roaa
5410 N.Newland Ave
Chicago, IL. 60656-2026
telefon: 773.774.1677
fax: 773.774.1805
email: romarch67@aol.com

PASTORALĂ LA PRAZNICUL NAŞTERII DOMNULUI 2009

PASTORALĂ LA PRAZNICUL NAŞTERII DOMNULUI 2009

† NICOLAE

din mila lui Dumnezeu

Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi

Iubitului cler şi dreptmăritorilor creştini,
pace şi bucurie de la Hristos Domnul cel născut în iesle,
iar de la noi arhierească binecuvântare.

 

Căci cunoaşteti harul Domnului nostru Iisus Hristos, că El, bogat fiind,

pentru voi a sărăcit, ca voi cu sărăcia Lui să vă îmbogăţiţi. (2 Cor. 8, 9)

 

Prea Cucernici Părinţi,

Iubiţi Credincioşi,

 

            În această sfântă şi aleasă zi a Crăciunului, ne plecăm în faţa ieslei din Betleem, împreună cu păstorii şi cu magii, cerând cu smerenie ca pruncul Iisus să primească şi darul nostru, precum l-a primit pe cel al magilor. Ne aducem pe noi înşine dar celui Ce S-a dăruit pe sine pentru ca lumea viaţă să aibă şi încă viaţă din belşug. (Ioan 10, 10). La praznicul Naşterii Domnului se cuvine să ne aplecăm asupra acestor înţelesuri ale bogăţiei lui Dumnezeu ce se revarsă asupra noastră.

            Dintru început, din ziua întâi a creaţiei descoperim bogăţia lui Dumnezeu. Căci din iubirea sa cea fără de sfârşit Dumnezeu a creat toate: El este izvorul existenţei pentru cele care există, al vieţii pentru cei vii, al raţiunii pentru cei care participă la raţiune, şi pentru toţi cauza bunătăţilor. (Sf. Ioan Damaschin, Despre credinţa ortodoxă). Iubirea lui Dumnezeu revărsată peste creaţie ne arată bogăţia lui Dumnezeu. Existenţa lui treimică, iubirea desăvârşită împărtăşită între cele trei Persoane, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, ne descoperă că nu din necesitate, nici din vreo lipsă a creat Dumnezeu lumea şi pe om. Sf. Vasile cel Mare ne spune, că, zidind pe om, luând tărână din pământ, şi, cu chipul tău, Dumnezeule, cinstindu-l l-ai pus în raiul desfătării, făgăduindu-i, întru paza poruncilor tale, viaţă fără de moarte şi moştenirea veşnicelor bunătăţi (Sf. Liturghie a Sf. Vasile cel Mare). Dumnezeu cel bogat l-a creat pe om să fie după chipul său, să se împărtăşească de viaţa cea fără de moarte şi de veşnicele bunătăţi. Omul cel întâi creat a fost aşezat în rai ca să se bucure de creaţia cea bogată a lui Dumnezeu şi să stăpânească peste ea. Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. (Facere 1, 31) Toate erau bune, căci fuseseră create din revărsarea bogăţiei lui Dumnezeu.

            Dar omul a nesocotit bogăţia lui Dumnezeu, adică iubirea Lui ce îl conducea la viaţa cea veşnică. Omul s-a aflat sărac, lipsit de harul lui Dumnezeu. Omul s-a aflat golit de toată bogăţia ce Dumnezeu o revărsa peste el. Şi aşa a petrecut până la plinirea vremii, fără însă să fie uitat de Dumnezeu. Căci tot Sf. Vasile cel Mare ne spune că Dumnezeu nu s-a întors de la zidirea Sa, nici n-ai uitat lucrul mâinilor Tale, ci în multe chipuri l-ai cercetat întru îndurările milei Talei: prooroci ai trimis, minuni ai făcut prin sfinţii tăi care au bineplăcut ţie, din fiecare neam (Sf. Liturghie a Sf. Vasile cel Mare). Bogăţia harului a devenit bogăţia milostivirii lui Dumnezeu faţă de creaţia Sa. Pentru că omul şi-a întors faţa de la Dumnezeu, nu a mai putut primi dragostea Lui. I-a primit însă cercetarea şi mila. Şi în însăşi această cercetare Dumnezeu a prevestit omului mântuirea, după cum ne încredinţează Sf. Apostol Pavel: Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, pe noi cei ce eram morţi prin greşealele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos - prin har sunteţi mântuiţi! (Ef. 2, 4-5).

