seara după Psalmul cel de seară obişnuit nu punem Catisma. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe zece, punând Samoglasnica zilei din Triod (de două ori) şi a Praznicului Născătoarei de Dumnezeu, pe opt, Slavă.... a Triodului: Taina cea din veac se descoperă astăzi", Şi acum... a Praznicului: Trimis a fost din cer" se face Vohodul, apoi Citirile zilei şi două Citiri ale Praznicului. Urmează Ectenia cea mică şi Ecfonisul, de la Sfinte Dumnezeule...: Tu eşti Dumnezeul nostru" Apoi cântăm Sfinte Dumnezeule..., Prochimenul, Apostolul, Aliluia, Evanghelia şi Priceasna Praznicului şi celelalte, după care urmează Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Acatistului (de două ori), după prima Catismă punem trei Condace ÅŸi trei Icoase, apoi Condacul cel dintâi ÅŸi Citirea a Acatistului. După a doua Catismă punem trei Condace, trei Icoase ÅŸi Condacul dintâi, apoi Citire, după care punem Psalmul 50. Se pune Canonul Praznicului cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi al Acatistului cu Irmosul, pe opt. Catavasia: Deschide-voi gura mea..., care se cântă în amândouă stranele împreună, iar Patrucântarea nu o cântăm aici, ci o punem mai înainte la Pavecerniţă. După Cântarea a treia, punem trei Condace ÅŸi trei Icoase, apoi Condacul întâi ÅŸi Sedealna Praznicului, Slavă... Åži acum... tot aceasta ÅŸi  Citirea Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea, punem iarăşi trei Condace ÅŸi trei Icoase, apoi: O, Preacântată Maică (de trei ori), apoi Icosul ÅŸi Condacul cel dintâi, ÅŸi Citirea. La Cântarea a noua, nu cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., ci punem Pripealele Praznicului, apoi Irmosul: Ca de un sicriu însufleÅ£it... Punem Luminânda Praznicului (de două ori), la Laude punem Stihirile Praznicului (de două ori), pe patru, Slavă... Åži acum... a Praznicului. Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Se pune Ceasul 1, la care punem Troparul Praznicului, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Praznicului, apoi celelalte ÅŸi Otpustul cel desăvârÅŸit.

La Liturghie punem Fericirile Acatistului, de la Cântarea a treia ÅŸi a ÅŸasea pe opt. Se pune Prochimenul glas 3: MăreÅŸte suflete al meu pe Domnul..., Apostolul zilei, apoi  Apostolul Născătoarei de Dumnezeu, Aliluia al Născătoarei de Dumnezeu, apoi Evanghelia zilei ÅŸi a Născătoarei de Dumnezeu. Iar în locul Axionului punem Irmosul Cântării a noua: Ca de un sicriu însufleÅ£it a lui Dumnezeu" Priceasna: Paharul mântuirii"

Dacă se va întâmpla Odovania Praznicului Buneivestiri a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu în Sâmbăta lui Lazăr sau în Duminica Floriilor, în vreuna din zilele Săptămânii Patimilor sau într-una din zilele Săptămânii Luminate, atunci:

Odovania Buneivestiri nu se mai pune şi se cântă Stihirile şi Canonul acelui Praznic şi al Arhanghelului, la Pavecerniţă, în zilele cele de rând, ale Săptămânii a şasea.

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI ŞAPTEA POMENIREA PREACUVIOASEI MAICII NOASTRE MATROANA TESALONICEII

Aliluia

La Vecernie punem Stihirile glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei glasului şi aceeaşi Podobie. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Şi acum... a Născătoarei. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem cele după rânduiala Postului şi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi,  punem Aliluia ÅŸi Troparele glasului, apoi ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Triodului. Se pune Psalmul 50 ÅŸi Canonul Cuvioasei glas 4. După Cântarea a treia punem Sedealna Cuvioasei glas 5, Podobia: Cuvântul cel împreună cel fără de început", Slavă.... altă Sedealnă glas 4, Podobia: Degrab ne-ntâmpină", Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul Sfintei glas 8: ÃŽn Biserica ta cea preacinstită" După Cântarea a noua punem Luminânda glasului ÅŸi Stihoavna Triodului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem toate cele după rânduiala Postului ÅŸi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI OPTA POMENIREA PREASFÂNTULUI PĂRINTELUI NOSTRU ILARION CEL NOU ŞI A PREACUVIOSULUI ŞTEFAN FĂCĂTORUL DE MINUNI

Aliluia

La Vecernie punem Stihirile Sfântului Ilarion glas 4, Podobia: Dat-ai semn.. şi ale Cuviosului Ştefan acelaşi glas, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Urmează Stihoavna Triodului, apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară" şi celelalte după rânduiala Postului şi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, punem Aliluia ÅŸi Troparele glasului, apoi ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Triodului. Se pune Psalmul 50, după care punem Canonul Sfântului Ilarion, glas 2 ÅŸi al Sfântului Åžtefan glas 1. După Cântarea a treia, punem Sedealna Sfântului Ilarion, glas 4, Podobia: Degrab ne-ntâmpină", Slavă.... a Sfântului Åžtefan,    glas 1, Podobia: Mormântul Tău", Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul Sfântului Åžtefan glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi...; Pe cei ce cu credinţă săvârÅŸesc pomenirea Ta" După Cântarea a noua punem Luminânda Treimică a glasului. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem toate cele după rânduiala Postului ÅŸi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI NOUA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU MARCU, EPISCOPUL ARETUSELOR ŞI A DIACONULUI CHIRIL ŞI A ALTORA CARE AU PĂTIMIT ÎMPREUNĂ CU DÂNŞII ÎN ZILELE TIRANULUI ÎMPĂRAT IULIAN

Aliluia

La Vecernie punem Stihirile Podobnice, glas 8, Slavă... Şi acum... a Născătoarei acelaşi glas şi aceeaşi Podobie. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară... şi celelalte după rânduiala Postului şi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, punem Aliluia ÅŸi Troparele glasului, apoi ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Triodului, apoi Psalmul 50. Se pune Canonul SfinÅ£ilor pe patru, glas 8. După Cântarea a treia, punem Sedealna SfinÅ£ilor glas 4, Podobia:        Arătatu-Te-ai astăzi..., Slavă.... altă Sedealnă, glas 1, Podobia: Mormântul Tău.., Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul SfinÅ£ilor glas 1: Cu lauda pătimirii ÅŸi cu vrednicia punând-o" După Cântarea a noua punem Luminânda Treimică a glasului. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparele: ÃŽn Biserica slavei Tale" ÅŸi celelalte după rânduiala Postului ÅŸi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A TREIZECEA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU IOAN SCĂRARUL

La Vecernie după Psalmul de seară cel obiÅŸnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile glas 8, Podobia: O, preaslăvită  minune..., Slavă.... glas 6: Cuvioase Părinte, în tot pământul a ieÅŸit vestirea Ta", Åži acum... a Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Slavă.... a Sfântului glas 8: MulÅ£imile monahilor", Åži acum... a Născătoarei. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... dacă este Sâmbătă sau Duminică Troparul glas 8: Cu curgerile lacrimilor Tale", apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, punem Aliluia ÅŸi Troparele glasului, apoi ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Triodului. Urmează Psalmul 50 ÅŸi Canonul Cuviosului   glas 8, pe patru. După Cântarea a treia, punem Condacul glas 1, Podobia: Ceată îngerească"; Roade de-a pururea înflorite pe învăţăturile cele din cartea Ta adunând" Apoi Sedealna glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă.... altă Sedealnă, glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi..., Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, Condacul glas 6, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi...; La înălÅ£imea înfrânării cu adevărat te-a pus pe tine Domnul... ÅŸi Icosul După Cântarea a noua punem Luminânda Cuviosului, Slavă... Åži acum... a Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Slavă.... a Cuviosului glas 5: Cuvioase Părinte glasul Evangheliei auzi-l", Åži acum... a Născătoarei. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul: ÃŽn Biserica Slavei Tale stând", apoi celelalte după rânduiala Postului ÅŸi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A TREIZECI ŞI UNA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU IPATIE FĂCĂTORUL DE MINUNI, EPISCOPUL GANGREI

Aliluia

La Vecernie punem Stihirile Sfântului glas 8, Podobia: O, preaslăvită  minune..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei acelaÅŸi glas ÅŸi Podobie. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară " ÅŸi celelalte după rânduiala Postului ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei şase Psalmi, punem Aliluia şi Troparele glasului, apoi Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Triodului. Se pune Psalmul 50 şi Canonul Sfântului, pe patru, glas 4. După Cântarea a treia, punem Sedealna glas 1, Podobia: Piatra fiind pecetluită", Slavă.... altă Sedealnă, glas 4, Podobia: Degrab ne-ntâmpină", Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, punem Condacul glas 1: Cu curăţirea cea sufletească dunmezeeşte într-armându-te" După Cântarea a noua punem Luminânda Treimică a glasului. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul: În Biserica Slavei Tale stând", apoi celelalte le punem după rânduiala Postului, Ceasul 1 şi Otpustul.


 

LUNA APRILIE ARE TREIZECI DE ZILE. ZIUA ARE 13 ORE ÅžI NOAPTEA ARE 11 ORE

 

ÎN ZIUA ÎNTÂI POMENIREA PREACUVIOASEI MAICII NOASTRE MARIA EGIPTEANCA

La Vecernie după Psalmul de seară cel obişnuit citim Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile glas 6, Podobia: Toată nădejdea punându-şi", Slavă.... a Cuvioasei, glas 2: Luminările sufletului şi patimile trupului le-ai tăiat", Şi acum... a Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Slavă.... a Cuvioasei glas 4: Puterea Crucii Tale, Hristoase a făcut minune", Şi acum... a Născătoarei. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul glas 8: Întru Tine Maică cu osârdie s-a mântuit Cel după chip", Slavă... Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, Aliluia sau Troparele (de două ori), Slavă... Åži acum... al Născătoarei. Punem ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele după rânduiala lor, apoi Psalmul 50 ÅŸi Canonul Sfintei glas 4, pe patru. După Cântarea a treia, punem Condacul    glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălÅ£at pe Cruce..., Scăpând de negura păcatului cu lumina pocăinÅ£ei luminându-Å£i inima ta", apoi Icosul ÅŸi Sedealna glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul glas 3, Podobia: Fecioară astăzi"; Ceea ce erai mai înainte plină de tot felul de curvii", apoi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Sfintei, Podobia: Cela ce eÅŸti lumină neschimbată", Slavă.... altă Luminândă, Åži acum... a Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul: ÃŽn Biserica Slavei Tale" ÅŸi celelalte le punem după rânduiala Postului ÅŸi Otpustul.

Tot într-această zi pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Eutimie Sujdanschi Făcătorul de minuni. Soborul lui se săvârşeşte în Mănăstirea lui

 

ÎN ZIUA A DOUA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU TIT FĂCĂTORUL DE MINUNI

Aliluia

La Vecernie după Psalmul de seară cel obişnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Sfântului glas 8, Podobia:O, preaslăvită minune", Slavă... Şi acum... a Născătoarei, acelaşi glas şi Podobie. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară" Urmează cealaltă rânduială a Postolului şi Otpustul.

La Utrenie după cei şase Psalmi, punem Aliluia şi Troparele glasului, apoi Obişnuitele Catisme , Sedelnele Triodului şi Psalmul 50. Se pune Canonul Sfântului glas 8, pe patru. După Cântarea a treia, punem Sedealna glas 1, Podobia: Ceată îngerească", Slavă.... altă Sedealnă, glas 4, Podobia: Degrab ne-ntâmpină", Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, punem Condacul glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi...; Grija vieţii ai părăsit" După Cântarea a noua punem Luminânda Treimică a glasului. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul: În Biserica Slavei Tale stând", şi celelalte le punem după rânduiala Postului şi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A TREIA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU NICHITA MĂRTURISITORUL EGUMENUL MĂNĂSTIRII MIDICHIEI

Aliluia

La Vecernie după Psalmul de seară cel obişnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Sfântului glas 2, Podobia: Când de pe lemn..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei, acelaşi glas şi Podobie. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară " apoi celelalte după rânduiala Postului şi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, punem Aliluia ÅŸi Troparele glasului, apoi obiÅŸnuitele Catisme,  Sedelnele Triodului ÅŸi Psalmul 50. Se pune Canonul Sfântului glas 2, pe patru. După Cântarea a noua punem Sedealna Sfântului glas 4, Podobia: Degrab ne întâmpină", Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul glas 2, Podobia: Cele de sus căutând..., Minte cerească ÅŸi viaţă agonisindu-Å£i" După Cântarea a noua, punem Luminânda Treimică a glasului. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., (de trei ori), Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul: ÃŽn Biserica Slavei Tale" ÅŸi celelalte după rânduiala Postului ÅŸi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A PATRA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU IOSIF FĂCĂTORUL DE CÂNTĂRI ŞI A CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU GHEORGHE CEL DIN MALEO

Aliluia

La Vecernie după Psalmul de seară cel obiÅŸnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Sfântului Iosif glas 2, Podobia: Când de pe lemn... ÅŸi a Cuviosului Gheorghe glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei acelaÅŸi glas ÅŸi Podobie. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară " ÅŸi celelalte după rânduiala Postului ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, punem Aliluia ÅŸi Troparele glasului, apoi ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Triodului. Se pune Psalmul 50 ÅŸi Canonul Sfântului Iosif, glas 2 ÅŸi al Sfântului Gheorghe acelaÅŸi glas. După Cântarea a treia, punem Sedealna Sfântului Iosif, glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi..., Slavă.... a Sfântului Gheorghe,    glas 3, Podobia: De frumuseÅ£ea fecioriei tale..., Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălÅ£at pe Cruce...; Cel ce eÅŸti izvor al pocăinÅ£ei nedeÅŸertat... Cântarea a noua, punem Luminânda Treimică a glasului. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., (de trei ori) Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul: ÃŽn Biserica Slavei Tale stând" ÅŸi celelalte după rânduiala Postului ÅŸi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A CINCEA POMENIREA SFINŢILOR MUCENICI TEODUL ŞI AGATOPOD ŞI A CELOR ÎMPREUNĂ CU DÂNŞII

Aliluia

La Vecernie după Psalmul de seară cel obişnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Sfântului glas 1, Podobia: Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti", Slavă... Şi acum... a Născătoarei acelaşi glas şi Podobie. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparele: Născătoare de Dumnezeu Fecioară ", şi celelalte după rânduiala Postului şi Otpustul.

La Utrenie după cei şase Psalmi, punem Aliluia şi Troparele glasului, apoi Catismele cele de rând şi Sedelnele Triodului. Urmează Psalmul 50 şi punem Canonul Sfântului glas 4, pe patru. După Cântarea a treia, punem Sedealna glas 8, Podobia: Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, punem Condacul Sfinţilor glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...; Arătatu-v-aţi luminători luminoşi" După Cântarea a noua punem Luminânda Treimică a glasului. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., (de trei ori), apoi Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul: În Biserica Slavei Tale stând", Şi acum... a Născătoarei, apoi toate celelalte după rânduiala Postului şi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A ŞASEA POMENIREA CELUI ÎNTRE SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU EUTIHIE ARHIEPISCOPUL CETĂŢII CONSTANTINOPOLULUI

Aliluia

La Vecernie după Psalmul de seară cel obişnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Sfântului glas 2, Podobia: Când de pe lemn..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei acelaşi glas şi Podobie. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului: Îndreptătorule al credinţei..., sau: Născătoare de Dumnezeu Fecioară", şi toate celelalte după rânduiala Postului şi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, punem Aliluia ÅŸi Troparele glasului, apoi ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Triodului. Se pune Psalmul 50, apoi Canonul Sfântului   glas 6. După Cântarea a treia, punem Sedealna glas 3, Podobia: Pentru mărturisirea", Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul glas 8: Să lăudăm toÅ£i cu credinţă pe dumnezeescul Eutihie... După Cântarea a noua punem Luminânda Treimică a glasului. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., (de trei ori), Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul: ÃŽn Biserica Slavei Tale stând" ÅŸi celelalte după rânduiala Postului ÅŸi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A ŞAPTEA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU GHEORGHE EPISCOPUL MELETIEI

Aliluia

La Vecernie după Psalmul de seară cel obişnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Sfântului glas 1, Podobia: Prealăudaţilor mucenici", Slavă... Şi acum... a Născătoarei acelaşi glas şi Podobie. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară" şi celelalte după rânduiala Postului şi Otpustul.

