† NICOLAE

din mila lui Dumnezeu

Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în America şi Canada

Iubitului cler şi dreptmăritorilor creştini,
pace şi bucurie sfântă de la Hristos Domnul,
iar de la noi arhierească binecuvântare.

Prea Cucernici Părinţi,

Iubiţi Credincioşi,

Hristos a înviat!

         An de an, în ziua Învierii, ne vestim unii altora că Hristos, Cel ce a primit patimi şi moarte pentru noi, nu a fost ţinut de moarte, ci a înviat. Iar această vestire este transmisă din generaţie în generaţie, de la Apostoli şi femeile mironosiţe, care s-au învrednicit să-L vadă pe Domnul Înviat, la noi cei care credem şi mărturisim această minune.

         Sf. Evanghelist Luca relatează una din descoperirile lui Hristos cel Înviat:  Şi iată, doi dintre ei mergeau în aceeaşi zi la un sat care era departe de Ierusalim, ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus. Şi aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea. Şi pe când vorbeau şi se întrebau între ei. şi Iisus Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei. Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască. (Luca 24, 13 -16) Cei doi ucenici au fost printre cei privilegiaţi să asculte cuvintele Mântuitorului, să îi vadă faptele ce aduceau tămăduire, să simtă puterea ce o transmitea Învăţătorul lor; şi totuşi, pe drumul spre Emaus cred că Cel ce li s-a alăturat este un străin, chiar unul care nu este la curent cu ultimele evenimente ce au tulburat Ierusalimul. Domnul călătoreşte împreună cu noi prin această viaţă, Domnul ne ascultă chiar atunci când vorbim despre El, fără să se descopere pe dată, căci cunoaşterea Lui nu este un lucru uşor. Din relatarea Sf. Luca trebuie să înţelegem că a vorbi despre Dumnezeu este întotdeauna un lucru dificil, căci nu vorbim despre ceva ce poate fi studiat şi cunoscut, ci despre Cineva care se descoperă şi se face Însuşi cunoscut. Pe Dumnezeu nu-L vom cuprinde niciodată în cuvintele noastre meşteşugite, nu-L vom epuiza în concepte, ci ceea ce descoperim altora despre Dumnezeu este valabil numai atunci când aceasta reprezintă o transmitere a descoperirii lui Dumnezeu către noi. Ucenicii Luca şi Cleopa vorbesc despre Iisus Nazarineanul care era prooroc puternic în faptă şi în cuvânt, dar puterea Lui se părea că s-a oprit la mormânt. Dumnezeu Însuşi trebuie să-şi descopere puterea pentru ca omul să înţeleagă: O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima ca să credeţi toate câte au spus proorocii! Nu trebuia oare, ca Hristos să pătimească acestea şi să intre în slava Sa? Şi începând de la Moise şi de la toţi proorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile cele despre El. (Luca 24, 25-27) Înţelegerea cu mintea nu vine pe dată, ci ea are nevoie de o înţelegere duhovnicească, suprafirească, o primire cu toată făptura a descoperirii dumnezeieşti: Rămâi cu noi că este spre seară şi s-a plecat ziua. Şi a intrat să rămână cu ei. Şi, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat şi, frângând, le-a dat lor. Şi s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; şi El s-a făcut nevăzut de ei. Şi au zis unul către altul: Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile? (Luca 24, 29-32).

         Hristos se face cunoscut la frângerea pâinii, la repetarea gesturilor sacramentale de la Cina cea de taină, a gesturilor ce sunt repetate la fiecare Sf. Liturghie ca o împlinire a poruncii de a face acestea întru pomenirea Lui. Ceea ce înseamnă că cunoaşterea lui Dumnezeu în urma Învierii Mântuitorului are o dimensiune sacramentală. Hristos a înviat pentru a birui moartea ca eşec al omului, ca dovedire a neputinţei lui de a împlini porunca desăvârşirii. Hristos a înviat pentru a surpa peretele cel din urmă al separării omului de Dumnezeu, după cuvintele Sf. Părinţi. Hristos a înviat pentru a împăca prin om întreaga făptură cu Ziditorul. Dar Hristos a înviat şi pentru a ne aduce o altfel de cunoaştere a lui Dumnezeu.

         Pe Dumnezeu îl cunoaştem din ordinea pe care a sădit-o în Creaţie, din Cuvântul descoperit în Sf. Scriptură, din profeţiile celor ce L-au vestit pe Mesia, din lumina de pe Tabor ce se împărtăşeşte celor ce se fac urmaşi ai lui Hristos, din fiecare fapt ce ne descoperă realitatea comuniunii noastre cu El. Pe drumul spre Emaus, şi de atunci la fiecare Sf. Liturghie, Hristos ni-L aduce pe Dumnezeu Cel ce a luat trup omenesc, a pătimit, a murit şi a înviat. Iar această aducere ne revendică, ne cheamă să îi fim părtaşi, ne cheamă să o gustăm şi primind-o să o cunoaştem. După primirea Sf. Taine ale Trupului şi Sângelui lui Hristos cântăm: Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Sf. Treimi închinându-ne...  Devenim iniţiaţi ai tainelor lui Dumnezeu, îl primim pe Dumnezeu în fiinţa noastră şi această primire devine cunoaştere prin participare, transformare a noastră în fii ai lui Dumnezeu. Abia în urma consumării acestei taine putem spune că îl cunoaştem pe Dumnezeu, că am aflat credinţa şi închinarea cele adevărate.

         Iubiţi credincioşi,

         Învierea Domnului este momentul redeschiderii comuniunii omului cu Dumnezeu, este poarta către cunoaşterea adevărată a lui Dumnezeu, este şansa nemuririi noastre, a celor ce credem şi o mărturisim. Fiecare praznic al Învierii ne face părtaşi acestor realităţi şi ne descoperă reflectarea lor în viaţa noastră. Personal şi comunitar, perceperea acestor semnificaţii ne permite să rămânem în lumina şi bucuria Învierii, să ne conducem viaţa noastră şi a parohiei neuitând că fiecare act al nostru primeşte pecetea veşniciei căci Hristos a înviat.

         Îl rog pe Dumnezeu să vă dăruiască sfinte sărbători cu sănătate, pace, bucurii şi nădejde neîmpuţinată. Vă îmbrăţişez pe toţi întru Domnul şi vă îndemn părinteşte să vă rugaţi pentru toţi cei aflaţi în suferinţe şi în nevoi ca Domnul să le aducă alinare, iar nouă cerească binecuvântare.

     Hristos a înviat!

Al vostru frate întru rugăciune către Dumnezeu,

† NICOLAE

Chicago, Praznicul Învierii Domnului, 2005