Dumnezeu cel bogat în milă află calea să ne aducă înapoi la bogăţia harului Său. Iar calea este una paradoxală, de neînţeles şi de necuprins pentru om. Căci Dumnezeu cel bogat s-a îmbrăcat cu sărăcia, ca să îmbogăţească lumea cea sărăcită. Cuvântul Tatălui, nădejdea tuturor veacurilor, bucuria îngerilor, mântuirea neamurilor, scularea celor adormiţi, izvorul milei, rădăcina vieţii, a venit în lume cu trup luat din trupul Fecioarei, ieşit-a gol pentru ca să ne îmbrace pe noi, sărac ca să ne îmbogăţească, smerit ca să ne înalţe la cer; prunc ca să ne facă pe noi desăvârşiţi şi să ne dea lumina vieţii veşnice (Sf. Ierarh Antim Ivireanu, Predici). Dumnezeu cel bogat s-a deşertat pe Sine şi s-a făcut om asemenea nouă. Cel ce a creat cerul şi pământul prin revărsarea bogăţiei Sale a primit să se nască într-o iesle săracă. Cel ce ţine lumea în mâna Sa, s-a lăsat ţinut în braţele Fecioarei. Putem exclama împreună cu Apostolul neamurilor: O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiintei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecăţile Lui şi cât sunt de nepătrunse căile Lui! (Romani 11, 33).

În Întruparea Fiului lui Dumnezeu descoperim aşadar planul pregătit de Dumnezeu pentru mântuirea omului. Cel bogat în slavă se smereşte pentru a ne dărui nouă chipul slavei Sale. De la Naşterea Domnului întru sărăcie ni se vesteşte calea mântuirii: nu în bogăţie materială, nici în slavă a numelui pentru multele noastre împliniri, ci în renunţare şi jertfă, în smerenie şi în milă faţă de aproapele, precum Dumnezeu însuşi s-a milostivit de noi. Naşterea Mântuitorului ne arată cum putem dobândi bogăţia lui Dumnezeu. Este vorba de lucrarea lui Dumnezeu care, după ce l-a creat pe om, acum, la Întrupare, î-l crează din nou şi îi dăruieşte, în chip de neînţeles, bogăţia cea pierdută. Naşterea lui Dumnezeu pe pământ ne descoperă cum putem să fim cu adevărat bogaţi după chipul Celui bogat, a lui Dumnezeu Însuşi.

Iubiţi credincioşi,

La acest praznic slăvit vă îndemn să descoperim bogăţia lui Dumnezeu cea arătată nouă prin creaţie şi prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Să primim vestea cea bună a Întrupării ca o adeverire a faptului că Dumnezeu s-a pogorât pe pământ ca să ne arate din nou bogaţi ca şi El. Iar bogăţia noastră nu este alta decât dragostea Lui pe care o primim şi o oferim semenilor. Să ne pregătim sufletele pentru primirea acestei bogăţii şi să fim mulţumitori către Dumnezeu pentru trimiterea Fiului să se nască şi să crească, să ne mântuiască.

Vă îmbrăţişez frăţeşte în Hristos Domnul şi vă urez să petreceţi sfintele sărbători ale Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei cu bogăţia şi pacea de la Dumnezeu.

 

 

La Mulţi Ani!

Al vostru frate întru rugăciune către Dumnezeu,

† NICOLAE

Chicago,

Praznicul Naşterii Domnului, 2009

 

« Inapoi


roaa
Credinţa
Iulie - Septembrie 2007

roaa
Almanahul Credinţa 2007


Sfinţii zilei
Sep 06

Minunea Sf. Arhanghel Mihail in Colose
Sf. Mucenici: Eudoxie, Zinon si Macarie.

Itinerar pastoral
al IPS Nicolae


Sep 12, 2010 - Sf. Liturghie la parohia Sf. Dumitru, Toronto, ON

Sep 11, 2010 - Sf. Liturghie la Mânăstirea Înălțarea Sf. Cruci, Toronto, ON

Sep 8, 2010 - Nașterea Maicii Domnului – Sf. Liturghie la Catedrala Sf. Împăraţi, Chicago

Sep 5, 2010 - Sf. Liturghie la Misiunea Nașterea Maicii Domnului, Austin, TX

Sep 4, 2010 - Sf. Liturghie la Capela Buna Vestire, San Antonio, TX

Itinerar pastoral al PS Ioan Casian


Sep 9, 2010 - pelerinaj în Grecia și Muntele Athos

Sep 8, 2010 - Nașterea Maicii Domnului - Sf. Liturghie la Mãnãstirea Acoperãmântul Maicii Domnului, Wentworth, QC

Sep 5, 2010 - Sf. Liturghie la parohia Nașterea Maicii Domnului, Gatineau, QC

Aug 29, 2010 - Sf. Liturghie la tabăra de copii All Saints, Emlenton, PA

Aug 22, 2010 - Sf. Liturghie la tabăra de copii All Saints, Emlenton, PA