La Utrenie după cei şase Psalmi, punem Aliluia şi Troparele glasului, apoi Obişnuitele Catisme, Sedelnele Triodului şi Psalmul 50. Se pune Canonul Sfântului glas 8. După Cântarea a treia, punem Sedealna glas 8, Podobia: Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, punem Condacul Sfântului glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...; Dumnezeieşte într-armându-te cu curăţia cea sufletească" După Cântarea a noua punem Luminânda Treimică a glasului. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., (de trei ori), Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul: În Biserica Slavei Tale stând..., apoi celelalte după rânduiala Postului şi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A OPTA POMENIREA SFINŢILOR APOSTOLI IRODION, AGAV, ASICRIT, RUF, FLEGONT ŞI ERMA ŞI A CELOR ÎMPREUNĂ CU DÂNŞII

Aliluia

La Vecernie după Psalmul de seară cel obişnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Sfinţilor Apostoli, glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei acelaşi glas şi aceeaşi Podobie. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară" şi celelalte după rânduiala Postului şi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, punem Aliluia ÅŸi Troparele glasului, apoi Catismele cele de rând, Sedelnele Triodului ÅŸi  Psalmul 50. Se pune Canonul SfinÅ£ilor  Apostoli, glas 3. După Cântarea a treia, punem Sedealna glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălÅ£at pe Cruce..., Slavă.... altă Sedealnă, glas 1, Podobia: Mormântul tău", Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...; Arătatu-v-aÅ£i Ucenici ai lui Hristos ÅŸi Apostoli PreacinstiÅ£i... După Cântarea a noua punem Luminânda treimică a glasului. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., (de trei ori), Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul: ÃŽn Biserica Slavei Tale" ÅŸi celelalte după rânduiala Postului ÅŸi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A NOUA POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC EUPSIHIE

Aliluia

La Vecernie după Psalmul de seară cel obişnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Sfântului glas 8, Podobia: Mucenicii Tăi, Doamne... Slavă... Şi acum... a Născătoarei, acelaşi glas şi Podobie. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară" şi celelalte le punem după rânduiala Postului şi Otpustul.

La Utrenie după cei şase Psalmi, punem Aliluia şi Troparele glasului, apoi Catisma cea de rând şi Sedelnele Triodului. Urmează Psalmul 50, apoi Canonul Mucenicului glas 8. După Cântarea a treia, punem Sedealna Mucenicului glas 1, Podobia: Mormântul Tău..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, punem Condacul glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...; Ca o stea luminoasă" După Cântarea a noua punem Luminânda Treimică a glasului. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., (de trei ori) Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul: În Biserica Slavei Tale" şi celelalte după rânduiala Postului şi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A ZECEA POMENIREA SFINŢILOR MUCENICI TERENTIE, POMPIE ŞI A CELOR ÎMPREUNĂ CU DÂNŞII

Aliluia

La Vecernie după Psalmul de seară cel obişnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Mucenicilor glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz... Slavă... Şi acum... a Născătoarei acelaşi glas şi Podobie. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară ", celelalte după rânduiala Postului şi Otpustul.

La Utrenie după cei şase Psalmi, punem Aliluia,Troparele glasului apoi Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Triodului Psalmul 50, apoi Canonul Mucenicilor pe glas 8. După Cântarea a treia, punem Sedealna glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce..., Slavă.... altă Sedealnă, glas 8, Podobia: Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., apoi Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, punem Condacul glas 2, Podobia: Născătoarei de Dumnezeu întru Rugăciuni"; Cinstită pomenirea Mucenicilor a sosit astăzi" Apoi după Cântarea a noua punem Luminânda, Treimică a glasului. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei lui, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., (de trei ori), Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul: În Biserica Slavei Tale stând", Ceasul 1 şi toate celelate după rânduiala Postului şi Otpustul.

 

ÃŽN ZIUA A UNSPREZECEA  POMENIREA SFÂNTULUI SFINÅ¢ITULUI MUCENIC ANTIPA EPISCOPUL PERGAMULUI DIN ASIA

La Vecernie după Psalmul de seară cel obişnuit. La: Doamne strigat-am" punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Sfântului glas 4, Podobia: Dat-ai semn..., Slavă.... a Sfântului glas 8: Pe bărbatul cel ales şi neclătit întru credinţă", Şi acum... a Născătoarei acelaşi glas şi Podobie. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul glas 4: Şi părtaş obiceiurilor" sau Troparul, acelaşi glas: Înşelăciunea idolească surpând-o Cuvioase Antip", sau Născătoare de Dumnezeu Fecioară... şi celelalte după rânduiala Postului şi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, punem Aliluia ÅŸi Troparele glasului, apoi ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Triodului. Se pune Psalmul 50 ÅŸi Canonul Sfântului glas 4. După Cântarea a treia, punem Sedealna glas 3, Podobia: Pentru mărturisirea DumnezeieÅŸtii credinÅ£e", Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul    glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălÅ£at pe Cruce..., ÃŽmpreună stătător pe scaun cu Apostolii ÅŸi podoaba Arhiereilor te-ai făcut, Fericite" Apoi după Cântarea a noua punem Luminânda Treimică a glasului. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., (de două ori), Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul: ÃŽn Biserica Slavei Tale stând" ÅŸi celelalte după rânduiala Postului ÅŸi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A DOISPREZECEA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU VASILIE MĂRTURISITORUL, EPISCOPUL FARIULUI

La Vecernie după Psalmul de seară cel obiÅŸnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Sfântului glas 8, Podobia: O, preaslăvită  minune..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Slavă... Åži acum... a Născătoarei. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară" ÅŸi celelalte după rânduiala Postului ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei şase Psalmi punem Aliluia şi Troparele glasului, apoi Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Triodului. Psalmul 50 şi Canonul Sfântului glas 8. După Cântarea a treia, punem Sedealna glas 3, Podobia: Pentru mărturisirea Dumnezeieştii credinţe..., Slavă.... altă Sedealnă glas 1, Podobia: Mormântul Tău..., Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, punem Condacul glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...; Cu lumina celui de sus luminându-te Fericite, luminezi pe noi" După Cântarea a noua punem Luminânda Treimică a glasului. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., (de două ori), Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul: În Biserica Slavei Tale" şi celelalte după rânduiala Postului şi Otpustul.

ÎN ZIUA A TREISPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI SFINŢITULUI MUCENIC ARTEMON

La Vecernie după Psalmul de seară cel obişnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Sfântului glas 1, Podobia: Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei acelaşi glas şi Podobie. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară... bucură-Te", şi celelalte după rânduiala Postului şi Otpustul.

La Utrenie după cei şase Psalmi, punem Aliluia şi Troparele glasului apoi Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Triodului, Psalmul 50 şi Canonul Sfântului glas 8. După Cântarea a treia, punem Sedealna glas 4, Podobia: Degrab ne-ntâmpină", Slavă... Şi acum... a Născătoarei pe glas Sedelnei. După Cântarea a şasea, punem Mucenicina glasului. După Cântarea a noua punem Luminânda Treimică a glasului. Apoi la Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., (de două ori), Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul: În Biserica Slavei Tale" şi celelalte după rânduiala Postului şi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A PAISPREZECEA POMENIREA CELUI ÎNTRU SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU MARTIN MĂRTURISITORUL PAPĂ AL ROMEI

La Vecernie după Psalmul de seară cel obişnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Sfântului, glas 8, Podobia: Ce vă voi numi pe voi Sfinţilor", Slavă... Şi acum... a Născătoarei acelaşi glas şi Podobie. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară" şi celelalte după rânduiala Postului şi Otpustul.

La Utrenie după cei şase Psalmi, punem Aliluia, Troparele glasului, apoi Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Triodului, Psalmul 50 şi Canonul Sfântului glas 8. După Cântarea a treia, punem Sedealna glas 8, Podobia: Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, punem Condacul Sfântului glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce...; Între arhierei vieţuind cu bună credinţă" După Cântarea a noua, punem Luminânda Treimică a glasului. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul: În Biserica Slavei Tale" şi celelalte după rânduiala Postului şi Otpustul.

 

ÃŽN ZIUA A CINCISPREZECEA POMENIREA SFINÅ¢ILOR APOSTOLI ARISTAR PUT ÅžI TROFIM

Aliluia

La Vecernie după Psalmul de seară cel obişnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Sfântului glas 1, Podobia: Prealăudaţilor mucenici", Slavă... Şi acum... a Născătoarei acelaşi glas şi Podobie. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Născătoarei de Dumnezeu şi celelalte după rânduiala Postului şi Otpustul.

La Utrenie după cei şase Psalmi, punem Aliluia şi Troparele glasului, apoi Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Triodului, Psalmul 50 şi Canonul Sfinţilor glas 6. După Cântarea a treia, punem Sedealna Apostolilor glas 1, Podobia: Mormântul Tău..., Slavă.... altă Sedealnă pe glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi... După Cântarea a şasea, punem Condacul glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi...; Praznicul cel cinstit al Apostolilor s-a arătat astăzi" Cântarea a noua, Luminânda Treimică a glasului. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul: În Biserica Slavei Tale", apoi toate cele după rânduiala Postului şi Otpustul.

 

ÃŽN ZIUA A ÅžAISPREZECEA POMENIREA SFINTELOR MUCENICE AGAPIA, IRINA ÅžI HIONA

Aliluia

La Vecernie după Psalmul de seară cel obişnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Sfintelor glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei acelaşi glas şi Podobie. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară " şi celelalte după rânduiala Postului şi Otpustul.

La Utrenie după cei şase Psalmi punem Aliluia şi Troparele glasului. Apoi Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Triodului, Psalmul 50 şi Canonul Sfintelor, glas 8. După Cântarea a treia, punem Sedealna Sfintelor, glas 8, Podobia: Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, punem Condacul glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce...; Tare într-armându-ţi prin credinţă sufletul tău Irino" După Cântarea a noua punem Luminânda Treimică a glasului. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., (de două ori), Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul: În Biserica Slavei Tale" şi celelalte după rânduiala Postului şi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A ŞAPTESPREZECEA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU SIMION PERSUL ŞI A PĂRINTELUI NOSTRU ACACHIE EPISCOPUL MELETIEI

La Vecernie după Psalmul de seară cel obiÅŸnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Sfântului Simion glas 4, Podobia: Dat-ai semn.. ÅŸi ale Sfântului Acachie glas 8, Podobia: O, preaslăvită  minune..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei acelaÅŸi glas ÅŸi Podobie. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu" ÅŸi celelalte după rânduiala Postului ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei şase Psalmi, punem Aliluia, Troparele glasului, apoi Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Triodului. Punem Psalmul 50, apoi Canonul Sfântului Simon, glas 5 şi al Sfântului Acachie, glas 8. După Cântarea a treia, punem Sedealna Sfântului Simon, glas 1, Podobia: Mormântul Tău..., Slavă.... a Sfântului Acachie glas 3, Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, punem Condacul glas 1: Ca un soare a răsărit nouă credincioşilor sfântă pomenirea voastră" După Cântarea a noua punem Luminânda Treimică a glasului. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul: În Biserica Slavei Tale"şi celelalte după rânduiala Postului şi Otpustul.

Tot într-această zi pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Zosimen Soloveischi. Soborul lui se săvârşeşte în Mănăstirea lui şi unde este Hramul lui.

 

ÎN ZIUA A OPTSPREZECEA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU IOAN UCENICUL SFÂNTULUI GRIGORIE DECAPOLITUL

Aliluia

La Vecernie după Psalmul de seară cel obiÅŸnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Sfântului glas 8, Podobia: O, preaslăvită  minune... Slavă... Åži acum... a Născătoarei acelaÅŸi glas ÅŸi Podobie. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară " ÅŸi celelalte după rânduiala Postului ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, punem Aliluia, Troparele glasului, ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Triodului, Psalmul 50 ÅŸi Canonul Sfântului glas 8. După Cântarea a treia, punem Sedealna glas 1, Podobia: Mormântul Tău..., Slavă... Åži acum... a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul Sfântului glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălÅ£at pe Cruce...; Cu înfrânarea împodobindu-Å£i viaÅ£a ta Părinte ÅŸi patimile trupeÅŸti omorându-Å£i" După Cântarea a noua punem Luminânda Treimică a glasului. La Stihoavnă punem Stihirile Triodului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul: ÃŽn Biserica Slavei Tale" ÅŸi celelalte după rânduiala Postului ÅŸi Otpustul.                                     

 

ÃŽN ZIUA A NOUÄ‚SPREZECEA POMENIREA PREACUVIOSULUI PÄ‚RINTELUI NOSTRU IOAN DE LA PEÅžTERA (LAVRA)  VECHE

La Vecernie după Psalmul de seară cel obişnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Cuviosului glas 5, Podobia: Cuvioase părinte", Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului, Slavă... Şi acum... a Praznicului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului apoi Ecteniile şi Otpustul.

La Utrenie după cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de trei ori). Se pun obişnuitele Catisme şi Sedelnele Praznicului, Psalmul 50 şi Canonul Cuviosului glas 4. După Cântarea a treia, punem Sedealna glas 8, Podobia: Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei sau a Praznicului. După Cântarea a şasea, punem Mucenicina glasului sau Condacul şi Icosul Praznicului. După Cântarea a noua punem Luminânda Praznicului, Slavă... Şi acum" tot aceasta. Apoi Laudele şi Stihoavna Praznicului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., (o dată), Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului, Ectenia şi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECEA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU TEODOR TRIFON

La Vecernie după Psalmul de seară cel obiÅŸnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Cuviosului glas 8, Podobia: O, preaslăvită  minune...,  Slavă... Åži acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Penticostalului, Slavă... Åži acum... al Praznicului. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Cuviosului , glas 8: Cu curgerile lacrimilor tale", Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă... al a Sfântului, Şi acum... al Praznicului. După Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Praznicului punem Psalmul 50, apoi Canonul Praznicului cu Irmosul, pe opt şi al Sfântului cu Irmosul, pe patru, glas 2. După Cântarea a treia, punem Sedealna glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei sau a Praznicului După Cântarea a şasea, punem Condacul glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi...; Arătatu-te-ai prealuminat cu viaţa Părinte Teodore, prea înţelepte" După Cântarea a noua punem Luminânda Praznicului, Slavă... Şi acum... tot aceasta. Apoi Laudele şi Stihoavna le punem ale Penticostalului. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., după Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparele Sfântului Slavă... Şi acum... al Praznicului, Ecteniile şi Otpustul.

