După ce am mărturisit 40 de zile Învierea Domnului, după ce ne-am vestit unii altora că Hristos a înviat pentru noi şi pentru a noastră mântuire, trăim timp de zece zile, de la Înălţarea Domnului la Pogorârea Duhului un timp al aşteptării plină de speranţă. Hristos Domnul s-a înălţat la ceruri şi a ridicat de-a dreapta Tatălui firea noastră umană. Hristos a făgăduit Apostolilor şi nouă trimiterea Duhului ca alt Mângâietor. Suntem în aşteptarea trimiterii Duhului, ca şi Apostolii oarecând.
Împlinirea aşteptării prin trimiterea Duhului este însoţită de semne. În cartea Faptele Apostolilor se vorbeşte de „un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede”, iar mai apoi de „limbi ca de foc” ce au şezut pe fiecare dintre ei. Urmarea acestor semne a fost vorbirea în limbi a Apostolilor, deşi erau toţi galileeni, şi înţelegerea în limba lor a celor ce ascultau, deşi erau „parţi şi mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia...” Sf. Petru tâlcuieşte minunea spunând că s-au împlinit cuvintele profetului Ioil anunţând trimiterea Duhului şi vorbirea în limbi.
Putem spune că minunea de la Pogorârea Duhului Sfânt, conform relatării Sf. Luca, are două laturi. Duhul cel Sfânt trimis din cer i-a arătat pe Apostoli vrednici să vorbească în limbi, deşi erau oameni simpli, necunoscători de limbi străine. Dar tot Duhul i-a învrednicit pe ascultători să înţeleagă ce li se vestea. Nu ştim dacă fiecare Apostol vorbea o limbă străină, a unuia din grupurile de evrei sosiţi din toată lumea acum în Ierusalim pentru sărbătoarea Cincizecimii. Ştim că „vorbeau în limbi”. Şi mai ştim că fiecare înţelegea, deşi în pasajul din Faptele Apostolilor se enumeră mulţime de locuri ale diasporei evreieşti. Duhul i-a făcut pe unii capabili să vestească, iar pe ceilalţi vrednici să primească cuvântul despre Dumnezeirea lui Hristos.
Această relatare ne descoperă cum operează cuvântul lui Dumnezeu. Pe cei aleşi şi trimişi la propovăduire, îi îmbracă cu „putere de sus” ca să vestească potrivit şi cu tărie cuvântul lui Dumnezeu. Ştim aceasta din istoria cercetării poporului evreu de către Domnul prin prooroci. O vedem acum verificată prin alegerea şi trimiterea Apostolilor. În ascultători se lucrează taina înţelegerii cuvântului. Cuvântul însuşi ni-L descoperă pe Domnul, voia şi rânduiala Lui pentru creaţia Sa. În cuvântul celui ce vesteşte Cuvântul, aflăm fiecare cuvânt pentru frământarea noastră. Vestirea cuvântului se împlineşte prin această taină a înţelegerii prin care cuvântul unul capătă mulţime de înţelesuri personale şi mântuitoare. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu în Biserică după Înălţarea Domnului la ceruri şi trimiterea Duhului.
Să cerem şi noi trimiterea Duhului, vestirea Cuvântului şi împlinirea tainei spre luminarea şi desăvârşirea noastră.
