Ziua de 29 august este în calendarul ortodox zi de post aspru. Aceasta în amintirea unui moment cutremurător din istoria omenirii, uciderea ultimului şi celui mai mare profet al Vechiului Testament.

Sf. Ioan este Înaintemergătorul şi Botezătorul Mântuitorului Hristos. El cel care din pântecele maicii sale l-a vestit pe Mesia şi a împlinit apoi vestirea pe malurile Iordanului. El este cel care îndemna la pocăinţă căci „s-a apropiat Împărăţia cerurilor” şi îi primea şi sfătuia pe cei ce înţelegeau mesajul. El este cel care l-a botezat pe Hristos pentru a se împlini rânduiala dumnezeiască. El este cel care l-a arătat pe Hristos ca fiind Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatele lumii. Şi tot el este cel care l-a mustrat pe Irod pentru păcatul desfrânării cu cumnata sa.

Cunoaştem episodul tragic al morţii Sf. Ioan. Sf. Evanghelist Marcu ne spune că „Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt şi-l ocrotea. Şi ascultându-l, multe făcea şi cu drag îl asculta” (Marcu 6, 20). Avem descrisă aici relaţia dintre un rege şi un sfetnic preţuit pentru înţelepciunea lui. Mai mult, respectul faţă de sfetnic, căci era bărbat „drept şi sfânt”. Dar patima a întunecat mintea regelui şi făgăduieşte fiicei Irodiadei împlinirea oricărei dorinţe până la jumătate din regat. Se luptau patimile cu săracul rege. Desfrâul nu pare biruit de lăcomie, căci nu uită să-şi păstreze jumătate de regat. Dar mai presus s-a arătat nemernicia de a împlini o făgăduinţă nelegiută. Nu a vrut s-o întristeze pe fiica Irodiadei, consemnează Sf. Marcu, şi îi împlineşte cererea de a-i aduce capul Sf. Ioan, deşi „s-a mâhnit adânc” (Marcu 6, 26). Parcă prevesteşte această faptă altă nelegiure a unui conducător care s-a spălat pe mâini spunând că nu este vinovat de sângele unui drept, a lui Hristos. Cei aşezaţi să facă dreptate se arată nevrednici şi ucigaşi, biruiţi fiind de patimi. Dar istoria consemnează sfârşitul tragic al tuturor acestora care şi-au necinstit chemarea şi au vărsat sânge nevinovat.

Înţelegem acum de ce în această zi se ţine post. Pentru a nu trece cu vederea că patima poate duce la ucidere, că săturarea pântecelui şi întunecarea minţii cu băutură pot face să luăm decizii tragice în viaţă. Şi mai mult, că postul este frâu pentru patimi, că înfrânarea ne ajută la rugăciune şi meditaţie.

Acum două mii de ani Sf. Ioan a fost profetul pocăinţei, căci judecata se apropia. De atunci şi până azi avem exemplul morţii lui martirice pentru dreptate şi adevăr. Iar exemplul acesta nu este o lecţie de istorie pe care o putem uita, ci este un permanent strigăt al celui „drept şi sfânt” că pocăinţa este necesară ca pregătire pentru intrarea în Împărăţie.

†NICOLAE