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI UNA POMENIREA SFÂNTULUI SFINŢITULUI MUCENIC IANUARIE ŞI A CELOR DIMPREUNĂ CU DÂNSUL ŞI A SFÂNTULUI SFINŢITULUI MUCENIC TEODOR CEL DIN PERGA PAMFILIEI ŞI A SFINTEI MUCENIŢE ALEXANDRA ÎMPĂRĂTEASA

La Vecernie după Psalmul de seară cel obişnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Sfântului Ianuarie glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz.. şi ale Sfântului Teodor acelaşi glas, Podobia: Dat-ai semn..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei sau a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului, Slavă... Şi acum... a Praznicului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul glas 4: Dumnezeul Părinţilor noştri..., Slavă... Şi acum... al Praznicului, Ecteniile şi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă.... al Sfântului, Åži acum... al Praznicului. După ObiÅŸnuitele Catisme punem  Sedelnele Praznicului apoi Psalmul 50, Canonul Sfântului Ianuarie glas 4 ÅŸi al Sfântului Teodor acelaÅŸi glas. După Cântarea a treia, punem Sedealna Sfântului Ianuarie glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălÅ£at pe Cruce..., Slavă.... a Sfântului Teodor acelaÅŸi glas ÅŸi Podobie, Åži acum... al Praznicului. sau a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul SfinÅ£ilor glas 3: Cu ungerea preoÅ£iei ÅŸi cu sângele muceniciei v-aÅ£i împodobit" După Cântarea a noua punem Luminânda Praznicului (de două ori). La Laude punem Stihoavna Praznicului, apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor, Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile, Otpustul, Ceasul 1 ÅŸi Otpustul. cel desăvârÅŸit.

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI DOUA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU TEODOR SICHEOTUL

La Vecernie după Psalmul de seară cel obişnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Praznicului şi trei ale Sfântului glas 5, Podobia: Cuvioase părinte", Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului, Slavă... Şi acum... a Praznicului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 2: Cunoscut fiind din scutece sfinţit te-ai arătat plin de daruri", Slavă... Şi acum... al Praznicului, Ecteniile şi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă.... al Sfântului, Åži acum... al Praznicului. După ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Praznicului punem Psalmul 50, apoi Canonul Praznicului cu Irmosul, pe opt ÅŸi al Sfântului cu Irmosul, pe ÅŸase, glas 4. După Cântarea a treia, punem Condacul Sfintei glas 2, Podobia: Fecioară astăzi";  Ca pe cela ce prin faptele bune te-ai suit ca pe o căruţă de foc" ÅŸi Sedealna glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălÅ£at pe Cruce..., Slavă... Åži acum... a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului. După Cântarea a noua punem Luminânda Praznicului (de două ori). Laudele ÅŸi Stihoavna le punem ale Praznicului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., (o dată) Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Praznicului. Apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul, apoi Ceasul 1 ÅŸi celelalte după rânduiala obiÅŸnuită ÅŸi Otpustul final.

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI TREIA POMENIREA SFÂNTULUI SLĂVITULUI MARELUI MUCENIC ŞI PURTĂTORULUI DE BIRUINŢĂ ŞI FĂCĂTORULUI DE MINUNI GHEORGHE

Dacă este Hramul lui sau de va voi cel mai mare se face Privegherea.

La Vecernia cea mică  după Psalmul de seară, la: Doamne strigat-am...  punem Stihirile Sfântului pe patru, glas 1, Podobia: Bucuria cetelor cereÅŸti", Slavă.... acelaÅŸi glas: Avarule împărat ostaÅŸule Gheorghe", Åži acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Samoglasnice glas 4 cu Stihurile lor, primul stih: Dreptul ca finicul va înflori" Stihul al doilea: Răsădit fiind în casa Domnului ..., Slavă.... acelaÅŸi glas, Åži acum... a Praznicului. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul glas 4: Cu nevoinţă bună pentru credinţă te-ai nevoit răbdătorule de chinuri al Lui Hristos"Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Vecernia cea mare după Psalmul cel de seară cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul... prima Slavă. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Praznicului ÅŸi cinci ale Sfântului glas 4, însăşi Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă.... glas 6: După credinÅ£a numelui ai vieÅ£uit viteazul Gheorghe", Åži acum... al Praznicului. Vohodul ÅŸi Prochimenul zilei, apoi trei Citiri ale Sfântului. Prima din Proorocia Isaiei: AÅŸa grăieÅŸte Domnul: Toate neamurile s-au adunat"; a doua din ÃŽnÅ£elepciunea lui Solomon: Sufletele drepÅ£ilor sunt în mâna lui Dumnezeu"; ÅŸi a treia: de la Pildele lui Solomon: Dreptul de va ajunge" La Litie punem Stihira Hramului ÅŸi apoi Stihirile Samoglasnice ale Sfântului glas 1, Slavă.... glas 5: Răsărit-a primăvara darului", Åži acum... al Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Sfântului glas 4, Podobia: Cel ce de sus eÅŸti chemat..., cu Stihurile ei care sunt scrise la Vecernia cea mică, Slavă.... acelaÅŸi glas ÅŸi punem Samoglasnica: Diamantul răbdării ce-l gândit", Åži acum... al Praznicului. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 4: Ca un izbăvitor al celor robiÅ£i" (de două ori) ÅŸi  Născătoare de Dumnezeu Fecioară"(o dată), apoi Binecuvântarea pâinilor ÅŸi Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Slavă... Åži acum" Psalmul 33: Bine voi cuvânta pe Domnul" până la: Nu se vor lipsi de tot binele... , Apoi Preotul spune: Binecuvântarea Domnului peste noi... ÅŸi se face Citirea Sfântului.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă.... al Sfântului, Åži acum... al Praznicului. După prima Catismă punem Sedealna Praznicului, Slavă... Åži acum... aceeaÅŸi Sedealnă ÅŸi Citire din Tâlcuirea Evangheliei. După a doua Catismă punem Sedealna Sfântului glas 1, Slavă.... altă Sedealnă, Podobia: Mormântul Tău..., Åži acum... a Praznicului sau a Născătoarei ÅŸi Citirea. Urmează Polieleul, Psalmii cei aleÅŸi cu Stihirile Mărimurilor Sfântului, apoi Sedealna Sfântului glas 3, Podobia: Pentru mărturisirea", Slavă.... altă Sedealnă, glas 4, Podobia: Spăimântatu-s-a Iosif", Åži acum... a Praznicului sau a Născătoarei. Antifonul întâi glas 4, Prochimenul glas 4: Dreptul ca finicul va înflori", cu Stihul: Răsădit fiind în casa Domnului. Evanghelia de la Luca: Zis-a Domnul ucenicilor Săi: PăziÅ£i-vă de oameni căci vor pune peste voi mâinile lor" Apoi ÃŽnvierea lui Hristos văzând", Psalmul 50 ÅŸi Stihira glas 6: Astăzi toată lumea se luminează cu razele purtătorului de chinuri...Se pune Canonul Praznicului cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi două Canoane ale Sfântului cu Irmoasele, pe opt, unul pe glas 2 ÅŸi altul pe glas 4. Catavasia Praznicului: Ziua ÃŽnvierii" După Cântarea a treia, punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului, apoi Sedealna Sfântului glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă.... altă Sedealnă, Åži acum... al Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul Sfântului glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălÅ£at pe Cruce...; Lucrat fiind de Dumnezeu te-ai arătat lucrător preacinstit al buneicredinÅ£e", apoi Icosul ÅŸi citim Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda Sfântului, Slavă.... altă Luminândă, Åži acum... a Praznicului. La Laude punem Stihirile Sfântului pe patru, glas 2, Podobia: Când de pe lemn..., Slavă.... glas 2: Să se arate cele drepte, a zis Solomon sămânÅ£ei oamenilor",  Åži acum... a Praznicului. Apoi Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile, Otpustul ÅŸi se miruiesc fraÅ£ii cu untdelemn din candela Sfântului, Urmează Ceasul 1, la care zicem Troparul Praznicului, Slavă.... al Sfântului, Åži acum... al Născătoarei Ceasului. După Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Praznicului ÅŸi al Sfântului pe care le zicem schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile Praznicului de la Cântarea cea de rând şi din Canonul Sfântului de la Cântarea a treia. Prochimenul Praznicului şi al Sfântului glas 7: Veseli-se-va dreptul de Domnul..., cu Stihul: Auzi Dumnezeule, glasul meu... Punem întâi Apostolul zilei şi apoi al Sfântului de la Fapte: În vremea aceea pus-a Irod Împăratul mâinile",.Aliluia a zilei şi apoi a Sfântului glas 4: Dreptul ca finicul va înflori", cu Stihul: Răsădit fiind în casa Domnului" Evanghelia zilei şi apoi a Sfântului de la Ioan: Zis-a Domnul ucenicilor Săi: acestea poruncesc vouă ca să vă iubiţi unul pe altul" Priceasna Praznicului şi a Sfântului: Întru pomenire veşnică... La masă se face mare mângâiere fraţilor.

ÃŽNSEMNARE: pentru Slujba Marelui Mucenic Gheorghe:

Se începe pomenirea Sfântului Gheorghe din Sfânta şi Marea Vineri şi merge pomenirea sa până în Joia Săptămânii a cincea după Paşti.

Dacă se va întâmpla Sfântul şi Marele Mucenic Gheorghe în Sfânta şi Marea Vineri sau în Sfânta şi Mare Sâmbătă sau chiar în ziua Paştilor, se cântă Stihirile Sfântului şi Canonul şi toată cealaltă Slujba a lui în ziua de Luni a Săptămânii celei Luminate împreună cu Slujba zilei.

Dacă se va întâmpla Sfântul şi Marele Gheorghe într-una din zilele Săptămânii celei Luminate atunci:

La: Doamne strigat-am... se pun  trei Stihiri ale ÃŽnvierii ÅŸi trei ale Sfântului, Slavă.... a Sfântului glas 6. După vrednicia numelui ai vieÅ£uit viteazule Gheorghe", Åži acum... a Născătoarei glasului. Apoi Vohodul, Lumină lină", Prochimenul zilei ÅŸi trei Citiri ale Sfântului. Iar dacă este în Duminica PaÅŸtelui, atunci preotul zice: Åži ca să ne învrednicim noi", apoi celelalte ÅŸi se citeÅŸte Evanghelia după rânduiala ei. La Stihoavnă punem Stihirile ÃŽnvierii, apoi Stihirile PaÅŸtelui cu Stihurile lor, Slavă.... a Sfântului glas 4: Diamantul răbdării cel gândit duhovniceÅŸte să-l lăudăm fraÅ£ilor", Åži acum.., glas 5: Ziua ÃŽnvierii" apoi Hristos a înviat... (de trei ori), Slavă... punem Troparul Sfântului, Åži acum... a Născătoarei glas 1, după care  Preotul spune: ÃŽnÅ£elepciune! ÅŸi se face Otpustul.

La Utrenie după Hristos a înviat... (de trei ori) ÅŸi după cele patru Stihuri ale lui, punem Slavă.... Troparul Sfântului, Åži acum... al Născătoarei glas 1. Apoi obiÅŸnuita Ectenie, Polieleul, Psalmii cei aleÅŸi cu Stihirile Mărimurilor Sfântului, apoi Sedelnele Sfântului (de două ori), Slavă....Sedealna după Polieleu, Åži acum... a Născătoarei ÅŸi Citirea. Antifonul întâi glas 4¸ Prochimenul glas 4, apoi Toată suflarea", Evanghelia Sfântului, ÃŽnvierea lui Hristos văzând" (de trei ori) ÅŸi Psalmul 50, cu Slavă.... Pentru rugăciunile răbdătorilor de chinuri", Åži acum: Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu",cu Stihul: Veseli-se-va dreptul de Domnul ÅŸi va nădăjdui spre dânsul" Cântăm Stihira Samoglasnică a Sfântului, glas 5: Astăzi toată lumea se luminează" Rugăciunea: MântuieÅŸte Dumnezeule poporul tău", Doamne miluieÅŸte... (de 12 ori). După Ecfonis punem Canonul PaÅŸtelui cu Irmosul, pe opt ÅŸi al Sfântului cu Irmosul, pe ÅŸase. Catavasia PaÅŸtelui se cântâ în amândouă stranele. După Cântarea a treia, punem Condacul ÅŸi Icosul PaÅŸtelui... După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul ÅŸi Icosul Sfântului ÅŸi Citirea. ÃŽnviind Iisus din mormânt" (de trei ori) îl cântăm în amândouă stranele împreună. După Cântarea a noua punem Luminânda PaÅŸtelui, Slavă.... a Sfântului, Åži acum... a PaÅŸtelui. La Laude punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii ÅŸi trei ale Sfântului, apoi Stihirile PaÅŸtelui, cu Stihurile lor, Slavă.... a Sfântului, Åži acum... a PaÅŸtelui: Ziua ÃŽnvierii" apoi Hristos a înviat... (de trei ori), Slavă.... punem Troparul Sfântului, Åži acum... al Născătoarei glasului, Ecteniile ÅŸi Otpustul iar Ceasurile se cântă ale PaÅŸtelui după obicei.

La Liturghie punem Antifoanele PaÅŸtelui. După Vohod punem Hristos a înviat... (de trei ori), Troparul Sfântului, Slavă.... Condacul lui, Åži acum" al PaÅŸtelui. ÃŽn locul cântării Sfinte Dumnezeule... cântăm Câţi în Hristos v-aÅ£i botezat" Prochimenul, Apostolul, Aliluia,  Evanghelia ÅŸi Priceasna le punem mai întâi ale zilei ÅŸi apoi ale Sfântului.

Pomenirea Sfântului Gheorghe de se va întâmpla în Duminica Tomei, atunci:

În Sâmbăta Săptămânii celei Luminate, seara, la Vecernie, după Psalmul de seară cel obişnuit punem la: Doamne strigat-am.. şi Stihirile Praznicului, pe patru, Slavă.... a Sfântului, Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Sfântului ale Vecerniei celei mari, cu Stihurile lor, Slavă... a Sfântului, Şi acum... a Praznicului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... al Praznicului, Ectenia cea mică şi Otpustul.

La Vecernia cea mare după Psalmul cel de seară cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., toată Catisma. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Praznicului, pe ÅŸase ÅŸi ale Sfântului pe patru, Slavă.... a Sfântului, Åži acum... a Praznicului. Vohodul ÅŸi  trei Citiri ale Sfântului. La Litie punem Stihirile Praznicului ÅŸi ale Sfântului, Slavă.... a Sfântului, Åži acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului, Slavă.... a Sfântului, Åži acum... a Praznicului. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului (de trei ori) ÅŸi al Sfântului (o dată), după care urmează Binecuvântarea pâinilor, apoi: Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Slavă... Åži acum... Psalmul 33, până la cuvintele:Nu se vor lipsi de tot binele. Preotul binecuvântând zice: Binecuvântarea Domnului peste noi" ÅŸi se face Citire din Faptele SfinÅ£ilor Apostoli.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă.... al Sfântului, Åži acum... al Praznicului. După Catisme punem Sedelnele Praznicului ÅŸi Citire, apoi Polieleul, Psalmii cei aleÅŸi ai Praznicului ÅŸi cu Stihirile Mărimurilor Praznicului. Apoi Psalmii cei aleÅŸi ai Sfântului, cu Stihirile Mărimurilor Sfântului, după care urmează Sedelnele Sfântului, toate punându-se câte (o dată), Slavă.... a Sfântului, Åži acum... a Praznicului. Antifonul întâi glas 4, Prochimenul , Toată suflarea" ÅŸi Evanghelia Praznicului de la Matei: ÃŽn vremea aceea cei unsprezece ucenici..., apoi: ÃŽnvierea lui Hristos văzând" (de trei ori), Psalmul 50, Slavă.... Pentru rugăciunile Apostolilor Tăi" Åži acum"Pentru   rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu", apoi Stihira: ÃŽnviind Iisus din mormânt precum a zis" Se pune Canonul Praznicului cu Irmosul, pe opt ÅŸi al Sfântului cu Irmosul, pe ÅŸase. Catavasia PaÅŸtelui: Ziua ÃŽnvierii", care se cântă în amândouă stranele împreună. După Cântarea a treia, punem Condacul ÅŸi Icosul Sfântului ÅŸi două Sedelne, Slavă... Åži acum... a Praznicului ÅŸi citim Cuvântul Sfântului Grigore de Dumnezeu Cuvântătorul a cărui început este: ÃŽnnoirile a se cinsti veche lege este" După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului, apoi Citirea. După Cântarea a noua cântăm: Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru" glas 1, apoi Luminânda Praznicului, Slavă.... a Sfântului, Åži acum... a Praznicului. La Laude punem trei Stihiri ale Praznicului, trei ale Sfântului, apoi cântăm ÅŸi Samoglasnica Sfântului glas 2: Să se arate cele drepte", cu Stihul: ei: Veseli-se-va dreptul de Domnul..., Slavă.... a Praznicului, Åži acum: Prea binecuvântată eÅŸti...,  apoi Doxologia cea mare. După Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Praznicului, apoi Ecteniile, Otpustul ÅŸi punem ÃŽnvăţătura Sfântului Teodor Studitul ÅŸi se face obiÅŸnuita ieÅŸire la care se cântă Slavă... Åži acum... Stihira Evangheliei. Ceasul 1 se face în pridvor. La  Ceasuri punem Troparul Praznicului, Slavă....  al Sfântului, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru" punem Condacele, schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile Praznicului, de la Cântarea a treia, pe patru şi ale Sfintei de la Cântarea a şasea, pe patru. După Vohod, punem Troparul Praznicului şi al Sfântului, Slavă.... Condacul Sfântului, Şi acum... al Praznicului. Prochimenul, Apostolul, Aliluia, Evanghelia şi Priceasna, le zicem mai întâi ale Praznicului, apoi ale Sfântului.

Dacă se va întâmpla pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe în Duminica Femeilor Mironosiţe, în Duminica Slăbănogului, sau în Duminica Samarinencii, atunci:

Sâmbătă seara la Vecernie, după Psalmul de seară cel obiÅŸnuit la: Doamne     strigat-am... punem patru Stihiri ale ÃŽnvierii, Slavă.... a Sfântului, Åži acum... a Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihira ÃŽnvierii (o dată) ÅŸi apoi Stihirile Sfântului de la Stihoavna Vecerniei celei mari, cu Stihurile lor, Slavă.... a Sfântului, Åži acum... a Născătoarei.  Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă.... a Sfântului, Åži acum... a Născătoarei, Ectenia cea mică ÅŸi Otpustul.

La Vecernia cea mare după Psalmul cel de seară cântăm Catisma cea obişnuită. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Învierii, apoi trei ale Praznicului şi patru ale Sfântului, Slavă.... a Praznicului, Samoglasnica Triodului, Şi acum... a Născătoarei glasului. Apoi Vohodul, Prochimenul zilei, şi trei Citiri ale Sfântului. La Litie punem Stihira Hramului şi Samoglasnicele Sfântului, Slavă.... a Sfântului Şi acum... al Praznicului. La Stihoavnă punem Stihira Învierii şi apoi Stihirile Paştelui, Slavă.... a Sfântului, Şi acum... a Triodului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară " (de două ori), Troparul Sfântului (o dată) şi urmează Binecuvântarea pâinilor, apoi Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori) Slavă... Şi acum... Psalmul 33, până la cuvintele: Nu se vor lipsi de tot binele şi Citire din Faptele Apostolilor.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi obiÅŸnuiÅ£i, dacă este Duminica MironosiÅ£elor, la Dumnezeu este Domnul.., punem Troparul ÃŽnvierii: Când Te-ai pogorât la moarte" (o dată), Iosif cel cu bun chip... (o dată), Slavă.... a Sfântului Gheorghe, Åži acum... al mironosiÅ£elor: MironosiÅ£ele femei" Iar dacă este în altă Duminică, punem Troparul ÃŽnvierii (de două ori), Slavă.... al Sfântului, Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii pe acelaÅŸi glas. După Catisme punem Sedelnele ÃŽnvierii, cu Stihira Născătoarei lor ÅŸi Citirea din Tâlcuirea Evangheliei. Apoi Polieleul, Psalmii cei aleÅŸi, cu Stihirile Mărimurilor Sfântului. După aceea punem amândouă Sedelnele Sfântului, Slavă... Sedealna cea după Polieleu, Åži acum... a Născătoarei ÅŸi Citirea Sfântului. Apoi Antifonul întâi glas 4 ÅŸi Prochimenul glasului, Toată suflarea", Evanghelia ÃŽnvierii, ÃŽnvierea lui Hristos văzând", Psalmul 50 ÅŸi Stihira ÃŽnvierii. Canonul îl punem al PaÅŸtelui, cu Irmosul, pe ÅŸase, cu Stihira Născătoarei lui, apoi Canonul Sfântului cu Irmosul, pe patru, ÅŸi Canonul Penticostalului cu Irmosul, pe patru ÅŸi cântăm Canonul Duminicii aÅŸa: la fiecare Cântare punem un Tropar al ÃŽnvierii ÅŸi unul al Praznicului (adică al Slăbănogului sau al  Samarinencii), apoi Treimicul Åži acum" a Născătoarei. Catavasia: Ziua ÃŽnvierii" După Cântarea a treia, punem Condacul ÅŸi Icosul Sfântului, apoi Sedealna lui (de două ori), Slavă... Åži acum... a Praznicului ÅŸi Citirea Sfântului. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului. La Cântarea a noua nu cântăm Ceea ce eÅŸti mai cinstită...  ci punem, Luminânda PaÅŸtelui, Slavă.... a Sfântului, Åži acum... a Praznicului. La Laude punem patru Stihiri ale ÃŽnvierii, patru ale Sfântului cu cea de la Slavă", cu Stihurile lui, Slavă.... a Praznicului, Åži acum... a Născătoarei: Prea binecuvântată eÅŸti... Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem numai Troparul ÃŽnvierii, Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi ÃŽnvăţătura Sfântului Teodor Studitul ÅŸi se face obiÅŸnuita ieÅŸire în pridvor, la care se cântă Slavă... Åži acum... Stihira Evangheliei ÅŸi secface Ceasul 1. La Ceasuri Troparul punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă.... al Sfântului, Åži acum... al Născătoarei Ceasului. După Tatăl nostru... punem Condacul Praznicului ÅŸi apoi al Sfântului pe care le zicem schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile glasului pe 4, apoi ale Penticostalului, de la Cântarea a treia, pe patru şi ale Sfântului de la Cântarea a şasea, pe 4. După Vohod Troparul Învierii şi al Sfântului, Slavă.... Condacul Sfântului, Şi acum... al Praznicului. Prochimenul, Apostolul, Aliluia, Evanghelia, Priceasna le punem mai întâi ale zilei şi apoi ale Sfântului.

Dacă se va întâmpla Pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe în Miercurea Înjumătăţirii Penticostalului, atunci:

MarÅ£i seara la Vecernie după Psalmul cel de seară obiÅŸnuit cântăm: Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., Slavă.... cea dintâi. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Praznicului ÅŸi trei ale Sfântului, Slavă.... a Sfântului, Åži acum... a Praznicului. Vohodul, Prochimenul zilei, apoi trei Citiri ale Praznicului ÅŸi trei ale Sfântului. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului, cu Stihurile lor, Slavă....  a Sfântului, Åži acum... a Praznicului. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Praznicului ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă.... al Sfântului, Şi acum... al Praznicului. După Catisme punem Sedelnele, apoi Citirea Praznicului, după care punem Polieleul, Psalmii cei aleşi cu Stihirile Mărimurilor Sfântului, apoi Sedelnele toate ale Sfântului, Slavă.... Sedealna cea după Polieleu, Şi acum... a Praznicului şi Citirea. Se pune Antifonul întâi, glas 4, Prochimenul, Toată suflarea", apoi Evanghelia Sfântului, apoi Învierea lui Hristos văzând" (o dată), Psalmul 50 şi Stihira Sfântului. Se pune Canonul Praznicului cel dintâi glas 4, cu Irmosul, pe şase, apoi al Sfântului cu Irmosul, pe patru şi al Praznicului celălalt Canon, glas 8, cu Irmosul, pe patru. Catavasia se pune Irmosul Canonului Praznicului celui de pe urmă, în amândouă stranele cântându-se împreună. După Cântarea a treia, punem Condacul, Icosul Sfântului şi Sedealna Sfântului (de două ori), Slavă... Şi acum... a Praznicului. După Cântarea a şasea, punem Condacul şi Icosul Praznicului. La Cântarea a noua nu cântăm: Ceea ce eşti mai cinstită... ci punem Luminânda Praznicului, Slavă.... a Sfântului, Şi acum... a Praznicului. La Laude punem trei Stihiri ale Praznicului şi trei ale Sfântului, Slavă.... a Sfântului, Şi acum... al Praznicului. Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... al Praznicului, Ecteniile şi Otpustul, după care se face Ceasul 1. La Ceasuri punem Troparul Praznicului, Slavă.... a Sfântului, Şi acum... a Praznicului, a Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru... punem Condacul Praznicului şi al Sfântului pe care le zicem schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile Praznicului din Canonul glas 4, de la Cântarea a treia, pe patru şi Canonul Sfântului, de la Cântarea a şasea, pe patru. După Vohod punem Troparul Praznicului şi al Sfântului, Slavă.... Condacul Sfântului, Şi acum... al Praznicului. Prochimenul, Apostolul, Aliluia Evanghelia şi Priceasna le punem întâi ale Praznicului, apoi ale Sfântului.

Iar Dacă se va întâmpla pomenirea Marelui Mucenic Gheorghe în Duminica Samarinencii, se lasă Slujba Înjumătăţirii Penticostalului şi se cântă numai a Învierii şi a Samarinencii şi a Sfântului Gheorghe.

 

 

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI PATRA POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC SAVA STRATILAT

La Vecernie după Psalmul de seară cel obişnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Praznicului şi trei ale Sfântului glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz", Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului, Slavă... Şi acum... al Praznicului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfintei glas 4: Mucenicii Tăi, Doamne", sau Troparul acesteia glas 5: Lepădând dregătoria şi cinstea cea pământească", Slavă... Şi acum... al Praznicului, Ecteniile şi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă.... al Sfântului, Åži acum... al Praznicului.  După ObiÅŸnuitele Catisme punem  Sedelnele Penticostalului, apoi ÃŽnvierea lui Hristos văzând", Psalmul 50 ÅŸi Canonul Praznicului cu Irmosul, pe opt, apoi Canonul Sfântului cu Irmosul, pe opt glas 2. După Cântarea a treia, punem Sedealna Sfântului glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălÅ£at pe Cruce..., Slavă... Åži acum... a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul Sfântului glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălÅ£at pe Cruce...;  Arătându-te voievod nebiruit meÅŸteÅŸugirile bărbăteÅŸti le-ai biruit" După Cântarea a noua punem Luminânda Praznicului (de două ori), apoi Stihoavna Laudelor Praznicului, Slavă... Åži acum... tot a Praznicului. Apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului..., (o dată), Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul Ceasul 1 ÅŸi celelalte după rânduiala lor.

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI CINCEA POMENIREA SFÂNTULUI APOSTOL ŞI EVANGHELIST MARCU

La Vecernie după Psalmul de seară cel obişnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Evanghelistului pe şase, glas 1, Podobia: Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti", Slavă.... a Apostolui, glas 6: Vărsatu-s-a darul în buzele tale", Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Apostolului glas 1: Prealăudaţilor mucenici", cu Stihurile ei, Slavă.... a Apostolului glas 8: Veniţi pe propovăduitorii tainei celei mari şi scriitorii Evangheliei lui Hristos", Şi acum... a Praznicului. Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 3: Apostole Sfinte şi Evangheliste Marcu" sau acest Tropar, acelaşi glas: Învăţând de la verhovnicul Petru te-ai făcut Apostol al lui Hristos", Slavă... Şi acum... al Praznicului, Ecteniile şi Otpustul.

La Utrenie după cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă.... al Apostolului, Şi acum... al Praznicului. După Catisme punem Sedelnele Apostolului, Slavă... Şi acum... a Praznicului şi Citire. Se pune Învierea lui Hristos văzând", Psalmul 50, apoi Canonul Praznicului cu Irmosul, îl punem pe opt şi Canonul Apostolului cu Irmosul, pe şase, glas 1. Catavasie: Ziua Învierii" După Cântarea a treia, punem Condacul, Icosul Praznicului şi Sedealna Apostolului glas 8, Podobia: Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă.... altă Sedealnă, glas 1, Podobia: Mormântul Tău..., Şi acum... a Praznicului. După Cântarea a şasea, punem Condacul Apostolului, glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...; Dintru înălţime primind darul Duhului împletiturile riturilor le-ai stricat apostole..., Icosul şi Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda Apostolului (de două ori), Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Laude punem trei Stihiri ale Praznicului şi trei ale Apostolului glas 1, Podobia: Prealăudaţilor mucenici", Slavă.... glas 6: Preaînţelepte vânătorule şi preasfinte mucenice", Şi acum... a Praznicului. Punem Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Apostolului, Slavă... Şi acum... al Praznicului, apoi Ecteniile, Otpustul şi Ceasul 1. La Ceasuri zicem Troparul Praznicului, Slavă.... al Apostolului, Şi acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Condacele, pe care le spunem schimbându-le. Aşa facem la toate Ceasurile.

La Liturghie punem Fericirile din Canonul Praznicului, de la Cântarea cea de rând pe patru şi ale Apostolului de la Cântarea a treia, pe patru. După Vohod, punem Troparul Praznicului şi al Sfântului, Slavă.... Condacul Apostolului, Şi acum... al Praznicului. Prochimenul glas 8: În tot pământul a ieşit vestirea lor", cu Stihul: Cerurile vestesc slava lui Dumnezeu" Apostolul din Cartea cea Sobornicească a Sfântului Petru: Iubiţilor, smeriţi-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu", Aliluia glas 1: Mărturisi-vor Cerurile minunile Tale, Doamne", Evanghelia de la Marcu: În vremea aceea chemat-a Iisus pe cei doisprezece ucenici ai săi" Priceasna: În tot pământul...

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI ŞASEA POMENIREA SFÂNTULUI SFINŢITULUI MUCENIC VASILIE EPISCOPUL AMASIEI

La Vecernie după Psalmul de seară cel obişnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Praznicului şi trei ale Sfântului glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Penticostalului, Slavă... Şi acum... a Praznicului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 4: Şi părtaş obiceiurilor şi următor al scaunelor Apostolilor", Slavă... Şi acum... al Praznicului, Ecteniile şi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă.... al Sfântului, Åži acum... al Praznicului. sau al Născătoarei. După Catismele cele obiÅŸnuite punem Sedelnele Penticostalului, apoi ÃŽnvierea lui Hristos văzând" ÅŸi  Psalmul 50. Se pune Canonul Praznicului, cu Irmosul, pe opt ÅŸi al Sfântului cu Irmosul, pe patru, glas 4. După Cântarea a treia, punem Condacul Sfântului glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi...; Porunca împăratului defăimând-o împărăţia cerului ai dobândit Vasile", apoi Sedealna glas 3, Podobia: Pentru mărturisirea", Slavă.... altă Sedealnă, pe acelaÅŸi glas, Åži acum... a Praznicului sau a Născătoarei. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului. După Cântarea a noua punem Luminânda, Laudele ÅŸi Stihoavna le punem ale Penticostalului. Apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului..., (o dată), Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Praznicului sau al Născătoarei, apoi Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasul 1 ÅŸi celelalte după rânduiala obiÅŸnuită.

Tot într-această zi este şi pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Ştefan Episcopul Fermenului. Soborul lui se săvârşeşte acolo unde zac Moaştele lui şi unde este Hramul lui

 

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI ŞAPTEA POMENIREA SFÂNTULUI SFINŢITULUI MUCENIC SIMEON RUDENIA DOMNULUI DUPĂ TRUP

La Vecernie după Psalmul de seară cel obişnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Praznicului şi trei ale Apostolului, glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă.... a Sfântului glas 2: Făcându-te lăcaş al Preasfântului Duh", Şi acum... al Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Penticostalului, Slavă... Şi acum... a Praznicului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 1: Pe tine rudenia lui Hristos Ierarhe Simeoane şi Mucenicul cel care cu sfinţenie te lăudăm", Slavă... Şi acum... al Praznicului, Ecteniile şi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă.... al Sfântului, Åži acum... al Praznicului. După ObiÅŸnuitele Catisme punem  Sedelnele Penticostalului, apoi ÃŽnvierea lui Hristos văzând", Psalmul 50 ÅŸi Canonul Praznicului cu Irmosul, pe ÅŸase, apoi Canonul Sfântului cu Irmosul, pe ÅŸase, glas 4. După Cântarea a treia, punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului, apoi Sedealna Sfântului (de două ori), glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălÅ£at pe Cruce..., Slavă.... altă Sedealnă, Åži acum... a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul Sfântului glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi...; Ca pe o stea prea mare Biserica având", apoi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda, Laudele ÅŸi Stihoavna Penticostalului, Slavă... Åži acum... a Praznicului. Apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul ÅŸi Ceasul 1 celelalte după rânduiala lor obiÅŸnuită.

La Liturghie punem Fericirile Penticostalului, pe patru şi ale Sfântului, de la Cântarea a şasea, pe patru. Prochimenul glas 8: În tot pământul a ieşit vestirea lor", cu Stihul: Cerurile vestesc slava lui Dumnezeu" Apostolul din Cartea cea către Corinteni: Fraţilor,Dumnezeu pe noi Apostolii cei mai de pe urmă", Aliluia glas 1: Mărturisi-vor cerurile minunile Tale, Doamne" Apoi Evanghelia de la Matei: În vremea aceea venit-a Iisus în patria Sa" Priceasna: În tot pământul a ieşit"

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI OPTA POMENIREA SFINŢILOR APOSTOLI IACOB ŞI SOSIPATRU ŞI A SFINŢILOR MUCENICI DADA, MAXIM ŞI CVINTILIAN

La Vecernie după Psalmul de seară cel obiÅŸnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Apostolilor, glas 8, Podobia: Mucenicii Tăi, Doamne...  ÅŸi trei ale Mucenicilor glas 1, Podobia: PrealăudaÅ£ilor mucenici..., Slavă... Åži acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Penticostalului, Slavă... Åži acum... a Praznicului. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Apostolului glas 3: SfinÅ£ilor Apostoli", Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă.... al Apostolilor, Åži acum... al Praznicului. După obiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Penticostalului, ÃŽnvierea lui Hristos văzând", Psalmul 50, Canonul Praznicului cu Irmosul, pe ÅŸase, apoi Canonul Apostolului pe patru, glas 8, ÅŸi Canonul Mucenicilor pe patru, glas 1. După Cântarea a treia, punem Condacul Apostolului glas 4, Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi...; Arătatu-v-aÅ£i ca niÅŸte stele prealuminoase luminând toată lumea cu lumina propovăduirii"  ÅŸi Sedealna lor, glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă.... a Mucenicilor glas 1, Podobia: Mormântul Tău... Åži acum... a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului. După Cântarea a noua punem Luminânda, Laudele ÅŸi Stihoavna toate ale Penticostalului, Slavă... Åži acum... a Praznicului. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor, Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasul 1 ÅŸi celelalte după rânduiala obiÅŸnuită ÅŸi Otpustul final.

 

ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI NOUA POMENIREA SFINŢILOR NOUĂ MUCENICI CELOR DIN CIZIC ŞI A CUVIOSULUI MEMNON FĂCĂTORUL DE MINUNI

La Vecernie după Psalmul de seară cel obiÅŸnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am...  punem trei Stihiri ale Mucenicilor glas 8, Podobia: O, preaslăvită  minune... ÅŸi trei ale Cuviosului acelaÅŸi glas ÅŸi aceeaÅŸi Podobie, Slavă... Åži acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului, Slavă... Åži acum... a Praznicului. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul glas 4: Mucenicii Tăi, Doamne", Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului, (de două ori), Slavă.... al Mucenicilor, Åži acum... al Praznicului. După obiÅŸnuitele Catisme punem Sedelnele Penticostalului, apoi ÃŽnvierea lui Hristos văzând", Psalmul 50 ÅŸi Canonul Praznicului, cu Irmosul, pe ÅŸase,  apoi Canonul Mucenicilor cu Irmosul, pe patru, glas 4 ÅŸi Canonul Cuviosului cu Irmosul, pe patru, acelaÅŸi glas. După Cântarea a treia, punem Condacul SfinÅ£ilor glas 2, Podobia: Cele de sus căutând..., Podobia: Ceata cea tare ÅŸi prealuminată a celor nouă mucenici", apoi Sedealna glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă.... a Cuviosului acelaÅŸi glas ÅŸi aceeaÅŸi Podobie, Åži acum... a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului. După Cântarea a noua punem Luminânda, Laudele ÅŸi Stihoavna toate ale Penticostalului, Slavă... Åži acum... a Praznicului. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor, Slavă... Åži acum... a Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul,  apoi Ceasul 1 ÅŸi celelalte după rânduiala lor obiÅŸnuită.

 

ÎN ZIUA A TREIZECEA POMENIREA SFÂNTULUI SLĂVITULUI APOSTOL IACOB FRATELE SFÂNTULUI IOAN CUVÂNTĂTORUL DE DUMNEZEU

La Vecernie după Psalmul de seară cel obiÅŸnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe ÅŸase, trei ale Praznicului ÅŸi trei ale Apostolilor,  glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă.... a Apostolului glas 8: Tu întâi prealăudate de dumnezeiască alegere a celor doisprezece" Åži acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului, cu Stihurile ei, Slavă.... a Sfântului glas 1: Apostole ÅŸi Mucenice Iacobe", Åži acum... a Praznicului. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 3: Apostole Sfinte Iacobe"; sau acesta pe acelaÅŸi glas: Apostol al lui Hristos prea ales ai fost", Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă.... al Apostolului, Åži acum... al Praznicului. După ObiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Apostolului punem Slavă... Åži acum... a Praznicului, apoi: ÃŽnvierea lui Hristos văzând... ÅŸi Psalmul 50. Se pune Canonul Praznicului cu Irmosul, pe opt, al Apostolului cu Irmosul, pe ÅŸase, glas 8. Catavasiile Praznicului. După Cântarea a treia, punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului, apoi Sedealna Apostolului glas 1, Podobia: Mormântul Tău... (de două ori), Slavă... Åži acum... a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea, punem Condacul Apostolului glas 2, Podobia: Cele de sus căutând...; Glas Dumnezeiesc auzind chemându-te pe tine", apoi Icosul ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda Apostolului (de două ori), Podobia: Muieri ascultaÅ£i", Slavă... Åži acum... a Praznicului. La Laude punem trei Stihiri ale Praznicului ÅŸi trei ale Apostolului glas 8, Podobia: O, preaslăvită  minune..., Slavă.... a Apostolului glas 8: VeniÅ£i pe Mărturisitorul tainei celei cereÅŸti", Åži acum... a Praznicului, Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Apostolului, Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile, Otpustul ÅŸi Ceasul 1.

La Liturghie punem Fericirile din Canonul Praznicului de la Cântarea cea de rând, pe patru ÅŸi din Canonul Apostolului, de la Cântarea a treia, pe patru. Prochimenul glas 8: ÃŽn tot pământul..., cu Stihul: Cerurile vestesc slava lui Dumnezeu" Apostolul de la Fapte: ÃŽn vremea aceea pus-a Irod împăratul mâinile", apoi Aliluia glas 1: Vesti-vor Cerurile minunile Tale Doamne" Evanghelia de la Ioan: ÃŽn vremea aceea stătea Iisus lângă lacul Ghenizaretului...  Priceasna: ÃŽn tot pământul...


LUNA MAI ARE TREIZECI ÅžI UNA DE ZILE. ZIUA ARE 14 ORE ÅžI NOAPTEA 10 ORE

 

ZIUA ÎNTÂI POMENIREA SFÂNTULUI PROOROC IEREMIA

Seara la Vecernie, după Psalmul de seară cel obiÅŸnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Praznicului ÅŸi trei ale Sfântului, glas 8, Podobia: Doamne de ai ÅŸi  stătut înaintea divanului", Slavă... Åži acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Penticostalului, Slavă... Åži acum... a Praznicului. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 2: Apostolului Tău, Ieremie, pomeneÅŸte Doamne prăznuind..., Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă... al Proorocului, Åži acum... al Praznicului. După obiÅŸnuitele Catisme punem Sedelnele Penticostalului, ÃŽnvierea lui Hristos văzând... ÅŸi Psalmul 50. Punem  Canonul Praznicului cu Irmosul, pe opt ÅŸi al Proorocului cu Irmosul, pe patru, glas 8. După Cântarea a treia punem Condacul Proorocului glas 3, Podobia: Fecioara astăzi...; Curăţindu-Å£i cu duhul inima Ta cea strălucitoare de lumină..., apoi Sedealna   glas 8, Podobia: ÃŽnviind din mormânt... Slavă... altă Sedealnă glas 1  Podobia: Mormântul Tău...; Åži acum... al Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului. După Cântarea a noua punem Luminânda, apoi Laudele ÅŸi Stihoavna, toate ale Penticostalului, Slavă... Åži acum...  a Praznicului. Ceasul 1 ÅŸi celelalte după rânduiala obiÅŸnuită.

La Liturghie punem Fericirile Praznicului, Prochimenul glas 4; Tu eÅŸti Preot în veac după rânduiala lui Melchisedec...,cu  Stihul: Zis-a Domnul Domnului meu... Apostolul din Cartea cea către Corinteni: FraÅ£ilor nu fiÅ£i prunci cu mintea..., Aliluia  glas 5: Moise ÅŸi Aaron între preoÅ£ii lui... Evanghelia de la Luca: ÃŽn vremea aceea se mirau popoarele de cuvintele lui Hristos... Priceasna: ÃŽntru pomenire veÅŸnică...

Tot întru aceasta zi şi Pomenirea PreaCuviosului Părinte Pafnutie Boroschi. Slujba lui se săvârşeşte în Mănăstirea lui şi unde este Hramul lui

 

ÎN ZIUA A DOUA POMENIREA CELUI ÎNTRU SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU ATANASIE CEL MARE PATRIARHUL ALEXANDRIEI

La Vecernie după Psalmul cel de seară obiÅŸnuit punem Catisma cea de rând.  La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Praznicului ÅŸi trei ale Sfântului glas 4, Podobia: Cel ce de sus eÅŸti chemat...; ÅŸi alte Stihuri glas 5, Podobia: Cuvioase Părinte..., Slavă...   glas 6: Pe ierarhul lui Hristos Atanasie să-l lăudăm..., Slavă... Åži acum... a Praznicului.  La Stihoavnă punem Stihirile Penticostalului, Slavă... a Sfântului glas 3: Iarăşi  Nilul cel cu aur curgător..., Slavă... Åži acum... a Praznicului. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 3: Al dreptei credinÅ£e stâlp ai fost cu dumnezeeÅŸti dogme întărind Biserica Ierarhe Atanasie..., Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul. 

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori),   Slavă... al Sfântului, Åži acum... al Praznicului. După obiÅŸnuitele Catisme, Sedelnele Penticostalului ÅŸi Citirea punem: ÃŽnvierea lui Hristos văzând... ÅŸi Psalmul 50. Punem Canonul Praznicului, cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi Canonul Sfântului cu Irmosul, tot pe ÅŸase, glas 8. După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului, apoi Sedeama Sfântului glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul..., punând-o (de două ori), Slavă... Åži acum... a Praznicului.  După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul Sfântului glas 2: Cu curgerile sângelui tău, învăţăturile dreptei credinÅ£e răsădindu-le, spinii relei credinÅ£e ai tăiat..., apoi Icosul ÅŸi Sinaxarul. După Cântarea a noua punem în Luminânda Sfântului, Slavă..., altă Luminândă,  Åži acum... a Praznicului. La Laude prin patru Stihiri ale Sfântului, glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă... glas 4: Pe trâmbiÅ£a cea mare a Bisericii..., Åži acum... a Praznicului. La Stihoavna punem  Stihiile Praznicului,  Slavă... a Sfântului Atanasie glas 3: Pe lauda cea mare a arhiereilor..., Åži acum... a Praznicului. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasul 1 ÅŸi celelalte după rânduiala lor.

       La Liturghie punem Fericirile Praznicului, de la Cântarea de rând, pe patru ÅŸi din  Canonul Sfântului, de la Cântarea a treia, pe patru. Prochimenul glas 7: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui..., cu Stihul: Ce vom răsplăti Domnului... Apostolul din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor un Arhiereu ca acesta se cuvenea să avem..., Aliluia glas 2: PreoÅ£ii Tăi se vor îmbrăca întru dreptate... Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul ucenicilor Săi: voi sunteÅ£i lumina lumii... Priceasna: ÃŽntru pomenire veÅŸnică...

 

ÃŽN ZIUA A TREIA POMENIREA SFINÅ¢ILOR MUCENICI TIMOTEI ÅžI MAVRA

La Vecernie după Psalmul cel de seară obişnuit zicem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Praznicului şi trei ale Sfinţilor, glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Penticostarului, Slavă... Şi acum... a Praznicului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfinţilor glas 4: Mucenicii Tăi, Doamne..., Slavă... Şi acum... al Praznicului, Ecteniile şi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă... al Mucenicilor, Åži acum... al Praznicului. După obiÅŸnuitele Catisme punem Sedelnele Penticostalului, apoi ÃŽnvierea lui Hristos văzând... ÅŸi Psalmul 50. Se pune Canonul Praznicului cu Irmosul, pe opt ÅŸi Canonul SfinÅ£ilor cu Irmosul, pe patru, glas 6. După Cântarea a treia  punem Condacul SfinÅ£ilor glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălÅ£at pe cruce...; Răni de multe feluri răbdând ÅŸi cununi de la Dumnezeu primind... ÅŸi Sedealna glas 1, Podobia: Mormântul Tău..., Slavă... Åži acum... a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului. După Cântarea a noua punem Luminânda, Laude ÅŸi Stihoavna, toate ale Penticostalului, Slavă... Åži acum... a Praznicului. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul SfinÅ£ilor, Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile ÅŸi Liturghia merg după rânduiala obiÅŸnuită.

Tot întru această zi pomenim şi Adormirea PreaCuviosului Părintele nostru Teodosie Egumenul Mănăstirii Pecerskaia şi începătorul vieţii de obşte monarhiceşti în pământul Rusiei. Slujba lui se săvârşeşte în Mănăstirea lui, acolo unde este Hramul lui şi prin toate Bisericile Rusiei, pentru că are şi Polieleu.

 

ÃŽN ZIUA A PATRA POMENIREA SFINTEI MUCENIÅ¢E PELAGHIA

La Vecernie după Psalmul de seară cel obiÅŸnuit punem Catisma. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Praznicului ÅŸi trei ale Sfintei glas 2,  Podobia: Când de pe lemn... , Slavă... Åži acum... a Praznicului. La Stihoavnă se pun Stihirile Penticostalului, Slavă... Åži acum... a Praznicului. .Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfintei, glas 4: MieluÅŸeaua Ta Hristoase Pelaghia..., Slavă... Åži acum... a Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă... al Sfintei, Åži acum... al Praznicului. După obiÅŸnuitele Catisme punem Sedelnele Penticostalului, apoi ÃŽnvierea lui Hristos văzând... ÅŸi  Psalmul 50. Punem Canonul Praznicului cu Irmosul, pe opt ÅŸi al Sfintei cu Irmosul, pe patru, glas 4. După Cântarea a treia punem  Condacul Sfintei glas 3, Podobia: Fecioara astăzi...; Urând cele vremelnice ÅŸi împărtăşindu-te bunătăţilor celor cereÅŸti..., apoi Sedealna glas 1, Podobia: Mormântul Tău..., Slavă... Åži acum... a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului. După Cântarea a noua punem Luminânda, Laudele ÅŸi Stihoavna toate ale Penticostalului,  apoi Slavă... Åži acum... a Praznicului. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfintei, Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile ÅŸi Liturghia merg după rânduiala obiÅŸnuită.

 

ÎN ZIUA A CINCEA POMENIREA SFINTEI ŞI SLĂVITEI MUCENICE IRINA

La Vecernie după Psalmul de seară cel obiÅŸnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Praznicului  ÅŸi trei ale Sfintei glas 1, Podobia: Prea lăudaÅ£ilor Mucenici..., Slavă... Åži acum... a Praznicului. La Stihoavna punem Stihirile Penticostalului, Slavă... Åži acum... a Praznicului. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfintei glas 4: MieluÅŸeaua Ta Hristoase..., Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul...  punem Troparul Praznicului (de două ori), Slava... al Sfintei, Åži acum... al Praznicului. Apoi obiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Penticostalului, ÃŽnvierea lui Hristos văzând... ÅŸi Psalmul 50. Punem Canonul Praznicului cu Irmosul, pe opt ÅŸi Canonul Sfintei cu Irmosul, pe patru, glas 4. După Cântarea a treia punem Condacul Sfintei glas 4, Podobia: Arătatu-te-ai astăzi...; ÃŽmpodobită fiind fecioara cu podoabele fecioriei... ÅŸi Sedealna ei, glas 1, Podobia: Mormântul Tău..., Slavă... altă Sedealnă, glas 1, Åži acum... a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului. După Cântarea a noua punem Luminânda, Laudele ÅŸi Stihoavna, toate ale Penticostalului, Slavă... Åži acum... a Praznicului. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfintei, Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile ÅŸi Liturghia merg  după rânduiala obiÅŸnuită.

 

ÎN ZIUA A ŞASEA POMENIREA SFÂNTULUI ŞI DREPTULUI IOV MULT PĂTIMITORUL

La Vecernie după Psalmul de seară cel obiÅŸnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Praznicului ÅŸi trei ale Sfântului glas 4, Podobia: Dat-ai semn..., Slavă... glas 6: Cu deamănuntul păzeÅŸti viaÅ£a ta..., Åži acum... a Praznicului.  La Stihoavna punem Stihirile Praznicului, Slavă... Åži acum... a Praznicului.Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 1: Bogăţia bunătăţilor lui Iov văzând-o vrăjmaÅŸul drepÅ£ilor..., Slavă... Åži acum... a Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă... al Sfântului, Åži acum... al Praznicului. Apoi obiÅŸnuitele Catisme ÅŸi Sedelnele Penticostalului, apoi ÃŽnvierea lui Hristos văzând... ÅŸi Psalm 50. Punem Canonul Praznicului cu Irmosul, pe opt ÅŸi Canonul Sfântului cu Irmosul, pe patru, glas 4. După Cântarea a treia punem Condacul Sfântului glas 8,  Podobia: Ca niÅŸte pârgă a firii...; Ca un adevărat drept ÅŸi binecredincios ÅŸi fără prihană..., apoi Sedealna glas 3,  Podobia: De frumuseÅ£ea fecioriei tale..., Slavă... Åži acum... a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului. După Cântarea a noua punem Luminânda,  Laudele  ÅŸi Stihoavna, toate ale Penticostalului, Slavă... Åži acum... a Praznicului. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Liturghie punem Prochimenul glas 7: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui..., cu Stihul: Ce vom răsplăti Domnului... Apostolul din Cartea cea către Galateni: Fraţilor roada Domnului este dragostea..., Aliluia glas 6: Fericit bărbatul..., care se teme de Domnul..., cu Stihul: Puternică pe pământ va fi sămânţa lui... Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul: toate îmi sunt date Mie de la Tatăl Meu... Priceasna: Întru pomenire veşnică...

 

IN ZIUA A ÅžAPTEA POMENIREA SEMNULUI CINSTITEI CRUCI CARE S-A ARÄ‚TAT PE CER ÃŽN CETATEA IERUSALIMULUI, DE LA LOCUL SFINTEI GOLGOTE, ÃŽNTINS CU STELE, PÂNÄ‚ LA SFÂNTUL  MUNTE AL ELEONULUI  ÃŽN CEASUL AL TREILEA DIN ZI,  ÃŽN  ZILELE ÃŽMPÄ‚RATULUI CONSTANÅ¢IU, FIUL MARELUI CONSTANTIN ÅžI  POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC ACACHIE

La Vecernie după Psalmul de seară cel obiÅŸnuit punem Catisma cea de rând.  La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Crucii, pe ÅŸase glas 4, Podobia: Cel ce de sus eÅŸti chemat..., Slavă... glas 6: Vestit-au cerurile slava Ta Doamne..., Åži acum... a Praznicului. La Stihoavna punem Stihirile Penticostalului, Slavă... Åži acum... a Praznicului. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Crucii glas 8: Chipul Crucii Tale acum mai mult decât Soarele strălucind..., Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Iar Slujba Sfântului Mucenic Acachie se cântă la Pavecerniţă.

La Utrenie după cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă... Şi acum... al Crucii. După obişnuitele Catisme şi Sedelnele Penticostalului punem Învierea lui Hristos văzând... şi Psalmul 50. Se pune Canonul Praznicului cu Irmosul, pe şase şi Canonul Crucii cu Irmosul, pe şase glas 4 . După Cântarea a treia punem Condacul şi Icosul Praznicului, apoi Sedealna Crucii glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai înălţat pe cruce... (de două ori), Slavă... Şi acum... a Praznicului. După Cântarea a şasea punem Condacul Crucii glas 8: O de trei ori fericită Cruce şi preacinstită... şi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Crucii (de două ori), Slavă... Şi acum... a Praznicului. Urmează Laudele şi Stihoavna, toate ale Praznicului. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Crucii sau Slavă... Şi acum... al Praznicului, Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile merg după rânduiala obişnuită.

La Liturghie punem Prochimenul glas 7: Înălţaţi pe Domnul, Dumnezeul vostru..., cu Stihul: Domnul a împărăţit... Apostolul din Cartea cea către Corinteni: Fraţilor cuvântul Crucii..., Aliluia glas 1: Adu-ţi aminte de adunarea Ta..., cu Stihul: Iar Dumnezeu Împăratul nostru... Evanghelia de la Ioan: În vremea aceea au făcut sfat Arhiereii şi bătrânii asupra lui Iisus... Priceasna: Însemna-tu-s-a peste noi lumina feţei Tale Doamne...

 

ÎN ZIUA A OPTA POMENIREA SFÂNTULUI SLĂVITULUI ŞI ÎNTRU TOT LĂUDATULUI APOSTOLUL ŞI EVANGHELIST IOAN CUVÂNTĂTORUL DE DUMNEZEU ŞI FECIORELNICUL, CEL CE STĂ REZEMAT DE PIEPTUL LUI HRISTOS ŞI A PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU ARSENIE CEL MARE

Seara La Vecernia cea mică punem Stihirile Apostolului, pe patru, glas 2, Podobia: Când de pe lemn..., Slavă... acelaşi glas, însuşi glasul: Pe verhovnicul Apostolilor..., Şi acum... a Praznicului. La Stihoavna punem Stihirile Praznicului, Slavă... a Apostolului, Şi acum... a Praznicului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Apostolului glas 2: Apostole al lui Hristos iubite..., Slavă... Şi acum... al Praznicului, Ectenia cea mică şi Otpustul.

La Vecernie cea mare după Psalmul cel de seară căntăm Fericit bărbatul..., prima Slavă...  La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Praznicului  ÅŸi trei ale Apostolului, pe patru, repetând una glas 1, Podobia: Ceea ce eÅŸti bucuria cetelor cereÅŸti... ÅŸi trei ale Cuviosului glas 8 Podobia: O, preaslăvită minune..., Slavă... a Apostolului glas 2: Pe fiul tunetului..., Åži acum... a Praznicului. Vohodul ÅŸi Prochimenul zilei, după care se pun trei Citiri, care sunt scrise în ziua a 26-a a Lunii Septembrie. La Litie punem Stihira Hramului sau a Praznicului, apoi patru Stihiri Samoglasnice ale Apostolului glas 1 ÅŸi Stihira Cuviosului glas 5, Slavă... a Apostolului glas 4: Rezemându-te pe pieptul ÃŽnvăţătorului tău Hristos..., Åži acum... a Praznicului. La Stihoavna punem Stihirile Apostolului glas 4, Podobia: Cel ce de sus eÅŸti chemat..., cu Stihurile ei, apoi Slavă... glas 6: Apostole al lui Hristos ÅŸi Evanghelistule Ioan..., Åži acum... a Praznicului. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule...  ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Apostolului (de două ori), care este scris la Vecernia cea mică, ÅŸi Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (o dată), apoi Binecuvântarea pâinilor, după care urmează: Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori) ÅŸi Psalmul 33, până la cuvintele: Nu se vor lipsi de tot binele..., după care se face Citirea Apostolului.

 La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (o dată) ÅŸi al Apostolului (o dată), Slavă... al Cuviosului glas 8: Curgerile lacrimilor tale... (este scris în ziua a treia a Lunii Septembrie), Åži acum... al Praznicului, ÅŸi obiÅŸnuitele Catisme. După prima Catismă punem Sedealna Apostolului glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul..., Slavă... altă Sedealnă glas 1, Podobia: Mormântul Tău..., Åži acum... a Praznicului ÅŸi Citirea. După a doua Catismă punem Sedealna Apostolului glas 5, Podobia: Cuvântul cel împreună..., (de două ori), Slavă... Åži acum... a Praznicului, apoi   Polieleul, Psalmii cei aleÅŸi, cu Stihirile Mărimurilor Sfântului. După aceea se pune Sedealna Apostolului glas 4, Podobia: Degrab ne întâmpină..., (de două ori), Slavă... Åži acum... a Praznicului ÅŸi citim Cuvântul de Laudă al Apostolului. Punem Antifonul întâi, glas 4 ÅŸi Prochimenul glas 4:  ÃŽn tot pământul a ieÅŸit vestirea lor..., cu Stihul: Cerurile vestesc slava lui Dumnezeu... Apoi Toată suflarea..., Evanghelia de la Ioan: ÃŽn vremea aceea      arătatu-s-a Iisus ucenicilor Săi..., apoi: ÃŽnvierea lui Hristos văzând... ÅŸi Psalmul 50, cu Stihira Apostolului glas 2: De Dumnezeu cuvântătorule ÅŸi feciorelnice... Se pune Canonul Praznicului cu Irmosul, pe patru,  Irmosul punându-se de câte două ori, apoi al Apostolului cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi al Cuviosului cu Irmosul, pe patru. Catavasiile se pun ale Praznicului. După Cântarea a treia punem Condacul Cuviosului glas 3, Podobia: Fecioara astăzi...; De la Roma ca un soare mare ai strălucit..., Icosul ÅŸi Sedealna Apostolului glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul..., Slavă... a Cuviosului acelaÅŸi glas ÅŸi Podobie, Åži acum... a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul Apostolului glas 2: Măririle tale iubitorului de feciorie... ÅŸi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Apostolului, Slavă... a Cuviosului, Åži acum... a Praznicului. La Laude punem trei Stihiri ale Praznicului  ÅŸi trei ale Apostolului glas 8, Podobia: O, preaslăvită  minune..., Slavă... acelaÅŸi glas: Evangheliste Ioane..., Åži acum... a Praznicului. Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Apostolului, Slavă... al Cuviosului, Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul, după care se face miruirea fraÅ£ilor cu untdelemn din candela Sfântului, iar noi cântăm Stihira Samoglasnică a Sfântului, după cum s-a arătat în ziua a 26 a Lunii Septembrie. Urmează Ceasul 1, la care punem Troparul Praznicului, Slavă... al Apostolului, Åži acum... a Născătoarei Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Praznicului ÅŸi celelalte, apoi Otpustul cel desăvârÅŸit. La Ceasuri punem Condacul Praznicului ÅŸi al Apostolului schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile Praznicului din Cântarea cea de rând, pe patru şi din Canonul Apostolului, de la Cântarea a şasea, pe patru. Punem Prochimenul glas 8: În tot pământul a ieşit vestirea lor..., cu Stihul: Cerurile vestesc slava lui Dumnezeu... Apostolul din Cartea Sobornicească a Sfântului Ioan: Ceea ce am auzit din început, ceea ce am văzut cu ochii noştri..., Aliluia glas 1: Mărturisi-vor cerurile minunile Tale Doamne... Evanghelia de la Ioan: În vremea aceea stătea lângă crucea lui Iisus... Priceasna: În tot pământul...

ÎNSEMNARE: despre Praznicului Sfântului şi întru tot lăudatului Apostol şi Evanghelist Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu. Se începe Slujba lui din Sâmbăta celei de-a doua Săptămâni, după Paşti şi merge Slujba lui până în Duminica a şaptea, după Paşti, a Sfinţilor Părinţi.

Se cuvine să ştim: că de se va întâmpla Pomenirea Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu în Duminica Mironosiţelor, în Duminica Slăbănogului, în Duminica Samaninencei sau în Duminica Orbului, atunci:

Sâmbătă seară La Vecernia cea mică, la: Doamne strigat-am... punem Stihirile Invierii, pe patru, Slavă... a Apostolului, Şi acum... a Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihira Invierii şi Stihoavna Apostolului, cea de la Vecernia cea mare, cu Stihurile ei, Slavă... a Apostolului, Şi acum... a Născătoarei. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Învierii, Slavă... al Apostolului, Şi acum... al Născătoarei, Ectenia cea mică şi Otpustul.

La Vecernia cea mare  după Psalmul cel de seară cântăm: Fericit bărbatul..., toată Catisma. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii, apoi trei ale Praznicului ÅŸi patru ale Postului, Slavă... a Praznicului, (punem Samoglasnica Penticostalului), Åži acum... a Născătoarei glasului de rând. Apoi Vohodul, Prochimenul zilei ÅŸi trei Citiri ale Apostolului. La Litie punem Stihira Hramului ÅŸi patru Samoglasnice ale Apostolului, Slavă... a Apostolului, Åži acum... a Praznicului. La Stihoavna punem Stihirile ÃŽnvierii ÅŸi apoi ale PaÅŸtelui, Slavă... a Apostolului, Åži acum... a Penticostalului. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (de două ori), ÅŸi Troparul Apostolului (o dată). Urmează Binecuvântarea pâinilor, după aceea Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Slavă... Åži acum...  Psalmul 33, până la: Nu se vor lipsi de tot  binele..., apoi Citire din Faptele Apostolilor.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, dacă este Duminica MironosiÅ£elor, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnvierii: Când Te-ai coborât la moarte... (o dată) ÅŸi Troparul: Iosif cel cu bun chip..., tot (o dată), Slavă... al Apostolului, Åži acum... MironosiÅ£ele femei...  Iar dacă este în altă Duminică punem Troparul ÃŽnvierii (de două ori),  Slavă... al Apostolului, Åži acum... a Născătoarei ÃŽnvierii, pe acelaÅŸi glas. După Catisme punem Sedelnele ÃŽnvierii, cu Stihira Născătoarei lor ÅŸi Citire din Tâlcuirea Evangheliei. Apoi Polieleul, Psalmii cei aleÅŸi,  cu Stihirile Mărimurilor Apostolului, apoi amândouă Sedelnele Apostolului, Slavă... Sedealna cea după Polieleu, Åži acum... a Născătoarei  ÅŸi Citirea Apostolului. Punem Antifoanele ÅŸi Prochimenul glasului, apoi Toată suflarea..., Evanghelia ÃŽnvierii ÅŸi ÃŽnvierea lui Hristos văzând... (de trei ori), apoi Psalmul 50 ÅŸi Stihira ÃŽnvierii. Se pune Canonul PaÅŸtelui cu Irmosul, pe ÅŸase cu Stihira Născătoarei lui, apoi Canonul Apostolului, pe patru ÅŸi Canonul Penticostalului, pe patru. Canonul îl cântăm aÅŸa: la fiecare Cântare punem un Tropar al ÃŽnvierii ÅŸi unul al Duminicii, apoi Tricântarea ÅŸi al Născătoarei. Catavasiile: Ziua ÃŽnvierii... După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul Apostolului, apoi Sedealna lui (de două ori), Slavă... Åži acum... a Praznicului ÅŸi Citirea Apostolului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului. La Cântarea a noua nu cântăm: Ceea ce eÅŸti  mai cinstită... ci după Cântare punem Luminânda PaÅŸtelui, Slavă... a Apostolului,  Åži acum... a Praznicului. La Laude punem patru Stihiri ale ÃŽnvierii ÅŸi patru ale Apostolului, cu cea de la Slavă..., cu Stihurile lor, Slavă... a Praznicului, Åži acum...: Preabinecuvântată eÅŸti... Apoi Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem numai Troparul ÃŽnvierii, Ecteniile, după care se citeÅŸte ÃŽnvăţătura Sfântului Teodor Studitul ÅŸi Otpustul. Apoi se face obiÅŸnuita ieÅŸire în pridvor, la care se cântă Slavă... Åži acum...  Stihira Evangheliei ÅŸi se pune Ceasul 1, la care se pune Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al Apostolului, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru... punem Condacele schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile glasului, pe patru, apoi ale Penticostalului, de la Cântarea a treia, pe patru şi ale Apostolului de la Cântarea a şasea, pe patru. După Vohod punem Troparul Învierii şi al Apostolului, Slavă... Condacul Apostolului, Şi acum... al Praznicului. Punem Prochimenul, Apostolul, Aliluia, Evanghelia şi Priceasna, mai întâi ale zilei şi apoi ale Apostolului.

Iar Slujba Sfântului Arsenie se lasă şi se cântă când va socoti cel mai mare.

ÃŽNSEMNARE: se cuvine să ÅŸtim: că de se va întâmpla Praznicul Sfântului Apostol Ioan  Cuvântătorul de Dumnezeu în Miercurea ÃŽnjumătăţirii Praznicului,  atunci:

Marţi seara la Vecernia cea mică punem Stihirile Apostolului, pe patru, Slavă... a Apostolului, Şi acum... al Praznicului. La Stihoavna punem Stihirile Apostolului, ale Vecerniei celei mari, cu Stihurile ei, Slavă... a Apostolului, Şi acum... a Praznicului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Apostolului, Slavă... Şi acum... al Praznicului, Ectenia cea mică şi Otpustul. Iar dacă nu va fi Priveghere, la Pavecerniţă punem Condacul Apostolului, Slavă... Şi acum... al Praznicului.

La Vecernie cea mare, după Psalmul cel  de seară cântăm: Fericit bărbatul..., prima Slavă... La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Praznicului, pe patru ÅŸi ale Apostolului, pe patru, Slavă... a Apostolului, Åži acum... a Praznicului. Punem Vohodul ÅŸi Prochimenul zilei, apoi Citirile Praznicului ÅŸi ale Apostolului. La Litie punem Stihira  Hramului ÅŸi Samoglasnicile Apostolului, Slavă... a Apostolului, Åži acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului, cu Stihurile lor, Slavă... a Apostolului, Åži acum... a Praznicului. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului (de două ori), ÅŸi al Apostolului (o dată). Urmează Binecuvântarea pâinilor, iar după aceea: Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Slavă... Åži acum... Psalmul 33, până la: Nu se vor lipsi de tot binele..., apoi Citirea Apostolului.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă... al Apostolului, Åži acum... al Praznicului. După Catisme punem Sedelnele Praznicului, apoi Citirea Praznicului ÅŸi Polieleul, Psalmii cei aleÅŸi,  cu Stihirile Mărimurilor Apostolului. Se pun amândouă Sedelnele Apostolului, Slavă..., Sedealna cea după Polieleul, Åži acum... a Născătoarei ei, apoi Citirea Apostolului. Punem Antifonul întâi, glas 4, Prochimenul Apostolului, apoi Toată suflarea... ÅŸi Evanghelia Apostolului, ÃŽnvierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50 ÅŸi Stihira Apostolului. Punem Canonul Praznicului glas 4, cu Irmosul, pe patru, apoi Canonul Apostolului pe ÅŸase ÅŸi celălalt Canon al Praznicului glas 8, pe patru. Punem Catavasiile Praznicului, adică Irmoasele celui de-al doilea Canon al Praznicului, glas 8, cântându-se de două ori, în amîndouă stranele. După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul Apostolului, apoi Sedealna Apostolului (de două ori), Slavă... Åži acum... a Praznicului ÅŸi Citirea Apostolului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul, Icosul ÅŸi Sinaxarul Praznicului. La Cântarea a noua  nu cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., ci punem Luminânda Praznicului, Slavă... a Apostolului, Åži acum... a Praznicului. Apoi la Laude punem trei Stihiri ale Praznicului ÅŸi trei ale Apostolului, Slavă... a Apostolului, glas 8: Evanghelistule Ioane..., Åži acum... a Praznicului. Apoi Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... ÅŸi Tatăl nostru... punem Troparul Apostolului, Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Urmează ÃŽnvăţătura Sfântului Teodor Studitul ÅŸi apoi se face obiÅŸnuita ieÅŸire pentru Ceasul 1 în pridvor. La Ceasuri punem Troparul Praznicului, Slavă... al Apostolului, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru... punem Condacele schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile Praznicului din Canonul glasului 4, de la Cântarea a treia, pe patru şi ale Apostolului, de la Cântarea a şasea, pe patru. După Vohod punem Troparul Praznicului şi apoi al Apostolului, Slavă... Condacul Apostolului, Şi acum... al Praznicului. Punem Prochimenul, Apostolul, Aliluia, Evanghelia şi Priceasna, mai întâi ale Praznicului, apoi ale Apostolului. Iar Slujba Sfântului Arsenie se cântă în altă zi.

ÎNSEMNARE: Dacă se va întâmpa Pomenirea Sfântului Apostol Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu în Duminica Samarinencei atunci: se lasă Slujba Înjumătăţirii şi se cântă Slujba Învierii, împreună cu a Samarinencei şi a Apostolului, după cum s-a arătat mai înainte Duminica.

ÃŽNSEMNARE: De se va întâmpla Praznicul Sfântului Apostol Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu  Miercuri, mai înainte de ÃŽnălÅ£are, adică la  Odovania PaÅŸtelui, atunci:

Marţi seara la Vecernia cea mică punem Stihirile Apostolului, pe patru, Slavă... a Apostolului, Şi acum... a zilei. La Stihoavna punem Stihirile Apostolului, de la Stihirile Vecerniei celei mari, cu Stihurile lor, Slavă... a Apostolului, Şi acum... a zilei. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Apostolului, Slavă... Şi acum... al Născătoarei Învierii: Toate tainele tale sunt mai presus de minte..., Ectenia cea mică şi Otpustul. Iar unde nu este Priveghere, la Pavecerniţă zicem Condacul Apostolului, Slavă... Şi acum... al Paştelui: De Te-ai şi coborât în mormânt...

La Vecernia cea mare după Psalmul cel  de seară cântăm: Fericit bărbatul..., Slava... cea dintâi. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile cele pentru Duminica Orbului, pe ÅŸase ÅŸi ale Apostolului, pe patru, Slavă... a Apostolului, Åži acum... a zilei, glas 8: Cine  va spune... Apoi Vohodul, Prochimenul zilei ÅŸi trei Citiri ale Apostolului. La Litie punem Stihira Hramului  ÅŸi Samoglasnicile Apostolului, Slavă... a Apostolului, Åži acum...: Iată s-a împlinit... La Stihoavna punem Stihira ÃŽnvierii (o dată): Pe Tine cel ce Te-ai întrupat..., apoi Stihirile PaÅŸtelui, cu Stihurile lor, Slavă... a Apostolului, Åži acum... a PaÅŸtelui: Ziua ÃŽnvierii..., apoi Hristos a înviat... (o dată). Urmează Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Apostolului (de două ori) ÅŸi Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (o dată). Urmează Binecuvântarea pâinilor, apoi: Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Slavă... Åži acum... Psalmul 33 ÅŸi Citirea Apostolului. Iar dacă nu este Priveghere, după Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi Tatăl nostru... punem Troparul ÃŽnvierii glasului, Slavă... al Apostolului, Åži acum... al Născătoarei ÅŸi Otpustul. Iar Miezonoptica o câmtăm ca de obicei. După primul Sfinte Dumnezeule... în locul lui: Iată mirele vine..., zicem Troparul ÃŽnvierii: Cuvântul cel împreună fără de început  cu Tatăl ÅŸi cu Duhul..., Slavă...  Åži acum... al Născătoarei lui. După al doilea Sfinte Dumnezeule... în locul Condacului: PomeneÅŸte Doamne... punem Condacul PaÅŸtelui: De Te-ai ÅŸi pogorât în mormânt..., apoi Doamne miluieÅŸte... (de 12 ori) ÅŸi Otpustul. Iar Rugăciunea  pentru cei adormiÅ£i: PomeneÅŸte Doamne..., nu o mai spunem.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnvierii (de două ori), glas 5: Cuvântul cel dimpreună fără de început  cu Tatăl ÅŸi cu Duhul..., Slavă... al Apostolului, Åži acum... al Născătoarei: Toate tainele tale sunt mai presus de minte... După prima Catismă punem Sedealna ÃŽnvierii ÅŸi Citirea. După a doua Catismă punem Stihoavna Octoihului ÅŸi Citirea, apoi Polieleul, Psalmii cei aleÅŸi, cu Stihirile Mărimurilor Apostolului ÅŸi toate Sedelnele Apostolului punându-se câte o dată, Slavă... Sedealna cea după Polieleu, Åži acum... a Născătoarei ei ÅŸi Citire. Punem Antifonul întâi,   glas 4, apoi Prochimenul Apostolului, Toată suflarea..., Evanghelia Apostolului, ÃŽnvierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50 ÅŸi Stihira Apostolului. Se pune Canonul PaÅŸtelui, fără Stihira Născătoarei lui, cu Irmosul, pe ÅŸase, apoi Canonul Apostolului cu Irmosul, pe patru ÅŸi Canonul Orbului cu Irmosul, pe patru. Catavasii punem Irmoasele: Mântuitorului Dumnezeu...,  care se cântă în amândouă stranele. Canonul ÃŽnainteprăznuirii nu se cântă acum  ci  îl cântăm mai înainte MarÅ£i. După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul Apostolului, apoi Ipacoiul PaÅŸtelui: Venit-au mai înainte de dimineaţă..., Slavă... Sedealna  Apostolului, Åži acum... a Orbului ÅŸi Citirea Apostolului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul PaÅŸtelui. La Cântarea a noua nu cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită... ci punem Stihirile Mărimurilor Praznicului, apoi Luminânda PaÅŸtelui, Slavă... a Apostolului, Åži acum... a Orbului. La Laude punem Stihirile Apostolului, pe patru, apoi  Stihirile: Să învie Dumnezeu... ÅŸi Stihurile PaÅŸtelui cu Stihirile lor, Slavă... a Apostolului, Åži acum... a PaÅŸtelui, glas 5: Ziua ÃŽnvierii... Apoi: Hristos a înviat... (o dată), după care urmează Doxologia cea mare. După Sfinte Dumnezeule... ÅŸi Tatăl nostru... punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al Apostolului, Åži acum...: Toate tainele tale sunt mai presus de minte..., Ecteniile ÅŸi Otpustul, după care se face ieÅŸirea în pridvor pentru Ceasul 1 ÅŸi se citeÅŸte ÃŽnvăţătura Sfântului Teodor Studitul. La Ceasuri punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al Apostolului, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru... punem Condacul PaÅŸtelui ÅŸi al Apostolului schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile din Canonul Paştelui, de la Cântarea a treia, pe patru şi din Canonul Apostolului, de la Cântarea a şasea, pe patru. După Vohod punem Troparul Învierii şi al Apostolului, Slavă... Condacul Apostolului, Şi acum... al Paştelui. Punem Prochimenul şi Aliluia întâi ale Paştelui, apoi ale Apostolului. Se pune întâi Apostolul şi Evanghelia zilei şi pe urmă ale Apostolului. Priceasna: Trupul lui Hristos..., apoi Priceasna Apostolului: În tot pământul...

Dacă se va întâmpa Pomenirea Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu în Joia Înălţării, atunci:

Seara la Vecernia cea mică punem Stihirile Praznicului, pe patru, Slavă... a Apostolului, Şi acum... a Praznicului. La Stihoavna punem Stihirile Apostolului, cu Stihurile lor, de la Vecernia cea mare, Slavă... a Apostolului, Şi acum... a Praznicului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Apostolului, Slavă... Şi acum... al Praznicului, Ectenia cea mică şi Otpustul. Iar dacă nu se face Priveghere atunci, la Pavecerniţă punem Condacul Apostolului, Slavă... Şi acum... al Praznicului.

La Vecernia cea mare după Psalmul cel de seară cântăm: Fericit  bărbatul...,  Slava... cea dintîi. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Praznicului, pe ÅŸase ÅŸi ale Apostolului, pe patru, Slavă... a Apostolului, Åži acum... a Praznicului. Punem Vohodul ÅŸi Prochimenul zilei, apoi Citirea Praznicului ÅŸi Citirile Apostolului. La Litie punem Stihirile Praznicului ÅŸi ale Apostolului, Slavă... a Apostolului, Åži acum... a Praznicului. La Stihoavna punem Stihirile Praznicului, cu Stihurile lor, Slavă... a Apostolului, Åži acum... a Praznicului. Apoi Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului (de două ori) ÅŸi Troparul Apostolului (o dată). Urmează Binecuvântarea pâinilor, după care: Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Slavă... Åži acum... Psalmul 33 ÅŸi Citirea Praznicului.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă... al Apostolului,  Åži acum... al Praznicului. După Catisme punem Sedelnele Praznicului ÅŸi Citirea. Urmează Polieleul, Psalmii cei aleÅŸi, ai Praznicului ÅŸi apoi ai Apostolului, cu Stihirile Mărimurilor lor. Se pun Sedelnele Apostolului toate câte o dată, Slavă... Sedealna cea după Polieleu, Åži acum... a Praznicului. Urmează Antifonul întâi, glas 4, Prochimenul ÅŸi Evanghelia Praznicului, apoi ÃŽnvierea lui Hristos văzând...,  Psalmul 50 ÅŸi Stihira Praznicului. Punem Canonul Praznicului glas 5, cu Irmosul, pe ÅŸase, apoi al Apostolului cu Irmosul, pe patru ÅŸi celălalt Canon al Praznicului cu Irmosul, pe patru. Catavasiile: Cu Dumnezeescul nor acoperit fiind gângavul..., care se cântă în amândouă stranele împreună. După Cântarea a treia punem Condacul, Icosul ÅŸi Sedealna Apostolului (de două ori), Slavă... Åži acum... a Praznicului ÅŸi Citirea Apostolului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului. La Cântarea a noua  nu cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., ci punem  Pripealele Praznicului. Iar la Troparele Canonului Apostolului zicem Pripeala: Sfinte Apostole ÅŸi Evangheliste Ioane Cuvântătorule de Dumnezeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Apoi Luminânda Praznicului, Slavă... a Apostolului, Åži acum... a Praznicului. La Laude punem Stihirile pe ÅŸase, trei ale Praznicului ÅŸi trei ale Apostolului, Slavă... a Apostolului, Åži acum... a Praznicului. Apoi Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... ÅŸi Tatăl nostru... punem Troparul Apostolului, Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul, după care se miruiesc fraÅ£ii cu untdelemn din candela Sfântului ÅŸi se face obiÅŸnuita ieÅŸire pentru Ceasul 1 în pridvor, unde se zice ÃŽnvăţătura Sfântului Teodor Studitul. La Ceasuri punem Troparul Praznicului, Slavă... al Apostolului, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru... punem Condacele Praznicului ÅŸi ale Apostolului schimbăndu-le.

La Liturghie punem Fericirile Praznicului, din Canonul glasului 5, de la Cântarea a treia, pe patru şi din Canonul Apostolului, de la Cântarea a şasea, pe patru. Vohodul şi Stihul Praznicului cel după Vohod, apoi punem Troparul Praznicului şi al Apostolului, Slavă... Condacul Apostolului, Şi acum... al Praznicului. Punem mai întâi Prochimenul, Apostolul, Aliluia Evanghelia şi Priceasna, ale Praznicului, apoi ale Apostolului. Iar Slujba Sfântului Arsenie se lasă se cântă când va socoti cel mai mare.

ÃŽNSEMNARE: Tot pentru acelaÅŸi Praznic al Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, dacă se va întîmpla în Duminica a ÅŸaptea după  PaÅŸti, a SfinÅ£ilor 318 PărinÅ£i. Atunci se lasă Slujba ÃŽnălţării ÅŸi se cântă Slujba ÃŽnvierii, împreună cu a Apostolului ÅŸi cu a SfinÅ£ilor PărinÅ£i.

Sâmbătă seara la Vecernia cea mică punem Stihirile Învierii, pe patru, Slavă... a Apostolului glas 2: Pe fiul tunetului..., Şi acum... a Născătoarei, de la Vecernia cea mică. La Stihoavna punem Stihira Învierii (o dată), apoi Stihirile Apostolului, de la Stihoavna Vecerniei celei mari, cu Stihurile ei, Slavă... a Apostolului, Şi acum... a Născătoarei, pe glasul Slavei... Apostolului. Apoi, Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Învierii şi al Părinţilor, Slavă... al Apostolului, Şi acum... al Praznicului, Ectenia cea mică şi Otpustul.

La Vecernia cea mare după Psalmul cel de seară cântăm: Fericit bărbatul..., toată Catisma. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii, patru ale PărinÅ£ilor ÅŸi trei ale Apostolului, Slavă... a PărinÅ£ilor, Åži acum... a Născătoarei Ceasului. Apoi Vohod ÅŸi Prochimenul zilei ÅŸi punem Citirile PărinÅ£ilor ÅŸi ale Apostolului. La Litie punem Stihira PărinÅ£ilor glas 3  ÅŸi patru Stihiri Samoglasnici ale Apostolului, Slavă... a Apostolului, Åži acum... a Praznicului. La Stihoavna punem Stihirile ÃŽnvierii, Slavă... a PărinÅ£ilor, Åži acum... a Praznicului. Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (de două ori) ÅŸi Troparul Apostolului (o dată). Urmează Binecuvântarea pâinilor, apoi: Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Slavă... Åži acum...  Psalmul 33 ÅŸi Citirea.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul ÃŽnvierii (o dată) ÅŸi Troparul PărinÅ£ilor (o dată), Slavă... al Apostolului, Åži acum... al Născătoarei. După Catisme punem Sedelnele ÃŽnvierii, cu Stihira Născătoarei lor ÅŸi Citire din Tâlcuirea Evangheliei. Apoi Polieleul, Psalmii cei aleÅŸi,  cu Stihirile Mărimurilor Apostolului ÅŸi toate Sedelnele Apostolului punându-se câte apoi dată, Slavă... Sedealna cea după Polieleu, Åži acum... a Născătoarei ÅŸi Citirea Apostolului. Apoi Antifoanele ÅŸi Prochimenul glasului, apoi Toată suflarea..., Evanghelia ÃŽnvierii, ÃŽnvierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50 ÅŸi Stihira ÃŽnvierii. Punem Canonul ÃŽnvierii cu Irmosul, pe patru, apoi al Apostolului cu Irmosul, pe patru ÅŸi al PărinÅ£ilor cu Irmosul, pe ÅŸase. Catavasiile: Cu Dumnezeescul nor acoperit fiind gângavul... După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul Apostolului, apoi Sedealna PărinÅ£ilor, Slavă... a Apostolului, Åži acum... a Născătoarei ÅŸi Citirea Apostolului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul PărinÅ£ilor, apoi Sinaxarul. La Cântarea a noua cântăm: Ceea ce eÅŸti mai cinstită..., apoi Luminânda învierii ÅŸi a PărinÅ£ilor, Slavă... a Apostolului, Åži acum... a Născătoarei. La Laude punem trei Stihiri ale ÃŽnvierii, două ale PărinÅ£ilor ÅŸi trei ale Apostolului, cu cea de la Slavă..., apoi Slavă... a PărinÅ£ilor, Åži acum...: Preabinecuvântată eÅŸti... Apoi Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem numai Troparul ÃŽnvierii, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Se face obiÅŸnuita ieÅŸire în pridvor, la care cântăm Slavă... Åži acum...  Stihira ÃŽnvierii. Urmează Ceasul 1, care se face în pridvor. La Ceasuri punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al PărinÅ£ilor, Åži acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru... punem Condacul ÃŽnvierii. La Ceasul 3 punem Troparul ÃŽnvierii, Slavă... al Apostolului. După Tatăl nostru... punem Condacul Apostolului ÅŸi al PărinÅ£ilor schimbându-le.

La Liturghie punem Fericirile glasului, pe patru, apoi ale Părinţilor, de la Cântarea a treia, pe patru şi ale Apostolului, de la Cântarea a şasea, tot pe patru. După Vohod punem Troparul Învierii, al Părinţilor şi al Apostolului, apoi Condacul Părinţilor, Slavă... al Apostolului, Şi acum... al Praznicului. Punem Prochimenul, Apostolul, Aliluia şi Evanghelia Părinţilor, apoi ale Apostolului. Priceasna: Lăudaţi-L pe Domnul..., apoi Priceasna Apostolului: În tot pământul...

 

ÎN ZIUA A NOUA POMENIREA SFÂNTULUI PROOROC ISAIA ŞI A SFÂNTULUI MUCENIC CRISTOFOR

La Vecernie după Psalmul de seară cel obişnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Proorocului glas 4, Podobia: Dat-ai semn... şi trei ale Mucenicului, acelaşi glas, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Stihoavna punem Stihirile Penticostalului, Slavă... Şi acum... a Praznicului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Proorocului glas 2: Al Proorocului Tău Isaia, pomenire Doamne..., Slavă... al Mucenicului glas 4: Cu haine din sângiuirile tale împodobit fiind stai înaintea Domnului, Împăratului a toate..., Şi acum... al Praznicului, Ecteniile şi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (o dată) ÅŸi a Proorocului (o dată), Slavă... al Mucenicului, Åži acum... al Praznicului. După obiÅŸnuitele Catisme punem Sedelnele Praznicului ÅŸi Psalmul 50. Punem Canonul Praznicului cu Irmosul, pe ÅŸase, apoi al Proorocului, pe patru, glas 4 ÅŸi al Mucenicului, acelaÅŸi glas, pe patru. După Cântarea a treia punem Condacul Proorocului  glas 2, Podobia: Pe Născătoarea de Dumnezeu cea întru rugăciuni neadormită...; Darul proorociei primind Proorocule Mucenice Isaie de Dumnezeu propăvăduitorule... ÅŸi Icosul, apoi Condacul Mucenicului glas 4, Podobia: Arătatu-te-ai astăzi...; SăvârÅŸindu-Å£i nevoinÅ£a muceniciei..., apoi Sedealna Proorocului glas 3, Podobia: Pentru mărturisirea..., Slavă... Sedealna Mucenicului glas 8, Podobia: Pe înÅ£elepciunea ÅŸi cuvântul..., Åži acum... a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului. După Cântarea a noua punem Luminânda, Laudele ÅŸi Stihoavna, toate ale Praznicului. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., (o dată), Sfinte Dumnezeule... ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Proorocului, Slavă... al Mucenicului, Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Ceasurile ÅŸi Liturghia le facem după rânduiala obiÅŸnuită.

ÃŽntru această zi pomenim ÅŸi aducerea Cinstitelor MoaÅŸte ale celui întru SfinÅ£i Părintelui nostru Nicolae Făcătorul de minuni,  din Mira Lichiei, în cetatea Barului

Seara la Vecernie după Psalmul de seară cel obiÅŸnuit cântăm: Fericit bărbatul..., Slavă... cea dintâi. La: Doamne strigat-am... cântăm trei Stihiri ale Praznicului ÅŸi cinci ale Sfântului glas 8, Podobia: La cer alergând..., Slavă... glas 6: Cu cel ce este podoaba arhiereilor..., Åži acum... a Praznicului. Vohodul ÅŸi Prochimenul zilei, după care punem trei Citiri ale Sfântului, cele ArhiereÅŸti. La Litie punem Stihira Hramului ÅŸi Stihirile Ierarhului glas 2,  cele Samoglasnice, Slavă... glas 6: Slugă bună ÅŸi credincioasă..., Åži acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile glas 4, Podobia: Ca pe  un cuvânt..., cu Stihurile ei, Slavă... glas 6: Omule a lui Dumnezeu..., Åži acum... a Praznicului. După Acum slobozeÅŸte..., Sfinte Dumnezeule... ÅŸi Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 4:  Sosit-a ziua Praznicului celui luminat, cetatea Barului se bucură..., Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei ÅŸase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori),  Slavă... al Sfântului, Åži acum... al Praznicului ÅŸi obiÅŸnuitele Catisme. După prima Catismă punem Sedealna Praznicului (de două ori) ÅŸi Citire pentru Aducerea MoaÅŸtelor Sfântului. După a doua Catismă punem Sedealna Sfântului glas 4 (de două ori), Slavă... Åži acum... a Praznicului. Apoi Polieleul, Psalmii cei aleÅŸi, cu Stihirile Mărimurilor Sfântului ÅŸi Sedealna Sfântului glas 1, Podobia: Mormântul Tău..., (de două ori), Slavă... Åži acum... a Praznicului. Apoi Antifonul întâi glas 4, Prochimenul glas 4: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui..., cu Stihul: Ce vom răsplăti Domnului... Apoi Toată suflarea..., Evanghelia de la Ioan, zisă de la jumătate: Zis-a Domnul cel ce nu intră pe uşă... ÅŸi Psalmul 50, cu Stihira glas 6: MoÅŸtenitorule a lui Dumnezeu... Punem Canonul Praznicului cu Irmosul, pe ÅŸase ÅŸi două Canoane ale Sfântului cu Irmoasele, pe opt, unul pe glas 8, altul pe glas 4. Catavasiile Praznicului. După Cântarea a treia punem Condacul ÅŸi Icosul Praznicului, apoi Sedealna Sfântului glas 1 (de două ori), Slavă... Åži acum... a Praznicului. După Cântarea a ÅŸasea punem Condacul Sfântului glas 3,  Podobia: Fecioara astăzi...; S-a proorocit ca o stea de la răsărit, la apus..., apoi Icosul ÅŸi citim Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda Sfântului (de două ori), Slavă... Åži acum... a Praznicului. La Laude punem Stihirile, pe patru ÅŸi cântăm Stihirile glas 1, cele Samoglasnice, Slavă... glas 5: Să trâmbiţăm cu trâmbiÅ£e de cântări..., Åži acum... a Praznicului. Apoi Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Sfântului, Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul. Apoi se miruiesc fraÅ£ii cu untdelemn din Candela Sfântului. Urmează Ceasul 1 ÅŸi Otpustul cel final.

La Liturghie punem Fericirile din Canonul Praznicului, de la Cântarea de rând, pe patru ÅŸi ale Sfântului, de la Cântarea a treia, pe patru. Prochimenul glas 7: Lăuda-se-vor CuvioÅŸii întru slavă ÅŸi se vor bucura întru aÅŸternuturile lor..., cu Stihul: CântaÅ£i Domnului cântare nouă, că minunat a făcut Domnul... Apostolul din Cartea cea către Evrei: FraÅ£ilor aduceÅ£i-vă  aminte de învăţătorii voÅŸtri..., Aliluia  glas 2: PreoÅ£ii Tăi se vor îmbrăca întru dreptate... Evanghelia de la Luca: ÃŽn vremea aceea stătut-a Iisus la loc ÅŸes... Priceasna: ÃŽntru pomenire veÅŸnică...

 

ÎN ZIUA A ZECEA POMENIREA SFÂNTULUI APOSTOL SIMON ZILOTUL

La Vecernie după Psalmul de seară cel obiÅŸnuit punem Catisma cea de rând. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe ÅŸase, trei ale Praznicului ÅŸi trei ale Apostolului   glas 4, Podobia: Dat-ai semn..., Slavă... a Apostolului glas 2: Cu nume de râvnă numit chemându-te..., Åži acum... a Praznicului. La Stihoavna punem Stihirile Apostolului glas 1, Podobia: Prea lăudaÅ£ilor Mucenici..., cu Stihurile ei, Slavă... a Apostolului glas 6: Făptura ca un vultur înalt zburător o ai străbătut..., Åži acum... a Praznicului. Acum slobozeÅŸte..., ÅŸi după Tatăl nostru... punem Troparul Apostolului glas 3: Apostole Sfinte Simone roagă-te milostivului Dumnezeu..., Slavă... Åži acum... al Praznicului, Ecteniile ÅŸi Otpustul.

La Utrenie după cei şase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Trop